Pre-Annual General Meeting Information • Dec 7, 2020
Pre-Annual General Meeting Information
Open in ViewerOpens in native device viewer

Raport curent conform prevederilor Legii nr. 24/2017, Codului BVB şi Regulamentului nr. 5/2018 al ASF Denumirea entităţii emitente: CNTEE TRANSELECTRICA SA, societate administrată în Sistem Dualist Sediul social: Bucureşti, Bulevardul Gheorghe Magheru nr. 33, sector 1 Punct de lucru: Bucureşti, Str. Olteni nr. 2-4, sector 3 Număr de telefon/fax: 021 30 35 611/021 30 35 610 Codul unic de înregistrare: 13328043
Codul LEI: 254900OLXCOUQC90M036
Număr de ordine în Registrul Comerţului: J40/8060/2000
Capital social subscris şi vărsat: 733.031.420 RON
Piaţa reglementată pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori Bucureşti
Directoratul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica"–SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul social în Bdul. General Gheorghe Magheru nr. 33, sector 1, București, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/8060/2000, Cod Unic de Înregistrare 13328043, ("Compania"), cu acordul unanim al membrilor săi, având în vedere solicitarea acționarului Statul Român reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului în conformitate cu art.11 alin.(5) din O.U.G. nr.68/2019, deținător a 43.020.309 acțiuni reprezentând 58,6882% din capitalul social al Companiei, formulată prin adresa nr. 20/26854/04.12.2020 (înregistrată în Companie sub nr. 51506/04.12.2020), în temeiul art.1171 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.92 alin.(3) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă și art.189 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, completează ordinea de zi a Adunării generale ordinare a acționarilor care va avea loc la data de 21 decembrie 2020, ora 10.00, în Bucureşti, Sector 3, str. Olteni nr. 2 – 4, clădirea "PLATINUM Center" etaj 11, Sala de şedințe nr. 1112, publicată inițial în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 4083/19.11.2020 și în ziarul Jurnalul Național din 19.11.2020, cu următoarele puncte:
"1^1. Aprobarea indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari rezultați din planul de administrare;
1^2. Modificarea remunerției membrilor Consiliului de Supraveghere în ceea ce priveste indemnizația fixă brută lunară;
1^3. Aprobarea componentei variabile a remunerației membrilor Consiliului de Supraveghere;
1^4. Aprobarea limitelor generale ale remunerației și celorlalte beneficii acordate membrilor Directoratului."


Astfel, pentru ședința ordinară convocată pentru data de 21.12.2020, ora 10.00, în Bucureşti, Sector 3, str. Olteni nr. 2 – 4, clădirea "PLATINUM Center" etaj 11, Sala de şedințe nr. 1112, pentru toți acționarii înregistrați în Registrul acționarilor Companiei la sfârșitul zilei de 11.12.2020, va fi următoarea
1. Informare privind prescrierea dreptului acționarilor la dividendele aferente anului 2016;
1^1. Aprobarea indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari rezultați din planul de administrare;
1^2. Modificarea remunerției membrilor Consiliului de Supraveghere în ceea ce priveste indemnizația fixă brută lunară;
1^3. Aprobarea componentei variabile a remunerației membrilor Consiliului de Supraveghere;
1^4. Aprobarea limitelor generale ale remunerației și celorlalte beneficii acordate membrilor Directoratului.
2. Stabilirea datei de 18 ianuarie 2021 ca dată de înregistrare a acționarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele Hotărârii Adunării generale ordinare a acționarilor;
3. Împuternicirea președintelui de ședință pentru semnarea Hotărârii Adunării generale ordinare a acționarilor, precum și a documentelor necesare pentru înregistrarea și publicarea hotărârii potrivit prevederilor legale.
În cazul în care nu se va întruni cvorumul necesar la data menționată, Adunarea generală ordinară a acționarilor se va ține la data de 22 decembrie 2020, ora 10.00, în Bucureşti, Sector 3, str. Olteni nr. 2 – 4, clădirea "PLATINUM Center" etaj 11, Sala de şedințe nr. 1112, cu aceeași ordine de zi.
La data convocării, capitalul social al Companiei este de 733.031.420 lei şi este format din 73.303.142 acţiuni nominative, dematerializate, cu valoarea nominală de 10 lei, fiecare acțiune dând dreptul la un vot în Adunarea generală ordinară a acționarilor.
În urma completării ordinii de zi și primirii de la acționari a unor proiecte de hotărâri, proiectul de Hotărâre a Adunării generale ordinare a acţionarilor şi materialele de ședință (documentele sau informaţiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi) sunt disponibile începând cu data de 09.12.2020, în format electronic, atât în limba română, cât și în limba engleză, pe website-ul Companiei (www.transelectrica.ro), pagina Relații investitori/AGA și pot fi obținute la adresa: "PLATINUM Center", str. Olteni nr. 2 – 4, sector 3, București, în zilele lucrătoare, între orele 08.00– 15.00.
Fiecare acționar are dreptul să adreseze întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a Adunării generale, la care se va răspunde prin postarea răspunsului pe website-ul Companiei. Întrebările vor putea fi transmise în scris, fie prin poștă sau servicii de curierat (la adresa: Bucureşti, Sector 3, str. Olteni nr. 2 – 4, clădirea PLATINUM Center), fie prin mijloace de comunicare electronice (e-mail: [email protected] sau fax la numărul: +40213035610) în atenția dnei Irina Răcănel.
Acționarii înregistrați la data de referință în Registrul acționarilor Companiei, comunicat de Depozitarul Central, care deţin direct sau indirect o participaţie de cel puţin 5% din capitalul social al Companiei, au obligația să completeze și să depună o declarație pe proprie răspundere dată în temeiul prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 17 alin. 8 şi art. 40 din Actul constitutiv al Companiei. Declarația va fi însoțită de sumarul pozițiilor în cont la zi/extrasul de cont din care să reiasă portofoliul acțiunilor deținute de acesta la operatorii economici care desfăşoară activitate de producere sau de furnizare de energie, emis de Participant/Depozitarul Central. Modelul de declarație va fi postat atât în limba română, cât și în limba engleză pe siteul Companiei, odată cu formularele de vot prin corespondență și cu împuternicirea specială. Totodată, modelul de declarație poate fi obținut și la adresa: "PLATINUM Center", str. Olteni nr. 2–4, sector 3, București, în zilele lucrătoare, între orele 08.00 – 15.00. Responsabilitatea asupra declarațiilor în ceea ce privește respectarea prevederilor legale și statutare aplicabile revine în exclusivitate fiecărui acționar în parte (art.326 Codul penal aprobat prin Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare). Declarația însoțită de extrasul de cont/sumarul pozițiilor în cont la zi va fi completată, semnată de către acționar și predată, în original Companiei, anterior ședinței Adunării generale a acționarilor.
Calitatea de acţionar, precum şi, în cazul acţionarilor persoane juridice sau al entităţilor fără personalitate juridică, calitatea de reprezentant legal se constată în baza listei acţionarilor de la data de referinţă/de înregistrare, primită de Companie de la Depozitarul Central, sau, după caz, pentru date diferite de data de referinţă/de înregistrare, pe baza următoarelor documente prezentate emitentului de către acţionar, emise de depozitarul central sau de participanţii definiţi de lege care furnizează servicii de custodie:
a) extrasul de cont din care rezultă calitatea de acţionar şi numărul de acţiuni deţinute;
b) documente care atestă înscrierea informaţiei privind reprezentantul legal la Depozitarul Central/respectivii participanţi.
Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal întocmite într-o limbă străină, alta decât limba engleză, vor fi însoţite de o traducere realizată de un traducător autorizat în limba română sau în limba engleză. Nu este necesară legalizarea sau apostilarea documentelor care atestă calitatea de reprezentant legal al acţionarului. Pentru identificarea acționarului persoană fizică, sau, după caz a reprezentantului legal al acționarului persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică, ce adresează întrebări, propune candidați, care face propuneri pentru completarea ordinii de zi sau propune proiecte de hotărâri, acesta va anexa cererii și copii ale documentelor care să îi ateste identitatea.
Compania poate accepta dovada calității de reprezentant legal și în baza documentelor considerate relevante de către emitent, eliberate de către Oficiul Registrului Comențului sau de către altă autoritate similară din statul în care acționarul e înmatriculat, în termen de valabilitate, în cazul în care acționarul nu a furnizat depozitarului central/participantului informații corespunzătoare privind reprezentantul său legal.
La adunare pot participa și vota numai acționarii înscriși la data de referință de 11.12.2020, personal sau prin reprezentant.
Participarea prin reprezentant se face în baza unei împuterniciri speciale, conform formularului pus la dispoziție de către Companie sau a unei împuterniciri generale, cu respectarea prevederilor art.92 din Legea nr.24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă și în condițiile art. 200-207 din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.
Formularul de împuternicire specială, atât în limba română, cât și în limba engleză, va fi disponibil și în format electronic pe website-ul Companiei (www.transelectrica.ro), pagina Relații investitori/AGA începând cu data de 09.12.2020.
Împuternicirea specială în original sau împuternicirea generală (în copie cuprinzând menţiunea conformităţii cu originalul sub semnătura reprezentantului), fie în limba română, fie în limba engleză, se depune la adresa Bucureşti, Sector 3, str. Olteni nr. 2–4, clădirea "PLATINUM Center" în atenția doamnei Irina Răcănel sau se transmite semnată electronic cu semnătură electronică extinsă, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, prin e-mail la adresa: [email protected]. Împuternicirea specială se depune în plic închis cu mențiunea "Împuternicire specială - pentru Secretariat AGOA 21/22.12.2020", până la data de 21.12.2020, ora 10.00, pentru prima convocare, respectiv până la data de 22.12.2020, ora 10.00, pentru a doua convocare.
Acționarii înregistrați la data de referință au posibilitatea de a vota prin corespondență, înainte de Adunarea generală a acționarilor, prin utilizarea formularului de vot prin corespondență pus la dispoziție, atât în limba română, cât și în limba engleză, începând cu data de 09.12.2020, pe website-ul Companiei (www.transelectrica.ro), pagina Relații investitori/AGA. Votul prin corespondenţă poate fi exprimat de către un reprezentant numai în situaţia în care acesta a primit din partea acţionarului pe care îl reprezintă o împuternicire specială/generală care se depune la Companie în condițiile mai sus precizate sau reprezentantul este o instituție de credit care prestează servicii de custodie, cu respectarea art.92 alin. 11 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
Formularul de vot prin corespondență, fie în limba română, fie în limba engleză, completat și semnat de către acționari și însoțit de o copie a actului de identitate a acționarului persoană fizică, sau, după caz, de o copie a actului de identitate a reprezentantului acționarului persoană juridică, vor trebui să parvină în original, în plic închis cu mențiunea "Vot prin corespondență - pentru Secretariat AGOA 21/22.12.2020", prin poștă sau prin servicii de curierat, la adresa: clădirea PLATINUM Center", str. Olteni nr. 2-4, cod poştal 030786, sector 3, Bucureşti, până la data de 21.12.2020, ora 10.00, pentru prima convocare, respectiv până la data de 22.12.2020, ora 10.00, pentru a doua convocare.
Informații suplimentare se pot obține la telefon 0722314610, Irina Răcănel – secretar tehnic al Adunării generale a acționarilor.
Cătălin NIȚU Ovidiu ANGHEL Director General Executiv Preşedinte Directorat
Membru Directorat
Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.