AI assistant
S.N.T.G.N. Transgaz S.A. — AGM Information 2021
Jan 25, 2021
2309_iss_2021-01-25_6c52af1f-2956-4af0-a8d3-7ba43b7c314b.pdf
AGM Information
Open in viewerOpens in your device viewer

RAPORT CURENT
Conform prevederilor art. 122 din Legea nr.24/2017
Data raportului: 25 ianuarie 2021 Denumirea entităţii emitente: SNTGN TRANSGAZ SA Sediul social: Mediaș, Piața Constantin I. Motaş, nr.1, jud. Sibiu Numărul de telefon/fax: 0269803333/ 0269839029 Codul de înregistrare fiscală: RO 13068733 Număr de ordine în Registrul Comerțului: J32/301/2000 Capital social subscris și vărsat: 117.738.440 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București.
EVENIMENTE DE RAPORTAT:
În conformitate cu prevederile legislației privind obligațiile de raportare ale emitenților de valori mobiliare către instituțiile pieței de capital, SNTGN TRANSGAZ SA informează acționarii şi investitorii că în data de 25 ianuarie 2021 a avut loc, ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor companiei, astfel cum aceasta a fost convocată în temeiul prevederilor art.117 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi al prevederilor art.16 din Actul Constitutiv actualizat.
Atașăm prezentului raport curent:
Hotărârea nr.1 /25.01.2021 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SNTGN Transgaz SA.
HOTĂRÂREA NR. 1 a Adunării Generale Ordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaş, din data de 25 ianuarie 2021
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Naționale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A., societate deschisă, cu sediul social în municipiul Mediaș, Piaţa Constantin I. Motaş, nr. 1, județul Sibiu, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Sibiu sub nr. J32/301/2000, având Cod de Înregistrare Fiscală RO13068733, capital social subscris şi vărsat: 117.738.440 RON, împărțit în 11.773.844 acțiuni, având o valoare nominală de 10 lei fiecare, convocată în temeiul prevederilor art.117 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului ASF nr.5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață şi al prevederilor art.16 din Actul Constitutiv actualizat, adoptă astăzi, în şedinţa din data de 25 ianuarie 2021, prima convocare, la care au fost prezenți acționari reprezentând 75.9727% din capitalul social și 75.9727% din totalul drepturilor de vot și care a avut loc la sediul Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. din municipiul Mediaş, P-ţa C.I Motaş, nr. 1, jud. Sibiu, următoarea:
HOTĂRÂRE
Art.1. Cu 8644678 de voturi Pentru reprezentând 96.643520% din numărul total de voturi exprimate, cu 300190 de voturi Împotrivă reprezentând 3.355990% din numărul total de voturi exprimate și cu 44 de voturi Abținere, reprezentând 0.000490% din numărul total de voturi exprimate, aprobă finanțarea ″Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2020 - 2029″.
Art.2. Cu 8944868 de voturi Pentru reprezentând 99.999510% din numărul total de voturi exprimate și cu 44 de voturi Abținere, reprezentând 0.000490% din numărul total de voturi exprimate, stabilește data de 11 februarie 2021 ca dată de înregistrare a acţionarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor.
Art.3. Cu 8944868 de voturi Pentru reprezentând 99.999510% din numărul total de voturi exprimate și cu 44 de voturi Abținere, reprezentând 0.000490% din numărul total de voturi exprimate, îl împuternicește pe domnul Lăpușan Remus Gabriel, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație, pentru semnarea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor și pe domnul Grigore Târsac, în calitate de Director General Adjunct al SNTGN "Transgaz'' SA pentru semnarea documentelor necesare privind înregistrarea și publicarea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Președinte Consiliul de Administrație,
Lăpușan Remus Gabriel