Legal Proceedings Report • Oct 10, 2022
Legal Proceedings Report
Open in ViewerOpens in native device viewer

De la: IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A.
07.10.2022
conform prevederilor Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare şi operațiuni de piață şi Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare şi operațiuni de piață
Societatea informează acţionarii şi investitorii cu privire la soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul Nr. 5737/3/2018, având ca obiect acțiune în constatare interogatorie inițiată de Societate, în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Municipiului București, în vederea constatării existenței dreptului său de proprietate, având ca obiect terenul în suprafață de 258.925,36 mp situat în Municipiul Bucureşti, Prelungirea Ghencea nr. 402-412, sectorul 6, astfel cum este identificat în documentația cadastrală nr. 6515/2/6/1, care a stat la baza intabulării în Cartea Funciară nr. 59472, deschisă la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 6 (denumit în cele ce urmează "Terenul Impact").
În data de 06.10.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 1775, prin care a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 1246 A din 06.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă. Decizia este definitivă.
Reamintim acționarilor soluția instanței de fond, respectiv Hotărârea nr. 2561 din data de 22.11.2019, prin care Tribunalul București a admis acţiunea formulată de Societate în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti și a constatat că Societatea are drept de proprietate valabil asupra Terenului Impact.
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. Director General Constantin Sebeşanu
Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.