AGM Information • Mar 15, 2011
AGM Information
Open in ViewerOpens in native device viewer
417500, Băile Felix, Com. Sânmartin, Jud. Bihor Reg. Com.: J05/132/1991 Cod unic: 108526 Capital social subscris și vărsat: 49.614.945,6 RON
Tel: +40-259-318338 Fax: +40-259-318297 E-mail: [email protected] Web: www.felixspa.com
conform prevederilor art. 113, litera A din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare Data raportului: 07.02.2011 Denumirea entității emitente: S.C. TURISM FELIX S.A. Sediul social: Băile Felix, com. Sânmartin, jud. Bihor Numărul de telefon/fax: 0259 318338, 0259 318297 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comertului: 108526 Număr de ordine în Registrul Comertului: J05/132/1991 Capital social subscris și vărsat: 49.614.945,60 lei Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: BURSA DE VALORI BUCURESTI SA.
Consiliul de Administratie a S.C. TURISM FELIX S.A. întrunit în data de 04.02.2011, a aprobat Convocatorul pentru sedinta Adunării Generale Ordinare a Actionarilor S.C. TURISM FELIX S.A. din data de 19.04.2011, cu următoarea Ordine de zi:
Consiliul de Administrație al S.C. TURISM FELIX S.A., Băile Felix, având J05/132/1991, CUI RO 108526, în conformitate cu Legea nr. 31/1990 republicată în 2004, cu completările și modificările ulterioare, Legea nr.297/2004, Regulamentele C.N.V.M. și dispozițiile Actului Constitutiv, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Actionarilor, în data de 19.04.2011, ora 10, la sediul societătii din Băile Felix, com. Sânmartin, jud. Bihor, cu următoarea ORDINE DE ZI :
1) Prezentarea, dezbaterea si aprobarea Raportului de gestiune al Consiliului de Administratie al S.C. TURISM FELIX S.A. aferent exercitiului financiar 2010.
2) Prezentarea, analiza și aprobarea situatiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2010, repartizarea profitului net pe anul 2010.
3) Prezentarea raportului auditorului financiar cu privire la verificarea și certificarea bilanțului contabil și a situațiilor financiare încheiate la 31.12. 2010.
4) Prezentarea, dezbaterea și aprobarea Raportului de gestiune al Consiliului de Administrație al S.C. TURISM FELIX S.A. cu privire la situațiile financiare consolidate la nivelul S.C. TURISM FELIX S.A. la 31.12.2010.
5) Prezentarea, analiza și aprobarea situatiilor financiare consolidate la nivelul S.C. TURISM FELIX S.A. la data de 31.12.2010.
6) Prezentarea raportului auditorului financiar cu privire la situatiile financiare consolidate la nivelul S.C. TURISM FELIX S.A. la 31.12.2010.
7) Descărcarea de gestiune a administratorilor pentru exercitiul financiar 2010.
8) Alegerea Consiliului de Administrație al S.C. TURISM FELIX S.A. și aprobarea contractului de administrare.
9) Aprobarea remunerațiilor administratorilor și directorilor conform contractului de administrare, respectiv de mandat.
10) Prezentarea, dezbaterea și aprobarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011 și a strategiei de dezvoltare pe anul 2011.
11) Numirea auditorului financiar și aprobarea contractului de audit financiar.
12) Aprobarea datei de 09.05.2011 ca data de înregistrare pentru identificarea actionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Actionarilor.
La ședință pot participa și vota numai acționarii înregistrați în Registrul Actionarilor societății la data de 04.04.2011, stabilită ca data de referintă.
Capitalul social al EMITENTULUI este format din 496.149.456 actiuni nominative, fiecare actiune dând dreptul la un vot în cadrul adunării generale a actionarilor.
Actionarii reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social, au dreptul:
(i) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu conditia ca fiecare punct să fie însotit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală, până cel târziu în data de 18.02.2011;
(ii) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale, până cel târziu in data de 18.02.2011.
Fiecare actionar are dreptul să adreseze întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a adunării generale. Societatea poate răspunde inclusiv prin postarea răspunsului pe website-ul acesteia, la sectiunea "Întrebări frecvente".
Actionarii menționați în alineatele precedente au obligația să trimită materialele/ întrebările în scris, în plicuri închise, însoțite de copii certificate ale actelor de identitate, buletin/ carte de identitate în cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de înregistrare în cazul persoanelor juridice, precum și copia actului care dovedeste calitatea de reprezentant legal al acestora, la sediul societății, cu mențiunea scrisă clar, cu majuscule.
PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACTIONARILOR din data de 19.04.2011.
Candidații pentru posturile de administrator vor fi nominalizați de către membrii actuali ai Consiliului de Administrație sau de către actionari, conform art.137^1 (2) din Legea nr. 31/1990 R cu modificările și completările ulterioare.
Dosarele de candidatura ale candidatilor propuși se vor înainta Consiliului de Administrație al S.C. TURISM FELIX S.A. până cel mai târziu la data de 10.03.2011, orele 1600, în vederea verificării îndeplinirii conditiilor pentru ocuparea functiilor de administrator al S.C. TURISM FELIX S.A. prevăzute de lege și actul constitutiv, în vederea înscrierii pe lista de candidaturi, ce va fi supusă aprobării adunării generale. Persoanele alese de adunarea generală a acționarilor își vor exercita prerogativele functiei numai după avizarea de către Comisia Natională a Valorilor Mobiliare și înregistrarea la O.R.C.
Lista cuprinzând informatii cu privire la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de administrator se află la dispozitia actionarilor, putând fi consultată și completată de acestea.
Informatii privind documentele pe care trebuie să le contină Dosarele de candidatură vor fi puse la dispozitia actionarilor pe site-ul oficial al S.C. TURISM FELIX S.A. www.felixspa.com începând cu data publicării convocării A.G.O.A.
Candidatii vor fi înscrisi pe listă în ordinea cronologică a numerelor de înregistrare la registratura S.C. TURISM FELIX S.A. a dosarelor de candidatură. Lista cu candidaturi va fi întocmită de către Consiliul de Administratie al S.C. TURISM FELIX S.A. și publicată pe site-ul S.C. TURISM FELIX S.A. www.felixspa.com până cel mai târziu la data de 14.03.2011, orele 16,00, împreună cu CV-urile candidaților.
Documentele, materialele informative, buletinul de vot prin corespondentă și projectele de hotărâri ale adunării generale referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi se pot consulta pe site-ul societății - www.felixspa.com și/ sau de la sediul societății, începând cu data de 15.03.2011 în zilele lucrătoare între orele 900 - 1500
Actionarii înregistrați la data de referință pot participa și vota la adunările generale direct sau pot fi reprezentati și prin alte persoane decât actionarii, cu exceptia administratorilor, pe bază de procură specială.
Accesul actionarilor îndreptătiti să participe la adunarea generală este permis prin simpla probă a identităti acestora, făcută, în cazul actionarilor persoane fizice, cu actul de identitate, iar in cazul actionarilor persoane juridice sau actionarilor persoane fizice reprezentate, cu împuternicirea/procura dată persoanei fizice care le reprezintă.
Formularele de procuri speciale se pot obtine la sediul societății începând cu data de 15.03.2011 între orele $9^{00}$ - 1500 sau se pot descărca de pe web-site-ul societății. Un exemplar al procurii speciale se va depune/expedia la sediul societătii sau pe e-mailul societății [email protected] până inclusiv la data de 14.04.2011, un exemplar urmând a fi pus la dispoziția reprezentantului, pentru ca acesta să își poată dovedi aceasta calitate.
Actionarii înregistrati la data de referintă au posibilitatea de a vota prin corespondentă, înainte de adunarea generală, prin utilizarea buletinului de vot prin corespondenta. Buletinul de vot poate fi obtinut, începând cu data de 15.03.2011, între orele 900 - 1500 de la sediul social al societății sau de pe site-ul www.felixspa.com.
În cazul votului prin corespondență, buletinul de vot, completat și semnat, însoțit de copia de pe actul de identitate (buletin/carte de identitate în cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de înregistrare în cazul persoanelor juridice), pot fi transmise la sediul societății, până la data de 13.04.2011 ora 1300, în plic închis, cu mențiunea scrisă clar, cu majuscule: "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACTIONARILOR DIN DATA DE 19.04.2011".
Buletinele de vot care nu sunt primite până la data indicată mai sus nu pot fi luate în calcul pentru determinarea cvorumului și majorității în cadrul adunării generale.
Informatii suplimentare se pot obtine de la sediul societatii sau la numarul de telefon 0259/318.338 între orele $9^{00}$ - $15^{00}$ .
În situatia neîndeplinirii condițiilor de validitate a desfășurării ședinței la prima convocare adunarea generală este convocată pentru data de 20.04.2011. cu mentinerea ordinii de zi, a orei și a locului de desfășurare a lucrărilor acesteia.
DIRECTOR GENERAL Ec.SERAC FLORIAN
Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.