AI Terminal

MODULE: AI_ANALYST
Interactive Q&A, Risk Assessment, Summarization
MODULE: DATA_EXTRACT
Excel Export, XBRL Parsing, Table Digitization
MODULE: PEER_COMP
Sector Benchmarking, Sentiment Analysis
SYSTEM ACCESS LOCKED
Authenticate / Register Log In

Teraplast SA

Report Publication Announcement Apr 29, 2025

2298_iss_2025-04-29_66d2dde3-a25b-4774-a74c-4577cd7bf567.pdf

Report Publication Announcement

Open in Viewer

Opens in native device viewer

Anunț

Grupul TeraPlast anunță publicarea Raportului Anual pentru anul 2024. Raportul cuprinde informații detaliate privind evoluția Grupului în 2024, situațiile financiare întocmite la 31 decembrie 2024 auditate, precum și Declarația de Durabilitate, întocmită în conformitate cu prevederile Directivei privind Raportarea Corporativă de Durabilitate (CSRD), cerințele Standardelor Europene de Raportare a Durabilității (ESRS) și ale Taxonomiei UE.

Informații cheie din raportul pentru anul 2024:

  • Cifra de afaceri consolidată: A crescut cu 34% în 2024, ajungând la 897,9 milioane lei comparativ cu 672,3 milioane lei în 2023.
  • Vânzările în afara României: Au crescut cu 122%, reprezentând 26% din cifra de afaceri totală.
  • EBITDA: A scăzut ușor la 49,6 milioane lei, cu o marjă EBITDA de 5,5%.
  • Buget 2025: Grupul țintește o cifră de afaceri de 1 miliard lei (+12% vs 2023) și EBITDA de 88 milioane lei (+77% vs 2023).
  • Activități și investiții sustenabile din perspectiva Taxonomiei UE în 2024: 28% din cifra de afaceri consolidată, 36,4% din cheltuielile de capital (CapEx) și 46,1% din cheltuielile operaționale (OpEx) sunt aferente activităților eligibile.
  • Investiții în energie regenerabilă: Finalizarea unui nou sistem fotovoltaic de 4,7 MWp în Sărățel, România, și garanții de origine de la furnizor pentru energia achiziționată în Sărățel. Astfel, producția TeraPlast SA este realizată integral cu energie regenerabilă.
  • Inițiative care contribuie la tranziția către o economie circulară: reciclarea PVC-ului rigid și integrarea materialelor reciclate în produse precum țevi din PVC, țevi multistrat din polipropilenă și ambalaje flexibile din polietilenă. Se evidențiază, țeava Gri(n) Pipe, care integrează până la 100% PVC reciclat, pentru a cărei rețetă TeraPlast deține un brevet internațional.
  • Ambalaje biodegradabile: Producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, certificate OK Compost de TÜV Austria, au o amprentă de carbon cu peste 95% mai mică decât ambalajele tradiționale din HDPE și LDPE. În 2024, producția de ambalaje biodegradabile a prevenit emisiile a peste 1.400 tone de CO2eq comparativ cu ambalajele din HDPE și peste 6.500 tone de CO2eq comparativ cu ambalajele din LDPE.
  • Emisii de gaze cu efect de seră: Emisiile totale de GHG au crescut comparativ cu 2023, reflectând creșterea în dimensiune și operațiuni regionale a Grupului. A fost înregistrată o creștere de 22% a emisiilor Scope 1, o creștere de 170% a emisiilor Scope 2 datorită extinderii facilităților de producție și locațiilor geografice, și o creștere de 55% a emisiilor Scope 3 datorită extinderii operațiunilor.
  • Gestionarea deșeurilor: 60% din totalul deșeurilor generate au fost reciclate sau redirecționate de la eliminare.

  • Training pentru angajați: Orele de training au cumulat 16.171 ore în total pentru angajații din România, cu o medie de 16,98 ore de training per angajat.
  • Dreptul la asociere și negociere colectivă: Consultarea continuă cu sindicatul din România, acoperind 86% din forța de muncă a Grupului, asigură o bună cunoaștere a nevoilor angajaților și alinierea pachetelor de beneficii cu acestea.
  • Sistem de avertizare de integritate (whistleblower): Un sistem activ de avertizare este implementat din 2021, asigurând raportarea sigură a încălcărilor etice și incidentelor de către angajații și colaboratorii Grupului.
  • Performanța ESG a furnizorilor: Au fost implementate procese de autoevaluare pentru furnizori, care includ și criterii din sfera ESG, cu dezvoltări suplimentare planificate pentru 2025 și 2026.
  • Satisfacția clienților: Scorurile ridicate de satisfacție a clienților în cadrul companiilor Grupului, reflectă principiile înalte pe care le respectăm în relația cu partenerii noștri.

Mai multe detalii despre performanța Grupului și obiective sunt disponibile în Raportul Anual aferent anului 2024, care este disponibil, începând cu data de 29 aprilie 2025, pe website-ul https://investitori.teraplast.ro/ / Rapoarte și informări / Rapoarte anuale.

Detalii de contact

Alexandra Șica

Tel: +4 0741 270 439

Email: [email protected]

Raportul poate fi accesat și prin link-ul de mai jos:

Talk to a Data Expert

Have a question? We'll get back to you promptly.