AI Terminal

MODULE: AI_ANALYST
Interactive Q&A, Risk Assessment, Summarization
MODULE: DATA_EXTRACT
Excel Export, XBRL Parsing, Table Digitization
MODULE: PEER_COMP
Sector Benchmarking, Sentiment Analysis
SYSTEM ACCESS LOCKED
Authenticate / Register Log In

Banca Transilvania S.A.

Share Issue/Capital Change May 28, 2025

2293_iss_2025-05-28_b7854203-c1db-4ba2-b38b-8c561f911df1.pdf

Share Issue/Capital Change

Open in Viewer

Opens in native device viewer

RAPORT CURENT conform Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață și Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață

Data: 28.05.2025

BANCA TRANSILVANIA S.A. CLUJ-NAPOCA

Sediul social: Cluj-Napoca, Calea Dorobantilor nr. 30-36
Numar tel./fax: 0264/407150/407179
Numar/data inregistrarii la ORC: J1993004155124
CUI: 5022670
Capital soc.subscris si varsat 9.168.798.460
lei
Piata regl. de tranzactionare: Bursa de Valori Bucuresti

1. Evenimente importante de raportat

a) Schimbari in controlul asupra emitentului – nu este cazul.

b) Achizitii sau instrainari substantiale de active – nu este cazul.

c) Procedura de insolvenţă, respectiv de reorganizare judiciară sau faliment – nu este cazul.

d) Tranzacţii de tipul celor enumerate la art. 82 din Legea nr. 24/2017– nu este cazul. e) Alte evenimente: distribuirea de actiuni catre personalul din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania, in conformitate cu Hotararile AGEA din data de 25.04.2024 si 26.04.2023, precum si cu Rezolutiile Consiliului de Administratie din 27.05.2025.

Vă informăm că în baza Hotărârilor A.G.E.A. din data de 25.04.2024 şi 26.04.2023, precum și a Rezoluţiilor Consiliului de Administrație din data de 27.05.2025, un număr de 7.302.016 actiuni (simbol TLV) vor fi atribuite către personalul din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania cu performanțe deosebite în activitatea profesională.

Anexăm Documentul de informare întocmit conform legislației în vigoare.

ÖMER TETIK IOANA OLANESCU

DIRECTOR GENERAL DIRECTOR EXECUTIV DGCJN

DOCUMENT DE INFORMARE CU PRIVIRE LA ALOCAREA CU TITLU GRATUIT DE ACȚIUNI BANCA TRANSILVANIA S.A. CĂTRE PERSONALUL GRUPULUI FINANCIAR BANCA TRANSILVANIA

7.302.016 acţiuni

(Document de informare conform Anexei nr. 4 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018)

Intermediar

Cluj-Napoca, str. Constantin Brâncuși nr. 74-76, parter, jud. Cluj Tel: 0264-430-564 ; Fax: 0264-431-718

1. Persoane responsabile:

1.1. Numele şi functia persoanelor fizice şi/sau denumirea şi adresa sediului social al persoanelor juridice responsabile pentru informaţiile incluse în Documentul de informare:

BANCA TRANSILVANIA S.A., cu sediul social în Cluj-Napoca, Calea Dorobantilor, nr. 30-36, jud. Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Cluj sub numărul J1993004155124, având cod unic de înregistrare nr. 5022670, reprezentată de către Ömer Tetik – Director General.

BT CAPITAL PARTNERS S.A., cu sediul social în Cluj-Napoca, Str. Constantin Brâncuși nr.74- 76, parter, jud. Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Cluj sub numărul J12/3156/04.11.1994, având cod unic de înregistrare nr. 6838953, reprezentată de către Daniela Secară -Director General.

1.2. Declaraţii ale persoanelor responsabile, menţionate la pct. 1.1., din care să reiasă că, după cunoştinţele lor, informaţiile furnizate sunt în conformitate cu realitatea şi nu conţin omisiuni de natură să afecteze semnificativ conţinutul documentului de informare:

Verificând conţinutul acestui Document de informare,

BANCA TRANSILVANIA S.A., reprezentată de către Ömer Tetik – Director General, acceptă responsabilitatea pentru conţinutul acestuia şi confirmă că informaţiile furnizate sunt în conformitate cu realitatea şi că nu conţin omisiuni sau declaraţii neadevărate de natură sa afecteze semnificativ conţinutul documentului de informare.

BT CAPITAL PARTNERS S.A., reprezentată de către Daniela Secară – Director General, în calitate de intermediar, declară că, după cunoştinţele sale, informaţiile prezentate în Documentul de informare sunt în conformitate cu realitatea şi nu conţin omisiuni de natură să afecteze semnificativ conţinutul acestuia.

2. Informaţii despre emitent:

2.1. Denumirea, sediul, codul fiscal şi numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului:

  • Numele emitentului: Banca Transilvania S.A.
  • Adresa sediului: Str. Calea Dorobantilor Nr. 30-36, Cluj-Napoca, jud. Cluj, România;

Înregistrarea societăţii: înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj sub numărul J1993004155124, având cod unic de înregistrare 5022670;

2.2. Capitalul social:

  • Valoarea capitalului subscris și vărsat: 9.168.798.460 lei
  • Numărul de acţiuni emise: 916.879.846 acţiuni

Valoarea nominală a unei acţiuni: 10 lei

3. Informaţii cu privire la oferirea sau alocarea de valori mobiliare către actualii sau foștii membri ai conducerii sau către angajaţi:

3.1. Actele decizionale prin care s-a hotărât oferirea sau alocarea de valori mobiliare către actualii sau foștii membri ai conducerii sau către angajaţi:

Prin Hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 25 Aprilie 2024 şi din data de 26 Aprilie 2023 s-a aprobat prin vot deschis, în unanimitate, achiziţionarea de către societate, de pe piaţa de capital, de acţiuni proprii, în cadrul unui program stock option plan în vederea implementării unui sistem de remunerare și derularea unui program de fidelizare a personalului pe o perioadă de cel puţin 3 ani, precum și plata unor remuneraţii fixe.

Prin Rezoluţia Consiliului de Administraţie nr. 1 din data de 27.05.2025, în baza mandatului acordat prin Hotărârea A.G.E.A. din data de 25.04.2024 şi din data 26.04.2023, s-a decis includerea unui număr de 7.208.714 acţiuni (simbol TLV) din totalul acţiunilor proprii, răscumpărate în temeiul hotărârilor de mai sus, în programul de fidelizare a personalului Băncii, respectiv oferirea acestora personalului din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania, cu titlu gratuit, respectiv preţ preferenţial 0 lei/acţiune.

Prin Rezoluţia Consiliului de Administraţie nr. 2 din data de 27.05.2025, în baza mandatului acordat prin Hotărârea A.G.E.A. din data de 25.04.2024, s-a decis includerea unui număr de 93.302 acţiuni în programul de fidelizare a personalului Băncii, respectiv oferirea acestora personalului din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania, cu titlu gratuit, respectiv preţ preferenţial 0 lei/acţiune. Cele 93.302 acţiuni integral liberate sunt dobândite cu titlu gratuit ca urmare a compensarii fracţiunilor de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului și rotunjirii rezultatelor, conform prevederilor legale în vigoare, aferente majorarii capitalului social aprobate prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 25.04.2024, precum si ca urmare a aplicarii legislatiei bancare privind politicile solide de remunerare.

Categoriile de persoane cărora le vor fi oferite spre achiziţionare aceste acţiuni sunt membrii Consiliului de Administraţie, membrii organului de conducere, directorii și directorii adjuncţi din

Centrala Băncii, directorii regionali și alţi membri ai personalului Băncii Transilvania și altor companii din cadrul grupului financiar BT.

Transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor de la societate către personalul Grupului Financiar Banca Transilvania se va face după transmiterea prezentului document și a documentelor aferente transferului, conform legislaţiei în vigoare, către Depozitarul Central.

3.2. Descrierea majorării capitalului social:

  • motivul majorării capitalului social;
  • suma cu care s-a hotărât majorarea capitalului social;
  • numărul acţiunilor emise pentru majorarea capitalului social;

- numărul de acţiuni oferite actualilor sau foștilor membri ai conducerii sau către angajaţi (dacă numărul total de acţiuni emise pentru majorarea de capital social este mai mare decât numărul de acţiuni oferite actualilor sau foștilor membri ai conducerii sau către angajaţi).

Nu este cazul.

3.3. Descrierea operaţiunii: motivul oferirii de acţiuni, numărul total de valori mobiliare oferite, numărul de valori mobiliare oferite individual pe categorii de investitori:

Operaţiunea constă în achiziţionarea de către societate a propriilor acţiuni, cu scopul includerii unui număr de 7.208.714 acţiuni (simbol TLV) în programul de fidelizare a personalului Băncii, respectiv oferirea acestora personalului din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania, cu titlu gratuit, respectiv la un preţ preferenţial de 0 lei/acţiune.

De asemenea, având în vedere aplicarea compensării fracţiunilor de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului și rotunjirii rezultatelor majorării de capital social, precum aplicare legislatiei bancare privind politicile solide de remunerare, Consiliu de Administraţie a decis includerea celor 93.302 acţiuni rezultate în urma rotunjirii și care au fost alocate Băncii Transilvania, în programul de fidelizare a personalului Băncii.

Ca urmare a celor două operaţiuni mentionate mai sus și în baza Rezoluţiilor Consiliului de Administraţie nr. 1 şi nr. 2 din data de 27.05.2025, un număr total de 7.302.016 acţiuni vor fi incluse în programul de fidelizare a personalului Băncii Transilvania.

Categoriile de persoane cărora le vor fi oferite spre achiziţionare aceste acţiuni sunt membrii Consiliului de Administraţie, membrii organului de conducere, directorii și directorii adjuncţi din Centrala Băncii, directorii regionali și alţi membri ai personalului Băncii Transilvania și altor companii din cadrul grupului financiar BT.

Prin Rezoluţiile Consiliului de Administraţie nr. 1 şi nr. 2 din data 27.05.2025 adoptate în baza mandatului acordat prin Hotărârile A.G.E.A. din data de 25.04.2024 şi din data de 26.04.2023, Consiliul de Administraţie a hotărât că acţiunile sunt destinate salariaţilor din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania care îndeplinesc următoarele criterii:

  • Au avut rezultate deosebite in anul 2024;
  • Au dat dovadă de implicare deosebită în realizarea obiectivelor băncii/unităţii/direcţiei din care fac parte şi/sau pe care le conduc;
  • Accepta condiţionările planului de fidelizare/stock option plan aprobat de C.A.;
  • Au o conduită morală, profesională si socială în acord cu standardele băncii, adoptate prin Codul de Conduită;
  • Se implică activ şi eficient în promovarea intereselor băncii aferente domeniului lor de activitate;
  • Promovează buna comunicare şi creează un climat de munca adecvat realizării unor performante deosebite.

Persoanele responsabile cu verificarea/aplicarea criteriilor de selecţie sunt conducătorii Băncii, inclusiv D-nul Ömer Tetik – Director General.

3.4. Descrierea tipului și clasei de valori mobiliare ce sunt oferite sau alocate:

Valorile mobiliare oferite sunt acţiuni nominative dematerializate, tranzacţionate la categoria I la Bursa de Valori Bucureşti.

3.5. Perioada pentru subscrierea acţiunilor:

Transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor de la societate către membrii conducerii și personalul Grupului Financiar Banca Transilvania se va face după transmiterea prezentului document și a documentelor aferente transferului, conform legislaţiei în vigoare, către Depozitarul Central.

3.6. Preţul de subscriere:

Prin Rezoluţiile Consiliului de Administraţie nr. 1 şi nr. 2 din data de 27.05.2025 s-a hotărât includerea unui număr de 7.302.016 acţiuni, în programul de fidelizare a personalului Băncii, respectiv oferirea acestora personalului din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania, cu titlu gratuit, la un preţ preferenţial de 0 lei/acţiune.

3.7. Intermediarul care a ajutat la întocmirea Documentului de informare: Numele intermediarului:

BT Capital Partners S.A. Str. Constantin Brâncuși nr. 74-76, parter, Cluj-Napoca, jud. Cluj, România.

3.8. Orice alte informaţii considerate importante de către emitent sau de către ASF:

Conform art. 16, alin. (3) lit. b, pct. 5 din Legea 24/2017, întocmirea și publicarea unui prospect nu este obligatorie pentru valorile mobiliare oferite, atribuite sau care urmează să fie atribuite foştilor membri ai conducerii ori angajaţi sau celor actuali de către angajatorul lor ori de către societateamamă sau o filială, cu condiţia ca societatea să îşi aibă sediul central ori sediul social în Uniunea Europeană şi cu condiţia să fie făcut disponibil un document ce va avea conţinutul minim prevăzut în anexa nr. 4 a Regulamentului ASF nr. 5/2018.

EMITENT INTERMEDIAR BANCA TRANSILVANIA S.A. BT CAPITAL PARTNERS S.A. Director General Director General Ömer Tetik Daniela Secară

Talk to a Data Expert

Have a question? We'll get back to you promptly.