Quarterly Report • May 14, 2025
Quarterly Report
Open in ViewerOpens in native device viewer

Comunicat de presă, 14 mai 2025
*Activitatea Băncii Transilvania din primul trimestru 2025 și din 2024 cuprinde câteva specificități (one off-uri), printre care fuziunea Băncii Transilvania cu OTP Bank România (martie 2025), ceea ce influențează cifrele pe 2025 și diminuează relevanța comparației cu 2024.
Banca Transilvania a început anul cu rezultate bune, cu o creștere a activității operaționale și a tranzacțiilor, precum și cu ritm bun al clienților noi.
Operațiunile băncii au înregistrat o creștere semnificativă: +16% la numărul tranzacțiilor clienților persoane fizice și companii, față de primul trimestru 2024.
În același timp, banca a înregistrat aproximativ 130.000 de clienți noi în primele trei luni ale anului, din care 119.000 sunt persoane fizice, iar aproximativ 12.000 sunt companii, fără a fi luat în calcul numărul de clienți proveniți de la OTP Bank România. BT a ajuns la aproape 4,8 milioane de clienți activi, la 31 martie 2025.
Soldul creditelor brute al băncii înregistrează o creștere de 12,7 miliarde lei, +14,7% față de decembrie 2024 datorită integrării portofoliului OTP Bank România și creșterii volumului împrumuturilor acordate. Depozitele clienţilor băncii au crescut până la 160,1 miliarde lei, +6,2% față de decembrie 2024. Economiile populației reprezintă 104,3 miliarde lei, iar depozitele companiilor sunt de 55,9 miliarde lei.
Primul trimestru a însemnat pentru Grupul BT inclusiv finalizarea a două integrări de bănci, în România și Republica Moldova, prin fuziunea dintre Banca Transilvania și OTP Bank, respectiv a Victoriabank cu BCR Chișinău. Aceste achiziții și integrări au impactat activele Grupului BT, care au ajuns la 206,8 miliarde lei. Activele băncii sunt +6,7% comparativ cu finalul anului trecut și au ajuns la 196,7 miliarde lei.
Profitul net consolidat a ajuns la 877 de milioane de lei. Contribuția subsidiarelor şi participațiilor de capital la profitabilitatea Grupului BT a fost de 120,8 milioane lei în primul trimestru din 2025. Din profitul Grupului BT, cel al băncii reprezintă 86%, și anume 756 milioane de lei. Profitul băncii include doar o lună de venituri (martie 2025) aferent portofoliului OTP Bank
România (in valoare de 65 milioane lei). Astfel, profitul Băncii Transilvania nu include venituri de 138 milioane lei, înregistrate de OTP Bank România în ianuarie și februarie 2025.
"BT continuă creșterea accelerată a activității operaționale și ritmul susținut în atragerea de clienți noi, consolidându-ne astfel poziția pe piață. Dincolo de câștigul trecut și prezent din tranzacția cu OTP Bank România, fuziunea ne aduce sinergii și oportunități semnificative pentru viitor, chiar dacă pe termen scurt a impactat rezultatul trimestrial - atât prin faptul că nu include decât o lună de venituri, cât și prin cheltuielile de integrare. În plus, ritmul bun cu care atragem clienți noi se va reflecta în venituri, în trimestrele următoare. Urmărind trendul din primul trimestru, avem un grad ridicat de siguranță că banca și Grupul BT vor realiza bugetul asumat față de acționari. Pe de altă parte, ne uităm cu atenție la tabloul macroeconomic, așteptăm finalizarea incertitudinilor politice și implementarea reformelor structurale, care să ajute țara să își continue creșterea susținută și să își atingă potențialul. România are o economie mult mai dezvoltată decât în alți ani, ceea ce ne face încrezători că vom trece cu bine peste această perioadă de turbulențe" – declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
La finalul lunii martie 2025, Banca Transilvania avea 79% acționariat românesc, peste 67.000 de acționari direcți și peste 8 milioane de acționari indirecți, având în vedere că fondurile de pensii dețin aproximativ 28% din acțiunile băncii. La Adunarea Generală a Acționarilor din aprilie 2025 acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație BT privind distribuirea profitului pe anul 2024 prin acordarea unui dividend brut de 1,73 lei/acțiune, precum și majorarea capitalului social cu 1,7 miliarde lei prin emisiunea a 173 milioane de acțiuni. BT va acorda acționarilor dividende de 1,6 miliarde lei, cu un randament aproximativ de 6%.

•
10% dintre persoanele care au devenit clienți ai băncii în ianuarie – martie 2025 prin intermediul BT Pay locuiesc sau studiază în alte țări, cele mai multe fiind în Marea Britanie, Republica Moldova, Italia, Germania și Spania. De asemenea, banca a lansat în martie 2025 aplicația BT Pay Italia pentru a susține conectarea financiară a membrilor familiilor și pentru a contribui la incluziunea financiară a românilor, indiferent de țara în care sunt.
Pentru investitori și acționari: Investitorii care doresc să participe la videoconferința despre rezultatele financiare aferente trimestrului I 2025, organizată de Banca Transilvania în 20 mai 2025, începând cu ora 16:00 (ora României), este necesar să transmită o solicitare prin email ([email protected]). Raportul aferent trimestrului I 2025, întocmit în conformitate cu prevederile Art. 69 din Legea Nr. 24 din 2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață (inclusiv informație în format editabil), este disponibil pe site-ul BT/Relații investitori, începând cu 14 mai, ora 18.00. Situațiile financiare la 31 martie 2025 și 31 martie 2024 nu sunt auditate și nici revizuite, iar cele aferente 31 decembrie 2024 sunt auditate.
Detalii contact: [email protected] (pentru mass-media); [email protected] (pentru investitori și acționari)
Pentru 31 martie 2025
| Situația interimară consolidată și individuală a profitului sau pierderii |
1 |
|---|---|
| Situația interimară consolidată și individuală a rezultatului global |
2 |
| Situația interimară consolidată şi individuală a poziției financiare |
3-4 |
| Situația interimară consolidată şi individuală a modificărilor capitalurilor proprii |
5-8 |
| Situația interimară consolidată şi individuală a fluxurilor | 9-10 |
| de trezorerie Note la situațiile financiare interimare sumarizate |
11-56 |
| consolidate şi individuale |
| Grup | Banca | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Note | 31-03-2025 Mii lei |
31-03-2024 Mii lei |
31-03-2025 Mii lei |
31-03-2024 Mii lei |
||
| Venituri din dobânzi calculate utilizând metoda | ||||||
| dobânzii efective | 2.940.835 | 2.474.027 | 2.598.668 | 2.336.933 | ||
| Alte venituri similare din dobânzi | 156.202 | 116.359 | - | 8.084 | ||
| Cheltuieli cu dobânzile calculate utilizând metoda | ||||||
| dobânzii efective | -1.131.754 | -1.044.603 | -1.059.405 | -1.016.830 | ||
| Alte cheltuieli similare din dobânzi | -3.761 | -2.805 | -4.091 | -3.455 | ||
| Venituri nete din dobânzi | 5 | 1.961.522 | 1.542.978 | 1.535.172 | 1.324.732 | |
| Venituri din speze şi comisioane | 640.797 | 546.042 | 540.034 | 473.766 | ||
| Cheltuieli cu speze şi comisioane | -258.512 | -208.361 | -215.383 | -177.837 | ||
| Venituri nete din speze şi comisioane | 6 | 382.285 | 337.681 | 324.651 | 295.929 | |
| Venit net din tranzacționare | 7 | 244.597 | 190.861 | 183.928 | 156.523 | |
| Câștig/Pierdere netă (-) realizat aferent activelor | ||||||
| financiare evaluate la valoarea justă prin rezultatul | ||||||
| global | 8 | 3.757 | 61.884 | 3.745 | 60.673 | |
| Câștig/Pierdere netă (-) realizat aferent activelor | ||||||
| financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă | ||||||
| prin profit sau pierdere | 9 | 42.969 | 44.223 | 63.862 | 60.228 | |
| Contribuția la Fondul de Garantare a Depozitelor | ||||||
| Bancare şi la Fondul de Rezoluție | 10 | -96.116 | -71.294 | -91.665 | -64.671 | |
| Alte venituri din exploatare | 11 | 118.903 | 109.658 | 110.029 | 76.604 | |
| Venituri operaționale | 2.657.917 | 2.215.991 | 2.129.722 | 1.910.018 | ||
| Cheltuieli nete(-) /Venituri nete cu ajustări de | ||||||
| depreciere, pierderi așteptate pentru active | ||||||
| financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă | ||||||
| prin contul de profit sau pierdere | 12(a) | -293.231 | -7.510 | -245.936 | 42.535 | |
| Venituri nete cu alte provizioane | 12(b) | 2.327 | 4.569 | 1.374 | 3.424 | |
| Cheltuieli cu personalul | 13 | -722.071 | -579.873 | -576.793 | -482.113 | |
| Cheltuieli cu amortizarea | -136.726 | -119.284 | -111.250 | -104.195 | ||
| Alte cheltuieli operaționale | 14 | -496.529 | -338.428 | -354.384 | -297.041 | |
| Cheltuieli operaționale | -1.646.230 | -1.040.526 | -1.286.989 | -837.390 | ||
| Câștig din achiziții | - | 132.690 | - | - | ||
| Profitul înainte de impozitare | 1.011.687 | 1.308.155 | 842.733 | 1.072.628 | ||
| Cheltuială cu impozitul pe profit | 15 | -134.651 | -175.748 | -86.447 | -159.388 | |
| Profitul perioadei | 877.036 | 1.132.407 | 756.286 | 913.240 | ||
| Profitul Grupului atribuibil: | ||||||
| Acționarilor Băncii | 857.760 | 1.051.941 | - | - | ||
| Profit alocat intereselor care nu controlează | 19.276 | 80.466 | - | - | ||
| Profitul perioadei | 877.036 | 1.132.407 | 756.286 | 913.240 | ||
| Rezultatul pe acțiune de bază | 0,7882 | 0,9657 | - | - | ||
| Rezultatul pe acțiune diluat | 0,7882 | 0,9675 | - | - |
| Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 | ||
| Mii lei | Mii lei | Mii lei | Mii lei | ||
| Profitul perioadei | 877.036 | 1.132.407 | 756.286 | 913.240 | |
| Elemente care sunt sau pot fi reclasificate în profit | |||||
| sau pierdere | 167.108 | 47.604 | 169.913 | 34.878 | |
| Rezerve de valoarea justă (active financiare | |||||
| evaluate prin alte elemente ale rezultatului global) | |||||
| din care: | 204.572 | 46.102 | 202.377 | 42.056 | |
| Pierdere (-)/câștig net din derecunoașterea activelor | |||||
| financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale | |||||
| rezultatului global, transferată în contul de profit sau | |||||
| pierdere | -3.757 | -61.884 | -3.745 | -60.673 | |
| Modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate prin | |||||
| alte elemente ale rezultatului global | 208.329 | 107.986 | 206.122 | - | |
| Efectul conversiei valutare a operațiunilor din străinătate în | |||||
| moneda de prezentare | -5.112 | 10.176 | -34 | 48 | |
| Impozit aferent elementelor care pot fi reclasificate în profit | |||||
| sau pierdere | -32.352 | -8.674 | -32.430 | -7.226 | |
| Situația rezultatului global aferent perioadei | |||||
| încheiate | 1.044.144 | 1.180.011 | 926.199 | 948.118 | |
| Situația rezultatului global aferent: | |||||
| Acționarilor Băncii | 1.024.868 | 1.099.545 | - | - | |
| Intereselor fără control | 19.276 | 80.466 | - | - | |
| Total rezultat global aferent perioadei încheiate | 1.044.144 | 1.180.011 | 926.199 | 948.118 |
Situațiile financiare interimare sumarizate consolidate și individuale au fost aprobate de Consiliul de Administrație în data de 14 mai 2025 şi au fost semnate în numele acestuia de:
Ӧmer TETIK George CĂLINESCU Director General Director General Adjunct- CFO
| Grup | Banca | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Note | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 | ||
| Active | Mii lei | Mii lei | Mii lei | Mii lei | ||
| Numerar şi conturi curente la bănci centrale | 16 | 23.874.003 | 21.950.170 | 21.563.541 | 16.908.360 | |
| Instrumente derivate | 138.824 | 173.030 | 138.824 | 155.572 | ||
| Active financiare deținute în vederea | ||||||
| tranzacționării | 18 | 411.584 | 389.817 | 18.160 | 17.833 | |
| Active financiare evaluate obligatoriu la | ||||||
| valoarea justă prin profit sau pierdere | 18 | 1.468.698 | 1.469.014 | 2.074.873 | 2.015.434 | |
| Active financiare evaluate la valoarea justă | ||||||
| prin alte elemente ale rezultatului global | 21 | 43.122.535 | 43.977.335 | 42.474.469 | 43.151.498 | |
| - din care titluri gajate (contracte repo) | 1.358.595 | 162.603 | 1.358.595 | 162.603 | ||
| Active financiare evaluate la cost amortizat - | ||||||
| din care: | 128.075.652 | 129.222.934 | 126.131.252 | 116.391.887 | ||
| - Plasamente la bănci și instituții publice | 17 | 8.874.808 | 13.714.870 | 7.748.689 | 13.612.057 | |
| - Credite şi avansuri acordate clienților | 19 | 92.153.962 | 90.779.626 | 93.417.338 | 81.389.989 | |
| - Instrumente de datorie | 21 | 24.742.038 | 22.401.071 | 22.834.008 | 19.376.763 | |
| - din care titluri gajate (contracte repo) | 70.954 | 38.872 | 70.954 | - | ||
| - Alte active financiare | 22 | 2.304.844 | 2.327.367 | 2.131.217 | 2.013.078 | |
| Creanțe din contracte de leasing financiar | 20 | 5.598.084 | 5.590.236 | - | - | |
| Investiții în filiale | 23.163 | 23.315 | 1.178.449 | 2.644.703 | ||
| Investiții în asociați | - | - | - | - | ||
| Imobilizări corporale şi investiții imobiliare | 1.645.871 | 1.655.373 | 1.179.324 | 829.734 | ||
| Imobilizări necorporale | 947.249 | 973.222 | 761.832 | 747.305 | ||
| Fondul comercial | 156.917 | 156.915 | - | - | ||
| Active aferente dreptului de utilizare | 565.872 | 586.634 | 540.452 | 769.195 | ||
| Creanțe privind impozitul curent | - | - | - | - | ||
| Creanțe privind impozitul amânat | 402.360 | 462.239 | 378.610 | 388.277 | ||
| Alte active nefinanciare | 23 | 377.198 | 405.244 | 252.784 | 244.114 | |
| Total active | 206.808.010 | 207.035.478 | 196.692.570 | 184.263.912 |
| Note | Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Datorii | 31-03-2025 Mii lei |
31-12-2024 Mii lei |
31-03-2025 Mii lei |
31-12-2024 Mii lei |
||
| Datorii financiare deținute în vederea | ||||||
| tranzacționării | 174.127 | 235.322 | 174.490 | 235.283 | ||
| Depozite de la bănci | 24 | 502.637 | 951.155 | 515.925 | 1.173.778 | |
| Depozite de la clienți | 25 | 165.435.051 | 167.869.266 | 160.121.200 | 150.785.254 | |
| Împrumuturi de la bănci şi alte instituții | ||||||
| financiare | 26 | 13.494.889 | 12.237.716 | 12.615.760 | 11.209.491 | |
| Datorii subordonate | 27 | 2.579.413 | 2.530.535 | 2.451.805 | 2.405.137 | |
| Datorii din contracte de leasing | 589.248 | 617.498 | 565.191 | 747.857 | ||
| Alte datorii financiare | 29 | 4.380.577 | 3.767.710 | 3.536.325 | 2.582.891 | |
| Datorii cu impozit curent | 127.506 | 215.042 | 102.414 | 184.341 | ||
| Provizioane pentru alte riscuri şi | ||||||
| angajamente de creditare | 28 | 756.602 | 827.438 | 654.924 | 500.112 | |
| Alte datorii nefinanciare | 30 | 299.427 | 312.973 | 238.610 | 220.663 | |
| Total datorii excluzând datoriile | ||||||
| financiare către deținătorii de | ||||||
| unități de fond | 188.339.477 | 189.564.655 | 180.976.644 | 170.044.807 | ||
| Datorii financiare către deținătorii de | ||||||
| unități de fond | 36.022 | 34.250 | - | - | ||
| Total datorii | 188.375.499 | 189.598.905 | 180.976.644 | 170.044.807 | ||
| Capitaluri proprii | ||||||
| Capital social | 9.255.300 | 9.255.300 | 9.255.300 | 9.255.300 | ||
| Acțiuni proprii | -98.101 | -39.528 | -82.814 | -24.241 | ||
| Prime de capital | 28.110 | 32.033 | 28.614 | 28.614 | ||
| Rezultat reportat | 8.500.264 | 7.616.536 | 6.661.990 | 5.281.983 | ||
| Rezerva din reevaluarea imobilizărilor | ||||||
| corporale | 45.541 | 44.426 | 29.579 | 31.369 | ||
| Rezerve privind activele financiare | ||||||
| evaluate la valoarea justă prin alte | ||||||
| elemente ale rezultatului global | -1.488.065 | -1.659.839 | -1.507.000 | -1.676.942 | ||
| Alte rezerve | 1.371.110 | 1.368.612 | 1.330.257 | 1.323.022 | ||
| Capitaluri proprii atribuibile | ||||||
| acționarilor Băncii | 17.614.159 | 16.617.540 | 15.715.926 | 14.219.105 | ||
| Interese care nu controlează | 818.352 | 819.033 | - | - | ||
| Total capitaluri proprii | 18.432.511 | 17.436.573 | 15.715.926 | 14.219.105 | ||
| Total datorii şi capitaluri proprii | 206.808.010 | 207.035.478 | 196.692.570 | 184.263.912 |
Situațiile financiare interimare sumarizate consolidate și individuale au fost aprobate de Consiliul de Administrație în data de 14 mai 2025 şi au fost semnate în numele acestuia de:
Ӧmer TETIK George CĂLINESCU Director General Director General Adjunct- CFO
Pentru perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2025
| Grup | Atribuibile acționarilor Băncii | |||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | Note | Capital social |
Acțiuni proprii |
Prime de capital |
Rezerve din reevaluare |
Rezerve din active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global |
Alte rezerve |
Rezultat reportat |
Total atribuibil acționarilor Grupului |
Interese care nu controlează |
Total | |
| Sold la 01 ianuarie 2025 | 9.255.300 | -39.528 | 32.033 | 44.426 | -1.659.839 | 1.368.612 | 7.616.536 | 16.617.540 | 819.033 | 17.436.573 | ||
| Profitul perioadei Câștiguri din modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului |
- | - | - | - | - | - | 857.760 | 857.760 | 19.276 | 877.036 | ||
| global, nete de impozit amânat Reevaluarea imobilizărilor corporale și necorporale nete de impozit Rezultat reportat din realizarea rezervelor |
- | - | - | - | 171.774 | - | - | 171.774 | - | 171.774 | ||
| din reevaluare Conversia informațiilor financiare ale |
- | - | - | -1.791 | - | - | 1.791 | - | - | - | ||
| operațiunilor din străinătate | - | - | - | - | - | - | -4.666 | -4.666 | - | -4.666 | ||
| Total rezultat global aferent exercițiului financiar |
- | - | - | -1.791 | 171.774 | - | 854.885 | 1.024.868 | 19.276 | 1.044.144 | ||
| Contribuţii și distribuţii ale acţionarilor |
||||||||||||
| Distribuire la rezervele statutare | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | ||
| Achiziții acțiuni proprii | - | -58.573 | - | - | - | - | -58.573 | - | -58.573 | |||
| Eșalonare SOP 2024 | - | - | - | - | - | - | 46.660 | 46.660 | - | 46.660 | ||
| Transfer rezultat reportat în datorii aferente deținătorilor de unități de fond |
- | - | - | - | - | - | -777 | -777 | - | -777 | ||
| Alte modificări | - | - | -3.923 | 2.906 | - | 2.498 | -17.040 | -15.559 | -19.957 | -35.516 | ||
| Total contribuții/distribuții ale acționarilor |
- | -58.573 | -3.923 | 2.906 | - | 2.498 | 28.843 | -28.249 | -19.957 | -48.206 | ||
| Sold la 31 martie 2025 | 9.255.300 | -98.101 | 28.110 | 45.541 | -1.488.065 | 1.371.110 | 8.500.264 | 17.614.159 | 818.352 | 18.432.511 |
Pentru exercițiul financiar încheiat la 31 martie 2024
| Grup | |||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | Note | Capital social |
Acțiuni proprii |
Prime de capital |
Rezerve din reevaluare |
Rezerve din active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global |
Alte rezerve |
Rezultat reportat |
Total atribuibil acționarilor Grupului |
Interese care nu controlează |
Total |
| Sold la 01 ianuarie 2024 | 8.073.083 | -28.269 | 31.235 | 43.839 | -1.488.214 | 1.147.889 | 5.444.429 | 13.223.992 | 672.516 | 13.896.508 | |
| Profitul perioadei Câștiguri din modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului |
- - |
- - |
- - |
- - |
- 38.207 |
- - |
1.051.941 - |
1.051.941 38.207 |
80.466 - |
1.132.407 38.207 |
|
| global, nete de impozit amânat Reevaluarea imobilizărilor corporale și |
|||||||||||
| necorporale nete de impozit Rezultat reportat din realizarea |
- | - | - | - | - | - | - | - | - | - | |
| rezervelor din reevaluare | - | - | - | -1.243 | - | - | 1.243 | - | - | - | |
| Conversia informațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate |
- | - | - | - | - | - | 9.397 | 9.397 | - | 9.397 | |
| Total rezultat global aferent exercițiului financiar |
- | - | - | -1.243 | 38.207 | - | 1.062.581 | 1.099.545 | 80.466 | 1.180.011 | |
| Contribuţii și distribuţii ale acţionarilor |
|||||||||||
| Distribuire la rezervele statutare | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | |
| Achiziții acțiuni proprii | - | -33.846 | - | - | - | - | - | -33.846 | - | -33.846 | |
| Eșalonare SOP 2023 | - | - | - | - | - | - | 36.086 | 36.086 | - | 36.086 | |
| Transfer rezultat reportat în datorii aferente deținătorilor de unități de fond |
- | - | - | - | - | - | 909 | 909 | - | 909 | |
| Alte modificări | - | - | - | 13 | - | -2 | 746 | 757 | 10.342 | 11.099 | |
| Total contribuții/distribuții ale acționarilor |
- | -33.846 | - | 13 | - | -2 | 37.741 | 3.906 | 10.342 | 14.248 | |
| Sold la 31 martie 2024 | 8.073.083 | -62.115 | 31.235 | 42.609 | -1.450.007 | 1.147.887 | 6.544.751 | 14.327.443 | 763.324 | 15.090.767 |
Pentru perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2025
| Banca | Atribuibile acționarilor Băncii | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | Note | Capital social | Acțiuni proprii |
Prime de capital |
Rezerve din reevaluare |
Rezerve din active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global |
Alte rezerve | Rezultat reportat |
Total | |
| Sold la 1 ianuarie 2025 | 9.255.300 | -24.241 | 28.614 | 31.369 | -1.676.942 | 1.323.022 | 5.281.983 | 14.219.105 | ||
| Profitul exercițiului financiar Câștiguri din modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului |
- | - | - | - | - | - | 756.286 | 756.286 | ||
| global, nete de impozit amânat | - | - | - | - | 169.942 | - | - | 169.942 | ||
| Rezultat reportat din realizarea rezervelor din reevaluare | - | - | - | -1.790 | - | - | 1.790 | - | ||
| Alte elemente ale rezultatului global nete de impozit | - | - | - | - | - | - | -29 | -29 | ||
| Situația rezultatului global aferentă exercițiului financiar |
- | - | - | -1.790 | 169.942 | - | 758.047 | 926.199 | ||
| Contribuții şi distribuții ale acționarilor | ||||||||||
| Achiziție acțiuni proprii | - | -58.573 | - | - | - | - | - | -58.573 | ||
| Eșalonare SOP 2024 | - | - | - | - | - | - | 46.660 | 46.660 | ||
| Alte modificări | - | - | - | - | - | 7.235 | 575.300 | 582.535 | ||
| Total contribuții/distribuții ale acționarilor | - | -58.573 | - | - | - | 7.235 | 621.960 | 570.622 | ||
| Sold la 31 martie 2025 | 9.255.300 | -82.814 | 28.614 | 29.579 | -1.507.000 | 1.330.257 | 6.661.990 | 15.715.926 |
Pentru exercițiul financiar încheiat la 31 martie 2024
| Banca | Atribuibile acționarilor Băncii | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | Note | Capital social | Acțiuni proprii |
Prime de capital |
Rezerve din reevaluare |
Rezerve din active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale |
Alte rezerve |
Rezultat reportat |
Total | |
| 8.073.083 | -12.982 | 28.614 | 28.738 | rezultatului global -1.498.237 |
1.115.023 | 4.095.127 | 11.829.366 | |||
| Sold la 1 ianuarie 2024 | ||||||||||
| Profitul exercițiului financiar Câștiguri din modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului |
- | - | - | - | - | - | 913.240 | 913.240 | ||
| global, nete de impozit amânat | - | - | - | - | 34.837 | - | - | 34.837 | ||
| Rezultat reportat din realizarea rezervelor din reevaluare | - | - | - | -1.243 | - | - | 1.243 | - | ||
| Alte elemente ale rezultatului global nete de impozit | - | - | - | - | - | - | 41 | 41 | ||
| Situația rezultatului global aferentă exercițiului financiar |
- | - | - | -1.243 | 34.837 | - | 914.524 | 948.118 | ||
| Contribuții şi distribuții ale acționarilor | ||||||||||
| Achiziție acțiuni proprii | - | -33.846 | - | - | - | - | - | -33.846 | ||
| Eșalonare SOP 2023 | - | - | - | - | - | - | 36.086 | 36.086 | ||
| Total contribuții/distribuții ale acționarilor | - | -33.846 | - | - | - | - | 36.086 | 2.240 | ||
| Sold la 31 martie 2024 | 8.073.083 | -46.828 | 28.614 | 27.495 | -1.463.400 | 1.115.023 | 5.045.737 | 12.779.724 |
| Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | Note | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Flux de numerar din activitatea de | |||||
| exploatare | |||||
| Profitul exercițiului financiar | 877.036 | 1.132.407 | 756.286 | 913.240 | |
| Ajustări pentru: | |||||
| Cheltuiala cu amortizarea | 136.726 | 119.284 | 111.250 | 104.195 | |
| Ajustări de depreciere şi scoateri în afara bilanțului | |||||
| ale activelor financiare, provizioane pentru alte | |||||
| riscuri şi angajamente de creditare | 322.336 | 42.580 | 270.472 | -8.988 | |
| Ajustarea activelor financiare la valoarea justă prin | |||||
| profit sau pierdere | -42.969 | -44.223 | -63.862 | -60.228 | |
| Cheltuieli cu impozitul pe profit | 134.651 | 175.748 | 86.447 | 159.388 | |
| Venituri din dobânzi | -3.097.037 | -2.590.386 | -2.598.668 | -2.345.017 | |
| Cheltuieli cu dobânzile | 1.135.515 | 1.047.408 | 1.063.496 | 1.020.285 | |
| Alte ajustări | -280.648 | 38.640 | -222.078 | 63.037 | |
| Profitul net ajustat cu elemente | |||||
| nemonetare | -814.390 | -78.542 | -596.657 | -154.088 | |
| Modificări în activele şi datoriile din | |||||
| exploatare | |||||
| Modificarea activelor financiare la cost amortizat și | |||||
| depozitelor la bănci | 2.669.453 | -4.691.261 | -1.677.863 | -4.039.438 | |
| Modificarea creditelor şi avansurile acordate | |||||
| clienților | -1.692.397 | -1.315.847 | -1.997.047 | -1.008.744 | |
| Modificarea creanțelor din contracte de leasing | |||||
| financiar Modificarea activelor financiare evaluate obligatoriu |
33.189 | -212.302 | - | - | |
| la valoarea justă prin profit sau pierdere | 43.285 | 1.835 | 53.976 | 1.466 | |
| Modificarea activelor financiare deținute în vederea | |||||
| tranzacționării și evaluate la valoarea justă prin | |||||
| profit sau pierdere (instrumente derivate) | 34.206 | -3.794 | 19.147 | -3.794 | |
| Modificarea instrumentelor de capital | -15.154 | -6.158 | -327 | -1.072 | |
| Modificarea instrumentelor de datorie | -6.613 | -650 | - | - | |
| Modificarea altor active financiare | 35.673 | -523.398 | 1.898.144 | -506.369 | |
| Modificarea altor active | -28.672 | -26.100 | -15.788 | -41.442 | |
| Modificarea depozitelor de la clienți | -2.449.636 | 3.089.150 | -1.164.769 | 2.478.692 | |
| Modificarea depozitelor de la bănci | -448.429 | -499.929 | -657.667 | -538.923 | |
| Modificarea datoriilor financiare deținute în | |||||
| vederea tranzacționării | -61.195 | 27.669 | -61.898 | 27.669 | |
| Modificarea operațiunilor repo | 1.193.522 | 331.637 | 1.232.162 | 331.637 | |
| Modificarea altor datorii financiare | 612.347 | 2.162.070 | 889.504 | 2.285.131 | |
| Modificarea altor datorii | -97.477 | 71.652 | -123.008 | 68.454 | |
| Impozit pe profit plătit/încasat | -202.841 | -152.623 | -183.653 | -140.074 | |
| Dobânzi încasate | 2.464.570 | 1.925.696 | 1.905.781 | 1.699.704 | |
| Dobânzi plătite | -877.570 | -775.126 | -943.386 | -764.824 | |
| Numerar net din activitatea de exploatare | 391.871 | -676.021 | -1.423.349 | -306.015 |
| Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | Note | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Flux de numerar folosit în activitatea de investiții | |||||
| Achiziții active financiare evaluate la valoarea justă | |||||
| prin alte elemente ale rezultatului global | -2.664.296 | -3.840.866 | -2.646.943 | -3.509.941 | |
| Vânzări active financiare evaluate la valoarea justă | |||||
| prin alte elemente ale rezultatului global | 3.637.519 | 4.316.483 | 3.439.016 | 4.057.478 | |
| Achiziții de imobilizări corporale | -36.951 | -24.007 | -27.448 | -15.445 | |
| Achiziții de imobilizări necorporale | -31.850 | -39.552 | -32.425 | -30.821 | |
| Încasări din vânzarea de active corporale | -4.676 | 315 | 461 | 823 | |
| Achiziții de participații nete de numerar achiziționat | |||||
| din combinări de întreprinderi | - | 211.057 | -191.424 | - | |
| Dividende încasate | - | - | 16.921 | - | |
| Dobânzi încasate | 481.130 | 324.201 | 474.628 | 322.719 | |
| Numerar net folosit în activitatea de | |||||
| investiții | 1.380.876 | 947.631 | 1.032.786 | 824.813 | |
| Flux de numerar folosit în activitatea de finanțare | |||||
| Încasări brute din împrumuturi de la bănci şi alte | |||||
| instituții financiare | 5.010 | 270.997 | - | - | |
| Plăți brute din împrumuturi de la bănci şi alte | |||||
| instituții financiare | -95.058 | -115.576 | -17.336 | -31.679 | |
| Plăți brute din împrumuturi subordonate la bănci și | |||||
| instituții financiare | - | -12.424 | - | - | |
| Plăți rate pentru active reprezentând dreptul de | |||||
| utilizare | -41.084 | -40.341 | -41.226 | -41.798 | |
| Plăți dividende | -141 | -312 | -141 | -312 | |
| Plăți pentru acțiuni proprii | -58.573 | - | -58.573 | -33.846 | |
| Dobânzi plătite | -10.433 | -26.105 | -433 | -15.094 | |
| Numerar net folosit în activitatea de | |||||
| finanțare | -200.279 | 76.239 | -117.709 | -122.729 |
| Note | Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 | |
| Numerarul şi echivalentele de numerar la | |||||
| 1 ianuarie | 30.548.644 | 36.122.371 | 28.210.616 | 32.750.294 | |
| Efectul modificărilor cursului de schimb asupra | |||||
| numerarului și a echivalentelor de numerar | 31.892 | 35.815 | -34.374 | 34.038 | |
| Creșterea/ Scăderea (-) netă a numerarului şi a | |||||
| echivalentelor de numerar | 1.540.576 | 312.034 | -473.898 | 362.031 | |
| Numerarul și echivalentele de numerar la | |||||
| 31 martie | 16 | 32.121.112 | 36.470.220 | 27.702.344 | 33.146.363 |
Banca Transilvania S.A. ("Societatea mamă", "BT") este o societate pe acțiuni înregistrată în România. Banca şi-a început activitatea ca societate bancară în 1993, fiind autorizată de către Banca Națională a României ("BNR", "Banca Centrală") să desfășoare activități în domeniul bancar. Banca și-a demarat activitatea în 1994 și serviciile desfășurate de aceasta se referă la activități bancare pentru persoane juridice și persoane fizice. Grupul Banca Transilvania ("Grupul") cuprinde Societatea-mamă și filialele acesteia cu sediul în România și în Republica Moldova. Situațiile financiare consolidate și individuale la data de 31 martie 2025 cuprind Societatea mamă și subsidiarele sale (denumite în continuare "Grupul").
Grupul are următoarele domenii de activitate: bancar, care este desfășurat de către Banca Transilvania S.A., Victoriabank S.A. și Salt Bank S.A., leasing și credite de consum, care sunt desfășurate în special de BT Leasing Transilvania IFN S.A., Avant Leasing IFN S.A., BT Direct IFN S.A., BT Microfinanțare IFN S.A. și BT Leasing MD S.R.L., managementul activelor, activitate desfășurată de BT Asset Management S.A.I. S.A. și OTP Asset Management S.A.I. S.A., servicii de brokeraj și investiții desfășurate de BT Capital Partners S.A. și management al fondurilor de pensii prin BT Pensii S.A.. De asemenea, Banca deține controlul în două fonduri de investiții pe care le și consolidează și este asociat în Sinteza S.A. cu un procent de deținere de 31,09%.
Banca își desfășoară activitatea prin intermediul sediului său social localizat în municipiul Cluj-Napoca, 42 de sucursale, 476 agenții, 3 puncte de lucru, 8 divizii de medici, 2 agenții private banking în România, 1 sucursala în Italia și 1 centru regional situat în București și 1 Head Office situat în București (2024: 1 sediu social în municipiul Cluj-Napoca, 42 de sucursale, 457 agenții, 3 puncte de lucru, 8 divizii de medici, 2 agenții private banking în România, 1 sucursală în Italia și 1 centru regional situat în București, și 1 Head Office situat în București).
Numărul angajaților activi ai Grupului la 31 martie 2025 era de 12.912 angajați (2024: 13.629 angajați).
Numărul angajaților activi ai Băncii la 31 martie 2025 era de 10.321 angajați (2024: 9.744 angajați).
Sediul social al Băncii este Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca, România.
Structura acționariatului Băncii este următoarea:
| 31-03-2025 | 31-03-2024 | |
|---|---|---|
| NN Group (*) | 9,37% | 9,36% |
| Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare ("BERD") | 5,16% | 6,87% |
| Persoane fizice române | 24,52% | 22,43% |
| Persoane juridice române | 45,48% | 45,16% |
| Persoane fizice străine | 1,12% | 1,07% |
| Persoane juridice străine | 14,35% | 15,11% |
| Total | 100% | 100% |
(*) NN Group N.V. și fondurile de pensii administrate de NN Pensii SAFPAP S.A. și NN Asigurări de Viață S.A..
Acțiunile Băncii sunt listate la Bursa de Valori București și sunt tranzacționate sub simbolul TLV.
Filialele Grupului sunt formate din următoarele entități:
| Procent | Procent | ||
|---|---|---|---|
| deținere directă | deținere directă | ||
| și indirectă 31 | și indirectă 31 | ||
| Filiala | Domeniu de activitate Activități financiar-bancare și |
martie 2025 | decembrie 2024 |
| Victoriabank S.A. | de investiții licențiate Activități financiar-bancare și |
44,63% | 44,63% |
| BCR Chișinău S.A. | de investiții licențiate | 0% | 44,63% |
| BT Capital Partners S.A. | Investiții | 99,62% | 99,62% |
| BT Leasing Transilvania IFN S.A. | Leasing | 100% | 100% |
| BT Investments S.R.L. | Investiții | 100% | 100% |
| BT Direct IFN S.A. | Credite de consum | 100% | 100% |
| BT Building S.R.L. | Investiții | 0% | 100% |
| BT Asset Management SAI S.A. | Managementul activelor | 100% | 100% |
| BT Solution Asistent în Brokeraj S.R.L. | Broker de asigurare | 0% | 100% |
| BT Asiom Agent de Asigurare S.R.L. | Broker de asigurare | 0% | 100% |
| BT Safe Agent de Asigurare S.R.L. | Broker de asigurare | 0% | 100% |
| BT Intermedieri Agent de Asigurare S.R.L. | Broker de asigurare | 0% | 100% |
| BT Leasing MD S.R.L. | Leasing | 100% | 100% |
| BT Microfinanțare IFN S.A. | Credite de consum | 100% | 100% |
| Activități ale agențiilor de | |||
| colectare și ale birourilor de | |||
| Improvement Credit Collection S.R.L. | raportare a creditului | 100% | 100% |
| VB Investment Holding B.V. | Activități de holding | 61,82% | 61,82% |
| Administrare fonduri de pensii | |||
| (cu excepția celor din sistemul | |||
| BT Pensii S.A. | public) | 100% | 100% |
| Alte activități de intermediere | |||
| Salt Bank S.A. | monetară | 100% | 100% |
| Avant Leasing IFN S.A. | Leasing financiar | 100% | 100% |
| BT Broker de Asigurare S.R.L. | Broker de asigurare | 100% | 100% |
| Activități de realizare a softului | |||
| Code Crafters by BT S.R.L. | la comandă | 100% | 100% |
| Închirierea și subînchirierea | |||
| bunurilor imobiliare proprii | |||
| BTP One S.R.L. | sau închiriate | 99,53% | 99,53% |
| Închirierea și subînchirierea | |||
| bunurilor imobiliare proprii | |||
| BTP Retail S.R.L. | sau închiriate | 99,53% | 99,53% |
| Închirierea și subînchirierea | |||
| bunurilor imobiliare proprii | |||
| BTP Store Hub Turda S.R.L. | sau închiriate | 99,53% | 99,53% |
| Închirierea și subînchirierea | |||
| bunurilor imobiliare proprii | |||
| BTP Store Hub Oradea S.R.L. | sau închiriate | 99,53% | 99,53% |
| Alte activități de intermediere | |||
| OTP Bank România S.A. | monetară | 0% | 100% |
| Cumpărarea și vânzarea de | |||
| Inter Terra S.R.L. | bunuri imobiliare proprii | 99,53% | 99,53% |
| Activități auxiliare | |||
| intermedierilor financiare, | |||
| exclusiv activități de asigurări | |||
| OTP Advisors S.R.L. | si fonduri de pensii | 0% | 100% |
| OTP Factoring S.R.L. | Alte intermedieri financiare | 100% | 100% |
| REA Project One Company S.R.L. | Dezvoltare imobiliară | 100% | 100% |
| GOVCKA Project Company S.R.L. | Dezvoltare imobiliară | 100% | 100% |
| Activități auxiliare | |||
| intermedierilor financiare, | |||
| exclusiv activități de asigurări | |||
| OTP Consulting România S.R.L. | și fonduri de pensii | 0% | 100% |
| OTP Asset Management SAI S.A. | Managementul activelor | 100% | 100% |
Pe baza conceptului de materialitate, așa cum este definit în paragraful 7 din IAS 1, Grupul a decis să excludă mai multe subsidiare din perimetrul de consolidare, deoarece excluderea lor nu are un impact semnificativ asupra situațiilor financiare consolidate. Decizia de excludere din consolidare se bazează pe o evaluare de factori cantitativi și calitativi, care includ criterii de mărime a subsidiarelor și impactul nesemnificativ al acestora asupra Grupului în ansamblu.
La 31 martie 2025, lista subsidiarelor excluse din perimetrul de consolidare și motivele excluderii acestora sunt prezentate mai jos:
| Filială | Motive de excludere |
|---|---|
| Code Crafters by BT S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| BTP Retail S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| BTP Store Hub Oradea S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| OTP Factoring S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| REA Project One Company S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| GOVCKA Project Company S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| Sinteza (asociat) | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
La 31 decembrie 2024, lista subsidiarelor excluse din perimetrul de consolidare și motivele excluderii acestora sunt prezentate mai jos:
| Filială | Motive de excludere |
|---|---|
| Code Crafters by BT S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| BTP Retail S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| BTP Store Hub Oradea S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| BT Intermedieri Agent de Asigurare S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| BT Asiom Agent de Asigurare S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| BT Solution Asistent în Brokeraj S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| BT Safe Agent de Asigurare S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| REA Project One Company S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| OTP Factoring S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| GOVCKA Project Company S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| OTP Advisors S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| OTP Consulting România S.R.L. | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
| Sinteza (asociat) | active sau datorii, cheltuieli sau venituri nesemnificative |
Pe lângă factorii calitativi, respectiv natura activității subsidiarelor excluse, planurile de viitor ale Grupului de a-și centraliza activitatea în alte subsidiare mai mari, impactul potențial al excluderii subsidiarelor asupra situațiilor financiare consolidate este realizat pe baza unor factori cantitativi: active, pasive, profit net, cheltuieli și venituri. La 31 decembrie 2024, evaluarea a fost efectuată la nivelul fiecărei subsidiare și se efectuează o analiză suplimentară asupra impactului potențial al totalului subsidiarelor excluse în cifrele totale ale Grupului, așa cum se arată în tabelul de mai jos:
| Mii de lei | |
|---|---|
| Activele totale ale subsidiarelor excluse | 9.471 |
| % din activele totale ale subsidiarelor excluse în activele totale ale Grupului | 0,01% |
| Pasivele totale ale subsidiarelor excluse | 16.315 |
| % din totalul datoriilor subsidiarelor excluse în totalul datoriilor Grupului | 0,01% |
| Rezultatul exercițiului al subsidiarelor excluse | 4.857 |
| % din totalul rezultatului exercițiului al subsidiarelor excluse în totalul rezultatului exercițiului al Grupului |
0,10% |
| Cheltuielile totale ale subsidiarelor excluse | 56.391 |
| % din totalul cheltuielilor subsidiarelor excluse în totalul cheltuielilor Grupului | 0,04% |
| Veniturile totale ale subsidiarelor excluse | 61.248 |
| % din veniturile totale ale subsidiarelor excluse în totalul veniturilor Grupului | 0,04% |
Excluderea acestor subsidiare nu afectează în mod semnificativ poziția financiară consolidată a Grupului, performanța financiară, fluxurile de trezorerie sau alte elemente ale situațiilor financiare consolidate. Aceste informații se evaluează anual, sau în momentul în care apar modificări semnificative care impactează analiza inițială. La data de raportare 31 martie 2025, nu au existat informații care să indice că analiza efectuată la 31 decembrie 2024 nu mai este relevantă.
Situația interimară consolidată și individuală ale Grupului și Băncii a fost întocmită în conformitate cu IAS 34 "Raportarea financiară interimară" adoptat de Uniunea Europeană, în vigoare la data de raportare interimară a Grupului și Băncii, 31 martie 2025.
Acestea nu includ toate informațiile necesare pentru un set complet de situații financiare în conformitate cu Standardele de Raportare Financiară ("IFRS") adoptate de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, anumite note explicative sunt incluse pentru a explica evenimentele și tranzacțiile care sunt semnificative pentru înțelegerea modificărilor survenite în poziția financiară și performanța Grupului și Băncii de la ultimele situații financiare anuale consolidate și individuale la data de și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2024.
Informațiile financiare pentru perioadele încheiate la 31 martie nu sunt auditate și nici revizuite.
Situațiile financiare interimare consolidate și individuale au fost întocmite pe baza convenției costului istoric, cu excepția activelor financiare recunoscute la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere, activelor financiare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global și reevaluarea imobilizărilor corporale și investițiilor imobiliare.
Elementele incluse în situațiile financiare ale fiecărei entități din Grup sunt evaluate folosind moneda mediului economic principal în care entitatea respectivă operează ("moneda funcțională"). Entitățile din cadrul Grupului au moneda funcțională lei, euro ("EUR") și leu moldovenesc ("MDL"). Situațiile financiare consolidate și individuale sunt prezentate în lei, rotunjite la mie.
Ratele de schimb ale principalelor valute au fost următoarele:
| Moneda | 31-03-2025 | 31-12-2024 | Variație % |
|---|---|---|---|
| Euro (EUR) | 1: RON 4,9771 |
1: LEU 4,9741 | 0,06 % |
| Dolar American (USD) | 1: RON 4,6005 |
1: LEU 4,7768 | -3,69 % |
Pregătirea situațiilor financiare interimare sumarizate consolidate și individuale în conformitate cu IAS 34 "Raportarea financiară interimară", adoptat de Uniunea Europeană presupune din partea conducerii utilizarea unor estimări și judecăți ce afectează aplicarea politicilor contabile, precum și valoarea raportată a activelor, datoriilor, veniturilor și cheltuielilor. Estimările și judecățile asociate acestora se bazează pe date istorice și pe alți factori considerați a fi elocvenți în circumstanțele date, iar rezultatul acestor factori formează baza judecăților folosite în determinarea valorii contabile a activelor și pasivelor pentru care nu există alte surse de evaluare disponibile. Rezultatele efective pot fi diferite de valorile estimate. Estimările și judecățile sunt revizuite în mod periodic.
Revizuirile estimărilor contabile sunt recunoscute în perioada în care estimarea este revizuită, dacă revizuirea afectează doar acea perioadă, sau în perioada în care estimarea este revizuită și perioadele viitoare, dacă revizuirea afectează atât perioada curentă, cât și perioadele viitoare.
Grupul și Banca fac estimări și ipoteze care afectează valoarea activelor și datoriilor raportate în decursul exercițiului financiar următor. Estimările și judecățile sunt evaluate continuu și sunt bazate pe experiența anterioară și pe alți factori, incluzând așteptări cu privire la evenimentele viitoare considerate a fi rezonabile în circumstanțele date.
e) Utilizarea estimărilor și judecăților semnificative (continuare)
Grupul și Banca revizuiesc frecvent (în marea majoritate lunar) portofoliul de credite și creanțe din contracte de leasing financiar pentru a evalua deprecierea acestor active. Pentru a determina dacă ar trebui înregistrată o pierdere din depreciere, Grupul și Banca emit judecăți cu privire la existența de date observabile care să indice o diminuare a fluxurilor de numerar viitoare estimate ale unui portofoliu de credite și creanțe din contracte de leasing financiar înainte ca diminuarea să poată fi identificată pentru un credit/leasing individual din portofoliu. De exemplu, datele observabile pot fi de tipul schimbărilor nefavorabile în comportamentul de plată al unor debitori dintr-un grup sau a condițiilor economice naționale sau locale, care se corelează cu incidente de plată din partea grupului de debitori.
Conducerea folosește estimări bazate pe experiența din trecut a pierderilor din credite cu caracteristici similare ale riscului de credit atunci când își programează fluxurile viitoare de numerar. Metodologia și ipotezele folosite pentru a estima atât suma, cât și termenul fluxurilor viitoare de numerar sunt revizuite regulat pentru a reduce decalajele existente între estimări și valorile reale, inclusiv pentru a evalua efectele incertitudinilor de pe piețele financiare locale cu privire la evaluarea activelor și la mediul economic operativ al debitorilor.
Estimarea pierderilor din credite ține cont de efectele vizibile ale condițiilor pieței actuale asupra estimărilor individuale/colective ale pierderilor din deprecierea creditelor și avansurilor acordate clienților. Prin urmare, Grupul și Banca au estimat pierderile din deprecierea creditelor, avansurilor acordate clienților și creanțelor din contracte de leasing financiar bazându-se pe metodologia internă și au stabilit că nu mai sunt necesare și alte provizioane pentru acoperirea pierderii din deprecierea creditelor decât cele prezentate deja în situațiile financiare consolidate și individuale.
Activele semnificative la nivel individual sunt evaluate și monitorizate în analiza individuală, indiferent de stadiul în care au fost alocate. Astfel, o echipă specializată de experți utilizează judecata profesională pentru a evalua improbabilitatea de plată și a determina scenariile utilizate în calculul ECL. Conform IFRS 9, activele financiare sunt clasificate în 3 categorii (stadii), modul de determinare al pierderilor așteptate fiind diferite de la un stadiu la altul, în funcție de o eventuală creștere semnificativă a riscului de credit față de momentul recunoașterii inițiale. Dacă riscul de credit nu a crescut în mod semnificativ, deprecierea este egală cu pierderea așteptată rezultată din evenimentele de default posibile în următoarele 12 luni (stadiu 1). Dacă riscul a crescut semnificativ, creditul înregistrează întârzieri la plată mai mari de 30 de zile, sau este în stare de default sau depreciat din alte cauze, deprecierea este egală cu pierderea așteptată din riscul de credit pentru toată durata creditului (stadiul 2 și stadiul 3).
În determinarea deprecierilor pentru riscul de credit, managementul încorporează informații forward-looking, își exercită judecata profesională și folosește estimări și prezumții. Estimarea pierderilor așteptate din riscul de credit implică previzionarea condițiilor macroeconomice viitoare pentru următorii 3 ani.
Scenariile macroeconomice aplicate pentru perioada următoare reflectă un mediu macroeconomic cu incertitudini și riscuri la adresa populației și agenților economici pe fondul tensiunilor geopolitice, a perturbărilor în lanțul de aprovizionare, a presiunilor existente în piața muncii coroborat cu înăsprirea condițiilor financiare și menținerea unui nivel ridicat al inflației. Incertitudinile sunt amplificate de războiul din Ucraina, la care se adaugă conflictul din Orientul Mijlociu concretizânduse în noi provocări care afectează activitatea economică și de afaceri.
Deși eforturile recente de combatere a inflației dau semne de succes, riscurile scoase la iveală de întreruperile lanțului de aprovizionare, reconectarea relațiilor comerciale, coroborat cu costul finanțărilor (dobânzilor) majorat semnificativ și înăsprirea condițiilor financiare, reprezintă aspecte cheie de urmărit într-un mediu macroeconomic marcat de volatilitate și incertitudini.
e) Utilizarea estimărilor și judecăților semnificative (continuare)
Mai mult decât atât, potențialele schimbările legislative privind taxele vor menține prețurile la un nivel ridicat, erodând puterea de cumpărare.
Grupul și Banca au întocmit analize istorice și au identificat variabilele economice cheie cu impact asupra riscului de credit și asupra pierderilor așteptate de credit pentru fiecare portofoliu. Opinia unui expert a fost, de asemenea, luată în considerare în acest proces.
Având în vedere contextul macroeconomic menționat, Grupul și Banca continuă să aplice propriile judecăți de valoare utilizând o serie de ajustări post-model aferente riscurilor macroeconomice specifice anumitor industrii care au fost puternic afectate de întreruperile lanțului de aprovizionare, seceta pedologică, precum si creșterea costurilor cu energia , clasificate drept sectoare sensibile, pentru a adopta o poziție conservatoare în linie cu așteptările comunicate de autoritățile de supraveghere bancară.
Grupul și Banca revizuiesc continuu ipotezele referitoare la ajustările post-model aferente riscurilor macroeconomice specifice anumitor industrii pentru a evalua dacă sunt necesare măsuri corective în sensul eliminării sau introducerii de noi sectoare sensibile. În primul trimestru din 2024, au avut loc modificări ale schemei de ajustări post-model cu scopul alinierii acestora la impactul curent al evenimentelor macroeconomice și la modele interne existente.
Tensiunile geopolitice vor complica creșterea economică și este dificil de estimat impactul acestor evenimente asupra afacerilor viitoare ale clienților Grupului. Procesul de identificare al potențialului efect la nivelul economiei României este în derulare și estimarea efectului conflictelor militare asupra mediului economic va reprezenta o provocare continuă. Grupul și Banca rămân vigilente în monitorizarea relațiilor geo-politice și economice.
Totodată, am analizat portofolii de produse cu risc de credit asociat crescut și tipologii de clienți care ar putea fi afectați într-o oarecare măsură de conflictele militare, dar având în vedere faptul că Grupul și Banca nu dețin o expunere directă semnificativă în țările beligerante, nu s-a intervenit semnificativ asupra ajustărilor post-model specific stabilite pentru acestea.
Un alt considerent major al introducerii și menținerii ajustărilor post-model l-a reprezentat faptul că modelele interne de evaluare a ratingului pot fi alterate de măsurile de ajutor oferite de guverne, acestea din urmă preîntâmpinând apariția evenimentelor de neplată la nivelul debitorilor care, altfel, s-ar fi confruntat cu dificultăți în achitarea datoriilor către diverși creditori.
Valoarea ajustărilor post-model aplicate reprezintă 21,17% din totalul ECL (21,80% în decembrie 2024) având în vedere:
e) Utilizarea estimărilor și judecăților semnificative (continuare)
În contextul evoluției negative a inflației și a ratelor de dobândă, precum și a contextului macroeconomic si politic , piețele financiare au fost destul de volatile, generând provocări pe termen scurt în gestionarea fluxurilor de numerar și, de asemenea, variații ale marcării la piață. Grupul și Banca au o poziție confortabilă de lichiditate, de aceea perturbările pieței din această perioadă nu leau afectat în mod serios.
Portofoliul de tranzacționare al Grupului și al Băncii este constituit din titluri de stat și obligațiuni, acțiuni, unități de fond și instrumente derivate, a căror evaluare a fost afectată de volatilitățile pieței, rezervele înregistrând un trend ușor ascendent, dar rămânând în zona negativă. Cea mai semnificativă parte a portofoliului de tranzacționare este reprezentată de titluri de stat și obligațiuni, dintre care majoritatea sunt păstrate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global, permițând astfel impactului din marcarea la piață să fie reflectat la nivel de alte elemente ale rezultatului global și nu în situația consolidată și individuală a profitului sau pierderii.
Totodată, Grupul și Banca dețin, în afara portofoliului de tranzacționare (portofoliul bancar), instrumente financiare (titluri de valoare) deținute în principal în scopuri de lichiditate și ca sursă de garanție pentru facilitățile Lombard și stand-by, precum și pentru a asigura o sursă sigură de venit.
Provizionul pentru clauze abuzive este o valoare estimativă pentru litigii potențiale cu care s-ar putea confrunta Banca, rezultând din contractele de credite persoane fizice dobândite in urma fuziunilor efectuate. Banca revizuiește acest provizion periodic, integrând datele istorice referitoare la litigiile noi din ultimii ani și probabilitatea de pierdere asociată acestor cazuri. Ultima estimare a acestui provizion a fost efectuată la 31 decembrie 2024 , iar provizionul a fost ajustat luând în considerare tendința de apariție a unor litigii și probabilitatea de pierdere estimate la această dată.
Subsidiara Băncii Victoriabank S.A., a fost notificată în 6 iulie 2020 cu privire la faptul că este investigată în cadrul unui dosar instrumentat de procuratura Republicii Moldova, iar în 6 august 2020 a fost instituit un sechestru asigurator asupra unor active ale subsidiarei care să acopere pretențiile din dosar - în valoare de aproximativ 482 milioane lei în echivalent.
Dată fiind natura cauzei și limitările legale legate de investigație, Banca și subsidiara sa posedă informații limitate despre acest dosar, inclusiv ulterior analizei avocaților asupra cuprinsului rechizitoriului aferent acestei investigații. Având în vedere stadiul investigației, care face referire la evenimente care s-au petrecut înainte de intrarea Băncii în acționariatul subsidiarei, Banca și Grupul nu au recunoscut un provizion cu privire la această speță, însă vor monitoriza evoluția temei la fiecare dată de raportare, în conformitate cu prevederile relevante din reglementările contabile.
Pentru alte aspecte semnificative în materie de litigii și de aplicare a reglementărilor, Grupul consideră că posibilitatea unei ieșiri de fonduri este mai mult decât îndepărtată și puțin probabilă, însă suma nu poate fi estimată în mod rezonabil și, în consecință, astfel de sume nu sunt incluse în estimările pasivelor contingente.
Începând cu 1 ianuarie 2025, Grupul și Banca au implementat modificarea codurilor CAEN conform Hotărârii Guvernamentale nr. 284/2025, care transpune în legislația românească noua versiune a clasificării activităților economice – CAEN Rev. 3, aliniată cu NACE Rev. 2.1. Această modificare a determinat restructurarea sectoarelor economice utilizate în situațiile financiare consolidate si individuale, numărul acestora crescând, ca urmare a unei prezentări mai detaliate a sectoarelor economice.
Noua clasificare este utilizată în toate analizele și prezentările pe sectoare economice din cadrul situațiilor financiare consolidate și individuale, inclusiv în:
Datele comparative aferente anului 2024 sunt prezentate conform structurii anterioare, fără ajustări retroactive, acestea fiind raportate în baza clasificării CAEN Rev. 2, valabilă la datele de raportare. Conform prevederilor IAS 1 – Prezentarea situațiilor financiare, Grupul și Banca au evaluat modificarea clasificării prezentărilor și au considerat că informațiile comparative vor fi prezentate conform structurii anterioare, fără ajustări retrospective. Modificarea nu a avut un impact semnificativ asupra estimărilor contabile și a clasificării expunerilor, însă a influențat prezentarea informațiilor în note explicative la situațiile financiare consolidate și individuale.
Fuziunile dintre Banca Transilvania S.A. și OTP Bank România S.A. și Banca Transilvania S.A. și BT Building S.R.L. au fost finalizate cu succes în data de 28 februarie 2025.
Acționarii Băncii Transilvania S.A. au aprobat aceste fuziuni în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 18 decembrie 2024.
Procesul de integrare a început în august 2024, fuziunea fiind realizată rapid, în doar șapte luni, datorită colaborării eficiente dintre echipele celor două bănci.
În urma fuziunii, Banca Transilvania S.A. și-a consolidat poziția de lider pe piața bancară din România, ajungând la o cotă de piață de 22,31%. Fuziunea a adus beneficii semnificative pentru clienții ambelor bănci, oferindu-le acces la un ecosistem extins de soluții bancare și complementare. În absența cerințelor specifice ale Standardelor Internaționale de Raportare Financiară pentru fuziunile legale prin absorbție, Banca a optat să prezinte valoarea contabilă a activelor identificabile dobândite și a datoriilor asumate preluate în situațiile financiare individuale la data fuziunii legale, 28 februarie 2025, după recunoașterea inițială a acestora la valoarea justă la data obținerii controlului, respectiv 30 iulie 2024.
Fuziunea a fost efectuată pe baza următoarelor principii:
Metodele și politicile contabile aplicate de către Bancă și entitățile din Grup în aceste situații financiare interimare sumarizate consolidate și individuale sunt aceleași cu cele aplicate în Situațiile financiare consolidate și individuale la data și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2024, cu excepția următoarelor:
În anul în curs, Grupul și Banca au aplicat amendamente la IAS 21 "Lipsa convertibilității" emis de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) care sunt obligatorii pentru perioadele de raportare începând cu sau după 1 ianuarie 2025. Adoptarea acestor amendamente nu a avut impact semnificativ asupra informaților care trebuie furnizate sau asupra sumelor raportate în aceste situații financiare.
Amendamente la IAS 21 Efectele variației cursului de schimb valutar – Lipsa convertibilității emise de IASB în 15 august 2023. Amendamentele conțin îndrumări ca entitățile să menționeze atunci când o monedă este convertibilă și cum să determine cursul de schimb atunci când aceasta nu este convertibilă.
La data aprobării acestor situații financiare, nu au fost emise Standarde de Contabilitate IFRS noi sau amendamente la standardele de contabilitate existente și adoptate de UE, care nu au intrat încă în vigoare.
În prezent, standardele de contabilitate IFRS astfel cum au fost adoptate de UE nu diferă semnificativ de standardele de contabilitate IFRS emise de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB), cu excepția următoarelor standarde de contabilitate noi și amendamente la standardele de contabilitate existente, care nu au fost adoptate de UE la data aprobării acestor situații financiare.
Amendamente la IFRS 9 și IFRS 7 - Amendamente la clasificarea și evaluarea instrumentelor financiare emise de IASB în 30 mai 2024. Amendamentele clarifică clasificarea activelor financiare care au caracteristici de mediu, sociale, de guvernanță corporativă (ESG) și similare. Amendamentele clarifică și data la care un activ sau o datorie financiară este derecunoscut(ă) și introduce cerințe suplimentare de prezentare cu privire la investițiile în instrumentele de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global și instrumentele financiare care au caracteristici contingente.
Amendamente la IFRS 1, IFRS 7, IFRS 9, IFRS 10 și IAS 7 - Îmbunătățiri anuale ale Standardelor de Contabilitate IFRS – Volumul 11 emise de IASB în 18 iulie 2024. Aceste amendamente includ clarificări, simplificări, corecții și modificări în următoarele domenii: (a) contabilitatea de acoperire a riscurilor adoptată de o entitate care adoptă standardele pentru prima dată (IFRS 1); (b) câștigul sau pierderea la scoaterea din gestiune (IFRS 7); (c) prezentarea diferenței amânate între valoarea justă și prețul de tranzacționare (IFRS 7); (d) introducerea și prezentările de informații privind riscul de credit (IFRS 7); (e) scoaterea din evidență a datoriilor de leasing de către locatar (IFRS 9); (f) prețul de tranzacționare (IFRS 9); (g) stabilirea unui "reprezentant de facto" (IFRS 10); (h) metoda bazată pe cost (IAS 7).
2. Politici contabile semnificative (continuare)
c) Standarde de contabilitate IFRS noi și amendamente la standardele de contabilitate existente emise, dar care nu au fost încă adoptate de UE (continuare)
IFRS 18 Prezentare și informații de furnizat în situațiile financiare emis de IASB în 9 aprilie 2024 va înlocui IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare. Standardul introduce trei seturi de cerințe noi pentru ca societățile să-și îmbunătățească raportarea performanței financiare și pentru a da investitorilor o bază mai bună de analizare și comparare a companiilor. Principalele modificări în noul standard față de IAS 1 se referă la: (a) introducerea de categorii (operațiuni de exploatare, de investiții, de finanțare, referitoare la impozitul pe profit și întrerupte) și de sub-totaluri definite în situația profitului sau a pierderii; (b) introducerea de cerințe pentru îmbunătățirea agregărilor și a dezagregărilor; (c) introducerea de informații privind Măsurile de performanță stabilite de conducere (MPC-uri) în notele la situațiile financiare.
IFRS 19 Filiale fără răspundere publică: informații de furnizat emis de IASB în 9 mai 2024. Standardul permite filialelor să ofere informații restrânse atunci când aplică Standardele de Contabilitate IFRS în situațiile financiare. IFRS 19 este opțional pentru filialele eligibile și stabilește cerințele de furnizare de informații pentru filialele care aleg să îl aplice.
IFRS 14 Conturi de amânare aferente activităților reglementate emis de IASB în 30 ianuarie 2014. Acest standard are scopul de a permite entităților care adoptă pentru prima dată IFRS, și care recunosc în prezent conturile de amânare aferente activităților reglementate conform politicilor contabile general acceptate anterioare, să continue să facă acest lucru la trecerea la IFRS.
Amendamente la IFRS 10 Situații financiare consolidate și IAS 28 Investiții în entități asociate și asocieri în participație- Vânzarea de sau contribuția cu active între un investitor și entitățile asociate sau asocierile în participație ale acestuia, emise de IASB în 11 septembrie 2014. Amendamentele soluționează contradicția dintre cerințele IAS 28 și IFRS 10 și clarifică faptul că într-o tranzacție care implică o entitate asociată sau asociere în participație, câștigurile sau pierderile sunt recunoscute atunci când activele vândute sau aduse drept contribuție reprezintă o întreprindere.
Grupul și Banca anticipează că adoptarea acestor standarde de contabilitate noi și amendamentelor la standardele de contabilitate existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare. Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor unui portofoliu de active și pasive financiare ale cărei principii nu au fost adoptate de UE rămâne nereglementată. Conform estimărilor Grupului și ale Băncii, folosirea contabilității de acoperire împotriva riscurilor unui portofoliu de active și pasive financiare conform IAS 39: Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare nu ar afecta semnificativ situațiile financiare, dacă este aplicată la data bilanțului.
Raportarea pe segmente a Grupului este în conformitate cu cerințele interne ale managementului. Segmentele operaționale sunt prezentate într-o manieră consistentă cu raportările interne către Comitetul Conducătorilor.
Comitetul Conducătorilor, cu susținerea Consiliului de Administrație, este responsabil cu alocarea resurselor și evaluarea performanței segmentelor operaționale, fiind identificat ca factorul decizional operațional. Formatul de raportare este bazat pe formatul intern de raportare către management. Toate elementele de active și datorii, venituri și cheltuieli prezentate sunt alocate segmentelor operaționale fie în mod direct, fie pe baza unor criterii rezonabile stabilite de către management.
Clienții Victoriabank S.A., și Salt Bank S.A. sunt segmentați după aceleași criterii de segmentare aplicabile Băncii. Segmentul "Leasing și credite acordate de instituții financiare nebancare" cuprinde societățile de leasing și credite de consum, așa cum sunt prezentate în Nota 1. Celelalte filiale nebancare sunt cuprinse la segmentul "Alte Grup". Segmentul "Operațiuni Intra-grup - Eliminări și Ajustări" cuprinde operațiunile intragrup.
Segmentele operaționale sunt organizate și administrate separat în conformitate cu natura produselor și serviciilor prestate, fiecare segment oferă diferite produse și servește piețe diferite.
Un segment operațional este o componentă a Grupului și a Băncii:
Raportarea pe segmente la nivel de Grup este prezentată mai jos:
Clienți Corporativi Mari ("LaCo"): Grupul și Banca gestionează în această categorie, în principal, companii/grupuri de societăți comerciale cu cifra de afaceri anuală de peste 200 milioane lei, precum și companii de proiecte speciale (tip SPV), entități aparținând sectorului public și instituții financiare încadrate în acest segment conform unor criterii specifice de încadrare.
Companiile din acest segment au în general nevoi specifice de anvergură. Prin abordarea centralizată și specializată, Banca dorește să asigure o calitate operațională crescută, evaluare promptă a nevoilor specifice acestui tip de client în vederea oferirii de soluții personalizate, precum și o cunoaștere aprofundată a profilului de risc, atât de necesară pentru o calitate ridicată a portofoliului de credite.
Clienții Mari Corporativi au acces la întreaga gamă de produse și servicii bancare, structura veniturilor generate provenind din operațiuni de creditare, operațiuni aferente business-ului operațional curent (transaction banking, treasury, trade finance și produse retail) și alte servicii complementare (leasing, asset management, consultanță privind achiziții și fuziuni, piețe de capital). Banca dorește ca prin serviciile oferite să extindă colaborarea la nivelul universului de parteneri ai segmentului LaCo: clienți/ furnizori/ angajați, cu accent pe creșterea ponderii veniturilor non-risc.
Clienți Corporativi Medii ("MidCo"): Grupul și Banca gestionează în această categorie, în principal, companii cu cifra de afaceri anuală între 20 și 200 milioane lei. Prin setarea acestor praguri valorice ca limite de încadrare în segmentul MidCo, adresăm cele mai importante solicitări comune ale clienților: soluții personalizate de finanțare, acces facil la o gamă largă de soluții bancare, preț stabilit în funcție de performanța financiară, responsabil clientelă mobil și dedicat relației, precum și agilitate operațională.
În funcție de tipul activității, servisarea personalizată a clienților este completată prin două specializări existente, clienți Agribusiness și clienți din sectorul Medical.
Segmentul MidCo mai include și entități aparținând sectorului public, instituții financiare sau companii de proiect, încadrate în acest segment conform unor criterii specifice. Banca oferă clienților corporativi medii servicii financiare complete care includ: servicii de creditare, operațiuni curente și servicii de trezorerie, precum și servicii complementare: pachete de beneficii destinate angajaților, finanțări structurate, co-finanțarea proiectelor dezvoltate cu fonduri europene; facilitează accesul și la serviciile oferite de subsidiarele Grupului, cum ar fi: bank-assurance, consultanță pentru fuziuni și achiziții, administrarea activelor financiare, leasing financiar și operațional, cu obiectivul de a crește în continuare profitabilitatea și ponderea veniturilor non-risc.
Clienți IMM – firme cu cifra de afaceri cuprinsă între 3 și 20 milioane lei anual. Sunt companii care au depășit primele faze de creștere și a căror afacere solicită atenție suplimentară. În consecință, nevoile acestora devin mai specifice, cu accent prioritar în activitățile de finanțare.
Clienți Micro Business – persoane juridice cu cifra de afaceri până în 3 milioane lei anual.
Aici este cea mai mare populație de firme având și cele mai variate forme de organizare, societăți cu răspundere limitată, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și altele.
În funcție de vârsta afacerii (mulți clienți sunt firme foarte tinere), de experiența antreprenorului, de tipul de piață căreia i se adresează, apar nevoile pe care Grupul și Banca le tratează prin pachete de produse și servicii care, în timp, au devenit un reper în sectorul bancar pentru acest segment de beneficiari.
Produsele de creditare tind să fie accesate pe măsură ce afacerea Micro sau IMM prinde contur: credite de capital de lucru sau pentru investiții, scrisori de garanție bancară, co-finanțarea programelor europene, carduri de credit, leasing, scontări sau factoring.
O altă categorie importantă de produse vizează operațiunile generale, plățile și încasările, cecuri, bilete la ordin, schimburi valutare, convențiile pentru plata salariilor sau servicii de bancassurance. Cu o importanță în creștere accelerată sunt opțiunile de digitalizare ale ofertei de produse și servicii, clienții noștri fiind interesați de internet și mobile banking, e-commerce, POS-uri moderne și integrarea informațiilor financiare în propriile sisteme contabile.
Persoane fizice: Grupul și Banca oferă persoanelor fizice o gamă largă de produse și servicii bancare, diferențiate pe mai multe segmente de clienți, de la copii, studenți, salariați din mediul public sau privat, seniori, precum și segmentele de Premium și Private Banking. Oferta Grupului și a Băncii include produse bancare de tip tranzacțional, abonamente de cont curent, produse de tip bancassurance, o ofertă diversificată de carduri de debit și de credit, depozite și conturi de economii, credite de consum și ipotecare, precum și acces la cea mai mare rețea de bancomate și de comercianți parteneri prin programul de loialitate "STAR". De asemenea, Grupul și Banca împreună cu partenerii lor, oferă acces clienților persoane fizice la o gamă largă de investiții (fonduri de investiții, titluri de stat și obligațiuni), pensii, leasing auto.
Produsele retail ale Grupului și Băncii sunt accesibile clienților printr-un mix de canale de distribuție, prin rețeaua de agenții a Băncii, prin canale digitale și în special prin aplicația BT Pay. Strategia de retail a Băncii vizează dezvoltarea continuă de fluxuri digitale care implică o interacțiune mai simplă, originarea de produse și servicii noi, viteză și operativitate, precum și comunicarea și servisarea clienților de la distanță, prin soluții care să le permită acces direct și imediat la informații.
Grupul și Banca susțin incluziunea financiară și își vor continua eforturile pentru a asigura tuturor segmentelor de populație accesul la produse și servicii bancare în general.
Trezorerie: Grupul și Banca încorporează în această categorie serviciile oferite de activitatea de trezorerie.
Leasing și credite de consum acordate de instituții financiare nebancare: în această categorie Grupul include produse și servicii financiare de tipul leasing, credite de consum și microfinanțare acordate de instituțiile financiare nebancare ale Grupului.
Altele: Grupul și Banca încorporează în această categorie servicii oferite de societăți financiare din cadrul Grupului în următoarele domenii: gestionare investiții financiare, brokeraj, factoring, imobiliare, precum și elemente care nu se încadrează în categoriile existente și rezultă din decizii financiare și strategice luate la nivel central.
Referitor la împărțirea pe arii geografice, Grupul si Banca prezintă în majoritate zona geografică România, cu excepția businessului din Italia la nivel de Bancă, iar la nivel de Grup activitatea bancară desfășurată prin Victoriabank S.A. activitatea de leasing financiar desfășurată prin BT Leasing MD S.R.L., dar contribuția acestora la bilanțul și contul de profit sau pierdere este nesemnificativă. Nu există nicio altă informație legată de împărțirea pe arii geografice utilizată de managementul Grupului, astfel că această împărțire nu este arătată aici.
La 31 martie 2025 și 31 martie 2024, Grupul sau Banca nu au realizat venituri mai mari de 10% din totalul veniturilor cu un singur client.
Prezentăm mai jos informații financiare pe segmente, privind situația consolidată a poziției financiare la 31 martie 2025 și date comparative pentru 31 decembrie 2024:
| Grup În mii lei |
Corporații mari |
Corporații medii |
IMM | Micro | Persoane Fizice |
Trezorerie | Leasing și credite de consum acordate de IFN |
Altele Grup | Operațiuni Intra-grup - Eliminări și ajustări |
Total |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Credite și creanțe din contracte de leasing-brute |
31.952.590 | 14.163.856 | 7.144.231 | 6.734.912 | 41.574.590 | - | 8.579.534 | 8.390 | -6.396.005 | 103.762.098 |
| Ajustări pentru credite și | ||||||||||
| creanțe din contracte de leasing | -1.201.010 | -1.127.785 | -628.037 | -790.458 | -1.862.160 | - | -551.583 | -597 | 151.578 | -6.010.052 |
| Credite și creanțe din contracte | ||||||||||
| de leasing-net | 30.751.580 | 13.036.071 | 6.516.194 | 5.944.454 | 39.712.430 | - | 8.027.951 | 7.793 | -6.244.427 | 97.752.046 |
| Portofoliu Instrumente de datorie și Instrumente de |
||||||||||
| capitaluri proprii nete de | ||||||||||
| provizioane | - | - | - | - | - | 69.644.235 | - | 610.901 | -371.457 | 69.883.679 |
| Operațiuni de trezorerie și | ||||||||||
| operațiuni interbancare | - | - | - | - | - | 32.274.124 | 370.259 | 773.713 | -669.285 | 32.748.811 |
| Valori imobilizate | 63.540 | 198.842 | 192.979 | 412.358 | 1.240.437 | 152.123 | 184.801 | 296.024 | 8.933 | 2.750.037 |
| Active aferente dreptului de utilizare |
17.077 | 50.612 | 42.710 | 110.825 | 301.843 | 29.920 | 47.388 | 2.646 | -37.149 | 565.872 |
| Alte active | 1.051.238 | 596.292 | 296.957 | 296.067 | 1.841.066 | - | 186.719 | 597.126 | -1.757.900 | 3.107.565 |
| Total active | 31.883.435 | 13.881.817 | 7.048.840 | 6.763.704 | 43.095.776 | 102.100.402 | 8.817.118 | 2.288.203 | -9.071.285 | 206.808.010 |
| Depozite și conturi curente Împrumuturi de la bănci și alte |
10.954.939 | 12.890.163 | 9.954.913 | 23.963.128 | 108.265.974 | 570.351 | - | 6.789 | -668.569 | 165.937.688 |
| instituții financiare | 103.305 | 298.432 | 93.502 | 79.559 | 172 | 1.395.976 | 7.013.746 | 10.890.370 | -6.380.173 | 13.494.889 |
| Datorii subordonate | - | - | - | - | - | 2.576.971 | - | - | 2.442 | 2.579.413 |
| Datorii din leasing operațional | 143.700 | 81.843 | 44.855 | 40.444 | 258.951 | 6.422 | 46.585 | 2.747 | -36.299 | 589.248 |
| Alte pasive | 1.269.622 | 772.228 | 359.734 | 348.134 | 2.185.447 | 1.788 | 255.475 | 598.411 | -16.578 | 5.774.261 |
| Total datorii | 12.471.566 | 14.042.666 | 10.453.004 | 24.431.265 | 110.710.544 | 4.551.508 | 7.315.806 | 11.498.317 | -7.099.177 | 188.375.499 |
| Capitaluri proprii și asimilate | - | - | - | - | - | - | - | 18.432.511 | - | 18.432.511 |
| Total datorii și capitaluri | ||||||||||
| proprii | 12.471.566 | 14.042.666 | 10.453.004 | 24.431.265 | 110.710.544 | 4.551.508 | 7.315.806 | 29.930.828 | -7.099.177 | 206.808.010 |
3. Raportarea pe segmente (continuare)
| Grup În mii lei |
Corporații mari | Corporații medii |
IMM | Micro | Persoane Fizice |
Trezorerie | Leasing și credite de consum acordate de instituții financiare nebancare |
Altele Grup | Operațiuni Intra-grup - Eliminări și ajustări |
Total |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Credite și creanțe din contracte de leasing financiar brute |
31.930.199 | 14.017.594 | 6.898.830 | 6.571.500 | 40.620.944 | - | 8.485.389 | 7.134 | -6.555.760 | 101.975.830 |
| Provizioane principal Credite și creanțe din contracte de |
-1.070.784 | -1.011.428 | -572.835 | -754.145 | -1.790.336 | - | -560.039 | -553 | 154.152 | -5.605.968 |
| leasing financiar nete de provizioane Portofoliu Instrumente de datorie, Instrumente de capitaluri proprii și Instrumente derivate, nete de |
30.859.415 | 13.006.166 | 6.325.995 | 5.817.355 | 38.830.608 | - | 7.925.350 | 6.581 | -6.401.608 | 96.369.862 |
| provizioane Operațiuni de trezorerie și |
- | - | - | - | - | 68.206.227 | - | 575.257 | -371.217 | 68.410.267 |
| operațiuni interbancare | - | - | - | - | - | 37.081.163 | 392.681 | 1.028.015 | -2.836.819 | 35.665.040 |
| Valori imobilizate | 60.549 | 195.036 | 205.588 | 365.356 | 1.151.185 | 61.104 | 187.509 | 558.683 | 500 | 2.785.510 |
| Active aferente dreptului de utilizare | 19.151 | 55.549 | 47.433 | 118.895 | 317.228 | 16.070 | 40.114 | 2.892 | -30.698 | 586.634 |
| Alte active | 1.531.485 | 852.353 | 422.470 | 428.740 | 2.534.551 | - | 193.388 | 602.946 | -3.347.768 | 3.218.165 |
| Total active | 32.470.600 | 14.109.104 | 7.001.486 | 6.730.346 | 42.833.572 | 105.364.564 | 8.739.042 | 2.774.374 | -12.987.610 | 207.035.478 |
| Depozite și conturi curente Împrumuturi de la bănci și alte |
10.569.746 | 13.784.353 | 10.745.201 | 25.161.550 | 108.488.644 | 1.992.508 | - | 7.670 | -1.929.251 | 168.820.421 |
| instituții financiare | 101.380 | 316.363 | 98.191 | 88.028 | 177 | 1.116.594 | 7.117.235 | 10.854.787 | -7.455.039 | 12.237.716 |
| Datorii subordonate | - | - | - | - | - | 2.528.096 | - | - | 2.439 | 2.530.535 |
| Datorii din leasing operațional | 152.487 | 84.614 | 49.055 | 44.676 | 272.708 | 1.577 | 39.316 | 2.927 | -29.862 | 617.498 |
| Alte datorii | 1.181.379 | 707.754 | 314.885 | 298.306 | 1.856.216 | 1.564 | 239.827 | 900.615 | -107.811 | 5.392.735 |
| Total datorii | 12.004.992 | 14.893.084 | 11.207.332 | 25.592.560 | 110.617.745 | 5.640.339 | 7.396.378 | 11.765.999 | -9.519.524 | 189.598.905 |
| Capitaluri proprii și asimilate | - | - | - | - | - | - | - | 17.436.573 | - | 17.436.573 |
| Total datorii și capitaluri proprii |
12.004.992 | 14.893.084 | 11.207.332 | 25.592.560 | 110.617.745 | 5.640.339 | 7.396.378 | 29.202.572 | -9.519.524 | 207.035.478 |
Prezentăm mai jos informații financiare pe segmente, privind situația consolidată a rezultatul operațional înainte de cheltuieli nete cu ajustările de depreciere pentru credite și avansuri acordate clienților, pentru perioadele încheiate la 31 martie 2025 și date comparative pentru 31 martie 2024: Sectoare de activitate la 31 martie 2025
| Grup În mii lei |
Corporații mari |
Corporații medii |
IMM | Micro | Persoane Fizice |
Trezorerie | Leasing și credite de consum acordate de instituții financiare nebancare |
Altele Grup |
Operațiuni Intra-grup - Eliminări și ajustări |
Total |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Venituri nete din dobânzi | 248.426 | 185.661 | 124.154 | 219.757 | 693.284 | 219.746 | 195.996 | 71.372 | 3.126 | 1.961.522 |
| Venituri nete din comisioane | 26.966 | 30.688 | 24.271 | 117.633 | 153.574 | -3.015 | 5.055 | 31.172 | -4.059 | 382.285 |
| Venituri nete din tranzacționare Câștig net realizat aferent activelor financiare evaluate prin |
4.646 | 15.259 | 19.511 | 35.150 | 70.080 | 72.212 | 6.422 | 20.709 | 608 | 244.597 |
| rezultatul global Pierdere netă (-) /Câștig net realizat aferentă activelor financiare evaluate obligatoriu |
- | - | - | - | - | 1.922 | - | 1.835 | - | 3.757 |
| prin profit sau pierdere Contribuția la Fondul de Garantare a Depozitelor și la |
- | - | - | - | - | 43.513 | - | 208 | -752 | 42.969 |
| Fondul de Rezoluție | -5.635 | -8.587 | -6.012 | -13.665 | -61.791 | -426 | - | - | - | -96.116 |
| Alte venituri din exploatare | 4.496 | 5.750 | 5.745 | 10.241 | 83.205 | 2.416 | 8.388 | 30.176 | -31.514 | 118.903 |
| Total venituri | 278.899 | 228.771 | 167.669 | 369.116 | 938.352 | 336.368 | 215.861 | 155.472 | -32.591 | 2.657.917 |
| Salarii și asimilate | -28.462 | -76.916 | -62.783 | -124.196 | -345.875 | -23.510 | -39.733 | -20.612 | 16 | -722.071 |
| Alte cheltuieli operaționale | -23.887 | -41.634 | -35.721 | -69.514 | -249.989 | -47.336 | -21.520 | -16.531 | 9.603 | -496.529 |
| Cheltuieli cu amortizarea | -3.686 | -11.987 | -11.335 | -24.227 | -73.358 | -8.197 | -7.233 | -2.596 | 5.893 | -136.726 |
| Total cheltuieli | -56.035 | -130.537 | -109.839 | -217.937 | -669.222 | -79.043 | -68.486 | -39.739 | 15.512 | -1.355.326 |
| Rezultatul operațional înainte de cheltuieli nete cu provizioanele pentru active, |
||||||||||
| alte riscuri și angajamente Cheltuielile nete cu |
222.864 | 98.234 | 57.830 | 151.179 | 269.130 | 257.325 | 147.375 | 115.733 | -17.079 | 1.302.591 |
| provizioanele pentru active, alte riscuri și angajamente |
-56.147 | -107.016 | -43.421 | -26.787 | -46.130 | -11.042 | 5.292 | -983 | -4.670 | -290.904 |
| Profitul înainte de |
||||||||||
| impozitare | 166.717 | -8.782 | 14.409 | 124.392 | 223.000 | 246.283 | 152.667 | 114.750 | -21.749 | 1.011.687 |
| Grup În mii lei |
Corporații mari |
Corporații medii |
IMM | Micro | Persoane Fizice |
Trezorerie | Leasing și credite de consum acordate de instituții financiare nebancare |
Altele Grup |
Operațiuni Intra-grup - Eliminări și ajustări |
Total |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Venituri nete din dobânzi | 127.426 | 106.066 | 89.098 | 154.867 | 420.448 | 262.054 | 135.744 | 244.284 | 2.991 | 1.542.978 |
| Venituri nete din comisioane | 17.585 | 32.370 | 27.310 | 106.113 | 128.831 | -2.398 | 7.687 | 19.723 | 460 | 337.681 |
| Venituri nete din tranzacționare Câștig net realizat aferent activelor financiare evaluate prin |
4.811 | 18.709 | 18.164 | 31.397 | 57.851 | 47.302 | 3.236 | 9.717 | -326 | 190.861 |
| rezultatul global Pierdere netă (-) /Câștig net realizat aferentă activelor financiare evaluate obligatoriu |
- | - | - | - | - | 30.944 | - | 30.940 | - | 61.884 |
| prin profit sau pierdere Contribuția la Fondul de Garantare a Depozitelor și la |
- | - | - | - | - | 43.534 | - | 689 | - | 44.223 |
| Fondul de Rezoluție | -4.380 | -8.455 | -4.476 | -9.516 | -44.167 | -300 | - | - | - | -71.294 |
| Alte venituri din exploatare | 619 | 1.634 | 1.630 | 4.725 | 68.621 | 819 | 13.060 | 34.646 | -16.096 | 109.658 |
| Total venituri | 146.061 | 150.324 | 131.726 | 287.586 | 631.584 | 381.955 | 159.727 | 339.999 | -12.971 | 2.215.991 |
| Salarii și asimilate | -24.758 | -63.969 | -55.091 | -107.038 | -266.623 | -12.268 | -32.480 | -17.650 | 4 | -579.873 |
| Alte cheltuieli operaționale | -14.954 | -32.292 | -31.791 | -63.874 | -168.014 | -12.807 | -19.310 | -3.656 | 8.270 | -338.428 |
| Cheltuieli cu amortizarea | -3.478 | -11.514 | -12.158 | -25.088 | -61.708 | -3.609 | -5.175 | -3.008 | 6.454 | -119.284 |
| Total cheltuieli | -43.190 | -107.775 | -99.040 | -196.000 | -496.345 | -28.684 | -56.965 | -24.314 | 14.728 | -1.037.585 |
| Rezultatul operațional înainte de cheltuieli nete cu provizioanele pentru active, alte riscuri și angajamente Cheltuielile nete cu provizioanele pentru active, alte |
102.871 | 42.549 | 32.686 | 91.586 | 135.239 | 353.271 | 102.762 | 315.685 | 1.757 | 1.178.406 |
| riscuri și angajamente | 79.760 | 3.223 | -40.601 | 95.488 | -109.530 | -2.052 | -28.812 | 398 | -815 | -2.941 |
| Câștig din achiziții Profitul înainte de |
- | - | - | - | - | - | - | - | 132.690 | 132.690 |
| impozitare | 182.631 | 45.772 | -7.915 | 187.074 | 25.709 | 351.219 | 73.950 | 316.083 | 133.632 | 1.308.155 |
Grupul și Banca măsoară valoarea justă a instrumentelor financiare folosind una din următoarele metode de ierarhizare:
Valoarea justă a activelor și datoriilor financiare alocate pe Nivelul 1 al ierarhiei valorii juste este determinată pe baza prețurilor cotate pe piețele active aferente unor active și datorii financiare identice. Cotațiile de preț folosite sunt cu regularitate și imediat disponibile pe piețe active/indici de schimb și prețurile care reprezintă tranzacții de piață curente și regulate conform principiului prețului de piață.
Valoarea justă a activelor și datoriilor financiare alocate pe Nivelul 2 este determinată utilizând modele de evaluare care au la bază date de piață observabile atunci când nu există prețuri de piață disponibile. Pentru evaluările nivelului 2 sunt utilizați de obicei ca parametri de piață observabili rate ale dobânzii și curbe de randament observabile la intervale cotate în mod obișnuit, marje de credit și volatilități implicite.
Valoarea justă a activelor și datoriilor financiare alocate pe Nivel 3 este determinată utilizând date de intrare care nu sunt bazate pe informațiile unei piețe observabile (date de intrare neobservabile care trebuie să reflecte ipotezele pe care le-ar folosi participanții de pe piață la stabilirea prețului unui activ sau a unei datorii, inclusiv ipotezele referitoare la risc).
Obiectivul tehnicilor de evaluare este determinarea valorii juste, care să reflecte prețul care s-ar obține în urma unei tranzacții în condiții normale de piață pentru instrumentul financiar, la data întocmirii situațiilor financiare consolidate.
Disponibilitatea datelor și modelelor observabile din piață reduce necesitatea unor estimări și judecăți ale Conducerii și nesiguranța asociată determinării valorii juste. Disponibilitatea datelor și modelelor observabile din piață depinde de produsele din piață și este înclinată să se schimbe pe baza unor evenimente specifice și condiții generale din piața financiară.
Valoarea justă a instrumentelor financiare care nu sunt tranzacționate pe o piață activă sunt determinate folosind tehnici de evaluare cu date observabile în piață. Conducerea folosește judecăți pentru a selecta metoda de evaluare și emite ipoteze bazate în principal pe condițiile pieței existente la data întocmirii situației consolidate a poziției financiare.
Pentru stabilirea ierarhiei valorii juste a instrumentelor de datorie, Banca Transilvania utilizează criterii de încadrare în unul din cele trei niveluri menționate de Standardul Internațional de Raportare Financiară 13.
În scopul încadrării, metodologia ia în considerare agregarea rezultatelor provenite din două surse de observații:
• observații directe ale tranzacțiilor, prețurilor indicative sau executabile ale instrumentului respectiv;
• observații ale tranzacțiilor, prețurilor indicative și executabile ale instrumentelor comparabile, cu scopul de a deriva un preț pentru instrumentul respectiv, atunci când se consideră că observațiile directe suportă adăugări.
Tehnicile de evaluare folosite pot conține, însă nu se limitează la următoarele:
Ierarhia acestora vor considera specificațiile IFRS 13, alegerea tehnicii alternative este fundamentată și aprobată de comitetele competente.
La nivelul 1 al ierarhiei valorii juste, Grupul și Banca au clasificat în categoria active: instrumentele de capitaluri proprii și instrumentele de datorie deținute la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere, obligațiunile încadrate ca active evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global.
În cazul obligațiunilor, dacă un instrument are un scor minim care reflectă prețul într-o manieră transparentă și puternic justificată, valoarea justă și lichiditatea respectivului instrument se va încadra pe nivelul 1.
La nivelul 2 al ierarhiei valorii juste, Grupul și Banca au clasificat în categoria active: instrumentele derivate deținute la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere, obligațiunile încadrate ca active evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global și unele obligațiuni deținute la valoare justă prin contul de profit sau pierdere și în categoria datorii: instrumentele derivate încadrate ca datorii financiare deținute în vederea tranzacționării.
În cazul obligațiunilor, clasificarea se face pe baza următoarelor criterii:
Grupul și Banca utilizează modele de evaluare recunoscute la scară largă pentru a determina valoarea justă a instrumentelor derivate care utilizează doar date observabile de piață și necesită un minim raționament și estimare din partea conducerii. Prețurile observabile și intrările modelului sunt, de obicei, disponibile pe piață pentru instrumentele derivate simple nelistate.
La nivelul 3 al ierarhiei valorii juste, Grupul și Banca au clasificat în categoria active: instrumentele de capitaluri proprii, imobilizările corporale, investițiile imobiliare, obligațiunile încadrate ca active evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global și unele obligațiuni deținute la valoare justă prin contul de profit sau pierdere.
În cazul obligațiunilor, pe nivel 3 sunt incluse toate cazurile care nu sunt regăsite în nivelurile anterioare, inexistența unui preț, preț asigurat de o singură entitate sau derivat, prin interpolare sau spread, dintr-unul din prețurile de nivel 2.
Intrări semnificative neobservabile care afectează evaluarea titlurilor de creanță sunt reprezentate de spread-urile de credit - prima peste instrumentul de referință necesară pentru a compensa calitatea mai scăzută a creditului; spread-urile mai mari conduc la o valoare justă mai mică.
Tabelele de mai jos analizează instrumentele financiare evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare, la sfârșitul perioadei de raportare, pe nivele ierarhice:
| Nivel 1 - | Nivel 2 - | Nivel 3 - | ||
|---|---|---|---|---|
| Grup | Prețuri cotate pe |
Tehnici de evaluare-date |
Tehnici de evaluare-date |
|
| În mii lei | piețe active | observabile | neobservabile | Total |
| 31 martie 2025 Active financiare deținute în vederea tranzacționării și evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, |
||||
| din care: | 264.274 | 141.898 | 5.412 | 411.584 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 264.274 | - | - | 264.274 |
| - Instrumente de datorie | - | 141.898 | 5.412 | 147.310 |
| Instrumente derivate | - | 138.824 | - | 138.824 |
| Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
42.561.154 | 290.735 | 270.646 | 43.122.535 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 96.695 | - | 76.856 | 173.551 |
| - Instrumente de datorie | 42.464.459 | 264.558 | 193.790 | 42.922.807 |
| - Credite și avansuri Active financiare evaluate obligatoriu la valoarea |
- | 26.177 | - | 26.177 |
| justă prin profit sau pierdere, din care: | 970.210 | 463.046 | 35.442 | 1.468.698 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 393.158 | - | 35.442 | 428.600 |
| - Instrumente de datorie | 577.052 | 463.046 | - | 1.040.098 |
| Total active financiare evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare |
43.795.639 | 1.034.504 | 311.500 | 45.141.643 |
| Active nefinanciare la valoarea justă | - | - | 1.645.871 | 1.645.871 |
| - Imobilizări corporale și investiții imobiliare | - | - | 1.645.871 | 1.645.871 |
| Total active evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare |
43.795.639 | 1.034.503 | 1.957.370 | 46.787.512 |
| Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării 31 decembrie 2024 |
- | 174.127 | - | 174.127 |
| Active financiare deținute în vederea tranzacționării și evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, |
||||
| din care: | 249.120 | 135.953 | 4.744 | 389.817 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 249.120 | - | - | 249.120 |
| - Instrumente de datorie | - | 135.953 | 4.744 | 140.697 |
| Instrumente derivate Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
- 43.203.627 |
173.030 561.684 |
- 212.024 |
173.030 43.977.335 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 97.692 43.105.935 |
- 535.760 |
73.674 138.350 |
171.366 43.780.045 |
| - Instrumente de datorie | - | 25.924 | - | 25.924 |
| - Credite și avansuri Active financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, din care: |
940.385 | 495.443 | 33.186 | 1.469.014 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 373.573 | - | 33.186 | 406.759 |
| - Instrumente de datorie | 566.812 | 495.443 | - | 1.062.255 |
| Total active financiare evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare |
44.393.132 | 1.366.110 | 249.954 | 46.009.196 |
| Active nefinanciare la valoarea justa | - | - | 1.655.373 | 1.655.373 |
| - Imobilizări corporale și investiții imobiliare | - | - | 1.655.373 | 1.655.373 |
| Total active evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare |
44.393.132 | 1.366.110 | 1.905.327 | 47.664.569 |
| Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării |
- | 235.322 | - | 235.322 |
i) Analiza ierarhică a valorii juste a instrumentelor financiare deținute la valoare justă (continuare)
| Banca În mii lei |
Nivel 1 - Prețuri cotate pe piețe active |
Nivel 2 - Tehnici de evaluare-date observabile |
Nivel 3 - Tehnici de evaluare-date neobservabile |
Total |
|---|---|---|---|---|
| 31 martie 2025 Active financiare deținute în vederea tranzacționării și evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, din care: |
18.160 | - | - | 18.160 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 18.160 | - | - | 18.160 |
| Instrumente derivate Active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global |
- 41.969.853 |
138.824 288.043 |
- 216.573 |
138.824 42.474.469 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | - | - | 22.783 | 22.783 |
| - Instrumente de datorie | 41.969.853 | 261.866 | 193.790 | 42.425.509 |
| - Credite și avansuri Active financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, din |
- | 26.177 | - | 26.177 |
| care: | 941.902 | 1.097.529 | 35.442 | 2.074.873 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 393.158 | - | 35.442 | 428.600 |
| - Instrumente de datorie Total Active financiare evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare |
548.744 42.929.915 |
1.097.529 1.524.396 |
- 252.015 |
1.646.273 44.706.326 |
| Active nefinanciare la valoarea justa | - | - | 1.179.324 | 1.179.324 |
| - Imobilizări corporale și investiții imobiliare | - | - | 1.179.324 | 1.179.324 |
| Total Active evaluate la valoarea justa în situația poziţiei financiare |
42.929.915 | 1.524.396 | 1.431.339 | 45.885.650 |
| Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării |
- | 174.490 | - | 174.490 |
| 31 decembrie 2024 Active financiare deținute în vederea tranzacționării și evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, din care: |
17.833 | - | - | 17.833 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 17.833 | - | - | 17.833 |
| Instrumente derivate Active financiare evaluate la valoare justă |
- | 155.572 | - | 155.572 |
| prin alte elemente ale rezultatului global | 42.431.786 - |
558.581 - |
161.131 22.780 |
43.151.498 22.780 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 42.431.786 | 532.657 | 138.351 | 43.102.794 |
| - Instrumente de datorie - Credite și avansuri |
- | 25.924 | - | 25.924 |
| Active financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, din care: |
890.035 | 1.095.180 | 30.219 | 2.015.434 |
| - Instrumente de capitaluri proprii | 343.118 | - | 30.219 | 373.337 |
| - Instrumente de datorie | 546.917 | 1.095.180 | - | 1.642.097 |
| Total Active financiare evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare |
43.339.654 | 1.809.333 | 191.350 | 45.340.337 |
| Active nefinanciare la valoarea justa | - | - | 829.734 | 829.734 |
| - Imobilizări corporale și investiții imobiliare | - | - | 829.734 | 829.734 |
| Total Active evaluate la valoarea justa în situația poziţiei financiare |
43.339.654 | 1.809.333 | 1.021.084 | 46.170.071 |
| Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării |
- | 235.283 | - | 235.283 |
La nivelul 1 al ierarhiei valorii juste, Grupul și Banca au clasificat în categoria activelor care nu sunt deținute la valoarea justă: activele financiare evaluate la cost amortizat - instrumente de datorie, reprezentând obligațiuni emise de administrații centrale și instituții de credit.
La nivelul 2 al ierarhiei valorii juste, Grupul și Banca au clasificat în categoria activelor care nu sunt deținute la valoarea justă: plasamentele la bănci, activele financiare evaluate la cost amortizat - instrumente de datorie, iar în categoria datoriilor: depozitele de la bănci și de la clienți.
La nivelul 3 al ierarhiei valorii juste, Grupul și Banca au clasificat în categoria activelor: creditele, avansurile și creanțele din contracte de leasing financiar acordate clientelei și alte active financiare, iar în categoria datoriilor: împrumuturile de la bănci și alte instituții financiare, datoriile subordonate și alte datorii financiare.
Următorul tabel prezintă valoarea justă și ierarhia valorii juste pentru activele și datoriile care nu sunt măsurate la valoarea justă în situația poziției financiare la 31 martie 2025:
| Grup | Banca | ||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Valoare | Ierarhia valorii juste | Valoare | Ierarhia valorii juste | ||||||||
| În mii lei | Nota | contabilă | Valoare justă | Nivelul 1 | Nivelul 2 | Nivelul 3 | contabilă | Valoare justă | Nivelul 1 | Nivelul 2 | Nivelul 3 |
| Active | |||||||||||
| Plasamente la bănci și instituții publice | 17 | 8.874.808 | 8.875.200 | - | 8.875.200 | - | 7.748.689 | 7.749.081 | - | 7.749.081 | - |
| Credite și avansuri acordate clienților | 19 | 92.153.962 | 92.788.433 | - | - | 92.788.433 | 93.417.338 | 94.169.681 | - | - | 94.169.681 |
| Creanțe din contracte de leasing financiar | 20 | 5.598.084 | 5.817.629 | - | - | 5.817.629 | - | - | - | - | - |
| Active financiare evaluate la cost | |||||||||||
| amortizat - instrumente de datorie |
21 | 24.742.038 | 24.837.112 | 18.351.838 | 6.331.244 | 154.030 | 22.834.008 | 22.916.969 | 18.233.898 | 4.529.041 | 154.030 |
| Alte active financiare | 22 | 2.304.844 | 2.300.085 | - | - | 2.300.085 | 2.131.217 | 2.126.458 | - | - | 2.126.458 |
| Total active | 133.673.736 | 134.618.459 | 18.351.838 | 15.206.444 | 101.060.177 | 126.131.252 | 126.962.189 | 18.233.898 | 12.278.122 | 96.450.169 | |
| Datorii | |||||||||||
| Depozite de la bănci | 24 | 502.637 | 502.637 | - | 502.637 | - | 515.925 | 515.925 | - | 515.925 | - |
| Depozite de la clienți | 25 | 165.435.051 | 165.473.595 | - | 165.473.595 | - | 160.121.200 | 160.158.106 | - | 160.158.106 | - |
| Împrumuturi de la bănci și de la alte | |||||||||||
| instituții financiare | 26 | 13.494.889 | 13.528.973 | 10.330.577 | 1.430.060 | 1.768.336 | 12.615.760 | 12.649.844 | 10.328.232 | 1.430.060 | 891.552 |
| Datorii subordonate | 27 | 2.579.413 | 2.579.413 | - | - | 2.579.413 | 2.451.805 | 2.451.805 | - | - | 2.451.805 |
| Datorii din leasing financiar | 589.248 | 589.248 | - | - 589.248 |
565.191 | 565.191 | - | - | 565.191 | ||
| Alte datorii financiare | 29 | 4.380.577 | 4.380.577 | - | - | 4.380.577 | 3.536.325 | 3.536.325 | - | - | 3.536.325 |
| Total datorii | 186.981.815 | 187.054.443 | 10.330.577 | 167.406.292 | 9.317.574 | 179.806.206 | 179.877.196 | 10.328.232 | 162.104.091 | 7.444.873 |
Următorul tabel prezintă valoarea justă și ierarhia valorii juste pentru activele și datoriile care nu sunt măsurate la valoarea justă în situația poziției financiare la 31 decembrie 2024:
| Grup Ierarhia valorii juste |
Banca Ierarhia valorii juste |
||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | Note | Valoare contabilă |
Valoare justă |
Nivelul 1 | Nivelul 2 | Nivelul 3 | Valoare contabilă |
Valoare justă |
Nivelul 1 | Nivelul 2 | Nivelul 3 |
| Active | |||||||||||
| Plasamente la bănci și instituții | |||||||||||
| publice | 20 | 13.714.870 | 13.714.870 | - | 13.714.870 | - | 13.612.057 | 13.612.057 | - | 13.612.057 | - |
| Credite și avansuri acordate | |||||||||||
| clienților | 22 | 90.779.626 | 91.085.263 | - | - | 91.085.263 | 81.389.989 | 81.764.482 | - | - | 81.764.482 |
| Creanțe din contracte de leasing | |||||||||||
| financiar | 23 | 5.590.236 | 5.777.192 | - | - | 5.777.192 | - | - | - | - | - |
| Active financiare evaluate la cost | |||||||||||
| amortizat - instrumente de datorie |
24 | 22.401.071 | 22.433.173 | 15.327.337 | 7.006.613 | 99.223 | 19.376.763 | 19.404.393 | 14.309.171 | 4.995.999 | 99.223 |
| Alte active financiare | 30 | 2.327.367 | 2.329.996 | - | - | 2.329.996 | 2.013.078 | 2.015.707 | - | - | 2.015.707 |
| Total active | 134.813.170 | 135.340.494 | 15.327.337 | 20.721.483 | 99.291.674 | 116.391.887 | 116.796.639 | 14.309.171 | 18.608.056 | 83.879.412 | |
| Datorii | |||||||||||
| Depozite de la bănci | 32 | 951.155 | 951.155 | - | 951.155 | - | 1.173.778 | 1.173.778 | - | 1.173.778 | - |
| Depozite de la clienți | 33 | 167.869.266 | 167.892.453 | - | 167.892.453 | - | 150.785.254 | 150.806.803 | - | 150.806.803 | - |
| Împrumuturi de la bănci și de la | |||||||||||
| alte instituții financiare | 34 | 12.237.716 | 12.238.470 | 10.146.672 | 201.980 | 1.889.818 | 11.209.491 | 11.209.565 | 10.144.092 | 162.603 | 902.870 |
| Datorii subordonate | 35 | 2.530.535 | 2.530.535 | - | - | 2.530.535 | 2.405.137 | 2.405.137 | - | - | 2.405.137 |
| Datorii din contracte de leasing | 617.498 | 617.498 | - | - | 617.498 | 747.857 | 747.857 | - | - | 747.857 | |
| Alte datorii financiare | 37 | 3.767.710 | 3.767.710 | - | - | 3.767.710 | 2.582.891 | 2.582.891 | - | - | 2.582.891 |
| Total datorii | 187.973.880 | 187.997.821 | 10.146.672 | 169.045.588 | 8.805.561 | 168.904.408 | 168.926.031 | 10.144.092 | 152.143.184 | 6.638.755 |
| Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 | |
| Venituri din dobânzi calculate prin metoda | |||||
| dobânzii efective | 2.940.835 | 2.474.027 | 2.598.668 | 2.336.933 | |
| - Numerar și echivalente de numerar la cost | |||||
| amortizat | 99.244 | 110.145 | 74.716 | 100.531 | |
| - Plasamente la bănci la cost amortizat | 121.759 | 224.163 | 118.294 | 231.869 | |
| -Credite și avansuri acordate clienților la cost | |||||
| amortizat | 1.915.830 | 1.592.279 | 1.646.458 | 1.484.136 | |
| - Instrumente de datorie evaluate la valoare justă | |||||
| prin alte elemente ale rezultatului global | 481.610 | 384.447 | 473.953 | 381.562 | |
| - Instrumente de datorie evaluate la cost amortizat | 322.392 | 162.993 | 285.247 | 138.835 | |
| Alte venituri similare din dobânzi | 156.202 | 116.359 | - | 8.084 | |
| - Creanțe din contracte de leasing financiar | 156.202 | 108.211 | - | - | |
| - Creanțe din contracte de factoring fără recurs și | |||||
| alte ajustări | - | 8.148 | - | 8.084 | |
| Total venituri din dobânzi | 3.097.037 | 2.590.386 | 2.598.668 | 2.345.017 | |
| Cheltuieli cu dobânzile aferente datoriilor | |||||
| financiare măsurate la cost amortizat | 1.131.754 | 1.044.603 | 1.059.405 | 1.016.830 | |
| - Numerar și echivalente de numerar | - | - | - | - | |
| - Depozite de la bănci | 2.526 | 1.243 | 3.068 | 1.567 | |
| - Depozite de la clienți | 873.192 | 819.091 | 814.335 | 805.915 | |
| - Împrumuturi de la bănci și de la alte instituții | |||||
| financiare | 256.036 | 224.269 | 242.002 | 209.348 | |
| Alte cheltuieli similare din dobânzi | 3.761 | 2.805 | 4.091 | 3.455 | |
| - Datorii din contracte de leasing financiar | 3.761 | 2.805 | 4.091 | 3.455 | |
| Total cheltuieli cu dobânzile | 1.135.515 | 1.047.408 | 1.063.496 | 1.020.285 | |
| Venit net din dobânzi | 1.961.522 | 1.542.978 | 1.535.172 | 1.324.732 |
Veniturile din dobânzi la 31 martie 2025 includ veniturile nete din dobânzi aferente activelor financiare depreciate în sumă totală de 115.070 mii lei (2024: 79.915 mii lei) pentru Grup și 56.330 mii lei (2024: 57.502 mii lei) pentru Bancă.
Veniturile și cheltuielile cu dobânzile din active și datorii altele decât cele evaluate la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere sunt calculate folosind metoda ratei efective a dobânzii.
| Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 | |
| Venituri din speze și comisioane | |||||
| Comisioane operațiuni de trezorerie și interbancare | 88.937 | 79.846 | 88.992 | 79.854 | |
| Tranzacții clientelă (i) | 506.706 | 433.509 | 428.843 | 376.228 | |
| Activitate de creditare (ii) | 5.891 | 3.454 | 3.273 | 2.748 | |
| Administrare leasing financiar | - | 2.836 | - | - | |
| Administrare active (iii) | 15.338 | 9.746 | - | - | |
| Alte comisioane și speze | 2.008 | 1.874 | 126 | 392 | |
| Total venituri din speze și comisioane din | |||||
| contracte cu clienții | 618.880 | 531.265 | 521.234 | 459.222 | |
| Comisioane din contracte de garanții financiare (iv) | 21.917 | 14.777 | 18.800 | 14.544 | |
| Total venituri din speze și comisioane | 640.797 | 546.042 | 540.034 | 473.766 | |
| Cheltuieli cu speze și comisioane | |||||
| Comisioane operațiuni de trezorerie și interbancare | 174.822 | 154.169 | 145.739 | 129.384 | |
| Tranzacții clientelă | 68.596 | 53.781 | 51.171 | 43.851 | |
| Activitate de creditare (i) | 14.377 | -261 | 17.579 | 3.845 | |
| Alte comisioane și speze | 717 | 672 | 894 | 757 | |
| Total cheltuieli cu spezele și comisioanele | 258.512 | 208.361 | 215.383 | 177.837 | |
| Venituri nete din speze și comisioane | 382.285 | 337.681 | 324.651 | 295.929 |
(i) Comisioanele aferente tranzacțiilor cu clientela includ comisioane aferente cardurilor, comisioane pentru plăți/încasări, comisioane de custodie și alte comisioane aferente tranzacțiilor cu clientela.
(ii) Comisioanele din activitatea de creditare includ comisioane pentru evaluare, comisioane pentru factoring, comisioane pentru recuperări creanțe.
(iii) În această categorie sunt cuprinse comisioanele de administrare ale fondurilor de investiții deschise și alternative.
(iv) Deși veniturile aferente comisioanelor din contractele de garantare financiară și angajamentele de credit sunt recunoscute în conformitate cu principiile IFRS 15, contractele de garanție financiară sunt în domeniul de aplicare a IFRS 9, iar veniturile din comisioane din acestea nu sunt venituri din contracte cu clienții. Grupul prezintă veniturile din comisioane din garanții financiare ca parte a veniturilor totale din speze și comisioane.
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Venituri nete din tranzacțiile de schimb valutar | 195.241 | 170.422 | 163.677 | 145.058 |
| Venituri/Cheltuieli (-) nete din instrumentele | ||||
| derivate | 28.988 | 13.371 | 14.435 | 13.397 |
| Venituri/Cheltuieli (-) nete din active financiare | ||||
| deținute în vederea tranzacționării | 21.801 | 10.451 | 328 | 1.124 |
| Cheltuieli (-)/Venituri nete din reevaluarea activelor | ||||
| și datoriilor în valută străină | -1.433 | -3.383 | 5.488 | -3.056 |
| Venit net de tranzacționare | 244.597 | 190.861 | 183.928 | 156.523 |
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Venituri din vânzarea activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global Pierderi din vânzarea activelor financiare evaluate la |
4.010 | 62.317 | 3.998 | 61.106 |
| valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global | -253 | -433 | -253 | -433 |
| Venit net/Pierdere netă (-) realizată aferentă | ||||
| activelor financiare evaluate la valoarea justă | ||||
| prin rezultatul global | 3.757 | 61.884 | 3.745 | 60.673 |
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Venituri aferente activelor financiare evaluate | ||||
| obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere | 109.942 | 66.109 | 129.459 | 88.365 |
| Pierderi aferente activelor financiare evaluate | ||||
| obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere | -66.973 | -21.886 | -65.597 | -28.137 |
| Venit net/Pierdere netă (-) realizată aferentă | ||||
| activelor financiare evaluate obligatoriu la | ||||
| valoarea justă prin profit sau pierdere | 42.969 | 44.223 | 63.862 | 60.228 |
Impactul separării contribuției anuale către cele două Fonduri în situația poziției financiare individuale și consolidate este următorul:
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei Contribuția la Fondul de Garantare Depozite în |
31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Sistemul Bancar | 47.069 | 45.743 | 45.804 | 44.875 |
| Fondul de Rezoluție Bancară | 49.047 | 25.551 | 45.861 | 19.796 |
| Total | 96.116 | 71.294 | 91.665 | 64.671 |
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Venituri din dividende | - | - | 16.921 | - |
| Venituri din intermediere asigurări | 61.123 | 50.335 | 39.673 | 33.773 |
| Venituri din vânzarea bunurilor mobile și | ||||
| imobile preluate din executarea creanțelor | 1.416 | 2.662 | 931 | 1.612 |
| Venituri din despăgubiri, amenzi, penalități | 2.199 | 1.899 | 1.562 | 1.016 |
| Venituri din servicii VISA, MASTERCARD, WU | 30.497 | 29.399 | 30.490 | 29.393 |
| Alte venituri din exploatare (i) | 23.668 | 25.363 | 20.452 | 10.810 |
| Total | 118.903 | 109.658 | 110.029 | 76.604 |
(i) În linia "Alte venituri din exploatare" sunt cuprinse următoarele tipuri de venituri: recuperări debite conturi închise, diferențe din activitatea de casierie, venituri din recuperări cheltuieli de judecată, alte recuperări de cheltuieli din activitatea de exploatare.
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Cheltuieli nete cu deprecierea activelor (i) | 355.737 | 66.780 | 278.114 | 8.704 |
| Cheltuieli nete din credite scoase în extrabilanțier | 341 | 22 | - | - |
| Cheltuieli nete din creanțe din contracte de leasing financiar scoase în extrabilanțier Provizioane pentru alte riscuri și angajamente de |
200 | 129 | - | - |
| creditare | -31.360 | -19.602 | -6.268 | -14.268 |
| Recuperări din credite scoase în extrabilanțier | -31.432 | -39.639 | -25.910 | -36.971 |
| Recuperări din creanțe din contracte de leasing financiar scoase în extrabilanțier |
-255 | -180 | - | - |
| Venituri nete(-)/Cheltuieli nete cu | ||||
| ajustările de depreciere, pierderi așteptate | ||||
| pentru active, provizioane pentru alte | ||||
| riscuri și angajamente de creditare | 293.231 | 7.510 | 245.936 | -42.535 |
(i) Venituri nete(-)/Cheltuielile nete cu deprecierea activelor cuprind:
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Creanțe și avansuri acordate clienților | 364.185 | 47.417 | 277.519 | 13.828 |
| Operațiuni de trezorerie și interbancare | -2.137 | 1.260 | -2.161 | -1.799 |
| Creanțe din contracte de leasing financiar | -17.202 | 19.147 | - | - |
| Investiţii în filiale | 2.005 | - | - | - |
| Titluri de valoare | 11.814 | 3.958 | 7.338 | 2.710 |
| Alte active financiare | -2.928 | -5.002 | -4.582 | -6.035 |
| Cheltuieli nete cu deprecierea activelor | 355.737 | 66.780 | 278.114 | 8.704 |
12. Venituri nete (-)/Cheltuieli nete cu ajustările de depreciere, pierderi așteptate pentru active, provizioane pentru alte riscuri și angajamente de creditare (continuare)
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Alte active nefinanciare | -2.643 | -709 | -1.423 | - |
| Imobilizări corporale și necorporale | -423 | - | - | - |
| Litigii și alte riscuri | 739 | -3.860 | 49 | -3.424 |
| Venituri nete cu alte provizioane | -2.327 | -4.569 | -1.374 | -3.424 |
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Salarii brute | 647.528 | 449.783 | 436.078 | 372.625 |
| Contribuția privind protecția socială | 24.113 | 18.388 | 13.462 | 11.194 |
| Plăți acțiuni către angajați | 46.660 | 36.086 | 46.660 | 36.086 |
| Pilon III de pensii | 4.095 | 3.965 | 3.712 | 3.602 |
| Alte cheltuieli în legătură cu personalul | 36.346 | 33.139 | 29.223 | 28.747 |
| Cheltuieli nete cu provizioanele de concediu | ||||
| neefectuat și alte beneficii | -36.671 | 38.512 | 47.658 | 29.859 |
| Total | 722.071 | 579.873 | 576.793 | 482.113 |
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Cheltuieli cu chirii și leasing Cheltuieli cu întreținere, reparații și alte servicii de |
5.530 | 2.480 | 3.739 | 1.917 |
| mentenanță | 136.489 | 86.325 | 90.973 | 75.290 |
| Cheltuieli cu publicitate, protocol și sponsorizări | 55.709 | 31.110 | 44.099 | 26.374 |
| Cheltuieli cu poșta, telecomunicațiile și trafic SMS | 29.575 | 18.596 | 18.594 | 15.737 |
| Cheltuieli cu materiale și consumabile | 27.902 | 25.276 | 20.777 | 22.160 |
| Cheltuieli cu alte servicii de consultanță și cu | ||||
| onorarii avocați | 9.667 | 10.000 | 8.314 | 8.501 |
| Cheltuieli cu energia electrică și termică | 17.807 | 10.979 | 15.763 | 9.409 |
| Cheltuieli cu transport, deplasări și detașări | 20.396 | 17.045 | 18.380 | 16.035 |
| Cheltuieli cu primele de asigurare | 11.174 | 8.536 | 7.057 | 7.639 |
| Taxe și cotizații (*) | 81.465 | 72.107 | 76.140 | 70.285 |
| Pierderi din cedarea și casarea imobilizărilor | ||||
| corporale | 4.676 | - | 226 | - |
| Pierderi din cedarea și casarea imobilizărilor | ||||
| necorporale | 21.547 | - | - | - |
| Cheltuieli cu paza și securitate | 10.352 | 8.552 | 9.157 | 8.030 |
| Cheltuieli cu servicii de arhivare | 4.116 | 6.227 | 3.574 | 5.963 |
| Cheltuieli cu consultări Registrul Comerțului și | ||||
| Biroul de Credit | 3.037 | 2.155 | 2.536 | 1.614 |
| Cheltuieli privind bunuri mobile și imobile | ||||
| dobândite din executări creanțe | 2.958 | 2.267 | 1.938 | 2.016 |
| Cheltuieli cu audit, consultanță și alte cheltuieli | ||||
| auditori statutari | 2.076 | 3.320 | 1.192 | 2.484 |
| Alte cheltuieli operaționale | 52.053 | 33.453 | 31.925 | 23.587 |
| Total alte cheltuieli operaționale | 496.529 | 338.428 | 354.384 | 297.041 |
(*) Începând cu anul 2024, în linia "Taxe și cotizații", este cuprins și impozitul pe cifra de afaceri calculat pentru perioada raportată, reprezentând 2% din cifra de afaceri, în sumă de 78.109 mii lei pentru Grup și 75.602 mii lei pentru Bancă.
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-03-2024 | 31-03-2025 | 31-03-2024 |
| Profit brut | 1.011.687 | 1.308.155 | 842.733 | 1.072.628 |
| Impozit la cota statutară | ||||
| (2025: 16%; 2024: 16%) (*) | -161.870 | -209.305 | -134.837 | -171.620 |
| Efectul fiscal asupra impozitului pe profit al | ||||
| elementelor: | 27.219 | 33.557 | 48.390 | 12.232 |
| - Venituri neimpozabile | 24.074 | 46.937 | 30.394 | 29.872 |
| - Cheltuieli nedeductibile | -72.323 | -37.718 | -56.139 | -41.145 |
| - Deduceri fiscale | 39.271 | 24.348 | 36.894 | 23.506 |
| - Elemente similare veniturilor | -91.808 | -17 | -90.622 | -1 |
| - Elemente similare cheltuielilor | 123.086 | 7 | 122.944 | - |
| - Impozit pe profit curent din anii anteriori aferent | ||||
| achizițiilor | 4.919 | - | 4.919 | - |
| Cheltuială cu impozitul pe profit | -134.651 | -175.748 | -86.447 | -159.388 |
(*) Cota de impozit la Victoriabank S.A. și BT Leasing MD S.R.L. este de 12%.
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Rezerva minimă obligatorie | 19.201.339 | 16.501.355 | 17.159.809 | 12.193.009 |
| Numerar în casierie și alte valori | 4.672.664 | 5.448.815 | 4.403.732 | 4.715.351 |
| Total | 23.874.003 | 21.950.170 | 21.563.541 | 16.908.360 |
Reconcilierea numerarului și echivalentelor de numerar cu situația individuală și consolidată a poziției financiare:
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Numerar și disponibilități de numerar(*) | 23.869.601 | 17.425.427 | 21.308.783 | 16.906.873 |
| Plasamente la alte bănci – mai puțin de 3 luni Tranzacții de tip reverse-repo |
7.559.492 500.485 |
11.239.353 1.000.412 |
5.893.076 500.485 |
10.005.003 1.000.412 |
| Credite și avansuri acordate instituțiilor de credit cu scadență mai mică de 3 luni |
- | - | - | - |
| Active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global cu scadență mai |
||||
| mică de 3 luni | - | 298.328 | - | 298.328 |
| Active financiare la cost amortizat – instrumente de datorie cu scadență mai mică de 3 luni |
191.534 | 585.123 | - | - |
| Numerar și echivalente de numerar în situația fluxurilor de trezorerie |
32.121.112 | 30.548.643 | 27.702.344 | 28.210.616 |
(*) La nivel de Grup numerarul și conturi curente la bănci centrale nu includ creanțele atașate și dobânzile de plătit în sumă de 4.402 mii lei (2024: 3.402 mii lei) iar la nivel de Bancă în sumă de 1.889 mii lei (2024: 1.487 mii lei)
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei Conturi curente la alte bănci |
31-03-2025 1.166.015 |
31-12-2024 1.120.402 |
31-03-2025 845.842 |
31-12-2024 801.165 |
| Depozite la vedere, colaterale și la termen la alte bănci și instituții publice |
6.746.183 | 11.134.045 | 5.940.237 | 10.437.501 |
| Tranzacții de tip reverse repo | 500.564 | 1.001.246 | 500.564 | 1.001.246 |
| Credite și avansuri acordate instituțiilor de credit | 462.046 | 459.177 | 462.046 | 1.372.145 |
| Total | 8.874.808 | 13.714.870 | 7.748.689 | 13.612.057 |
Cu excepția contractelor de vânzare și reverse repo, sumele datorate de alte bănci nu sunt garantate.
La data de 31 martie 2025 plasamentele la bănci includ titluri de tip reverse-repo , depozite la termen și credite și avansuri acordate instituțiilor de credit până la 3 luni care sunt incluse și în situația fluxurilor de trezorerie individuale și consolidate, astfel reverse-repo în sumă de 500.485 mii lei, depozite în sumă de 5.688.801 mii lei și credite și avansuri acordate instituțiilor de credit în suma 0 mii lei la Grup, iar la Bancă reverse-repo în sumă de 500.485 mii lei , depozite în sumă de 5.128.869 mii lei și credite și avansuri acordate instituțiilor de credit până la 3 luni în suma de 0 mii lei (31 decembrie 2024: reverse-repo în sumă de 1.000.412 mii lei, depozite în sumă de 9.031.928 mii și credite și avansuri acordate instituțiilor de credit 0 mii lei la Grup, iar la Bancă reverse-repo în sumă de 1.000.412 mii lei, depozite în sumă de 8.471.996 mii lei și credite și avansuri acordate instituțiilor de credit în sumă de 0 mii lei).
Structura activelor financiare deținute în vederea tranzacționării evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere este prezentată în tabelul de mai jos:
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Instrumente de capitaluri proprii | 264.274 | 249.120 | 18.160 | 17.833 |
| Instrumente de datorie | 147.310 | 140.697 | - | - |
| Total | 411.584 | 389.817 | 18.160 | 17.833 |
Structura activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere este prezentată în tabelul de mai jos:
| Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 | |
| Instrumente de capitaluri proprii (*) | 428.600 | 406.759 | 428.600 | 373.337 | |
| Instrumente de datorie | 1.040.098 | 1.062.255 | 1.646.273 | 1.642.097 | |
| Total | 1.468.698 | 1.469.014 | 2.074.873 | 2.015.434 |
(*) Banca a inclus în această categorie acțiunile VISA și Mastercard, atât cele ordinare din categoria A /B, cât și cele preferențiale din categoria C.
Activitatea de creditare comercială a Grupului și Băncii se concentrează pe acordarea de credite persoanelor fizice și juridice domiciliate în România și Republica Moldova.
Structura portofoliului de credite ale Grupului și Băncii, la data de 31 martie 2025 și 31 decembrie 2024 este următoarea:
| Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 | |
| Corporații | 39.735.249 | 39.410.672 | 45.244.725 | 40.584.047 | |
| Întreprinderi mici și mijlocii Credite de consum și credite pe card acordate |
13.879.193 | 13.400.980 | 13.323.240 | 11.695.683 | |
| persoanelor fizice | 16.947.192 | 16.522.596 | 16.265.558 | 14.520.308 | |
| Credite ipotecare | 24.538.716 | 24.083.037 | 23.970.571 | 19.303.938 | |
| Credite acordate de instituții financiare nebancare | 2.717.924 | 2.612.419 | - | - | |
| Altele | 95.674 | 85.559 | 87.283 | 78.423 | |
| Total credite și avansuri acordate clientelei înainte de ajustări de depreciere |
97.913.948 | 96.115.263 | 98.891.377 | 86.182.399 | |
| Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor | -5.759.986 | -5.335.637 | -5.474.039 | -4.792.410 | |
| Total credite și avansuri acordate clientelei net de ajustări de depreciere |
92.153.962 | 90.779.626 | 93.417.338 | 81.389.989 |
Distribuția riscului portofoliului de credite pe sectoare economice la 31 martie 2025 și la 31 decembrie 2024 era următoarea:
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Persoane fizice | 42.846.397 | 41.926.881 | 40.323.412 | 33.902.669 |
| Organisme guvernamentale | 10.248.686 | 10.221.339 | 10.242.725 | 10.107.807 |
| Comerț | 9.601.797 | 9.958.558 | 8.650.506 | 8.151.107 |
| Producție | 7.050.062 | 6.968.403 | 6.687.783 | 5.948.616 |
| Imobiliare | 4.703.424 | 4.599.634 | 4.706.766 | 3.268.275 |
| Agricultură | 4.620.074 | 4.483.984 | 4.530.162 | 3.567.576 |
| Servicii | 4.085.437 | 4.442.282 | 3.716.433 | 3.762.432 |
| Construcții | 3.175.024 | 3.072.761 | 3.066.379 | 2.652.422 |
| Transport | 2.765.970 | 3.055.221 | 2.466.888 | 2.514.925 |
| Industria energetică | 2.294.584 | 2.135.772 | 2.213.071 | 1.850.760 |
| Sănătate și servicii de asistență socială | 1.866.245 | - | 1.840.182 | - |
| Instituții financiare | 1.544.118 | 1.511.080 | 7.701.232 | 7.345.469 |
| Persoane fizice autorizate | 1.517.670 | 1.412.545 | 1.245.437 | 1.088.856 |
| Alții | 659.491 | 1.592.231 | 619.302 | 1.386.875 |
| Telecomunicații | 480.877 | 440.984 | 466.244 | 413.199 |
| Industria minieră | 194.558 | 115.735 | 192.651 | 86.868 |
| Industria chimică | 129.014 | 160.921 | 124.699 | 119.460 |
| Educație | 115.067 | - | 83.631 | - |
| Pescuit | 15.453 | 16.932 | 13.874 | 15.083 |
| Total credite și avansuri acordate clientelei | ||||
| înainte de ajustări de depreciere | 97.913.948 | 96.115.263 | 98.891.377 | 86.182.399 |
| Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor | -5.759.986 | -5.335.637 | -5.474.039 | -4.792.410 |
| Total credite și avansuri acordate | ||||
| clienților, net de ajustări de depreciere | 92.153.962 | 90.779.626 | 93.417.338 | 81.389.989 |
Începând cu anul 2025, clasificarea industrială reflectă CAEN Rev. 3 conform HG 284/2025. Datele comparative sunt prezentate conform structurii anterioare, fără ajustări retroactiv (nota 1 e) (iv)).
Grupul acționează în calitate de locator în cadrul contractelor de leasing financiar oferite în principal pentru finanțarea autovehiculelor și echipamentelor. Contractele de leasing sunt în EUR, LEI și MDL și sunt oferite pe o perioadă cuprinsă între 2 și maxim 10 ani, cu transferarea dreptului de proprietate asupra bunurilor finanțate la sfârșitul contractului de leasing.
Creanțele din leasing sunt garantate de bunurile care fac obiectul contractelor de leasing și de alte garanții. Împărțirea creanțelor din contractele de leasing financiar pe maturități este prezentată în tabelul următor:
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
|---|---|---|
| Creanțe din contracte de leasing financiar cu scadența sub 1 an, brut | 2.387.496 | 2.367.470 |
| Creanțe din contracte de leasing financiar cu scadența 1-2 ani, brut | 1.783.445 | 1.789.151 |
| Creanțe din contracte de leasing financiar cu scadența 2-3 ani, brut | 1.279.404 | 1.289.248 |
| Creanțe din contracte de leasing financiar cu scadența 3-4 ani, brut | 765.448 | 790.037 |
| Creanțe din contracte de leasing financiar cu scadența 4-5 ani, brut | 304.729 | 324.513 |
| Creanțe din contracte de leasing financiar cu scadența >5 ani, brut | 27.945 | 26.114 |
| Total creanțe din contracte de leasing financiar, brut | 6.548.467 | 6.586.533 |
| Dobânda viitoare aferentă creanțelor din contracte de leasing financiar | -700.318 | -725.966 |
| Total creanțe din contracte de leasing financiar nete de dobânda viitoare | 5.848.150 | 5.860.567 |
| Ajustări de depreciere aferente creanțelor din contracte de leasing financiar | -250.066 | -270.331 |
| Total creanțe din contracte de leasing financiar | 5.598.084 | 5.590.236 |
Contractele de leasing sunt generate și administrate prin BT Leasing Transilvania IFN S.A., BT Leasing MD S.R.L. și Avant Leasing IFN S.A..
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Instrumente de datorie, din care | 42.922.807 | 43.780.045 | 42.425.509 | 43.102.794 |
| - Administrații centrale | 40.936.453 | 41.803.049 | 40.439.154 | 41.125.798 |
| - Instituții de credit | 1.481.537 | 1.468.254 | 1.481.537 | 1.468.254 |
| - Alte societăți financiare | 504.817 | 508.742 | 504.818 | 508.742 |
| - Societăți nefinanciare | - | - | - | - |
| Instrumente de capitaluri proprii, din care | 173.551 | 171.366 | 22.783 | 22.780 |
| - Ale societăți financiare | 143.773 | 141.588 | 19.976 | 19.973 |
| - Societăți nefinanciare | 29.778 | 29.778 | 2.807 | 2.807 |
| Credite și avansuri, din care | 26.177 | 25.924 | 26.177 | 25.924 |
| - Administrații centrale | 26.177 | 25.924 | 26.177 | 25.924 |
| Total | 43.122.535 | 43.977.335 | 42.474.469 | 43.151.498 |
În perioada încheiată la data de 31 martie 2025 Grupul a încadrat în categoria active financiare evaluate la cost amortizat - instrumente de datorie, obligațiuni în valoare de 24.742.038 mii lei, iar Banca obligațiuni în valoare de 22.832.008 mii lei (la 31 decembrie 2024: 22.401.071 mii lei pentru Grup și 19.376.763 mii lei pentru Bancă).
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Instrumente de datorie, din care | ||||
| - Bănci Centrale | 191.534 | 585.123 | - | - |
| - Administrații centrale | 22.086.323 | 19.356.757 | 20.369.827 | 16.917.571 |
| - Instituții de credit | 866.741 | 867.818 | 866.741 | 867.818 |
| - Alte societăți financiare | 1.528.846 | 1.523.608 | 1.528.846 | 1.523.608 |
| - Societăți nefinanciare | 68.593 | 67.765 | 68.594 | 67.766 |
| Total | 24.742.038 | 22.401.071 | 22.834.008 | 19.376.763 |
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Sume în curs de decontare | 1.089.292 | 951.326 | 1.046.260 | 858.008 |
| Factoring fără recurs | 561.226 | 664.941 | 557.392 | 646.520 |
| Debitori diverși și avansuri imobilizări | 653.539 | 680.265 | 479.822 | 469.911 |
| Valori primite la încasare | 66.587 | 78.001 | 66.587 | 57.170 |
| Alte active financiare | 55.973 | 98.771 | 49.512 | 58.024 |
| Ajustare de depreciere alte active financiare | -121.773 | -145.937 | -68.356 | -76.555 |
| Total | 2.304.844 | 2.327.367 | 2.131.217 | 2.013.078 |
La data de 31 martie 2025 din suma de 2.304.844 mii lei (31 decembrie 2024: 2.327.367 mii lei) Grupul are alte active financiare depreciate în sumă de 111.781 mii lei (31 decembrie 2024: 132.247 mii lei).
La data de 31 martie 2025 din suma de 2.131.217mii lei (31 decembrie 2024: 2.013.078 mii lei) Banca are alte active financiare depreciate în sumă de 53.271 mii lei (31 decembrie 2024: 53.109 mii lei).
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Stocuri și asimilate | 118.743 | 154.960 | 77.545 | 69.569 |
| Cheltuieli în avans | 170.227 | 174.416 | 130.839 | 136.579 |
| Taxa pe valoarea adăugată și alte impozite de | ||||
| recuperat | 6.298 | 3.224 | 5.223 | 1.496 |
| Alte active nefinanciare | 96.982 | 90.344 | 45.838 | 43.131 |
| Ajustare de depreciere alte active nefinanciare | -15.052 | -17.700 | -6.661 | -6.661 |
| Total | 377.198 | 405.244 | 252.784 | 244.114 |
| 24. Depozite de la bănci | ||||
| Grup | Banca | |||
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Depozite la vedere | 381.527 | 688.183 | 394.815 | 662.005 |
| Depozite la termen | 121.110 | 262.972 | 121.110 | 511.773 |
Total 502.637 951.155 515.925 1.173.778
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Conturi curente | 77.187.646 | 80.616.609 | 73.976.009 | 73.448.427 |
| Depozite la vedere | 1.206.208 | 1.490.483 | 1.270.045 | 1.045.586 |
| Depozite la termen | 85.765.953 | 84.417.244 | 83.652.283 | 75.233.217 |
| Depozite colaterale | 1.275.244 | 1.344.930 | 1.222.863 | 1.058.024 |
Total 165.435.051 167.869.266 160.121.200 150.785.254
Depozitele atrase de la clienți pot fi analizate, de asemenea, după cum urmează:
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Persoane fizice | 108.270.579 | 108.514.223 | 104.253.078 | 98.028.750 |
| Persoane juridice | 57.164.472 | 59.355.043 | 55.868.122 | 52.756.504 |
| Total | 165.435.051 | 167.869.266 | 160.121.200 | 150.785.254 |
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Împrumuturi de la administrații publice | 26.772 | 27.703 | - | - |
| Împrumuturi de la bănci comerciale | 592.618 | 686.506 | - | - |
| - Bănci românești | 592.618 | 686.506 | - | - |
| - Bănci străine | - | - | - | - |
| Împrumuturi de la bănci de dezvoltare | 916.648 | 939.485 | 889.195 | 900.339 |
| Datorii din tranzacții repo | 1.395.976 | 201.226 | 1.395.976 | 162.529 |
| Alte fonduri de la instituții financiare | 139.115 | 144.069 | 2.357 | 2.531 |
| Obligațiuni emise | 10.423.760 | 10.238.727 | 10.328.232 | 10.144.092 |
| Total | 13.494.889 | 12.237.716 | 12.615.760 | 11.209.491 |
Termenii contractelor de împrumut au fost respectați atât de către Grup, cât și de către Bancă la 31 martie 2025 și 31 decembrie 2024.
În tabelul de mai jos sunt prezentate titlurile date în pensiune (acorduri repo):
| În mii lei | Grup | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| 31-03-2025 | 31-12-2024 | ||||
| Valoarea contabilă | Valoarea contabilă | ||||
| Active transferate |
Datorii asociate | Active transferate |
Datorii asociate |
||
| Active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului |
|||||
| global Active financiare evaluate la cost |
1.358.595 | 1.325.000 | 162.603 | 162.529 | |
| amortizat | 70.954 | 70.976 | 38.872 | 38.697 | |
| Total | 1.429.549 | 1.395.976 | 201.475 | 201.226 | |
| În mii lei | Banca | ||||
| 31-03-2025 31-12-2024 |
|||||
| Valoarea contabilă | Valoarea contabilă | ||||
| Active transferate |
Datorii asociate | Active transferate |
Datorii asociate |
||
| Active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global Active financiare evaluate la cost |
1.358.595 | 1.325.000 | 162.603 | 162.529 | |
| amortizat | 70.954 | 70.976 | - | - | |
| Total | 1.429.549 | 1.395.976 | 162.603 | 162.529 |
La 31 martie 2025 și 31 decembrie 2024 Grupul și Banca respectă indicatorii financiari impuși prin contractele de împrumut subordonat cu finanțatorii.
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei Împrumuturi de la bănci de dezvoltare și instituții |
31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| financiare | 125.166 | 122.959 | - | - |
| Obligațiuni neconvertibile | 2.454.247 | 2.407.576 | 2.451.805 | 2.405.137 |
| Total | 2.579.413 | 2.530.535 | 2.451.805 | 2.405.137 |
Provizioanele pentru alte riscuri și angajamente de creditare sunt prezentate astfel:
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Provizioane pentru angajamente de creditare, | ||||
| garanții financiare și alte angajamente date | 383.211 | 416.485 | 358.124 | 346.802 |
| Provizioane pentru beneficii ale angajaților sub | ||||
| forma absențelor compensate | 63.303 | 49.521 | 53.042 | 29.094 |
| Provizioane pentru alte beneficii ale angajaților | 180.745 | 232.768 | 121.835 | 78.523 |
| Provizioane pentru litigii, alte riscuri și cheltuieli (*) | 129.343 | 128.664 | 121.923 | 45.693 |
| Total | 756.602 | 827.438 | 654.924 | 500.112 |
(*) Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli cuprind în principal provizioane pentru litigii și pentru alte riscuri preluate în urma fuziunii cu Volksbank România S.A., Bancpost S.A. și OTP Bank S.A..
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Sume în curs de decontare | 3.701.838 | 3.159.476 | 3.066.100 | 2.238.406 |
| Creditori diverși | 584.293 | 483.664 | 395.335 | 263.358 |
| Dividende de plată | 34.948 | 35.090 | 34.910 | 35.052 |
| Alte datorii financiare | 59.498 | 89.480 | 39.980 | 46.075 |
| Total | 4.380.577 | 3.767.710 | 3.536.325 | 2.582.891 |
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Alte impozite de plătit | 160.459 | 191.980 | 133.985 | 144.639 |
| Alte datorii nefinanciare | 138.968 | 120.993 | 104.625 | 76.024 |
| Total | 299.427 | 312.973 | 238.610 | 220.663 |
Modul de calcul al câștigului pe acțiune de bază se bazează pe profitul net consolidat atribuibil acționarilor ordinari ai societății mamă de 857.760 mii lei (2024: 1.051.941 mii lei) și numărul mediu ponderat al acțiunilor ordinare în circulație în timpul anului de 1.088.298.653 (2024 recalculat: 1.089.314.854 acțiuni).
Câștigul pe acțiune diluat este egal cu câștigul pe acțiune de bază.
| Grup | |||
|---|---|---|---|
| 31-03-2025 | 31-03-2024 | ||
| Acțiuni ordinare emise la 1 ianuarie | 916.879.846 | 798.658.233 | |
| Efectul acțiunilor emise de la 1 ianuarie | 173.442.379 | 118.221.613 | |
| Efectul acțiunilor răscumpărate în cursul anului | -2.023.572 | -1.007.371 | |
| Efectul acțiunilor rezultate din conversia obligațiunilor Ajustarea retroactivă a mediei ponderate a acțiunilor în circulație la 31 |
- | - | |
| martie 2023 | - | 173.442.379 | |
| Numărul mediu ponderat al acțiunilor | 1.088.298.653 | 1.089.314.854 | |
| Numărul acțiunilor care se vor putea emite prin conversia obligațiunilor în acțiuni |
- | - | |
| Numărul acțiunilor în circulație diluate | 1.088.298.653 | 1.089.314.854 |
Aprobarea proiectării procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri la nivel conceptual, cel puțin sfera de aplicare, metodologia și obiectivele generale, respectiv stabilirea strategiei privind planificarea capitalului intern, a fondurilor proprii și adecvarea capitalului la riscuri în Banca Transilvania S.A. se realizează la nivelul Consiliului de Administrație al Băncii.
Consiliul de Administrație ia decizii cu privire la direcțiile de urmat în procesul adecvării capitalului, stabilește principalele proiecte în domeniu care vor fi realizate precum și obiectivele principale ce trebuie îndeplinite în vederea unui control cât mai bun al corelării riscurilor la care este expusă Banca și capitalul propriu necesar acoperirii lor și dezvoltarea unor sisteme solide de administrare a riscurilor.
Banca Națională a României monitorizează cerințele de capital atât la nivel individual, cât și la nivel de Grup.
Adecvarea de capital se calculează conform Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 575/2013 și impune menținerea ratei fondurilor proprii la un nivel minim de:
De asemenea, Grupul și Banca, corespunzător abordărilor reglementate de determinare a cerințelor minime de capital alese și Regulamentului UE 575/2013, coroborat cu prevederile Regulamentului BNR nr. 5/2013 și ținând cont de amortizoarele de capital impuse de BNR, mențin:
Pentru determinarea cerințelor reglementate de fonduri proprii Grupul și Banca folosesc următoarele metode de calcul:
Grupul și Banca respectă reglementările de mai sus, nivelul indicatorului de adecvare a capitalului la riscuri depășind cu mult limitele minime impuse de legislație. La 31 martie 2025, respectiv 31 decembrie 2024, Grupul și Banca au îndeplinit toate cerințele de reglementare privind fondurile proprii. În conformitate cu cerințele actuale de capital ale Autorității de Supraveghere Europeană, băncile trebuie să mențină un raport dintre capitalul de reglementare și activele ponderate la risc (raportul capitalului statutar) peste un nivel minim prescris. Valoarea capitalului gestionat de Grup este de 17.915.681 mii lei la 31 martie 2025 (31 decembrie 2024: 18.809.175 mii lei), iar capitalul de reglementare se ridică la 12.129.427 mii lei (31 decembrie 2024: 11.861.816 mii lei). Astfel Grupul și Banca au respectat toate cerințele de capital impuse din exterior la perioada încheiată la 31 martie 2025 și 31 decembrie 2024.
Fondurile proprii ale Grupului și Băncii, conform reglementărilor legale în vigoare privind adecvarea capitalului, includ:
Grupul gestionează în mod dinamic baza sa de capital, prin monitorizarea ratelor de capital reglementate, anticipând modificările corespunzătoare necesare pentru atingerea obiectivelor sale, precum și optimizarea componenței activelor și a capitalurilor proprii. Planificarea și monitorizarea au în vedere, pe de o parte totalul fondurilor proprii și, pe de altă parte, cerințele de fonduri proprii.
Nivelul și cerințele de fonduri proprii la 31 martie 2025 și la 31 decembrie 2024 se prezintă astfel:
| Grup | Banca | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 | |
| Fonduri proprii de nivel 1 | 15.835.536 | 16.707.830 | 13.727.933 | 14.413.233 | |
| Fonduri proprii de nivel 2 | 2.080.145 | 2.101.345 | 1.954.979 | 1.978.386 | |
| Total nivel fonduri proprii | 17.915.681 | 18.809.175 | 15.682.912 | 16.391.619 | |
Indicatorul de adecvare a capitalului la riscuri se calculează ca raport între fondurile proprii și totalul activelor ponderate la risc:
| Grup Banca |
||||
|---|---|---|---|---|
| În % | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază | 17,62 | 19,02 | 17,30 | 20,83 |
| Rata fondurilor proprii de nivel 1 | 17,62 | 19,02 | 17,30 | 20,83 |
| Indicatorul de solvabilitate | 19,94 | 21,41 | 19,76 | 23,69 |
Nota: În calculul Fondurilor proprii ale Grupului și Băncii sunt incluse profiturile statutare ale Grupului, respectiv ale Băncii, aferente exercițiului 31.12.2024. Pentru perioada de trei luni încheiată la 31 martie 2025 profitul curent nu a fost luat în calculul fondurilor proprii. Calculul capitalului reglementat la 31 decembrie 2024 a fost efectuat conform standardelor IFRS adoptate de Uniunea Europeană. Calculul capitalului reglementat la 31 martie 2025 a fost întocmit conform noilor cerințe prevăzute de cadrul legislativ al pachetului de reforme CRR3.
În mai 2024, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) 2024/1623 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește cerințele pentru riscul de credit, riscul de ajustare a valorii creditului, riscul operațional și riscul de piață (denumit în continuare CRR3) și Directiva (UE) 2024/1619 de modificare a Directivei 2013/36/UE în ceea ce privește competențele de supraveghere, sancțiunile, sucursalele din țări terțe și riscurile de mediu, sociale și de guvernanță. Regulamentul și Directiva menționate anterior reflectă punerea în aplicare a pachetului de reforme Basel III final în UE.
CRR3 a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025, aplicabil pentru raportările prudențiale aferente datei de referință 31 martie 2025, în timp ce CRD6 urmează să fie transpusă în legislația națională până în ianuarie 2026 (adică la 18 luni de la intrarea în vigoare la 9 iulie 2024).
Astfel, începând cu 31 martie 2025, raportările prudențiale sunt întocmite conform noilor cerințe prevăzute de cadrul legislativ al pachetului de reforme CRR3. În ceea ce privește impactul acestor modificări asupra principalilor indicatori de adecvare a capitalului, se constată menținerea acestora la niveluri superioare cerințelor minime reglementate, fără a înregistra un impact semnificativ din implementarea noilor reguli.
Concentrarea riscului de credit aferent instrumentelor financiare există pentru grupe de clienți sau alți terți care prezintă caracteristici similare economice și a căror capacitate de rambursare a creditelor este similar afectată de schimbările în mediul economic. Principala concentrare a riscului de credit derivă din expunerea individuală și pe categorii de clienți în ceea ce privește creditele și avansurile acordate de Grup și Bancă, angajamente de extindere a facilităților irevocabile, a contractelor de leasing financiar și garanțiile emise. În tabelul de mai jos sunt prezentate concentrările pe clase ale expunerilor bilanțiere, aferente portofoliului de credite și avansuri acordate clienților, la nivel de Bancă și credite și avansuri acordate clienților și creanțelor din contracte de leasing financiar, la nivel de Grup:
| Grup | Banca | |||
|---|---|---|---|---|
| În mii lei | 31-03-2025 | 31-12-2024 | 31-03-2025 | 31-12-2024 |
| Corporații și instituții publice | 39.735.249 | 39.410.671 | 45.244.725 | 40.584.047 |
| Întreprinderi mici și mijlocii | 13.879.193 | 13.400.981 | 13.323.240 | 11.695.683 |
| Credite de consum și credite pe card acordate | ||||
| persoanelor fizice | 16.947.192 | 16.522.596 | 16.265.558 | 14.520.308 |
| Credite ipotecare | 24.538.716 | 24.083.037 | 23.970.571 | 19.303.938 |
| Credite și creanțe din leasing acordate de instituții | ||||
| financiare nebancare (IFN) | 8.566.074 | 8.472.986 | - | - |
| Altele | 95.674 | 85.559 | 87.283 | 78.423 |
| Total credite și avansuri acordate clientelei | ||||
| și creanțe din contracte de leasing | ||||
| financiar, înainte de ajustări de depreciere | 103.762.098 | 101.975.830 | 98.891.377 | 86.182.399 |
| Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor și | ||||
| avansurilor acordate clientelei, creanțelor din | ||||
| contracte de leasing financiar | -6.010.052 | -5.605.968 | -5.474.039 | -4.792.410 |
| Total credite și avansuri acordate clientelei | ||||
| și creanțe din contracte de leasing | ||||
| financiar | 97.752.046 | 96.369.862 | 93.417.338 | 81.389.989 |
La 31 martie 2025, total expuneri bilanțiere și extrabilanțiere irevocabile erau de 109.358.758mii lei (31 decembrie 2024: 108.846.295 mii lei) pentru Grup și 103.329.531 mii lei (31 decembrie 2024: 89.925.528 mii lei) pentru Bancă. Sumele reflectate în paragraful anterior reprezintă pierderea contabilă maximă care ar fi recunoscută la data raportării dacă clienții ar înceta să mai respecte termenii contractuali, iar orice garanție nu ar mai avea valoare. Grupul și Banca dețin garanții sub formă de depozite colaterale, ipoteci asupra proprietăților imobiliare, ipoteci mobiliare și alte gajuri asupra echipamentelor sau sumelor de bani viitoare pentru creditele și avansurile acordate clienților. Estimările de valoare justă iau în calcul valoarea garanției evaluată la data împrumutului și după caz valorile estimate la data unor analize ulterioare. Grupul și Banca nu au reținut garanții pentru creditele și avansurile acordate băncilor.
Grupul și Banca folosesc grade de risc atât pentru creditele testate individual, cât și pentru cele evaluate colectiv. Conform politicilor aplicate de Grup și Bancă, unui credit i se poate asocia un grad de risc corespunzător, bazat pe o clasificare pe 6 nivele: risc foarte scăzut, risc scăzut, risc moderat, risc senzitiv, risc crescut și gradul de risc cel mai mare reprezentat de creditele neperformante (default).
Clasificarea pe grupe a creditelor are la bază în principal sistemele de rating ale clienților Grupului și Băncii.
Expunerile la riscul de credit pentru credite și avansuri acordate clienților și creanțelor din contracte de leasing financiar pe Grup la data de 31 martie 2025 sunt prezentate în tabelele de mai jos:
| La cost amortizat În mii lei |
Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) |
Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) |
Active depreciate la data raportării (Stadiul 3) |
Active depreciate la recunoașterea inițială (POCI) |
Total 2025 |
|---|---|---|---|---|---|
| Corporații și instituții publice |
33.664.456 | 4.963.227 | 921.502 | 186.064 | 39.735.249 |
| Întreprinderi mici și mijlocii | 10.399.578 | 2.645.560 | 751.422 | 82.633 | 13.879.193 |
| Credite de consum și credite pe card acordate persoanelor fizice |
13.110.360 | 2.796.556 | 916.204 | 124.072 | 16.947.192 |
| Credite ipotecare | 21.304.339 | 2.912.466 | 206.935 | 114.976 | 24.538.716 |
| Credite și creanțe din leasing acordate de instituții financiare nebancare (IFN) |
6.281.010 | 1.566.513 | 615.477 | 103.074 | 8.566.074 |
| Altele | 663 | 73.583 | 21.308 | 120 | 95.674 |
| Total credite și avansuri, creanțe din leasing acordate clientelei înainte de ajustări de depreciere |
84.760.406 | 14.957.905 | 3.432.848 | 610.939 | 103.762.098 |
| Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor și avansurilor, creanțelor din leasing |
-1.550.927 | -2.158.441 | -2.213.447 | -87.237 | -6.010.052 |
| Total credite și avansuri, creanțe din leasing acordate clientelei net de ajustări de depreciere |
83.209.479 | 12.799.464 | 1.219.401 | 523.702 | 97.752.046 |
Expunerile la riscul de credit pentru credite și avansuri acordate clienților și creanțelor din contracte de leasing financiar pe Grup la 31 decembrie 2024 sunt prezentate în continuare:
| La cost amortizat În mii lei |
Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) |
Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) |
Active depreciate la data raportării (Stadiul 3) |
Active depreciate la recunoașterea inițială (POCI) |
Total 2024 |
|---|---|---|---|---|---|
| Corporații și instituții publice |
34.168.153 | 4.386.972 | 663.450 | 192.096 | 39.410.671 |
| Întreprinderi mici și mijlocii | 10.223.433 | 2.376.096 | 712.965 | 88.487 | 13.400.981 |
| Credite de consum și credite pe card acordate persoanelor fizice |
12.848.451 | 2.657.086 | 884.381 | 132.678 | 16.522.596 |
| Credite ipotecare | 21.053.574 | 2.718.801 | 189.748 | 120.914 | 24.083.037 |
| Credite și creanțe din leasing acordate de instituții financiare nebancare (IFN) |
6.152.668 | 1.599.722 | 603.852 | 116.744 | 8.472.986 |
| Altele | 23 | 65.385 | 20.062 | 89 | 85.559 |
| Total credite și avansuri, creanțe din leasing acordate clientelei înainte de ajustări de depreciere |
84.446.302 | 13.804.062 | 3.074.458 | 651.008 | 101.975.830 |
| Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor și avansurilor, creanțelor din leasing |
-1.550.102 | -2.029.087 | -1.959.456 | -67.323 | -5.605.968 |
| Total credite și avansuri, creanțe din leasing acordate clientelei net de ajustări de depreciere |
82.896.200 | 11.774.975 | 1.115.002 | 583.685 | 96.369.862 |
Expunerile la riscul de credit pentru credite și avansuri acordate clienților pe Bancă la 31 martie 2025 sunt prezentate în continuare:
| La cost amortizat În mii lei |
Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) |
Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) |
Active depreciate la data raportării (Stadiul 3) |
Active depreciate la recunoașterea inițială (POCI) |
Total 2025 |
|---|---|---|---|---|---|
| Corporații și instituții publice |
39.263.063 | 4.905.362 | 890.236 | 186.064 | 45.244.725 |
| Întreprinderi mici și mijlocii | 9.916.404 | 2.591.619 | 733.118 | 82.099 | 13.323.240 |
| Credite de consum și credite pe card acordate persoanelor fizice |
12.479.741 | 2.777.686 | 883.708 | 124.423 | 16.265.558 |
| Credite ipotecare | 20.749.741 | 2.905.297 | 200.557 | 114.976 | 23.970.571 |
| Altele | 663 | 65.252 | 21.249 | 119 | 87.283 |
| Total credite și avansuri acordate clientelei | |||||
| înainte de ajustări de depreciere | 82.409.612 | 13.245.216 | 2.728.868 | 507.681 | 98.891.377 |
| Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor și avansurilor |
-1.528.810 | -2.028.213 | -1.855.122 | -61.894 | -5.474.039 |
| Total credite și avansuri acordate clientelei net de | |||||
| ajustări de depreciere | 80.880.802 | 11.217.003 | 873.746 | 445.787 | 93.417.338 |
Expunerile la riscul de credit pentru credite și avansuri acordate clienților pe Bancă la 31 decembrie 2024 sunt prezentate în continuare:
| La cost amortizat În mii lei |
Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) |
Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) |
Active depreciate la data raportării (Stadiul 3) |
Active depreciate la recunoașterea inițială (POCI) |
Total 2024 |
|---|---|---|---|---|---|
| Corporații și instituții publice |
35.904.623 | 4.053.479 | 562.583 | 63.362 | 40.584.047 |
| Întreprinderi mici și mijlocii | 8.828.433 | 2.230.604 | 622.735 | 13.911 | 11.695.683 |
| Credite de consum și credite pe card acordate persoanelor fizice |
11.038.655 | 2.582.650 | 833.561 | 65.442 | 14.520.308 |
| Credite ipotecare | 16.505.280 | 2.612.333 | 158.561 | 27.764 | 19.303.938 |
| Altele | 23 | 58.310 | 20.004 | 86 | 78.423 |
| Total credite și avansuri acordate clientelei înainte de ajustări de depreciere |
72.277.014 | 11.537.376 | 2.197.444 | 170.565 | 86.182.399 |
| Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor și avansurilor |
-1.420.521 | -1.818.407 | -1.526.282 | -27.200 | -4.792.410 |
| Total credite și avansuri acordate clientelei net de ajustări de depreciere |
70.856.493 | 9.718.969 | 671.162 | 143.365 | 81.389.989 |
Banca Transilvania S.A. (Banca) a încheiat la data de 22 decembrie 2023 o tranzacție de securitizare sintetică non-STS cu Fondul European de Investiții (FEI) și cu Banca Europeană de Investiții (BEI) care produce efecte începând cu 31 martie 2024. Tranzacția de securitizare sintetică este structurată pe un portofoliu de credite acordate persoanelor juridice, în valoare inițială de 2.027,5 mil lei.
În cadrul tranzacției, Banca reține cel puțin 5% din expunerea fiecărui credit inclus în portofoliul de securitizare.
Riscul de credit al tranșelor mezanin și senior este transferat către FEI, în timp ce riscul de credit al tranșei junioare, reprezentând 1,6% din portofoliul inițial, este asumat de către Bancă.
FEI - în calitate de Garant, a emis o garanție financiară irevocabilă și necondiționată în favoarea Băncii Transilvania (Beneficiar) pentru a garanta acoperirea pierderii aferente fiecărei obligații de referință, în cazul în care o astfel de pierdere este alocată tranșei mezanin și senior, în sumă totală inițială de 1.995,1 mil lei care reprezintă 98,4% din portofoliul securitizat, după depășirea pierderilor reținute de bancă aferente tranșei junioare și marjei sintetice în exces (cumulând 2,8% din volumul total al portofoliului inițial).
Garanția financiară este tratată separat și nu are ca rezultat modificarea caracteristicilor financiare ale creditului, reprezentând un mecanism distinct pentru acoperirea riscului de credit. Ca urmare, aceasta nu impactează calculul pierderilor de credit așteptate.
Data scadenței programate a garanției este 31 decembrie 2039.
Garanția FEI este contra garantată de către BEI printr-un acord de back-to-back hedge arrangement.
Obiectivul băncii este de a sprijini economia reală, transferând beneficiile aduse de eficientizarea utilizării capitalului băncii către clientul final, sub forma unui cost mai mic al împrumutului. În acest scop, Banca Transilvania S.A. a încheiat cu BEI un acord de retrocedare de mezanin și senior și de angajament pentru un sprijin sporit pentru IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie prin furnizarea de noi împrumuturi de peste 2,64 miliarde lei, ce vor include și proiecte aliniate la acțiunea climatică și sustenabilitatea mediului, sprijinind astfel tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon.
Sumele menționate mai jos reprezintă portofoliul securitizat la 31 Martie 2025:
| RON mil. | Data contractului |
Maturitate | Tip portofoliu |
Suma maxima a portofoliului securitizat |
Portofoliul securitizat (Nr. credite) |
Valoarea portofoliului securitizat |
|---|---|---|---|---|---|---|
| FEI securitizare sintetică |
2023 | 2039 | SME & CO | 2,027.5 | 15,677 | 2.017,59 |
| Tranșă Senior | 1,670.67 | 1,662.36 | ||||
| Tranșă Mezzanine | 324.40 | 322.79 | ||||
| Tranșă Junior | 32.44 | 32.44 |
La sfârșitul exercițiului financiar, pierderile au fost alocate integral marjei sintetice în exces. Conform contractului, Banca va putea beneficia de despăgubiri în viitor pentru pierderile asociate obligațiilor de referință aflate în stare de nerambursare, dar acest beneficiu va deveni realizabil doar după alocarea completă a pierderilor către marja sintetică în exces și tranșa junior.
Conform definiției unui activ contingent, banca consideră că, deși există posibilitatea ca o resursă economică să fie primită în viitor, în urma prevederilor contractului de garanție financiară și a pierderilor ce vor fi rambursate, realizarea acestui activ rămâne la moment incertă. Aceasta depinde de alocarea pierderilor către marja sintetică în exces și tranșa junior.
Banca nu a recunoscut acest activ în situațiile financiare aferente perioadei 31 Martie 2025, având în vedere incertitudinea cu privire la momentul și condițiile în care rambursarea va avea loc. Un activ va fi recunoscut doar atunci când va exista certitudinea că plata despăgubirilor va fi efectuată.
În 15 ianuarie 2024, Victoriabank S.A. a achiziționat în proporție de 100% pachetul de acțiuni din cadrul BCR Chișinău S.A.. Subsidiara Victoriabank S.A. este controlată de către Banca Transilvania S.A., prin urmare, începând cu această dată Banca Transilvania S.A. deține controlul și în BCR Chișinău S.A..
Prin această achiziție, Grupul își întărește poziția pe piața bancară din Republica Moldova. În perioada de 12 luni până la data de 31 decembrie 2024, BCR Chișinău S.A. a contribuit cu un câștig de 3,7 milioane lei la rezultatele Grupului. Pentru simplificare, contribuția la câștigul grupului include, de asemenea, și perioada de la 1 ianuarie până la 15 ianuarie 2024.
Contribuția BCR Chișinău S.A. la câștigul grupului de la data achiziției până la 31 decembrie 2024, este prezentată mai jos:
| În mii lei | |
|---|---|
| Venit net din dobânzi | 27.317 |
| Venit net din comisioane | 1.440 |
| Alte venituri operaționale | 10.079 |
| Cheltuieli operaționale | -34.251 |
| Cheltuieli cu impozit pe profit | -874 |
| Total | 3.711 |
Valoarea justă a contraprestației transferate este de 57.145 mii lei și a fost achitată cu numerar în întregime la data achiziției. Nu au fost emise intrumente de capital ca parte a achiziției BCR Chișinău S.A..
Tabelul de mai jos sumarizează sumele recunoscute la data achiziției în ceea ce privește activele achiziționate și obligațiile asumate a BCR Chișinău S.A.:
| În mii lei | Valoare contabilă | Ajustări | Valoare justă |
|---|---|---|---|
| Numerar, echivalente de numerar și plasamente la bănci | 274.281 | 2.691 | 276.972 |
| Credite și avansuri acordate clienților | 297.895 | -940 | 296.955 |
| - Valoare brută | 308.327 | -11.372 | 296.955 |
| - Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor | -10.432 | 10.432 | - |
| Imobilizări corporale, necorporale, investitii imobilizare | |||
| și active aferente dreptului de utilizare | 5.760 | 1.840 | 7.600 |
| Alte active | 179.840 | 4.403 | 184.243 |
| Depozite de la clienți | -513.467 | -1.686 | -515.153 |
| Împrumuturi de la bănci | -22.034 | - | -22.034 |
| Alte datorii | -40.002 | 1.408 | -38.594 |
| Total active nete achiziționate | 182.273 | 7.716 | 189.989 |
La determinarea valorii juste a activelor achiziționate și obligațiilor asumate s-au avut la bază următoarele tehnici de evaluare:
Câștigul din achiziția BCR Chișinău S.A. în sumă de 132.844 mii lei, nu constituie transfer impozabil pentru diferența dintre prețul de piață al elementelor din activ și pasiv transferate și valoarea lor fiscală. Câștigul din achiziție a fost determinat ca diferență între contraprestația plătită (în sumă de 57.145 mii lei) și partea din valoarea justă a activelor și datoriilor BCR Chișinău S.A. la data preluării controlului (în sumă de 189.989 mii lei). Valoarea câștigului din achiziție este prezentă pe linia "Câștig din achiziții" din Situația profitului sau pierderii.
Costurile aferente achiziției sunt costurile pe care le-a suportat Grupul pentru realizarea combinării de întreprinderi. Aceste costuri cuprind onorariile de intermediere, de consiliere, juridice, contabile, de evaluare și alte onorarii profesionale sau de consultant, precum și costurile administrative generale, generate în procesul de integrare.
Costurile asociate achiziției și integrării BCR Chișinău S.A. au fost în valoare de 2.330 mii lei, sume care sunt cuprinse în Contul de Profit și Pierdere la poziția "Alte cheltuieli operaționale" și "Cheltuieli cu personalul".
Pe data de 01 Martie 2025, Victoriabank S.A. a finalizat fuziunea cu BCR Chișinău S.A. Patrimoniul societății absorbite a fost transferat integral și universal către Victoriabank S.A., consolidând astfel poziția acesteia pe piața bancară din Republica Moldova.
În 30 iulie 2024, Banca Transilvania S.A. a achiziționat în proporție de 100% pachetul de acțiuni al OTP Bank România S.A. În cadrul tranzacției, Grupul Financiar Banca Transilvania a obținut și participațiile integrale în capitalul social al altor societăți ale grupului OTP în România, respectiv OTP Leasing România IFN S.A., OTP Factoring SRL, OTP Advisors SRL, OTP Consulting România SRL, Rea Project One Company SRL, și Govcka Project Company SRL.
Începând cu octombrie 2024, grupul a obținut controlul în OTP Asset Management S.A.I S.A..
Prin această achiziție, Grupul își întărește poziția pe piața bancară din România.
În perioada de 5 luni până la data de 31 decembrie 2024, societățile achiziționate din grupul OTP cu excepția OTP Asset Management SAI S.A. au contribuit cu un profit de 55,65 milioane lei la rezultatele Grupului. În perioada de 3 luni până la data de 31 decembrie 2024, OTP Asset Management S.A.I S.A. a contribuit cu un profit de 0,96 milioane lei la rezultatele Grupului.
Contribuția grupului OTP la câștigul grupului de la data achiziției până la 31 decembrie 2024, este prezentată mai jos:
| În mii lei | |
|---|---|
| Venit net din dobânzi | 484.365 |
| Venit net din comisioane | 39.316 |
| Alte venituri operaționale | 67.304 |
| Cheltuieli operaționale | -530.148 |
| Cheltuieli cu impozit pe profit | -4.234 |
| Total | 56.603 |
Dacă achiziția ar fi avut loc la 1 ianuarie 2024, managementul estimează că grup OTP ar fi contribuit în profitul consolidat cu 129,05 milioane lei.
Această estimare are la bază ipoteza că ajustările provizorii de valoare justă înregistrate la data achiziției ar fi fost aceleași dacă achiziția ar fi avut loc la 1 ianuarie 2024.
Valoarea justă a contraprestației transferate este de 1.722.307 mii lei și a fost achitată în întregime la data achiziției. Nu au fost emise intrumente de capital ca parte a achiziției Grupului OTP.
În tabelul de mai jos sunt prezentate sumele recunoscute la data achiziției în ceea ce privește activele achiziționate și obligațiile asumate ale societăților din grupul OTP achiziționate:
| În mii lei | Valoare contabilă | Ajustări | Valoare justă |
|---|---|---|---|
| Numerar, echivalente de numerar și plasamente la | |||
| bănci | 4.516.338 | - | 4.516.338 |
| Portofoliul de investitii la valoare justa si cost | ,9 | ||
| amortizat | ,,,,1.399.836 | -105.788 | 1.294.048 |
| Credite și avansuri acordate clienților | 12.230.139 | -59.960 | 12.170.179 |
| - Valoare brută | 12.979.154 | -808.975 | 12.170.179 |
| - Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor | -749.013 | 749.013 | - |
| Creanțe din contracte de leasing financiar | 856.541 | -9.513 | 847.028 |
| - Valoare brută | 900.942 | -53.913 | 847.029 |
| - Ajustări pentru deprecierea valorii creditelor | -44.401 | 44.401 | - |
| Imobilizări corporale, necorporale, investitii | |||
| imobilizare și active aferente dreptului de utilizare | 263.658 | -29.874 | 233.784 |
| Alte active | 311.827 | 14.191 | 326.018 |
| Depozite de la bănci | -281.392 | - | -281.392 |
| Depozite de la clienți | -12.965.531 | -1.079 | -12.966.610 |
| Împrumuturi | -3.294.831 | - | -3.294.831 |
| Alte datorii | -458.799 | 19.365 | -439.434 |
| Toal active nete achiziționate | 2.577.786 | -172.658 | 2.405.128 |
La determinarea valorii juste a activelor achiziționate și obligațiilor asumate s-au avut la bază următoarele tehnici de evaluare:
Câștigul din achiziția grupului OTP în sumă de 682.821 mii lei, nu constituie transfer impozabil pentru diferența dintre prețul de piață al elementelor din activ și pasiv transferate și valoarea lor fiscală. Câștigul din achiziție a fost determinat ca diferență între contraprestația plătită (în sumă de 1.722.307 mii lei) și partea din valoarea justă a activelor și datoriilor OTP Bank România S.A. si a celorlalte subsidiare OTP la data preluării controlului (în sumă de 2.405.128 mii lei). Valoarea câștigului din achiziție este prezentă pe linia "Câștig din achiziții" din Situația profitului sau pierderii.
Costurile aferente achiziției sunt costurile pe care le-a suportat Grupul pentru realizarea combinării de întreprinderi. Aceste costuri cuprind onorariile de intermediere, de consiliere, juridice, contabile, de evaluare și alte onorarii profesionale sau de consultant, precum și costurile administrative generale, generate în procesul de integrare.
Costurile asociate achiziției și integrării Grupului OTP au fost în valoare de 158.695 mii lei, sume care sunt cuprinse în Contul de Profit sau Pierdere la poziția "Alte cheltuieli operaționale" și "Cheltuieli cu personalul". Costurile de integrare pentru perioada 2025 – 2026 sunt estimate a ajunge la suma de 68.600 mii lei.
Grupul a achiziționat prin Fondul Imobiliar de Investiții Alternative BT Property în proporție de 100% pachetul de acțiuni din cadrul BTP Store Hub Turda S.R.L. în mai 2024, în octombrie 2024 a achiziționat 100% pachetul de acțiuni din cadrul BTP Store Hub Oradea S.R.L. iar în decembrie 2024 a achiziționat 100% pachetul de acțiuni din cadrul Inter Terra S.R.L. fără un impact semnificativ în poziția și performanța financiară a Grupului.
Pe data de 28 februarie 2025, Banca Transilvania S.A. a finalizat fuziunea cu OTP Bank România S.A. și BT Building S.R.L.. Patrimoniul celor două entități absorbite a fost transferat integral și universal către Banca Transilvania S.A., consolidând astfel poziția acesteia pe piața bancară românească.
Ca urmare a primirii aprobării Autorității de Supraveghere Financiară din 28 aprilie 2025 BT Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A a preluat controlul asupra Fondul de Pensii Facultative BRD Medio de la BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A..
În data de 11 aprilie 2025 a fost semnat acordul de achiziție a Microinvest Moldova de către Victoriabank S.A..
Situațiile financiare interimare sumarizate consolidate și individuale au fost aprobate de Consiliul de Administrație în data de 14 mai 2025 și au fost semnate în numele acestuia.
Ӧmer TETIK George CĂLINESCU Director General Director General Adjunct- CFO
56

Conform Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr.5/2018
Data raportului: 14 mai 2025 Denumirea emitentului: BANCA TRANSILVANIA S.A. Sediul social: Calea Dorobanților nr.30-36, Cluj-Napoca, jud. Cluj, cod 400117 Numărul de telefon/fax: 0264.407.150 / 0264.407.179 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului: RO 5022670 Număr de ordine în Registrul Comerţului: J12/4155/16.12.1993 Capitalul social subscris şi vărsat: 9.168.798.460 lei Piaţa reglementată pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise: Acțiunile Societății sunt cotate la Bursa de Valori București (simbol: TLV) Principalele caracteristici ale valorilor mobiliare emise de societatea comercială: Acțiuni nominative în număr de 916.879.846 la valoarea de 10 lei/acțiune.
Grupul Financiar Banca Transilvania ("Grupul" sau "Grupul BT") s-a format în anul 2003, principala sa entitate și societate mamă fiind Banca Transilvania ("Banca" sau "BT"). Alături de Banca Transilvania, din Grupul BT fac parte următoarele entități: Victoriabank S.A., Salt Bank S.A., BT Capital Partners S.A., BT Leasing Transilvania IFN S.A., Avant Leasing IFN S.A., BT Investments S.R.L., BT Broker de Asigurare S.R.L., BT Direct IFN S.A., BT Asset Management SAI S.A., OTP Asset Management Romania S.A.I. SA, BT Leasing Moldova(MD) S.R.L., BT Microfinanțare IFN S.A., VB Investment Holding B.V., Improvement Credit Collection S.R.L., BT Pensii S.A., BTP One S.R.L., BTP Store Hub Turda, Inter Terra S.R.L., BTP Retail S.R.L, Code Crafters by BT S.R.L., BTP Store Hub Oradea S.R.L., REA Project One Company S.R.L., GOVCKA Project Company S.R.L. şi OTP Factoring S.R.L..
Grupul are următoarele domenii de activitate: bancar, care este desfăşurat de către Banca Transilvania S.A., Victoriabank S.A. și Salt Bank S.A., leasing şi credite de consum, care sunt desfăşurate în special de BT Leasing Transilvania IFN S.A., Avant Leasing IFN S.A., BT Direct IFN S.A., BT Microfinanţare IFN S.A. și BT Leasing MD S.R.L., managementul activelor, activitate desfăşurată de BT Asset Management S.A.I. S.A. și OTP Asset Management Romania S.A.I. SA, servicii de brokeraj și investiții desfășurate de BT Capital Partners S.A. și management al fondurilor de pensii prin BT Pensii S.A.. De asemenea, Banca deţine controlul în două fonduri de investiţii pe care le şi consolidează și este asociat în Sinteza S.A. cu un procent de deţinere de 31,09%.
Banca Transilvania este o societate pe acțiuni înființată în anul 1993, cu sediul în Cluj-Napoca și cu acționariat în marea majoritate român – 79,37% la finele lui martie 2025. În prezent BT ocupă primul loc după total active în topul sistemului bancar din România.
Structura acţionariatului Băncii este în continuă modificare datorită faptului că acţiunile Băncii Transilvania sunt tranzacţionate în mod curent pe piaţa valorilor mobiliare, cu respectarea prevederilor Legii 52/1994 şi a Normelor Autorităţii de Supraveghere Financiară ("ASF") în domeniu. În prezent, acţiunile Băncii Transilvania sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti, Categoria I.
Situaţia acţionariatului Băncii Transilvania S.A. la data de 31 martie 2025, este prezentată în Anexă.
Nu au existat modificări.
Nu au existat tranzacţii cu părţile afiliate care să afecteze substanțial poziția financiară sau rezultatele Grupului în primul trimestru al anului 2025.
La nivelul subsidiarelor au avut loc următoarele modificări:
• Urmare a preluării de către dna Cristina-Dalia Sindile – Director General a funcţiei de Director Executiv Companii în cadrul Băncii Transilvania, începând cu data de 01.04.2025 a fost numit în locul acesteia ca și Director General al Societăţii dl Marian Ene pentru un mandat de 4 ani.
• Ca urmare a Deciziei ASF 334 şi respectiv 335/14.04.2025 privind aprobarea schimbării conducerii executive a BT Broker de Asigurare, s-a înregistrat la ORC Hotărârea Asociatului unic nr. 7/31.10.2024 prin care s-a decis numirea pentru o perioadă de 4 ani, începand cu data de 01.11.2024, a dlui Valentin Coroiu în funcţia de Director General al Societăţii şi a dnei Laura Chesa în funcţia de Director General Adjunct al Societăţii.
• La data de 27.01.2025 acţionarii Societăţii au decis majorarea capitalului social al BT Direct IFN SA cu suma de 30.000.000 lei, prin aportul în numerar al acţionarului Banca Transilvania. În urma acestei majorari, capitalul social al BT Direct IFN SA este de 146.330.775 lei, Banca Transilvania deţinând 98,6800808% din capitalul social;
Codul CAEN 6492 va face parte şi din obiectul secundar de activitate.
• La data de 28.02.2025, BT Building S.R.L. (societatea absorbită) a fuzionat prin absorbţie cu Banca Transilvania S.A. (societatea absorbantă), patrimoniul societatii transferându-se universal și cu titlu universal Băncii Transilvania S.A.
• La data de 13.02.2025, asociatul unic al Societăţii a aprobat majorarea capitalului social al Societăţii prin aportul în numerar cu suma de 1.000.000 lei, de la valoarea de 3.100.000 lei, la 4.100.000 lei.
• La data de 27.03.2025 a fost numită în calitate de Director General Adjunct al Societăţii dna Simona Bucin, pentru un mandat de 4 ani începând cu data de 01.04.2025.
• La nivelul Ca urmare a demarării a procedurii de dizolvare voluntară, concomitent cu lichidarea societății OTP Advisors SRL, fără numire de lichidator, conform art. 227 alin. (1) lit. d), art. 232 alin. 1 și art. 235 alin 1 și 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în data de 13.02.2025 prin încheierea Oficiului Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București nr. 122609, s-a dispus radierea societății.
Transilvania S.A., în calitate de societate absorbantă și OTP Bank România S.A., în calitate de societate absorbită;
Conducerea Băncii Transilvania S.A. evaluează în mod continuu riscurile la care este sau poate fi expusă activitatea Băncii, care pot afecta atingerea obiectivelor sale și ia măsuri cu privire la orice modificare a condițiilor în care aceasta își desfășoară activitatea.
Principalele riscuri și incertitudini identificate pentru următoarea perioadă sunt generate în principal ca urmare a consecințelor încetinirii economiei globale și a volatilității piețelor internaționale și de contextul conflictelor geopolitice, încă în derulare:
Banca Transilvania S.A. (Banca) a încheiat la data de 22 decembrie 2023 o tranzacție de securitizare sintetică non-STS cu Fondul European de Investiții (FEI) și cu Banca Europeană de Investiții (BEI) care produce efecte începând cu 31 martie 2024. Tranzacția de securitizare sintetică este structurată pe un portofoliu de credite acordate persoanelor juridice, în valoare inițială de 2.027,5 mil lei.
În cadrul tranzacției, Banca reține cel puțin 5% din expunerea fiecărui credit inclus în portofoliul de securitizare.
Riscul de credit al tranșelor mezanin și senior este transferat către FEI, în timp ce riscul de credit al tranșei junioare, reprezentând 1,6% din portofoliul inițial, este asumat de către Bancă.
FEI - în calitate de Garant, a emis o garanție financiară irevocabilă și necondiționată în favoarea Băncii Transilvania (Beneficiar) pentru a garanta acoperirea pierderii aferente fiecărei obligații de referință, în cazul în care o astfel de pierdere este alocată tranșei mezanin și senior, în sumă totală inițială de 1.995,1 mil lei care reprezintă 98,4% din portofoliul securitizat, după depășirea pierderilor reținute de bancă aferente tranșei junioare și marjei sintetice în exces (cumulând 2,8% din volumul total al portofoliului inițial).
Garanția financiară este tratată separat și nu are ca rezultat modificarea caracteristicilor financiare ale creditului, reprezentând un mecanism distinct pentru acoperirea riscului de credit. Ca urmare, aceasta nu impactează calculul pierderilor de credit așteptate.
Data scadenței programate a garanției este 31 decembrie 2039.
Garanția FEI este contra garantată de către BEI printr-un acord de back-to-back hedge arrangement.
Obiectivul Băncii este de a sprijini economia reală, transferând beneficiile aduse de eficientizarea utilizării capitalului băncii către clientul final, sub forma unui cost mai mic al împrumutului. În acest scop, Banca Transilvania S.A. a încheiat cu BEI un acord de retrocedare de mezanin și senior și de angajament pentru un sprijin sporit pentru IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie prin furnizarea de noi împrumuturi de peste 2,64 miliarde lei, ce vor include și proiecte aliniate la acțiunea climatică și sustenabilitatea mediului, sprijinind astfel tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon.
Sumele menționate mai jos reprezintă portofoliul securitizat la 31 Martie 2025:
RON mil.
| Data contractului |
Maturitate | Tip portofoliu |
Suma maxima a portofoliului securitizat |
Portofoliul securitizat (Nr. credite) |
Valoarea portofoliului securitizat |
|---|---|---|---|---|---|
| 2023 | 2039 | SME & CO | 2,027.5 | 15,677 | 2.017,59 |
| 1,670.67 | 1,662.36 | ||||
| 324.40 | 322.79 | ||||
| 32.44 | 32.44 | ||||
La sfârșitul exercițiului financiar, pierderile au fost alocate integral marjei sintetice în exces. Conform contractului, Banca va putea beneficia de despăgubiri în viitor pentru pierderile asociate obligațiilor de referință aflate în stare de nerambursare, dar acest beneficiu va deveni realizabil doar după alocarea completă a pierderilor către marja sintetică în exces și tranșa junior. Conform definiției unui activ contingent, banca consideră că, deși există posibilitatea ca o resursă economică să fie primită în viitor, în urma prevederilor contractului de garanție financiară și a pierderilor ce vor fi rambursate, realizarea acestui activ rămâne la moment incertă. Aceasta depinde de alocarea pierderilor către marja sintetică în exces și tranșa junior.
Banca nu a recunoscut acest activ în situațiile financiare aferente perioadei 31 Martie 2025, având în vedere incertitudinea cu privire la momentul și condițiile în care rambursarea va avea loc. Un activ va fi recunoscut doar atunci când va exista certitudinea că plata despăgubirilor va fi efectuată.
| Grup | Bancă | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Indicatori | Mar' 25 | Mar' 24 | Mar' 25 | Mar' 24 | |
| ROE (Profit net/media capitalurilor proprii) | 21,04% | 35,11% | 21,20% | 32,77% | |
| ROA (profit net/media a activelor totale) | 1,71% | 2,65% | 1,58% | 2,22% | |
| Costuri/Venituri* | 49,65% | 45,72% | 47,42% | 45,10% | |
| Total venituri nete, mii lei | 2.657.917 | 2.215.991 | 2.129.722 | 1.910.018 | |
| Provizioane pentru riscul de credit, mii lei | -290.904 | -2.941 | -244.562 | 45.959 | |
| Profit brut, mii lei | 1.011.687 | 1.308.155 | 842.733 | 1.072.628 | |
| Profit net, mii lei | 877.036 | 1.132.407 | 756.286 | 913.240 | |
| Rezultat pe acțiune de bază, lei | 0,7882 | 0,9657 | |||
| Rezultat pe acțiune diluat, lei | 0,7882 | 0,9657 | |||
| Alte informații: | |||||
| Număr de agenții, sucursale și puncte de lucru | 532 | 510 | |||
| Număr de angajați activi | 12.912 | 12.037 | 10.321 | 9.600 |
* calculate cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) şi la Fondul de Rezoluţie
Situația poziției financiare a Grupului și a Băncii la sfârșitul lunii martie 2025, comparativ cu finalul anului trecut și cu finalul lunii martie 2024, se prezintă astfel:
| Grup | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Indicatori (mil.lei) | Mar'25 | Dec'24 | Mar'24 | Mar'25 vs Dec'24 % |
Mar'25 vs Mar'24 % |
| Numerar și disponibilități la bănci centrale | 23.874 | 21.950 | 25.244 | 8,8% | -5,4% |
| Plasamente la bănci şi instituţii publice | 8.875 | 13.715 | 11.266 | -35,3% | -21,2% |
| Instrumente de trezorerie | 69.884 | 68.410 | 56.642 | 2,2% | 23,4% |
| Credite şi avansuri acordate clienților, nete | 92.154 | 90.780 | 73.287 | 1,5% | 25,7% |
| Creanțe din leasing financiar | 5.598 | 5.590 | 3.770 | 0,1% | 48,5% |
| Imobilizări corporale şi necorporale | 2.750 | 2.786 | 2.119 | -1,3% | 29,8% |
| Active aferente dreptului de utilizare | 566 | 587 | 504 | -3,5% | 12,3% |
| Investiţii în filiale | 23 | 23 | - | -0,7% | |
| Creanţe privind impozitul amânat | 402 | 462 | 358 | -13,0% | 12,4% |
| Alte active financiare | 2.305 | 2.327 | 2.500 | -1,0% | -7,8% |
| Alte active nefinanciare | 377 | 405 | 295 | -6,9% | 27,7% |
| Total active | 206.808 | 207.035 | 175.984 | -0,1% | 17,5% |
| Depozite de la clienți | 165.435 | 167.869 | 141.197 | -1,5% | 17,2% |
| Depozite de la bănci | 503 | 951 | 535 | -47,2% | -6,0% |
| Împrumuturi de la bănci și alte instituții financiare | 13.495 | 12.238 | 10.179 | 10,3% | 32,6% |
| Datorii subordonate | 2.579 | 2.531 | 2.462 | 1,9% | 4,8% |
| Datorii cu impozit curent | 128 | 215 | 135 | -40,7% | -5,9% |
| Provizioane pentru alte riscuri şi angajamente de creditare | 757 | 827 | 670 | -8,6% | 13,0% |
| Datorii financiare din contracte de leasing | 589 | 617 | 525 | -4,6% | 12,3% |
| Alte datorii financiare | 4.591 | 4.037 | 4.831 | 13,7% | -5,0% |
| Alte datorii nefinanciare | 299 | 313 | 360 | -4,3% | -16,8% |
| Total datorii | 188.375 | 189.599 | 160.893 | -0,6% | 17,1% |
| Capitaluri proprii | 18.433 | 17.437 | 15.091 | 5,7% | 22,1% |
| Total datorii și capitaluri proprii | 206.808 | 207.035 | 175.984 | -0,1% | 17,5% |
| Bancă | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Indicatori (mil.lei) | Mar'25 | Dec'24 | Mar'24 | Mar'25 vs Dec'24 % |
Mar'25 vs Mar'24 % |
| Numerar și disponibilități la bănci centrale | 21.564 | 16.908 | 23.304 | 27,5% | -7,5% |
| Plasamente la bănci şi instituţii publice | 7.749 | 13.612 | 11.358 | -43,1% | -31,8% |
| Instrumente de trezorerie | 67.540 | 64.717 | 54.580 | 4,4% | 23,7% |
| Credite şi avansuri acordate clienţilor, nete | 93.417 | 81.390 | 72.658 | 14,8% | 28,6% |
| Imobilizări corporale şi necorporale | 1.941 | 1.577 | 1.302 | 23,1% | 49,1% |
| Active aferente dreptului de utilizare | 540 | 769 | 690 | -29,7% | -21,7% |
| Investiţii în filiale | 1.178 | 2.645 | 873 | -55,4% | 34,9% |
| Creanţe privind impozitul amânat | 379 | 388 | 340 | -2,5% | 11,2% |
| Alte active financiare | 2.131 | 2.013 | 2.330 | 5,9% | -8,5% |
| Alte active nefinanciare | 253 | 244 | 193 | 3.6% | 30,7% |
| Total active | 196.693 | 184.264 | 167.629 | 6,7% | 17,3% |
| Depozite de la clienţi | 160.121 | 150.785 | 136.977 | 6,2% | 16,9% |
|---|---|---|---|---|---|
| Depozite de la bănci | 516 | 1.174 | 542 | -56,0% | -4,9% |
| Împrumuturi de la bănci şi alte instituţii financiare | 12.616 | 11.209 | 9.013 | 12,5% | 40,0% |
| Datorii subordonate | 2.452 | 2.405 | 2.455 | 1,9% | -0,1% |
| Datorii cu impozit curent | 102 | 184 | 143 | -44,4% | -28,4% |
| Provizioane pentru alte riscuri şi angajamente de creditare | 655 | 500 | 562 | 31,0% | 16,5% |
| Datorii financiare din contracte de leasing | 565 | 748 | 664 | -24,4% | -14,9% |
| Alte datorii financiare | 3.711 | 2.818 | 4.252 | 31,7% | -12,7% |
| Alte datorii nefinanciare | 239 | 221 | 240 | 8,1% | -0,5% |
| Total datorii | 180.977 | 170.045 | 154.849 | 6,4% | 16,9% |
| Capitaluri proprii | 15.716 | 14.219 | 12.780 | 10,6% | 23,0% |
| Total datorii și capitaluri proprii | 196.693 | 184.264 | 167.629 | 6,7% | 17,3% |
Activele totale ale Grupului au ajuns la sfârşitul primelor trei luni ale anului 2025, aproape de 207 miliarde lei, înregistrând o uşoară scădere de 0,1% față de finalul anului 2024 și o creştere de 17,5% față de finalul lunii martie 2024. La nivel de Bancă, activele au înregistrat o creștere de 6,7% față de finalul anului precedent, respectiv de 17,3% față de martie 2024, ajungând aproape de 197 miliarde lei.
Evoluția elementelor de activ la nivelul Grupului și Băncii este sumarizată după cum urmează:
Portofoliul de credite: considerând și creanțele din contractele de leasing, portofoliul de credite nete al Grupului se află la finalul lunii martie 2025 peste cel de la sfârșitul anului 2024 (+1,4%) şi în creștere cu 26,9% față de finalul lunii martie 2024. La nivelul Băncii, creditele nete la finalul lunii martie 2025, reprezintă 93,4 miliarde lei, în creştere cu 14,8% faţă de nivelul înregistrat la sfârșitul anului anterior şi cu 28,6% peste soldul creditelor nete de la 31 martie 2024.
În perioada ianuarie – martie 2025 au fost acordate aproape 73.400 credite noi, din care mai mult de 68.100 credite noi clienților de retail.
Soldul provizioanelor: Banca Transilvania a înregistrat la finele lunii martie 2025 o pierdere netă din ajustările pentru active financiare pentru alte riscuri și angajamente de creditare în sumă de 245 milioane lei (incluzând recuperările din credite scoase în afara bilanțului). Soldul provizioanelor a atins nivelul de 5,5 miliarde lei la sfârșitul lunii martie.
Rata creditelor neperformante NPL conform EBA este de 2,52% la 31 martie 2025 iar gradul de acoperire cu provizioane totale a creditelor neperformante conform EBA este de 175,78%.
Numerarul și disponibilitățile la Banca Centrală împreună cu plasamentele la bănci au scăzut cu 4% față de finalul lunii decembrie 2024 şi cu 15,4% față de 31 martie 2024 la nivelul Băncii, iar ca pondere în activele totale, acestea reprezintă 15% la 31 martie 2025. La nivel de Grup, acestea au scăzut cu 8,2% față de finalul lunii decembrie 2024 și cu 10,3% față de 31 martie 2024, cu o pondere de 16% în activele totale ale Grupului.
La nivel de Grup, numerarul și disponibilitățile la Banca Centrală au crescut cu 8,8% față de finalul anului 2024, dar au scăzut cu 5,4% față de 31 martie 2024, ajungând la finalul lunii martie 2025 la nivelul 23.874 milioane lei. La nivel de Bancă creșterea înregistrată este de 27,5% față de 31 decembrie 2024, în timp ce în raport cu 31 martie 2024 se înregistrează o scădere de 7,5%, soldul final la 31 martie 2025 ajungând la 21.564 milioane lei. Cea mai semnificativă componentă din această categorie de active o reprezintă rezervele minime obligatorii cu o pondere de aproape 80%.
Plasamentele la bănci şi instituţii publice, la finalul lunii martie 2025, arată o evoluție negativă atât la nivel de Grup cât și la nivel de Bancă, în scădere cu 35,3%, respectiv 43,1% față de 31 decembrie 2024. Comparativ cu 31 martie 2024, acestea prezintă de asemenea scădere de 21,2% pentru Grup, respectiv 31,8% pentru Bancă. Variațiile acestei categorii sunt determinate în cea mai mare parte de scăderea volumului depozitelor la vedere, colaterale și la termen la alte bănci şi la instituțiile publice.
Instrumentele de trezorerie cuprind: activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, activele financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit și pierdere, activele financiare deținute în vederea tranzacționării și evaluate la valoarea justă prin profit și pierdere, instrumentele de datorie evaluate la cost amortizat precum și instrumentele derivate. Dintre cele enumerate, cea mai semnificativă categorie o reprezintă activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global cu o pondere de 63% în totalul categoriei de instrumente de trezorerie, la nivel de Bancă, și cu o pondere de 62% la nivel de Grup.
Instrumentele de trezorerie au crescut cu 2,2% față de 31 decembrie 2024 pentru Grup și cu 4,4% pentru Bancă, respectiv cu 23,4% pentru Grup și 23,7% pentru Bancă față de 31 martie 2024, ajungând la 69.884 milioane lei la nivel de Grup, respectiv 67.540 milioane lei la nivel de Bancă. Acestea reprezintă 34% din activele totale atât la nivel de Grup cât şi la nivel de Bancă. Creșterea acestor instrumente este direct corelată cu creșterea portofoliului de titlurile de stat gestionat.
Resurse de la clienți. La nivel de Grup, depozitele clientelei au ajuns la 165.435 milioane lei la 31 martie 2025, în uşoară scădere cu 1,5% față de finalul anului precedent, dar în creștere cu 17,2% față de 31 martie 2024. La nivel de Bancă, soldul depozitelor clientelei a ajuns la 160.121 milioane lei la 31 martie 2025, în creștere cu 6,2% față de finalul anului precedent și cu 16,9% față de 31 martie 2024.
Din totalul depozitelor clientelei, 65% reprezintă economiile persoanelor fizice, iar 35% economiile persoanelor juridice, atât pentru Grup cât și pentru Bancă.
Raportul credite-depozite la nivel de Bancă este de 61,8% la sfârşitul lunii martie 2025, volumul creditelor brute fiind de 98,9 miliarde lei în timp ce resursele atrase de la clientelă sunt de peste 160 miliarde lei.
Capitalurile proprii ale Băncii Transilvania S.A. la data de 31.03.2025 totalizează 15.716 milioane lei, în creştere cu 10,5% față de sfârşitul anului 2024, şi cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Aprobarea proiectării procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri la nivel conceptual, cel puțin sfera de aplicare, metodologia și obiectivele generale, respectiv stabilirea strategiei privind planificarea capitalului intern, a fondurilor proprii și adecvarea capitalului la riscuri în Banca Transilvania S.A. se realizează la nivelul Consiliului de Administrație al Băncii.
Consiliul de Administrație ia decizii cu privire la direcțiile de urmat în procesul adecvării capitalului, stabilește principalele proiecte în domeniu care vor fi realizate precum și obiectivele principale ce trebuie îndeplinite în vederea unui control cât mai bun al corelării riscurilor la care este expusă Banca și capitalul propriu necesar acoperirii lor și dezvoltarea unor sisteme solide de administrare a riscurilor.
Grupul și Banca respectă reglementările în ceea ce privește fondurile proprii și solvabilitatea, nivelul indicatorului de adecvare a capitalului la riscuri depăşind cu mult limitele minime impuse de legislaţie. La 31 martie 2025, respectiv 31 decembrie 2024, Grupul și Banca au îndeplinit toate cerințele de reglementare privind fondurile proprii.
| Grup | Bancă | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Indicatori | Mar'25 | Dec'24 | ∆ Mar'25 vs Dec'24 |
Mar'25 | Dec'24 | ∆ Mar'25 vs Dec'24 |
|
| Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază | 17,62% | 19,02% | -1,4% | 17,30% | 20,83% | -3,5% | |
| Rata fondurilor proprii de nivel 1 | 17,62% | 19,02% | -1,4% | 17,30% | 20,83% | -3,5% | |
| Indicatorul de solvabilitate | 19,94% | 21,41% | -1,5% | 19,76% | 23,69% | -3,9% | |
| Grup | Bancă | ||||||
| Indicatori (milioane lei) | Mar'25 | Dec'24 | Mar'25 vs Dec'24 % |
Mar'25 | Dec'24 | Mar'25 vs Dec'24 % |
|
| Fonduri proprii de nivel 1 | 15.836 | 16.708 | -5,2% | 13.728 | 14.413 | -4.8% | |
| Fonduri proprii de nivel 2 | 2.080 | 2.101 | -1,0% | 1.955 | 1.978 | -1.2% | |
| Total nivel fonduri proprii | 17.916 | 18.809 | -4,8% | 15.683 | 16.392 | -4.3% |
Notă: În calculul Fondurilor proprii ale Grupului şi Băncii sunt incluse profiturile statutare ale Grupului, respectiv ale Băncii, aferente exercițiului 31.12.2024. Pentru perioada de trei luni încheiată la 31 martie 2025, profitul curent nu a fost luat în calculul fondurilor proprii. Calculul capitalului reglementat la 31 martie 2025 şi 31 decembrie 2024 a fost efectuat conform standardelor IFRS adoptate de Uniunea Europeană.
Solvabilitatea Băncii calculată la 31 martie 2025, este de 19,76% (fără profitul inclus aferent primelor trei luni ale anului 2025), fiind la un nivel confortabil, peste pragul minim de referință de 8%, valoare impusă prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit, care se aplică începând cu anul 2014.
Datele financiare ale Băncii Transilvania S.A. confirmă faptul că Banca are capitalizare adecvată şi un nivel confortabil al lichidităţilor.
Principalele elemente ale Contului de profit şi pierdere la nivel de Grup și Bancă pentru primele trei luni din anul 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se prezintă astfel:
| Grup | Bancă | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Indicatori (mil.lei) | Mar'25 | Mar'24 | Mar'25 vs Mar'24 % |
Mar'25 | Mar'24 | Mar'25 vs Mar'24 % |
| Venituri nete din dobânzi | 1.962 | 1.543 | 27,1% | 1.535 | 1.325 | 15,9% |
| Venituri nete din speze și comisioane | 382 | 338 | 13,2% | 325 | 296 | 9,7% |
| Venit net din tranzacţionare | 245 | 191 | 28,2% | 184 | 157 | 17,5% |
| Câștig net/Pierdere netă (-) realizată aferentă activelor financiare evaluate la valoarea justă prin rezultatul global |
4 | 62 | -93,9% | 4 | 61 | -93,8% |
| Câștig net/Pierdere netă (-) realizată aferentă activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit și pierdere |
43 | 44 | -2,8% | 64 | 60 | 6,0% |
| Contribuţia la Fond de Garantare Depozite si la Fondul de Rezolutie |
-96 | -71 | 34,8% | -92 | -65 | 41,7% |
| Alte venituri din exploatare | 119 | 110 | 8,4% | 110 | 77 | 43,6% |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Total venituri operaționale | 2.658 | 2.216 | 19,9% | 2.130 | 1.910 | 11,5% |
| Cheltuieli nete (-) / Venituri nete cu ajustările de depreciere, pierderi așteptate pentru active, provizioane pentru alte riscuri şi angajamente de creditare |
-291 | -3 | >100% | -245 | 46 | |
| Cheltuieli cu personalul | -722 | -580 | 24,5% | -577 | -482 | 19,6% |
| Cheltuieli cu amortizarea | -137 | -119 | 14,6% | -111 | -104 | 6,8% |
| Alte cheltuieli operaționale | -497 | -338 | 46,7% | -354 | -297 | 19,3% |
| Total cheltuieli operaționale | -1.646 | -1.041 | 58,2% | -1.287 | -837 | 53,7% |
| Câştig din achiziţii | 0 | 133 | ||||
| Profitul înainte de impozit | 1.012 | 1.308 | -22,7% | 843 | 1.073 | -21,4% |
| Cheltuială(-)/Venit cu impozitul pe profit | -135 | -176 | -23,4% | -86 | -159 | -45,8% |
| Profitul exercițiului financiar | 877 | 1.132 | -22,6% | 756 | 913 | -17,2% |
| Profitul Grupului atribuibil Acționarilor Băncii |
858 | 1.052 | -18,5% | 756 | 913 | -17,2% |
| Profitul Grupului alocat intereselor care nu controlează |
19 | 80 | -76,0% | 0 | 0 | |
| Profitul exercițiului financiar | 877 | 1.132 | -22,6% | 756 | 913 | -17,2% |
Profitul net înregistrat în primele trei luni ale anului 2025, la nivel de Grup (877 milioane lei) este cu 22,6% mai mic decât profitul net din perioda similară a anului trecut (1.132 milioane lei).
La nivel de Bancă, profitul net obţinut în primul trimestru al anului curent este de 756 milioane lei, cu 17,2% mai mic decât profitul net înregistrat în primele trei luni ale anului anterior (913 milioanei lei).
Veniturile nete din dobânzi prezintă o creștere de 27,1% la nivel de Grup și 15,9% la nivel de Bancă, înregistrând 1.962 milioane lei, respectiv 1.535 milioane lei pentru primele trei luni ale anului curent.
Pe fondul creşterii continue a numărului de tranzacţii şi a numărului de clienţi activi precum şi a diversificării tipurilor de operaţiuni puse la dispoziţia clienţilor, categoria veniturilor nete din speze şi comisioane arată o dinamică pozitivă, înregistrând creșteri atât la nivel de Grup cât și la nivel de Bancă cu 13,2%, respectiv 9,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024.
Venitul net din tranzacționare din primul trimestru 2025 a fost mai mare decât cel obținut în perioada similară 2024, cu 28,2% la nivel de Grup, și cu 17,5% la nivel de Bancă, datorită creșterii veniturilor nete din tranzacţiile de schimb valutar dar şi a înregistrării de venituri nete din reevaluarea activelor şi datoriilor în valută străină, în timp ce pentru perioda similară a anului trecut, pentru a doua categorie s-au înregistrat cheltuieli.
Astfel veniturile operaționale au ajuns la sfârșitul primului trimestru 2025 la 2.658 milioane lei la nivel de Grup și la 2.130 milioane lei la nivel de Bancă, cu 19,9% și respectiv 11,5% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.
Atât Banca cât şi Grupul au înregistrat cheltuielile operaționale în creştere cu 18%, respectiv 30,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Categoria cheluielilor cu personalul înregistrează creşteri: +19,6% pentru Bancă, respectiv 24,5% pentru Grup, acestea fiind determinate în principal de extinderea bazei de angajati, numărul acestora crescând an/an cu 7,3% la nivelul Grupului și cu 7,5% la nivelul Băncii, ca urmare a achiziţiei entităţilor OTP.
Rezultatul operațional: Eficiența operațională a Băncii se păstrează la un nivel confortabil, de 47,4%, în creştere față de nivelul de 45,1% raportat pentru primele trei luni din 2024 (calculate cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) şi la Fondul de Rezoluţie).
| INDICATORI | Bancă Mar'25 |
Bancă Mar'24 |
Mar'25 vs Mar'24% |
Grup Mar'25 |
Grup Mar'24 |
Mar'25 vs Mar'24% |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Profitul exercițiului financiar (mii lei) |
756.286 | 913.240 | -17,2% | 877.036 | 1.132.407 | -22,6% |
| Rezultatul pe acțiune de bază | - | - | - | 0,7882 | 0,9657 | -18,4% |
| Rezultatul pe acțiune diluat | - | - | - | 0,7882 | 0,9657 | -18,4% |
Rezultatul pe acțiune la trei luni 2025 respectiv la trei luni 2024, se prezintă astfel:
Banca Transilvania este lider de piață în domeniul cardurilor, având 7,4 milioane de carduri în portofoliu, din care 721.000 carduri de credit. Cumpărăturile efectuate cu cele 7,4 milioane carduri au crescut cu 19% față de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În trimestrul 1 2025, s-a menţinut rata foarte bună de achiziţie a clienţilor noi, 119.696 persoane fizice devenind clienți BT, parte din aceştia optând pentru deschiderea contului direct prin aplicaţia BT Pay, fără nicio vizită la bancă.
BT are peste 4,6 milioane de clienţi unici digitalizaţi. Acești clienţi utilizează cel puțin una dintre soluțiile digitale ale băncii. Observăm o tendinţă clară de creştere a interesului pentru digitalizare, clienţii preferând din ce în ce mai mult soluţii inovatoare care să le permită gestionarea facilă şi eficientă a serviciilor financiare în mediul digital precum: cardurile virtuale, produsele de creditare, asigurare şi investiţii.
Banca a ajuns la peste 4,9 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay, iar numărul plăţilor cu telefonul în trimestrul 1 a anului 2025 a crescut cu 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, ajungând la 68 milioane. Totodată, transferurile de bani din BT Pay sunt tot mai apreciate, volumul lor a crescut cu 53% în raport cu cele realizate în primul trimestru al anului anterior.
În ceea ce privește volumul tranzacțiilor non-card realizate de către clienții persoane fizice prin canale digitale, acestea au înregistrat o creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Banca deține la 31 martie 2025 o rețea de 1.937 ATM-uri, din care 673 sunt maşini multifuncționale. De asemenea, Banca deține şi 509 terminale BT Express care sunt utilizate pentru diverse operaţiuni diferite de cele de eliberare cash, are peste 167.000 POS-uri instalate, 34.000 de locaţii partenere STAR și colaborează cu peste 7.400 de comercianți utilizatori de soluţii de e-commerce.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, interacţiunile în aplicaţia BT Visual Help au scăzut cu 16%. BT Visual Help este platforma digitală prin intermediul căreia clienţii care apelează echipa Call Center sunt ghidați către o zonă de digital self-service, unde au acces la informaţii despre conturi, carduri şi tranzacţii şi pot realiza câteva acțiuni specifice cardurilor, cu ajutorul telefonului. Interacţiunile din cadrul platformei se apropie de 1 milion de accesări în trimestrul I al anului 2025.
Începând din octombrie 2023, BT a implementat în Contact Center o metodă rapidă și sigură de autentificare pentru clienți prin intermediul BT Pay. Până în prezent, această metodă a înregistrat 1,5 milioane de autentificări, oferind astfel o experiență digitalizată și reducând timpul necesar pentru rezolvarea solicitărilor.
Numărul angajaţilor activi ai Grupului la 31 martie 2025 a fost de 12.912 angajaţi (31 decembrie 2024: 13.629 angajaţi).
Numărul angajaţilor activi ai Băncii la 31 martie 2025 a fost de 10.321 angajaţi (31 decembrie 2024: 9.744 angajaţi).
Situația modificărilor fluxurilor de numerar din activitățile de exploatare, investiții și finanțare este parte a situațiilor financiare care însoțesc acest raport.
Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR), calculat conform Regulamentului 313/2016, a înregistrat valoarea de 412% la data de 31.03.2025.
Contextul mediului economic național:
Datele ONRC indică o scădere a numărului de firme înmatriculate cu 11,41% an/an la 33.386 în intervalul ianuarie – martie 2025.
Pe de altă parte, conform statisticilor ONRC numărul de companii intrate în insolvență a scăzut cu 9,71 % an/an la 1.628 de unități în perioada ianuarie – martie 2025. De asemenea, radierile de firme au scăzut cu 16,95% an/an la 21.006 de firme în primele trei luni ale acestui an.
Banca Națională a României ("BNR") a păstrat dobândă de politica monetară la 6,50%, nivel stabilit din august 2024. De asemenea, BNR a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare la 7,5% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an.
Ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit rămân şi ele la aceleași niveluri de 8% la lei şi 5% la valuta.
În ceea ce privește creditul neguvernamental, acesta a înregistrat o valoare de 423,6 miliarde lei în martie, într-o ușoară creștere față de luna februarie. Comparativ cu luna martie 2024, soldul a înregistrat o creștere de 9,16% (în ușoară scădere de la 9,45% an/an în februarie 2025). Comparativ, media anuală de creștere pentru anul 2024 a fost 6,92%.
În cadrul creditului neguvernamental, creditele acordate companiilor au ajuns la 207,6 miliarde lei în martie 2025, în creștere față de primele două luni ale anului. Comparativ cu luna martie 2024, soldul a crescut cu 7,69%. Anul 2024 a fost încheiat cu o medie anuală de creștere de 6,35%.
Creditul acordat populației a înregistrat o creștere în primele trei luni ale anului, cu un ritm de 9,55% an/an în martie (cea mai mare creștere din ultimii 3 ani). Comparativ, în 2024, ritmul anual de creștere al volumului de credite acordate populației a fost de 6,02%. Creditele pentru locuințe își păstrează tendința ascendentă atingând o creștere de 5,25% an/an în martie 2025. Pe de altă parte, componenta de credite pentru consum a înregistrat o ușoară scădere a ratei de creștere față de luna februarie. Astfel, în luna martie s-a asistat la o creștere de 16,29% an/an, comparativ cu 16,89% an/an în luna februarie.
În ceea ce privește depozitele neguvernamentale, luna martie 2025 aduce o nouă valoare maximă de 629,1 miliarde lei, după o medie anuala de creștere de 10,65% în anul 2024. Luna noiembrie 2024 a avut creșterea cea mai mare an/an cu 10,59%. Următoarele luni au înregistrat scăderi ale ratei de creștere, atingând astfel 7,86% an/an în martie 2025.
Componenta depozitele companiilor a ajuns în martie 2025 la 221,8 miliarde lei. Aceasta a avut cea mai redusă creștere: 2,46% an/an în martie 2025, în creștere de la 1,85% în februarie, dar în scădere față de media anuală de 9,23% din 2024.
Pe de altă parte, depozitele populației au crescut cu 10,71% an/an în martie 2025 după un ritm anual de creștere mediu de 12,31% în 2024. În martie 2025, depozitele overnight ale populației au înregistrat creșterea cea mai mare (13,45% an/an comparativ cu 8,35% în cazul depozitelor la termen). Ritmul mediu de creștere pentru anul 2024 a fost cel mai mare în cazul depozitelor la termen (20,58% comparativ cu 4,5% în cazul depozitelor overnight). Se păstrează astfel tendința descendentă din 2024 a ratei de creștere a depozitelor la termen și cea ascendentă în cazul depozitelor overnight.
Raportul credite acordate/Depozite atrase a fost in decembrie 2024 de 67,56% în scădere față de 67,82% în decembrie 2023.
Activele imobilizate la nivel de Grup au fost de 3.339 milioane lei la 31 martie 2025, față de 3.395 milioane lei la 31 decembrie 2024, respectiv 2.622 milioane lei la 31 martie 2024. Față de cele două perioade analizate din anul precedent valoarea activelor imobilizate a înregistrat o scădere de 1,7% față de finalul anului precedent și o creștere de 27,3% față de 31 martie 2024.
La nivel de Bancă, activele imobilizate au fost de 3.660 milioane lei la 31 martie 2025, față de 4.991 milioane lei la 31 decembrie 2025, respectiv 2.865 milioane lei la 31 martie 2024. Față de cele două perioade analizate din anul precedent valoarea activelor imobilizate a înregistrat o scădere de 26,7% față de finalul anului precedent, dar o creștere de 27,8% față de 31 martie 2024.
Activitatea de bază s-a desfășurat în condiții normale, fără a fi înregistrate situații de excepție. Sau îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, privind organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității, privind respectarea principiilor contabilității, a regulilor și metodelor contabile prevăzute de reglementările în vigoare.
Situaţiile financiare interimare sumarizate consolidate şi individuale ale Grupului şi Băncii au fost întocmite în conformitate cu IAS 34 "Raportarea financiară intermediară" adoptat de Uniunea Europeană, în vigoare la data de raportare interimară a Grupului şi Băncii, 31 martie 2025. Datele prezentate referitoare la încheierea primulului trimestru 2025, au în vedere organizarea și conducerea contabilității în conformitate cu Legea nr.82/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr.99/2006 cu modificările și completările ulterioare, Ordinul BNR nr.27/2010 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană aplicabile instituțiilor de credit republicat cu modificările și completările ulterioare, precum și alte instrucțiuni BNR în domeniu.
Nu este cazul.
În data de 25.04.2025 au avut loc Adunările Generale Ordinare şi Extraordinare ale Acţionarilor Băncii Transilvania S.A. Cluj-Napoca.
În urma dezbaterilor, Adunarea Generala Extraordinară a Acţionarilor a adoptat următoarele hotărâri cu privire la punctele înscrise pe ordinea de zi a Convocatorului publicat:
Majorarea capitalului social se va realiza prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net al anului 2024, în sumă de 1.734.423.790 lei, prin emiterea unui număr de 173.442.379 acţiuni, cu valoarea nominală de 10 lei/acțiune, în beneficiul acționarilor înregistrați în Registrul Acționarilor ținut de Depozitarul Central la data de înregistrare stabilită de AGA (18 iulie 2025).
| Surse pentru majorarea capitalului social |
Sume (lei) |
|---|---|
| Încorporarea rezervelor constituite din profitul net al anului 2024 |
1.734.423.790 |
Ca urmare, fiecare acţionar înregistrat la data de înregistrare, 18 iulie 2025, va primi cu titlu gratuit, pentru fiecare 100 acţiuni deţinute, un număr întreg de acţiuni calculat după formula 100x(173.442.379/916.879.846). Majorarea capitalului social se va realiza pentru susţinerea activităţii curente a societăţii.
2.Aprobarea răscumpărării de către Bancă a propriilor acțiuni, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, în următoarele condiții: până la 5.000.000 acțiuni (0,55% din totalul acțiunilor care compun capitalul social) cu valoarea nominală de 10 lei/acțiune la un preț minim egal cu prețul de piață de la BVB din momentul efectuării achiziției și un preț maxim de 38 lei, pentru o perioadă de maximum 18 luni de la data publicării Hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, în cadrul unui program stock option plan în vederea implementării unui sistem de remunerare şi derularea unui program de fidelizare a personalului pe o perioadă de cel puțin 4 ani, precum şi plata unor remuneraţii fixe, respectiv acordarea unui mandat Consiliului de Administrație pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri.
3.Aprobarea datei de 18 iulie 2025 ca dată de înregistrare și a ex-date 17 iulie 2025, pentru identificarea acționarilor care urmează a beneficia de alte drepturi și asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor AGEA, inclusiv dar fără a se limita la dreptul de a beneficia de acţiunile gratuite care se vor emite în urma majorării capitalului social.
4.Aprobarea datei de 21 iulie 2025 ca dată a plăţii pentru acţiunile gratuite care se vor emite în urma majorării capitalului social.
5.Mandatarea Consiliului de Administrație și individual a membrilor acestuia pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor.
În urma dezbaterilor, în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor s-a decis:
La nivelul Consiliului de Administrație BT, nu au existat modificări în cursul trimestrului I 2025.
La nivelul conducerii executive , nu au existat modificări în cursul trimestrului I 2025.
La nivelul auditorului statutar, nu au existat modificări în cursul trimestrului I 2025.
Raportat la tranzacțiile semnificative, în data de 28.02.2025 au avut loc fuziunea dintre Banca Transilvania SA, în calitate de societate absorbantă, şi BT Building SRL şi OTP Bank Romania SA, în calitate de societăţi absorbite. Fuziunea a fost universală, fiind preluat întreg partimoniul societăţilor absorbite, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile. Astfel, având în vedere finalizarea procesului de fuziune prin absorbție, societățile OTP Bank România S.A. și BT Building S.R.L. au fost radiate din Registrul Comerțului, încetându-și activitatea la data efectivă a fuziunii, respectiv 28.02.2025. Societăţile absorbite au fost deţinute în mod direct în proporţie de 100% de către Banca Transilvania S.A., sens în care nu a fost majorat capitalul social.
Grupul Banca Transilvania are cel mai bogat istoric din România în achiziții și integrări. Începând cu 28 februarie 2025, acesta a adăugat expertizei sale cea mai rapidă integrare, finalizată în doar șapte luni (OTP Bank România), precum și experiența a două fuziuni simultane, în țări diferite, având în vedere că Victoriabank, parte din Grupul Banca Transilvania, a marcat fuziunea cu BCR Chișinău.
Prin cele două fuziuni, Grupul Banca Transilvania va contribui la consolidarea piețelor bancare din România și Republica Moldova.
BT și-a consolidat poziția de lider, atât prin creștere organică, cât și prin integrarea OTP Bank.
Activele totale ale BT au ajuns la sfârşitul primelor trei luni ale anului 2025, aproape de 197 miliarde lei, înregistrând o creștere de 6,7% comparativ cu 31 decembrie 2024.
Creditele nete la finalul lunii martie 2025, reprezintă 93,4 miliarde lei, în creştere cu 14,8% faţă de nivelul înregistrat la sfârșitul anului anterior.
În primul trimestru al anului 2025 s-a menţinut rata foarte bună de achiziţie a clienţilor noi, 119.696 persoane fizice devenind clienți BT, parte din aceştia optând pentru deschiderea contului direct prin aplicaţia BT Pay, fără nicio vizită la bancă.
BT are peste 4,6 milioane de clienţi unici digitalizaţi. Acești clienţi utilizează cel puțin una dintre soluțiile digitale ale băncii. Se observă o tendinţă clară de creştere a interesului pentru digitalizare, clienţii preferând din ce în ce mai mult soluţii inovatoare care să le permită gestionarea facilă şi eficientă a serviciilor financiare în mediul digital precum: cardurile virtuale, produsele de creditare, asigurare şi investiţii.
S-au făcut investiții semnificative în tehnologie mai ales în ultimii ani și se va continua aceeași abordare și de acum încolo. BT doreşte să aibă – în același timp – cele mai bune aplicații, dar și cea mai bună rețea de unități din România.
ANEXE: Se anexează prezentului raport, în copie:
MENŢIUNE: Informaţiile financiare pentru perioadele încheiate la 31 martie nu sunt auditate și nici revizuite.
HORIA CIORCILĂ ÖMER TETIK
| Explicații | Nr. Persoane | Nr. Acțiuni | Procent % | |
|---|---|---|---|---|
| CAPITAL ROMÂNESC | 66.041 | 727.695.616 | 79,37 | |
| persoane fizice | 65.220 | 224.860.342 | 24,52 | |
| persoane juridice | 821 | 502.835.274 | 54,84 | |
| din care SIF | 5 | 165.752.449 | 18,08 | |
| CAPITAL STRAIN | 1.129 | 189.184.230 | 20,63 | |
| persoane fizice | 865 | 10.256.738 | 1,12 | |
| persoane juridice | 264 | 178.927.492 | 19,51 | |
| TOTAL | 67.170 | 916.879.846 | 100 |
Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.