Regulatory Filings • Dec 10, 2025
Regulatory Filings
Open in ViewerOpens in native device viewer


COMUNICAT
ROMGAZ continuă angajamentul ferm de investiții de explorare în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră
Prin prelungirea fazei curente de explorare din cadrul perimetrului XIX Neptun, zona de apă adâncă ("Neptun Deep"), SNGN ROMGAZ SA continuă angajamentul ferm de investiții în activitatea de explorare din Marea Neagră.
Guvernul României a aprobat la data de 9 decembrie 2025 Actul adițional nr. 7 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, iar acest fapt demonstrează sprijinul și susținerea proiectelor de investiții în România pentru asigurarea securității în domeniul energiei și crearea unui mediu investițional sănătos pentru economie și consumator.
Perimetrul Neptun Deep este o zonă-cheie de investiții pentru ROMGAZ în calitatea sa de co-titular (prin Romgaz Black Sea Limited) cu o cotă de participație de 50%, cealaltă cotă de 50% fiind deținută de OMV Petrom S.A care are și calitatea de operator.
În timp ce se avansează cu lucrările de dezvoltare ale zăcămintelor Domino și Pelican Sud, se vor realiza activități de explorare în scopul identificării și evaluării potențialului energetic al Mării Negre, activități care implică și forajul unei sonde de explorare Anaconda-1 în zona de apă adâncă imediat după finalizarea forajului de dezvoltare.
Activitatea de explorare este unul dintre obiectele principale de activitate ale ROMGAZ prin care compania urmărește identificarea și evaluarea potențialului energetic al perimetrelor concesionate. Activitatea de explorare este o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a companiei atât în segmentul offshore cât și onshore.
Răzvan Popescu, Director General: "Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră reprezintă o zonă investițională importantă pentru compania noastră și suntem determinați în realizarea cu succes a proiectelor de dezvoltare și explorare, acestea având o semnificație deosebită în ponderea investițiilor grupului. Activitatea de explorare în Neptun Deep va înscrie pe termen lung activitățile de business ale grupului ROMGAZ, îi va consolida capacitățile investiționale și va contribui la consolidarea profilul grupului ROMGAZ pe piața energetică din România și din regiune."
Aristotel Jude, Director General Adjunct: "Prelungirea fazei de explorare în Neptun Deep este rezultatul de succes, în interes strategic național, al unor negocieri între Guvernul României, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon și Titularii Acordului de Concesiune Neptun Deep și mulțumesc tuturor părților implicate pentru sprijinul și colaborarea constructivă în demersul pentru continuarea proiectelor de investiții pe componenta de explorare în Marea Neagră - o zonă cheie pentru asigurarea securității energetice naționale și în regiune. Continuăm angajamentul ferm al ROMGAZ de a realiza investiții în sectorul energetic din România, în linie cu strategia de dezvoltare a companiei și obiectivele strategice din sectorul energiei."
****
SNGN ROMGAZ SA este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909.
ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică. La data de 1 august 2022 Romgaz a devenit acționarul unic al ROMGAZ BLACK SEA LIMITED (înființată ExxonMobil Exploration and Production România Limited), ca urmare a finalizării tranzacției de achiziție și transferul tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production România Limited care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.
Director General, Răzvan POPESCUIO NO I
2/2
Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.