Skip to main content

AI assistant

Sign in to chat with this filing

The assistant answers questions, extracts KPIs, and summarises risk factors directly from the filing text.

S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Proxy Solicitation & Information Statement 2026

Apr 21, 2026

2309_div_2026-04-21_67d88317-4360-49fd-99d7-51d13cd6bf3f.pdf

Proxy Solicitation & Information Statement

Open in viewer

Opens in your device viewer

TRANSGAZ MAGISTRALA ENERGIEI SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" SA AR AC ISO 9001 AR ISO 14001 AR ISO 50001 AR ISO 45001 CERTIFIED IONET Certificat Nr. 5595 ISO 9001 CERTIFIED IONET

Nr. 31147/09.04.2026 Supus spre aprobare în ședința AGOA din data de 26 / 27 mai 2026

REFERAT

privind propunerea de dividend brut pe acțiune și a modalității de plată a dividendelor pentru exercițiul financiar 2025

REZUMAT

Aprobarea unui dividend brut pe acțiune în valoare de 2,13 lei, determinat în baza prevederilor O.G. nr.64 din 30 august 2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome în condițiile aplicării cotei de 65,0718938% la repartizarea profitului sub formă de dividende.

Cota prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli al SNTGN Transgaz SA pe anul 2025 aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 4/9.04.2025 este de 50%.

PROPUNERE

Supunem spre aprobare, în temeiul art.15.3 lit.e din Actul Constitutiv al SNTGN "TRANSGAZ" SA, actualizat, următoarele:

  1. Valoarea dividendului brut pe acțiune de 2,13 lei;
  2. Plata dividendelor cuvenite acționarilor, începând cu data de 21 iulie 2026.

Referat privind propunerea de dividend brut pe acțiune și a modalității de plată a dividendelor pentru exercițiul financiar 2025 Pagina 1 din 3


CONȚINUT DETALIAT

În conformitate cu prevederile art.111, alin.(2), litera a) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art.15 alin.(3) lit.(e) din Actul constitutiv al Transgaz, competența de fixare a dividendului revine Adunării Generale a Acționarilor societății.

Propunerea de repartizare pe destinații a profitului net în sumă de 788.156.576 lei, conform prevederilor O.G. nr.64 din 30 august 2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome este următoarea:

  • rezerve legale 46.858.017,05 lei
  • alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de Legea 237/2015 privind Codul fiscal, profitul investit în echipamente tehnologice-mașini, utilaje și instalații de lucru, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, precum și în programe informatice, produse și/sau achiziționate și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice 38.746.667,36 lei
  • constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plății dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente acestor împrumuturi externe; 113.280.621,38 lei
  • dividende cuvenite acționarilor 401.252.603,52 lei
  • profit destinat constituirii surselor proprii de finanțare 188.018.666,69 lei

În conformitate cu prevederile art.67 alin.(2) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare, dividendele se distribuie acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social.

Capitalul social al Transgaz este de 1.883.815.040 lei, respectiv 188.381.504 acțiuni cu o valoare nominală de 10 lei/acțiune.

Astfel, valoarea dividendului brut este de 2,13 lei/acțiune.

Potrivit art. 87, alin. (5), din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, plata dividendelor cuvenite acționarilor urmează să se efectueze prin intermediul depozitarului central și al participanților la sistemul acestora.

Stabilirea datei începerii plății dividendelor s-a făcut avându-se în vedere următoarele considerente:

  • potrivit prevederilor art.67 alin.(2) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opțional trimestrial pe baza situațiilor financiare interimare

Referat privind propunerea de dividend brut pe acțiune și a modalității de plată a dividendelor pentru exercițiul financiar 2025 Pagina 2 din 3


si anual, după regularizarea efectuată prin situațiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se pot plăti în mod opțional trimestrial în termenul stabilit de adunarea generală a asociaților sau, după caz, prin legile speciale, regularizarea diferențelor rezultate din distribuirea dividendelor în timpul anului urmând să se facă prin situațiile financiare anuale. Plata diferențelor rezultate din regularizare se face în termen de 60 de zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.

  • dispozițiile art. 178(2) din Regulamentul nr.5/2018 al Autorității de Supraveghere Financiară care prevăd că „în cazul dividendelor, adunarea generală a acționarilor stabilește data plății într-o zi lucrătoare care este ulterioară cu cel mult 15 zile lucrătoare datei de înregistrare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data adunării generale a acționarilor de stabilire a dividendelor.”;

  • conform art. 1, alin.(3) din OG nr. 64/2001, actualizată, „prin derogare de la prevederile art.67, alin. (2) din Legea nr.31/1990...societățile naționale la care statul este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul au obligația să vireze dividendele cuvenite acționarilor în termen de 60 de zile de la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situațiilor financiare anuale”. Conform OMFP nr.2.036/23.12.2025, Anexa 1, termenul de depunere a situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale aferente anului 2025 pentru societățile/companiile naționale este de până la data de 31 mai inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare.

img-0.jpeg PREȘEDINTE AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE MINEA NICOLAE

Referat privind propunerea de dividend brut pe acțiune și a modalității de plată a dividendelor pentru exercițiul financiar 2025 Pagina 3 din 3