Skip to main content

AI assistant

Sign in to chat with this filing

The assistant answers questions, extracts KPIs, and summarises risk factors directly from the filing text.

Santierul Naval Orsova S.A. Proxy Solicitation & Information Statement 2026

May 28, 2026

2348_agm-r_2026-05-28_57f6f5f1-5a9b-4942-8d0a-8f3be1d0c2ce.pdf

Proxy Solicitation & Information Statement

Open in viewer

Opens in your device viewer

SANTIERUL NAVAL ORSOVA S.A.

Nr. RC J1991000150257

CIF: RO 1614734

Capital social: - subscris 28.557.297,5 lei

  • varsat 28.557.297,5 lei

Str. Tufări, nr. 4, Orșova, 225200, Mehedinți

Tel.: 0252/362.399; 0252/361.885; Fax: 0252/360.648

E-mail: [email protected]

Codul LEI (Legal Entity Identifier): 254900UXAJ8TPIKLXG79

Cod IRAN: RO96RNCB0181022634120001- B.C.R. Orșova

CERTIFIED MANAGEMENT ISO9001

UKAS QUALITY MANAGEMENT

001

Catre:

BURSA DE VALORI – Departamentul Operatiuni Emitenți Piețe Reglementate
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA
– Sectorul Instrumente și Investiții Financiare

RAPORT CURENT

CONFORM LEGII NR.24/2017 ȘI A REGULAMENTULUI ASF NR.5/2018

privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață

DATA RAPORTULUI: 28 Mai 2026

Denumirea entității emitente: ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A.;
Sediul social principal: Str. TUFĂRI, Nr.4, Loc. ORȘOVA, Jud. MEHEDINȚI;
Telefon: 0252/362399; Fax: 0252/360648
Cod unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: RO 1614734;
Numărul și data înreg. la Oficiul Registrului Comerțului: J1991000150257;
Cod LEI: 254900UXAJ8TPIKLXG79
Capital social subscris și vărsat: 28.557.297,5 lei
Număr de acțiuni: 11.422.919 acțiuni comune, a câte 2,5 lei fiecare;
Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București – Categoria Standard (simbol de piață: SNO)

Eveniment important de raportat: Convocarea Adunării Generale Extraordinare și Adunării Generale Ordinare a Acționarilor

Consiliul de administrație al societății ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A., cu sediul principal în Municipiul Orșova, strada Tufări, nr.4, înregistrată la ORC al Județului Mehedinți sub nr.J1991000150257, C.U.I. RO1614734, în ședința sa din data de 27 mai 2026, a hotărât convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru data de 29 iunie 2026 ora 10⁰⁰ și a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor pentru data de 29 iunie 2026 ora 11⁰⁰, la sediul principal din Municipiul Orșova, strada Tufări, nr.4, județul Mehedinți, în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990 republicată în 2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, ale Regulamentului ASF nr.5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață și cu dispozițiile Actului Constitutiv al companiei.


I. ORDINEA DE ZI A ADUNARII GENERALE EXTRAORDINARE A ACTIONARILOR :

  1. Alegerea secretariatului de ședință format din d-l Ciorecan Horia, acționar cu datele de identificare disponibile la sediul societății, însărcinat cu verificarea prezenței acționarilor, îndeplinirea formalităților cerute de lege și actul constitutiv pentru ținerea adunării generale, numărarea voturilor exprimate în cadrul ședinței adunării generale și întocmirea procesului-verbal de ședință;
  2. Aprobarea prelungirii plafonului global multi-opțiuni și bi-devize, în valoare totală de 1.500.000 euro și a plafonului pentru acoperirea riscului de schimb valutar, în valoare de 2.069.000 USD, contractate cu BRD-GROUP SOCIETE GENERALE;
  3. Aprobarea datei de 22.07.2026 ca Data de Înregistrare, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 și a datei de 21.07.2026 ca Data „ex date”, conform art. 2 alin. 2 lit. l) din Regulamentul nr. 5/2018;
  4. Imputernicirea d-lui Mircea Ion Sperdea, director general al societății, pentru semnarea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) și a oricăror alte acte necesare punerii în executare a hotărârii AGEA și de a efectua formalitățile de publicitate și înregistrare a acesteia.

II. ORDINEA DE ZI A ADUNARII GENERALE ORDINARE A ACTIONARILOR :

  1. Alegerea secretariatului de ședință format din d-l Ciorecan Horia, acționar cu datele de identificare disponibile la sediul societății, însărcinat cu verificarea prezenței acționarilor, îndeplinirea formalităților cerute de lege și actul constitutiv pentru ținerea adunării generale, numărarea voturilor exprimate în cadrul ședinței adunării generale și întocmirea procesului-verbal de ședință;
  2. Alegerea auditorului extern al societății și fixarea duratei contractului de audit financiar extern, având în vedere expirarea contractului auditorului în funcție. Mandatarea Directorului General al societății pentru negocierea și încheierea contractului de audit financiar extern; (vot secret)
  3. Aprobarea datei de 22.07.2026 ca Data de Înregistrare, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 și a datei de 21.07.2026 ca Data „ex date”, conform art. 2 alin. 2 lit. l) din Regulamentul nr. 5/2018;
  4. Imputernicirea d-lui Mircea Ion Sperdea, director general al societății, pentru semnarea hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) și a oricăror alte acte necesare punerii în executare a hotărârii AGOA și de a efectua formalitățile de publicitate și înregistrare a acesteia.

La ședințe pot participa și vota numai acționarii înregistrați în Registrul Acționarilor societății la data de 18 iunie 2026, stabilită ca data de referință.

Capitalul social al societății ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA SA este format din 11.422.919 acțiuni nominative, dematerializate, cu valoarea nominală de 2,5 lei, fiecare acțiune dând dreptul la un vot în cadrul adunărilor generale ale acționariilor.

Acționarii reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social, au dreptul:

a) de a introduce puncte noi pe ordinea de zi a adunărilor generale, cu condiția ca fiecare punct să fie însoțit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunările generale;
b) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunărilor generale.

Data limită până la care acționarii își pot exercita drepturile menționate mai sus este 13 iunie 2026, până la orele 15⁰⁰. Dacă această zi este o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până la următoarea zi lucratoare. Solicitările trebuie transmise în scris la sediul societății Șantierul Naval Orșova S.A., strada Tufări, nr.4, loc. Orșova, județul Mehedinți.


Fiecare actionar are dreptul să adreseze întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a adunărilor generale. Societatea poate răspunde inclusiv prin postarea răspunsului pe website-ul acesteia, la secțiunea „Întrebări frecvente”.

Acționarii menționați în alineatele precedente au obligația să trimită materialele/întrebările în scris, în plicuri închise, însoțite de următoarele documente:

  • În cazul acționarilor persoane fizice – copie legalizată a actului de identitate și extras de cont emis de Depozitarul Central SA din care să rezulte calitatea de acționar și numărul de acțiuni deținute;
  • În cazul acționarilor persoane juridice – certificatul de înregistrare, copia legalizată a cărții de identitate a reprezentantului legal și extras de cont din care rezultă calitatea de acționar și numărul de acțiuni deținute, emis de Depozitarul Central SA sau, după caz, de participanții care furnizează servicii de custodie, conform legii.

Actele menționate vor fi trimise la sediul societății, cu mențiunea scrisă clar, cu majuscule:

„PENTRU ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACȚIONARILOR din data de 29 iunie 2026” respectiv „PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACȚIONARILOR din data de 29 iunie 2026”.

Documentele, materialele informative și proiectele de hotărâri ale adunărilor generale referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi se pot consulta pe site-ul societății - www.snorsova.ro și/sau de la sediul societății, începând cu data de 29 mai 2026 în zilele lucrătoare între orele 9⁰⁰ - 15⁰⁰.

Acționarii înregistrați la data de referință pot participa și vota la Adunarea Generală a Acționarilor direct sau pot fi reprezentați și prin alte persoane decât acționarii, pe bază de împuternicire specială sau generală, întocmite în conformitate cu prevederile Legii nr.24/2017 și Regulamentul ASF nr. 5/2018. Acționarii persoane juridice sau entități fără personalitate juridică care participă la Adunarea Generală a Acționarilor prin alta persoană decât reprezentantul legal, vor utiliza în mod obligatoriu o împuternicire specială sau generală, în condițiile menționate mai sus. Acționarii vor completa și semna împuternicirile speciale în trei exemplare originale: unul pentru acționar, unul pentru reprezentant și unul pentru societate.

Împuternicirea generală se poate acorda pentru o perioadă care nu va depăși trei ani, permitând reprezentantului desemnat să voteze în toate aspectele aflate în dezbaterea Adunării Generale a Acționarilor, cu condiția ca împuternicirea generală să fie acordată de către acționar, în calitate de client, unui intermediar definit conform art. 2 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare și operațiuni de piață, sau unui avocat. Acționarii nu pot fi reprezentați în Adunarea Generală a Acționarilor pe baza unei împuterniciri generale, de către o persoană care se află într-o situație de conflict de interese, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.24/2017.

Accesul acționarilor persoane fizice, îndreptățiți să participe la adunările generale, este permis prin simpla probă a identității acestora, făcută cu actul de identitate iar în cazul acționarilor persoane fizice reprezentate, cu împuternicirea dată persoanei fizice care le reprezintă.

Accesul acționarilor persoane juridice, îndreptățiți să participe la adunările generale, este permis pe baza dovezii calității de reprezentant legal atunci când este prezent însuși reprezentantul legal al acționarului. În cazul în care nu este prezent reprezentantul legal, alături de dovada calității de reprezentant legal se va prezenta împuternicirea dată persoanei fizice care reprezintă acționarul respectiv. Calitatea de reprezentant legal se dovedește cu un certificat constatator eliberat de Registrul Comerțului, prezentat în original sau copie conformă cu originalul, sau orice alt document, în original sau în copie conformă cu originalul, emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal, care atestă calitatea de reprezentant legal. Documentul care atestă calitatea de reprezentant legal al acționarului persoană juridică este valabil dacă a fost emis cu cel mult 3 luni înaintea publicării prezentului convocator. Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal întocmite într-o limbă străină, altă decât limba engleză vor fi însoțite de o traducere, realizată de un traducător autorizat, în limba română sau în limba engleză.

Cerințele menționate la aliniatele precedente se aplică în mod corespunzător și pentru dovedirea calității de reprezentant legal al acționarului care propune introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi a adunărilor generale ale acționarilor sau care adresează întrebări emitentului privind puncte de pe ordinea de zi a adunărilor generale ale acționarilor.


Formularele de împuterniciri speciale în limba română sau în limba engleză se pot obtine de la sediul societății începând cu data de 29 mai 2026 între orele 9⁰⁰ – 15⁰⁰, sau se pot descarca de pe web-site-ul societății. Un exemplar al împuternicirii speciale se va depune/expedia la sediul societății până inclusiv la data de 27 iunie 2026, ora 10⁰⁰, pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, respectiv ora 11⁰⁰ pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, un exemplar urmând a fi pus la dispoziția reprezentantului, pentru ca acesta să își poată dovedi această calitate.

Formularul de împuternicire specială pentru punctul 2 de pe ordinea de zi a AGOA, va fi depus într-un plic închis având înscrisă mențiunea „Împuternicire specială PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ DIN DATA DE 29/30.06.2026 – VOT SECRET (punctul 2)”. În cazul depunerii acestuia prin email, acționarul va transmite emailuri distincte, menționând corespunzător la subiect caracterul secret al votului respectiv. Documentele care însoțesc obligatoriu formularul de împuternicire specială sunt cele menționate anterior, care se aplică corespunzător.

Acționarii înregistrați la data de referință au posibilitatea de a vota și prin corespondență, înainte de data ținerii adunărilor generale, prin utilizarea formularului de vot prin corespondență. Formularul de vot, în limba română sau limba engleză, poate fi obținut, începând cu data de 29 mai 2026, între orele 9⁰⁰ – 15⁰⁰, de la sediul social al societății sau de pe site-ul www.snorsova.ro.

În cazul votului prin corespondență, formularul de vot, completat și semnat, însoțit de copia de pe actul de identitate (buletin/ carte de identitate în cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de înregistrare în cazul persoanelor juridice), pot fi transmise la sediul societății, până la data de 27 iunie 2026 ora 10⁰⁰ în plic închis, cu mențiunea scrisă clar, cu majuscule: „PENTRU ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACȚIONARILOR din data de 29 iunie 2026”, respectiv ora 11⁰⁰ „PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACȚIONARILOR din data de 29 iunie 2026”. Buletinul de vot prin corespondență pentru punctul 2. de pe ordinea de zi a AGOA, va fi depus într-un plic închis având înscrisă mențiunea „BULETIN DE VOT PRIN CORESPONDENȚĂ PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ DIN DATA DE 29/30.06.2026 – VOT SECRET (punctul 2)”. În cazul depunerii acestuia prin email, acționarul va transmite emailuri distincte, menționând corespunzător la subiect caracterul secret al votului respectiv. Documentele care însoțesc obligatoriu formularul de Buletin de vot prin corespondență sunt cele menționate anterior, care se aplică corespunzător.

Împuternicirile și buletinele de vot, însoțite de actele de identificare ale acționarilor, pot fi transmise și prin e-mail cu semnătura electronică extinsă conform Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, până la data de 27 iunie 2026, ora 11⁰⁰, pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, respectiv ora 10⁰⁰ pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, la adresa: [email protected]. La data desfășurării adunărilor generale, aceste documente vor fi predate în original.

Formularele de vot care nu sunt primite până la data indicată mai sus nu pot fi luate în calcul pentru determinarea cvorumului și majorității în cadrul adunărilor generale.

Informații suplimentare se pot obține de la sediul societății sau la numărul de telefon 0252362399 între orele 9⁰⁰ – 15⁰⁰.

În situația neîndeplinirii condițiilor de validitate a desfășurării celor două ședințe la prima convocare, adunarea generală extraordinară și ordinară a acționarilor se convoacă pentru data de 30 iunie 2026, cu menținerea ordinii de zi, a orei și a locului de desfășurare a lucrărilor acestora.

PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE,
EC. DUMITRU ION