Annual Report • Apr 28, 2025
Annual Report
Open in ViewerOpens in native device viewer

Transilvania Investments Raport Anual 2024
transilvoniainvestments ro

Stimați acționari și parteneri,
Pregătirea Raportului Anual reprezintă, întotdeauna, un excelent moment pentru întreaga echipă de a privi în urmă cu luciditate și de a-și consolida motivația și planurile pentru perioada următoare. Știm că putem realiza obiectivele strategie având susţinerea și încrederea Dumneavoastră, câștigate în toți anii în care ne-ați fost alături.

Într-un context global și local complex, anul 2024 ne-a testat reziliența, dar în același timp ne-a clarificat direcția și a accelerat transformarea de care aveam nevoie. Ne-am asumat în fața acționarilor o nouă strategie, axată pe performanță, agilitate și crearea de valoare. Noua viziune vine cu obiective clare. Până în anul 2028, ne propunem o creștere anuală de 6% a valorii activului net unitar și o reducere anuală cu cel puțin 7% a discount-ului la tranzacționare. Acestea nu sunt doar cifre, ci repere esențiale în procesul de administrare eficientă a portofoliului nostru.
Mai mult decât în oricare alt domeniu, în sectorul financiar evoluţia nu este niciodată liniară, este un proces de adaptare și reziliență. Ne putem dezvolta dacă suntem obiectivi și ne asumăm atât reușitele, cât și momentele dificile. Ne dorim să atingem un nivel superior și în rolul de partener financiar al dumneavoastră, prioritizând transparența, disciplina strategică și eficiența operațională.
Suntem alături de investitorii noștri și prin mixul de remunerare propus acestora. Astfel, Societatea propune distribuirea unui dividend de 0,0150 lei /acțiune pentru anul 2024, care reprezintă 67% din profitul net aferent anului 2024 și derularea unor programe de răscumpărare de acțiuni proprii aprobate, care asigură maximizarea randamentului agregat pentru investitori.
Rămânem profund angajați în a obține rezultatele ce pot consolida încrederea investitorilor. Privim cu optimism către anul 2025 având la bază un portofoliu solid, echilibrat și cu un nivel optim de lichiditate, administrat de o echipă de profesioniști.
Mulțumim partenerilor și colaboratorilor noștri, precum și celor care cred în viziunea și leadershipul echipei de management al Transilvania Investments și ne susțin în această călătorie.
Cu aleasă considerație,
Marius-Adrian Moldovan, Președinte Executiv

Raport anual întocmit în conformitate cu Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, Legea nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiții alternative și regulamentele A.S.F. date în aplicarea acestora, Regulamentul (UE) nr. 231/2013, Codul B.V.B., Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare şi Norma A.S.F. 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile conforme cu I.F.R.S. aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare.
| Denumirea societății | Transilvania Investments Alliance S.A. (Transilvania Investments sau Societatea, în continuare) |
|---|---|
| Sediul social | Municipiul Braşov, Str. Nicolae lorga nr. 2, Cod poştal 500057 |
| Reprezentanță | București, Ana Tower, Bd. Poligrafiei 1A, Etaj 1, zona B, Sector 1 |
| Telefon / Fax | 0268 416 171 / 0268 473 215 |
| [email protected] | |
| Website | www.transilvaniainvestments.ro |
| Codul unic de înregistrare | 3047687 |
| Cod de înregistrare fiscală | RO3047687 |
| Număr de ordine în Registrul Comerţului | 108/3306/1992 |
| Înregistrată la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare din cadrul A.S.F. |
Certificatul de înregistrare nr. 401/05.02.2020 |
| Înregistrată în Registrul A.S.F. - Secţiunea 8 - Administratori de fonduri de investiții alternative |
Subsecţiunea Administratori de fonduri de investiţii alternative autorizaţi la A.S.F. (A.F.I.A.A.) - sub nr. PJR071 AFIAA/080005 |
| Inregistrată în Registrul A.S.F. - Secțiunea 9 - Fonduri de Investiții Alternative |
Subsecțiunea Fonduri de Investiții Alternative destinate investitorilor de retail stabilite în România (F.I.A.I.R.) - sub nr. PJR09FIAIR/080006 |
| Capital social subscris şi vărsat | 216.244.379,70 lei |
| Principalele caracteristici ale valorilor mobiliare emise de societate |
Acţiuni comune, nominative, indivizibile, de valori egale şi dematerializate, emise la valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune |
| Piaţa reglementată pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise |
Bursa de Valori Bucureşti, segmentul Principal, Categoria Premium (simbol de piaţă: TRANSI) |
| Depozitar active | BRD-Groupe Société Générale |
| Auditori la 31.12.2024 | Forvis Mazars Romania S.R.L. - auditor financiar KPMG Audit S.R.L. - auditor intern |

| 1. PREAMBUL | |
|---|---|
| 1.1. Contextul macroeconomic general | |
| 1.2. Perspective de creștere economică. Principale riscuri si vulnerabilități ale sistemului financiar 4 | |
| 1.3. | |
| 2. EVOLUȚIA ACȚIUNILOR TRANSILVANIA INVESTMENTS ÎN ANUL 2024 | |
| 3. ANALIZA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII | |
| 3.1. | Cadrul general |
| 3.2. | Strategie și obiective |
| 3.3. | Entitatea de investiții |
| 3.4. | Active financiare înregistrate la valoare justă………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… |
| 3.5. | Principalele aspecte privind evoluția portofoliului de instrumente financiare în anul 2024 14 |
| 3.6. | Administrarea portofoliului în anul 2024 ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… |
| 3.7. | |
| 3.8. | |
| 4. ACTIVE CORPORALE | |
| 5. PIAȚA VALORILOR MOBILIARE EMISE DE SOCIETATE | |
| 6. POZIȚIA ȘI PERFORMANȚA FINANCIARĂ LA 31.12.2024 | |
| 7. DECLARAȚIE DE GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… | |
| 8. ASPECTE E.S.G. LA NIVELUL TRANSILVANIA INVESTMENTS |
Lista societăţilor în care Transilvania Investments deţine poziţia majoritară la data de 31.12.2024 (Anexa 1) Lista societăţilor în care Transilvania Investments deţine acţiuni care îi conferă o influenţă semnificativă la data de 31.12.2024 (Anexa 2)
Lista societăţilor aflate în stare de faliment, iichidare voluntară şi reorganizare judiciară la data de 31.12.2024 (Anexa 3)
Declaraţia privind conformarea cu prevederile Codului de Guvernanţă Corporativă al B.V.B. (Anexa 4) Declarație privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă, în conformitate cu Regulamentul A.S.F. nr. 2/2016 (Anexa 5)
Raportul de remunerare al Transilvania Investments Alliance pentru anul 2024 (Anexa 6) Anexa privind litigiile 2024 (Anexa 7)
Situaţia activelor şi datoriilor la 31.12.2024, întocmită în conformitate cu Anexa 10 din Regulamentul A.S.F. nr. 7/2020
Situația detaliată a investițiilor la 31.12.2024, întocmită în conformitate cu Anexa 11 din Regulamentul A.S.F. nr. 7/2020
Pag. 3/106

Prin specificul activității sale, Transilvania Investments se aliniază atât la contextul economic și legislativ din România, cât și la dinamica macroeconomică regională și globală. O serie de evenimente înregistrate în anul 2024 au avut un impact direct sau indirect asupra rezultatelor și performanțelor Societății.
Anul 2024 a fost marcat de o încetirii economice la nivel global, pe fondul unor politici monetare restrictive, al presiunilor inflaționiste și al incertitudinilor geopolitice. Conform Fondului Monetar Internațional (FMI), economia mondială a înregistrat o creștere de 3,2%, menținându-se la un nivel similar cu cel din 2023. În economiile avansate, activitatea economică a stagnat, cu o performanță mai solidă în SUA, unde PIB-ul a crescut cu 2,8%, susținut de consumul privat. În schimb, zona euro a avut o creștere economică mai lentă, afectată de costurile ridicate ale energiei și de cererea externă în scădere. China a continuat să se confrunte cu încetinirea economiile emergente au avut o creștere moderată, de 4,2%, ușor sub nivelul din anul precedent.
În România, economia a avut o creștere sub așteptări, cu un avans al PIB-ului real de 1,4% în 2024, comparativ cu 2,4% în 2023. În prima jumătate a anului, consumul privat a susținut cererea internă, însă în a doua parte a anului s-au resimțit efectele încetii economice la nivel european, ceea ce a afectat exporturile și a contribuit la menținerea unui deficit comercial ridicat. Inflația s-a menținut peste 5% pe tot parcursul anului, fiind alimentată de creșterea prețurilor la alimente și energie, dar și de majorările salariale din sectorul public.
Deficitul bugetar a continuat să se adâncească, atingând 8,65% din PIB în 2024, ceea ce a generat presiuni suplimentare asupra finanțelor publică a crescut la 54% din PIB, cu perspective de depășire a pragului de 60% în următorii a menținut riscul unor revizuiri negative ale ratingului de țară, având în vedere lipsa unor măsuri clare de consolidare fiscală.
Pe plan politic, 2024 a fost un an electoral complex, cu patru runde de alegeri: locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale. Alegerile din iunie au confirmat dominația coaliției PSD-PNL, însă scrutinurile din toamnă au evidențiat o creștere a partidelor extremiste și o fragmentare a spectrului politic. Alegerile parlamentare din 1 decembrie au condus la pierderea majorității de către coaliția aflată la guvernare, amplificând incertitudinile privind politicile economice viitoare.
Banca Națională a României a redus rata dobânzii de politică monetară de două ori în 2024, de la 7% la 6,75% în iulie și ulterior la 6,50% în august, menținând acest nivel până la sfârșitul anului. Această strategie a reflectat necesitatea unui echilibru între susținerea creșterii economice și controlul inflației, în condițiile în care rata anuală a inflației a coborât la 5,1% în decembrie. Randamentele titlurilor de stat pe termen lung au fluctuat semnificativ, influențate atât de percepția investitorilor asupra riscului suveran, cât și de tendințele internaționale privind politica monetară a marilor bănci centrale, inclusiv așteptările privind posibile relaxări monetare în 2025.
In concluzie, 2024 a fost un an de tranziție economică și politică, caracterizat de o creștere economică modestă, inflație ridicată, presiuni fiscale și incertitudini semnificative. În acest context, companiile și investitorii s-au confruntat cu un mediu de afaceri volatil, necesitând o abordare prudentă și o gestionare eficientă a riscurilor macroeconomice.
În 2025, economia României este așteptată să înregistreze o ușoară revenire, cu un ritm de creștere estimat între 2,0% și 2,5%, în contextul unor factori de susținere, dar și al unor riscuri semnificative. Pe termen mediu,

evoluția economică va depinde de capacitatea Guvernului de a implementa reforme fiscale și structurale, de absorbția fondurilor europene și de stabilitatea mediului extern.
Unul dintre principalii factori de creștere îl reprezintă absorbția fondurilor europene, în special prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNR) și prin cadrul financiar multianual 2021-2027. Investițiile publice în infrastructură, digitalizare și energie sunt așteptate să stimuleze activitatea economică și să creeze efecte de antrenare în sectorul privat. Cu toate acestea, ritmul efectiv al absorbției fondurilor rămâne un risc, în condițiile întârzierilor administrative și ale unor posibile constrângeri bugetare.
Consumul privat va continua să joace un rol central în creșterea economică, sușținut de majorările salariale, inclusiv cele din sectorul public, și de ajustările pensiilor. Deși inflația a rămas peste 5% în 2024, o posibilă scădere sub acest prag în 2025 ar putea îmbunătăți puterea de cumpărare a populației și, implicit, cererea internă. Pe de altă parte, o eventuală creștere a impozitării sau a TVA ar putea limita avansul consumului și ar putea genera presiuni suplimentare asupra veniturilor disponibile ale populației.
Banca Națională a României este așteptată să mențină o politică monetară, cu posibilitatea unor reduceri ale dobânzii-cheie în a doua jumătate a anului 2025, pe măsură ce inflația se stabilizează. O astfel de măsură ar putea sprijini creditarea și investițiile private, în special în sectoarele de consum și imobiliar. Randamentele titlurilor de stat pe termen lung vor continua să fie influențate de percepția investitorilor asupra riscului suveran și de tendințele internaționale privind politica monetară a marilor bănci centrale.
Exporturile românești ar putea beneficia de o stabilizare a cererii externe, mai ales dacă economiile din zona euro revin pe o traiectorie de creștere. În plus, atragerea de investiții străine directe în sectoare precum tehnologie, automotive și energie regenerabilă va juca un rol important în creșterea economică pe termen mediu. Pe de altă parte, volatilitatea piețelor financiare internaționale, prețurile ridicate ale energiei și tensiunile geopolitice din regiune rămân factori de risc care pot influența negativ perspectivele economice ale României.
Deficitul bugetar ridicat și creșterea datoriei publice vor continua să reprezinte provocări majore în 2025. În 2024, deficitul bugetar a atins 8% din PlB, mult peste limita de Pactul de Stabilitate și Creștere al UE. Dacă nu sunt implementate măsuri de consolidare fiscă corecții macroeconomice severe și posibile ajustări ale ratingului de țară. Datoria publică a crescut la peste 52% din PIB și are perspective de depășire a pragului de 60% în următorii ani, ceea ce pune presiune asupra costurilor de finanțare și poate limita spațiul fiscal pentru investiții.
Un alt risc major îl reprezintă înstabilitatea politică, accentuată de rezultatele alegerilor parlamentare din decembrie 2024, care au condus la o fragmentare a spectrului politic și la dificultăți în formarea unei majorități stabile. Lipsa unui consens asupra măsurilor fiscale și economice poate întârzia reformele esențiale și reduce încrederea investitorilor. În plus, orice întârziere în implementarea reformelor asumate în cadrul PNRR poate duce la blocarea unor tranșe de finanțare din partea Uniunii Europene, afectând perspectivele de investiții și dezvoltare economică.
În 2025, economia României are potențial de creștere, dar într-un mediu marcat de riscuri semnificative. Fondurile europene, investițiile și consumul privat pot oferi un impuls economic, însă deficitul bugetar ridicat, incertitudinile politice și riscurile externe vor rămâne provocări majore. Capacitatea Guvernului de a implementa reforme fiscale sustenabile și de a atrage investiții va fi determinantă pentru perspectivele de creștere pe termen mediu.
Pe parcursul anului 2024, piața de capital din România a continuat să înregistreze evoluții pozitive, indicele BET-TR marcând o apreciere de aproximativ 16,85% față de aceeași perioadă a anului precedent. Această performanță a fost susținută de rezultatele financiare solide raportatea companiilor listate,
Pag. 5/106

precum și de politica atractivă de dividendelor. Randamentul dividendelor acordate pe parcursul anului (dividend yield) s-a menținut la un nivel competitiv, situându-se în jurul valorii de 7,9%, ceea ce a consolidat interesul investitorilor pentru activele listate la Bursa de Valori București (BVB),
Un moment important pentru piața de capital locală a fost listarea primului ETF (Exchange Traded Fund) care urmărește performanța indicelui BET-TRN, realizată de InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de peste 500 de milioane de euro în administrare. Acest instrument inovator a oferit investitorilor o expunere mai largă la piața de capital românească, incluzând atât evoluția prețurilor celor mai importante companii listate, cât și efectul reinvestirii dividendelor nete oferite de acestea.
In ceea ce priveşte lichiditatea pieței, valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piața Reglementată a BVB a înregistrat o scădere în comparație cu 2023, influențată în principal de volumele excepționale generate în anul precedent de listarea Hidroelectrica, cel mai mare IPO din istoria bursei românești. Cu toate acestea, interesul investitorilor pentru companiile listate a rămas ridicat, susținut de stabilitatea randamentelor și de perspectivele favorabile pentru sectoarelecheie ale economiei.
Pe fondul unui an marcat de evenimente politice și economice semnificative, piața de capital românească șia menținut atractivitatea, demonstrând reziliență și capacitate de creștere, în linie cu tendințele pozitive observate și pe piețele internaționale emergente. În anul 2024, evoluția acțiunilor cotate pe piața reglementată, comparativ cu cea înregistrată în exercițiul financiar precedent, a consemnat următoarele aspecte semnificative:
Față de perioada similară a anului precedent, valoarea tranzacțiilor realizate pe segmentul reglementat al B.V.B. a înregistrat un nivel agregat inferior;

La finalul anului 2024, capitalizarea bursieră a pieței reglementate este cu 35,7% mai mare decât în perioada similară a anului precedent (modificare YoY).
Sursa : Bursa de Valori Bucuresti
De la începutul anului 2024, evoluția înregistrată de indicele principal al pieței reglementate BET TOTAL RETURN (calculată în moneda locală, include dividende) a fost pozitivă, înregistrând o creștere de 17,22%.

Remarcăm creșterea ecartului dintre evoluția indicelui Iocal și evoluția MSCI Frontier Markets, rezultând o supraperformanță a pieței locale.

Sursa: Bloomberg
Pe parcursul anului 2024, acțiunile TRANSI au înregistrat o evoluție caracterizată de următoarele repere de tranzacţionare:
| û | cotație de închidere minimă | 0,2850 lei/acțiune |
|---|---|---|
| û | cotație medie | 0,3460 lei/acțiune 0,3449 lei/acțiune, în eventualitatea în care nu sunt luate în considerare tranzacţiile DEAL |
| û | cotație de închidere maximă | 0,3820 lei/acțiune |
| î | volum tranzacționat | 170,86 mil. actiuni 162,21 mil. acțiuni, în eventualitatea în care nu sunt luate în considerare tranzacţiile DEAL |
| ប់ | număr ședințe de tranzacționare | 248 sedinte |
| ប់ | volum mediu zilnic tranzacționat | 0,689 mil. acțiuni/sedintă 0,654 mil. acțiuni/ședință, în eventualitatea în care nu sunt luate în considerare tranzacțiile DEAL |
Notă: prețuri neajustate cu dividendul distribuit în cursul perioadei analizate.

Pag. 7/106

Pe parcursul anului 2024, acțiunile TRANSI au avut o evoluție crescătoare, prețul de închidere din ultima zi a anului fiind cu 14,6% mai mare față de prețul de închidere înregistrat la începutul anului.
În anul 2024, lichiditatea medie zilnică cu acțiuni TRANSI a crescut la 648.821 acțiuni față de valoarea medie înregistrată în anul 2023, de 258.969 acțiuni. Pe parcursul întregului an 2024 observăm o îmbunătățire a lichidității față de anul precedent cu o dinamica pozitivă de +151%. Graficul de mai jos evidențiază volumul mediu zilnic tranzacționat și mediana în perioada ianuarie 2023 - decembrie 2024.



Sursa: Transilvania Investments

Pe parcursul ultimelor 12 luni, valoarea unitară a activului net a înregistrat o creștere, de la 0,8019 lei/acțiune în luna Decembrie 2023, la 0,8622 lei/acțiune la finalul lunii Decembrie 2024. De asemenea, prețul acțiunii TRANSI a crescut de la 0,3260 lei/acțiune la finalul lunii Decembrie 2023, la 0,3760 lei/acțiune la sfârșitul lunii Decembrie 2024.
Discount-ul de tranzacționare a avut o evoluție pozitivă, scăzând de la 59% la finalul lunii Decembrie 2023, la 56% la finalul lunii Decembrie 2024.
Incepând cu data de 14 martie 2024, Transilvania Investments beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului oferite de BRK Financial Group, în scopul îmbunătății acțiunilor emise de companie.

Sursa: Transilvania Investments
Prin raportare la Valoarea Unitară a Activului Net comunicată pentru data de referintă 31.12.2024, pretul acțiunilor TRANSI înregistrează un discount semnificativ de 56%. De asemenea, prețul acțiunilor TRANSI înregistrează un discount semnificativ și prin raportare la Top 10 dețineri din portofoliu (incluzând cash și echivalente), respectiv 41%.
Transilvania Investments este Administrator de Fonduri de Investiţii Alternative (A.F.I.A.), autorizat de către A.S.F. (Autorizaţia nr. 40/15.02.2018), care funcţionează în baza Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative. De asemenea, Societatea este autorizată ca Fond de Investiții Alternative destinat Investitorilor de Retail (F.I.A.I.R.), de tip închis, diversificat, înfiinţat ca societate de investiţii, autoadministrat, conform Legii nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative, în baza Autorizației A.S.F. nr. 150/09.07.2021.
Transilvania Investments este constituită sub formă de societate pe acțiuni și este listată la Bursa de Valori București, pe segmentul Principal, la categoria Premium, sub simbolul TRANSI, tranzacţionarea acţiunilor emise de Societate fiind supusă regulilor aplicabile pieţei reglementate şi fondurilor de investiţii alternative de tip închis.
Societatea administrează un portofoliu investițional care are o expunere predominantă pe piața de capital din România, în principal pe acțiuni listate ale companiilor din sectoarele bănci, turism și recreere, imobiliar și energie. Portofoliul administrat poate include oricare din următoarele clase de instrumente
Pag. 9/106

financiare/active: acțiuni, instrumente cu venit fix, unități de fond/ETFs, dețineri de capital la fonduri de investiții/O.P.C., părţi sociale, instrumente alternative de investire (inclusiv instrumente financiare derivate), fără a se limita la acestea.
Structura portofoliului administrat de Societate respectă limitările investiţionale asumate prin profilul de risc, respectiv prin statutul de Fond de Invesțitii Alternative destinat investitorilor de retail și, în consecință, rămâne concentrată pe acțiuni listate pe piața de capital din România.
Conform Strategiei Transilvania Investments pentru perioada 2024 – 2028, aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024, strategia de investiții a companiei are ca obiectiv maximizarea randamentelor agregate obținute de acționarii actuali și potențiali prin investițiile realizate de companie și creșterea valorii activului net unitar.
Politica investiţională a societăţii portofoliului administrat prin continistrat prin continuarea procesului de restructurare accelerată a acestuia, echilibrarea structurală a portofoliului, asigurarea unui nivel optim al lichidității agregate a portofoliului administrat și promovarea instrumentelor de remunerare eficientă şi atractivă a acționarilor, precum și gestionarea adecvată a resurselor financiare necesare acestor instrumente.
De asemenea, prin Strategia 2024-2028 au fost setate noile linii de business, respectiv turism, real estate, tranzacționare activă și private equity, principalele direcții de acțiune fiind următoarele:
De asemenea, prin Strategia 2024-2028 au fost stabilite principalele obiective pentru perioada 30.04.2024-30.04.2028, cum ar fi creșterea anuală a valorii activului net unitar (VUAN) cu cel puțin 6% (creștere calculată înainte de distribuția de dividende și/sau alte forme de remunerare a acționarilor) și reducerea în fiecare an cu cel puțin 7% a discount-ului de tranzacționare, remunerarea acționarilor printr-un mix de instrumente (dividende și reducerea discount-ului de tranzacționarea portofoliului istoric, creșterea ponderii dividendelor generate de portofoliul de participații majoritarea profilului mediu de risc al portofoliului și a statutului de entitate de investiții etc.
Față de data de referință a începerii Strategiei sus-menționate, respectiv 30.04.2024, evoluția celor doi indicatori multianuali de performanță (K.P.I.) până la data de 31.12.2024 a fost următoarea:
Creşterea anuală a valorii activului net unitar (VUAN) - creştere cu 2,48% (raportat la obiectivul pentru final de an 2024 de 4,00%)

Reducerea anuală a discount-ului de tranzacţionare - reducere cu 11,12% (raportat la obiectivul pentru final de an 2024 de 4,67%).
Menționăm faptul că evaluarea evoluției anuale a VUAN și a discount-ului de tranzacționare pentru perioadele care nu corespund unui an financiar întreg se realizează proporțional pentru perioada evaluată. De asemenea, pentru calculul discount-ului de tranzacționare, prețul acțiunii TRANSI a fost ajustat cu valoarea dividendului distribuit în luna iulie 2024.
Transilvania Investments aplică standardele I.F.R.S. ca bază a contabilității în conformitate cu cerințele Normei A.S.F. 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare.
I.F.R.S. 10.4 prevede anumite excepții de la întocmirea situațiilor financiare consolidate, printre care și excepția aplicabilă societăților mamă care sunt clasificate ca "entități de investiții". Ca urmare a analizelor efectuate, managementul Transilvania Investments a constatat că Societatea îndeplinește cerințele care definesc o entitate de investiții în conformitate cu I.F.R.S.10, respectiv:
În aceste condiții, Transilvania Investmente un singur set de situații financiare, respectiv situații financiare individuale în conformitate cu I.F.R.S.
Începând cu 1 ianuarie 2015, investiţiile financiare ale Societăţii sunt evaluate la valoare justă. În contextul IFRS 9, începând cu 1 ianuarie 2018, Transilvania Investments a clasificat investițiile sale în filiale și entități asociate, emisiunile de tipul obligațiunilor și unităților de fond ca instrumente financiare deținute la valoare justă prin contul de profit și pierdere. Investiții în alte instrumente de capital (altele decât filialele și entitățile asociate) sunt clasificate ca active financiare deținute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global şi/sau deţinute la valoare justă prin contul de profit şi pierdere.
Transilvania Investments furnizează în mod direct servicii legate de gestionarea investițiilor pentru investitorii săi, având ca principal obiect de activitățile specifice societăților de investiții de tip închis. Transilvania Investments nu furnizează servicii de consultanță pentru investiții și servicii administrative, în mod direct sau prin intermediul unei filiale, terțelor părți și/sau investitorilor săi.
Societatea aplică o strategie de exit bazată pe monitorizarea permanentă a plasamentelor efectuate și pe analiza conjuncturilor curente ale pieței, obținerea de randamente superioare și îndeplinirea obiectivelor stabilite prin bugetele de venituri și cheltuieli anuale.
Transilvania Investments își prezintă strategia atât investitorilor curenți, cât și celor potențiali, având la bază documente specifice aprobate de adunarea generală a acționarilor, respectiv Strategia Societății și Declarația de Politică Investițională.
Societatea este autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în calitate de Fond de Investiții Alternative destinat Investitorilor de Retail (F.I.A.I.R.). Funcționarea Transilvania Investments în calitate de F.I.A.I.R. de tip închis, diversificat, înființat ca societate de investiții, autoadministrat are la bază o serie de reguli referitoare la profilul de risc, limitele de expunere investițională, evaluarea și reflectarea activelor financiare din portofoliu în activul net al societății, obligațiile de transparență și raportare.
Pag. 11/106

Transilvania Investments monitorizează structura și evoluția portofoliului de investiții și:
Potrivit IFRS 13, nivelurile valorii juste sunt determinate de intrare utilizate în procesul de evaluare, definite astfel:
Stabilirea nivelului de semnificaţie a datelor de intrare în cadrul procesului de estimare a valorii juste în ansamblul său necesită utilizarea raţionamentului profesional factorii specifici, ca urmare a complexității pe care o presupune evaluarea acestor investiții, precum și a reflectării modificărilor valorii juste în situaţiile financiare. Procesul de estimare a valorilor juste aferente instrumentelor financiare deţinute de Transilvania Investments se realizează pe baza politicii şi regulilor fondului privind evaluarea activelor, procedurii interne și a metodologiei aferente, care au în vedere structura, specificul și caracteristicile portofoliului administrat.
În conceptul general și în regulile definite la nivelul fondului prin autorizarea sa ca F.I.A.I.R. s-a avut în vedere ca participațiile deținute la emitenți listați pe un sistem alternativ / multilateral din România să fie asimilate unor valori mobiliare cu o lichiditate considerată ca fiind nerelevantă pentru aplicarea metodei prin marcare la piață, opțiunea fiind ca acțiunile respective să fie evaluate în baza unui raport de evaluare, în conformitate cu standardele de evaluare în vigoare. Pentru societățile listate pe segmentul principal al Bursei de Valori București se are în vedere faptul că, de regulă, activitatea de tranzacționare a acțiunilor respective este considerată relevantă pentru aplicarea metodei prin marcare la piață. În situații specifice, care nu se încadrează în coordonatele generale menționate anterior, se are în vedere o judecată prudențială referițoare la aspecte de natură cantitativă privind piața și activitatea de tranzacționare a titlurilor aferente emitentului.
În contextul celor menționate anterior și al prevederilor art. 114 - (5) din Regulamentul A.S.F. nr. 9/2014, menționăm următoarele aspecte referitoare la emitenții din portofoliul deținut la data de 31 Decembrie 2024 pentru care evaluarea nu s-a realizat pe baza principiului marcării la piaţă:

• datele sintetice ale unor indicatori sau parametrii de tranzacționare pe o perioadă de 12 luni corespunzătoare anului 2024 reflectă : poziția dominantă, de control sau semnificativă pe care Transilvania Investments o deționar în majoritatea companiilor, structuri de acționariat cu un grad ridicat de concentrare al participațiilor care determină un free-float la un nivel în general scăzut, număr mai redus de ședințe cu tranzacții aferente socetăților respective în contextul calendarului anual de tranzacționare al B.V.B. și comparativ cu emitenți tranzacționați pe același segment pentru care s-a utilizat metoda marcării la piață, anumite discontinuități în tranzacționare generate de existența unor intervale de timp fără tranzacționate prin raportare la numărul total de acțiuni al emitenților și/sau participațiile deținute de Transilvania Investments, medie scăzută a tranzacțiilor la nivelul unei şedinţe de tranzacţionare, lipsa prezenţei emitenţilor în compoziţia indicelui bursier de referință, ș.a.
| Societate | Plata | Simbol | Cota TIA | Free-float | Sedinte cu tranzactii |
Medie tranzactii |
Volum tranzactii |
Perioade netranz. |
Indice BetAe RO |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Aro Palace S.A. | BVB - XRS1 | ARO | 85,7% | 4,0% | 116 | 3 | 0.19% | nu | |
| Casa Alba Independenta S.A. | BVB - XRS1 | CAN | 53.3% | 24,8% | 25 | 2 | 0.05% | 2 luni | nu |
| Dorna Turism S.A. | BVB - XRS1 | DOSS | 32,0% | 18.0% | 10 | 2 | 0,32% | 7 luni | nu |
| Emailul S.A. | BVB - XRS1 | ana l | 28,9% | 10.7% | 73 | 2 | 2,20% | nu | |
| Feper S.A. | BVB - XRS1 | 무료? | 85,8% | 4,8% | 120 | 6 | 0.70% | nu | |
| Independenta S.A. | BVB - XRS1 | NITA | 53.3% | 24,8% | 65 | 3 | 0,35% | nu | |
| Mecanica Codlea S.A. | BVB - XRS1 | MEOY | 81,1% | 7,9% | 121 | 7 | 4.35% | nu | |
| Mecon S.A. | BVB - XRS1 | MECP | 12,3% | 30,2% | િ | 1 | 0,06% | 8 luni | mu |
| Neptun-Olimp S.A. | BVB - XRS1 | NEOL | 41,2% | 6.6% | 83 | 2 | 0,28% | nu | |
| Romradiatgare S.A. | BVB - XRS1 | RED | 76.5% | 7.0% | 57 | ー | 0,12% | nu | |
| Sembraz S.A. | BVB - XRS1 | SEBZ | 91.0% | 9.0% | 8 | 1 | 0,12% | 8 luni | nu |
| Transilvania Leasing si Credit IIn S.A. BVB - XRS1 | ISLA | 95,2% | 4.8% | 191 | 4 | 2,01% | nu | ||
| Tratament Balnear Buzias S.A. | BVB - XRS1 | BALN | 91,9% | 8.1% | 22 | 2 | 0,23% | 4 luni | nu |
| Turism Covasna S.A. | BVB - XBS1 | IIIAA | 92,9% | 5.1% | 41 | 3 | 0,23% | 1 luna | nu |
| Tusnad S.A. | BVB - XRS1 | ISND | 82 9% | 17,1% | 77 | 2 | 1,78% | חח |
Prin raportare la reglementările interne ale Societății și portofoliul de active ale căror valori sunt clasificate pe nivelul 3 al ierarhiei valorilor juste, în anul 2024 activitatea de evaluare s-a realizat la nivel intern și prin colaborare cu terțe părți pe bază de contract de prestări servicii pentru întocmirea de rapoarte de evaluare, în contextul cadrului legislativ și a standardelor de evaluare în vigoare. Transilvania Investments a contractat serviciile unor entități recunoscute la nivel național - PricewaterhouseCoopers Management Consultants, Darian Drs, membri corporativi Anevar și furnizori calificați de servicii specializate în domeniul evaluării care îndeplinesc cerințele specifice de legislație (independență, competențe, experiență, personal calificat, etc.), pentru realizarea de rapoarte de evaluare având ca scop estimarea valorii juste pentru unele participații în acțiuni din portofoliul administrat.
La data de 31.12.2024, Transilvania Investments deţinea în portofoliu active financiare evaluate la valoare justă, clasificate pe cele trei niveluri ale ierarhiei valorilor juste, după cum urmează:
| - valori exprimate în lei - | Nivelu 1 | Nivelu 2 | Total | ||
|---|---|---|---|---|---|
| Active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global |
0701317585 | 0 | 102.674.216 | 1.027.186.801 | |
| Acțiuni, părți sociale | 924.512.585 | 17.886.269 | 942.398.854 | ||
| Titluri de participare | 84.787.947 | 84.787.947 | |||
| Active financiare evaluate la valoare justă prin contul de profit și pierdere |
7 - 15 084 | 117.881.986 | 457.008.577 | 849 - 27.642 | |
| Acțiuni | 275.037.084 | 434.329.134 | 709.366.218 |

| Obligațiuni, titluri de stat | 117.881.986 | c | 117.881.986 | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Unități de fond | 22.679.438 | 22.679.438 | |||||
| Total active financiare evaluate la valoare justă |
1.199.549.669 117.881.986 559.682.788 1.877.114.443 |
În structura portofoliului de active financiare de Transilvania Investments la data de 31.12.2024, valoarea participaţiilor în acţiuni/părţi sociale reprezintă 88,0% din total valoare portofoliu. La finalul anului 2024, ponderea activelor financiare încadrate pe nivelul 1 al ierarhiei valorilor juste în valoarea totală a portofoliului Transilvania Investments este de 63,9%.
| - milioane lei - | Dec .- 23 | Evoluție trimestrială |
Mar .- 24 | Evolutie trimestrială |
lun. - 24 | Evoluție trimestrială |
Sept .- 24 | Evoluție trimestrială |
Dec .- 24 | Evoluție de la începutul anului |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Valoare total active | 1.824,0 | 7 | 1.941,9 | R | 2.061,9 | 7 | 1.999,6 | A | 1.927,0 | K |
| Valoare activ net | 1.732,8 | 7 | 1.850,5 | 71 | 1.920,8 | A | 1.891,5 | 7 | 1.830,7 | A |
| Societăți comerciale în portofoliu |
72 | A | 70 | 7 | 67 | 67 | 7 | 64 | A | |
| Portofoliu instrumente financiare (incl. cash) |
1.799,4 | 71 | 1.918,1 | 7 | 2.036,4 | 7 | 1.973,5 | 7 | 1.895,6 | 7 |
| Portofoliu instrumente financiare |
1.739,2 | 71 | 1.901,3 | 75 | 1.954.3 | 7 | 1.915,8 | N | 1.877,1 | 7 |
| Numerar & echivalent | 60,2 | 7 | 16,8 | 7 | 82,1 | 7 | 57.7 | A | 18,5 | 7 |
Sursa: Transilvania Investments, valori juste I.F.R.S., Anexa 10 conf. Reg. A.S.F. 7 / 2020, Reg. A.S.F. 9 / 2014

Trturi de stat = Drepturi = Titluri de participation = Unitiți de ford = Obligațiuni = Acțiuni necotate / cotate netranzacționate / parti sociale = l Acțiuni transecționate
Sursa: Transilvania Investments, valori juste I.F.R.S., Anexa 10 conf. Reg. A.S.F. 7/2020, Reg. A.S.F. 9/2014
� �� la nivel structural, se observă o creștere a ponderii portofoliului operațional în totalul portofoliului de instrumente financiare, concomitent cu o reducere a ponderii portofoliului operațional netranzacționat, comparativ cu perioada de referință (Decembrie 2023);


Sursa: Transilvania Investments, valori juste I.F.R.S., Anexa 16 conf. Reg. A.S.F. 15 / 2004, Reg. A.S.F. 9 / 2014
Determinarea impactului se bazează pe valorile juste înregistrate de instrumentele financiare din portofoliu la data de referinţă, rezultatul tranzacţiilor realizate cu diferitele instrumente financiare, precum şi disponibilitățile financiare generate de aceste participații, incluzând dividendele încasate și fluxurile de numerar asociate operațiunilor de valorificare sau achiziție). De asemenea, sunt luate în considerare creanțele atașate, cum ar fi dividendele de încasat, care sunt deduse din valoarea justă a instrumentelor financiare.

Sursa: Transilvania Investments
Pag. 15/106

Obs: Valoarea inițială (dec.-23) a portofoliului de instrumente financiare este calculată conform valorilor juste IFRS. Valoarea finală (dec.-24) a portofoliului de instrumente financiare este calculată prin însumarea valorilor juste IFRS cu aportul fiecărui instrument financia / imobilizat prin tranzacții de valorificare / achiziție, dividende încasate, distribuţii de cash încasate (titluri în curs de cedare), creanţe ataşate]. Valorile sunt exprimate în milioane lei.

Obs.: Valoarea inițială (dec.-23) a portofoliului de instrumente financiare este calculată conform valorilor juste IFRS. Valoarea finală (dec.-24) a portofoliului de instrumente financiare este calculată prin însumarea valorilor juste IFRS cu aportul fiecărui sector [cash generat / imobilizat prin tranzacții de valorificare / achiziție, dividende încasate, distribuții de cash încasate, alte sume încasate (tituri în curs de cedare). Valorile sunt exprimate în milioane lei.
� � analiza variației subportofoliului de acțiuni (valoare justă + cash generat + creanțe atașate deduse din valoarea justă) – detaliere pe sectoare de activitate

Obs.: Valoarea inițială (dec.-23) a subportofoliului de acțiuni este calculată conform valorilor juste IFRS. Valoarea finală (dec.-24) a subportofoliului de acțiuni este calculată prin însumarea valorilor juste IFRS cu aportul fiecărui sector [cash generat / imobilizat prin tranzacții de valoriție, dividende încasate, distribuții de cash încasate, alte sume încasate (titluri în curs de cedare), creanțe atașate). Valorile sunt exprimate în milioane lei.
� �� analiza variației subportofoliului de acțiuni (valoare justă + cash generat + creanțe atașate deduse din valoarea justă) – top 5 evoluții pozitive / negative

| 1 595.9 | 100.8 | 40,8 | 38.1 | 20.4 | 11.7 | 2.0 | 2.1 | 3.2 | 11.9 | 57.5 | 50.0 | 1,781.2 |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| dec.-23 | BANCA TRANSILVANIA 5.A. | OMV PETROM S.A. | BRD S.A. | ARO-PALACE S.A. | EVERGENT INVESTMENTS S.A. | FONDUL PROPRIETATEA S.A. | PROSPECTIUNI S.A. | ONE UNITED PROPERTIES S.A. | BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A. | NOVA TOURISM CONSORTIUM S.A. | Alte participatii | dec.-24 |
Sursa: Transilvania Investments
Obs.: Valoarea inițială (dec.-23) a subportofoliului de acțiuni este calculată conform valorilor juste IFRS. Valoarea finală (dec.-24) a subportofoliului de acțiuni însumarea valorilor juste IFRS cu aportul fiecărui emitent [cash generat / imobilizat prin tranzacții de valorificare / achiziție, dividende încasate, alte sume încasate (titluri în curs de cedare), creonțe atașate]. Valorile sunt exprimate în milioane lei.
* la nivel de portofoliu operaţional, structura plasamentelor este caracterizată de o concentrare pe sectoarele Bănci și Servicii financiare, Energie și Turism și recreere;

Sursa: Transilvania Investments / Obs.: Valori juste IFRS raportate pentru dec.-23- dec.-24 (exprimate în mil. Iei)

În anul 2024, Transilvania Investments a continuat implementarea măsurilor menționate în Strategia 2020-2024, respectiv în Strategia pentru perioada 2024-2028, aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor, cu privire la administrarea portofoliului, respectiv:
monitorizarea și analiza activității societăților din portofoliu pe baza rezultatelor financiare raportate la încheierea exerciţiului financiar 2023 şi a celor aferente trimestrelor I-III ale anului 2024;
fundamentarea opțiunilor de vot în cadrul adunărilor generale ale acționarilor privind închiderea exerciţiului financiar al anului 2023 (repartizarea profitului net), precum şi alte puncte înscrise pe ordinea de zi, pe baza documentelor puse la dispoziţie de societăţile din portofoliu şi prin raportare la interesele societare ale Transilvania Investments;
aprobarea în cadrul adunărilor generale ale acționarilor a criteriilor și obiectivelor de performanță pentru anul 2024 pentru fiecare societate în parte, în funcție de specificul activității, indicatorii valorici stabiliți prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli și Programele investiționale aferente anului 2024, corelate cu prevederile Politicii de remunerare stabilite la nivelul fiecărei entități;
aprobarea în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor a proiectelor de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2025, precum și a Programelor investiționale aferente anului 2025, pentru o parte din filiale;
monitorizarea implementării "Politicilor în vederea asigurării unui management eficient al societății" la nivelul societăților la care Transilvania Investments deține calitatea de acționar majoritar;
identificarea și direcționarea sinergiilor existente la nivelul societăților care activează în același sector în vederea îmbunătăţirii eficienţei operaţionale;
continuarea procesului de restructurare și eficientizare a portofoliului administrat de Transilvania Investments, pe baza unui program aprobat de către Directorat.
La data de 31.12.2024, portofoliul Transilvania Investments includea:
19 societăți listate pe piața reglementată internă (BVB)
21 societăţi listate pe un sistem multilateral de tranzacţionare (AeRO)
24 societăţi nelistate
3 fonduri deschise de investiţii
2 fonduri închise de investiţii
La data de 31 decembrie 2024, Transilvania Investments deţinea în portofoliu acţiuni emise de un număr de 63 societăţi, părţi sociale emise de 1 emitent, unităţi de fond emise de 5 fonduri de investiţii, 1 titlu de participare de natura deținerilor de capital.
Din acest punct de vedere, în exercițiul financiar 2024, portofoliul a evoluat astfel:
Pag. 19/106

| Nr. societăţi în portofoliul de acţiuni și părți sociale la data de 31.12.2023 | 72 | |
|---|---|---|
| Intrări - total -, din care: | + 4 | |
| Achiziții de pe piața de capital | 4 | |
| leșiri - total -, din care: | - 12 | |
| Vânzări - operațiuni pe piața de capital | 11 | |
| Radieri | 1 | |
| Nr. societăţi în portofoliul de acţiuni și părți sociale la data de 31.12.2024 | 64 | |
| Nr. fonduri de învestiţii în portofoliu la data de 31.12.2023 | 6 | |
| Intrari, ieşiri | -1 | |
| Nr. fonduri de investiţii în portofoliu la data de 31.12.2024 | 5 | |
| Nr. titluri de participare în portofoliu la data de 31.12.2023 | ||
| Intrări, ieșiri | 0 | |
| Nr. titluri de participare în portofoliu la data de 31.12.2024 | 1 | |
| Nr. drepturi de preferință în portofoliu la data de 31.12.2023 | ||
| lesiri | -1 | |
| Nr. drepturi de preferință în portofoliu la data de 31.12.2024 | 0 | |
| Nr. total de emitenţi în portofoliu la data de 31.12.2024 | 70 |
Prezentăm mai jos evoluţia în ultimii 3 ani a numărului de emitenţi la care Transilvania Investments deţine participații:

Conform strategiei de diversificare a portofoliului și orientarea spre sectoare cu potențial de creștere, eforturile de restructurare şi eficientizare a portofoliului s-au concretizat în:

În același context, menționăm că eforturile de dezvoltare a companiilor în care Transilvania Investments Alliance deține pachetul majoritar de acțiuni s-au concretizat și în demararea unor proiecte de dezvoltare, respectiv:
În sectorul turism, pentru implementarea inițiativelor din portofoliul turism a fost definită o strategie pentru acest sector și au fost demarate sau accelerate proiecte cum ar fi:
În sectorul real estate au fost exploatate eficient portofoliile de active imobiliare și au fost demarate sau accelerate proiecte cum ar fi:
Sectorul industrie: În cadrul A.G.E.A. Sembraz S.A. din 23.12.2024 a fost aprobată vânzarea activelor societății la valoarea de 4.500.000 Euro, semnarea unui contract pentru o remunerație de 700.000 Euro
Pag. 21/106

pentru eliberararea terenului de construcțiile existente pe acesta și obținerea documentațiilor de construire și retragere de la tranzacționare a acțiunilor (10.04.2025 data de retragere).
In calitate de acționar majoritar, Transilvania Investments Alliance a aprobat planurile de investiții pentru filiale, care vizează îmbunătățirea infrastructurii, extinderea capacităților operaționale și creșterea eficienței proceselor interne, în conformitate cu obiectivele strategice pentru fiecare companie și impactul acestora asupra dezvoltării sustenabile a afacerii.
Planurile de investiții majore aprobate pentru anul 2025 sunt următoarele:
in cursul anului 2024, au continuat demersurile pentru valorificarea participației deținute de societatea Nova Tourism Consortium S.A. la societatea Hoteluri Restaurante Sud S.A. cu respectarea condițiilor aprobate prin art. 3 al Hotărârii A.G.E.A. Transilvania Investments Alliance S.A. din data de 11.07.2024. Această operațiune s-a derulat prin 2 sedințe de licitație publică cu strigare, derulate în datele de 26.09.2024, respectiv 08.11.2024. Conform informărilor primite de la administratorul unic al Nova Tourism Consortium S.A., nu sa depus de către nici un potențial ofertant setul de documente în scrierii în procesul competitiv.
La data de 31.12.2024, un număr de 7 societăţi se aflau în faliment sau reorganizare judiciară. Valoarea nominală totală a pachetelor de acțiuni deținute de Transilvania Investments la aceste societăți era de 7.004 mii lei. Din cele 7 societăţi menţionate:
Valoarea justă a acestor participații, în evidențele contabile ale Transilvania Investments, este egală cu 0 (zero), conform regulilor de evaluare menționate în Regulile Fondului.
Lista societăţilor din portofoliul Transilvania Investments aflate în faliment, insolvenţă sau reorganizare judiciară este prezentată în Anexa nr. 3 la prezentul raport.
Operațiunile de restructurare și optimizare a structurii portofoliului Transilvania Investments menționate anterior s-au înscris în Strategia pentru perioada 2020-2024, respectiv în

Strategia pentru perioada 2024-2028, iar reducerea numărului de societăţi aflate în portofoliu rămâne în continuare un obiectiv important.
Structura portofoliul Transilvania Investments la data de 31.12.2024, în funcție de instrumente financiare deținute, se prezintă astfel:
| Structură portofoliu de instrumente financiare |
Numār emitenți |
Valoarea justă conform IFRS |
|||
|---|---|---|---|---|---|
| mii lei | 96 | ||||
| Total instrumente financiare la 31.12.2023 | 81 | 1.739.227 | 100,00 | ||
| Total instrumente financiare la 31.12.2024, din care: | 71 | 1.877.114 | 100,00 | ||
| Acţiuni cotate BVB | । ਰੇ | 1.193.642 | 63,59 | ||
| Acțiuni cotate AeRO (SMT/SOT) | 21 | 342.477 | 18,24 | ||
| Acțiuni necotate și părți sociale | 24 | 115.646 | 6,16 | ||
| Unități de fond | 5 | 22.679 | 1,21 | ||
| Titluri de participare de natura deținerilor de capital | 1 | 84.788 | 4,52 | ||
| Titluri de stat | 1 | 117.882 | 6,28 |
Structura portofoliului de instrumente financiare, pe sectoare de activitate, la data de 31.12.2024, comparativ cu situaţia existentă la data de 31.12.2023, este prezentată în tabelul următor:
| Structura portofoliului pe sectoare de | 31.12.2023 | 31.12.2024 | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| activitate | Numār | Valoare justă | Numār | Valoare justă | |||
| emitenti | (mii lei) | % | emitenți | (mii lei) | % | ||
| Automobile și piese de schimb | 3 | 3.759 | 0,22 | 3 | 2.864 | 0,15 | |
| Bănci | 3 | 583.506 | 33,55 | 3 | 678.689 | 36,16 | |
| Bunuri și servicii industriale | 7 | 19.941 | 1,15 | б | 52.848 | 2,82 | |
| Construcţii şi materiale de construcţii | 5 | 1.514 | 0,09 | 3 | 578 | 0,03 | |
| Energie | 5 | 162.671 | 9,35 | 5 | 174.971 | 9,32 | |
| Imobiliar | 16 | 265.398 | 15,26 | 13 | 169.570 | 9,03 | |
| Medical | 1 | 2.508 | 0,14 | 1 | 1.146 | 0,06 | |
| Produse alimentare, băuturi și tutun | 5 | 8.988 | 0,52 | 3 | 6.662 | 0,35 | |
| Produse şi servicii destinate consumului discreționar |
1 | 3.518 | 0,20 | 1 | 2.270 | 0,12 | |
| Servicii financiare *) | 14 | 195.017 | 11,21 | 12 | 197.580 | 10,53 | |
| Tehnologie | 2 | 1.972 | 0,11 | 3 | 5.446 | 0,29 | |
| Telecomunicație | 1 | 2.907 | 0,17 | 1 | 9.567 | 0,51 | |
| Turism și recreere | 14 | 397.372 | 22,85 | 14 | 433.941 | 23,12 | |
| Utilități | 3 | 37.808 | 2,17 | 2 | 23.091 | 1,23 | |
| Titluri de stat | 1 | 52.348 | 3,01 | 1 | 117.882 | 6,28 | |
| TOTAL | 81 | 1.739.227 | 100,00 | 71 | 1.877.114 | 100,00 |
Sursa: Transilvania Investments
*) inclusiv unităţi de fond, titluri de participare
Așa cum rezultă din tabelul de mai sus, valoarea justă a portofoliului de instrumente financiare deținut de Transilvania Investments la data de 31.12.2024 a înregistrat o creștere de 137.887 mii lei faţă de valoarea la data de 31.12.2023.
Pe parcursul anului 2024, au avut loc următoarele modificări principale în structura portofoliului pe sectoare de activitate:
Pag. 23/106

Creșterea ponderii sectorului "Bănci" la 36,16%; în valoare absolută, s-a înregistrat o creștere cu 95.183 mii lei a valorii portofoliului din acest sector, ca urmare a aprecierii cotațiilor participațiilor deținute.
Creşterea valorii juste a sectorului "Turism și recreere" la 23,12%. Valoarea justă a participațiilor din acest sector a înregistrat o creştere de 36.569 mii lei.
Referitor la participația deținută Investments la Societatea Nova Tourism Consortium S.A. (99,99% din capitalul social), dorim să facem următoarele precizări:
La începutul lunii martie 2025, din Certificatul Constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului la data de 10.03.2025, a rezultat că deținerea Nova Tourism Consortium S.A. în capitalul social al Hoteluri Restaurante Sud S.A. a fost modificată de la 90,61% la 48,24%, ca urmare a soluţionării de către ONRC, în data de 07.03.2025, a unei cereri de majorare a capitalului social al Hoteluri Restaurante Sud S.A., efectuată în baza unei Hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 21.05.2024. Societatea noastră denunță și contestă vehement legalitatea acestei operațiuni, având în vedere că nu a acordat un mandat în acest sens Administratorului Unic al Nova Tourism Consortium S.A., urmând să adopte, atât la nivelul Nova Tourism Consortium S.A. cât și intern, toate măsurile de natură civilă și penală care se impun.
Având în vedere cele constatate, Transilvania Investments a fost nevoită să procedeze la actualizarea valorii juste a pachetului de acțiuni deținut la Nova Tourism Consortium S.A. (prin evaluare realizată de către un evaluator terț), rezultând o ajustare de -56,26 mil lei. Noua valoare a participației deținute la Nova Tourism Consortium este reflectată în valoarea portofoliului prezentată în prezentul raport, precum și în situațiile financiare la data de 31.12.2024 și în situația activelor și datoriilor la data de 31.12.2024.
Transilvania Investments a adus la cunoștința acționarilor și investitorilor situația prezentată mai sus, prin intermediul Raportului curent nr. 1568/14.03.2025 publicat pe site-ul Bursei de Valori București în data de 14.03.2025.




| % deținut din capitalul | Număr emitenți în | Portofoliul Transilvania Investments | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| social / numărul de | portofoliu | Valoarea justă (mii lei) | 96 | |||||
| unităti de fond emișe | 2023 | 2024 | 2023 | 2024 | 2023 | 2024 | ||
| Până la 10,00% | ਤੇ ਦੇ | 31 | 981.393 | 1.076.299 | 58,18 | 61,18 | ||
| 10,01% - 33,00% | 13 | 10 | 14.216 | 13.421 | 0.84 | 0.76 | ||
| 33,01% - 50,00% | g | 9 | 35.861 | 36,332 | 2,13 | 2,07 | ||
| Peste 50,00% | 23 | 20 | 655.409 | 633,180 | 38,85 | 35,99 | ||
| TOTAL | 80 | 70 | 1.686.879 | 1.759 32 | 100,00 | 100,00 |
Pag. 25/106


Se constată o concentrare a valorii juste a portofoliului Transilvania Investments în cadrul societăților la care deține pachete minoritare (în special în admise la tranzacţionare pe o piață reglementată) și în cadrul societăților la care deține pachetul majoritar de acțiuni.
Aşa cum rezultă din situaţia prezentată mai sus, la data de 31.12.2024, Transilvania Investments deţine calitatea de acționar semnificativ (între 10% și 33%) la un număr de 10 societăți, pachete între 33% și 50% la un număr de 9 societăţi şi poziţia majoritară (peste 50%) la un număr de 20 societăţi . Lista societăţilor în care Transilvania Investments deţine poziţia majoritară la data de 31.12.2024 este prezentată în Anexa nr. 1 la prezentul raport.
| Nr. crt. |
Denumire | Procent detinere |
% din Total Activ |
|---|---|---|---|
| ಗ | BANCA TRANSILVANIA S.A. | 1,66% | 21,31% |
| 2 | BRD - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE S.A. | 1,81% | 12,20% |
| 3 | TURISM FELIX S.A | 93,69% | 7,74% |
| 4 | OMV PETROM S.A. BUCURESTI | 0.33% | 7,56% |
| 5 | TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. | 69,71% | 4,85% |
| 6 | ARO-PALACE S.A. | 85,74% | 4,61% |
| 7 | EVERGENT INVESTMENTS S.A. | 4,28% | 2,97% |
| 8 | FEPER S.A. | 85,80% | 2,86% |
| ு | CASA ALBĀ INDEPENDENȚA S.A. | 53,35% | 2,38% |
| 10 | TURISM COVASNA S.A. | 92,94% | 1.74% |
| Top 10 participatii | 68,21% | ||
| Total portofoliu instrumente financiare | 97,41% |
Sursa: Transilvania Investments
Obs: Conform valori juste IFRS raportate pentru Decembrie 2024 (exprimate in lei)
La data de 31.12.2024, valoarea portofoliului de instrumente financiare este de 1.877.114.443 lei, iar valoarea totală a activelor administrate este de 1.926.957.939 lei.

Analizând participațiile Transilvania Investments în societăţile din portofoliu, pe sectoare de activitate, prin prisma dividendelor cuvenite și încasate în exercițiul financiar 2024 din profiturile realizate în exercițiul financiar 2023, situaţia se prezintă astfel:
| - mii lei - | |||
|---|---|---|---|
| Structura portofoliului pe supersectoare de activitate |
Valoare justă 31.12.2024 |
Valoare dividende (profit 2023) |
% dividende sector în total dividende |
| Automobile şi piese de schimb | 2.864 | 22 | 0,03 |
| Bănci | 678.689 | 44.530 | 62,26 |
| Bunuri şi servicii industriale | 52.847 | 0 | 0 |
| Construcţii şi materiale de construcţii | 578 | 0 | 0 |
| Energie | 174.971 | 13.930 | 19,48 |
| Imobiliar | 169.570 | 3.284 | 4,59 |
| Medical | 1.146 | 0 | 0 |
| Produse alimentare, băuturi şi tutun | 6.662 | 247 | 0,35 |
| Produse şi servicii destinate consumului discreţionar |
2.270 | 0 | 0 |
| Servicii financiare") | 197.580 | 5.220 | 7,30 |
| Tehnologie | 5.446 | 62 | 0,09 |
| Telecomunicaţie | 9.567 | 139 | 0,19 |
| Turism şi recreere | 433.941 | 1.800 | 2,52 |
| Utilitāti | 23.091 | 2.285 | 3,19 |
| TOTAL | 1.759.232 | 71.519 | 100,00 |
*inclusiv unităţi de fond, tituri de participare
Principalele sectoare cu pondere însemnată în realizarea veniturilor din dividende încasate în anul 2024 de la societățile din portofoliu sunt: Bănci (62,26%), Energie (19,48%) și Servicii financiare (7,30%).
Situaţia dividendelor cuvenite şi încasate de Transilvania Investments în perioada 2015-2024 se prezintă astfel:
| Exercitiul financiar în care | Dividende (mii lei) | ||
|---|---|---|---|
| s-au repartizat | Cuvenite | Incasate | |
| 2015 | 15.755 | 15.755 | |
| 2016 | 25.612 | 25.602 | |
| 2017 | 42.431 | 42.431 | |
| 2018 | 64.777 | 64.777 | |
| 2019") | 71.053 | 71.053 | |
| 2020 | 39.998 | 39.998 | |
| 2021 | 32.916 | 32.916 | |
| 2022 | 107.806 | 107.806 | |
| 2023 | 98.477 | 98.477 | |
| 2024 | 71.519 | 71.519 | |
| Total | 570.344 | 570.334 |
*) inclusiv dividende trimestriale 2019
La data de 31.12.2024, soldul dividendelor cuvenite şi neîncasate este de 73 mii lei, din care 62 mii lei reprezintă dividende restante de societăți aflate în faliment/insolvenţă (dividende aferente exerciţiilor financiare anului 2008) și 2.275,00 euro reprezentând impozit pe dividende ce urmează
Pag. 27/106

a fi recuperat de la Autoritatea Fiscală din Germania (procedura de tax-reclaim fiind deschisă prin intermediul depozitarului BRD-Groupe Societe Generale S.A. București).
Toate sumele scadente cuvenite cu titlu de dividende aferente exerciţiilor financiare şi neîncasate integral la data de 31.12.2024 sunt înscrise în declarațiile de creanță depuse în cadrul procedurilor de insolvență.
În tabelul de mai jos este prezentată situația dividendelor rezultate din repartizări ale profiturilor aferente exerciţiilor financiare ale anilor 2022 şi 2023, înregistrate ca venituri ale Transilvania Investments în anii 2023 şi 2024:
| Nr. | Venituri din dividende (mii lei) | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| crt. | Sector de activitate | în anul 2023 | în anul 2024 | ||
| Incasate | % | Incasate | 9/2 | ||
| 1. | Automobile și piese de schimb | 7 | 0,01 | 22 | 0,03 |
| 2. | Bănci | 15.093 | 15,33 | 44.530 | 62,26 |
| ന് | Bunuri și servicii industriale | 0 | 0 | 0 | 0 |
| র্ব | Construcții și materiale de construcții | 0 | 0 | 0 | 0 |
| 5. | Energie | 16.930 | 17,19 | 13.930 | 19,48 |
| 6. | Imobiliar | 6.052 | 6,15 | 3.284 | 4,59 |
| 7. | Medical | 0 | 0 | 0 | 0 |
| 8. | Produse alimentare, băuturi și tutun | 209 | 0,21 | 247 | 0,35 |
| 9. | Produse și servici destinate consumului discreționar | 0 | 0 | 0 | 0 |
| 10. | Servicii financiare | 38.554 | 39,15 | 5.220 | 7,30 |
| 11. | Tehnologie | 26 | 0,03 | 62 | 0,09 |
| 12. | Telecomunicație | 41 | 0,04 | 139 | 0,19 |
| 13. | Turism și recreere | 20.763 | 21,08 | 1.800 | 2,52 |
| 14. | Utilități | 802 | 0,81 | 2.285 | 3,19 |
| TOTAL | 100,00 | 71.519 | 100,00 |
În anul 2024, veniturile din dividende au scăzut cu 36.287 mii lei comparativ cu anul precedent, în special datorită scăderii dividendelor încasate din sectoarele Servicii financiare (-33.334 mii lei) și Turism și recreere (-18.963 mii lei). În schimb, se constată o creștere semnificativă a dividendelor aferente sectorului Bănci (+29.437 mii lei).
De la înfiinţare şi până în prezent, Societatea nu a făcut obiectul unor operaţiuni de fuziune, divizare sau reorganizare.
Prin Hotărârea nr. 899 din 30.10.2024 a Tribunalului Brașov a fost dispusă intrarea în procedura falimentului a societății Organe de Asamblare S.A.
Transilvania Investments a elaborat și publicat pe site-ul propriu Politica de implicare a societății, în care este prezentat modul în care aceasta se implică în cadrul emitenților în care investește.
Conform acestei politici, prin implicarea Transilvania Investments se înţelege:

Principalele acțiuni întreprinse în anul 2024 de către Transilvania Investments, în acord cu politica sa de implicare, au fost umătoarele:
La nivelul Transilvania Investments, în calitate de A.F.I.A. autorizat, sunt definite Politici și proceduri privind administrarea portofoliului, în acord cu reglementările. Ca parte integrantă a procesului de investiții, Societatea, prin compartimentele de specialitate, analizează cu atenție emitenții anterior investirii și pe parcursul investiției, ca element al procesului de monitorizare a activităților din portofoliu. Analiza acoperă, printre altele, calitatea managementului, strategia, performanța financiară, riscurile, structura capitalului, transparența față de investitori, aplicarea principiilor de guvernanță corporativă etc.
În cadrul deciziilor de investiţii, se au în vedere şi sunt integrate informaţiile relevante disponibile, inclusiv cele cu impact asupra factorilor de durabilitate.
Conform Politicii de implicarea activității emitenţilor la care Transilvania Investments deține investiţii se poate face pe baza Bugetului de Venituri și Cheltuieli, Programului de investiții, Indicatorilor și criteriilor de performanță, Rapoartelor periodice și continue publicate de emitenți, Rapoartelor auditorilor financiari, Situațiilor financiare semestriale și anuale și a oricăror altor informații și documente publice relevante referitoare la emitenții în care se dețin investiții.
Astfel, în anul 2024, cu frecvență trimestrială, pe baza raportărilor financiare diseminate public prin intermediul B.V.B., compartimentele de specialitate din cadrul Transilvania Investments au analizat evoluția indicatorilor financiari ai emitenților din portofoliu, modul de îndeplinire a prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli, implementarea programului de investiții, precum și modul de încadrare a participațiilor în portofoliul administrat. De asemenea, au fost permanent monitorizate rapoartele curente publicate de emitenți la B.V.B., în vederea determinării eventualului impact financiar asupra valorii acțiunilor emise de acești emitenți și a rezultatului financiar curent.
Transilvania Investments consideră că este esențial să aibă o comunicare eficientă cu emitenții în care au fost efectuate investiţii, cu respectarea cadrului legal în vigoare. Sopul este de a se asigura crearea de valoare/dezvoltarea pe termen lung a sectoarelor cu potenţial de creştere şi dezvoltare identificate şi a celor strategice din perspectiva politicii investiționale a Societății.
În vederea realizării acestui obiectiv, Societatea urmărește stabilirea unei comunicări eficiente cu societățile din portofoliu. Comunicarea cu societățile din portofoliu se realizează cu respectarea deplină a principiilor de guvernanţă corporativă asumate atât la nivelul Transilvania Investments, cât şi la nivelul fiecărei societăţi. Societatea încurajează societăţile din portofoliu să adopte o conduită transparentă în adoptarea deciziilor, cu informarea completă şi echidistantă a tuturor acţionarilor, cu respectarea legislaţiei aplicabile.
Societatea îşi exercită activ drepturile de acţionar prin exprimarea votului în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor (direct sau prin corespondenţă), transmiterea de hotărâri, solicitări de completare a ordinii de zi (dacă este cazul) sau întrebări adresate Consiliului de Administraţie sau Directoratului/Consiliului
Pag. 29/106

de Supraveghere cu privire la punctele înscrise pe Ordinea de acţionarilor generale ale acţionarilor, precum şi monitorizarea atentă a informaţiilor şi rapoartelor diseminate de către emitenţi.
De asemenea, persoanele cu responsabilităţi specifice din cadrul Transilvania Investments participă la întâlniri cu investitorii, conferințe pentru prezentarea situațiilor financiare și la alte evenimente destinate investitorilor, organizate de societăţile în care se deţin participaţii.
Astfel, în anul 2024 persoanele mai sus-menționate au participat la evenimente de tip conference call sau organizate în format fizic ale emitenților ale căror acțiuni sunt cotate pe piața reglementată, în cadrul cărora au fost prezentate rezultatele financiare trimestriale sau anuale și strategia de dezvoltare a emitenților pentru perioada următoare (ex. FP, TLV, BRD, BVB, DIGI, SNP, SNG, ONE, HAI, M etc).
În plus, Transilvania Investments a participat la conferința Romania Investor Days, organizată de Wood & Company în luna septembrie 2024, în cadrul căreia a participat la prezentări și discuții atât cu emitenți din portofoliu, cât și cu alți emitenți care ar putea prezenta interes din punct de vedere investițional, cum ar fi: BRD, TLV, WINE, SNG, BVB, M, SNP, ONE, FP, DIGI, AROBS, H2O, PE, TRP, TTS etc.
La nivelul Transilvania Investments, în calitate de A.F.I.A. autorizat, sunt definite Politici şi proceduri privind administrarea portofoliului, în acord cu reglementările legale aplicabile. Definirea obiectivelor politicilor de administrare a portofoliului şi de exercitare a drepturilor de vot, precum şi a strategiilor, tacticilor şi măsurilor de punere în aplicare a acestora are la bază respectarea principiilor de guvernanţă corporativă asumate de emitenţi şi prin raportare la profilul de risc al Transilvania Investments şi cu deplină respectare a Politicilor şi procedurilor de management al riscului adoptate la nivelul Societății.
Pe parcursul anului 2024, Transilvania Investments și-a exercitat în mod activ dreptul de vot în adunările generale ale acționarilor din portofoliu, având ca obiectiv apărarea intereselor sale și ale acționarilor săi în emitenții în care a investit.
Astfel, în baza analizelor efectuate de către departamentele de specialitate și avizate de către Directoratul Transilvania Investments, au fost emise documente de participare și exercitare a dreptului de vot pentru un număr de 83 de Adunări Generale Ordinare ale Acționarilor și 32 Adunări Generale Extraordinare ale Acționarilor. Nu au fost emise de participare/vot pentru un număr de 73 de Adunări Generale Ordinare și Extraordinare ale Acționarilor, întrucât punctele de zi nu aveau impact asupra intereselor societare ale Transilvania Investments
În cadrul adunărilor generale ale acționarilor în care deține calitatea de acționar majoritar, Transilvania Investments a aprobat, priteriile și obiectivele de performanță pentru anul 2024 în funcție de specificul activității, indicatorii valorici stabiliți prin Bugetul de Venituri și Programele investiționale aferente anului 2024, corelate cu prevederile Politicii de remunerare stabilite la nivelul fiecărei entități, bugetele de venituri și cheltuieli și programele investiționale pentru anul 2024, numirea în posturile de conducere și supraveghere a unor persoane cu experiență și recunoaștere profesională în baza unor criterii clar predefinite etc.
De asemenea, în ceea ce priveşte companiile din portofoliu în cadrul cărora deține calitatea de acționar majoritar, Transilvania Investments a definit o nouă strategie de business, cu accent pe sectorul turism și recreere, sector care deține o pondere importantă în portofoliul administrat de societate, prin care se urmărește dezvoltarea de planuri de eficientizare a managementului companiilor din acest sector, astfel încât interesul crescut pentru turismul intern să fie valorificat la potențial maxim. Ținând cont de aportul colaboratorilor specializați în acest sector, au fost definite noi criterii de performanță pentru aceste societăți, criterii ce sunt implementate în mod direct de Transilvania Investments la momentării și elaborării opțiunilor de vot în cadrul adunărilor generale.

În ceea ce privește societățile cu profil industrial, se au în vedere opțiunile de restructurare și eficientizare a activității acestora, prin adoptarea unor politici care să creeze un cadru sustenabil pentru activitatea companiilor cu un astfel de tipic, fie prin restructurarea activității de producție în vederea reducerii impactului acesteia, fie prin reconfigurarea activității acestora pentru a garanta o utilizare cât mai eficientă a resurselor lor care să asigure cea mai bună utilizată în contextul în care acestea se plasează.
Pentru a promova o mai bună guvernanță corporativă, gestionare a riscurilor, performanță sau transparență la nivelul emitenţilor, Societatea poate cu alți acționari în cadrul unor proiecte comune punctuale. Orice fel de colaborare/comunicare cu acţionarii din cadrul aceluiaşi emitent se realizează în deplină concordanță cu legislația, reglementările aplicabile, precum și cu reglementările interne ale Transilvania Investments.
Comunicarea cu părțile interesate relevante ale emitenților în care s-a investit se va realizează doar în interesul investitorilor, cu respectarea condiţiilor mai sus-menţionate, fără a încalca nicio prevedere legală sau reglementare internă. Cooperarea/comunicarea poate avea loc în mod normal în cadrul reuniunilor formale sau informale cu alți acționari sau în cadrul unor grupuri de lucru profesionale, organizații și asociații neguvernamentale, etc.
La nivelul Transilvania Investments, în calitate de emitent şi A.F.I.A. autorizat, sunt definite Politici şi proceduri privind conflictul de interese, în acord cu reglementările. Prin instrumente și mecanisme specifice, se urmărește identificarea pro-activă a posibilelor situații cu risc semnificativ de prejudiciere a acționarilor Societății, în vederea adoptării celor mai bune măsuri preventive.
Toate deciziile privind implicarea și exercitarea drepturilor de vot au în vedere cel mai bun interes al investitorilor Transilvania Investments prin prisma administrării portofoliului. În toate situaţiile sunt avute în vedere normele legale privind conflictele de interese, cât şi politicile şi procedurile interne ale Societăţii.
În vederea gestionării conflictelor de interese în cazul exercitării drepturilor de vot, Transilvania Investments a emis numai procuri/împuterniciri speciale pentru toate problemele înscrise pe ordinea de zi a adunărilor generale ale acţionarilor societăţilor din portofoliu, pe baza notelor de fundamentare emise de Departamentul Monitorizare Participații .
Transilvania Investments, la stabilirea modalității de exercitare a dreptului vot în cadrul adunărilor generale ale acționarilor societăților din portofoliu, are în vedere beneficiul exclusiv al societății și al acționarilor acesteia, pentru prevenirea sau gestionarea oricăror conflicte de interese care decurg din exercitarea drepturilor de vot, astfel cum acestea au fost detaliate în Politicile şi procedurile privind conflictul de interese. Transilvania Investments își evaluează dreptul său de vot numai ca urmare a unei decizii consistente, cu luarea în considerare a principiilor de prevenire a conflictului de interese; în acest sens orice sarcini care intră în conflict de interese sunt separate în mod coreșpunzător (e.g. persoana responsabilă de administrarea unei societăți din portofoliu nu va face parte din organele de conducere sau control ale acelei societăţi); în situaţia în care membri ai Directoratului sau conducătorul Departamentului Monitorizare Participații fac parte din consiliile de administrație ale societăților din portofoliu, aceștia se abțin de la vot atunci când se află în discuție probleme ale societăților respecțive.
Pag. 31/106

în anul 2024, strategia de tranzacționare pe piețele de capital a vizat obținerea de profit prin tranzacții efectuate pe piața de capital locală și ajustarea portofoliului în vederea creșterii ponderii activelor financiare lichide și care asigură dividende atractive.
Dat fiind faptul că Transilvania Investments este un administrator de fonduri de investiții alternative, s-au luat toate măsurile necesare în vederea aplicării principiului best execution, cu accent pe reducerea costurilor și utilizarea serviciilor furnizate de intermediari care oferă comisioane de tranzacționare minime și au capacitatea de a executa ordinele de tranzacționare. În acest sens, Transilvania Investments a colaborat cu un număr de 7 Societăți de Investiții Financiare pentru tranzacționarea acțiunilor și cu 3 instituții financiare pentru tranzacționarea titlurilor de stat.
In cursul anului 2024, activitatea de tranzacționare a fost orientată către următoarele domenii:
Printre preocupările Transilvania I-a ocupat corelarea eficientă aficientă a nivelului plasamentelor de portofoliu și a celor speculative, în scopul maximizării profitului Societății.
Activitatea de tranzacționare derulată în cursul anului 2024 s-a materializat prin realizarea unui volum total de 567.167,96 mii lei, pentru instrumentele denominate în RON și 1.727,22 mii EUR, pentru instrumentele denominate în EUR.
ln anul 2024, au fost efectuate plasamente în acțiuni din sectoare existente la nivelul portofoliului administrat de Transilvania Investments, respectiv: Financiar (Banca Transilvania - TLV), Energie (OMV Petrom - SNP, Romgaz - SNG, Transgaz- TGN, Hidroelectrica- H2O și Premier Energy - PE), Turism și recreere (Turism Felix S.A - TUFE), imobiliar (One Properties - One), Telecomunicații (Digi Communications -DIGI), Tehnologie (AROBS Transilvania Software – AROBS), Utilități (Electrica – EL) etc. De asemenea, au fost plasate sume de bani ce au constat în titluri de participare în cadrul fondului de private equity CEECAT FUND II SCSp cu expunere pe companii din Europa emergentă. Totodată, au fost achiziționate acțiuni proprii, conform programelor de răscumpărare aprobate prin Hotărârile A.G.E.A. din 24.04.2023 și 22.04.2024.
Activitatea de investiții derulată în cursul anului 2024 s-a materializat prin realizarea unui volum investițional total de 304.615,06 mii lei, pentru instrumentele denominate în RON și 1.727,22 mii EUR, pentru instrumentele denominate în FUR
Activitatea de investiții a fost orientată către acțiuni care au dovedit o bună lichiditate, au asigurat un dividend atractiv sau au avut un potențial de creștere peste media pieței. Investițiile în acțiuni pe piața de capital locală, în valoare totală de 169.825,83 mii lei, au fost efectuate pe piața principală a BVB. În anul 2024, nu au fost efectuate investiții în acțiuni pe piețele de capital externe și nici pe piața AeRO a BVB.
În cursul anului 2024, Transilvania Investiții în obligațiuni de tipul titlurilor de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, au fost achiziționate, pe piața secundară administrată în regim

OTC, titluri emise în monedă locală, în valoare de 134.789,23 mii lei. Au fost vizate în special maturităţile pe termen scurt de până la un an și cele de 2 și 3 ani.
În scopul maximizării profitului și diversificării portofoliului, au fost efectuate investiții în titluri de participare din cadrul fondului de private equity CEECAT FUND II SCSp. Astfel, în anul 2024 au fost achiziționate titluri de participare în valoare totală de 1.727,22 mii EUR, reprezentând plăți în anul 2024.
Fondul CEECAT FUND II SCSp se concentrează pe investiții în Europa emergentă, cu focus pe companii mici și mijlocii. Printre companiile pe care fondul le deține în portofoliu, enumerăm urmatoarele:
În cursul anului 2024, Societatea a efectuat răscumpărări de acțiuni proprii, prin tranzacții la B.V.B., în cadrul programelor de răscumpărare aprobate prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 1/24.04.2023 și Hotărârea A.G.E.A. nr. 1/22.04.2024. Astfel, până la data de 31.12.2024, au fost răscumpărate 45.731.979 acțiuni, în valoare de 16.065 mii lei. Informații detaliate de răscumpărare a acțiunilor proprii sunt disponibile în cadrul Capitolului 5 din prezentul Raport.
Având în vedere cele de mai sus, investiţiile financiare efectuate de Transilvania Investments în anul 2024 se prezintă astfel:
| Investitii financiare | Valoare investită (RON), |
% din total investiții financiare (RON) |
|---|---|---|
| Total, din care: | 304.615.070,32 | 100,00% |
| Acțiuni, total, din care: | 153.759.843,43 | 50,48% |
| Achiziții pe piața de capital principală BVB, inclusiv investiții financiare directe |
150.768.219,39 | 49,49% |
| Achiziții pe piața de capital SMT/AeRO, inclusiv investiții financiare directe |
0 | 0.00% |
| Achiziții pe piața de capital principală BVB, prin oferta de majorare de capital social |
2.991.624,04 | 0,98% |
| Achiziții pe piața de capital SMT/AeRO, prin oferta de majorare de capital social |
0 | 0.00% |
| Titluri de stat, din care: | 134.789.237,35 | 44,25% |
Pag. 33/106

| Achiziţii titluri de stat în RON | 134.789.237.35 | 44,25% |
|---|---|---|
| Unități de fond, total, din care: | 0,00% | |
| Achiziții unități de fond pe piața internă | 0,00% | |
| Acțiuni proprii | 16.065.989,54 | 5,27% |
| Investiții financiare | (EUR) | Valoare investită % din total investiții, financiare (EUR) |
|
|---|---|---|---|
| Total, din care: | 1.727.221,80 | 100,00% | |
| Titluri de stat, din care: | 0,00% | ||
| Achiziții titluri de stat în EUR | 0,00% | ||
| Titluri de participare, total, din care: | 1.727.221,80 | 100,00% | |
| Achiziții titluri de participare în EUR | 1.727.221,80 | 100,00% |
Obs. Titluri de participare reprezintă sumele plătite pe parcursul anului 2024 în cadrul tragerilor de capital ale fondului CEECAT FUND II SCSp.
În cursul anului 2024, dezinvestițiile au vizat accelerarea demersurilor de restructurare a portofoliului administrat (pe criterii de lichiditate), marcarea unor operațiuni speculative inițiate anterior și valorificarea unor participații cotate, caracterizate de o lichiditate ridicată, condiționate de conjunctura pieței.
Astfel, au fost valorificate integral pachetele de acțiuni deținute la Utilaj Greu S.A Murfatlar (UTGR), Virola -Independenta S.A Sibiu (VIRO), reprezentând dețineri istorice din portofoliul Societății. De asemenea, au fost realizate mărcări parțiale de profit în cazul unor emitenți precum BRD-Groupe Société Générale (BRD), Banca Transilvania (TLV), Romgaz S.A (SNG), OMV Petrom S.A. (SNP), Hidroelectrica (H2O), Nuclearelectrica (SNN) etc. În total, vânzările de acțiuni însumează 209.298,07 mii lei, din care 200.489,30 mii lei reprezintă vânzări pe piața principală a Bursei de Valori București și 8.808,88 mii lei – vânzări pe sistemul mulțilateral AeRO.
În cadrul portofoliului de titluri de stat, vânzările au înregistrat suma de 52.614,18 mii lei. Au fost vizate în special maturitățile pe termen lung de 8 și 9 ani.
De asemenea, în cursul anului 2024 au fost realizate venituri în valoare de 640,64 mii lei din vânzări de unități de fond, prin răscumpărarea unităților în perioadele deschise de către administratorii acestor fonduri.
Astfel, în cursul anului 2024 au fost valorificate acțiuni, unități de fond și titluri de stat, în valoare totală de 262.552,89 mii lei.
| Dezinvestiții financiare | Valoare vânzări (RON) |
% din total vânzari (RON) |
|---|---|---|
| Total, din care: | 262.552.895,28 | 100,00% |
| Acțiuni, total, din care: | 209.298.070,29 | 79,72% |
| Vânzări pe piața de capital principală a BVB | 200.489.180,30 | 76,36% |
| Vânzări pe piața de capital SMT/AeRO | 8.808.889,99 | 3,36% |
| Titluri de stat, din care: | 52.614.181,66 | 20,04% |
| Vânzări titluri de stat în RON | 52.614.181,66 | 20,04% |
| Unități de fond, total, din care: | 640.643,33 | 0,24% |
| Vânzări unități de fond pe piața internă | 640.643,33 | 0,24% |

Potrivit bilanţului contabil încheiat la 31.12.2024, situaţia activelor, datoriilor proprii se prezintă astfel:
| - mii lei - | |||
|---|---|---|---|
| Indicatori | 31.12.2024 | 31.12.2023 | |
| Active imobilizate - total | 1.779.748 | 1.708.136 | |
| Active circulante - total | 146.754 | 115.503 | |
| Cheltuieli în avans | 456 | 361 | |
| Datorii - total | 95.289 | 90.821 | |
| Provizioane - total | 930 | 932 | |
| Capitaluri proprii - tota! | 1.830.739 | 1.732.766 |
Un indicator cheie privind performanţa unui fond de investiţii alternative este valoarea activului net (VAN), valoare care se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului A.S.F. nr. 9/2014.
Situația activelor și datoriilor Societății, respectiv raportul cu privire la valorile V.A.N. și V.U.A.N., se întocmește lunar, pentru sfârșitul ultimei zile din lună, în formatul solicitat de A.S.F. (conform Anexei 10 la Regulamentul A.S.F. 7/2020). Activul net, calculat de Societate, se certifică de către societatea de depozitare BRD – Groupe Société Générale S.A. București, se transmite la A.S.F. și B.V.B., până cel târziu în data de 15 a lunii următoare și se publică pe site-ul societății.
Valoarea lunară a activului net al Societății se determină ca diferență dintre valoarea totală a activelor deținute și valoarea însumată a datoriilor Societății și a veniturilor înregistrate în avans.
Valoarea activului net la 31.12.2024, comparativ cu perioada similară din anul precedent, a evoluat astfel:
| Indicatori | 31 decembrie 2024 | 31 decembrie 2023 | i Evolutie (%) 2024 /2023 |
||
|---|---|---|---|---|---|
| Total active - valoare calculată | 1.926.957.939 | 1.824.000.932 | +8,74% | ||
| Total datorii - valoare calculată | 96.218.442 | 91.234.823 | +5,47% | ||
| Activ net calculat" | ei | 1.830.739.498 | 1.732.766.109 | +8,91% | |
| lei/acțiune | 0,8622 | 0,8019 | +10,84% |
Sursa: Transilvania Investments Alliance
*) Calculat conform procedurii interne, în ocord cu Regulamentul A.S.F. 9/2014, procedură care se poate consulta pe site-ul societăţii: www.transilvaniainvestments.ro.
Pe categorii de activități, structura veniturilor realizate din activitățile curente, precum și gradul de realizare a obiectivelor prevăzute în bugetul aprobat pentru exerciţiul financiar 2024, se prezintă astfel:
| Indicatori | BVC 2024 |
Realizat 2024 |
Diferente BVC 2024 |
Grad realizare 96 |
|---|---|---|---|---|
| Venituri din dividende | 56.800 | 71.519 | +14.719 | 125,91% |
| Venituri din dobânzi bancare/dobânzi titluri de stat |
4.000 | 6.765 | +2.765 | 169,13% |
| Câştig net din evaluarea la valoare justă a portofoliului FVTPL (inclusiv activitatea de tranzacționare) |
42.600 | 4.217 | -38.383 | 9,90% |
| Alte venituri din exploatare | 8.000 | 440 | -7.560 | 5,50% |
| Venit net din exploatare | 111.400 | :32941 | -28.459 | 74.45% |
Pag. 35/106
Transilvania Investments Alliance S.A. Raport anual 2024

| Profit înainte de impozitare | 80.300 | 49.841 | -30.459 | 62.07% |
|---|---|---|---|---|
| Cheltuieli totale | (31.100) | (33.100) | (+2.000) | 106,43% |
| Alte cheltuieli | (9.900) | (10.553) | (+653) | 106,60% |
| Cheltuieli privind comisioanele | (2.600) | (2.879) | (+279) | 110,73% |
| Cheltuieli stock option plan | (3.600) | (3.401) | (-199) | 94,47% |
| Cheltuieli cu personalul | (15.000) | (16.287) | (+1.287) | 108,58% |
Din datele prezentate rezultă că veniturile nete cumulate de la începutul anului financiar 2024 sunt cu 28,46 milioane lei mai mici comparativ cu cele prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli pentru întregul an 2024.
Cheltuielile operaţionale înregistrate la 31.12.2024 însumează 33,10 milioane lei, fiind cu 2,00 milioane lei mai mari decât cele prevăzute în Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024, dintre care:
Cheltuieli cu personalul 16.287 mii lei, reprezentând 49,20% din total
11
(54,95% în 2023);
în 2023);
Sponsorizări şi acte de mecenat
Alte cheltuieli de funcţionare
599 mii lei, reprezentând 1,80% din total (2,03% în ll 2023); 477 mii lei, reprezentând 1,44% din total (1,59% 드
2.879 mii lei, reprezentând 8,70% din total (8,13%
În exerciţiul financiar 2024, raportul cost/venit, respectiv ponderea cheltuielilor totale realizate în total venituri realizate, a fost de 39,91% (10,83% în 2023).
Profitul brut realizat la 31.12.2024 este în sumă de 49,84 milioane lei, fiind cu 30,46 milioane lei mai mic decât cel prevăzut în Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent întregului exerciţiu financiar.
Rezultatul pe acţiune (profit net/acţiune) înregistrat în exerciţiul financiar 2024, în sumă de 0,0224 lei, a fost mai mic cu 0,0876 lei faţă de cel realizat în anul precedent.
●
Acest indicator nu prezintă relevanţă în cazul unui fond de investiţii alternative destinat investitorilor de retail, ale cărui activități principale sunt administrarea portofoliului și administrarea riscului. Transilvania lnvestments acţionează pe piaţa financiară ca investitor de portofoliu în instrumente financiare, care pot fi atât cotate pe o piaţă, cât şi necotate. Obiectivul investiţional al Transilvania Investments constă în maximizarea randamentelor agregate obținute de acționarii actuali și potențiali prin investițiile realizate de companie.
Numerarul şi echivalentele de numerar (fluxurile de trezorerie) în sold la 31.12.2024 însumează 18.507 mii lei, din care:
• Disponibilităţi în lei, plasate în depozite bancare 16.750 mii lei • Disponibilităţi în lei aflate în conturi curente la bancă şi în casierii 1.252 mii lei • Disponibilităţi în Euro şi USD echivalent lei, aflate în conturi curente 505 mii lei
Societatea dispune de dotarea tehnică corespunzătoare realizării obiectului său de activitate şi se preocupă în permanenţă de înnoirea şi întreţinerea acesteia, în vederea asigurării celor mai bune condiţii de exploatare.

Având în vedere specificul activității desfășurate de Transilvania Investments, în calitate de Administrator de Fonduri de Investiții Alternative, infrastructura IT reprezintă din punct de vedere tehnic cea mai importantă resursă a Societății. Pe parcursul anului 2024 au fost realizari de configurații și setări pentru a asigura funcționarea în bune condiții a infrastructurii IT.
În ceea ce privește Sistemul Informatic Integrat de care dispune Societatea, în anul 2024 a fost asigurată funcționarea tuturor modulelor sistemului. De asemenea, în vederea derulării în condiții optime a activității curente a compartimentelor funcționale Investments, au fost concepute dezvoltări și modificări ale Sistemul Informatic în funcție de necesitățile informatice ale compartimentelor societății. În plus, ca urmare a modificărilor legislative, au fost implementate noi module care să răspundă noilor cerințe legislative.
În vederea asigurării conformității cu cerințele Regulamentului DORA (Actul privind reziliența operațională digitală), Societatea a implementat până la termenul impus de reglementator (17 ianuarie 2025) strategiile, politicile și procedurile aferente cadrului specific de reglementare.
În luna noiembrie 2024, a fost realizată testarea anuală a Planului de asigurare a continuității (BCP), care s-a desfășurat având drept scenariu un incident la nivel de infrastructură utilizată la sediul fizic primar al Societății din Brașov, respectiv o cădere majoră a alimentării cu energie electrică la nivelul orașului Brașului Brașov. Testarea scenariului a fost realizată cu succes și și-a atins obiectivele planificate.
Dintre alte obiective finalizate în cursul anului 2024 menționăm: finalizarea Sistemului de Control acces centralizat (sedii Brașov și București), recertificarea ISO 27001:2013 valabilă până în 2025, pregătire, planificare tranziție la ISO 27001:2022, revizuirea sistemului de guvernanță IT, revizuirea și/sau completarea setului de politici și proceduri.
Societatea dispune de un website propriu www.transilvaniainvestments.ro, în cadrul căruia publică toate informațiile pe care are obligația de a le pune la dispoziția acționarilor în conformitate cu regiementările aplicabile. Detalii privind informațiile publicate de Societate în cadrul Cop. 7.9 - Relația cu acționarii și investitorii. În anul 2024, au fost realizate activitățile necesare pentru mentenanța şi actualizarea conținutului website-ului, precum și modificările de structură necesare.
Transilvania Investments utilizează o serie de platforme, precum Bloomberg, Refinitiv și Capital IQ, pentru a oferi suport departamentelor Societății ce necesită acces la informații actualizate și baze de date recente în desfășurarea activităților lor. Aceste resurse permit analiza detaliată a piețelor financiare, evaluarea oportunităților de investiții și monitorizarea factorilor economici și de risc, contribuind astfel la luarea unor decizii informate și strategice.
Pentru buna desfăşurare a activității, societatea dispune de spațiile și de dotarea tehnico-materială corespunzătoare, aprovizionarea cu materiale consumabile, obiecte de inventar, energie, apă, gaz şi alte bunuri materiale necesare făcându-se în totalitate de la societăţi comerciale din ţară (surse indigene).
Informațiile cu privire la achiziția de active financiare, corporale, sunt prezentate la pct. 3.6.1 - Activitatea de investiţii.
Informații privind vânzarea/cedarea de active financiare deţinute în portofoliu (investiţii financiare cedate) sunt prezentate la pct. 3.7.2 - Activitatea de dezinvestire.
Anul 2024 a fost marcat de un climat de incertitudine și ajustări pe piața de capital din România. Într-un context economic global tensionat, investitorii locali și străini s-au confruntat cu volatilitate și riscuri sporite, rezultatul fiind o evoluție moderată, care a necesitat o abordare prudentă din partea participanților la piață.
Pag. 37/106

În anul 2024, evoluția indicilor bursieri a reflectat un mediu de piață marcat de incertitudine și volațiilitate. Indicele BET a înregistrat fluctuații semnificative, cu perioade de redresare intercalate cu corecții accentuate, semn că investitorii au fost influențați de factorii și de condițiile economice interne. Indicii sectoriali au avut performanțe disparat diferite: sectoarele tehnologice și de consum au înregistrat unele semne de redresare, în timp ce domeniile tradiționale au suferit sub presiunea instabilității.
Pe plan extern, anul 2024 a fost dominat de evenimente majore care au avut un impact semnificativ asupra piețelor globale. Tensiunile geopolitice din diverse regiuni, alături de politicile monetare restrictive adoptate de marile bănci centrale pentru a combate inflația, au generat un mediu de incertitudine accentuată. Fluctuațiile prețurilor prime și perturbările lanțurilor de aprovizionare au amplificat efectele negative asupra pieței internaționale, afectând, implicit, fluxurile de capital și apetitul pentru risc al investitorilor. În același timp, tendințele globale de digitalizare și tranziție către economiile verzi au creat oportunități, însă acestea au fost temperate de contextul de volatilitate existent.
Titlurile de stat din portofoliul Transilvania Investments Alliance, achiziționate drept instrument de diversificare sau protecție în fața scăderii burselor de acțiuni, pot oferi un randament atractiv în cazul în care economia românească ar avea de suferit. De asemenea, în situația în care inflația va continua să crească, randamentele acestora vor asigura o protecție împotriva erodării capitalului. Lichiditatea ridicată a titlurilor permite o libertate de mișcare sporită, prin generarea de disponibilități de cash care pot fi valorificate în funcție de oportunitățile ce pot apărea pe parcursul anului. Totodată, Transilvania Investments va gestiona activ condițiile de lichiditate ale Societății, ținând contextul economic general, cât și de conjunctura specifică de piață, astfel încât să se îndeplinească principalele obiective prevăzute în Declarația de politică investițională 2024-2028, în Strategia 2024-2028 și în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aferent anului 2025. Prin direcțiile principale de acțiune, se vor continua procesele de restructurare a portofoliului administrat, menținerea statutului societății ca entitate de investiții ce cuantifică și evaluează performanța investițiilor pe baza valorii juste și strategia privind remunerarea acționarilor.
Privind spre 2025, perspectivele rămân moderate și impun o vigilență sporită. Se așteaptă o creștere ușoară a volumelor tranzacționărilor, însă factorii - precum tensiunile geopolitice, ajustările politicilor monetare internaționale și posibilele noi șocuri externe – împreună cu incertitudinile interne, determină o rezervă considerabilă în privința unui optimism excesiv. Investitorii, atât locali cât și străini, vor trebui să adopte strategii defensive și să diversifice portofoliile pentru a se proteja împotriva potențialelor turbulențe. În același timp, tranziția către investițiile sustenabile și implementarea criteriilor ESG vor câștiga teren, deși într-un ritm moderat, fiind condițiile legislative și de adaptarea treptată a instituțiilor financiare.
Interesul investitorilor străini rămâne prezent, dar este temperat de așteptări realiste privind randamentele, reflectând o preferință pentru strategii prudente în contextul actual. Instituțiile financiare vor trebui să își întărească practicile de guvernanță și să investească în tehnologii de ultimă generație, pentru a putea răspunde rapid și eficient la provocările ce se profilează.
Evoluțiile din 2024, deși au adus semne de redresare, au evidențiat în același timp vulnerabilitățile și riscurile inerente pieței de capital din România. Pentru 2025, un parcurs echilibrat, care îmbină prudența cu adaptabilitatea la noile condice și geopolitice, va fi esențial pentru consolidarea încrederii investitorilor și pentru menținerea stabilității pe termen mediu.

La finele anului 2024, Societatea deţinea în patrimoniu active corporale necesare desfăşurării normale a activității, cu o valoare de în contabilitate totală (valoare justă) de 21.056 mii lei, având următoarea componenţă:
| - mii lei - | |||
|---|---|---|---|
| Grupa | Denumirea | Valoare justă 31.12.2024 |
|
| 1 | Construcții | 13.304 | |
| 2 | Echipamente tehnologice, mijloace de transport şi aparate şi instalaţii de măsură şi control |
1.206 | |
| 3 | Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane ş.a. | 252 | |
| प | Imobilizări corporale în curs și Avansuri | 1.890 | |
| 5 | Terenuri | 4.404 | |
| TOTAL | 21.056 |
lmobilizările corporale sunt în contabilitate la cost istoric actualizat cu diferenţele rezultate din reevaluările efectuate, cu respectarea reguiilor de evaluare alternativă, prezentate în Reglementările contabile aplicabile. Cea mai recentă reevaluare a fost realizată la 31.12.2022, printr-un terţ - evaluator independent autorizat, reevaluării fiind cuprinse în situaţiile financiare anuale întocmite şi prezentate în raportul pentru exerciţiul financiar 2022.
Principalele imobilizări corporale de Societate sunt reprezentate de construcţii. Societatea deţine în proprietate un număr de 2 clădiri, respectiv sediul central din Brașov și un imobil din Bucureşti, care sunt amplasate în următoarele localităţi:
| Adresa | Descriere | |
|---|---|---|
| Sediul central | Braşov, str. N. lorga nr. 2 | lmobil S+P+3E+M |
| Imobil Bucureşti | Bucureşti, str. M. Rosetti nr. 35 | lmobil P+E+M |
| Grupa | Denumirea | Durata utilă de viată estimată |
|---|---|---|
| 1 | Construcţii | 10-50 |
| 2 | Echipamente tehnologice, mijloace de transport şi aparate şi instalaţii de măsură şi control, din care: |
ਮ |
| 2.1 | - echipamente tehnologice | 6-10 |
| 2.2 | - aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare | 3-5 |
| 2.3 | - mijloace de transport | 4-6 |
| 3 | Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane ş.a. |
3-10 |
Activele corporale se amortizează liniar, pe durata utilă de către o comisie tehnică, având în vedere atât utilitatea acestora pentru societate, cât şi prevederile cuprinse în H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. Nu există probleme legate de dreptul de proprietate asupra activelor corporale deţinute de societate, societatea nu are active corporale gajate sau ipotecate.

Açţiunile emise de Societate se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti din data de 01.11.1999, pe segmentul Principal, Categoria PREMIUM. În data de 14.03.2022, a avut loc prima ședință de tranzacționare a acțiunilor Societății sub noul TRANSI (simbol anterior SIF3), ca urmare a schimbării denumirii societății și derulării unui proces de rebranding. În prezent, acțiunile emise de Transilvania Investments Alliance nu se tranzacționează pe alte piețe.
In conformitate cu prevederile legale, evidența acționarilor Transilvania Investments Alliance și a acțiunilor deţinute de aceştia este ţinută, în baza unui contract de prestări servicii, de către societatea Depozitarul Central S.A., cu sediul social în Bucureşti, Şoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, Clădirea America House, Aripa de Est, etaj 1, sector 1.
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din data de 24.04.2023 a aprobat derularea a două programe de răscumpărare de către societate a propriilor acţiuni, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, în următoarele condiţii:
(i) dimensiunea cumulată a programelor - maxim 20.000.000 acțiuni cu valoare nominală de 0.10 lei/acțiune, reprezentând 0,9248% din capitalul social;
(ii) preţul de dobândire a acţiunilor - preţul minim va fi egal cu preţul de piaţă al acţiunilor societăţii de la Bursa de Valori Bucureşti din momentul efectuării achiziţiei şi preţul maxim va fi 0,49 lei/acţiune;
(iii) durata fiecărui program - perioada de maxim 18 luni de la data publicării A.G.E.A. în Monitorul Oficial al României partea a IV-a,
(iv) plata acțiunilor răscumpărate - din rezervele disponibile (cu excepția rezervelor legale) înscrise în ultimele situaţii financiare anuale aprobate,
(v) destinația celor două programe, în această ordine:
l. maxim 12.000.000 acțiuni în scopul reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate;
II. maxim 8.000.000 acțiuni pentru distribuirea cu titlu gratuit, membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului şi personalului identificat, în cadrul unui program Stock Option Plan, în acord cu politica de remunerare aprobată la nivelul societăţii;
(vi) acordarea unui mandat Directoratului pentru ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri.
În baza hotărârii A.G.E.A. mai sus-menționată, Societatea a derulat următoarele tranzacții de răscumpărare:
Perioada 08.12.2023 - 06.02.2024 - prima etapă a programului de răscumpărare având ca obiect răscumpărarea de acțiuni proprii în scopul reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate - răscumpărări prin tranzacții la BVB.
Număr total de acțiuni răscumpărate: 4.000.000 acțiuni, reprezentând 0,1849% din capitalul social Preț mediu de răscumpărare: 0,3181 lei/acțiune
Valoarea totală a acțiunilor răscumpărate: 1.272.347,27 lei
Intermediar: BT Capital Partners
Perioada 19.02.2024 - 10.04.2024 - a doua etapă a programului de răscumpărare având ca obiect răscumpărarea de acțiuni proprii în scopul reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate - răscumpărări prin tranzacții la BVB.
Număr total acțiuni răscumpărate: 8.000.000 acțiuni, reprezentând 0,3699% din capitalul social Preț mediu de răscumpărare: 0,3216 lei/acțiune
Valoarea totală a acțiunilor răscumpărate: 2.573.142,81 lei
Intermediar: BT Capital Partners

Perioada 11.04.2024 – 11.06.2024 – al doilea program de răscumpărare având ca obiect răscumpărarea de acțiuni proprii în scopul distribuirii în cadrul unui program Stock Option Plan - răscumpărări prin tranzacții la BVB.
Număr total acțiuni răscumpărate: 8.000.000 acțiuni, reprezentând 0,3699% din capitalul social Preț mediu de răscumpărare: 0,3337 lei/acțiune
Valoarea totală a acțiunilor răscumpărate: 2.669.442 lei
Intermediar: BT Capital Partners
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024 a aprobat derularea unui program de răscumpărare de către societate a propriilor acțiuni, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, în următoarele condiţii:
(i) dimensiunea programului - maxim 34.003.797 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 lei/acţiune, reprezentând 1,5724% din capitalul social;
(ii) preţul de dobândire a acţiunilor - preţul minim va fi egal cu preţul de piaţă al acţiunilor societăţii de la Bursa de Valori Bucureşti din momentul efectuării achiziţiei şi preţul maxim va fi 0,50 lei/acţiune;
(iii) durata programului - perioada de maxim 18 luni de la data publicării A.G.E.A. în Monitorul Oficial al României partea a IV-a,
(iv) plata acțiunilor răscumpărate - din rezervele disponibile (cu excepția regale) înscrise în ultimele situaţii financiare anuale aprobate,
(v) destinația programului – în următoarea ordine:
1) maxim 24.003.797 acțiuni în scopul reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate; 2) maxim 10.000.000 pentru distribuirea cu titlu gratuit, membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului şi personalului identificat, în cadrul unui program Stock Option Plan, în acord cu politica de remunerare aprobată la nivelul societăţii şi
(vi) acordarea unui mandat Directoratului pentru ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri.
În baza hotărârii A.G.E.A. mai sus-menționată, Societatea a derulat următoarele tranzacții de răscumpărare:
Perioada 17.06.2024 - 22.11.2024 - prima etapă a programului de răscumpărare având ca obiect răscumpărarea de acțiuni proprii în scopul reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate - răscumpărări prin tranzacții la BVB.
Număr total acțiuni răscumpărate: 24.003.797 acțiuni, reprezentând 1,11% din capitalul social
Preț mediu de răscumpărare: 0,3676 lei/acțiune
Valoarea totală a acțiunilor răscumpărate: 8.823.130,16 lei
Intermediar: BT Capital Partners
În data de 26.11.2024, Societatea a demarat cea de-a doua etapă a programului de răscumpărare având ca obiect răscumpărarea unui număr maxim de 10.000.000 de acțiuni proprii în scopul distribuirii în cadrul unui program Stock Option Plan, prin tranzacții la BVB. Perioada de derulare a acestei etape este 26.11.2024-17.03.2025. Până la data de 31.12.2024, în Societatea a răscumpărat în cadrul acestei etape un număr de 3.226.182 acțiuni proprii, la prețul mediu de 0,3731 lei, pentru care a fost plătită suma de 1.203.676 lei, această etapă a programului fiind completată in proporție de 32%.
Ulterior încheierii perioadei de raportare, în data de 13.03.2025, a fost finalizată cea de-a doua etapă a programului de răscumpărare mai sus-menționată, după cum urmează:
Număr total acțiuni răscumpărate: 10.000.000 acțiuni, reprezentând 0,4624% din capitalul social Preț mediu de răscumpărare: 0,3841 lei/acțiune
Valoarea totală a acțiunilor răscumpărate: 3.840.651,26 lei
Intermediar: BT Capital Partners
Pag. 41/106

Informații detaliate privind programele de răscumpărare derulate de societate sunt disponibile pe site-ul www.transilvaniainvestments.ro, la secțiunea Informații pentru investitori/Răscumpărare acțiuni.
Potrivit datelor furnizate de către Depozitarul Central S.A. Bucureşti, la data de 31.12.2024, acţionariatul Transilvania Investments avea următoarea structură:
| Actionari | Numar | Număr acțiuni | % deținut din | |
|---|---|---|---|---|
| actionari | detinute | capitalul social | ||
| Persoane fizice, total, din care: | 6.953.940 | 1.098.275.979 | 50,79 | |
| Rezidente | 6.951.450 | 1.085.520.863 | 50,20 | |
| Nerezidente | 2.490 | 12.755.116 | 0.59 | |
| Persoane juridice, total din care: | 224 | 1.064.167.818 | 49,21 | |
| Rezidente | 204 | 1.049.644.469 | 48,54 | |
| Nerezidente | 20 | 14.523.349 | 0,67 | |
| Total acționari, din care: | 6.954.164 | 2.162.443.797 | 100,00 | |
| Rezidenți | 6.951.654 | 2.135.165.332 | 98,74 | |
| Nerezidenți | 2.510 | 27.278.465 | 1,26 |
Având în vedere definiţiile prezentate în Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operațiuni de piață cu privire la "filiale", la data de 31.12.2024 Transilvania Investments deținea în portofoliu participaţii reprezentând 50% şi peste 50% din capitalul social al unui număr de 20 societăţi, astfel cum acestea sunt prezentate în Anexa nr. 1 la prezentul raport.
La data de 31.12.2024, niciuna dintre aceste filiale nu deţinea acţiuni emise de Societate (nu este acţionar al Transilvania Investments).
Lista persoanelor din structurile de conducere ale societății, respectiv membrii Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere, și informațiile detaliate referitoare la aceștia, sunt prezentate la pct. 7.2. din Declarația de guvernanța corporativă de mai jos.
Lista societăților din portofoliu în care Transilvania Investments deține poziția majoritară (au statut de filială) la data de 31.12.2024 este prezentată în Anexa nr. 1 la prezentul raport.
Lista societăților din portofoliu în care Transilvania Investments deține participații care îi conferă o influență semnificativă (interese de participare) la data de 31.12.2024 este prezentată în Anexa nr. 2 la prezentul raport.
Tranzacțiile Transilvania Investments cu părțile afiliate au fost efectuate pe parcursul desfăşurării normale a activității Societății în condiții normale ale pieței și nu au existat tranzacții semnificative în anul 2024. Informațiile detaliate privind transilvania Investments cu părți afiliate sunt prezentate în Nota 27 la Situațiile financiare întocmite la data de 31.12.2024, anexate la prezentul raport.
Societatea nu a emis obligaţiuni şi/sau alte titluri de creanţă şi, ca urmare, la 31.12.2024 nu are reflectate în situaţiile financiare anuale obligaţii de această natură.

În aplicarea amendamentelor la IFRS 12 şi IAS 27, Transilvania Investments îndeplineşte condiţiile din definiţia entităţii de investiţii, astfel, Societatea nu consolidează filialele și întocmește situații financiare individuale în conformitate cu I.F.R.S. Societatea a analizat obligaţia de a transmite un raport cu privire la impozitul pe profit, pentru a respecta cerințele articolelor 39.2 - 39.7, din Norma ASF 39/2015 referitoare la publicarea de informații privind impozitul pe profit. Întrucât operează doar în România, nu consolidează filialele (conform celor detaliate mai sus) și își desfășoară activitatea pe teritoriul unui singur stat membru al Uniunii Europene și în nicio altă jurisdicție fiscală, Societatea a concluzionat că nu are obligația de a publica și de a asigura accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit.
În cadrul procesului de reevaluare periodică a statutului societăţii de entitate de investiţii, Transilvania Investments a analizat măsura în care condiţiile de încadrare ca entitate de investiţii sunt îndeplinite şi pentru anul 2024. Astfel, au fost analizate elementele definitorii încadrării ca entitate de învestiţii (serviciile legate de investiţii, scopul activităţii, analiza strategiei de ieşire şi a rezultatelor din investiţii, evaluarea la valoarea justă), precum şi gradul de îndeplinire a caracteristicilor tipice ale unei entități de investiții (deține mai mult de o investiţie, are mai mult de un investitorii neafiliaţi - acţiunile în capitalul social al societăţii nu aparţin filialelor societăţii, are participaţii în capitalurile proprii sub formă de capitaluri proprii sau interese similare). S-a concluzionat că și pentru anul 2024, Transilvania Investments îndeplineşte condiţiile de încadrare ca entitate de investiţii.
| Lei | |||
|---|---|---|---|
| Indicatori | 31.12.2024 | 31.12.2023 | 31.12.2022 |
| Numerar și echivalente de numerar | 18.507.269 | 60.202.503 | 47.173.996 |
| Active financiare recunoscute la valoarea justă prin contul | |||
| de profit și pierdere | 732.045.656 | 811.804.885 | 646.510.745 |
| Titluri de stat recunoscute la valoare justă prin contul de | |||
| profit sau pierdere | 117.881.986 | 52.347.521 | 31.653.276 |
| Active financiare recunoscute la valoarea justă prin alte | |||
| elemente ale rezultatului global | 1.027.186.801 | 875.074.595 | 669.338.157 |
| Alte active financiare la cost amortizat | 7.554.912 | 2.955.488 | 6.719.070 |
| Alte active | 697.556 | 569.634 | 951.713 |
| Creanțe privind impozitul curent | 2.640.990 | ||
| Imobilizări necorporale | 77.016 | 124.564 | 82.473 |
| Imobilizări corporale | 19.203.166 | 20.018.840 | 18.029.683 |
| Investiții imobiliare | 2.119.862 | ||
| Active reprezentând drepturi de utilizare a activelor suport | |||
| în contracte de leasing | 1.162.589 | 902.902 | 3.514.086 |
| Total active | 1.926.957.939 | 1.824.000.932 | 1.426.093.062 |
| Datorii financiare | 23.044.914 | 15.071.538 | 26.908.594 |
| Datorii din contracte de leasing | 1.384.287 | 1.009.620 | 3.988.871 |
| Datorii privind impozitul amânat | 68.600.611 | 57.027.539 | 30.129.459 |
| Datorii privind impozitul pe profit curent | 15.055.236 | 3.650.349 | |
| Alte datorii | 2.552.792 | 2.435.052 | 1.147.317 |
| Provizioane pentru riscuri și cheltuieli | 635.838 | 635.838 | 2.105.540 |
| Total datorii | 96.218.441 | 91.234.823 | 67.930.130 |
| Capital social | 216.244.380 | 216.244.380 | 216.244.380 |
| Rezultat reportat | 232.405.905 | 390.300.023 | 206.004.942 |
| Rezerve din reevaluarea activelor financiare recunoscute | |||
| la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global | 356.430.952 | 292.981.541 | 133.897.466 |
| Rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale | 15.473.665 | 15.421.454 | 15.602.907 |
Pag. 43/106

| Alte rezerve | 1.020.693.185 | 815.626.279 | 784.291.364 |
|---|---|---|---|
| Acțiuni proprii | (13.872.296) | (475.749) | (2.786.400) |
| Beneficii acordate salariaților și conducerii sub forma | |||
| instrumentelor de capitaluri proprii | 3.363.707 | 2.668.181 | 4.908.273 |
| Total capitaluri proprii | 1.830.739.498 | 1.732.766.109 | 1.358.162.932 |
| Total datorii și capitaluri proprii | 1.926.957.939 | 1.824.000.932 | 1.426.093.062 |
| Lei | |||
|---|---|---|---|
| Indicatori | 31.12.2024 | 31.12.2023 | 31.12.2022 |
| Venituri din dividende | 71.519.153 | 98.477.235 | 107.805.920 |
| Venituri din dobânzi bancare | 2.081.031 | 2.684.194 | 1.259.682 |
| Venituri din dobânzi titluri de stat clașificate ca acțive | |||
| financiare la valoarea justă prin contul de profit sau | |||
| pierdere | 4.684.343 | 1.913.399 | 638.889 |
| (Pierdere)/câștig net provenit din active financiare | |||
| recunoscute la valoare justă prin contul de profit și pierdere | 4.216.832 | 153.310.939 | (34.188.741) |
| Alte venituri din exploatare | 439.592 | 25.965.457 | 15.824.187 |
| Venitul net din exploatare | 82.940.951 | 282 351.224 | 91.339.937 |
| Cheltuieli cu personalul, total: | (19.687.778) | (18.219.434) | (12.157.454) |
| Cheltuieli cu remunerarea personalului | (16.288.980) | (16.804.273) | (14.565.223) |
| Cheltuieli Stock Options Plan | (3.400.572) | (1.415.161) | (1.545.798) |
| Venituri din reversarea provizionului pentru beneficiile | 1.774 | 3.953.567 | |
| angajaților, membrilor Directoratului și ai Consiliului de | |||
| Supraveghere | |||
| Cheltuieli privind comisioanele | (2.878.939) | (2.489.823) | (2.257.533) |
| (Pierderea)/Reluarea pierderii din depreciere active | 39.267 | 1.666.921 | 208.904 |
| Cheltuieli exploatare | (10.555.025) | (12.706.597) | (11.294.501) |
| Costuri de finanțare | (17.481) | (39.273) | (878.469) |
| (Pierderea)/Reluarea pierderii din provizioane | 1.207.201 | (1.809.107) | |
| Cheltuieli totale | (33.099.956) | (30.581.005) | (28.188.160) |
| Profit realizat | 49.840.995 | 251 770.219 | 63.151.777 |
| Venit/(Cheltuială) impozit profit | (1.802.790) | (14.728.512) | 569.961 |
| Profitul net al exerciţiului | 48.038.205 | 237.041.707 | 63.721.738 |
| Alte elemente ale rezultatului global | |||
| Elementele care nu vor fi clasificate ulterior în profit sau pierdere |
|||
| Caștig/(pierdere) net(ă) de impozit amânat, din reevaluarea | |||
| activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte | |||
| elemente ale rezultatului global | 94.551.479 | 169.769.794 | (88.134.703) |
| Creșteri/(Scăderi) ale rezervei din reevaluarea imobilizărilor | |||
| corporale, netă de impozit amânat | 52.211 | 107.940 | 3.623.423 |
| Alte elemente ale rezultatului global al exerciţiului - total | 94.603.690 | 169.877.735 | (84.511.281) |
| Rezultatul global total al exerciţiului | 142.641.895 | 406.919.442 | (20.789.542) |
Cu privire la Situaţia profitului/pierderii şi alte elemente ale rezultatului global, precizăm faptul că, începând cu data de 01.01.2015, Transilvania Investments a clasificat investiţiile financiare în filiale şi entităţi asociate ca instrumente financiare deţinute la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere şi disponibile pentru vânzare, clasificare care se regăsește în rezultatele financiare ale anului 2024.
Situaţia fluxurilor de trezorerie la 31.12.2024 este detaliată mai jos:
| Lei | |||
|---|---|---|---|
| Descriere | 31.12.2024 | 31.12.2023 | 31.12.2022 |
| Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare | |||
| total, din care: | (3.947.658) | 36.601.010 | 11.015-871 |
| incasări de la clienți | 326.179 | 192.830 | 750.140 |
| Plăţi către furnizori şi angajaţi | (18.854.624) | (33.119.041) | (18.444.643) |

| Incasări din titluri de stat ajunse la maturitate | 19.802.250 | 1.291.483 | |
|---|---|---|---|
| Încasări din vânzarea de participaţii | 257.822.753 | 210.586.820 | 169.279.944 |
| Plăți pentru achiziționarea de participații | (300.121.126) | (228.643.356) | (226.392.487) |
| Impozit pe profit plătit | (26.159.381) | (5.971.887) | (16.549.026) |
| Dobânzi încasate | 2.081.030 | 3.194.694 | 2.267.719 |
| Dividende încasate (nete de impozitul reținut la | |||
| sursă) | 71.519.152 | 98.477.235 | 107.805.919 |
| Plăți privind contribuții, taxe, impozite datorate către bugetul de stat |
(7.881.662) | (7.410.703) | (6.204.218) |
| Alte plăţi legate de funcţionarea Societăţii | (1.883.592) | (1.382.137) | (987.424) |
| Alte plăți aferente activității de investiții (inclusiv | |||
| comisioane brokeraj aferente vânzărilor) | (598.637) | (614.928) | (320.055) |
| Fluxuri de trezorerie din activități de investiție total, din care: |
(468.768) | 468.233 | (1.947.643) |
| Plăți pentru achiziționarea de imobilizări corporale și | |||
| necorporale | (1.073.477) | (2.070.213) | |
| Încasări din vânzări imobilizări corporale | (468.768) | 1.541.765 | 122.570 |
| Fluxuri de trezorerie din activități de finanțare total, | |||
| din care: | (32.278.808) | (24.040.791) | (9.896.719) |
| Dividende plătite acţionarilor (inclusiv impozitul pe dividende) |
(20.797.819) | (19.498.891) | (963.988) |
| Credite pe termen scurt | (437.918) | ||
| Dobânzi plătite | (262.007) | ||
| Plăţi aferente contractelor de leasing | (401.210) | (1.154.423) | (924.230) |
| Plăți pentru acțiuni proprii răscumpărate | (16.079.779) | (3.387.477) | (7.308.577) |
| Cresterea/(scăderea) netă a numerarului şi | |||
| echivalentelor de numerar | (41.695.234) | 13.028.507 | (688.491) |
| Numerar şi echivalente de numerar la începutul | |||
| exercițiului financiar | 60.202.503 | 47.173.996 | 47.862.487 |
| Numerar şi echivalente de numerar la sfârșitul | |||
| exercițiului financiar | 18.507.269 | 60.202.503 | 47. 75.996 |
Transilvania Investments asigură implementarea principiilor de guvernanță corporativă prevăzute în Codul de Guvernanță Corporativă (C.G.C.) al B.V.B. Societatea prezintă periodic, prin Declarația "Aplici", din cadrul rapoartelor anuale, gradul de conformare cu principiile și recomandările C.G.C. al B.V.B.
Stadiul conformării societății cu prevederile C.G.C. al B.V.B., la data de 31.12.2024, este prezentată în Anexa nr. 4 la prezentul raport. Declarația de guvernanță corporativă este completată de Raportul Consiliului de Supraveghere pentru anul 2024, care este prezentat acționarilor împreună cu Raportul Directoratului pentru anul 2024.
De asemenea, Raportul de activitate pentru anul 2024 include explicații privind evenimentele relevante înregistrate în 2024 în legătură cu aplicarea prevederilor Regulamentului A.S.F. nr.2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare și este însoțit de Declarația privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă la data de 31.12.2024 (Anexa nr. 5), întocmită în conformitate cu prevederile Regulamentului sus-menționat.
Conform prevederilor Actului Constitutiv, Transilvania Investments este administrată în sistem dualist de către un Directorat care își desfășoară activitatea sub supravegherea unui Consiliu de Supraveghere. Consiliul
Pag. 45/106

de Supraveghere este compus din cinci membri, persoane fizice, aleși de adunarea generală ordinară a acționarilor, prin vot secret, pentru un mandat de patru ani.
Membrii Consiliului își desfășoară activitatea în baza contractelor de administrare aprobate de adunarea generală a acţionarilor, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului şi a Actului Constitutiv al Societății.
În conformitate cu prevederile Legii societăţilor, toţi membrii Consiliului de Supraveghere sunt membri neexecutivi, întrucât niciunul dintre membri nu deţine o funcţie executivă în cadrul societăţii, societatea fiind administrată în sistem dualist.
La data de 31.12.2024, Consiliul de Supraveghere al Societății era compus din dl. Patrițiu Abrudan -Președinte, dl. Marius-Petre Nicoară - Vicepreședinte, dl. Constantin Frățilă - membru, dl. Vasile-Cosmin Turcu - membru și dl. Horia-Cătălin Bozgan - membru. Mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere este valabil până la data de 19.04.2025.
Menționăm faptul că, în perioada 09.02.2024-22.04.2024, dl. Vasile-Cosmin Turcu și dl. Horia - Cătălin Bozgan au deținut calitatea de membri provizorii ai Consiliului de Supraveghere, fiind autorizați de către A.S.F. prin Autorizația nr. 13/09.02.2024, ca urmare a numirii în această calitate de către Consiliul de Supraveghere pentru un mandat cuprins între data autorizării de către A.S.F. și data de 30.04.2024 (Raport curent nr. 785/09.02.2024).
Ulterior, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024 a aprobat alegerea domnilor Horia-Cătălin Bozgan și Vasile-Cosmin Turcu în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere al societății, pentru un mandat cuprins între data autorizării acestora de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi data de 19.04.2025, data expirării actualului mandat al Consiliului (Raport curent nr. 2678/22.04.2024).
Prin Autorizația nr. 73/11.07.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a autorizat pe domnii Vasile-Cosmin Turcu și Horia-Cătălin Bozgan în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere, pentru un mandat valabil până la data de 19.04.2025, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 1/22.04.2024 (Raport curent nr. 4571/12.07.2024).
Astfel, începând cu data intrării în vigoare a autorizației mai sus-menționate, componența Consiliului de Supraveghere, până la data de 31.12.2024, a fost următoarea: dl. Patrițiu Abrudan - Președințe, dl. Marius-Petre Nicoară - Vicepreședinte, dl. Constantin Frățilă-membru, dl. Vasile-Cosmin Turcu-membru și dl. Horia-Cătălin Bozgan-membru.
Menționăm faptul că, în data de 27.12.2024, a fost înregistrată la Societate demisia dlui Constantin Frățilă din funcția de membru al Consiliului de Supraveghere, începând cu data de 01.01.2025 (Raport curent nr. 9014 / 27.12.2024).
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 16.12.2024 a aprobat alegerea noului Consiliu de Supraveghere al societăţii, format din 5 membri, respectiv dl. Horia-Cătălin Bozgan, dl. Marius-Petre Nicoară, dl. Vasile-Cosmin Turcu, dl. Patrițiu Abrudan și dna. Adriana Tiron-Tudor, pentru un mandat de 4 ani, cuprins între data de 20.04.2025 și data de 19.04.2029 (Raport curent nr. 8701/16.12.2024).
Orice acord, înțelegere sau legatură de familie între membrii Consiliului de Supraveghere și o altă persoană datorită căreia persoana respectivă a fost numită membru al Consiliului de Supraveghere – nu este cazul.
Informații despre membrii Consiliului de Supraveghere, în componența autorizată prin Autorizația A.S.F. nr. 73/11.07.2024, pot fi regăsite în tabelul de mai jos.
CV-urile membrilor Consiliului pot fi consultate pe website-ul societății, la adresa www.transilvaniainvestments.ro, în secțiunea Despre noi.

| Nume, varsta, vechimea în funcție |
Calificare | Experiența profesională | Alte angajamente și obligații profesionale |
|---|---|---|---|
| Patriţiu ABRUDAN (70) Independent Președinte începând cu 28.02.2023 Din aprilie 2021 |
Economist -Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Babes-Bolyai Cluj-Napoca Diplomă Master - Bănci și Piețe de Capital, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca |
Experiență în domeniul bancar, în funcția de director regional Experiență în domeniile finanțe-contabilitate, comercial și marketing |
N/A |
| Marius-Petre NICOARA (66) Independent Vicepreședinte începând cu 28.02.2023 Dîn aprilie 2021 |
Inginer - Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice Cluj- Napoca |
Administrator instituție bancară Management financiar Marketing Comunicare publică Funcție de demnitate publică în Senatul României Experiență în administrație publică locală |
Membru în Consiliul de administație al FNGCIMM Fondator și acționar al grupului de firme Compexit |
| Horia-Cătălin BOZGAN (52) Independent Din februarie 2024 |
Economist - Facultatea de Relații Comerciale și Financiar Bancare Interne și Internaționale din cadrul Universității Româno- Americană București Executive MBA - Maastricht School of Management - Olanda/ Bucureşti |
Experiență în domeniul bancar și piața de capital, Contabil autorizat BVB, trader autorizat BVB |
Director Regional Banca Transilvania, Sucursala Brașov |
| Vasile-Cosmin TURCU (54) Independent Din februarie 2024 |
Inginer - Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul Universității Babes-Bolyai, Cluj-Napoca Certified Reliability Leader - American Association of Asset Management Professionals |
Membru în consilii de administrație și CEO la societăți admise la tranzacționare pe piața reglementată Experiență în sectoarele petro-chimică și farmaceutică, dezvoltare parteneriate de afaceri, optimizarea proceselor de business, schimbare culturală managerială |
Președinte al Consiliului de Administrație, THR Marea Neagra S.A. Membru în Consiliul de Administrație, Sinteza S.A. Director, PROMMENT SERVICES SRL, Constanța |
| Constantin FRĂȚILĂ (64) Din aprilie 2021 - până în 31 decembrie 2024 Membru CS în perioadele: ian. 2020 - apr. 2021 iulie 2017 - sep. 2018 apr. 2013-aug. 2014 |
Inginer - Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Transilvania Braşov |
Administrare societăți admise la tranzacționare pe piața reglementată Experiență în activitatea de leasing Investiții pe piața de capital |
Administrator al Global Building Investment S.A. Administrator al Kronstadt Papier Technik S.A. Președinte al Asociației Constructorilor și Investitorilor Dobrogea Membru al Clubului International al Sponsorilor Scuderiei Ferrari din F1 |
În anul 2024, în vederea îndeplinirii obligațiilor de formare și perfecțională continuă stabilite prin reglementările A.S.F., membri ai Consiliului de Supraveghere au "Programul de pregătire profesională continuă a personalului pentru anul 2024", organizația Profesioniștilor Pieței de
Pag. 47/106

Capital, în perioadele 31.10.2024 și 20.11.2024-21.11.2024. De asemenea, membri ai Consiliului a participat la programul "Guvernanța corporativă care crează valoare", organizat de Envisia în parteneriat cu Bursa de Valori București.
În vederea evaluării independenţei membrilor săi, Consiliul de Supraveghere a adoptat criteriile de evaluare prevăzute de Codul de Guvernaţă Corporativă al BVB. Prin raportare la aceste criterii, Consiliul de Supraveghere are în componenţa sa un număr de patru membri independenţi, astfel cum este prezentat în tabelul de mai sus. Menţionăm faptul că, în conformitate cu reglementările interne ale societăţii, fiecare membru independent al Consiliului trebuie să depună o declarație la momentul nominalizării sale, în vederea alegerii sau realegerii, precum și atunci când survine orice schimbare a statutului său.
Atribuţiile şi responsabilităţile membrilor Consiliului sunt prevăzute de lege, de Actul Constitutiv al Societăţii şi sunt detaliate în cadrul "Reglementărilor interne" /"Politici și proceduri privind funcționarea Transilvania Investments Aliance S.A. în calitate de A.F.I.A.".
Printre atribuțiile Consiliului de Supraveghere se regăsesc următoarele:

Consiliul de Supraveghere este sprijinit în activitatea sa de un Secretar, care îndeplinește și funcția de secretar al comitetelor Consiliului. Secretarul este responsabil, în principal, de facilitarea comunicării dintre Consiliu și comitetele acestuia și dintre Consiliu și Directorat, precum și de convocarea și desfășurarea ședințelor Consiliului de Supraveghere.
În anul 2024, Consiliul de Supraveghere a analizat cu atenţie poziţia şi perspectivele Societăţii şi a îndeplinit prerogativele atribuite în conformitate cu legislaţia în vigoare, Actul Constitutiv al Societăţii, Codul de Guvernanţă Corporativă aplicabil, Regulamentul A.S.F. nr. 2/2016 şi cu reglementările interne relevante. Detalii privind activitatea desfășurată în anul 2024 de către Consiliul de Supraveghere, numărul de ședințe și participarea fiecărui membru sunt prezentate în Raportul Consiliului de Supraveghere pentru anul 2024.
La data de 31.12.2024, membrii Consiliului de Supraveghere deţineau împreună 10.266.197 acţiuni emise de Transilvania Investments, reprezentând 0,4747% din capitalul social al Transilvania Investments, deţinerile individuale fiind următoarele: di Patrițiu Abrudan -3.120.571 acțiuni (0,1443% din capitalul social), dl Marius-Petre Nicoară - 3.119.503 acțiuni (0,1443% din capitalul social), dl Constantin Frățilă - 4.025.091 acțiuni (0,1861% din capitalul social), dl. Vasile-Cosmin Turcu – 32 acțiuni și dl. Horia-Cătălin Bozgan – 1.000 acțiuni.
Consiliul de Supraveghere a înființat o serie de ca atribuții desfășurarea de investigații și elaborarea de recomandări pentru Consiliu, a căror activitate se desfășoară în baza prevederilor legale și ale Regulamentului de Organizare al Consiliului. În anul 2024, comitetele Consiliului de Supraveghere au fost următoarele:
Componența Comitetului de audit la data de 31.12.2024 era următoarea: dl Patrițiu Abrudan - președinte, dl Horia-Cătălin Bozgan - membru și dl Vasile-Cosmin Turcu - membru. Această componență a comitetului de audit a fost stabilită în baza hotărârii Consiliului de Supraveghere din data de 29.07.2024.
Principalele atribuții ale Comitetul de audit, fără a se limita la acestea, sunt următoarele:
Pag. 49/106

Componența Comitetul de 31.12.2024 era următoarea: dl Horia-Cătălin Bozgan- președinte și dl Patriţiu Abrudan – membru. Această componenţă a comitetului de risc a fost stabilită în baza hotărârii Consiliului de Supraveghere din data de 16.12.2024.
Principalele atribuții ale Comitetul de risc, fără a se limita la acestea, sunt următoarele:
Componența Comitetului de nominalizare la data de 31.12.2024 era următoarea: dl Patrițiu Abrudan președinte, dl Horia-Cătălin Bozgan - membru și dl Vasile-Cosmin Turcu -membru. Această componență a comitetului de nominalizare a fost stabilită în baza hotărârii Consiliului de Supraveghere din data de 29.07.2024.
Principalele atribuții ale Cominalizare, fără a se limita la acestea, sunt următoarele:
Componența Comitetului de remunerare la data de 31.12.2024 era următoarea: dl Marius-Petre Nicoară președinte și dl Horia–Cătălin Bozgan – membru. Această componență a comitetului de remunerare a fost stabilită în baza hotărârii Consiliului de Supraveghere din data de 28.10.2024.
Principalele atribuții ale Comitetului de remunerare, fără a se limita la acestea, sunt următoarele:

Detalii privind activitatea desfășurată în anul 2024 de comitetele Consiliului de Supraveghere, numărul de ședințe și participarea fiecărui membru la aceste ședințe sunt prezentate în Raportul Consiliului de Supraveghere pentru anul 2024. De asemenea, activitatea detaliată a Comitetului de Remunerare este prezentată în Raportul anual al comitetului de remunerare, anexat Raportului Consiliului de Supraveghere, întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului A.S.F. nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Directoratul Transilvania Investments asigură conducerea efectivă a Societății. În conformitate cu prevederile Actului Constitutiv, Directoratul este compus din trei membri numiți de Supraveghere, dintre care un membru este numit Președinte Executiv și doi numiți Vicepreședinți executivi.
Mandatul membrilor Directoratului este acordat pentru o perioadă de patru ani, putând fi reînnoit pentru noi perioade de 4 ani.
Membrii Directoratului își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat (semnat în numele societății de către un membru al consiliului de supraveghere desemnat în acest scop), Regulamentului de Organizare și Funcționare al Directoratului și Actului Constitutiv al societății.
Membrii Directoratului trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, precum și cele referitoare la competență profesională, experiență relevantă, integritate, bună reputație și guvernanță, prevăzute de reglementările A.S.F. aplicabile și cuprinse în Procedura privind evaluarea adecvării prealabile și continue a membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul Transilvania Investments. Membrii Directoratului sunt supuși autorității de Supraveghere Financiară.
La data de 31.12.2024, Directoratul Societății era compus din dl. Marius-Adrian Moldovan-Presedinte Executiv, dna. Stela Corpacian-Vicepreședinte Executiv și dl. Răzvan-Legian Raț-Vicepreședinte Executiv. Mandatul membrilor Directoratului este valabil până la data de 20.04.2028.
În cursul anului 2024 au avut loc o serie de modificări în componența Directoratului după cum urmează:
Prin Autorizația nr. 2/11.01.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat componența Directoratului (d. Radu Claudiu Roşca-Preşedinte Executiv, dl. Mihai Buliga-Vicepresedinte Executiv si dna. Stela Corpacian – Vicepreședințe Executiv) ca urmare a numirii de către Consiliul de Supraveghere a dlui Mihai Buliga în calitate de membru al Directoratului (Raport curent nr. 241/16.01.2024). Mandatul membrilor Directoratului mai sus-menționați a expirat la data de 20.04.2024.
Consiliul de Supraveghere a aprobat în data de 15.02.2024 numirea noilor membri ai Directoratului Societății, respectiv dl. Mihai Buliga-Presedinte Executiv, dna. Stela Corpacian-Vicepreședinte Executiv și di Răzvan-Legian Raț–Vicepreședinte Executiv, pentru un mandat de 4 ani, cuprins între data de 21 aprilie 2024, sub condiţia autorizării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, sau de la o dată ulterioară de la care A.S.F. va emite respectiva autorizaţie, până la data de 20 aprilie 2028 (Raport curent nr. 902/15.02.2024),
Prin Autorizația nr. 50/19.04.2024, respectiv Autorizația nr. 52/26.04.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a autorizat pe dl. Răzvan-Legian Raț și dna. Stela Corpacian în calitate de membri ai Directoratului, pentru un mandat de 4 ani, valabil până la data de 20.04.2028. Prin Decizia nr. 431/26.04.2024, A.S.F. a respins solicitarea Transilvania Aliance de autorizare a dlui. Mihai Buliga în calitate de membru al Directoratului (Raport curent nr. 2669/22.04.2024 și Raport curent nr. 2881/29.04.2024).
Pag. 51/106

Consiliul de Supraveghere a aprobat în data de 28.05.2024 numirea dlui. Marius-Adrian Moldovan în calitate de membru al Directoratului, având funcția de Președinte Executiv al Transilvania Investments Alliance (Raport curent nr. 3451/28.05.2024).
Prin Autorizația nr. 88/09.08.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat componența Directoratului (dl. Marius-Adrian Moldovan-Președinte Executiv, dna. Stela Corpacian-Vicepreședinte Executiv și dl. Răzvan-Legian Raț-Vicepreședinte Executiv) ca urmare a numirii de către Consiliul de Supraveghere a dlui. Marius-Adrian Moldovan în calitate de membru al Directoratului, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Supraveghere nr. 1/28.05.2024 (Raport curent nr. 5261/09.08.2024).
Orice acord, înțelegere sau legatură de familie între membrii Directoratului și o altă persoană datorită căreia persoana respectivă a fost numită membru al Directoratului – nu este cazul.
Informații despre membrii Directoratului, în componența autorizația A.S.F. nr. 88/09.08.2024, pot fi regăsite în tabelul de mai jos.
CV-urile membrilor Directoratului pot fi consultate pe website-ul societății, la adresa www.transilvaniainvestments.ro, în Secțiunea Despre noi.
| Nume, vârstă, funcția, vechimea în funcție |
Calificare | Experiența profesională | Alte angajamente și obligații profesionale |
|---|---|---|---|
| Marius-Adrian MOLDOVAN (44) Președinte Executiv Din august 2024 Funcție deținută și în perioada 2020-2021 |
Economist - Facultatea de relaţii internaţionale şi financiare bancare, Universitatea Româno- Americană Jurist - Facultatea de drept, Universitatea Româno-Americană Executive MBA - WU Executive Academy |
Experiență de peste 2 decenii în piața de capital, ocupând poziții de manager de fonduri, head of trading, broker, consultant de investiții. Experiență în turism, real estate și industrie, ca membru în Bordul unor companii din aceste sectoare. |
Președinte al Consiliului de Administrație, Turism Felix S.A. Președinte al Consiliului de Supraveghere, Aro-Palace S.A. |
| Stela CORPACIAN (44) Vicepreședinte Executiv Din august 2022 |
Economist - Academia de Studii Economice Chisinău Executive MBA - WU Executive Academy FCCA, membru ACCA CFA Auditor intern pentru sisteme de management integrat calitate-mediu si securitatea informațiilor Certificat de calificare a auditorilor |
Director financiar și de operațiuni în companii din energie, telecom, agroindustrial. Auditor și senior manager firmă de audit |
Președinte al Consiliului de Administratie, FEPER S.A. Membru al Consiliului de Administrație, Independența S.A. |
| Răzvan-Legian RAȚ (41) Vicepresedinte Executiv Din aprilie 2024 |
Economist - Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Crestine Dimitrie Cantemir din Cluj- Napoca |
Experiență în domeniul financiar, al pieței de capital și în management dobândită atât prin pozițiile executive deținute în BRK Financial Group și alte companii, cât și ca membru în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București. |
Membru/Secretar General al Consiliului Bursei, Bursa de Valori Bucuresti S.A. |
În anul 2024, în vederea îndeplinirii obligațiilor de formare și perfecționare profesională continuă stabilite prin reglementările A.S.F., membrii Directoratului au participat la "Programul de pregătire profesională continuă a

personalului pentru anul 2024", organizația Profesioniștilor Pieței de Capital, în perioadele 31.10.2024-01.11.2024 și 20.11.2024. De asemenea, membri ai Directoratului au participat la programul "Guvernanța corporativă care crează valoare", organizat de Envisia în parteneriat cu Bursa de Valori București.
Atribuţiile şi responsabilităţile membrilor Directoratului sunt prevăzute de lege, de Actul Constituţiv al Societății și sunt detaliate în cadrul "Reglementărilor interne"/"Politici și proceduri privind funcționarea Transilvania Investments Aliance S.A. în calitate de A.F.I.A.".
Principalele atribuții ale Directoratului, fără ca acestea să fie limitative, sunt următoarele:
In perioada 01.01.2024- 31.12.2024 au avut loc 102 ședințe ale Directoratului, participarea membrilor fiind următoarea: dl Marius-Adrian Moldovan – 48 ședințe (din data de 09.08.2024), dna Stela Corpacian - 99 ședinte, dl Răzvan Raț - 75 ședințe (din data de 19.04.2024).
Principalele activităţi ale Directorate în anul 2024, fără ca acestea să fie limitative, au constat în următoarele:
Pag. 53/106

proiecte de hotărâri pentru punctele înscrise pe ordinea de zi a adunărilor generale ale acționarilor, aprobarea modului de exercitare a votului în cadrul adunărilor generale ale acționarilor societăților din portofoliu, solicitări de întocmire a unor rapoarte suplimentare de către auditorii financiari ai societăților din portofoliu, plan de acțiune în vederea restructurării portofoliului, analiza financiară a portofoliului de filiale, participări la evenimente corporative - majorări de capital social);

La data de 31.12.2024, membrii Directoratului dețineau împreună 1.140.600 acțiuni emise de societate, reprezentând 0,0527% din capitalul social al Transilvania Investments, deţinerile individuale de acţiuni fiind următoarele: dl Marius-Adrian Moldovan – 180.000 acțiuni (0,0083% din capitalul social), dna Stela Corpacian – 960.600 acțiuni (0,0444% din capitalul social) și dl Răzvan-Legian Raț – 0 acțiuni.
Transilvania Investments promovează și susține existența unei diversități în cadrul structurii de conducere referitoare la aspectele de gen și în ceea ce privește educația și experiența profesională, vârsta, dizabilitățile și asigură egalitatea de șanse și trabil în ceea ce privește accesul la o funcție în cadrul organelor de conducere. Din prezentarea organelor de conducere (Consiliul de Supraveghere și Directoraț) în cadrul Capitolelor 7.1. și 7.2. din prezentul Raport, se poate observa că aceasta este diversificată în ceea ce privește genul, vârsta, educația și experiența profesională. Menționăm faptul că la nominalizarea candidaților pentru funcțiile de membri ai Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului este evaluată îndeplinirea de către aceștia a criteriilor de competență profesională, integritate, bună reputație și guvernanță, prevăzute de reglementările legale în vigoare la data nominalizării.
La data de 31.12.2024, organele de conducere ale Societății erau formate din 8 membri, dintre care 3 membri executivi (membrii Directoratului) și 5 membrii Consiliului de Supraveghere). Membrii executivi sunt reprezentați de 2 bărbați și o femeie, iar membrii neexecutivi sunt reprezentați în totalitate de bărbați. Ca urmare, la data de referință 31.12.2024, o singură persoană de gen feminin făcea parte din organele de conducere ale Societății, având funcția de membru al Directoratului/Vicepreședinte Executiv.
Deși Societatea recunoaște și promovează importanța diversității de gen în cadrul organelor de conducere, în prezent Societatea nu a fost atins niciunul dintre obiectivele stabilite la art. 1093 alin. (1) din Legea nr. 11/2025 de modificare și completare a Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare. Printre motive putem identifica aspecte precum numărul redus de candidați femei pentru funcțiile de conducere (Consiliul de Supraveghere și Directorat), cu experiență în sectorul de activitate specific Transilvania Investments sau anumite particularități ale domeniului de activitate care, în mod tradițional, atrag mai mulți candidați bărbați decât femei.
Societatea este angajată să promoveze diversitatea de gen, printre demersurile întreprinse în acest sens menționăm:
aprobarea modificării și revizuirii Actului Constituții de către Adunărea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 16.12.2024, la propunerea Directoratului societății, prin includerea unor prevederi referitoare la promovarea în cadrul procesul de selecţie şi nominalizare a membrilor Consiliului de Supraveghere a diversității în toate formele sale, inclusiv echitatea de gen, ținând cont de competențele, experiența și integritatea candidaților;
aprobarea de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 16.12.2024 a alegerii Consiliului de Supraveghere al societăţii, format din 5 membri, din care face parte şi o persoană de gen feminin. Membrii aleși de adunarea generală a acționarilor își vor exercita atribuțiile după obținerea deciziei de aprobare emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
De asemenea, Transilvania Investments are în vedere implementarea unei politici de diversitate și incluziune care să asigure egalitatea de șanse în procesul de selecție a membrilor organelor de conducere, în acord cu noul Cod de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București, stabilirea unor obiective/criterii clare și
Pag. 55/106

măsurabile privind procesul de selecție în cadrul organelor de conducere, în acord cu cadrul de reglementare etc.
Societatea va implementa măsuri a monitoriza și evalua progresul înregistrat în atingerea obiectivelor de diversitate de gen și va raporta anual cu privire la rezultatele obținute în ceea ce privește reprezentarea de gen în cadrul organelor sale de conducere, ținând seama de termenele și prevederile legale în vigoare.
Remunerarea membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, precum și a celorlate categorii de personal identificat, se realizează în conformitate cu Politica de remunerare a societății, aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor. Politica de remunerare a fost elaborată cu repectarea prevederilor Legii nr. 74/2015 privind administratorii de investiţii alternative, Ghidului ESMA 232/2013 şi ale Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente fiananciare si operaţiuni de piaţă. Politica de remunerare este disponibilă pe site-ul societății, împreună cu rezultatul votului acționarilor.
Conform politicii de remunerația membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, precum și a celorlalte categorii de personal identificat, astfel cum acestea sunt definite în politica de remunerare, constă în remunerația fixă și poate include și o remunerație variabilă și/sau alte beneficii.
Remuneraţiile lunare fixe ale membrilor Consiliului de Supraveghere au fost stabilite de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024 astfel: 3,56 salarii medii brute pe societate pentru Preşedinte, 2,84 salarii medii brute pe societate pentru Vicepreşedinte și 2,43 salarii medii brute pe societate pentru ceilalți membri ai Consiliului.
Limitele remunerației lunare fixe pentru membrii Directoratului, prevăzute în Politica de remunerare a societății, aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 22.04.2024, sunt următoarele: între 3 și 6 salarii medii brute pe societate pentru Președintele Directoratului și între 2,5 și 5 salarii medii brute pe societate pentru Vicepreședinții Directoratului. Nivelul efectiv al remunerației se stabilește prin contractele de mandat.
Începând cu anul 2021, Societatea a adoptat un sistem de remunerare variabilă, bazat pe criterii de performanță calitative și cantitative. Remunerația variabilă a membrilor Directoratului și a persoanelor care dețin funcții cheie (ofițer de conformitate și administrator de risc) se aprobă de către Consiliul de Supraveghere, iar remuneraţia variabilă a celorlalte categorii de personal identificat prin Politica de remunerare, se aprobă de către Directorat, în conformitate prevederile legale în vigoare. Remunerația variabilă a membrilor Consiliului de Supraveghere este aprobată de adunarea generală a acționarilor prin Politica de remunerare și prin programele Stock Option Plan.
Conform prevederilor Politicii de remunerația variabilă nu va depăşi 1,2% din activul total mediu aferent anului pentru care se stabilă, calculat şi raportat conform prevederilor legale în vigoare.
În conformitate cu Politica de remunerare, începând cu anul 2022, remunerația variabilă este acordată exclusiv sub formă de acțiuni emise de Societate, având o componentă inițială de 60% și o componentă de 40% supusă perioadei de amânare de 3 ani.
În anul 2024, membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, precum și celorialte categorii de personal identificat, le-a fost acordată remunerație variabilă constând în:

Menționăm faptul că remunerația variabilă în Politica de remunerare în vigoare la data aprobării SOP 2021 (politică aprobată prin Hotărârea A.G.O.A. nr. 1/28.04.2021) era compusă din 50% acțiuni emise de societate și 50% numerar, având o componentă inițială de 50% și o componentă supusă perioadei de amânare de 50%).
Societatea a publicat în data de 19.06.2024 Documentul de informare privind atribuirea de acţiuni cu titlu gratuit personalului identificat al Transilvania Investments Alliance S.A., respectiv a unui număr de 8.000.000 acțiuni, reprezentând 0,3699% din capitalul social, acțiuni ce reprezintă remunerația variabilă aferentă programului Stock Option Plan pentru anul 2023. Componenta inițială de 60% din acțiuni a fost transferată membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului și celorlalte categorii de personal identificat, în data de 20.06.2024.
Atribuirea acţiunilor de mai sus a avut la bază hotărârea A.G.E.A. nr. 1/24.04.2023 prin care acţionarii au aprobat un program de răscumpărare a unui număr maxim de 8.000.000 acțiuni în vederea distribuirii cu titlu gratuit membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului identificat, în cadrul unui program Stock Option Plan (2023).
Transilvania Investments a transmis către A.S.F. și a publicat pe website-ul propriu situația acțiunilor transferate în contul persoanelor care exercită responsabilități de conducere, conform prevederilor Regulamentul (UE) nr. 596/2014 și Regulamentului (UE) nr. 522/2016.
Informații privind remunerațiile plătite în anul 2024 membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului sunt disponibile în Capitolul 7.5 din prezentul raport, în Raportul de remunerare al Transilvania Investments Alliance pentru anul 2024 (Anexa 6 la prezentul raport) și în situațiile financiare la data de 31.12.2024.
7.5. Informaţii privind remuneraţiile totale plătite de Transilvania Investments în anul 2024 salariaților, persoanelor aflate în funcții de conducere și persoanelor ale căror acțiuni au un impact semnificativ asupra profilului de risc al AFIA
| Indicatori/sume brute | Cheltuieli aferente anului 2024 (lei) |
Sume platite efectiv în cursul anului 2024 (lei) |
Sume de plătit în cursul anului de transmitere a raportării sau amânate (lei) |
Număr beneficiari |
|---|---|---|---|---|
| 1. Remunerații acordate întregului personal Transilvania Investments Alliance |
16.508.455 | 18.117.862 | 1.748.066 | 60 |
| Remunerații fixe | 15.116.318 | 15.116.318 | 60 | |
| Remuneratii variabile exceptand comisioanele de performanță, din care: |
1.392.137 | 3.001.544 | 1.748.066 | 38 |
| Numerar | 296.433 | 296.433 | 294.657 | 24 |
| Alte forme (acțiuni) | 1.095.704 | 2 705.111 | 1.453.409 | 38 |
| Remunerații variabile reprezentând comisioane de performanță |
- | - | ||
| 2. Remunerații acordate personalului identificat |
14.102.195 | 15.711.602 | 1.748.066 | |
| Membri Consiliul de Supraveghere, A. din care: |
4.218.670 | 5.183.486 | 902-664 | 5 |
| Remunerații fixe | 3.529.763 | 3.529.763 | 5 |
Pag. 57/106

| Remunerații variabile exceptând comisioanele de performanță, din care: |
688.907 | 1.653.726 | 902.664 | |
|---|---|---|---|---|
| Numerar | 144.625 | 144.625 | 143.759 | 5 |
| Alte forme (acțiuni) | 544.282 | 1.509.098 | 758.905 | 5 |
| Remunerații variabile reprezentând comisioane de performanță |
||||
| B. Membri Directorat, din care: | 2.939.946 | 3.362.151 | 426.726 | 6 |
| Remunerații fixe | 2.607.147 | 2.607.147 | 6 | |
| Remunerații variabile exceptând comisioanele de performanță, din care: |
332.799 | 755.004 | 426.226 | |
| Numerar | 78.519 | 78.519 | 78.049 | 2 |
| Alte forme (acțiuni) | 254.280 | 676.485 | 348.177 | 3 |
| Remunerații variabile reprezentând comisioane de performanță |
||||
| C. Funcții cu atributii de control (risc și conformitate), din care: |
900.117 | 950 333 | 38.426 | 2 |
| Remunerații fixe | 872.848 | 872.848 | 2 | |
| Remunerații variabile exceptând comisioanele de performanță, din care: |
27.269 | 77.490 | 38.426 | |
| Numerar | 3.632 | 3.632 | 3.611 | 1 |
| Alte forme (actiuni) | 23.637 | 73.858 | 34.815 | 2 |
| Remunerații variabile reprezentänd comisioane de performanță |
||||
| Personalul identificat D. conform Politicii de remunerare Transilvania Investments Alliance, din care: |
6.043.462 | 6.215.627 | 380.750 | 28 |
| Remunerații fixe | 5.700.300 | 5.700.300 | 27 | |
| Remunerații variabile exceptând comisioanele de performanță, din care: |
343.162 | 515.327 | 380.750 | |
| Numerar | 69.657 | 69.657 | 69.238 | 16 |
| Alte forme (actiuni) | 273.505 | 445,670 | 311.512 | 28 |
| Remunerații variabile reprezentând comisioane de performanță |
În cursul anului 2024 au fost plătite remunerații variabile în acțiuni reprezentând tranșa deferentă anilor 2021, 2022 și 60% din remunerația variabilă aferentă anului 2023 și remunerații variabile în numerar reprezentând tranşa II deferată aferentă anului 2021.
Facem mențiunea că fluctuațiile de personal din cursul anului 2024 (intrări de personal -- 8, ieșiri de personal - 6) nu au influențat nivelul remunerațiilor aferente exercițiului financiar 2024.
La finele exercițiului financiar 2024, Societatea era angrenată într-un număr relativ redus de litigii. Conducerea societăţii apreciază că aceste litigii nu vor avea un efect advers semnificativ asupra rezultatelor și a poziției financiare a societății, astfel cum acestea sunt reflectate în situațiile financiare anuale întocmite pentru exercițiul financiar 2024.
Pe parcursul exercițiului financiar 2024, numărul litigiilor în care a fost implicată Societatea și foști membri ai structurilor de conducere, în marea lor majoritate promovate de către aceştia din urmă în cursul anului 2020, constând în acțiuni împotriva unor hotărâri ale Consiliului de Supraveghere, a fost semnificativ redus față de numărul litigiilor înregistrate în anul precedent, multe dintre ele fiind supuse perimării.

La data de 31.12.2024, pe rolul instanței erau înregistrate patru litigii între Societate și structurile sale de conducere, respectiv un litigiu având ca obiect acțiunea în pretenții formulată de către dl. Constantin Frățilă, (pretenții constând în contravaloarea indemnizațiilor de membru al Consiliului de Supraveghere, neîncasate pe perioada în care i-a fost retras avizul de către A.S.F. - suspendat), un litigiu având ca obiect acţiunea în pretenții formulată de un fost membru al Directoratului (pentru indemnizații datorate la expirarea mandatului fără prelungire), o acțiune în anularea și una în suspendarea unei hotărâri CS, ultimele două inițiate de dl. Constantin Frățilă.
Situația litigiilor în care Transilvania Alliance a fost implicată în cursul anului 2024 și care au avut ca obiect pretenții, anularea deciziilor consiliului de supraveghere sau a deciziilor autorității de supraveghere este prezentată în Anexa nr. 7 la prezentul Raport. Alte litigii existente au vizat apărarea intereselor și a altor drepturi patrimoniale ale Societății.
În urma controlului permanent efectuat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară la Transilvania Investments în anul 2023 și în anul 2024 și a controlului periodic din anul 2022, Autoritatea a emis o serie de decizii de sancționare/avertizare pe numele unor membri ai Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului.
Ca urmare a contestării în instanță a deciziilor mai sus-menționate, conform informațiilor disponibile pe portalul instanțelor de judecată, au fost pronunțate soluții diferite, unele dintre acestea fiind definitive, altele în curs de judecare.
De asemenea, ca urmare a controalelor mai sus-menționate, Transilvania Investments a fost sancționată cu avertisment, în baza Deciziei nr. 1060/09.10.2023 și amendă în baza Deciziei nr. 385/18.04.2024. Atât Decizia nr. 1060/09.10.2023 cât și Decizia nr. 385/18.04.2024 au fost contestate, în prezent ambele cauze au fost soluționate pe fond prin respingerea acțiunilor.
Adunările generale ale acţionarilor Transilvania Investments sunt convocate de către Directorat, la inițiativa acestuia sau la cererea acţionarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social al societății.
Convocatorul adunării generale este transmis către B.V.B. şi este publicat în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, într-un cotidian de circulaţie naţională, într-un ziar din Municipiul Braşov si pe website-ul societăţii. Documentele referitoare la problemele înscrise pe ordinea de zi a adunărilor generale se pun la dispoziţia acţionarilor la sediul societăţii şi pe website-ul acesteia cu cel puțin 30 de zile înainte de data adunării generale. Acţionarii pot obţine de la sediul societăţii, la cerere şi contra cost, copii ale acestor documente sau le pot lista de pe website-ul societăţii.
În termen de 24 de ore de la data de întrunire a adunării generale a acționarilor, Societatea transmite către B.V.B. şi A.S.F. raportul curent privind hotărârile adoptate de adunarea generală a acţionarilor. Hotărârile A.G.A. sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a şi pe website-ulsocietăţii.
Transilvania Investments încurajează participarea acţionarilor generale şi depune toate diligenţele în vederea facilitării participării acestora la lucrărilor generale, precum şi a exercitării depline a drepturilor acționarilor.
Drepturile acţionarilor referitoare la adunarea generală a acţionarilor sunt cele stipulate de reglementările legale în vigoare, respectiv Legea societăţilor nr. 31/1990, Legea nr. 24/2017 și reglementările A.S.F. incidente în materie.
Astfel, acţionarii au dreptul de a participa şi vota la adunările generale ale acţionarilor şi de a avea acces la informaţii suficiente asupra problemelor supuse aprobării adunării generale.
Pag. 59/106

La adunările generale ale acţionarilor au dreptul de a participa şi vota acţionarii înregistraţi în registrul acţionarilor la data de referinţă menţionată în convocatorul adunării generale, dată care nu poate fi anterioară cu mai mult de 30 de zile datei la care adunarea generală este convocată.
Acţionarii pot participa și vota la adunarea generală direct, prin reprezentare pe bază de împuternicire specială/generală sau prin corespondenţă, inclusiv prin mijloace electronice. Procedura de vot se pune la dispoziția acționarilor pe website-ul societăţii, în secțiunea specială dedicată adunării generale a acționarilor.
Convocatorul adunării generale informații detaliate privind disponibilitatea formularelor de împuterniciri speciale şi buletine de vot prin corespondenţă, precum și termenul limită până la care acestea trebuie expediate/depuse la sediul societăţii.
Acţionarii reprezentând împreună cel puţin 5% din capitalul social (1) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptarea generală şi (2) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale.
De asemenea, acţionarii au dreptul să adreseze întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a adunării generale. Termenul până la care acţionarii îşi pot exercita drepturile mai sus este prezentat în convocatorul adunării generale.
În anul 2024, au avut loc cinci adunări generale ale acționarilor, după cum urmează:
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din data de 22.04.2024 - în cadrul căreia acţionarii au aprobat derularea a unui program de răscumpărare de către societate a propriilor acţiuni, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, în următoarele condiţii:
i) dimensiunea programului - maxim 34.003.797 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 lei/acţiune, reprezentând 1,5724% din capitalul social;
(ii) preţul de dobândire a acţiunilor - preţul minim va fi egal cu preţul de piaţă al acţiunilor societăţii de la Bursa de Valori Bucureşti din momentul efectuării achiziţiei şi preţul maxim va fi 0,50 lei/acţiune;
(iii) durata programului – perioada de maxim 18 luni de la data publicării A.G.E.A. în Monitorul Oficial al României partea a IV-a,
(iv) plata acțiunilor răscumpărate - din rezervele disponibile (cu excepția rezervelor legale) înscrise în ultimele situaţii financiare anuale aprobate,
(v) destinația programului - în următoarea ordine:
1) maxim 24.003.797 acțiuni în scopul reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate;
2) maxim 10.000.000 pentru distribuirea cu titlu gratuit, membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului și personalului identificat, în cadrul unui program Stock Option Plan, în acord cu politica de remunerare aprobată la nivelul societăţii şi
(vi) acordarea unui mandat Directoratului pentru ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri.
Hotărărea A.G.E.A. nr. 1 din data de 22.04.2024 este disponibilă pe site-ul societății www.transilvaniainvestments.ro, la secțiunea A.G.E.A. Aprilie 2024.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024 – în cadrul căreia acționarii au adoptat următoarele hotărâri:

Hotărărea A.G.O.A. din 22.04.2024 este disponibilă pe site-ul societății, www.transilvaniainvestments.ro, la secțiunea A.G.O.A. Aprilie 2024.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 11.07.2024 - în cadrul căreia acționarii au aprobat valorificarea participației deținute de către Nova Tourism Consortium S.A. la Hoteluri Restaurante Sud S.A. ("Tranzacția" în continuare), cu respectarea următoarelor condiții:
Hotărărea A.G.E.A. din 11.07.2024 este disponibilă pe site-ul societății, www.transilvaniainvestments.ro, la secțiunea A.G.E.A. Iulie 2024.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 16.12.2024 - în cadrul căreia acționarii au aprobat:
Hotărărea A.G.E.A. din 16.12.2024 este disponibilă pe site-ul societății, www.transilvaniainvestments.ro, la secțiunea A.G.E.A. Decembrie 2024.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 16.12.2024 - în cadrul căreia acționarii au aprobat:
Pag. 61/106

Hotărarea A.G.O.A. din 16.12.2024 este disponibilă pe site-ul societății, www.transilvaniainvestments.ro, la secțiunea A.G.O.A. Decembrie 2024.
Strategia Societății în ceea ce privește remunerarea acționari săi se axează pe implementarea unei poliții de remunerare echilibrate ce vizează atât remunerarea directă (câștig din dividend), cât și remunerarea indirectă (câștig de capital facilitat de reducerea discountului de tranzacționare).
În ceea ce privește politica de dividend promovată, Transilvania Investments urmărește creșterea atractivității acțiunilor TRANSI prin asigurarea unui echilibru permanent între remunerarea acționarilor societății și resursele financiare necesare derulării programelor investiționale anuale, conform obiectivelor investiționale pe termen mediu/lung.
Politica de dividend este adaptată şi reflectă condiţiile generale şi specifice mediului în care Societatea îşi desfăşoară activitatea, respectiv contextul macroeconomic (regional), stadiul şi evoluţia pieţei de capital (trend, lichiditate), performanțele financiare înregistrate de emitenții din portofoliul administrat şi implicit politica acestor emitenți privind remunerarea propriilor acţionari.
Repartizarea profitului Societății este supusă anual aprobării adunării generale a acționarilor. Propunerea Societății privind repartizarea profitului/distribuirea de dividende este prezentată acționarilor de către Directoratul Societății.
În situația în care, în deplin acord cu contextul macroeconomic și investițional general, Societatea identifică o serie de oportunități investiționale care ar putea conduce la creșterea valorii activului net unitar, respectiv a valorii de piață a acțiunilor TRANSI, Societatea poate avea în vedere propunerea de repartizare a întregului profit către rezerve legale și/sau alte surse proprii de finanțare, în baza hotărârii adunării generale a acționarilor. Argumentele ce vor sta la baza acestei decizii vor fi prezentate în cadrul propunerii anuale de repartizare a rezultatului exercițiului.
Pentru perioada 2024-2028, în strânsă corelare cu nivelul lichidităţilor existente, cu stadiul procesului de restructurare a portofoliului administrat şi cu cerinţele de asigurare a resurselor necesare pentru derularea programelor investiţionale, Societatea are în vedere un mix de instrumente complementare de remunerare a capitalului investit în titlurile TRANSI, respectiv:
Distribuirea de dividende în numerar ce vizează un randament competitiv prin raportare la prețul mediu de tranzacționare afercițiului financiar pentru care se calculează dividendul;
Derularea unor programe de răscumpărare de acțiuni TRANSI urmate de anularea acestora și reducerea capitalului social al companiei, sub rezerva aprobării de către acționarii Societății.
Remunerarea acționarilor în anul 2024 a avut în vedere implementarea ambelor componente ale mixului de instrumente mai sus-menționat, respectiv distribuirea de dividende și derularea unui program de răscumpărare de acțiuni proprii în vederea reducerii capitalului social.
De asemenea, prin noua Strategie pentru perioada 2024-2028, aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 22.04.2024, strategie care a intrat în vigoare la data de 30.04.2024, sunt stabilite ca obiective creșterea anuală a valorii activului net unitar cu cel puțin 6% (creștere calculată înainte de distribuția de dividende și/sau alte forme de remunerare a acționarilor) și reducerea în fiecare an cu cel puțin 7% a discount-lui de tranzacţionare.
În ceea ce privește distribuirea de dividende, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024 a aprobat repartizarea din profitul net realizat de societate în anul 2023 a unui dividend brut în

valoare de 0,015 lei/acţiune, care conferă acţionarilor un randament de 5,15% prin raportare la preţul mediu de tranzacţionare a acţiunilor TRANSI pe piaţa BVB-REGS în anul 2023.
Plata dividendelor distribuite din profitul realizat în anul 2023 a început la data de 22.07.2024. Actionarii îndreptățiți să încaseze dividendele aferente anului 2023 sunt acționarii înregistrați în registrul acționarilor la data de 01.07.2024, stabilită ca dată de înregistrare. Plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2023 este supusă prevederilor generale în materia prescripției, îind prescriptibilă în termen de trei ani de la data începerii plăţii, ultima zi de plată a acestora fiind astfel 21.07.2027. Informațiile privind modalitățile de plată a dividendelor au fost aduse la cunoștința acționarilor prin intermediul privind plata dividendelor aferente anului 2023, disponibil pe website-ul societății www.transilvaniainvestments.ro, secțiunile Noutăți și Informații pentru investitori. Aceste informații sunt disponibile și pe website-ul Depozitarului Central www.roclear.ro.
La data de 31.12.2024 erau disponibile la plată, prin intermediul Central și al Băncii Transilvania, pe lângă dividendele aferente exercițiului financiar 2023, și dividendele aferente exercițiului financiar 2022. Plata dividendelor anului 2022 este de asemenea supusă prevederilor generale în materia prescripției, fiind prescriptibilă în termen de trei ani de la data începerii plății, astfel ultima zi de plată a acestora este data de 22.06.2026.
În ceea ce privește derularea de răscumpărare de acțiuni proprii, Societatea a răscumpărat în perioada decembrie 2023 - aprilie 2024 un număr total de 12 milioane de acțiuni, reprezentând 0,5549% din capitalul social, în scopul reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate, în baza Hotărârii A.G.E.A. nr. 1/24.04.2023.
De asemenea, în perioada iunie-noiembrie 2024, Societatea răscumpărat un număr de 24.003.797 acțiuni, reprezentând 1,11% din capitalul social, în vederea reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate, în baza Hotărârii A.G.E.A. nr. 1/22.04.2024.
Prin derularea de programe de răscumpărare în scopul diminuării capitalului social, societatea vizează creșterea lichidității acțiunilor TRANSI, cu scopul final a genera valoare la nivelul acționarilor TRANSI. Totodată, derularea de programe de răscumpărare se aliniază la obiectivele strategiei Societății în ceea ce privește maximizarea randamentelor obținute de acționari și reducerea discount-ului de tranzacționare între prețul de piață și valoarea unitară a activului net.
În vederea facilitării relației cu acționarii și investitorii, Transilvania Investments publică pe website-ul propriu www.transilvaniainvestments.ro, în secțiunea "Informații pentru investitori" cele mai importante informații, atât în limba română, cât și în limba engleză, cum ar fi: calendarul de comunicare financiară, rapoarte curente și periodice, situațiile financiare, informații privind dividendele, informații privind tranzacțiile efectuate de persoanele cu responsabilități de conducere, precum și de către persoanele aflate în strânsă legătură cu acestea, rapoarte cu privire la valorile V.A.N. și V.U.A.N. etc.
De asemenea, Societatea pune la dispoziția acționarilor în secțiunea sus-menționată un newsletter lunar care conține noutăți privind activitatea societății, structura portofoliului administrat, performanța acțiunilor TRANSI etc, persoanele interesate având posibilitatea de a se abona la newsletter direct de pe website-ul societății.
Suplimentar față de informațiile mai sus-menționate, societatea publică pe website, în secțiunea "Despre Transilvania Investments", informații/documente, cum ar fi: Actul constitutiv, reglementările interne, CVurile membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, structura acționariatului, politica de remunerare a acționarilor, politica de remunerare a structurilor de conducere, politica de responsabilitate socială, politica de previziuni, politica de comunicare cu acționarii și investitorii etc.
Pag. 63/106

în data de 10.05.2024, Transilvania Investments a publicat Documentul cu Informații Esențiale (KID), actualizat la data de 30.04.2024 în baza situațiilor financiare pentru anul 2023 auditate, aprobate de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024. Documentul oferă informații privind performanța anterioară a fondului și scenariile de performanță, acestea din urmă fiind actualizate lunar. Documentul poate fi consultat pe site-ul www.transilvaniainvestments.ro, secțiunea Guvernanță Corporativă.
Societatea a publicat Regulizate la 31.05.2024 în ceea ce privește trimiterile privind obiectivele investiționale definite în Strategia 2024-2028 și Declarația de Politică Investițională 2024-2028, aprobate de acționari în data de 22.04.2024, actualizarea link-urilor incluse în documentul revizuit având în vedere revizuirea si publicarea unor documente și actualizarea în corespondență a documentului cu informații esențiale (KID). O nouă versiune a Regulilor Fondului, actualizate în ceea ce privește regulile de evaluare prevazute la Subcapitolul 3.10 pct.1.4 si Subcapitolul 3.10 pct.7., a fost publicată în data de 03.09.2024. Documentul este disponibil pe site-ul Societății www.transilvaniainvestments.ro, în secțiunea Guvernanță Corporativă (Raport curent nr. 5825/03.09.2024).
În cursul anului 2024, Societatea și-a îndeplinit obligațiile privind transparența, informarea și raportarea, prevăzute de reglementările legale și de Codul de Guvernanță Corporativă al B.V.B., atât în calitate de emitent tranzacționat la B.V.B., cât și în calitate de Fonduri de Investiții Alternative (A.F.I.A.) și Fond de Investiții Alternative destinat investitorilor de retail (F.I.A.I.R.). Astfel, în perioada analizată au fost întocnite rapoarte curente, comunicate și raportări periodice, care au fost aduse la cunoștința acționarilor și investitorilor prin publicare pe site-ul B.V.B., al A.S.F. și pe site-ul Societății. Rapoartele și comunicatele au fost diseminate simultan în limba română și în limba engleză.
Transilvania Investments depune toate diligențele pentru ca drepturile acționarilor, astfel cum acestea sunt conferite de legislația aplicabilă, să fie respectate și oferă un tratament egal, nediscriminatoriu, tuturor acționarilor săi. În ceea ce privește drepturile acționarilor referitoare la adunările generale, în perioada analizată, Societatea a pus la dispoziția acționarilor pe website-ul propriu, în secțiuni dedicate acestor evenimente corporative, atât în limba engleză, toate documentele necesare informării acționarilor și exercitării dreptului de vot în cadrul Adunărilor Generale ale Acționarilor din data de 22.04.2024, 11.07.2024 și 16.12.2024, respectiv: convocatorul adunărilor generale, completarea ordinii de zi, proiectele de hotărâri ale adunărilor generale, materialele aferente ordinii de zi, procedurile de vot, formularele de împuternicire specială, formularele buletinelor de vot prin corespondență, situația drepturilor de vot, hotărârile A.G.A. incluzând rezultatul detaliat al votului. Acționarii și-au putut exercita dreptul de a participa și vota în cadrul adunărilor generale personal, prin reprezentare, prin corespondență și prin mijloace electronice.
Societatea a continuat în anul 2024 implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii, în conformitate cu criteriile stabilite de Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (A.R.I.R.).
Astfel, în data de 18.11.2024, Transilvania Investments a publicat, în mod voluntar și anticipat, primul Raport de sustenabilitate pentru anul 2023, întocmit în conformitate cu Standardele Europene de Raportare în domeniul Sustenabilității (ESRS) și noua Directivă Europeană privind Raportarea Corporativă în materie de Sustenabilitate (CSRD). Integrarea anticipată a cerințelor din noua directivă CSRD și a standardelor ESRS consolidează angajamentul companiei pentru o raportare transparentă, responsabilă și încorporarea sustenabilității în centrul strategiei și corporative. Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2023 poate fi consultat pe site-ul www.transilvaniainvestments.ro, secțiunea Informații pentru Investitori/Rapoarte/Raportare non-financiară.
De asemenea, Transilvania Investments a organizat în datele de 26.04.2024, 21.05.2024, și 21.11.2024 videoconferințe pentru investitori și analiști, pentru prezentarea rezultatelor financiare înregistrate în anul 2023, trimestrul I 2024, semestrul III 2024, precum și a activității desfășurate de societate. Materialele prezentate investitorilor și înregistrările audio ale conferințelor sunt disponibile pe site-ul societății, la secțiunea Prezentări pentru investitori.

Transilvania Investments a organizat în data de 25.09.2024 cea de-a treia ediție a Zilei Investitorului. Evenimentul a fost o excelentă oportunitate pentru participanți de a afla noutăți despre strategia investițională și de dezvoltare a companiei, direct de la membrii Directoratului. De asemenea, întâlnirea a fost o bună ocazie de a socializa cu parteneri din sectorul financiar. Subiectele prezentate în cadrul evenimentului au fost puse la dispoziția tuturor celor interesați pe site-ul societății www.transilvaniainvestments.ro, în secțiunea Prezentări pentru investitori.
Acțiunile derulate de companie în anul 2024 s-au concretizat într-un scor Vektor (indicatorul comunicării cu investitorii pentru companiile listate la bursă) acordat a Română pentru Relația cu Investitorii de 10/10 puncte, rezultat care ne plasează în grupul celor 21 de emitenți listați pe Piața Principală care au obținut punctaj maxim. Acestă performanță subliniază angajamentul Transilvania Investments față de excelența în comunicarea cu investitorii și adoptarea celor mai bune practici în domeniu. Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://transilvaniainvestments.ro/transilvania-investments-obtine-scorul-vektormaxim-pentru-comunicarea-cu-investitorii/
Comunicarea societății cu acționarii și investitorii se derulează prin intermediul unei structuri organizatorice specializate, Departamentul Guvernanță Corporativă, care furnizează acționarilor și investitorilor informațiile necesare pentru exercitarea în cel mai optim mod a calității de acționar.
Reprezentanții Departamentului Guvernanță Corporativă pot fi contactați după cum urmează:
www.transilvaniainvestments.ro
Evenimentele relevante în cursul anului 2024 în legătură cu aplicarea prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Supraveghere Financiară sunt disponibile astfel:
La nivelul Transilvania Investments este implementat un sistem de control adecvat, independent de structurile organizatorice operaționale, care are ca atribuție principală controlul exercitat pro-activ în vederea prevenirii apariției situațiilor de neconformitate legală și internă, atât în ceea ce privește Societatea, cât și personalul acesteia.
Pag. 65/106

Sistemul de control este format din auditul intern, funcția de administrare a riscului și funcția de conformitate.
Sistemul de control vizează toate compartimentele și operațiunile Societății și are următoarele caracteristici principale:
Departamentul Conformitate este ierarhic şi funcţional independent de celelalte structuri organizatorice ale societăţii şi este subordonat Consiliului de Supraveghere.
În cadrul Departamentului Conformitate își desfășoară activitatea Ofițerul de Conformitate care este supus autorizării A.S.F. și înscris în Registrul public al A.S.F. și care asigură funcția de verificare a conformității, instituită și menținută la nivelul Societății cu caracter permanent și eficace.
La nivelul Transilvania Investments Alliance, prin decizia conducerii, Ofițerul de Conformitate are si responsabilități privind respectarea obligațiilor ce revin Societății în aplicarea legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor, a finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței de capital (SB/FT) și pentru punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale (SI).
Obiectivul Departamentului Conformitate îl reprezintă supravegherea şi controlul respectării de către Transilvania Investments și de către salariații săi a prevederilor legale și a procedurilor interne ale Societății, în scopul prevenirii apariţiei situaţiilor de neconformitate legală şi internă.
In anul 2024, funcția-cheie de Ofițer de Conformitate a fost exercitată de dna Mihaela-Corina Stoica, în baza Autorizației A.S.F. nr. 238/25.11.2021. Începând cu data de 17.12.2021, dna Mihaela-Corina Stoica exercită și funcția de Ofiter de Conformitate SB/FT/SI.
În anul 2024, Ofițerul de Conformitate a desfășurat activități incidente respectării prevederilor legale, a Politicilor și procedurilor privind funcționarea Transilvania Investments Alliance S.A. în calitate de A.F.I.A. și urmăririi obiectivelor cuprinse în Planul de investigații pentru anul 2024, aprobat de către Consiliul de Supraveghere. De asemenea, a fost verificată conformitatea activităților desfășurate cu legislația națională și cea emisă de U.E., precum și cu reglementările interne, respectarea termenelor de raportare aferente activității Societății, aplicarea mecanismelor de prevenire și gestionare a conflictelor de interese, avizarea rapoartelor întocmite de Societate și a marketing și comunicare specifice cerințelor de transparență, gestionarea proceselor de autorizare în relația cu A.S.F. (inclusiv cu privire la modificări în modul de organizare a Societății), monitorizarea organizării și desfășurării adunărilor generale ale acționarilor și a altor evenimente corporative, respectarea legislației și a procedurilor interne privind activitățile de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului și de administrare a sancțiunilor internaționale pe piața de capital.
Ca urmare, control de conformitate realizat de Ofițerul de Conformitate s-a derulat în baza Planului de investigații aprobat de Consiliul de Supraveghere, cu luarea în considerare a gestionării riscului de conformitate, în principal pentru următoarele clase de activităţi:

De asemenea, Ofițerul de Conformitate a asigurat suportul necesar desfășurării controalelor permanente efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în cadrul Transilvania Investments Alliance în anul 2024 și a asigurat monitorizarea implementării măsurilor emise de A.S.F., precum și a recomandărilor emise de auditorul intern KPMG Audit S.R.L.
Pag. 67/106

În luna aprilie a anului 2024, atât Societatea, cât și un grup de acționari ai Societății au fost sancționați de A.S.F., sancțiunile fiind publicate de Autoritate pe site-ul B.V.B. în data de 19.04.2024. În aceeași zi, pe siteul BVB a fost publicată și Decizia ASF nr. 396/19.04.2024 privind suspendarea de la tranzacționare a acțiunilor TRANSI în perioada 22.04.2024, ca urmare a faptului că, la data de 19.04.2024, Directoratului Societății era compus dintr-un singur membru autorizat de către A.S.F. Societatea a transmis la B.V.B. în 22.04.2024 o informare adresată acționarilor/investitorilor referitoare la deciziile Consiliului de Supraveghere adoptate pentru a asigura continuarea desfășurării în bune condiții a activității Societății până la autorizarea tuturor membrilor noului Directorat. Acțiunile întreprinse la nivelul Societății au fost derulate conform Planului de Continuitate a Afacerii/Business Continuity Plan (BCP).
in anul 2024, a fost revizuit și testat Planul de Continuitate a Afacerii în acord cu reglementările emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv cu cerințele Normei A.S.F. nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate.
De asemenea, în anul 2024 au fost lansate și implementate proiecte complexe de dezvoltare a Sistemului Informatic Integrat (SII) prin implementarea standardelor Regulamentului U.E. nr. 2022/2554 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar (D.O.R.A.), cu aplicare din 17.01.2025 și automatizarea gestionării tranzacțiilor personale.
Cu privire la sistemul de control, Societatea a transmis către A.S.F. Raportul sistemului de control pentru Sem. Il 2023 și Raportul sistemului de control pentru Sem. I 2024, rapoarte având anexate implementarea măsurilor/recomandărilor dispuse în urma misiunilor de control ale A.S.F. atât periodic cât și permanent, precum și măsurile/recomandările ofițerului de conformitate, administratorului intern, auditorului financiar și auditorului IT conform Normei A.S.F. nr. 4/2018.
Cu privire la procesul de management al reclamațiilor, acesta este reglementat intern prin Procedura de soluționare a petițiilor. În anul 2024, nu au fost înregistrate petiții în cadrul Societății, informațiile cu privire la gestionarea acestora fiind transmise la A.S.F. cu ocazia raportărilor trimestriale/anuale.
Cu privire la respectarea cadrului specific conflictului de interese, modalităților de control al potențialelor conflicte de interese, precum și a măsurilor de remediere a deficiențelor identificate, menționăm faptul că, în cadrul Transilvania Investments Alliance, politicile și procedurile privind conflictul de interese, inclusiv cele referitoare la tranzacțiile personale, sunt prezentate în cadrul Capitolui VI din Politicile și Procedurile privind funcționarea Transilvania Investments Alliance în calitate de AFIA (PPAFIA). La nivelul Societății sunt alocate responsabilități și sunt întreprinse acțiuni în vederea prevenirii conflictelor de interese, astfel încât impactul să poată fi anulat sau să fie cât mai redus, iar interesele Transilvania Investments și ale investitorilor/acționarilor săi să nu fie afectate în mod negativ.
Persoanele cu responsabilități de supraveghere și control în cadrul Transilvania Investments acționează pentru prevenirea incidenței conflictului de interese, prin urmărirea respectării reglementărilor legale și a procedurilor interne, prin asigurarea actualizării acestora, precum și prin consilierea persoanelor relevante, atunci când este necesar. În situația apariției unor conflicte de interese, persoanele care realizează activitați de supraveghere și control urmăresc modul de gestionare a situației generatoare de conflict de interese, pentru a dispune măsuri, recomandări sau adresarea Directoratului de Audit sau Consiliului de Supraveghere și informarea Autoritații de Supraveghere Financiară, având drept obiectiv evitarea pe viitor a unor astfel de situații.
În anul 2024, demersurile Societății în vederea atingerii obiectivelor investiționale principale, definite prin Strategia și Declarația de Polițională 2024 - 2028, aprobate de către Adunarea Generală a Acționarilor din aprilie 2024, respectiv maximizarea randamentelor agregate obținute de acționarii actuali și potențiali prin investițiile realizate de companie, în conformitate cu legislația și reglementările proprii în vigoare și creșterea valorii activului net printr-un management performant orientat spre generarea de plusvaloare, în condiții de administrare activă și prudentială a activelor din liniile de business (tranzactionare, turism, real estate și private equity), au fost realizate în conformitate cu cadrul de reglementare aplicabil.

Activitatea investițională desfașurată în anul 2024 a fost realizată în acord cu Strategia societații pentru perioada 2024 - 2028, cu orientare spre emitenți tranzacționați activ pe piețele financiare, cu lichiditate ridicată, indiferent de mediul de tranzacționare (local sau internațional), în scopul menținerii unui nivel adecvat al profilului de lichiditate al portofoliului administrat vizând atât orizonturi investiționale scurte cât și orizonturi investiționale mai îndelungate.
Cu privire la operațiunile de investire, au fost respectate cadrul intern de reglementare, precum și limitele de competență, asigurându-se astfel condițiile necesare atingerii obiectivelor Transilvania Investments Alliance, respectiv creșterea valorii activelor administrate prin toata gama de instrumente de diversificare și maximizarea randamentelor pentru acționari, cu impact direct în creșterea activului net.
Ca urmare, riscul de conformitate evaluat de către Ofițerul de Conformitate în anul 2024 a înregistrat un nivel preponderent "scăzut" pentru majoritaților, însă au fost înregistrate și situații de risc de conformitate "ridicat" doar pentru activități din sfera "conflictului de interese", astfel cum reiese și din deciziile de sancționare ale Autorității de Supraveghere Financiară.
Compartimentul Managementul Riscului este ierarhic și funcțional independent de celelalte structuri organizatorice ale Societăţii şi este subordonat Consiliului de Supraveghere.
În cadrul Compartimentului Managementul Riscului își desfășoară activitatea administratorul de risc care este supus autorizării A.S.F. În cursul anului 2024, funcția-cheie de administrator de risc a fost exercitată de către dl. Alexandru Gavrilă, în baza Autorizației A.S.F. nr. 231/11.11.2021.
Compartimentul Managementul Riscului are, în principal, următoarele atribuții:
Pe parcursul anului 2024, activitatea de administrare a riscurilor a fost desfășurată în baza Politicilor și Procedurilor privind funcționarea societății în calitate de A.F.I.A. în ceea ce privește managementul riscurilor.
Sistemul de administrare al riscurilor include un ansamblu de analize, diagrame de diversificare a instrumentelor financiare din portofoliu, identificarea și evaluarea riscurilor financiare, precum și propuneri și recomandări în vederea diminuării efectelor riscurilor aferente activității investiționale și generale ale Societății.
Pag. 69/106

Pe parcursul anului 2024, au fost întocmite Trimestriale privind riscurile semnificative la care este expusă activitatea societății. La nivelul Transilvania Investments, riscurile financiare și operaționale au fost evaluate, monitorizate și tratate în scopul reducerii impactului acestora. În cadrul rapoartelor trimestriale, au fost făcute o serie de recomandări menite să mențină activitatea societății în linie cu profilul de risc comunicat investitorilor.
De asemenea, a fost elaborată lunar diagrama sintetică a expunerilor înregistrate de Transilvania Investments față de diferite active și activități financiare, conform Legii nr. 243/2019. Pe tot parcursul anului 2024, nivelul deținerilor în diferite instrumente financiare s-a încadrat în limitele prevăzute de legislația în vigoare.
Conform politicilor și procedurilor privind managementul riscurilor, Transilvania Investments a efectuat simulări de criză în condiții normale și excepționale de piață, care să permită evaluarea riscului de piață, precum și în condiții normale și excepționale de lichiditate, care să permită evaluarea riscului de lichiditate.
În cadrul simulărilor de criză, impactul scenariilor de stres, atât în condiții normale, cât și în condiții excepționale a fost estimat asupra financiar din portofoliu căruia i se poate aplica factorul respectiv de stres, iar aceste efecte au fost însumate pentru a determina impactul cumulat al unui factor asupra activelor totale, activelor nete și valorii activului net unitar.
Rezultatele testelor de stres au fost prezentate structurilor de conducere și vor fi luate în considerare la stabilirea coordonatelor programului investițional aferente exercițiului financiar 2025, la implementarea Strategiei investiționale și sincronizarea investițiilor.
În cadrul Transilvania Investments, funcția de audit intern este separată și independentă față de alte funcții și activități ale Societății, activitatea de audit intern fiind organizată prin contractarea serviciilor unui auditor persoană fizică sau juridică. Activitatea de audit intern este subordonată Consiliului de Supraveghere. Auditorul intern este selectat de Audit, numit de către Consiliul de Supraveghere și notificat Autorității de Supraveghere Financiară.
În perioada 01.01.2022-31.12.2024, funcția de audit intern a fost exercitată de societatea KPMG Audit S.R.L. Prin Hotărârea nr. 2/29.11.2024, Consiliului de Supraveghere a aprobat numirea societății Forvis Mazars Romania S.R.L. în calitate de auditor intern al Societății, pentru un mandat de doi ani, cuprins între 01.01.2025-31.12.2026. Societatea a notificat A.S.F. cu privire la numirea noului auditor intern, prin adresa nr. 8726/16.12.2024.
Auditorul intern are, în principal, următoarele atribuții:

Coordonarea permanentă a activității sale cu auditorul financiar, pentru a asigura îndeplinirea a corespunzătoare a obiectivelor de audit.
Activitatea auditorului intern se desfășoară în baza Planului anual de audit intern, avizat de Comitetul de Audit şi aprobat de Consiliul de Supraveghere.
Misiunile de audit intern cuprinse în Planul de audit intern pentru anul 2024 au fost îndeplinite conform tematicii avizate de Comitetul de Audit şi aprobate de Consiliul de Supraveghere şi au vizat activităţile Departamentelor Guvernanță Corporativă, Juridic, Financiar și Resurse Umane.
Activitatea de management al riscurilor se regăseşte în structura organizatorică şi funcţională a societăţii şi vizează atât riscurile generale, cât şi riscurile specifice, astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, Regulamentul A.S.F. 9/2014 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, modificat și completat, Regulamentul A.S.F. nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative, Norma A.S.F. nr. 4/2018 privind gestiunea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/inregistrate și/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, Legea nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
În procesul de identificare şi evaluare a riscurilor financiare, precum şi a indicatorilor folosiţi în managementul riscului s-a avut în vedere şi Directiva U.E. 2011/61 privind administratorii de fonduri alternative de investiții (DAFIA), Regulamentul (delegat) U.E. nr. 231/2013 de completare a Directivei 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte derogările, condiţiile generale de operare, depozitării, efectul de levier, transparenţa şi supravegherea, Directiva nr. 2013/36/EU cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (privind adecvarea capitalului) şi Regulamentul UE nr. 575/2013 privind cerinţele pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii.
La alegerea acestei abordări privind managementul riscurilor financiare şi operaţionale s-au avut în vedere autorizarea societății în calitatea de Administrator de Fonduri de Investiții Alternative (A.F.I.A.) și încadrarea acesteia în prevederile Directivei UE 2011/61 privind administratorii de investiţii alternative (DAFIA- transpusă la nivel naţional prin Legea nr. 74/2015), trimiterile din DAFIA la Directiva 2013/36/EU, cerinţele privind administrarea riscurilor prevăzute în Regulamentul UE nr. 231/2013, precum şi elementele de asemănare şi deosebire dintre o societate de investiţii financiare şi celelalte instituţii financiare.
Conducerea Societății examinează și aprobă anual politica de administrare a riscurilor și măsurile, procedurile şi tehnicile de aplicare a acesteia, inclusiv sistemul de limite de risc; de asemenea, evaluează, monitorizează şi, cel puţin o dată pe an, revizuieşte sistemele de administrare a riscurilor, conform prevederilor Regulamentului U.E. 231/2013.
Directoratul Transilvania Investments urmăreşte în permanenţă reducerea la minimum a posibilelor efecte adverse asociate riscurilor financiare la care se expune Societatea, printr-o politică activă de diversificare prudențială a portofoliului, precum şi prin utilizarea uneia sau a mai multor tehnici de diminuare a riscului în funcţie de dinamica locurilor de tranzacţionare sau a evoluţiei preţurilor de piaţă aferente instrumentelor financiare deţinute de Societate.
De asemenea, Directoratul urmăreşte în permanenţă obţinerea unui nivel cât mai ridicat de diversificare a expunerilor atât faţă de categoriile de active/tranzacţii financiare, cât şi asupra structurii expunerilor la riscurile financiare. În acest sens, politica de diversificare a expunerilor se realizează pe următoarele paliere:
Pag. 71/106

Pentru atingerea unui nivel cât mai ridicat de diversificare pe palierele prezentate mai sus, Directoratul a iniţiat un amplu proces de restructurare a portofoliului şi de reaşezare a politicilor de afaceri.
Transilvania Investments a implementat la nivelul societății un sistem de administrare a riscurilor ce include politici, proceduri și măsuri de inăsurare și administrare a riscurilor. Politicile și procedurile privind managementul riscurilor fac parte integrantă din "Politicile și procedurile privind funcționarea societății în calitate de A.F.I.A.". Potrivit politicilor și procedurilor interne, sistemul intern de management al riscurilor integrează competențe și responsabilități la nivelul întregii structuri organizatorice (Consiliul de Supraveghere, Directorat, Compartimentul Riscului, Departamentul Conformitate, Auditorul intern, compartimentele operaționale). Sunt stabilite proceduri de administrare și monitorizare a tuturor categoriilor de riscuri relevante la nivelul societății (riscul de credit, riscul de concentrare investițională, riscul de lichiditate, riscul operațional, riscurile legate de durabilitate).
La nivelul societăţii, Compartimentul Riscului, care este funcțional și ierarhic separat de celelalte compartimente operaționale ale Transilvania Investments, inclusiv de funcția de administrare a portofoliului, astfel încât să se permită desfășurarea independentă și eficace a activităților de administrare a riscurilor precum și evitarea apariției conflictelor de interese, monitorizează riscurile asociate activității; dintre aceste riscuri menționăm:
Este monitorizat pe subcategorii, respectiv riscul de poziție, riscul de marfă și riscul de rata dobânzii pe termen lung. La nivelul societăţii riscurile de piaţă se află la un nivel redus din punct de vedere al posibilului impact pe care îl pot avea activelor deţinute în cadrul abordării cantitative bazată pe cerinţe de capital. Sunt utilizați de asemenea indicatori de risc de piață relevanți pentru Transilvania Investments, în cadrul unei abordări bazate pe limite stabilite intern, cum ar fi VaR (Valoarea la Risc) pentru portofoliul de active cotate pe o piață reglementată și Volatilitatea VUAN.
Pe parcursul anului 2024, limita maximă stabilită intern a indicatorului VaR a fost de 25%; această limită nu a fost depășită în perioada analizată. Menționăm că nivelul indicatorului VaR se încadrează în nivelul estimat în cadrul simulărilor de criză efectuate în anul 2024 (care au avut în vedere atât reacţia valorii de piaţă a portofoliului de acţiuni cotate pe o piaţă reglementată la un declin al indicilor pieţei de capital locale, cât și la un declin al unui emitent cu o pondere semnificativă în portofoliu (TLV).
Având în vedere contextul investițional curent, caracterizat de un grad sporit de impredictibilitate, considerăm că un nivel ridicat de volatilitate poate caracteriza o serie de medii de tranzacţionare.
În cursul anului 2024 au fost realizate simulări de criză în conformitate cu Politicile si Procedurile privind funcționarea societății în calitate de A.F.I.A.
Riscul de credit (de bonitate financiară a societăţilor din portofoliul Transilvania Investments).
Având în vedere că, prin specificul activității sale, Societatea are expuneri pe valori mobiliare pe termen lung faţă de o serie de entităţi financiare, conducerea societăţii urmăreşte în permanenţă ca nivelul riscului privind bonitată a societăţilor din portofoliu la care se expune Transilvania Investments să se păstreze la un nivel prudent şi gestionabil.
Astfel, Conducerea societății utilizează, de la caz, în funcție de caracteristicile debitorului/emitentului, instrumente adecvate de diminuare a acestui risc și, totodată, urmărește în permanență evoluția financiară a acestuia.

Până la data prezentei, societatea nu a utilizat instrumente financiare derivate pentru a reduce riscul aferent expunerii faţă de vreun debitor.
Este monitorizat atât din punct de vedere al riscului de lichiditate al portofoliului de instrumente financiare, cât și din punct de vedere al riscului de acoperire a necesarului de lichiditate, acesta din urmă fiind monitorizat pe următoarele sub-categorii: riscul de neacoperire a necesarului curent de lichidități fără luarea în considerare a dividendelor neridicate (LCR net), riscul de neacoperire a necesarului de lichidități cu luarea în considerare a dividendelor neridicate (LCR brut), riscul finanțării activelor pe termen lung din resurse altele decât cele permanente. Pe parcursul anului 2024, nivelul indicatorilor menționați s-a încadrat în limitele stabilite intern la nivelul Transilvania Investments. La data de 31.12.2024, societatea nu are contractate credite bancare.
În cursul anului 2024 au fost realizate simulări de criză de lichiditate, în conformitate cu Politicile și Procedurile privind funcționarea societății în calitate de A.F.I.A., actualizate cu prevederile Normei ASF nr. 39/2019 privind aplicarea Ghidului ESMA privind simularea situațiilor de criză de lichiditate în OPCVM și FIA.
Monitorizarea riscului de concentrare vizează toate activele din portofoliul societăţii. Se urmăreşte atât riscul de concentrare pe categorii de active, entitate, cât şi expunerile înregistrate de Transilvania Investments la diferite operațiuni financiare din perspectiva cerințelor prevăzute de legislația în vigoare. Continuarea procesului de restructurare a portofoliului contribuie la evitarea înregistrării de expuneri excesive față de un emitent.
Riscurile operaţionale au în vedere eventualele pierderi cauzate fie de utilizarea unor procese, sisteme interne sau resurse umane inadecvate care nu-şi pot îndeplini funcţia în mod corespunzător, fie de evenimente şi acţiuni externe, în cadrul acestei categorii de riscuri fiind inclus şi riscul juridic. La nivelul societății se monitorizează sistemele interne IT, procesele umane și procesele juridice. Se înregistrează niveluri scăzute ale riscurilor monitorizate, gestionarea acestora făcându-se inclusiv la nivelul compartimentelor organizatorice ale societăţii, în aplicarea politicii de administrare a riscului aprobată la nivel de societate.
În conformitate cu prevederile legale privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile reglementate, autorizate şi/sau supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în cursul anului 2024 Transilvania Investments a procedat la reevaluarea internă a acestor riscuri.
Regulamentul (UE) 2019/2088 stabileşte pentru participanţii la piaţa financiară şi consultanţii financiari norme privind transparenţa în legătură cu integrarea riscurilor legate de durabilitate (sustainability related disclosures in the financial services sector), luarea în considerare a efectelor negative asupra durabilităţii în cadrul activităţilor lor şi furnizarea informaţiilor privind durabilitatea în ceea ce priveşte produsele înanciare.
Conform Strategiei și Declarației de Politică Investițională aprobatate de acționari, Societatea urmărește introducerea treptată a factorilor ESG în cadrul analizelor prealabile operațiunilor de natură investițională.
În prezent, Societatea nu integrează riscurile legate de durabilitate în deciziile sale de investiţii, dar consideră ca fiind importantă necesitatea reevaluării cu periodicitate a situaţiei de fapt.
Deasemenea, riscurile legate de durabilitate sunt considerate în prezent ca nefiind relevante, iar în cazul în care acestea s-ar materializa, impactul ar fi nesemnificativ pentru societate. Ori de câte ori Societatea va
Pag. 73/106

considera necesar și oportun, Politica ESG va face obiectul unor revizuiri al căror rezultat va fi comunicat investitorilor, conform reglementărilor legale în vigoare.
Societatea pune la dispoziția acționarilor săi și a stakeholderilor relevanți stadiul și impactul implementării factorilor ESG la nivelul poliționale, respectiv la nivelul activității de ansamblu a acesteia în deplin acord cu cadrul legal aplicabil și de entitate de investiții prin publicarea rapoartelor de sustenabilitate anuale.
În conformitate cu art. 4 alin. 1 lit. b din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, luând în considerare argumente precum:
Societatea a informat investitorii prezenți și potențiali în legătura cu faptul că nu ia în considerare efectele negative ale deciziilor de investiții asupra factorilor de durabilitate.
La nivelul Entității, pe parcursul IV s-au implementat demersuri de întocmire a Raportului Anual de Sustenabilitate (cu referință la Standardele Europene privind Durabilitatea - ESRS), ce a inclus, printre altele, informații privind riscurile care au o influență semnificativă sau despre care se poate preconiza în mod rezonabil că vor avea o influență semnificativă asupra dezvoltării Societății, a poziției sale financiare sau a performanței sale financiare pe termen scurt, mediu sau lung.
Prin raportare la prevederile Procedurii privind administrarea riscurilor de durabilitate, din cadrul Analizei de dublă materialitate, în contextul CSRD, perspectiva outside-in, numită materialitatea financiară este cea relevantă pentru Entitate. Aplicarea procedurii a presupus consultarea părților interesate în procesul de evaluare al subiectelor materiale, altfel: departamentele Tranzacționare, Administrare Portofoliu, Financiar (care înglobează și atribuțiile de HR), Guvernanță Corporativă, Juridic, Managementul Riscului și Conformitate. Analiza menționată anterior a relevat faptul că la nivelul Entității nu au fost identificate riscuri având scor ridicat sau foarte ridicat.
Referitor la monitorizarea expunerilor faţă de o anumită categorie de active financiare, faţă de un emitent sau faţă de o anumită categorie de tranzacţii, la nivelul Societaţii sunt monitorizaţi în permanenţă următorii indicatori:

în fiecare dintre emitenţi la care are deţineri de peste 40%, raportat la totalul activelor deţinute, este de 52,52%.
Pag. 75/106

Din analizele realizate lunar referitoare la tipurile de expuneri, a rezultat că pe parcursul anului 2024 portofoliul de instrumente financiare administrat de Transilvania Investments s-a încadrat în cerinţele prevăzute de Legea nr. 243/2019.
Analizele de risc efectuate la finalul anului 2024 indică următorul profil de risc al Transilvania Investments:
| Tip categorie risc / Indicator de risc | Prag de semnificatie (cerință capital/ fonduri proprii sau nivel limite stabilite intern ) conform apetit la risc |
Apetit la risc | 31/12/2024 | Incadrare in limita | |||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nr. Crt. | Tip risc/ expunere | ||||||
| Riscul de plata- subcategorii: | |||||||
| 1 | Riscul de poziție | max. 25% | Mediu | 7.39% | dia | ||
| 2 | Riscul valutar | max. 4% | Mediu | 0.61% | ದ್ದಾರೆ | ||
| 3 | Riscul de rata dobânzii pe termen lung | max. 20% | Mediu | 2.25% | డి వి | ||
| 4 | Riscul de marfă | max. 3,75% | Mediu | 0.00% | 21 | ||
| 5 | VaR (Valoare la risc; simulare istorica, 20 zile, 99%) | max. 25% | Mediu | 9.29% | 14 | ||
| б | Volatilitate VUAN | max. 25% | Mediu | 9.04% | না। | ||
| Riscul de credit: | |||||||
| 1 | Riscul de credit | max. 150% | 48.09% | 3 | |||
| Riscul de lichiditate - subcategorii: | |||||||
| 1 | LCR (net) | min. 1,3 | Mediu | 32.53 | 28 | ||
| 2 | LCR (brut) | min. 1,2 | Mediu | 9.70 | 3 | ||
| 3 | Finanțare din resurse temporare (dividende scadente și neridicate, credite termen scurt) |
max. 50% | Scăzut | 1.14% | da | ||
| 4 | Lichiditate portofoliu (pondere portofoliu lichid în Total Active} |
min. 35% | Mediu | 57.56% | da | ||
| Risc de contrapartidă | |||||||
| Riscul de emitent - subcategorii: | |||||||
| 1 | Expunere la emitenti cu un grad ridicat de faliment | max. 10% | 0.00% | 5 | |||
| 2 | Expunere pe active necotate | max. 40% | cf. prevederilor legale | 10.40% | du | ||
| 3 | Riscul de concentrare pe entitate | 10% / 40% | cf. prevederilor legale | 21.31% | da | ||
| Riscul operational | |||||||
| 1 | Riscul operațional - abordare cantitativă | max. 7,5% | Mediu | 2.02% | 0 | ||
| Efectul de levier | |||||||
| 1 | Nivelul Efectului de levier (metoda bruta) | max. 2,0 | Scăzut | 1.04 | 48 | ||
| 2 | Nivelul Efectului de levier (metoda angajamentului) | max. 2,0 | Scăzut | 1.05 | 13 |
Indicatorul efectului de levier, determinat conform prevederilor din Regulamentul UE nr. 231/2013 de completare a Directivei 2011/61/UE în ceea ce privește condițiile generale de operare, depozitării, efectul de levier, transparența și supravegherea, a fost la data de 31.12.2024, conform pragului de semnificație, prin

ambele metode, unul scăzut. Având în vedere că Transilvania Investments nu deține poziții pe instrumente financiare derivate, valoarea indicatorului efectului de levier prin metoda angajamentului nu diferă considerabil față de valoarea efectului de levier prin metoda brută (nu se realizează nicio compensație între poziţii long şi poziţii short; metoda brută=1,04, metoda angajamentului=1,05).
| Metoda brută = (suma total expuneri elemente activ - valoare numerar și echivalente)/ (valoare activ net) | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| 31.12.2024 | |||||
| Total activ | Activ net | Valoare numerar & echivalente (ajustat cu limitări) |
|||
| 1.926.957.939,24 | 1.830.739.497,70 | 18.000.565,18 | |||
| Efect de levier metoda brută | 1.04 | ||||
| Metoda angajamentului = (suma total expuneri elemente activ)/ (valoare activ net), | |||||
| 31.12.2024 | |||||
| lotal activ | Activ net | ||||
| 1.926.957.939,24 | 1.830.739.497,70 | ||||
| Efect de levier metoda angajamentului | 1.05 |
Totodată, la nivelul Societăţii sunt actualizate şi monitorizate în mod continuu procesele, sistemele şi mecanismele interne pentru reducerea riscurilor operaţionale potenţiale. În acest sens, la nivelul societăţii a fost implementat un sistem de monitorizare şi raportare a riscurilor operaţionale pe trei niveluri, respectiv: (i) prima linie de aparare: identificarea riscurilor operaționale la nivelul structurilor organizaționale, (ii) a doua linie de aparare: managementul riscurilor operaţionale la nivelul Compartimentului Managementul Riscului cu raportare, prin rapoartele de risc, către Directorat şi Consiliul de Supraveghere, (iii) a treia linie de aparare (linia defensivă): auditul intern examinează periodic îndeplinirea funcției de administrare a riscurilor.
Toate instrumentele şi tehnicile de evaluare şi gestiune a riscurilor folosite la nivelul Societăţii au fost dezvoltate şi implementate cu scopul de a se asigura o gestiune eficientă a riscurilor existente la nivelul Transilvania Investments şi implicit, prin atingerea acestui deziderat, să se obţină un profil de risc mediu conform strategiei de afaceri aprobată de Consiliul de Supraveghere şi implementată de către Directorat.
Transilvania Investments a elaborat o privire la integrarea riscurilor de durabilitate în procesul de luare a deciziilor de investiții.
Conform actualei Politicii ESG, Societatea nu integrează riscurile legate de durabilitate în deciziile sale de investiții, dar consideră ca fiind importantă necesitatea reevaluării cu periodicitate a situaţiei de fapt.
Totuși, în cadrul deciziilor de investiții se pot avea în vedere și pot fi integrate informațiile relevante disponibile, inclusiv cele care indică potențiale efecte negative asupra factorilor de durabilitate (de principiu, acestea putând fi considerate ca favorabile neinvestirii/exitului într-o/dintr-o investiţie existentă, după caz).
Totodată, Societatea nu ia în considerare efectele negative ale deciziilor de investiții asupra factorilor de durabilitate, întrucât, având în vedere structura și specificul portofoliului administrat, nu există publicate informații pentru a se putea analiza impactul deciziilor de investiții asupra factorilor de durabilitate.
Printre motivele neintegrării riscurilor legate de durabilitate în deciziile sale de investiţii și neluării în considerare a efectelor negative ale deciziilor de investiții asupra factorilor de durabilitate, menționăm:
Pag. 77/106

Conform Strategiei 2024-2028, aprobată de acționari în aprilie 2024, Transilvania Investments va revizui gradual politicile și procedurile în materia E.S.G., astfel încât, până la finalul perioadei de referință a Strategiei, Societatea va integra riscurile legate de durabilitate în deciziile sale de investiții și va lua în considerare efectele negative ale deciziilor de investiții asupra factorilor de durabilitate. Momentul luării în considerarea a acestor efecte depinde de măsura în care companiile deținute în portofoliu său și cele de interes pentru investițiile viitoare vor pune la dispoziție informații suficiente și adecvate pentru o analiză relevantă sau vor fi evaluate pe baza unui rating ESG.
Conform Declarației de Politică Investițională 2024-2028 (D.P.I.), aprobată de acționari tot în aprilie 2024, Societatea urmărește introducerea treptată a unor raportări non-financiare conform standardelor în materie, în funcție natura, dimensiunea și complexitatea activității, precum și gama activităților desfăşurate, în conformitate cu legislația și reglementările proprii în vigoare.
În luna noiembrie 2024, Transilvania Investments a publicat, în mod voluntar și anticipat, primul Raport de sustenabilitate pentru anul 2023; întocmit în conformitate cu Standardele Europene de Raportare în domeniul Sustenabilității (ESRS) și noua Directivă Europeană privind Raportarea Corporativă în materie de Sustenabilitate (CSRD). Integrarea anticipată a cerințelor din noua directivă CSRD și a standardelor ESRS consolidează angajamentul companiei pentru o raportare transparentă, responsabilă și încorporarea sustenabilității în centrul strategiei și comunicării corporative.
Standardele ESRS constituie cadrul obligatoriu pentru raportarea informațiilor de sustenabilitate începând cu anul financiar 2024, cu aplicabilitate graduală în funcție de dimensiunea companiilor. Aceste standarde acoperă domenii precum guvernanța organizațională, impactul asupra mediului, aspectele sociale și relațiile cu părțile interesate, oferind un cadru solid pentru identificarea, măsurarea impactului semnificativ pe care companiile îl au asupra oamenilor și mediului, precum și efectele sustenabilității asupra dezvoltării și performanței, prin conceptul de "dublă materialitate." La 31 iulie 2023, Comisia Europeană a adoptat un act delegat adițional care include 12 standarde ESRS, dintre care două sunt standarde transversale (ESRS 1 Cerințe generale și ESRS 2 Prezentări de informații cu caracter general), iar zece sunt standarde tematice, acoperind aspecte de mediu, sociale și de guvernanță.
Fiecare participant la piața face parte din transformarea ESG și trebuie să își regândească strategiile având stabilită ținta sustenabilității. Eforturile tuturor de integrare ESG, cantitatea datelor existente, sunt parte a dezvoltării continue a Transilvania Investments.
Pentru anul 2024, următoarele participații din portofoliul Transilvania Investments aveau publicat un scor care poate orienta investitorii în legătură cu unele aspecte pozitive din sfera sustenabilității.
| Denumire | Piata | Scor ESG Sustainalytics |
Scor Vektor 2024 |
% total active |
|---|---|---|---|---|
| BANCA TRANSILVANIA S.A. | BVB - REGS | 14,9 | 10 | 21,31% |
| BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. | BVB - REGS | 14,4 | 10 | 12,20% |
| OMV PETROM S.A. BUCURESTI | BVB - REGS | 28,9 | 10 | 7,56% |
| BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A. | BVB - REGS | 23,8 | 7,5 | 1,44% |
| PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY Ltd | BVB - REGS | 10 | 0,29% | |
| SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. | BVB - REGS | 29,9 | 10 | 0,33% |
Transilvania Investments Alliance S.A. Raport anual 2024

Transilvania Investments
| ONE UNITED PROPERTIES | BVB - REGS | 18,4 | 10 | 0,15% |
|---|---|---|---|---|
| 5.N.G.N. TRANSGAZ S.A. | BVB - REGS | 27,3 | 10 | 0,36% |
| S.N.G.N. ROMGAZ S.A. | BVB - REGS | 29,7 | 10 | 0,67% |
| S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. | BVB - REGS | 33,6 | 10 | 0,86% |
| DIG Communication N.V. | BVB - REGS | 10 | 0,50% | |
| AROBS | BVB - REGS | 10 | 0,20% | |
| MED LIFE SA | BVB - REGS | 26,1 | 10 | 0,06% |
| CCL CEECAT Fund II SCSp | necotat | 4.40% | ||
| BT MAXIM | necotat | 0,72% | ||
| Alte companii | 48,96% | |||
Sursa datelor https://bvbresearch.ro. https://www.sustainalytics.com/esg-rating, https://www.bvb.ro, https://www.ceecat.com/ https://www.btassetmanagement.ro/bt-maxim Interpretare Scor ESG Sustainalytics: 10-20 low; 20-30 medium; 30-40 high; 40+ severe
Interpretare scor Vektor: scor maxim 10
Zona de private-equity este bine reprezentată în portofoliul Transilvania Investments, prin participația deținută la CCL CEECAT Fund II SCSp, produs financiar care promovează caracteristicile de mediu și sociale. Totodată, fondul de investiții BT Maxim este un produs financiar care promovează caracteristici de mediu sau sociale sau o combinație a acestor caracteristici.
O componentă de bază a viitoarelor raportări ESRS este analiza dublei materialități. Această analiză determină aspectele materiale de sustenabilitate (impact, riscuri și oportunități) asupra cărora o companie trebuie să dezvăluie. Transilvania Investments a realizat această analiză pentru prima oară cu data de referință 2023. Analiza de dublă materialitate, în contextul CSRD, urmărește impactul pe care compania Transilvania Investments îl are asupra mediului, societății sau economiei (perspectiva inside-out, așa numită materialitatea impactului), dar și impactul pe care societatea și mediul îl au asupra organizației (perspectiva outside-in, numită materialitatea financiară).
Societatea are ca obiect de activităţi specifice societăţilor de investiţii de tip închis, domeniul principal de activitate al societăţii fiind Cod CAEN 649 - alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii. Ca atare, activitatea societății nu are un impact direct semnificativ asupra mediului. Cu toate acestea, Transilvania Investments este preocupată în permanență de aspectele legate de protecția mediului.
Astfel, Societatea urmărește în mod constat consumurile de utilități, iar investițiile în imobil, în instalațiile și echipamentele aferente se realizează având în vedere și impactul pe care îl au în scăderea acestor consumuri. În anul 2024, a fost demarat proiectul care vizează înlocuirea ferestrelor clădirii sediului Societății din Brașov.
În vederea protejării mediului, ca parte a politicii responsabile de dezvoltare a Transilvania Investments, se are în vedere legislaţia în vigoare în România, precum și normele Europene care reglementează politicile de protecţie a mediului de muncă, de gestionare a deșeurilor rezultate și de protecţie a spaţiilor de desfășurare a activității. Societatea are în vigoare proceduri prin care sunt reglementate modalitațile de recuperare și reciclare a deșeurilor rezultate ca urmare a desfășurării activității curente. Având în vedere specificului activitaţii Societăţii, deşeurile rezultatea desfăşurată sunt în principal deşeuri de hârtie. Acestea sunt depozitate de către angajaţi în spaţiile special indicate, urmând ca periodic persoana desemnată cu administrarea sediului să asigure evacuarea acestora, în scopul utilizării acestor deșeuri pentru reciclare. Deșeurile sortate, periculoase, inclusiv DEEE, se predau spre valorificare societăților specializate.
În activitatea sa, Transilvania Investments a identificat impacturi pe aria aferentă capitolului Mediu, care pot atecta, negativ sau pozitiv, precum:
Pag. 79/106

Pentru Transilvania Investments bunăstarea și dezvoltarea propriei forțe de muncă este un aspect de bază al eforturilor noastre de sustenabilitate. În calitate de fonduri de investiţii, înţelegem că angajații noștri sunt chei valoare pe termen lung. Abordarea noastră este de a promova o cultură la locul de muncă diversă, incluzivă și de sușinere, precum și inițiativele pentru creșterea profesională, implicarea angajaților și bunăstarea. Investind în oamenii noștri, ne întărim capacitatea de a atinge atât obiectivele financiare, cât și cele de sustenabilitate.
Transilvania Investments garantează egalitatea de şanse şi tratament pentru toate persoanele candidate la un loc de muncă în Societate şi pentru toţi salariaţii săi, fără discriminări sau hărțuire directe, pe baza de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, convingeri, sex, orientare sexuală, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată, boli cronice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor decurgând din contractul colectiv de muncă existent la nivelul Societății.
De asemenea, Societatea recunoaşte libertatea de opinie a fiecărui salariat al său. Raporturile dintre membrii Directoratului şi salariaţii se bazează pe comunicare, implicare şi spirit de echipă, fără a exista elemente conflictuale.
Salariații își desfășoară activitatea în baza contractului colectiv de muncă, a contractelor individuale de muncă, regulamentului de ordine interioară, fișelor de post și a procedurilor interne. Societatea nu are constituit sindicat, salariaţii fiind reprezentaţi în negocierea contractului colectiv de muncă de un reprezentant ales de către salariaţi, conform legii.
La finele anului 2024, numărul efectiv de salariați era de 38, din care 34 salariați cu studii superioare și 4 salariaţi cu studii medii mediu de salariaţi aferent anului 2024 a fost de 36,67.
O parte dintre salariații au certificări internaționale, iar o parte importantă au urmat studii postuniversitare şi de masterat în domenii precum: management financiar-bancar, contabilitate, audit intern, analiză financiară, evaluare, administrarea afacerilor, finanțe-bănci-piețe de capital, dreptul afacerilor, managementul resurselor umane, securitate cibernetică.
Transilvania Investments promovează activ instruirirea și perfecțională a salariaților, cu cele două componente: pregătire și perfecțională continuă și dezvoltarea profesională, ca parte a strategiei generale de dezvoltare a Societății. Această activitate se realizează pe baza unor planuri de formare și perfecționare profesională, ce presupun atât participarea angajaților la conferințe, seminarii, cursuri, cât și susţinerea acestora în eforturile personale de perfecţională. O parte a angajaţilor cu studii superioare au urmat, și în cursul anului 2024, programe de formare profesională continuă, cu scopul dezvoltării competenţelor profesionale şi creşterii performanţei individuale și colective.

De asemenea, având în vedere strategia Societății prin care se urmărește consolidarea culturii organizaționale care să conducă la creșterea performanțelor angajaților, în luna decembrie 2024, Transilvania Investments a organizat un program de team building având ca obiective lucrul în echipă, stimularea comunicării și colaborării, îmbunătățirea eficienței procesului de împărțire a sarcinilor și dezvoltarea creativității. Simultan cu programul de team building, Societatea a derulat o activitate CSR, respectiv invitarea unui număr de 33 de copii din centrele de plasăment din județul Brașov pentru a participa alături de echipa Transilvania Investments la construirea Orașului de sărbători (XMAS City) și pentru a le oferi cadouri de Crăciun. Această activitate s-a derulat cu ajutorul voluntarilor programului Ajungem Mari al Asociației Lindenfeld.
Transilvania Investments acordă o importanţă deosebită sănătăţii angajaţilor săi, oferindu-le abonamente medicale, în baza unui contract încheiat cu un furnizor de servicii medicale. De asemenea, Societatea oferă salariaților tichete de masă și abonamente la serviciul/platforma Bookster. În plus, salariații care contribuie la fondul de pensii facultative Pensia Mea beneficiază de plata unei contribuții din partea Societății, reprezentând jumătate din contribuția lunară datorată de aceștia.
În ceea ce privește responsabilitatea față de comunitate, Transilvania Investments se implică în activități de sponsorizare și mecenat, direct sau prin intermediul asociațiilor specializate, domeniile prioritare fiind următoarele: educație, sănătate și asistență socială, sport, cultură, mediu și acțiuni umanitare.
Societatea a continuat și în anul 2024 implicarea în domeniile mai sus-menționate, care a constat în acordarea de sprijin financiar, pentru următoarele scopuri:
În total, în anul 2024, Transilvania Investments a încheiat un număr de 16 contracte de sponsorizare, în valoare totală de 221.000 lei.
În activitatea sa, Transilvania Investments a identificat impacturi pe aria aferentă capitolului Socid/, care pot afecta, negativ sau pozitiv, precum:
Pag. 81/106

Transilvania Investments a implementat un sistem de guvernanță care respectă prevederile Codului de Guvernanță Corporativă al B.V.B. aplicabil societăților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată. De asemenea, Societatea promovează dezvoltarea guvernanței corporative în condițiile aplicării celor mai bune practici și realizării unui management prudent, în conformitate prevederile Regulamentului A.S.F. nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de A.S.F.
Directoratul Transilvania Investments, cu aprobarea Consiliului de Supraveghere, a adoptat Regulamentul de Guvernanță Corporativă al societății în care sunt definite politicile, practicile și structurile de conducere care îl ajută să își exercite principala responsabilitate - aceea de a asigura o conducere eficientă a Societății, în beneficiul acționarilor săi.
Societatea publică periodic, în cadrul rapoartelor anuale, Declarația "Aplici" și "Declarația privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă", în care prezintă gradul de conformare a societății cu principiile și recomandările C.G.C. al B.V.B., respectiv cu prevederile Regulamentului A.S.F. nr. 2/2016.
Politica Transilvania Investments în materie și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului are scopul de a îndeplini toate cerințele legale și de a-și lua toate măsurile rezonabile pentru prevenirea atragerii societății în operațiuni de spălare a banilor ori finanțare a terorismului. Aceasta vizează inclusiv procedurile şi mecanismele interne pentru punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale.
Transilvania Investments realizează propria evaluare de risc prin care identifică, evaluează și gestionează riscul de spălare a banilor/finanțare a terorismului atât la nivelul clientelei, serviciilor și produselor oferite, cât și la nivelul întregii activități desfășurate, astfel încât să înțeleagă și să administreze adecvat acest risc la care societatea ar putea fi expusă.
Compania este deplin angajată să își desfășoare activitatea cu integritate și transparenţă, sens în care se interzice membrilor structurilor de conducere și salariaților societății să plătească sau să ofere mită sau stimulente financiare de orice natură, inclusiv funcţionarilor de stat, angajaţilor companiilor de stat sau controlate de stat, precum şi în cadrul oricăror tranzacţii realizate de societate. De asemenea, este strict interzisă solicitarea sau acceptarea mită sau stimulente financiare.
Societatea dispune de o Politică de implicare, în care este prezentat modul în care aceasta se implică în cadrul companiilor în care investește, respectiv monitorizarea activității, performanțelor și riscurilor companiilor, stabilirea unui dialog cu emitenții, exercitarea drepturilor de vot și a altor drepturi, cooperarea cu alți acţionari, comunicarea cu părţile interesate relevante din emitenţii în care a investit și gestionarea conflictelor de interese reale și potențiale legate de implicarea Transilvania Investments.
Societatea a elaborat o Politică de responsabilitate socială care se bazează pe principiul coerenței între programele sociale, atitudinea în afaceri, cea față de acționari și angajați precum și față de mediul înconjurător, în contextul asigurării sustenabile atât a companiei, cât și a comunității în care aceasta își desfășoară activitatea. Societatea se angajează să se asigure că orice activitate pe care o desfășoară este condusă într-un mod etic, în baza celor mai bune practici în materie de guvernanță corporativă.
Transilvania Investments, în acord cu reglementările legale aplicabile, a elaborat Politica în domeniul conflictelor de interese, care stabilește principalele coordonate ale (i) activităților desfășurate de Societate sau în numele acesteia, inclusiv activitățile desfășurate de către un delegat, un evaluator extern sau o contrapartidă, identificarea împrejurărilor care constituie sau pot da naștere unui conflict de interese cu un risc semnificativ de prejudiciere a investitorilor săi, și (ii) procedurilor care trebuie urmate sau care trebuie adoptate pentru a preveni, gestiona și monitoriza astfel de conflicte. De asemenea, Societatea are definite proceduri privind practicilor frauduloase inclusiv a celor care afectează stabilitatea și

integritatea pieței de capital punându-se accent pe prevenirea utilizării abuzive a informațiilor privilegiate, operațiuni de manipulare a pieței și practicile de piață acceptate.
În activitatea sa, Transilvania Investments a identificat impacturi pe aria aferentă capitolului Guvernanță, care pot afecta, negativ sau pozitiv, precum:
În fața provocărilor globale actuale, Transilvania Investments își afirmă angajamentul de a contribui la o economie mai responsabilă, mai incluzivă și mai durabilă. În ultimii ani, Societatea a adoptat o abordare integrată asupra impactului economic, social și de mediu pe care aceasta îl are, cu scopul de a crea o bază solidă pentru evoluția continuă și îmbunătățirea permanentă a standardelor de sustenabilitate.
Marius-Adrian MOLDOVAN Preşedinte Executiv
Stela CORPACIAN Vicepreşedinte Executiv
Räzvah-Leglan RAT Vicepresedinte Executiv
Pag. 83/106




Transilvania Investments Alliance S.A. Raport anual 2024

Anexa nr. 1
lei
societăților la care Transilvania Investments Aliance S.A. deține poziția majoritară (filiale) la data de 31.22.2024
| % | 85.74 | 53.35 | 85.80 | 82.72 | 53.30 | 87.30 | 81.07 | gg.gg | 76.51 | 90.97 | gg gg | 99.80 | dd dd | 95.19 | 91.87 | 92.94 | ਰੇਤੇ ਦੌਰੇ | 69.71 | 82.88 | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Valoare | 34.570.460.00 | 1.956.170.00 | 31,212,372.90 | 898.392.00 | 3,826,590.00 | 8.170.842.80 | 6,015,615.00 | 90,351,540.00 | 18,707,739.83 | 1,439,800.00 | 12,709,890.00 | 15,341,000.00 | 1,499.970.00 | 48.998.914.90 | 14,561,577.20 | 43,976,035.50 | 46.017,471.70 | 22.694.293.70 | 25,012,340.00 | 427,961,015.53 |
| Nr. actiuni | 345.704.600 | 782.468 | 312.123.729 | 8,983,920 | 1,530,636 | 81.708.428 | 60.156.150 | 9,035,154 | 11.477.141 | 719.900 | 1.270.989 | 153,410 | 149 997 | 489.989.149 | 145.615.772 | 439.760.355 | 460.174.717 | 226,942,937 | 250.123,400 | |
| Valoare | 40.320.157.10 | 3,666,822.50 | 36.378.218.60 | 1,086,062.00 | 7.179.235.00 | 9.359,286.00 | 7,420,087.50 | 90,351,550.00 | 24.450.000.00 | 1,582,754.00 | 12.710.000.00 | 15,372,000.00 | 1,500,000.00 | 51,472,466.70 | 15.850.000.00 | 47,315,443.30 | 49.118.796.20 | 32.555.999.70 | 30.180.281.80 | 477,869,160.40 |
| Nr. actiuni | 403.201.571 | 1,466,729 | 363.782.186 | 10.860.620 | 2,871,694 | 93.522.860 | 74,200,875 | 9.035.155 | 15,000,000 | 791.377 | 1,271,000 | 153.720 | 150.000 | 514.724.667 | 158.500.000 | 473.154.433 | 491.187.962 | 325.559.997 | 301,802,818 | SUBTOTAL |
| lei/act. | 0.10 | 2.50 | 0.10 | 0.10 | 2.50 | 0.10 | 0.10 | 10.00 | 1.63 | 2.00 | 10.00 | 100.00 | 10.00 | 0.10 | 0.10 | 0.10 | 0.10 | 0.10 | 0.10 | |
| Brasov | Sibiu | Bucuresti | Brasov | Sibiu | Brasov | Codlea | Brasov | Brasov | Sibiu | Brasov | Brasov | Brasov | Brasov | Buzias | Covasna | Baile Felix | Eforie Nord | Baile Tusnad | ||
| ARO-PALACE SA | CASA ALBA INDEPENDENTA S.A. | FEPER SA | GRUP BIANCA TRANS SA | INDEPENDENTA SA | INTERNATIONAL TRADE&LOGISTIC CENTER SA | MECANICA CODLEA SA | NOVA TOURISM CONSORTIUM S.A. | ROMRADIATOARE SA | SEMBRAZ SA | TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE EQUITY SA | TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE REAL ESTATE | TRANSILVANIA INVESTMENTS RESTRUCTURING SA | TRANSILVANIA LEASING&CREDIT IFN SA | TRATAMENT BALNEAR BUZIAS SA | TURISM COVASNA SA | TURISM FELIX SA | TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA SA | TUSNAD SA | ||
| 1102041 | 23058338 | 752 | 18846755 | 2577677 | 8012400 | 1122928 | 49303350 | 1108834 | 790619 | 46047311 | 7800027 | 32947925 | 9845734 | 1849307 | 559747 | 108526 | 2980547 | 4241753 | ||
| crt. | โ | ਟ | ಕ | प | S | 9 | 1 | 8 | 6 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | । ਰੇ | |
| SOCIETĂȚI OPERATIONALE |
Pag. 85/106
II. SOCIETĂȚI NEOPERAȚIONALE
Transilvania Investments Alliance S.A. Raport anual 2024

| 1,298,451.10 | 1,298,451.10 | 429,259,466.63 |
|---|---|---|
| 12,984,51 | ||
| 1,356,840.80 | 1,356,840.80 | 479,226,001.2 |
| 13,568,408 | ||
| ).1 | ||
| BRASOV | ||
| 1112290 ORGANE DE ASAMBLARE SA (faliment L85/2014) | SUBTOTAL | TOTAL |
95.70
Preşedinte Executiv
Marius-Adrian Moldovan mi
Vicepreședinte Executiv
Stela Corpacian 22
18 77
Transilvania Investments Alliance S.A. Raport anual 2024

Anexa nr. 2
lei
| જ્ર | 39.62 | 32.01 | 26.87 | 28.93 | 41.18 | 39.62 | 30.86 | 39.62 | 38.27 | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| TRANSI | Valoare | 235,089.00 | 1,139,482.50 | 81,930.00 | 1,823,877.50 | 3,019,475.70 | 361,042.00 | 129,990.00 | 52,289.30 | 48,485,314.20 | 55,328,490.20 | |||
| nr. actiuni | 2,350,890 | 455,793 | 32,772 | 729,551 | 30,194,757 | 3,610,420 | 51,996 | 522,893 | 484,853,142 | |||||
| Capital social | Valoare | 593,299.40 | 3,559,292.50 | 304,945.00 | 6,305,295.00 | 7,331,528.60 | 911,170.10 | 421,237.50 | 131,963.60 | 126,699,981.90 | 146,258,713.60 | |||
| nr. acțiuni | 5,932,994 | 1,423,717 | 121,978 | 2,522,118 | 73,315,286 | 9,111,701 | 168,495 | 1,319,636 | 1,266,999,819 | SUBTOTAL | ||||
| Val. nom. | lei/act. | 0.10 | 2.50 | 2.50 | 2.50 | 0.10 | 0.10 | 2.50 | 0.10 | 0.10 | ||||
| Localitate | Neptun | Vatra Dornei | Fagaras | Medias | Neptun | Neptun | Sibiu | Neptun | Baile Felix | |||||
| Denumire | APOLLO ESTIVAL 2002 5.A. | DORNA TURISM SA | DUPLEX SA | EMAILUL SA | NEPTUN-OLIMP SA | SERVICE NEPTUN 2002 SA | SOFT APLICATIV SI SERVICII SA | TOMIS ESTIVAL 2002 SA | TURISM LOTUS FELIX SA | II. Societăți neoperaționale (faliment, reorganizare) | ||||
| CUI | l. Societăți operaționale | 14662474 | 742395 | 1118838 | 803115 | 2423562 | 14686600 | 2577839 | 14630120 | 26261034 | ||||
| Nr. | crt. | C | 3 | V | S | 9 | 8 | 6 |
| II. Societàti neoperaționale (faliment, reorganizare) | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 10 | 805566 | I FELAM SA | Sibiu | 2.50 | 1,035,000 | 2,587,500.00 | 374,907 | 937,267.50 | 36.22 |
| 11 | 14662490 PRAHOVA ESTIVAL 2002 SA | Neptun | 0.10 | 3,252,029 | 325,202.90 | 1,288,584 | 128,858.40 | 39.62 | |
| 12 | 8008670 ROMAGRIBUZ VERGULEASA SA | Buzău | 2.50 | 752,408 | 1,881,020.00 | 280,631 | 701,577.50 | 37.30 | |
| 13 | 15688146 TRANSILVANIA HOTELS & TRAVEL SA | Bucuresti | 2.50 | 3,034,448 | 7,586,120.00 | 1,123,180 | 2,807,950.00 | 37.01 | |
| SUBTOTAL | 12,379,842,90 | 4,575,653.40 | |||||||
| TOTAL | 158,638,556.50 | 59,904,143.60 |
Marius-Adrian Moldovan
Președinte Executiv
Pag. 87/106
Vicepreședinte Executiv
Stela Corpacian
Transilvania Investments Alliance S.A. Raport anual 2024

Anexa nr. 3
| crt | 311616 | Val. nom | Capital social | RANSI | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ | lei/act. | Nr. actiuni | Valoare | Nr. actiuni | Valoare | % | ||
| 4,196,782.00 | 17,919,371.20 | SUBTOTAL | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 37.30 | 701,577.50 | 280,631.00 | 1,881,020.00 | 752,408 | 2.50 | Buzau | ROMAGRIBUZ VERGULEASA SA | 9 |
| 39.62 | 128,858.40 | 1,288,584.00 | 325,202.90 | 3,252,029 | 0.10 | Neptun | PRAHOVA ESTIVAL 2002 SA | S |
| 95.70 | 1,298,451.10 | 12,984,511.00 | 1,356,840.80 | 13,568,408 | 0.10 | Brasov | ORGANE DE ASAMBLARE SA | b |
| 10.89 | 1,056,257.50 | 422,503.00 | 9,697,362.50 | 3,878,945 | 2.50 | Märsa | MECANICA SA | 3 |
| ਤੋਂ 'ਤੇਰੇ | 74,370.00 | 29,748.00 | 2,071,445.00 | 828,578 | 2.50 | Brasov | ICIM SA | |
| 36.22 | 937,267.50 | 374,907.00 | 2,587,500.00 | 1,035,000 | 2.50 | Sibiu | FELAM SA |
| 123,180.00 7.586.120.00 |
2,807,950.00 | ﻟﻠﺘﻌﻠﻴﻤﺎﺕ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤﺘﺤﺪﺓ ﺍﻟﻤ |
|---|---|---|
| 7,586,120.0 | 2,807,950.00 | |
| 1 | ||
|---|---|---|
| - | ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ | |
| 900 | I l |
Marius-Adrian Moldovan
Preşedinte Executiv
Stela Corpacian
Vicepreședinte Executiv
Pag. 88

Anexa nr. 4
| Prevederi ce trebuie respectate | Conformare Da/Nu/Parțial |
Explicații | |
|---|---|---|---|
| SECTIUNEA A - Responsabilități | |||
| A.1. | Toate societățile trebuie să aibă un regulament intern al Consiliului care include termenii de referință/responsabilitățile Consiliului și funcțiile cheie de conducere ale societății, și care aplică, printre altele, Principiile Generale din Secțiunea A. |
DA | |
| A.2. | Prevederi pentru gestionarea conflictelor de interese trebuie incluse în regulamentul Consiliului. În orice caz, membrii Consiliului trebuie să notifice Consiliul cu privire la orice conflicte de interese care au survenit sau pot surveni și să se abțină de la participarea la discuții (inclusiv prin neprezentare, cu excepția cazului în care neprezentarea ar împiedica formarea cvorumului) și de la votul pentru adoptarea unei hotărâri privind chestiunea care dă naștere conflictului de interese respectiv. |
DA | |
| A.3. | Consiliul de Supraveghere trebuie să fie format din cel putin cinci membri. |
DA | |
| A.4. | Majoritatea membrilor Consiliului de Supraveghere trebuie să nu aibă funcție executivă. În cazul societăților din Categoria Premium, nu mai puțin de doi membri neexecutivi ai Consiliului de Supraveghere trebuie să fie independenți. Fiecare membru independent al Consiliului de Supraveghere, trebuie să depună o declarație la momentul nominalizării sale în vederea alegerii sau realegerii, precum și atunci când survine orice schimbare a statutului său, indicând elementele în baza cărora se consideră că este independent din punct de vedere al caracterului și judecății sale. |
DA | |
| A.5. | Alte angajamente și obligații profesionale relativ permanente ale unui membru al Consiliului, inclusiv poziții executive și neexecutive în Consiliul unor societăți și instituții non-profit, trebuie dezvăluite acționarilor și investitorilor potențiali înainte de nominalizare și în cursul mandatului său. |
DA | |
| A.6. | Orice membru al Consiliului trebuie să prezinte Consiliului informații privind orice raport cu un acționar care deține direct sau indirect acţiuni reprezentând peste 5% din toate drepturile de vot. Această obligație se referă la orice fel de raport care poate afecta poziția membrului cu privire la chestiuni decise de Consiliu. |
DA |
Pag. 89/106

| A.7. | Societatea trebuie să desemneze un secretar al Consiliului | DA | |
|---|---|---|---|
| responsabil de sprijinirea activităţii Consiliului. | |||
| A.8. | Declarația privind guvernanța corporativă va informa dacă a | DA | |
| avut loc o evaluare a Consiliului sub conducerea Președintelui | |||
| sau a comitetului de nominalizare și, în caz afirmativ, va | |||
| rezuma măsurile cheie și schimbările rezultate în urma | |||
| acesteia. Societatea trebuie să aibă o politică/ghid privind | |||
| evaluarea Consiliului cuprinzând scopul, criteriile și frecventa | |||
| procesului de evaluare. | |||
| A.9. | Declarația privind guvernanța corporativă trebuie să conțină | DA | |
| informații privind numărul de întâlniri ale Consiliului și | |||
| comitetelor în cursul ultimului an, participarea | |||
| administratorilor (în persoană și în absență) și un raport al | |||
| Consiliului și comitetelor cu privire la activitățile acestora. | |||
| A.10. | Declarația privind guvernanța corporativă trebuie să cuprindă | DA | |
| informații referitoare la numărul exact de membri | |||
| independenți din Consiliul de Supraveghere. | |||
| A.11. | Consiliul societăților din Categoria Premium trebuie să | DA | |
| înființeze un comitet de nominalizare format din persoane | |||
| fără funcții executive, care va conduce procedura | |||
| nominalizărilor de noi membri în Consiliu și va face | |||
| recomandări Consiliului. Majoritatea membrilor comitetului | |||
| de nominalizare trebuie să fie independentă. | |||
| SECȚIUNEA B - Sistemul de gestiune a riscului și control intern | |||
| B.1. | Consiliul trebuie să înființeze un comitet de audit în care cel | DA | |
| puţin un membru trebuie să fie administrator neexecutiv | |||
| independent. Majoritatea membrilor, incluzând preşedintele, | |||
| trebuie să fi dovedit că au calificare adecvată relevantă | |||
| pentru funcțiile și responsabilitățile comitetului. Cel putin un | |||
| membru al comitetului de audit trebuie să aibă experiență de | |||
| audit sau contabilitate dovedită și corespunzătoare. In cazul | |||
| societăților din Categoria Premium, comitetul de audit trebuie | |||
| să fie format din cel puțin trei membri și majoritatea | |||
| membrilor comitetului de audit trebuie să fie independenți. | |||
| 8.2. | Președintele comitetului de audit trebuie să fie un membru | DA | |
| neexecutiv independent. | |||
| B.3. | În cadrul responsabilităților sale, comitetul de audit trebuie să | DA | |
| efectueze o evaluare anuală a sistemului de control intern. | |||
| B.4. | Evaluarea trebuie să aibă în vedere eficacitatea și cuprinderea | DA | |
| funcției de audit intern, gradul de adecvare al rapoartelor de | |||
| gestiune a riscului și de control intern prezentate către | |||
| comitetul de audit al Consiliului, promptitudinea și | |||
| eficacitatea cu care conducerea executivă soluționează | |||
| deficienţele sau slăbiciunile identificate în urma controlului | |||
| intern și prezentarea de rapoarte relevante în atenția Consiliului. |
|||

| B.5. | Comitetul de audit trebuie să evalueze conflictele de interese | DA | |
|---|---|---|---|
| în legătură cu tranzacţiile societăţii şi ale filialelor acesteia cu | |||
| părțile afiliate. | |||
| 3.6. | Comitetul de audit trebuie să evalueze eficiența sistemului de | DA | |
| control intern și a sistemului de gestiune a riscului. | |||
| 8.7. | Comitetul de audit trebuie să monitorizeze aplicarea | DA | |
| standardelor legale și a standardelor de audit intern general | |||
| acceptate. Comitetul de audit trebuie să primească și să | |||
| evalueze rapoartele echipei de audit intern. | |||
| 8.8. | Ori de câte ori Codul menționează rapoarte sau analize | DA | |
| inițiate de Comitetul de Audit, acestea trebuie urmate de | |||
| raportări periodice (cel puțin anual) sau ad-hoc care trebuie | |||
| înaintate ulterior Consiliului. | |||
| B.9. | Niciunui acţionar nu i se poate acorda tratament preferenţial | DA | |
| față de alți acționari în legătură cu tranzacții și acorduri | |||
| încheiate de societate cu acționari și afiliații acestora. | |||
| 8.10. | Consiliul trebuie să adopte o politică prin care să se asigure că | DA | |
| orice tranzacție a societății cu oricare dintre societățile cu | |||
| care are relații strânse a cărei valoare este egală cu sau mai | |||
| mare de 5% din activele nete ale societății (conform ultimului | |||
| raport financiar) este aprobată de Consiliu în urma unei opinii | |||
| obligatorii a comitetului de audit al Consiliului și dezvăluită în | |||
| mod corect acționarilor și potențialilor investitori, în măsura | |||
| în care aceste tranzacţii se încadrează în categoria | |||
| evenimentelor care fac obiectul cerințelor de raportare. | |||
| B.11. | Auditurile interne trebuie efectuate de către o divizie | DA | |
| separată structural (departamentul de audit intern) din cadrul | |||
| societății sau prin angajarea unei entități terțe independente. | |||
| B.12. | In scopul asigurării îndeplinirii funcțiilor principale ale | DA | |
| departamentului de audit intern, acesta trebuie să raporteze | |||
| din punct de vedere funcțional către Consiliu prin intermediul | |||
| comitetului de audit. În scopuri administrative și în cadrul | |||
| obligațiilor conducerii de a monitoriza și reduce riscurile, | |||
| acesta trebuie să raporteze direct directorului general. | |||
| SECȚIUNEA C - Justa recompensă și motivare | |||
| C.1. | Societatea trebuie să publice pe pagina sa de internet politica | DA | |
| de remunerare și să includă în raportul anual o declarație | |||
| privind implementarea politicii de remunerare în cursul | |||
| perioadei anuale care face obiectul analizei. | |||
| Politica de remunerare trebuie formulată astfel încât să | |||
| permită acționarilor înțelegerea principiilor și a argumentelor | |||
| care stau la baza remunerației membrilor Conșiliului și a | |||
| Directorului General, precum și a membrilor Directoratului în | |||
| sistemul dualist. Aceasta trebuie să descrie modul de | |||
| conducere a procesului și de luare a deciziilor privind | |||
Pag. 91/106

| remunerarea, să detalieze componentele remuneratiei | |||
|---|---|---|---|
| conducerii executive (precum salarii, prime anuale, | |||
| stimulente pe termen lung legate de valoarea acțiunilor, | |||
| beneficii în natură, pensii și altele) și să descrie scopul, | |||
| principiile și prezumțiile ce stau la baza fiecărei componente | |||
| (inclusiv criteriile generale de performanță aferente oricărei | |||
| forme de remunerare variabilă). În plus, politica de | |||
| remunerare trebuie să specifice durata contractului | |||
| directorului executiv și a perioadei de preaviz prevăzută în | |||
| contract, precum și eventuala compensare pentru revocare | |||
| fără justă cauză. […] Orice schimbare esențială intervenită în | |||
| politica de remunerare trebuie publicată în timp util pe | |||
| pagina de internet a societății. | |||
| SECŢIUNEA D - Adăugând valoare prin relaţiile cu investitorii | |||
| D.1. | Societatea trebuie să organizeze un serviciu de Relații cu | DA | |
| Investitorii-făcut cunoscut publicului larg prin | |||
| persoana/persoanele responsabile sau ca unitate | |||
| organizatorică. În afară de informațiile impuse de prevederile | |||
| legale, societatea trebuie să includă pe pagina sa de internet | |||
| o secțiune dedicată Relațiilor cu Investitorii, în limbile română | |||
| și engleză, cu toate informațiile relevante de interes pentru | |||
| investitori, inclusiv: | |||
| D.1.1. | Principalele reglementări corporative: actul constitutiv, | ||
| procedurile privind adunările generale ale acționarilor; | DA | ||
| D.1.2. | CV-urile profesionale ale membrilor organelor de conducere | ||
| DA | |||
| ale societății, alte angajamente profesionale ale membrilor | |||
| Consiliului, inclusiv poziții executive și neexecutive în consilii | |||
| de administrație din societăți sau din instituții non-profit; | |||
| D.1.3. | Rapoartele curente și rapoartele periodice (trimestriale, | DA | |
| semestriale și anuale) - cel puțin cele prevăzute la punctul D.8 | |||
| - inclusiv rapoartele curente cu informații detaliate | |||
| referitoare la neconformitatea cu prezentul Cod. | |||
| D.1.4. | Informații referitoare la adunările generale ale acționarilor: | DA | |
| ordinea de zi și materialele informative; procedura de alegere | |||
| a membrilor Consiliului; argumentele care susțin propunerile | |||
| de candidați pentru alegerea în Consiliu, împreună cu CV-urile | |||
| profesionale ale acestora; întrebările acţionarilor cu privire la | |||
| punctele de pe ordinea de zi și răspunsurile societății, inclusiv | |||
| hotărârile adoptate. | |||
| D.1.5. | Informații privind evenimentele corporative, cum ar fi plata | DA | |
| dividendelor și a altor distribuiri către acționari, sau alte | |||
| evenimente care conduc la dobândirea sau limitarea | |||
| drepturilor unui acționar, inclusiv termenele limită și | |||
| principiile aplicate acestor operațiuni. Informațiile respective | |||
| vor fi publicate într-un termen care să le permită investitorilor | |||
| să adopte decizii de investiții. | |||
| D.1.6. | Numele și datele de contact ale unei persoane care va putea | DA | |
| să furnizeze, la cerere, informații relevante. | |||

| D.1.7. | Prezentările societății (de ex., prezentările pentru investitori, | DA | |
|---|---|---|---|
| prezentările privind rezultatele trimestriale, etc.), situațiile | |||
| financiare (trimestriale, semestriale, anuale), rapoartele de | |||
| audit și rapoartele anuale. | |||
| D.2. | Societatea va avea o politică privind distribuția anuală de | DA | |
| dividende sau alte beneficii către acționari, propusă de | |||
| Directorul General sau de Directorat și adoptată de Consiliu, | |||
| sub forma unui set de linii directoare pe care societatea | |||
| intenționează să le urmeze cu privire la distribuirea profitului | |||
| net. Principiile politicii anuale de distribuție către acționari vor | |||
| fi publicate pe pagina de internet a societății. | |||
| D.3. | Societatea va adopta o politică în legătură cu previziunile, fie | DA | |
| că acestea sunt făcute publice sau nu. Previziunile se referă la | |||
| concluzii cuantificate ale unor studii ce vizează stabilirea | |||
| impactului global al unui număr de factori privind o perioadă | |||
| viitoare (așa numitele ipoteze): prin natura sa, această | |||
| proiecție are un nivel ridicat de incertitudine, rezultatele | |||
| efective putând diferi în mod semnificativ de previziunile | |||
| prezentate inițial. Politica privind previziunile va stabili | |||
| frecvența, perioada avută în vedere și conținutul previziunilor. | |||
| Dacă sunt publicate, previziunile pot fi incluse numai în | |||
| rapoartele anuale, semestriale sau trimestriale. Politica | |||
| privind previziunile va fi publicată pe pagina de internet a | |||
| societății. | |||
| D.4. | Regulile adunărilor generale ale acționarilor nu trebuie să | DA | |
| limiteze participarea acționarilor la adunările generale și | |||
| exercitarea drepturilor acestora. Modificările regulilor vor | |||
| intra în vigoare, cel mai devreme, începând cu următoarea | |||
| adunare a acționarilor. | |||
| D.5. | Auditorii externi vor fi prezenți la adunarea generală a | DA | |
| acționarilor atunci când rapoartele lor sunt prezentate în | |||
| cadrul acestor adunări. | |||
| D.6. | Consiliul va prezenta adunării generale anuale a acționarilor o | DA | |
| scurtă apreciere asupra sistemelor de control intern și de | |||
| gestiune a riscurilor semnificative, precum și opinii asupra | |||
| unor chestiuni supuse deciziei adunării generale. | |||
| D.7. | Orice specialist, consultant, expert sau analist financiar poate | DA | |
| participa la adunarea acționarilor în baza unei invitații | |||
| prealabile din partea Consiliului. Jurnaliștii acreditați pot, de | |||
| asemenea, să participe la adunarea generală a acționarilor, cu | |||
| excepția cazului în care Președintele Consiliului hotărăște în | |||
| alt sens. | |||
| D.8. | Rapoartele financiare trimestriale și semestriale vor include | DA | |
| informații atât în limba română cât și în limba engleză | |||
| referitoare la factorii cheie care influenţează modificări în | |||
| nivelul vânzărilor, al profitului operațional, profitului net și al | |||
Pag. 93/106
Transilvania Investments Alliance S.A. Raport anual 2024

| altor indicatori financiari relevanți, atât de la un trimestru la | |||
|---|---|---|---|
| altul cât și de la un an la altul. | |||
| D.9. | O societate va organiza cel puțin două ședințe/teleconferințe cu analiștii și investitorii în fiecare an. Informațiile prezentate |
DA | |
| cu aceste ocazii vor fi publicate în secțiunea relații cu | |||
| investitorii a paginii de internet a societății la data | |||
| ședințelor/teleconferintelor. | |||
| D.10. | In cazul în care o societate susține diferite forme de expresie | DA | |
| artistică și culturală, activități sportive, activități educative sau | |||
| științifice și consideră că impactul acestora asupra | |||
| caracterului inovator și competitivității societății fac parte din | |||
| misiunea și strategia sa de dezvoltare, va publica politica cu | |||
| privire la activitatea sa în acest domeniu. |
Marius-Adrian Moldovan
Președinte Executiv
Stela Corpacian Vicepreședinte Exeșuțiv
Răzvan-Legian Raț Vicepreședinte Executiv

Anexa nr. 5
(conform Regulamentului A.S.F. nr. 2/2016, cu modificările și completările ulterioare)
| Nr. | Reguli de aplicare a principiilor | Conformitate | Dacă NU - Explicatii | |
|---|---|---|---|---|
| crt. | DA | NU | ||
| guvernanței corporative | ||||
| Entitatea reglementată a menționat în actul constitutiv | ||||
| 1. | responsabilitățile de bază ale consiliului cu privire la implementarea | X | ||
| și respectarea principiilor guvernanței corporative. | ||||
| lin politicile interne și/sau regulamentele interne sunt definite | X | |||
| 2. | structurile de guvernanță corporativă, funcțiile, competențele și | |||
| responsabilitățile consiliului și conducerii executive/conducerii | ||||
| superioare. | ||||
| Șituațiile financiare anuale ale entității reglementate sunt însoțite de | ||||
| raportul anual al comitetului de remunerare și de o notă explicativă | ||||
| 3. | lîn care sunt descrise evenimentele relevante în legătură cu aplicarea | X | ||
| principiilor guvernanței corporative, înregistrate în cursul exercițiului | ||||
| financiar. | ||||
| এ. | Entitatea reglementată a elaborat o strategie de comunicare cu | X | ||
| părțile interesate pentru a asigura o informare adecvată. | ||||
| Ștructura consiliului asigură, după caz, un echilibru între membrii | ||||
| 5. | executivi și neexecutivi, astfel încât nicio persoană sau grup restrâns | X | ||
| de persoane să nu influențeze procesul decizional. | ||||
| 6. | Consiliul se întrunește cel puțin o dată la 3 luni pentru monitorizarea | X | ||
| desfășurării activității entității reglementate. | ||||
| Consiliul sau conducerea executivă/conducerea superioară, după | ||||
| 7. | caz, examinează în mod regulat politicile privind raportarea | X | ||
| ffinanciară, controlul intern și sistemul de administrare/management | ||||
| a/al riscurilor adoptat de entitatea reglementată. | ||||
| 8. | lin activitatea sa, consiliul are suportul unui comitet de remunerare | ਮ | ||
| care emite recomandari. | ||||
| 0. | Comitetul de remunerare înaintează consiliului rapoarte anuale | ਮ | ||
| asupra activității sale. | ||||
| In activitatea sa, consiliul are suportul și altor comitete consultative | ||||
| 10. | care emit recomandări cu privire la diverse tematici ce fac obiectul | X | ||
| procesului decizional. | ||||
| 11. | Comitetele consultative înaintează consiliului materiale/rapoarte | X | ||
| privind tematicile încredințate de acesta. | ||||
| lin procedurile/politicile/reglementările interne ale entității | ||||
| 12. reglementate sunt prevederi privind selectarea candidaturilor | X | |||
| pentru persoanele din conducerea executivă/conducerea |
Pag. 95/106

| superioară, numirea persoanelor noi sau reînnoirea mandatului celor existente. |
||||
|---|---|---|---|---|
| 13. | Entitatea reglementată se asigură că membrii conducerii executive/conducerii superioare beneficiază de pregătire profesională, pentru ca aceștia să își îndeplinească atribuțiile eficient. |
X | ||
| 14. | Funcțiile-cheie sunt stabilite astfel încât să fie adecvate structurii organizatorice a entității reglementate și în conformitate cu reglementările aplicabile acesteia. |
X | ||
| 15. | Consiliul analizează în mod regulat eficiența sistemului de control intern al entității reglementate și modul de actualizare pentru a asigura o gestionare riguroasă a riscurilor la care este expusă entitatea reglementată. |
X | ||
| 16. | Comitetul de audit face recomandări consiliului privind selectarea, numirea și înlocuirea auditorului financiar, precum și termenii și condițiile remunerării acestuia. |
X | ||
| Consiliul analizează cel puțin o dată pe an și se asigură că politicile 17. Ide remunerare sunt consistente și au un management al riscurilor eficient. |
X | |||
| 18. | Politica de remunerare a entității reglementate este prevăzută în reglementările interne care vizează implementarea și respectarea principiilor guvernanței corporative. |
X | ||
| 19. | Consiliul a adoptat o procedură în scopul identificării și soluționării adecvate a situațiilor de conflict de interese. |
X | ||
| 20. | Conducerea executivă/Conducerea superioară, după caz, informează consiliul asupra conflictelor de interese potențiale sau consumate în care ar putea fi/este implicată în condițiile apariției acestora și nu participă la procesul decizional care are legătură cu starea de conflict, dacă aceste structuri sau persoane sunt implicate în starea de conflict respectivă. |
X | ||
| 21. | Consiliul analizează cel puțin o dată pe an eficiența sistemului de administrare/management al riscurilor entității reglementate. |
X | ||
| Entitatea reglementată a elaborat proceduri privind identificarea, 22. evaluarea și gestionarea riscurilor semnificative la care este sau poate fi expusă. |
X | |||
| 23. | Entitatea reglementată deține planuri clare de acțiune pentru asigurarea continuității activității și pentru situațiile de urgență. |
X | ||
| 24. | Consiliul filialei aplică principii și politici de guvernanță internă similare cu cele ale societății-mamă, cu excepția cazului în care există alte cerințe legale care conduc la stabilirea unor politici proprii. |
X | Nu se aplică. |
Marius-Adrian Moldovan Președințe Executiv
Stela Corpacian Vicepreședinte Execuțiv
Răzvan-Legian Raț Vicepreședințe Executiv
Pag. 96

Anexa nr. 6
Transilvania Investments Alliance (denumită în continuare Societatea, Compania sau Transilvania Investments) este persoană juridică română organizată sub formă de societate pe acţiuni (S.A.). Compania este listată la Bursa de Valori București, tranzacționarea acțiunilor emise de societate fiind supusă regulilor aplicabile pieţei reglementate și fondurilor de investiții alternative de tip închis.
Transilvania Investments este Fond de Investiții Alternative destinat investitorilor de retail (F.I.A.I.R.), de tip închis, diversificat, înfiinţat ca societate de investiţii, autoadministrat. De asemenea, Transilvania Investments este autorizată ca Administrator de Fonduri de Investiţii Alternative (A.F.I.A.).
Compania își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legislației române aplicabile şi este administrată în sistem dualist.
Prezentul raport este întocmit in baza prevederilor legale și va însoți situațiile financiare anuale ale Transilvania Investments Alliance S.A. cu scopul de a prezenta o imagine de ansamblu a remunerațiilor și beneficiilor acordate pe parcursul ultimului exercițiu financiar conducătorilor Societății, în conformitate cu Politica de Remunerare aprobată de acționari.
Conform Politicii de remunerațiile și beneficiile acordate sunt fi incluse în cadrul raportului de remunerare întocmit pentru ultimul exerciţiu financiar, conform prevederilor legale, care se supune votului Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor odată cu aprobarea situaţiilor financiare, votul având caracter consultativ. Raportul de remunerare este de auditat de către auditorul financiar al companiei şi este disponibil pe site-ul emitentului pentru o perioadă de 10 ani.
Astfel, Raportul aferent exercițiului financiar 2024 ("Raportul") a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legii 24/2017, republicată, privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiunii de piaţă şi va fi supus votului în cadrul Adunării Generale Ordinare Anuale a Acţionarilor din luna aprilie 2025, opinia acţionarilor din cadrul adunării generale privind raportul de remunerare, rezultată în urma votului, având un caracter consultativ.
Raportul de remunerare aferent exercițiului financiar 2023 a fost aprobat în cadrul Adunării Generale Ordinare Anuale a Acționarilor din luna aprilie 2024 cu majoritatea voturilor exprimate şi nu au fost solicitări suplimentare adresate cu ocazia sedinţei Adunării Generale Ordinare Anuale a Acționarilor.
Raportul va fi publicat ulterior Adunării Generale Ordinare Anuale a Acționarilor, rămânând la dispoziția publicului pentru o perioada de 10 ani, pe website-ul companiei: https://www.transilvaniainvestments.ro.
Având în vedere calitatea Societății de AFIA/FIAR, suplimentar, Raportul va lua în considerare și prevederile cadrului legislativ specific:
Pag. 97/106

Conform prevederilor Actului constitutiv, Transilvania Investments Aliance S.A. este administrată în sistem dualist de către un Directorat care își desfășoară activitatea sub controlul unui Consiliu de Supraveghere.
Membrii Consiliului de Supraveghere sunt aleși de adunarea generală ordinară a acționarilor, prin vot secret, pentru un mandat de patru ani.
Membrii Consiliului își desfășoară activitatea în baza contractelor de administrare (semnate în numele Societății de către Președintele Directoratului), a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului și a Actului Constitutiv al Societății.
În conformitate cu Actul Constitutiv al Societăţii, Consiliul de Supraveghere este compus din cinci membri, persoane fizice.
La data de 31.12.2024, Consiliul de Supraveghere al Societății era compus din dl. Patrițiu Abrudan -Președinte, dl. Marius-Petre Nicoară - Vicepreședinte, dl. Constantin Frățilă - membru, dl. Vasile-Cosmin Turcu - membru și dl. Horia-Cătălin Bozgan - membru. Mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere este valabil până la data de 19.04.2025.
Menționăm faptul că, în perioada 09.02.2024-22.04.2024, dl. Vasile-Cosmin Turcu și dl. Horia - Cătălin Bozgan au deținut calitatea de membri provizorii ai Consiliului de Supraveghere, fiind autorizați de către A.S.F. prin Autorizația nr. 13/09.02.2024, ca urmare a numirii în această calitate de către Consiliul de Supraveghere pentru un mandat cuprins între data autorizării de către A.S.F. și data de 30.04.2024.
Ulterior, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024 a aprobat alegerea domnilor Horia-Cătălin Bozgan și Vasile-Cosmin Turcu în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere al societăţii, pentru un mandat cuprins între data autorizării acestora de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și data de 19.04.2025, data expirării actualului mandat al Consiliului.
Prin Autorizația nr. 73/11.07.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a autorizat pe domnii Vasile-Cosmin Turcu și Horia-Cătălin Bozgan în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere, pentru un mandat valabil până la de 19.04.2025, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 1/22.04.2024.
In conformitate cu prevederile Legii societăţilor, toţi membrii Consiliului de Supraveghere sunt membri neexecutivi, întrucât niciunul dintre membri nu deţine o funcţie executivă în cadrul Societăţii, aceasta fiind administrată în sistem dualist.
Directoratul Transilvania Investments Alliance S.A. asigură conducerea efectivă a Societăţii.
În conformitate cu prevederile Actului constitutiv, Directoratul este numit de către Consiliul de Supraveghere și este compus din trei membri, un Președințe Execuțiv și doi Vicepreședinți Executivi.
Mandatul membrilor Directoratului este acordat pentru o perioadă de patru ani, putând fi reînnoit pentru noi perioade de 4 ani.
Membrii Directoratului își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat (semnat în numele societății de către președintele Consiliului de Supraveghere), a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Directoratului și a Actului Constitutiv al Societății.
La data de 31.12.2024, Directoratul Societății era compus din dl. Marius-Adrian Moldovan-Președinte Executiv, dna. Stela Corpacian-Vicepreședințe Executiv și dl. Răzvan-Legian Raț-Vicepreședinte Executiv. Mandatul membrilor Directoratului este valabil până la data de 20.04.2028.

În cursul anului 2024 au avut loc o serie de modificări în componenţa Directoratului după cum urmează:
Prin Autorizația nr. 2/11.01.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat componența Directoratului (dl. Radu Claudiu Roșca-Președinte Executiv, dl. Mihai Buliga-Vicepreședinte Executiv și dna. Stela Corpacian - Vicepreședinte Executiv) ca urmare a numirii de către Consiliul de Supraveghere a dlui Mihai Buliga în calitate de membru al Directoratului. Mandatul membrilor Directoratului mai sus-menționați a expirat la data de 20.04.2024.
Consiliul de Supraveghere a aprobat în data de 15.02.2024 numirea noilor membri ai Directoratului Societății, respectiv dl. Mihai Buliga-Președinte Executiv, dna. Stela Corpacian-Vicepreședinte Executiv și dl Răzvan-Legian Raț-Vicepreședinte Executiv, pentru un mandat de 4 ani, cuprins între data de 21 aprilie 2024, sub condiţia autorizării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, sau de la o dată ulterioară de la care A.S.F. va emite respectiva autorizaţie, până la data de 20.04.2028.
Prin Autorizația nr. 50/19.04.2024, respectiv Autorizația nr. 52/26.04.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a autorizat pe dl. Răzvan-Legian Raț și dna. Stela Corpacian în calitate de membri ai Directoratului, pentru un mandat de 4 ani, valabil până la data de 20.04.2028. Prin Decizia nr. 431/26.04.2024, A.S.F. a respins solicitarea Transilvania Investments Alliance de autorizare a dlui. Mihai Buliga în calitate de membru al Directoratului.
Consiliul de Supraveghere a aprobat în data de 28.05.2024 numirea dlui. Marius-Adrian Moldovan în calitate de membru al Directoratului, având funcția de Președinte Executiv al Transilvania Investments Alliance.
Prin Autorizația nr. 88/09.08.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat componența Directoratului ca fiind compusă din dl. Marius-Adrian Moldovan-Președinte Executiv, dna. Stela Corpacian-Vicepreședinte Executiv și dl. Răzvan-Legian Raț-Vicepreședinte Executiv.
Remunerarea membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului se realizează în conformitate cu Actul constitutiv al Societății, Politica de remunerare aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 28.04.2022 și 22.04.2024, și a Programelor de răscumpărare a acțiunilor proprii în vedere implementării programelor Stock Option Plan anuale (SOP) aprobate de către Adunarea Generală a Acţionarilor.
Politica de remunerare a fost elaborată cu repectarea prevederilor Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, Ghidului ESMA 232/2013 şi ale Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață. Politica de remunerare este disponibilă pe site-ul societății, împreună cu rezultatul votului acționarilor.
Indicatorii de performanță financiari și nefinanciari aprobați constituie elemente față de care se determină componenta variabilă a remunerația și beneficiile acordate membrilor Consiliului de Supraveghere și membrilor Directoratului, conform prevederilor contractului de administrare/mandat, vor fi consemnate în situațiile financiare anuale auditate, în Raportul anual al Comitetului de Remunerare și în Raportul Consiliului de Supraveghere/Directoratului.
Conform politicilor de remunerația anuală totală constă dintr-o componentă fixă și una variabilă. Între componenta fixă și cea variabilă a remunerației totale există un echilibru adecvat. Componenta de bază (remuneraţia fixă) reprezintă o pondere suficient de mare din remuneraţia totală ceea ce oferă Companiei o flexibilitate deplină în ceea ce privește politica privind acordarea componentei variabile. Remuneraţia variabilă reprezintă o componentă ocazională a remunerării anuale totale ce poate recompensa exclusiv performanţa personalului societaţii.
Pag. 99/106
<-- PDF CHUNK SEPARATOR -->

Este componenta fixă a remunerației, necondiționată de îndeplinirea unor criterii de performanță, al cărei element principal constă în indemnizațiile acordate în baza contractului de administrare/mandat. Compania urmărește să ofere o remunerație de bază competitivă, care va fi aliniată la practicile pieței, având în vedere accentul pus pe partea variabilă a remunerației.
Nivelul remuneraţiei fixe (de bază) se determină luând în considerare experienţa profesională relevantă şi responsabilitatea organizaţională (nivel de decizie şi risc asumat, răspundere, autoritate şi control) pentru fiecare poziţie din cadrul structurii organizaţionale a Societăţii.
Pentru fiecare poziție din cadrul organizaționale sunt definite clar roluri și responsabilități, precum şi un set de competenţe şi abilităţi necesare ocupării poziţiei respective.
Nivelul remuneraţilor fixe ale membrilor Consiliului de Supraveghere şi ale membrilor Directoratului pentru anul 2024:
Remuneraţia variabilă reprezintă formă de plată sau indemnizaţie adiţională achitată de Companie, cu luarea în considerare a unor criterii de performanță, destinată să recunoască performanța personalului identificat într-o anumită perioadă și constituie element diferențiator al pachetului de remunerare.
Remuneraţia variabilă se va acorda cu respectarea următoarei limitări generale: remuneraţia variabilă nu va depăşi 1,2% din activul total mediu, aferent anului pentru care se stabileşte remuneraţia variabilă, calculat şi raportat conform prevederilor legale în vigoare.
Membrii Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului societății au dreptul să primească o remuneraţie variabilă sub formă de acţiuni emise de societate, în cadrul programelor de Stock Option Plan (S.O.P.) aprobate anual de acţionarii societăţii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind remuneraţia variabilă în cadrul A.F.I.A.
Condiţiile de eligibilitate pentru plata anuală a componentei variabile a remuneraţiei au în vedere:
Evaluarea performanţei aliniate la riscuri se realizează într-un cadru adecvat pentru a se garanta faptul că procesul de evaluare se bazează pe performanţă şi că plata efectivă a componentelor remuneraţiei variabile care depind de performanţă se efectuează pe o perioadă care ia în considerare politicile Societăţii şi respectiv riscurile inerente acestora.

Evaluarea performanței se realizează într-un cadru multianual, pentru a se asigura că procesul de evaluare se bazează pe rezultate de performanță pe termen lung. Rezultatele procesului de evaluare stau la baza politicilor motivaționale, inclusiv prin acordarea unei remunerații variabile. Remunerația acordată conform Politicii de remunerare contribuie activ la performanţa pe termen lung a Societăţii, încadrându-se în indicatorul de performanţă multianual prevăzut la Cap. IV din Strategia fondului şi în Declaraţia de Politică Investiţională.
Din perspectiva cadrului multianual, prin Declaraţia de Politică Investiţională se vizează un orizont investiţional caracterizat de intervalul 2024 – 2028. Astfel, pe orizontul investiţional acoperit de D.P.I. se doreşte alinierea activităţii Transilvania Investments la următorul indicator de performanţă (K.P.).): Creșterea anuală² a Valorii Activului Net Unitar (VUAN) cu cel puțin 6% (creștere calculată înainte de distribuţia de dividende și/sau alte forme de remunerare a acționarilor) și reducerea în fiecare an cu cel puțin 7% a discount-lui² de tranzacționare.
Cuantumul remuneratiei variabile totale este calculat astfel în directă legatură atât cu nivelul de performanța individuală atins, cât şi cu:
Remuneraţia totală acordată respectă prevederile Politicii de Remunerare, respectiv structura plăţilor remuneraţiei variabile pentru plata remuneraţiei variabile aferentă anului 2023, aceasta fiind acordată şi plătită astfel:
Perioada minima de amânare este de 3 ani;
în procesul de evaluare a performantei individuale se iau în calcul atât criterii cantitative (financiare) cît și criterii calitative (nefinanciare).
CRITERIILE CANTITATIVE - sunt indicatori financiari utilizați pentru a stabili remunerația variabilă a unui membru al personalului identificat. Criteriile cantitative acoperă o perioadă suficient de mare pentru a reflecta în mod adecvat riscul prezentat de acțiunile membrului personalului.
Evaluarea anuala a evoluției VUAN ține cont de anul fiscal întreg, și se va realiza proporțional pentru perioadele care nu corespund unui an fiscal întreg acoperite de prezenta Strategie, după caz.
² Evoluorea anuala o reducerii discount-ului de închidere al acțiunilor TRANSI și a voloarea publicată a VUAN lo finolul unui an fiscal întreg, excepție prima perioada de referință va fi 30.04.2024 și se va rediza proporțional pentru perioadele care nu corespund unui an fiscal întreg acoperite de prezenta Strategie, după caz.

CRITERIILE CALITATIVE - acoperă o perioadă suficient de mare pentru a reflecta în mod adecvat riscul prezentat de acțiunile personalului identificat, şi sunt acele criterii altele decât cele cantitative. Criteriile calitative sunt descrise în cadrul Politici pentru fiecare categorie de personal identificat.
Criteriile calitative pentru membrii Consiliului de Supraveghere sunt reprezentate de îndeplinire obiectivelor reprezentate de:
a) Realizarea managementului strategic al Societății;
b) Implementarea unui sistem de guvernantă corporativă eficient și aplicarea principiilor guvernantei corporative;
c) Gradul de îndeplinire a obiectivelor generale de evaluare la nivelul societăţii;
d) Îndeplinire obiectivelor reprezentate de implementarea politicilor şi strategiilor de administrare a riscurilor, încadrarea Societăţii în limitele şi profilul de risc;
e) Respectarea standardelor etice și profesionale pentru a se asigura un comportament profesional și responsabil în vederea prevenirii apariției conflictelor de interese și gestionarea conflictelor de interese;
f) Îndeplinire obiectivelor reprezentate de supravegherea şi controlul respectării prevederilor legale în vigoare și procedurilor interne ale societății în scopul prevenirii apariției situațiilor de neconformitate legală şi internă.
g) Îmbunătăţirea scorului de guvernanţă stabilit independent pentru entitate de către ARIR.
Criteriile calitative pentru membrii Directoratului sunt reprezentate de îndeplinire obiectivelor reprezentate de:
a) Implementarea strategiei şi politicilor investiţionale ale societăţii;
b) Implementarea sistemelor pentru administrarea şi buna desfăşurare a activităţilor Societăţii;
c) Implementarea unui sistem de guvernantă corporativă eficient şi aplicarea principiilor guvernantei corporative;
d) îndeplinire obiectivelor reprezentate de implementarea politicilor şi strategiilor de administrare a riscurilor şi încadrarea în limitele şi profilul de risc;
e) Respectarea standardelor etice și profesionale pentru a se asigura un comportament profesional și responsabil în vederea prevenirii apariției conflictelor de interese și gestionarea conflictelor de interese;
f) îndeplinire obiectivelor reprezentate de supravegherea şi controlul respectării prevederilor legale în vigoare și procedurilor interne ale societății în scopul prevenirii apariției situațiilor de neconformitate legală și internă.
Remunerația variabilă a persoanelor care dețin funcții de control se realizează pe baza îndeplinirii obiectivelor legate de funcțiile lor, neexistând o corelație directă cu rezultatele compartimentelor pe care le monitorizează și controlează.
Criteriile calitative pentru Ofiţerul de conformitate sunt reprezentate de îndeplinire obiectivelor specifice reprezentate de supravegherea şi controlul respectării de către Transilvania Investments Alliance și de către personalul său a prevederilor legale și a procedurilor interne ale Societății, în scopul prevenirii apariţiei situaţiilor de neconformitate legală şi internă.
Criteriile calitative pentru Administratorul de risc sunt reprezentate de îndeplinirea obiectivelor specifice reprezentate de implementarea politicilor şi strategiilor de administrare a riscurilor, precum şi a procedurilor, modelelor, proceselor şi măsuri eficace de administrare a riscurilor, în vederea identificării, măsurării și monitorizării permanente a tuturor riscurilor relevante la care este sau poate fi expusă Transilvania Investments Alliance .
Criteriile calitative și cane stau la baza stabilirii componentei variabile pentru personalul identificat (persoanele responsabile cu aplicarea politicilor și procedurilor privind evaluarea activelor, persoanele desemnate pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, personalul care îşi asumă responsabilităţi cu impact semnificativ asupra profilului de risc al societăţii

din cadrul compartimentelor de business, analiză, tranzacționare, monitorizare participații, financiar, tehnologia informației, administrativ, cabinet președinte, guvernanță corporativă) sunt stabilite prin procedurile interne ale Societății.
Prin Planul de stimulare şi recompensare a personalului identificat prin acordare gratuită de acțiuni ("Stock Option Plan") pentru anul 2023 s-a urmărit stimularea, fidelizarea și recompensarea personalului cheie identificat din cadrul societăţii. Recompensarea prin acţiuni este o bună practică internațională, fiind un instrument eficient de responsabilizare și cointeresare la realizarea obiectivelor de afaceri pe termen lung, menită să recompenseze contribuția Beneficiarilor la dezvoltarea Societății în exercițiul financiar 2023, stimulând în același timp rămânerea Beneficiarilor în Societate, pentru ca aceștia sa contribuie și pe mai departe la dezvoltarea Societății și la atingerea obiectivelor de business ale acesteia, generând valoare adăugată.
Planul reprezintă o punere în practică a Politicii de remunerare a companiei şi a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 24.04.2023, prin care acționarii au aprobat derularea unui program de răscumpărare de către Societate a acţiunilor proprii care urmează a fi distribuite cu titlu gratuit membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului și personalului identificat, în cadrul unui program Stock Option Plan, în acord cu politica de remunerare aprobată la nivel societăţii.
In cursul anului 2024 au fost plătite remunerații variabile în acțiuni reprezentând tranșa deferată aferentă anilor 2021, 2022 și componenta inițială de 60% din remunerația variabilă aferentă anului 2023 și remunerații variabile în numerar reprezentând tranșa II deferată aferentă anului 2021.
În conformitate cu Planul de stimulare şi recompensare a personalului identificat prin acordare gratuită de acțiuni pentru anul 2023, intrarea în drepturi este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor criterii. Ca urmare a evaluării gradului de îndeplinire a indicatorilor de performanță pentru anul 2023 aferenți personalului identificat au fost atribuite cu titlu gratuit acțiunile acordate ca parte a Planului pentru anul 2023, societatea publicând în data de 19.06.2024 Documentul de informare privind atribuirea de acțiuni cu titlu gratuit personalului identificat al Transilvania Investments Alliance S.A.. A fost transferată către beneficiari componenta inițială a remunerației variabile constând în 60% din acțiuni, diferența de 40% din acțiuni fiind transferată către un fiduciar , urmând a fi eliberată în perioada 2025-2027.
Structura de remunerare a fiecărui membru al Consiliului de Supraveghere pentru anul 2024 a fost următoarea:
| Nume si prenume |
Remunerație totala brută (lei) |
Din care: remuneratie fixă brută (lei) |
Din care: remuneratie variabilă în numerar (lei) |
Proporția remunerației fixe (%) |
Proporția remunerației variabile in numerar (%) |
Acțiuni acordate în anul 2024 |
Remunerații din filiale (lei) |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| ABRUDAN PATRIŢIU |
1.000.269 | 976.731 | 23.538 | 97,65% | 2,35% | 1.366.460 | |
| NICOARA MARIUS PETRE |
803.514 | 779.976 | 23.538 | 97,07% | 2,93% | 1.366.460 | |
| FRATILĂ CONSTANTIN |
906.424 | 872.790 | 33.634 | 96,29% | 3,71% | 1.425.846 | |
| BOZGAN HORIA cătălin |
450.133 | 450.133 | 100% | ||||
| TURCU VASILE COSMIN |
450.133 | 450.133 | 1 | 100% | D | - | 74.970 |
Pag. 103/106

| Nume și prenume | Remunerație totala brută (lei) |
Din care: remuneratie fixă brută (lei) |
Din care: remuneratie variabilă în numerar (lei) |
Proportia remunerației fixe (%) |
Proporția remunerației variabile in numerar (%) |
Actiuni acordate în anul 2024 |
Remunerații din filiale (lei) |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| MOLDOVAN MARIUS ADRIAN |
598.950 | 598.950 | - | 100% | - | 187.793 | |
| CORPACIAN STELA |
793.720 | 793.720 | - | 100% | 420.600 | 180.260 | |
| RAT RĂZVAN LEGIAN |
549 306 | 549 306 | - | 100% | - | ||
| ROSCA RADU- Claudiu |
490.118 | 419.617 | 70.501 | 85,62% | 14,38% | 1.642.715 | 265.861 |
| BULIGA MIHAI | 245.554 | 245.554 | = | 100% | - | 0 |
Alte costuri suportate de Societate în anul 2024 în legătură cu membrii Consiliului de Supraveghere și Directorat au avut în vedere costuri cu asigurarea profesională în valoare de 123.793 lei.
| Exercițiul | Exercitiul | Exercițiul | Exercitiul | Exercitiul | |
|---|---|---|---|---|---|
| financiar 2024 | financiar 2023 | financiar 2022 | financiar 2021 | financiar 2020 | |
| comparativ cu | comparativ cu | comparativ cu | comparativ cu | comparativ cu | |
| exercițiul | exercițiul | exercitiul | exercițiul | exercitiul | |
| financiar 2023 | financiar 2022 | financiar 2021 | financiar 2020 | financiar 2019 | |
| Performanța societății | |||||
| Profit net anual (lei) | 48.038.205 | 237.041.707 | 63.721.738 | 96.611.495 | 34.541.912 |
| Variația (%) | -79,73% | +271,99% | -65,96% | +179,69 | -80,99% |
| VUAN (lei) | 0,8622 | 0,8019 | 0,6310 | 0,6413 | 0,5412 |
| Variația (%) | +7,51% | +27,08% | -1,61% | +18,49% | -6,97% |
| Câștig net din tranzacții reflectat în rezultatul reportat (lei) |
31.102.068 | 10.685.719 | 32.452.453 | 76.741.170 | 11.783.629 |
| Variatia (%) | +191,06% | -67% | -42% | 551% | 983% |
| Consiliul de Supraveghere | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| ABRUDAN PATRIŢIU | -9,79% | +72,19% | +123,01% | N/A | N/A |
| NICOARA MARIUS PETRE | -12,63% | +41,98% | +123,01% | N/A | N/A |
| FRĂȚILĂ CONSTANTIN | +9,40% | +26,88% | +56,08% | +28,35% | +11,82% |
| BOZGAN HORIA CĂTĂLIN | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A |
| TURCU VASILE COSMIN | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A |
| PRODAN PAUL GEORGE | N/A | +19,00% | +118,30% | N/A | N/A |
| MOMANU RADU | N/A | +42,06% | +110,41% | N/A | N/A |
| Directorat |
Transilvania Investments Alliance S.A. Raport anual 2024

| MOLDOVAN MARIUS ADRIAN | N/A | N/A | N/A | +28,35% | N/A |
|---|---|---|---|---|---|
| CORPACIAN STELA | -12,95% | +264,71% | N/A | N/A | N/A |
| RAT RĂZVAN LEGIAN | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A |
| ROSCA RADU-CLAUDIU | -69,32% | +11,17% | +45,7% | +28,35% | N/A |
| BULIGA MIHAI | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A |
| BUFTEA THEO-DORIAN | N/A | +20,43% | 754,11% | N/A | N/A |
| Angajații societății fară conducere -remunerație medie (lei) |
240.679 | 200.559 | 182.355 | 132.650 | 122.258 |
|---|---|---|---|---|---|
| Variația (%) | 20% | 9,98% | 37,47% | +8,50% | -32,48% |
| Nr. mediu de angajați | 37 | 37 | 39 | ર્સ | 40 |
N/A a fost menționat pentru cazurile în care persoana respectivă nu a fost membru al Consiliului de Supraveghere sau Directoratului în anul respectiv sau pentru cazurile în care persoana a fost aleasă în anul respectiv , comparabilele nefiind aplicabile.
Remunerația anuală brută acordată în ultimii 5 ani este prezentată mai jos:
| Remunerație totală | 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 |
|---|---|---|---|---|---|
| Suma totală acordată (lei) | 3.674.388 | 5.043.413 | 3.963.195 | 2.224.542 | 3.068.210 |
| Variatia | -27,14% | +27,26% | +78,15% | -27,50% | -41.83% |
| Remuneratie totală | 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 |
|---|---|---|---|---|---|
| Suma totală acordată (lei) | 2.685.666 | 3.345.659 | 2.535.528 | 4.430.197 | 2.382.981 |
| Variatia | -19.72% | +31.95% | -42.77% | +85.90% | -54.93% |
În anul 2024, nu au existat situații privind utilizarea posibilității de recuperare a remunerației variabile, nu au existat abateri sau derogări de la Politica de remunerare.
Marius-Adrian Moldovan
Stela Corpacian Vicepreședinte Executiv
Răzvan Legian Raț Vicepresedinte Executiv
Preşedinte Executiv
Pag. 105/106

Transilvania Investments
Anexa nr. 7
Situația litigiilor în care Transilvania Investments Alliance a fost implicată în cursul anului 2024 și care au avut ca obiect pretenții, anularea decizilor consiliului de supraveghere sau a deciziilor autorității de supraveghere, este următoarea:
| Nr. crt. |
Calitatea Transilvania Investments |
Object | Partea adversă | Stadiu procesual |
|---|---|---|---|---|
| 1. | Reclamantă | Anularea Deciziilor A.S.F. nr. 422, 424 și 425 din 2019 și Deciziei A.S.F. nr. 648/08.05.2019 |
A.S.F. | Judecarea cauzei este suspendată până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată |
| 2. | Pârâtă | Pretenții ca urmare a desființării deciziei A.S.F. nr. 1095/2018 |
Frățilă Constantin | Judecarea cauzei este suspendată până la soluționarea acțiunii cu același obiect, dar în contradictoriu cu ASF |
| 3. | Pârâtă | Acțiune în pretenții pentru indemnizații datorate la expirarea mandatului fără prelungire |
Stefan Szitas | Soluționat fondul cauzei prin admiterea în parte a acțiunii Soluționat apelul prin schimbarea în parte a sentinței |
| 4. | Intervenientă - accesorie |
Anularea Deciziei ASF nr. 101/03.02.2023 |
ASF | Soluționat fondul cauzei prin admiterea în parte a acțiunii |
| 5. | Reclamantă | Contestație împotriva Deciziei ASF nr. 1060/09.10.2023 |
ASF | Soluționat fondul cauzei prin respingerea acțiunii |
| 6. | Reclamantă | Anularea Deciziei ASF nr. 385/18.04.2024 |
ASF | Soluționat fondul cauzei prin respingerea acțiunii |
| 7. | Pârâtă | Anularea Hotărârii CS nr. 4/18.09.2024 |
Frățilă Constanțin | Pe rol pe fondul cauzei |
| 8. | Pârâtă | Suspendarea executării Hotărârii CS nr. 4/18.09.2024 |
Frățilă Constantin | Soluționat fondul cauzei prin respingerea acțiunii |
| Nr. crt. |
Calitatea Transilvania Investments |
Object | Părți adverse | Soluția pronunțată |
|---|---|---|---|---|
| 1. | Reclamantă | Anularea hotărârii C.S. nr. 1 din 27.04.2020 |
Frățilă Constantin; Andanut Crinel-Valer; Moldovan Marius- Adrian; Petria Nicolae |
Constată perimată cererea de chemare în judecată |
| 2. | Intervenientă - accesorie |
Anularea Deciziei ASF nr. 102/03.02.2023 |
ASF | Soluționat fondul cauzei prin admiterea în parte a acţiunii Respinge recursul ASE |
Pag. 106

| SITUATIA | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| ACTIVELOR SI DATORIILOR TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE LA DATA DE 31.12.2024 - RECALCULATA |
|||||
| 1 | Imobilizari necorporale | 77.016,44 | 0,00 | ||
| 2 | Imobilizari corporale | 19.203.165,64 | 1,00 | ||
| 3 | Investitii imobiliare | 0,00 | 0,00 | ||
| 4 | Active biologice | 0,00 | 0,00 | ||
| 5 | Active reprezentand drepturi de utilizare a activelor- suport in cadrul unui contract de leasing |
1.162.588,68 | 0,06 | ||
| 6 | Active financiare, din care: | 1.884.669.353,85 | 97,81 | ||
| 6.1 | Active financiare evaluate la cost amortizat din care : | 7.554.911,50 | 0,39 | ||
| 6.1.1 | Sume de incasat din vanzari de actiuni cu decontare in luna urmatoare |
7.357.010,30 | 0,38 | ||
| 6.2 | Active financiare evaluate la valoarea justa prin contul de profit sau pierdere |
849.927.641,92 | 44,11 | ||
| 6.2.1 | Actiuni | 709.366.217,88 | 36,81 | ||
| 6.2.1.1 | Actiuni cotate | 606.835.646,79 | 31,49 | ||
| 6.2.1.1.1 | Actiuni cotate pe piete din Romania | 606.835.646,79 | 31,49 | ||
| 6.2.1.1.2 | Actiuni cotate pe piete din state membre UE | 0,00 | 0,00 | ||
| 6.2.1.1.3 | Actiuni cotate pe piete din state terte | 0,00 | 0,00 | ||
| 6.2.1.3 | Actiuni necotate | 102.530.571,09 | 5,32 | ||
| 6.2.1.3.1 | Actiuni necotate interne | 102.530.571,09 | 5,32 | ||
| 6.2.1.3.2 | Actiuni necotate externe | 0,00 | 0,00 | ||
| 6.2.2 | Titluri de participare ale OPCVM si/sau FIA | 22.679.438,23 | 1,18 | ||
| 6.2.2.1 | Actiuni cotate | 0,00 | 0,00 | ||
| 6.2.2.2 | Unitati de fond cotate | 0,00 | 0,00 | ||
| 6.2.2.2.1 | Unitati de fond cotate pe piete din Romania | 0,00 | 0,00 |
Transilvania Investments Alliance S.A.
CUI/CIF: RO 3047687 R.C. J08/3306/1992
Capital social:
216 244 379,70 lei
Str. Nicolae lorga 2, Brașov 500057, România
Autorizată A.F.I.A.: Autorizație ASF nr. 40/15.02.2018
Nr. Registru ASF:
PJR071AFIAA/080005
Tel .: +40 268 416 171
Tel.: +40 268 415 529
Autorizată F.I.A.I.R.: Autorizație ASF nr. 150/09.07.2021
Nr. Registru ASF: PJR09FIAIR/080006 [email protected] www.transilvaniainvestments.ro
Cod LEI (Legal Entity Identifier): 254900E2IL36VM93H128
IBAN B.C.R. Braşov: RO08 RNCB 0053 0085 8144 0001
Societate administrată în sistem dualist

| 6.2.2.2.2 | Unitati de fond cotate pe piete din state membre UE | 0,00 | 0,00 |
|---|---|---|---|
| 6.2.2.2.3 | Unitati de fond cotate pe piete din state terte | 0,00 | 0,00 |
| 6.2.2.3 | Unitati de fond necotate | 22.679.438,23 | 1,18 |
| 6.2.3 | Obligatiuni | 117.881.985,81 | 6,12 |
| 6.2.3.1 | Obligatiuni municipale | 0,00 | 0,00 |
| 6.2.3.2 | Obligatiuni corporative | 0,00 | 0,00 |
| 6.2.3.2.1 | Obligatiuni corporative cotate | 0,00 | 0,00 |
| 6.2.3.3 | Titluri de stat | 117.881.985,81 | 6,12 |
| 6.3 | Active financiare evaluate la valoarea justa prin alte elemente ale rezultatului global |
1.027.186.800,43 | 53,31 |
| 6.3.1 | Actiuni | 882.530.077,67 | 45,80 |
| 6.3.1.1 | Actiuni cotate | 869.637.863,21 | 45,13 |
| 6.3.1.1.1 | Actiuni cotate pe piete din Romania | 869.637.863,21 | 45,13 |
| 6.3.1.1.2 | Actiuni cotate pe piete din state membre UE | 0,00 | 0,00 |
| 6.3.1.1.3 | Actiuni cotate pe piete din state terte | 0,00 | 0,00 |
| 6.3.1.3 | Actiuni necotate | 12.892.214,46 | 0,67 |
| 6.3.2 | Titluri de participare ale OPCVM si/sau FIA | 144.433.336,29 | 7,50 |
| 6.3.2.1 | Actiuni cotate | 59.645.389,76 | 3,10 |
| 6.3.2.2 | Actiuni necotate | 0,00 | 0,00 |
| 6.3.2.3 | Detineri de capital | 84.787.946,53 | 4,40 |
| 6.3.3 | Parti sociale | 223.386,47 | 0,01 |
| 7 | Disponibilitati (numerar si echivalente de numerar) | 1.756.502,82 | 0,09 |
| 7.1 | Disponibilitati (numerar si echivalente de numerar- conturi curente) |
1.756.502,82 | 0,09 |
| 7.2 | Linie de credit utilizata | 0,00 | 0,00 |
| 8 | Depozite bancare | 16.749.446.04 | 0,87 |
| 9 | Alte active | 2.884.150,47 | 0,15 |
| 9.1 | Dividende sau alte drepturi de incasat | 0,00 | 0,00 |
| ರಿ.2 | Valori mobiliare nou emise, din care: | 0,00 | 0,00 |
| 9.2.1 | Titluri de stat | 0,00 | 0,00 |
| ਰੇ 3 | Alte active | 2.884.150,47 | 0,15 |
| 10 | Cheltuieli inregistrate in avans | 455.715,30 | 0,02 |
| 11 | TOTAL ACTIV | 1.926.957.939,24 | 100,00 |
| 12 | TOTAL DATORII, din care : | 95.287.944,54 | |
| 12.1 | Datorii financiare evaluate la cost amortizat | 24.429.201,84 | |
| 12.1.1 | Dividende de platit | 20.641.471,36 | |
| 12.1.2 | Sume datorate institutiilor de credit si leasing | 1.384.287,40 | |
| 12.1.3 | Datorii comerciale | 2.321.270,69 | |
| 12.1.4 | Avansuri incasate in contul clientilor | 10,00 |

| 12.1.5 | Sume datorate societatilor din cadrul grupului | 25.684,45 | |
|---|---|---|---|
| 12.1.6 | Sume datorate privind interesele de participare | 422.05 | |
| 12.1.7 | Sume de platit pentru actiuni achizitionate cu decontare in luna urmatoare |
56.055,89 | |
| 12.2 | Datorii privind impozitul pe profit amanat | 68.600.610,70 | |
| 12.3 | Alte datorii - total, din care: | 2.258.132,00 | |
| 12.3.1 | Sume subscrise si nevarsate la majorarile de capital social si emisiunile de obligatiuni ale emitentilor |
0,00 | |
| 12.3.2 | Alte datorii | 2.258.132,00 | |
| । ਤ | PROVIZIOANE pentru riscuri de cheltuieli si pentru impozite |
930.497,00 | |
| 14 | Venituri inregistrate in avans | 0,00 | |
| 15 | Capital propriu, din care: | 1.830.739.498,07 | |
| 15.1 | Capital social subscris si varsat | 216.244.379,70 | |
| 15.2 | Elemente asimilate capitalului | 0,00 | |
| 15.3 | Alte elemente de capitaluri proprii | 359.794.658,52 | |
| 15.3.1 | Diferente din modificarea valorii juste a activelor financiare nemonetare evaluate la valoare justa prin alte elemente ale rezultatului global |
356.430.951,98 | |
| 15.4 | Prime legate de capital | 0,00 | |
| 15.5 | Rezerve din reevaluare | 15.473.664,97 | |
| 15.6 | Rezerve | 1.020.693.185,39 | |
| 15.7 | Actiuni proprii | -13.872.296,05 | |
| 15.8 | Rezultatul reportat | 184.367.700,15 | |
| 15.9 | Rezultatul exercitiului | 48.038.205,39 | |
| 15.10 | Repartizarea profitului | 0,00 | |
| 16 | ACTIV NET | 1.830.739.497,70 | |
| 17 | NUMAR ACTIUNI EMISE SI AFLATE IN CIRCULATIE * | 2.123.213.818 | |
| ت 8 | VALOARE UNITARA A ACTIVULUI NET (lei/actiune) | 0,8622 | |
| 19 | Numar societati comerciale in portofoliu - total, din care: |
64 | |
| 19.1 | Societati admise la tranzactionare in cadrul unui loc de tranzactionare din UE |
40 | |
| 19.2 | Societati admise la tranzactionare in cadrul unei burse dintr-un stat tert |
O | |
| 19:3 | Societati neadmise la tranzactionare | 24 | |
| 20 | Numar fonduri de investitii la care se detin unitati de fond, total din care: |
5 | |
| 20.1 | Numar fonduri deschise de investitii la care se detin unitati de fond |
3 | |
| 20.2 | Numar fonduri inchise de investitii la care se detin unitati de fond |
2 |

| 21 | /Valori mobiliare nou emise ( Numar societati) | |
|---|---|---|
| 22 | l Numar fonduri de investitii la care se detin titluri de participare de natura detinerilor de capital |
Conform art.47 alin(4) din Regulamentul A.S.F. nr. 7/2020, referitor la calculul VUAN, aceasta pozitie reprezinta : 'numărul de acțiuni emise și aflate în circulaţie la acea dată, exclusiv acţiunile proprii răscumpărate de societate
Nota: Metodologia de calcul a activului ne site-ul societatii la adresa: www.transilvaniainvestments.ro – "Reguli si metode privind evaluarea activelor financiare ale TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE"
PRESEDINTE EXECUTIV, MOLDOVAN MARIUS ADRIAN
VICEPRESEDINTE EXECUTIV, CORPACIAN STELA
DEPARTAMENT FINANCIAR
Sef departament, VERES DIANA
DEPARTAMENT MONITORIZARE PARTICIPATII Sef departament, POPA EUGEN RAZVAN
DIRECTOR DE CONFORMITATE, STOICA MIHAELA CORINA
MIHAELA-CORINA STOICA
Digitally signed by MIHAELA-ČORINÁ STOICA Date: 2025.03.19 13:39:03 +02'00'
CERTIFICAT DEPOZITAR BRD-Groupe Societe Generale S.A. Bucuresti DIRECTIA TITLURI Director Claudia IONESCU Verificat_
STRAMBEI( Digitally signed by STRAMBEI VICTOR-VICTOR-ANATOL Date: 2025.03.19 ANATOL 16:15:29 +02'00'
1942/842 וווי נפטר מוזו. 48/8/2014 חדש מחוץ 199/8/2014
| a more | Is data de 31. 12.2024 | ||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 77. | FIF | Denmire emitent | odmis | Mr. actiumi | Valoare | Mr. / data | Raport de | Observatie | Pondere in | Pondere in | |
| ort. | detimute | lei / actume | pachet actiuni | Raport de evaluare |
evaluare | in infrastiwa capitalul social al (%) |
activul total as (%) નાટ |
||||
| Cotate AeRO (SMT/SOT) | |||||||||||
| 1 | 1402041 | AS 30AJA9-08A | ОНА | 345.704.600 | 0722,0 | 02,280.948.88 | 44 / 27.02.2025 | * AQ | 047.400 | 4.4 | |
| 2 | 3005833338 | Cas As As ANDER INDEPENDENT വുമ്പട |
വിപ്പാ | 782.468 | 58,88,83 | 45.877.429.04 | 5202:20:22:20:25 | * AQ | : | 53.353 | 88,2 |
| 3 | 327683 | COCCOCCOCCO AS |
പാറാ | 30.991 | 1202,22 | 3.870.122,11 | 46 / 27.02.2025 | * VO | 00.250 | 02.0 | |
| 4 | 7433955 | DOPROD TUURISM SA | DOIS | 455.7998 | 6,8454 | 3.165.664.70 | 9968 / 23. 12.2024 |
** AC | 010,28 | 0,164 | |
| 5 | 1 188888 |
AS XETHUQ | xand | 32.772 | 774059 | 570.426,65 | 4202.90.82 202024 | ** VO | 26.870 | 0.0380 | |
| రి | 30881808 | EMAILUL SA | AM3 | 199.627 | 3,11188 | 2.270.216.80 | 848 / 27.02.2025 | × VC | 08.8890 | 0.118 | |
| 7 | SST | ਸਰਕਤਰ AS |
933 | 312.123.729 | 0,1765 | 55.089.838, 17 | 82188178881 32.2022 |
* VO | 008,38 | 6588 | |
| 8 | 257977 | SADDENTATAS SA | ATMI | 1530.636 | 0788700 | 12.378.3888.01 | 302.20172.02.20225 | * AQ | 53,3000 | 1,109 | |
| 9 | ﮯ 826288 |
ASSISCAMICA CODDLEA SU | MODOM | 60.156.150 | 0,0020 | 1.35.957.30 | 2202.20.72 / 2211 | * | 070.18 | 0,818 | |
| 0 | 1133333 | MECONS SA | a sama marka masa mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana mana manda mara mara mara mara mara mara mara | 996.85 | 15,2723 | 000.546.44 | 8968 / 23.12.2024 | ** AQ | 082.21 | 0.047 | |
| 11 | 24233662 | NEPTUN-OLIMP SA | NEOL | 00.194.757 | 0,20098 | 6.334.860.02 | 1538187 5202 20 |
* VC | 41.180 | 0.3229 | |
| 2 | 11088834 | OSARADATOARE SA BRASSO | ОНИ | 11.477.141 | 0,6630 | 7.609.344.88 | 2202:20:22 27.02.2022 | × ×(1 | 019.91 | 0,3995 | |
| 3 | 619067 | S MBAAZ SA |
SEBEZ | 006.617 | 5880, 3888 | 3.627.216,15 | 70 / 23.12.2024 | ** AQ | 00.870 | 0,188 | |
| 11 | 146888000 | SERVICE NEPTUN 20002 SA | SECOC | 3.610.420 | 0.5448488 | 01.618.098.10 | 5774 / 30 08.2002 |
** AQ | 029.82 | 0.002 | |
| ਹੈ। | 4884873484 | VOSARE AN SA 88 BRASSON S SMISAL VANIA LEASING S |
AJET | 689.989.149 | 0,0678 | 33.123.266.47 | 202220222072316822220022002000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | * VO | 061 . | 1,718 | |
| ਹੈ। | 18488807 | AS TRATAMENT BALNEAR BUZIAS |
BALM | 45.815.772 | 0,03388 | 4.921.813,09 | 160 / 27 02.202.20 |
* AQ | 078.16 | යුදුරු 0 | |
| LI | 559747 | AS AMEAVOO MEIRUT | AAUT | 3997.760.355 | 0,0763 | 33.553.715.099 | 1161 / 27 3202.20 |
× VG | 046,240 | 174 | |
| 81 | 424777533 | TUSMAD SA | ONST | 004.233400 | 0,0693 | 77.333.551.62 | 202 / 27.02.2017 | x XC | 088,280 | 006.0 |
ন ব
| 23.466 | 452.215.403.96 | TOTAL | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 042.1 | 38.270 | * AQ | 5.202.202.2025 | 23.903.259.90 | 0,040,0 | 88.8588.858.142 | TTP://www.cortus.com/sisum | 26261034 | દુદ | |
| 0,000 | 000,000 | * AQ | 1188/27 02.2025 |
1.184.0001,32 | 3,8888 | 749.9997 | AS STARTCURITCHANGES STUBMISSIONANA INVESTMENTS |
32947925 | 178 | |
| 0,8448 | 008,66 | * AQ | 577777777.02.2025 | 18.173.378,15 | 18,4628 | 014.850 | STUBMTSSVMI AIMAVAIISMAST ALLIANCE REAL ESTATE SA |
78000027 | દદ | |
| 044888 | 100,000,000 | * AQ | 1567 / 27 02.2025 |
97,768.908.6 | 85, 7 6 |
1.270.989 | ALLIANCE EQUITY S.A.A STUBMISSILVANIA INVESTIMENT |
46047311 | ટદ | |
| 0.050 | 028,620 | ** AQ | 8873 / 23 12.2024 |
77.74.77.08 | 1,8310 | 522.893 | ARTIS ESTIVAL 2002 SIMOT | 14630120 | ાદ | |
| 0,073 | 30,860 | ** AQ | 87777777233 12.2024 |
407.646, 11 | 27,0722 | 566. 1999 | ווטועתבנו בין אודגרונית | 227878333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333 | OC | |
| 200.0 | 088, 31 | ** AQ | 4214 / 28 4202 90 |
36.386.385 | 2212, 2256 | らこいい | SOCIETATES DE INVESTITU A.S MMI TSSVMITЯ S.A. |
81428788888 | 62 | |
| 1.707 | 100.000 | * AQ | 1652 / 19 03.2025 |
32.900.6099.78 | 3,6414 | 9035.154 | MUTHOSMOO MISCONSSORITUU AS |
300000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | 82 | |
| 0,0002 | 2 055. |
** AQ | 4212 / 288. 06.2024 |
223.386,386,47 | ୨୫୧୯,୫୧୧ | 888 | KOGHITIVE MANUFACTURING דבר |
42630141 | LZ | |
| 0,502 | 37,300 | * AQ | 5257 / 27.02.2022 | 9.674.277,88 | 0,1184 | 82.708.428 | ARDERSLOGISTIC CENTER INTERNATIONAL AC |
0042400 | 92 | |
| 080.0 | 027,28 | ** AQ | 8866 / 223 12.20224 |
20, 180.740, 02 | 0,7722 | 026.88.920 | AS SHART ACMAI8 PUSS SS | 57764881 | ਉਟ | |
| 0.0557 | 16,370 | ** AQ | 88887 / 23 12.2024 |
1.100.248,41 | 7,26399 | 1514688 | Аг ТИМЯЭН | 1510711 | v2 | |
| 490.0 | 000, 4,000 | ** VO | 8967 / 223. 12.20224 |
1.238.745,88 | 0,1222 | 0.0228.748 | BUCURESTI DRPOZITARRUL CENTRAL SA |
0208880200 | દટ | |
| 0,475 | 008, 8000 | * AQ | 77 / 27.02.2025 | 0.151.456,20 | 3,333,332 | 7299.771 | BUCCARSTI CONTINERTAL POTELS SS |
575578537 | टट | |
| 0,000,0 | 079,1 | social Majorare capital |
** AQ | 4210 / 282 06.2024 |
1257748.46 | 0778.8 | 197.232 | CCCARACTCCCCCCCCCCC | 414505000 | l Z |
| 000.0 | 020,0 | ** AQ | 4209 / 28. 06.2024 |
96. TAB. T | 11,4662 | 199 | ARCOM S.A. BUCURESTI | 36 504 | 02 | |
| 0,0,0 | 023.620 | ** AC | 8208 / 28 4202 90 |
3.176.052,39 | 01 3810 | 068.058900 | APOLLO ESTIVAL 2002 SA | 146662474 | ી દા | |
| Necotate | ||||||||||
້ານປອບ້າງວັນ ຄ.ສ. ອາຣຸປຣາວ ເຣຍ ອາການປາວ ນາງງາມ ອອກະສາວ ເອກະສາມາດ ເມື່ອງຂອງສາລາວ əb ələbəsində əb əlinlər ələ ələ tinadların ət sinstode əraqları əsrdən əb hoqqı ilin esad in ələmiyyə inan inqrimləri və məs
ş üzvi (30) ilinin məlubəyə qalında çəkildir. STMALLA STNEMTƏZVM AMA 112MAL illərdə çərədən is illinələrindən birlərin The shotely all iirenudxa sərsolay |
| 100% Bells of the 1 a | 1 | 1 8 8 4 8 8 8 6 6 6 6 8 7 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 |
|---|---|---|
| Metoda bruta | 104.27% | 778.759.806. |
| and sense suggesting in the sentified in the sense of the states of the station of the states of the states of the station of the states of the stage of the state of the stat | 1%92.201 | 626.756.858. |
MAIADA SUIAAM MAVOQJOM , VITUSBEDINTE EXECUTIV,
, VITUOBX3 ЭТИЙГЭЭЭНЧЭЭЛУ CONSCIACCASTED
AND ASTER NEROUS ASO9 Sef departament, IITA9IOITAA9
DRASSROTIMOM MODINOM ON
.A.S ອາສາອາອົງ ອາອາວວ Director: Claudis IONESSCU Direction Titluri
JOTAMA -ЯОТЭІЛ ัสดาวเขาเลี้ยหารเขาเอลิฟคาร 16:16:20 +02:00 Date: 2025.03.19 AMATOL
rpuəbə r
ərədlərə əhəd nifasını və təsilə kəşf edilir. İstinadlar Həmçinin bax bir əli bir sinfinə çəkir. Əhməd və əlisirin əsasən sinfi ЭЭИАГЦА STИЭМТЭЭVИГАНИАЛЫЙНАЯТ = **АО DA* = Evaluation tert vilrandır. İnstitusun mindinə əlibəyə əb hoqqa əb hoqqa = əitsiyləsdə

rs apartija singmissani vihaalishaar legite Nr. 2002 Section 2002 ુકુલ)
ATAJUJIAJIA - ASOS.SI.LE ATAG AJ ROJIITITZIVMI A ATAIJATIZ
| 8 | 11 | 6 | 5 | 力 | 3 | 2 | l | Crc. un |
|||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 216 244 37,970 lei Capital special: |
R.C. Jos/3366/1992 CUI/CIF: ROO 3047687 |
А.С ээлый А. Fransilvania Investments |
1.2.2.1. - actiuni | andrive san transcionate in cadrul unit loc de transactioners dimir-un statt meembru are super model modern in instruments on programment. |
1612. - titluri de stat | 1.1.2. - obligatiuni | 1.1.1.1.1. - Scciuni | dim Romania, din care: are and the solimin in and in result mail loss te transation in a 1.1.1. Volti in monents als programments als provezere |
II. Valori monilite si instrumente ale pietei monetare din :9163 |
I. Total active | Denumire Element | ||
| 0077AFAFAAAAAAAAAAAAA Nr. Registru ASF: |
: A.I. J.A.A.A.A.A.A.A.A.A. | Str. Nicolae forga 2, | 000'0 | 000 0 | 2,000 | 000 00 | દેવે, દિવેલ | £99,58 | દવેવ, 28 | 2012,265 | activul uip % ləri |
||
| Autorizatie ASF nr. 40/15.02.2018 | Brassov 500057, România | 000 0 | 000'0 | 1,900 | 000'0 | 79,478 | 81,378 | 81,378 | 100,000 | luvitos uip % 16101 |
|||
| O | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 22.226.256999 | នាំ បាន វ | http://www.partoader.de rapporture (31.12.2023) | ||||
| 000080\x1A1409f18 Mr. Registru ASF: |
Autorization ASF nr. 150/00.07.2021 | : A.I.A.I. 7 ธัวอร์เวอร์นิคม A.T.R.: Tel.: +40 268 416 171 Tel.: +40 268 415 529 |
0 | 54.660.727 | 449.678.769 | 484.353.496 | 964.684.358.496 | 7.75.7777779931 | רוו | SUN SE SE SECTITATIES OF SI OBBERITOR ALTA 31 | |||
| 000'0 | 0,000 | 3,3223 | 000 000 000 000 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | 649,08 | 276,872 | 276,872 | 35,255 | Civilibr uib % ləri |
.ZOZZA | ||||
| BAN B.C.R. Brassov: | 000 0 | 000'0 | ,157 | 000'0 | 76,622 | 677.67 | errier | 100.000 | activul uip % totol |
||||
| ROOM RINCE DOSS 80053 0085 8144 0001 | Cod LEI (Legal Entity Identifier): 87886WA98 89W98957 |
[email protected] WWW.transilvaniamsestments.ro |
0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 85.304.646 | ടുന്നിട്ടു | ||
| 50.882.857 0 0 |
0 | 4.476.478.510 | 5.57.335.355 | 5.57.316.367 | 1.841.653.299 | רו | (ASOS.SI.LE) 976710061 9b isbeoired lutis1612 | ||||||
| 0 | 66.182.180 | 0 | 26.794.741 | 52.976.871 | 52.976.871 | 102.957.0099 | רו | Diferente |
Societate administrate în sistem dualist
| SILƏ QIŞƏNI DÜDA İSUDİ İ |
|---|
| 87 | LT | 97 | ਟੋਟ | દર | ਟਟ | 17 | oz | 61 | 81 | di | ਤਾ | 4 | ET | 21 | II | OI | 9 | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 11 titluri de valoare (I) I) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) (i) the stress of the mother of this regements, comform art. 35 alin. Instrumente als pietel monetare, altele decat cele |
1.6.2. Linie de credit utilizata | 1.5.1. Disponidititititi (rumerar si estivalente de numerar- confuri currente) |
1.6. Conturi curente si numerar | Startes alleynementata |
14.5. depozite bancare constiturite in institutii de creait dintr un stat tert; |
14.4. depozite bancare constitutie la institutio de creatit dintr- un stat membru; |
Romania; 1.4.1. depozite dancare constitutite in institutii de credit din |
1.4. Depozite bancare din care: | 1.3.2. - Obligatiumi necotate | 1.3.1. - Actiumi necootate | 17 1.7. stressform internette als presente als piceler monetare din care: |
1.2.1. - titluri de stat | 1.5. Vilori mobilitire nou smise din cares | 1.1.3.3.3. - titluri de stat | 1.1.3.2. - obbigatiuni | IL.3.1. - actiuni | 1.1.1. publicului, aprobata de A.S.F., din care: dunites 6 cota officials a unei burse dintr-m stat terre oppersas in mod regulat si este recunoscura si descrisa |
1.1.2.3. - titluri de stat | 1.2.2.2. - obbigatiuni |
| IZO'T | 0,000 | 0,189 | 0,489 | 000,0 | 000,0 | 000'0 | 582,8 | 582,8 | 000,0 | 10,116 | 10,116 | 000'0 | 000,0 | 0,000 | 0,000 | 000'0 | 000'0 | 000'0 | 000 0 |
| 016,0 | 000,000 | 0,179 | 0,177 | 0,000 | 000'0 | 000 0 | 3,222 | 3,221 | 0,000 | 019,6 | 019,610 | 0,000 | 000'0 | 0,000 | 0,000 | 000'0 | 0,000 | 0,000 | 000,0 |
| 0 | 0 | 1.952.913 | 1.962.913 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||
| 17.686.798 | O | 1.310.340 | 1.310.340 | 0 | 0 | 0 | ese.de 642 |
ಲ್ಲೇ. ಶಿವ 249 |
O | 275288888888 | 175282 દર્વતુ |
0 | 0 0 |
0 0 |
0 0 |
0 0 |
0 0 |
0 0 |
0 0 |
| 3,116 | 000,0 | 960,0 | 960,0 | 0,000 | 000'0 | 000 0 | 216,0 | STE,O | 0,000 | ਟੋਹਣ, ਰੇ | ટેટદ, તે | 0,000 | 000 0 | 000 0 | 000,0 | 0,000 | 000'0 | 000,0 | 000'0 |
| 096, z | 000'0 | 0,0991 | 0,0991 | 000'0 | 0,000 | 000,0 | ea8,0 | 6,88,0 | 0,000 | ૦૯૯, ટ | ૦૯૯, ટ | 000'0 | 0,000 | 000,0 | 000,0 | 0,000 | 000,0 | 000,0 | 000 0 |
| 0 | 0 | દર્દ . ટે ટે ટ | દર્શદ. ટેવટ | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
| 57.039.129 | 0 | 1.254.119 | 1.254.119 | 0 | 0 | 0 | 5.749.446 | 6.749.446 | 0 | 15,422.786 | 51.422.786 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |
| 988.252.55 | 0 | 1.546.751 | 15.76.751 | 0 | 0 | 0 | 40.176.808 | 40.778.803 | 198.658.65- | 798.658.65- | 0 |
| ə qalınmışdır. Bu baş və qalınmışdır. Bu mənist |
|---|
| 068.878.389 | 1.745.434.851 | 949.808.58 | 400,56 | 000,000 | 801.660.5389.108 | 72.226.99999 | 866,46 | 100,000 | 51 . Valoarea activului net (I-II) | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0 | 0 | 0 | 000,0 | 000,0 | 05 II.11. Alte obligatii |
|||||
| 0 | 0 | 000 0 | 000'0 | 0 | 0 | 000,0 | 0,000 | 67 11.10. Rascumpararı de platit |
||
| 4.57853 | 94.668.441 | 0 | 4,918 | 5,177 | 0.065.488 | 0 | 4,9588 | 861 S | 80 II.9. Alte cheltuieli aprobate |
|
| 0 | 0 | 0 | 000,0 | 000'0 | 0 | 0 | 000 0 | 000,0 | LV II.8. Cheltuieli cu auditul financiar |
|
| £85.6 | 40.633 | 0 | 0,0007 | 0,0008 | 050.150 | 0 | 000,0 | 0,0008 | 97 11.2.A 9161016b 101911161 1710191801211100 11:11 10.000 |
|
| 0 | 0 | 0 | 000 0 | 000,0 | 0 | 0 | 0,000 | 000 '0 | SV lı.6. Cheltuisii də emisiune |
|
| 74.667 | 884.287 | 0 | 0,072 | 0,076 | 029.600.1 | 0 | ട്ടാ, 0 | 0,0558,0 | לל 11.5. Cheltuisii cu dodaanzile |
|
| 0 | 0 | 0 | 000'0 | 0,000 | 0 | 0 | 000'0 | 00000 | EV II.A. Cheltuieli cu comisiosanele de rulaj si alte servicii bancare |
|
| 0 | 0 | 0 | 000,000 | 000,0 | 0 | 0 | 000 0 | 000,0 | てい . Cheltinin is comisione satorate interments interments. |
|
| 1.416 | 180.081 | 0 | zoo'o | 0,0002 | 599.82 | 0 | 0,0002 | 0,0002 | ても III. Cheltuisiq pertruquisionelor datorelor datorete depozitarului |
|
| 0 | 0 | 0,000 | 000'0 | 0 | 0 | 0,000 | 000 0 | 07 .A.I.T.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A.A. |
||
| 619.886.4 | 6.218.442 | 0 | દર્ભદ, A | ਰੇਟੋਟ, ਟ | 51.234.8 દર |
0 | 200, 2 | ਟੌਰੈਨ, ਟੋ | ୧୫ II. Total obligatii |
|
| 47.543.2994 | 22.326.252 | 11316 | 929,1 | 1,712 | 66.217.063 | 11.317 | 089, E- | -3,821 | 8E la SSIF, imob.comporable si necorp., creante, etc.) 1.5. Alte active (sune in tranzit, sume la distribuitori, sume |
|
| 0 | 0 | 0 | 000 0 | 000'0 | 0 | 0 | 0,000 | 0,000 | LE 1.12. Drepturi de preferinta/alocare |
|
| 0 | 0 | 0,000 | 000,0 | 0 | 0 | 000,0 | 0,000 | વેદ 1.11. Dividende sau alte drepturi de incasat |
||
| 198.361 | 988.886 | 0 | 0,000 | 0,012 | 25.747 | 0 | 0,016 | 0,000 | ટદ .10. Parti sociale |
|
| 0 | 0 | 0,000 | 000'0 | 0 | 0 | 0,000 | 000 0 | 34 1.9. Produse structurate |
||
| 87.535.178 | 0 | 44.787.947 | 4.400 | 189,4 | 0 | 0072577699 | 258,8 | 4,054 | દદ 1.8.3. Detimeri de capita |
|
| 2.298.3366 | 22.679.438 | 0 | 77777 | 1,239 | 20.388.102 | 0 | 1,111 | 4,776 | ਟદ 1.8.2. Unitati ford - Fonduri de investitii |
|
| 201202224 | 06E.SAA.62 | 0 | ટર૦.દ | 852,8 | 61.765.614 | 0 | ત્ત્વજૂદ, દ | ટેક્ટેટ | 18 I.8.1. Actiuni cotate la pursa |
|
| 44.713.299 | 2.3.24.8Z8 | 44.787.947 | 219,8 | 821,6228 | 82.46.76 | 0.252.769 | ടടല് 8 | ટેદર (8 | OE 1.8. Titluri de participare ale FIA/OPCM |
|
| 35.352.335 | 621.680.75 | 0 | 096,2 | 911,199 | 17.686.798 | 0 | ore,o | TZO'T | ez 17.1. - titluri de stat |
|

| Situatia valorii unitare a activului net | |||
|---|---|---|---|
| Denummire element | Perioda curents (\$112.2024) | anului precedent (31.12.2023) Prioads coresponzatoare a |
Diferente |
| Valoare activ net (lei) | 07.764.659.658.70 | 1732.766.766.108,50 | 02,688.878.78 |
| : b ອງມີຕາ້ນອອກສາ ແມ່ນ "ອຳເຮັນນານົວ ການ ການປ່ຽວ ອ້າງ ການປໍ | 818.22288888 | 760.946.997.7 | 676.187.78- |
| - Persoamentizice | 676.572.860.1 | 821.120.660.1 | 645.145 |
| - Persoane iuridice | 0229.788.8888888 | 699.426.190.1 | 088.986.989 |
| : פרופו חוץ פנולופוכס פו פנורום חיצוניים במוזיקע ומעולם א | 676.629.629.97 | 000.864.1 | 676.18797997979799999999999999999 |
| inni intistess de shere al startisti lunn | 000.841 | 000.412 | 000.09- |
| (Subital) TIM IUJUVITJA A ARATINU JAAQIAV | 0,08222 | 0880.0 | 2090.0 |
| Murmar investitori, din care: | 591.456.9 | 288.956. a | 899.2- |
| Performandos and the | 046.856.9 | £62.956.9 | દર્દેવું ટ- |
| - Persoane juridice | などと | 687 | ST- |
່ອງຄວາວ ອ່າ ອາຣາຣັ ri ອ້າງອີງ ອະເຫລ່ ແມ່ເວຣ ອ່າງອີງ ແລ້ວແທນ : ເຮັກເຮືອນ (MAV ໄປແລະວິສາ ປີລາຍຊື່ສອງ (SOS) ໂດກ. 7.2.A ໃນປະເທດໄທວັນ 1
ยเทคอนิ แม่ อายทอม่วรรยธรร อย่างเพลง ในประเทศ มี มรสกอย่างธรรมราช มหาวิทยาลัย 1
(ອາຣດາຣາວນ) ອໄīː) ອາຣຕາວເນືອຂອງສາຕາງ ອັກ ອປີ ອໄອການປາມ ຫຼື ອາຣາທາ່ງວຽງການປະກວດນາງງາມ ເປັນມາກົງ ມີ. ໂ
| Cric JN |
||
|---|---|---|
| * AS ЭЭАЛАЯ-ОЯА | in fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Filmin Filmin Filmin Filmin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikasının Filmin Filmin Film | |
| ОЯА | lodmis | |
| 42.2.2024 | sedinte in care s- transscions to i bir və qalınması və qalınması və qalınması və qalınmışdır. Bu və bir və qalınması və qalınmışdır. Bu və bir və qalınması və bir və qalınmışdır. Bu və bir və qalınması və q |
|
| 8.704.600 | ədə qəmin qalınmışdır. Bu mənist əlməsindən filmişdir. İstinadlar Respublikasının fəsiləsinin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Azərbaycan Azərbaycan Azərbaycan Azərbaycan Azərbayca actiumi |
|
| 0000 | m | e Pulmou encole/ |
| 0752 | actionne Valografi |
|
| 02,280.948.88 | TI | slatore totals |
| 047,28 | โยเวอร โทโธรเฉลี่ยว in filmləri fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikasının filmləri filmləri fəsiləsinin filmləri filmləri filmləri filmləri filmləri f ni əsəbədə qalınmışdır. Bu mərkəzi və qalınmışdır. Bu mərkəzi və qalınmışdır. Bu mərkəzi və qalınmışdır. Bu mərkəzi və bir və qalınmışdır. Bu mərkəzi və bir və qalınmışdır. |
|
| II9. | activul total .Я.І.А.І.Т. Б ni əsəbədə in |

| IE | OE | 67 | LT | 97 | ST | દર | ري | 17 | 61 | 81 | 11 | 91 | ST | ET | 8 | ਰੇ | ്ട | レ | E | ||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| AS ADIATIONS AND THE ELECTRICAL SECTED S | # AS ZARBMAS | AS ADIATO BORDELECTRICA SA | AS SADEMAST .W.D.T.W.S. 8S | 15.M.G.M.G.M.G.M.G.A. | * VOSAR8 AS ЭЯАОТАІСАЯМОЯ | Premier Energy PLC | A PURCAR MINERES PUBLIC COMPANIY Its | PROSPECTIUNI SA BUCCURESTI | ONE UNITED PROPERTIES | only Preferences BUCUREST | 20 MEPTUN-OLIMP SA * | .A.C. Fill Q3M | MECON SA | MECAMICA CODLEA SA A | * AS ATHERDENTRA SA * | AQLDE AGGRI INVEST S.A. | AS ASTATEMPLATION OF SEPTEMBER | # A2 Я39331 | A.S STREMTSEVII THEFAVII THE SE | 11 FMAIJUL SA * | 01 00PLEX SA | * AS MSIЯUT АИЯОД E | DiGl Communications N.V. | T ICOMPA SA SIBIU | CASA ALBA INDEPEMDENTA SIBIU | BURR D D V VCORD ROCURESTI SS | 880 - GROUPE SOCIETE GENERAE S.A. | АЗ АІМАЛІІІІМАЯТ АЗИАВІ | .А.2 ЭЯАШТЭОટ АІМАУЛІГИАЯТ 280ЯА S |
| 13 | 2832 | OZH | רטו | દીશિટ | ਹੈ ਸੇਖੋ | ਤੇ ਕ | WINE | ಗಿದ್ದಾರೆ. ಸಾಮಾನ್ಯ ಸಾಮಾನ್ಯ ಸಾಮಾನ್ಯ ಮತ್ತು ಮಾರ್ಗ್ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮಾಡಿ ಮ | ono | ANC | NEOL | W | MECC | Mondon | ATMI | la H | d f | 933 | хэлэ | EMME | xand | SIOQ | Digi | വ്യാ | MIAЭ | 8/8 | ପର୍ଯ୍ୟ ସ | ורא | SBORA |
| 40.222024 | 22.11.2024 | 30.12.2024 | 30.12.2024 | 30.12.2024 | 46.22.2024 | 30.12.2024 | 30.12.2024 | 30 22 2024 | 30.12.2024 | 0.12.2024 | 30.12.20024 | 30.12.2024 | 06.12.2024 | 30.12.2024 | 8.22.2024 | 30.2.2024 | 0.12.2024 | 30.12.2024 | 0.0.2.20024 | 77.2.2024 | 13.17.2024 | 30.12.2024 | 0.12.2024 | 0.12.2024 | 1.12.2024 | 30.2.2024 | 30.12.2024 | 0.2.2.2024 | 40.12.20024 |
| 488.8225 | 719.900 | 136.382 | 906.262 | 2.508.628 | 11.477.141 | 244.577 | 000.088 | AT 22.011 | 6.708.487 | 05.338.954 | 30.194.757 | 22.523 | ರಿಕೆ.8.2 | 051.951.50 | 989.0856 | 2.229.7899 | 7.679.817 | 12.123.729 | 07.979.470 | 729.551 | 37772 | 455.7988 | 149.4889 | વદર.દર્દ.દ | 782.468 | 680.547 | 2.606.965 | 15.206.686 | 4.878.048 |
| 0000,000 | 2,0000 C |
00,0000 | 00,00000 | 0000, T | 1,63000 | 200,0 C |
0,040,0 | 0,300 0 |
0002,0 | 0001.0 | 0001,0 | 0052,0 | 11,6000 | 0,1000 | 2.5000 | 1,0000 | 00,2200 | 0,1000 | 0.1000 | 2,5000 | 2,5000 | 2,50000 | 0,0449 | 0,1000 | 2,5000 | 00000000 | 0000 T | 0000.0000 | O, 1000 |
| 0002 81 | રેકદર્દ રેતા, ર | 122,00000 | 5,4500 | 5,1400 | 0,6880 | 0055,600 | 14.5400 | 0.1160 | 0,4300 | 0607.0 | 0,2098 | 0008, 2 | 5,2723 | 0,0220 | 079699999 | 0,51000 | 0,3150 | 0,1765 | 1.4700 | 3,1418 | 17,4059 | 4546.9 | 64,0000 | 0925.0 | 5.68.88888 | 40.9000 | 18,6400 | 27,0000 | 0,7820 |
| 6.452.490,00 | 3.627.216,15 | 16.638.604,00 | 07.288.888.8 | 12.894.347,97 | 509.344.48 | 4.781.480,35 | 5.525.200.00 | 4.770.965,28 | 16.77.477.91 | 45.584.970.98 | 6.384.860.02 | 04.45.635.40 | 900.546,44 | 6.135.927.30 | 21.378.399.999.01 | 1.137.197.39 | 2.419.142.36 | 71.888.680.22 | 57.226.257.40 | 2.270.216,80 | 570.426.15 | 07,499.664,70 | 00,962.795,00 | 1.764.170.34 | 45.877.429.04 | 77.834.372.30 | 09.4.993.827.60 | 110.580.522.00 | 8.814.633.54 |
| 0.780 | 896.06 | 0,0880 | 0.157 | 590,0 | ALS, Ar | 961.0 | 0.942 | 827,2 | 0,1221 | 0.3390 | 41,885 | 0,0887 | 48,2884 | 81,072 | 10દ,દર | 68868 | 0.216 | 008, 8000 | 4.288 | aze,82 | 198, 92 | 32,014 | 0,0222 | 15538 | 548,848 | ಡಿಕಿ. ಒ | 608.T | 659,1 | 04477 |
| 0,8885 | 0,188 | 0,886 | 0.360 | ಲ್ಲಾ ಕಾರ್ಯರಿ ಸಾರ್ | ટર્દદ, 0 | 0,248 | 0,287 | 0,248 | 0,150 | ટેટેટી T | 0,3229 | 650,0 | 0,044 | 0,318 | 1,1009 | ୧೭೦,೦ | 0,126 | 658,2 | 2,970 | 0.1188 | 0,030 | 0,164 | 0,496 | 0,092 | 2,381 | ו, קעקט | 12,495 | 21,307 | 0.1998 |

| 94444 | 5.530.287.8588.55 | JATO! | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 006.0 | 978.28 | 77.888.554,62 | દરવું તેમ જ દૂધની ડેરી જેવી સવલતો પ્રાપ્ય થયેલી છે. આ ગામના લોકોનો મુખ્ય વ્યવસાય ખેતી, ખેતમજૂરી તેમ જ પશુપાલન છે. આ ગામના લોકોનો મુખ્ય વ્યવસાય ખેતી, ખેતમજૂરી તેમ જ પશુપાલન છે | 0,1000 | 00.123.4000 | 0.12.202024 | વારિટી | * AS GAMSUT TE |
| 258 | 807,69 | 170.064.000.04 | 4220 | 0,000 | 725.246.9429937 | 0.0.2.20224 | O-la | АЗ АЯӘАЗИ АЭЯАМ ЭТИАЯНАТСЭЯ ЛЯЦІЗТОН .МАЙЫП ӘЕ |
| LEL | વેઠવે, દર | 18.809.960.641 | 0.32400 | 0,40000 | 460.174.77 | 30.2.20204 | rout | AS XIJET MSIAUT CE |
| 741 | 25,942 | 60,517.85,09 | 8,0,0 | 0, 10000 | 558.097.685 | 05.2.2024 | AAUT | * AS AMSAVOD MSIAUT AS |
| ਵੰਡੁਟ | 178,16 | 2.2.2.8.3.09 | 8880. | 0,0000 | 45.77.815.777 | 27.2.2024 | BALM | * A2 SAISU8 ЯАЗИЈА8 ТИЗМАТАЯТ ГЕЕ |
| 611 | 461,56 | 53.1123.266.47 | 0.06767 | 0,1000 | 68.689.689 | 080722024 | Alat | * VOZARB AS M31 TIG380 IS DMI2A3J AMAVJI2MARTI SE |

ອາຍາຣເອອ
ธาราวเป็นบุ อาธรูเทเธรา ต่า ประวัติ อายอย่าง คารอไรง ธร เป็นประดิ างในประวัติ ทางวิททวา **
| 5.830.941.21 | ALC | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0,5431 01,618.096.1 AZA EE |
0000 | 024.0224.2019. | 25.10.2007 | and se se se se se se soller and se soller and se soller and se soller and se soller and se sont and se sonder of the socialize some and se sono de sent and se socialize de l | AS SOOS MUTSEM JOIVARS E | ||
| 125,2022 870.722.111 0,246 |
000000000 | 000.000 | 16.00.2024 | COOCC | AS ACCOCORSA | ||
| 0,0000 00.0 10,644 |
0005,2 | 042.945 | 8.7.2020 | ualla | AS (TTB) T3ЯЭИІТ UЯТИЗЯ МІХІЯUT 30 JUOЯIЯ! | ||
| E E % |
la | ||||||
| 16HOlioszuristi | |||||||
| in müəyinin ən ən ən ən bir və qalında və mərkəzi və qarının qalınmışdır. Bu mənist | əlindən ələ bir və qalında çəkilməsi və bir və bir və bir mənist | 6-2 | |||||
| 16 16701 uvit se stigle | onimon ப |
iunitipe | sedințe în care | ||||
| shopere grinnell Valgare tooley ul əsəbuda |
60 [57 കി |
əp temmi | i müharibəsi və qalınması və qalınmışdır. Bu mənist | logimis | lub filmləri Filmin Filmin fəsiləsinin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Filmin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Filmin Filmin fəsil | חר. כרנ. |
e market el else el els e b 0 0 le met in intentif eilide of un ere untred (steders de aliz en op 06 alentille di als minder de alle alle alle allering van in the best and
lınmış və qalında və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və m
יינו
luzası ətsə nü
luzun sayının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının ອงที่รางๆ เทพใหญ่ได้ประเทศที่เก่าระหว่างทำงานราช คริสทธารณ์ และ อย่างทรวรรดิรา เรื่องที่ทำลายที่มีความที่รู้จักษร เทพที่รู้จักษ์ 1.7

| 60.842.856,51 | TATOT | |||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 19.986.000,000 Citibank | 0078,87000 | 12.000,000 | 2.000,000 | 19.648.978.04 | 28.07.2025 | 28.07.2024 | 5.12.2024 | 4.0000 | 31.2.2024 | RODDD24CXRK47 | ||
| COMERCIALA AC ANAMOX |
AJMA8 00,000008889.1 | 0078,8700 | 31.2000,00 | 200,000 | 1.945.439.51 | 5207.2025 | 28.07.2024 | 26.04.2024 | 00サ | 31.2.2024 | RODDZ4CXRKA7 | |
| COMERCIALA OCMAMANA |
AJMA8 00,000,000 BANCA | 0078,8700 | 46.800,000 | 300,000 | 2.896.782,38 | 2207.2025 | 28.07.2022 | 27.2.2022 | 009 | 3.12.2024 | RODDD24CXRKA7 | |
| АЗИАВ AS AMAMOR COMERCIALA |
00,002.766.8 | 0078,8700 | 62.400.00 | 400,000 | 1.1.26.658.8 | 28.07.2025 | 28.07.2024 | 44.22.2023 | 008 | 31.2.2024 | 8000024CXRKA7 | |
| Citibank | 00,005.966.4 | 0078,8700 | 78.000,000 | 500,000 | 4.788.238.27 | 28.07.2025 | 28.07.2024 | 20.2002.2002 | 1.000 | 3.12.2024 | RODD24CXRKA7 | |
| COMERCIALA AS ANAMOX |
2.498.250.000 BANCA | 0078,86 | 00,000.68 | 00,052 | 2.391.668,20 | 28.07.2022 | 28.07.2024 | 02.10.2023 | 005 | 31.12.20Z4 | RODDDZACXARA7 | |
| 11.6.650.000 110G BANK | 0078.86 | 00,008.7 | 00,05 | 478333.64 | 28.07.2025 | 28.07.2024 | 02.10.2023 | 000 | 51.2.2024 | 80DD24CXRK47 | ||
| 3.115.316,077 CTTI BANK FUROPE NIT8NG 37d |
997410 | 121.086,06 | 38,34,34 | 2.989.887,77 | 2402.2025 | 24.02.2024 | 77.2.2024 | 009 | 31.12.2024 | 00425D88002 | ||
| MG BANK | 5,566,586,588,58 | 99.7410 | 605.430,30 | 1.946,72 | 14.950.138,89 | 24.02.2025 | 24.02.2024 | 09. 12.2024 | 3.0000 | 31.2.2024 | 00125DBN02 | |
| CITI BANK EUROPE PCC DUBLIN |
5.188.860.11 | 97410 | 201.810,10 | 648,81 | 4.982.214,78 | 24.02.2025 | 24.02.2024 | 0.6.202 | 000 T | 31.12.2024 | 00425DBB002 | |
| iəl | ళ్ళా | lə | i əl | iəl | lə | |||||||
| intermediara ടാന്നും പ്ര |
I Valoare totala | Pret de piata | Discount / cumulate ല്പന്പര |
cumulata Dobanda |
Crestere zilnica |
Valoare siciliui |
scadenta cupon Data |
Data cupon | achizitie Data |
obligatiuni dətində qalınmışdır. Bu mənist ·JN |
sedinte in care transactionnat Data ultimei િ-ટે |
Serie |
(1AV8 -ສາອຸປັກປຸດໄປ ຄຳນຸ
. 200
:เป็นที่มีเมื่อวันที่ 10 มกราคม ค.ศ. 25 สินค้า ค.ศ. 2017 ค.ศ. 25 ม.ค. 2017 ค.ศ. 25 ค.ศ. 2017 ค.ศ. 2017 ค.ศ. 2017 ค.ศ. 2017 11:59 น.
(JAV8 -
รรคตรรดิตวามแล้ว อย่างไม่มีเก่ารู้ ทางทำกว่า เรื่อง และเป็นทางเลข ค.ศ. 25 ประเทศทาง 1955 ค.ศ. 2001 ค.ศ. 1980 ประเทศ
lınmış və yaxın mənist

| 0,878 | 14,800.854,41 | TOTAL | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0,000,0- | 0000 | 68, 220. de | 000.841- | 8878.0 | ISHART | Actiumi | ЭЭМАША СТИЭМТЭЭVИІ АІМАЛІІІКИАЯТ 8 | |
| 090.0 | 900.0 | 1.158.164.16 | 224.8888 | 5,882,2 | ઈર્ણ દે | Actiuni | .A.S. ZADMOR .M.D.M.S. | |
| 0,147 | 900,0 | 47.85.243.24 | 000.000.4 | 8807,0 | વાર્ષટ | Actioni | 17238U2U8 A2 MORTE9 VMO | |
| 800,0 | 200,0 | 52.540,000 | 008.3000 | 0008, 2 | ਨ | Actiuni | .A.S. BHIJ CISM S.A. | |
| 000.0 | 200,0 | . 252542 | 238.0 | 4115.0 | laH | Actioni | .A.S TEEVINGA SOJOH | 4 |
| 0,030 | 0,0001 | 08.422.882 | 201.6 | 5021.49 | ופוע | iumijaA | .V.M suoitssinnumications N.V.V. | |
| £00.0 | 000.0 | 54.184.78 | 288.2 | 8,80011 | ପ୍ରଧାନ ସମୟରେ ଏହା ପାଇଁ ପ୍ରଧାନ ସାଧାରଣ ବର୍ଷ ବୟସରୁ ବିଷୟ କରିବା ପାଇଁ ବିଧାନ ସଭାକୁ ନିର୍ବାଚନ ହୋଇଥିବା ବିଧାନ ସଭାକୁ ନିର୍ବାଚନ ମଧ୍ୟ ଅଧିକ ସାଧାରଣ ବର୍ଷ ବୟସରୁ ପରିଷଦ ପର୍ଯ୍ୟ ପରିଷଦ ପରିଷଦ | Actiuni | .A.S BIARRINGE 3731302 FT GAUDRE - GARS | |
| 0,133 | 0,010 | 00.000.000.000 | 000.56 | 27.0526 | AJI | Actiumi | AS AIMAV 112 ИАЯТ АЭМАЯ | |
| % | ల్లో | la | 137 | |||||
| activul total a ul əsasən və qalında qalınmışdır. Bu mənist .8.1.A.1.7 |
Pondere in capitalul obligationi ale unui lərin tərəfindən və məniməsinə aid bitki növü. İstinadlar Şəhər və Şəhər və Şəhər və Şəhər Şəhər Şəhər Şəhər Şəhər Şəhər Şəhər Şəhər Şəhər Şəhər Şə əmillə social al |
Valoare totals | transmonotes Mr. Valori mobilidom |
Velologice unitara | lodmis | Tipul de valoare sisilidom |
in filmlərin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Filmin fəsiləsinin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Filmin fəsiləsinin fəsiləsinin cin | cit. .IN |
undment the uit energitses new as and innounces and we seimbe artilidom inols . Il
nin film Azərbaycan Azərbaycan Azərbaycan Azərbaycan Azərbaycan Azərbaycan Azərbaycan Respublikasının Qaran Şamarı Kənd Kənd Kənd Kənd Kənd Kənd Kənd
ອvitsroqios invitagildo ,əlcəol əslinin bəstəsinin əsasən əsasən əsasən əsasən və əsasən və insiləsində i
lınmışdır. Bu mənist
(1ste ອ່າງນີ້ນຳ) ອໄປກອງ ອວໄປມຸນຸ ່ອນີຣາສາຫານ ອ່າງອີງ ແລະ ອຳຕາ ອາສາບີ່ງວຽກຕາ ປະຈອກການປະກວດການປະກວດການປະກວດການປະກວດການປະກວດໄປປີ ປີ 2
lınmışdır. Bu mənist və bir mənist
(1808 - शान्ति) के प्रतिर्थ प्राप्त को प्रदर्शक प्राप्त देशों का प्राप्त देशों नारवादर हो गया था। प्रकाश हो लागि हो गया था। प्रशासन को लागि की मानी की मानी की मानी की मानी की
นานี้เทอเท สรราชบุรี เป็น อาหางเวลา ที่ อาหารที่มีเวลา ที่ อายาการ อายุไม่มีความเล็ก อายุไมโดดที่ 10 เหตุการ คริสต์ ค

inza əsasən mənasında və başların mənasında və başların mənasında və başların mənasında və başların mənasında və başların mənasında və başların mənasında və başların mənasın
นาปทางที่ 11 ต่อง ค.ศ. 1975 เมตร 1975 เมตร 1975 เมตร อย่างเทคราม และ ระบั่งที่ต่อง ทำการต ครอบคลา 2007 ที่ 4 คน 2 เว็
inza əsasə ni
(ອາຣຸນ) ອາໄຣ) ອາຣຕິດຕິວຣຣາຄຣາ: ອ່ອງໄຮ ອປີ ປີຣ໌ ອໄອກເປັນ ກຳ ອາຣຕາວເນື່ອຂະໜາດ ເປັນນັ້ວຄົງຄານ ການປ່ຽລ. ໂ
Nu este cazul
əli əb 06 ələmin və 1970-cü ildə 1970-ci ildə qaldıq idirir. İstinadlar Həmçinin bax Səsinə əsasən və əsimə ənədlər müşaqlığı (1972-cü ildə inqisəsində inqilisi) (1
nin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani Nüfani
lınmış və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və
นาวา เราะ ที่มี่ ธรรมป o อด อาราชอิง และ อย่างได้ อายุไมโดยที่ เกิดเร็ว อาราชอาณาจารย์
lınmış və qalında və bir və qalında və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və b
in filmləri Respublikasının Filmin Filmin Filmin Film Alman Alman Sun Alman Say Alman Say Alman Say Alanmad Alanmad Alanmad Alanmad Alanmad ยในระดับที่ 9 ธารณ์เวรรทราช 9 วันที่มีเป็นที่ 1 เมื่อวันที่ 1 เรื่องการ คริสตร์ 1 เปลี่ยนตรี 1 เป็นที่ 2 ปี ค.ศ. 1982 เมริกา 1991 เมริกา 1991 เมริกา 1991 เมริกา 1991 เมริกา
Nu este cazul ຜ່ານສາດສິນ ອາຣາທີ່ວ່າຂາເຣນ ອ່າງອີງ ການປະກວດຄວາມ ແລະ ອະເຫດກ ອງອຸຣຸກອາການປະກຳ ແນນ ອາກອຸດສາຫາລະຫາ ແລະ ການ ກຳ ອາການປີ
Nu este cazul undment the rib entrely of the lunch lunder of estation and estable and server in the first of the many that in
undment the nib and the many of the sember of the estimbe and the strementary with and even of ame

Nu este cazul
Nü este cazul
າງປີ ປະເທດໄທ່ນ້ຳ ຂະແໜ່ ປ ອປະເທດໄວຣ໌ອເຕີຣ໌ ມຣະ ອຄຳອາການປີຕາມປະຕິທິນສຸລິຍະຄັນອາຫານໄດ້ເມື່ອປີ ອາສາຫວ່າງ ອ່າງ ເມື່ອງເພຣິ
n filmləri
V.Valori modiliare nou emise
lınmış və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir
(tett 9b inulti) ອາຣາກອງ ອວilduq isiterizinimbe ອໄຣ ມິສເຕີອິນເມຣ ອ່ອງຂາຫອ ແດດ ເຫນກະຣັງເປັຽ . S
Nu este cazul
(18/8 -தາອຸປຸກາດປີ ຄ.ສ. 1974 - 1978) (1978) 1978 - 1978 - 1978 - 1978 - 1978 - 1971 - 1971 - 1971 - 1971 - 19
lınmış və qalında və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və bir və bir və bir və bir və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi v (ອາຣາດນາວຣາກຣາ ຣໄ ເມືອງໂຫ່ນຣ ໄດ້ປາອຸປັນເຣຍ ແມຣນັກອນອກ ເດົາອາໄມ) ອາຂວາໄຣ \ ຣາຕ່າງອາຈາ ອນ ເມນຖຸງອາຕີ ໂ
11.1111
VIII.I Alte valori mobiliare

| 5,888 | 115.422.785,55 | TOTAL | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1,240 | 88,268 | 06,652.259,80 | 0,0493 | O, 1000 | 484.853.142 | ASTURISM LOTUS FLIX SF | |
| 0,061 | 866,66 | 1.184.001.32 | 5,8885 | 10,00000 | 449.9997 | AS ONIAUTOURT239 STAFFATENES RESEART SS | |
| 0,943 | 867,66 | 18.173.378.15 | 18,4628 | 100,0000000 | 15.410 | АЗ ЭТАТГЭЭ ТАЭЯ ЭЭМАША STИЭМТЭЭVИ! АМАУЛЬНАЯТ IS | |
| 0,499 | ୧୧୧,୧୧୧ | 94,768.909.6 | 7,558,80 | 10,00000 | 1.270.988 | .A.S YTIUQ3 33NALIA STA3MT23VMI AMAVJISMAAT OS | |
| 000,000 | 37,014 | 00'0 | 0,0000 | 2,5000 | 1.123.180 | .A.S JEVART & SJETOH AIMAVJIEWART RI | |
| 0,050 | 45,624 | 57.417.08 | 1,8810 | O, 10000 | 522.888 | AS SOOS JAVITS ESTING 2002 SE | |
| 0,077 | 00,858 | 1.407.646,11 | 27,0722 | 0002,2 | aee.Its | AS IIJIVARIS IS VITADIJAA TAOCI ISI | |
| 0,000 | 529, 21 | 33.366,35 | 12422556 | 200,0000000 | 1.1225 | .A.S MMI TEAVAITA DE INVESTITITI CETIMI SEST | 91 |
| 0,000 | 77,298 | 00'0 | 000000 | 2,5000 | 280.681 | AZ ASABJUDASV SUBIRDAMOЯ 21 | |
| 000'0 | 426,6224 | 00,0 | 0000'0 | 0,1000 | 1.288.584 | AS 2002 STAVITS 2000 ST | |
| 0,000 | 169,56 | 00'0 | 000000 | 0,1000 | 12.988.511 | AS ORAGANE DE ASMALARE SE | |
| 1,707 | 100,000 | 32.000.6009.78 | 3,6414 | 10,00000000 | 45.55.154 | AS MUITROSMOD M219UOT AVON SI | |
| 00000 | 10,892 | oo'o | 0000 0 | 2,5000 | 422.503 | 11 MECANICA SA | |
| 0,502 | 87,3002 | 4.674.277.888 | 0,1884 | O, 1000 | 81.708.428 | AS ASTRED DITSIDOJ&BOART JAMOITAMAATHI OL | |
| 0,000 | 062, દ | 00,00 | 0,0000 | 2,5000 | 7.748 | 6 AS MIDI |
|
| 0,080 | 82,720 | 1.547.031,02 | 0,1722 | 0,1000 | 026.888.920 | 8 AS SHART ADMAI8 AUAD |
|
| 0,000 | 16,872 | 1.100.248,41 | 7,2639 | 2,5000 | 154.468 | 1 АС ТІМЯЗН |
|
| 000,0 | 36,223 | 00,00 | 0,00000 | 2,5000 | 374.907 | б AS MAJIFA |
|
| 0.0664 | 4,0005 | 1.238.745.88 | 0,12228 | O, 1000 | 10.128.748 | ITSERVICATAAUAQICCENTRASSA BUCUREST | |
| 0,475 | 9,302 | 9.151.456,20 | 22,25,22 | 3,3000 | 2.759.177 | CONTINENTIAL HOTELS SA BUCURESS | |
| 590,0 | 1,669 | 1.257.748,46 | 07770 | 10,00000 | 227.232 | 8 CCP.RO BUCHARREZT S.A. |
ອງຣາຍອກອສອງ ອອ
lınmış və qalınmışdır. Bu və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir

lı və qalında və qalında və qalında və qalında və başların və qalında və başların və qalında və başların və başların və başların və başların və başların və başların və başla (ເມ່ນປາອຸດສາຕິ ອະນຸຕອນ ອາຣນິໄຣຟລະອອກຕ່າງໄທ້ ເປັນນາວ ຣະຫຼຸ່ງ) ປາຣະ ອາຣຸປຣາ ຣາ ອາຣຸເຣຍາ ຣາ ອາເຣນາ ອາຕາວ່າວຣາຕະວາ ຄ.ສ. ອະເຫຼ່າອອກ ການປະກວດ ເ
o.blicklini nesdenisse tranzactionare
Nü este cazul
ອງສາອາອາອາອາອາຈາບໍ
lınmış və qalınmışdır. Azərbaycan Respublikasının Azərbaycan Respublikasının Azərbaycan Respublikasının Azərbaycan Respublikasının Azərbaycan Respublikasının Azərbaycan Resp
ອງຣາເວນັກນອກ ອາຣາອາເວທ ອ້າງອາຖຸ ອາຣ ອງຕອການນາງົຣու ອງໄA .S.IIIV
Nu əstə cazul
າຣາອ
iel ni າຣາອການຕ is ອງຕອງແວ ບັນນາຕອງ ກາ lidinoqsid . I
| Mr. crt. | də qalınmışdır. Bu məşğul olunmuşd | Valore curenta | Poplesse in activul total si |
|---|---|---|---|
| .Я.Г.А.І.Т | |||
| 137 | % | ||
| VOZARE 6162110302 AZ AMAMOЯ ATAIつЯΞMOO AONA8 | |||
| 100044185800850083008300830000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | 77.245.77 | 200,0 | |
| VOSARE Electuring AS AMAMOR ATAIDSTIMOJ ADMAS IETOT | 77,242.76 | 200,0 | |
| AS AIMAVJISHAAT ASMA8 | |||
| ट | 108687000821000821000819782709 | 5.7888.391 | 600,0 |
| 3 | 105707000821000919100008810000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | 20,857.269 | 000888.0 |
| レ | 000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | 52,252,25 | 000,0 |
| ട് | 1079578778788888888900 | 3.031,21 | 000'0 |
| ਰੇ | SOTASSAOTACHOMOSUSTSATOS | ਟੋਟ,ਰੇਟੋਟੈ.8 | 000.0 |
| 10795822401932009938009777840009177 | 69,042.652 | 0,013 |

| AS AIMAVJISHART AOMAS ISTOT | 132.427,64 | 0,055 | |
|---|---|---|---|
| BROD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. | |||
| 8 | ROREFREARDSVOSSSS330800 | 1.134,67 | 000'0 |
| A.S. STARENED FE POCIE SOCIETY ALE S.S. | 1.131,67 | 000,0 | |
| ווק 8888א | |||
| 6 | 287770006666110589N172782 | 90,976,06 | 0,000 |
| 01 | 3896829166661105899117608 | 88,287.9 | 0,000 |
| ROSED ROSE BOOD BOOD BE TISS STI | 410,188 | 000,000 | |
| Cit | 816857222880000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | 242,88 | 000,0 |
| ET | 3777777755555555550007777888 | 7.188,27 | 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 0000 00000 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 |
| Total ING BANK | 19,252.71 | 0,000 | |
| ЭЭНАША СТИЗМТА INVESTIVENTS ALUANDE | |||
| 44 Casa | 2.761,89 | 000,0 | |
| A STARMIT STARMITS VMI AMAVIISMAST Into T | 2.761,39 | 0,000 | |
| TATAL | 55.1199,14 | 0,065 | |

| 89,88838888 | JATO | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| 0,0002 | 5.4664.49 | 4,77688 | 7424,32 | 00809789422980309888209 - . A.S. 31AA3M3D 37312022390090 - 0988 | ਟ |
| 000'0 | AS,E.E.A. | 477688 | 54,86 | 190004418280085008200820082008200820080000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | |
| ປີປີ ແມ່ ຂອງພາບນ is ອານອານວ ການກາດວງ ກາ lidinoqsil | |||||
| 000,0 | 574,875 | 1566 ટ | CA, de | SASSALESSORESOORDINAESOЯ - AS AMAMOR AJAIDAJMOS ADVAR L | |
| Province in the montant correst in themers in GBP | |||||
| 0,010 | 94.545.16 | 4.741 | 8.11.1.68 | 817057221800600000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | 3 |
| 0,013 | 42.8779,04 | 4,7411 | 50.1385,51 | 008082828227208030980000000 - . A.S. 3148311302 390080 - 088 | 2 |
| 0,0001 | 24970.13 | 4.7441 | 5.020,03 | SOODALI8280082008301888008308 - AS AMAMOR ATAIDAIMOS ADVAS | L |
| Disponibili in contuir curente is numera in EUR | |||||
| % | sinle/ | ||||
| activull total a ni əsasən ələ bir və qalında qalında qalında qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qalan qa .Я.І.А.І. Т |
Valoare actualizata in lei | Curs Valuitar ANS |
Valoare curenta | Denumire banca | Mr. crt. |
รายช ระบบท ่า เป็น | นาปทอง เรื่อง | รูเพลง ค.ศ. 25 มีน้ำใช้ก่ ค.ศ. 1972 เมริการเดว : อรวมทัวย์ มี เที่ยวกรวรรษ คราคร ค.ศ. 2015 ประเทศ อาราชอิต อริเรอตุออร์
| cric. un |
||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| BROUPE GROUPES SOCIETE GENERALE S.A. | A STANDA AJAIDS CALCASMOD ADMAS ISSOT | AS AMAMOR AJAIDA MOO AOMA8 S | АЗ АЙАМОЯ АЛАГЭЯЭМОЭ АЭЙАЯ I | AS AMAMOS ALAIDSEMO ADMAS | Denmire banca | |
| 2.2.2.2024 | 888222020 | constituirii ologica |
||||
| 20.01.00025 | 8.01.2025 | in fəsiləsinə cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikası Şamanın Şamanın Şamanın Şamanın Şamanın Şamanın Şamanın Şamanın Şamanın Şamanın Şamanın Şamanı | ||||
| 100,000,000,000 | 00,000.000.5 | ਜ | sisilini areolev | |||
| 52,254 | 90,847 | L | Crestere zilnics | |||
| 4.430,25 | 0.00Z788 | m | ວາຣາການກວ epuidod |
|||
| 8.314.833.833.03 | 5.804.430,25 | 5.010.402.78 | 137 | |||
| 0.431 | 0,171 | 092.0 | 0% | Valoare totala Pondere in activul total al F.I.A.I.R. |
| 4.2.2.2024 | 5.0.01.2025 | 00,000,000 | £9,62 | 21,63 | 173.022,63 | 0,0009 |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 173.022,63 | 600.0 | |||||
| 16.749.446,04 | 0,868 | |||||
| ו לא המשפט של המקום של המורה המורה המורה היישוב המורד המורד המורד המורד המורה המו |
MG BANK
A.S. BOD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.S.A.
ﺑﻨ 2 T
8 RD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
47.222024 40.12.2024 42.222.2020
4.01.2025 3.01.2025
2.858.000,00 00,000.000,000
A6, ARE 272,222 00/05Z
8.261.591,38 2.858.396.94
0,428
0),148 0,176 2202.10.80
2000.000,000,000
00,052,000 948,444,44 મદ, તેમદદ
2.002.250,00 4.400.004,44
0,000
Transilvania Investments
A.S 31AA3M3D 3731000 GAJIDOS - 098 8.8 GARDED PRODUCTE GAMEAL CONFEATE
ນອາ ກະຊວງ ແມ່ນ ຂອງ ເປັນ ເປັນອາສາຍການປີ | ຣາຍາດເວລາ ອັງ ອາໄດ້ເປັນ ອາສາບເວລາ ອັງ ອາໄດ້ເກີດ ເມື່ອງອາໄວ ອຸດ -
Nu este cazul
lınmış və qalında və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir v
ຣາຣາຕອກອກອາກສິ້ນທີ່ 0 ອປີ ອາຣາທິປີ ອາຣ່ວມາຣາກີ ອປກອກນາງຂາພັນປາກອຸດ ອາຣາກອງອັກສອງອັກສອງປີ ອປີ ອາເມລ ກຸ່ມ ອອນຣີ . ໂ
inza əsasən mənaların mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının mənasının m
11.11.1
lında və qalında və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və qalında və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və

evaluare in functie de cotatie inzası Şərqan Şəxs
inlussention lurban ilibrolitely & estasserg iirolev consideration of either -
lınmış və qazanın mərkəzi və bir və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və bir və mərkəzi və mərkəzi və mərkəzi və mərkəzi
Nu este cazul
ined ອາການ ອາອາກາ ຢູ່ ໄດ້ຮອງສຸດ ( ໄປເອເຕີຣ໌ ເນື້ອປະຊາ ໃນປີ ແລະ ກ່າວອາຣຕ໌ ການປາກາ ແລະເກດອອກ ສາຕາ ການປາກຕາ ແລະ ອາການປະກວດນາງການປ əllər (nəsanlığında ilk müxtəli əsrlərindən əlir inzilliden və ildə ilk əsərlər əsərlər (əsərlər) əsərlər əsərlər əsərlər əsasən əsasən əsasən əsasən əsasən əsasən əsasən əs Nu este cazul
e DDS (EA) (L) ...)) (L) ...)) E E ... monor as themelles rated o eq assembles ... (LY
(ປີຣາຍ ອປ ເຟເກີນ) ອໄຣນ໌ເນຊ ອວເປນນຸ ເອເນຣນາ ອາ ການປະກວດນາ ອອນ ອະເຫລ ທ່ານເຮືອງໄປປີ . ໂ
| 0,2331 | 0,043 | AMAR DNI IS SA8.824.4 | 0819,88 | 22.945,20 | 442,47 | 4.473.213.39 | 1 2202.01.52 | axmacaceaco8 | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0,185 | 5,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,0, | 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 PEC DUBLIN |
0819,88 | 81.856.16 | 46,87,97 | 89,895.615.8 | 22.2012.2025 | 5.00.2014 | 0.00.000220204 | 008 | аумаетсеятоя | ||
| 0,208 | 680.0 | ХИАВ ЭМГ 88,084.800.4 | 0819,88 | 89,059.02 | 808,22 | 26,652.888.8 | 5202.01.22 | 5.10.2024 | 27.2.2025 | 006 | axmaresearcox | ||
| 0,1399 | azo.o | . 290903 מענט 111 בודו 8.080 מעניי 16 Dykelin |
0819,888 | 18.767.12 | 84.548 | 2.445.563,82 | 55.202025 | 5.00.2002.2007 | 00 14.02.20023 1 | амасасеятоя | |||
| 0 681 |
0,0226 | 5.2007 22.2019 32.2 | 0819.88 | 13.767.12 | 86.202 | 2.443.410.65 | 25.10.2025 | 25.10.2024 | 00 0 0 80.000 8 | ANDERSECORA | |||
| 0.1389 | 970'0 | COMERCIALA OCOMAMAS SA |
A 22.207.12 BANCA | 0819,88 | 19797.77 | 2020, 202 | 2.184.586.46 | 5202.01.22 | 5 0 2020 00 | 0 24.0052072 | охиасагергоя | ||
| 26 | 9/ | in fəsiləsinə cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Qaran Qalınmışdır. Bu Qaran Qaraqların Qalınması Qaran Qaran Qaran Qalınmalar Qaraqların Qaraqların Qaranlığ | ಗಳ | ə | iə | iə | e | ||||||
| scivul tota .Я.Г.А.Г.А.Г.Г Г. ni əsəbuda |
obligatiuni Pondere in əmişimlə 16101 |
n sinfinə məsiləsinin əsasən ərə Banca |
Scholere totals | Tref de Dista P | Discount cumulate emila |
chmunists epuedod |
Crestere zimica |
Voloogre sleizini |
scadenta uodno Data |
Data cupon | achizitiei Dats |
obligationi əlindən əlin ən ən bir və qalınmışdır. Bu mənist IN |
allas |

| 2,961 | 5.035.125,380 | OTAL | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0,211 | 0,0225 | xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx | 000,1930 | 50.899.84 | 40,684 | 4.088.025.31 | 5202.00 82 7202.00 82 4202.00 008 | RON7UMKOKOGS | |||
| 0,816 | 680,0 | ХИАВ ӨМІ 26,758.780.0 | OCCLESSO | 96.747.78 | 1.138888 | 9.723.887.78 | 5707.00 82 82.22.2017 22 2 25.20220072 1002.7 | 7007AMKOWORDSZ | |||
| 0,316 | 0,0889 | AS ANAMOR COMERCIALA |
ADMA8 25.728.780.3 | 000.193001 | 75.747.96 | 1.188.56 | 6.126.938.11 | 28.00.2025 | 8.8200.82 | 4200 25.04.2024 | ROOMMAROKOKOOSZ |
| 698.0 | 0,040,0 | 7.1.0.1.1.888.60 This Bank | 000,1930 | 8.772.62 | 1.380,82 | 7.173.850,04 | 5202.01.85 | And MaxIMAODO2 | |||
| 0,8554 | aad. O | XMA8 BAIL 88.088.128.8 | 7.2440 | 24.164.42 | 17,252,53 | 17. 1998. 1998. 1998. 1998. 1998. 1998. 1998. 1998. 1998. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 1988. 19 | 5202.11.52 | OLOODOOOOOOOOOHHB8 | |||
| 0,554 | 990 0 | ANA8 ONI 88.088 INDO00 | 7.7440 | 4.164.464.42 | 67,23 | 8.5.55.518.9 | SZOZITISZ PZOZIIISC PZOZITI'SZ PZOZZITII OOD'T | of the documents of the program of the program of the comments of the contribution of the contribution of the contribution of the contribution of the contribution of the cont |
(1AVA -ສາອຸປັນດວຣສ ແລະວັງຣ) GM ຊit ອ່າງເປັນປຸກຄົນ ແມ່ນ ສາຍເຖິງຈາກປະກວດຄຣນ ຄໄດ້ເປັນອາກອນ ອາໄປເມືອງ ການປີກວງ
| 77 970 888 81 | Stoll | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| ୧୯୫,୦ | ટ્રદર્શદ | 15,877.526.9 | 9014.085 | 0000055.2555558800000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 | ADDREMOO TAVIЯЯ JUQMOJ START C | |||
| 150,0 | 223332 | 95,279.060.1 | 9527,808.01 | 000000000000000 | 129vuidolə Pressunin | |||
| 0,019 | 901,2000 | 57.447,457,45 | 2668.0 | 000085.980.814 | ADO9AM IQ9 I E | |||
| 0,020 | 11,058 | 77.248.81 | 987.7236 | 000078,984.72 | sain Denla Sudolo IQA S | |||
| 07222 | દૂધની ડેરી જેવી સવલતો પ્રાપ્ય થયેલી છે. આ ગામના લોકોનો મુખ્ય વ્યવસાય ખેતી, ખેતમજૂરી તેમ જ પશુપાલન છે. આ ગામમાં મુખ્યત્વે ખેત | 06.028.4320.90 | 08.36880 | 128528,8828828 | MIXAM T8 II | |||
| % | ర్యా | 137 | רי | דר | ||||
| เครื่อง โทกที่วิท ni ərəbuda . ਮੀ. A.I. ਕ |
ondere in total 0.P.C.V.M.JF.I.A. participare ale tituri de |
A posice totals | Pret piata | (MAUV) buot əp ətəşinin Valogre |
innitis / buot Nr. mnitsti de əlindən filmləri fəsiləsinə cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikasının fəsiləsinə filmlərin fəsiləsinə cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikasının |
seguinte in care s- transissions i 1992-cü ildə Azərbaycan Respublikasının 1972-cü ildə Azərbaycan Respublikasının 1972-cü ildə Azərbaycan Respublikasının 1972-cü ildə Azərbaycan Respublikasının Qaran |
əsindən fəsiləsinə cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikasının fəsiləsinə cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikasının fəsiləsinə filmlərin fəsiləsin | כרון. ייר. |
| די וורומו מב ממו נורותסוב מבווסוווווומרב ווו וב |
| 000'0 | 84.787.946.53 | Total | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 4,400 | 44.787.946.58 | Total EUR | ||||||||
| 0017 ל | 7,821 | 87.777.987.58 | ל 14 | 0000788.540.771 000000.1 | cash CEECAT Fund II SCSco | |||||
| Titluri de participare denominate in EUR | ||||||||||
| sinlev | នរំបាត់រ | |||||||||
| ಲೇ | 0% | a | a | Valogre VUAN Valogre | ||||||
| civil tota .Я.ТА.Г.Т. Г. Г. |
ni erabno9 6101 ni erabno9 616101 916068 O.P.C.V.M.V.J.F.I.A participare ale titluri de |
Curs walutar 8N8 |
Pret pista | (MAUV) buot unitate de Valopere |
Mr. uniteti de Detineri de ിട്ടുള്ളത puoj |
tranzactionare ilə milli olan mən ə qalınması və qalınmışdır. Bu və bir və qalınmışdır. Bu və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və b |
NISI | ə qalınmışdır. Bu məşğul olunması və qalınmışdır. Bu mənist | cri. .7N |
luzası Şərqan və
in filmləri
| TOTAL | Nr. crt. | ||
|---|---|---|---|
| .1.Я.2 НЭЭТ ӘЙІЯЦТЭАЧИАМ ЭЛТІМӘЙ | in filmişdir. İstinadlar Filmin Filmin fəsiləsinin fəsiləsinin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Filmin fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadl | ||
| 2888 | |||
| 2202.2022.2022 | Nr. parti sociale Data achiziziei | ||
| ત્વે જિદિટ, કદર | 137 | Valpare unitara | |
| 223.3886.47 | 223.386.97 | n | Saloare evaluata |
| 40.000.2020 | Data ultımel veniliste |
||
| 0,012 | 0.012 | % | Schwill total G ni əsasən və qalında və qalında və qalında və bir və qalınmışdır. Bu və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir .Я.ТА.І.А |
luzası Şərqan Şəxs

in filmləri fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikasının fəsiləsinin cinsinə aid bitki növü. İstinadlar Respublikasının Filmin Filmin Filmin insd તાં કાંડદર્શરકાવદગ દાદદે કરાંત વાંચવાયું રહ્યાં હતાં રાજાનગર તા
ined ni ອ່າງສາຊາຈາປຣາການປາ ວັນທານໄປປ່າງຂານ ເຕມນາລາວ
luzası ətsə nü
ined ui eitstearqentuos us estindirisib innissa untusq et suud ..
luza ətsə na
(ອາຣາດນຳວຣນາອຸດ ອັກ ອັກສອນເອຊາຍ ແລະ ອາຣາທິປີວຣະເຣຣາ ຢູ່ ເກີດອາຫາຣ) ອາຣວັດ \ ຣາຕາເອງອາຕຸ ອ່ ການສຸລາປີ - ວ
lınmış və qalında və qalınmışdır. Bu və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və bir və
| 2298.0 | 6108.0 | 0,818,10 | (эпшігэ6\i9l) T3M IUJUVITDA A АЯАТІИU ЗЯАОJAVI |
|---|---|---|---|
| 07.78 88.88 88.7 | 05.801.997.397.287.1 | 77.77.759.358.35 | TEN VITDA |
| 4.12.2024 | EZOZ Partis | 22.2.2.2022 |
Transilvania Investments
(EUC)(EA) ແມ່ນ (A) ເມື່ອ 8,5% ເກມການ) ມີປະກອບນ້ານອາການປະກວດຄັ້ນປະຊາວລາວໄທ ຊາວລາວໄທ ຊາວສາຫະກຳ ຄຳເຂດທາລາວໄທ ຄຳເຂົ້າເວຣຍາ ການປະກວດຄວາມອະນາ ຄຳເປັນອາທີ
| spotely all | ləliyyət qəsin | illanuaka estrolev |
|---|---|---|
| ərində səslərin məşğul olunan mənist | 104.27% | 4779.858.806.1 |
| Meloda angaliamentului | 1%92.501 | 1686.756.956.1 |
MOLDOVAN MARIUS ADRIAN PRESSEDINTE EXECUTIV,
AJETS MAIDAAAOO VICEPRESEDINTE EXECUTIV,
DAPARTAMENT FINANCIA
ANAIC SHARV Sef departament,
MAVZAЯ ИЗӘЛӘ АЯОЧ Sef department, 11TA9I3IT8A9 ЭЯАЗИЯОТИЮМ ТИЭМАТЯА930
AUTOO AUSAHIM ADIOTS DIRECTOR DE CONFORMITTATE,
ระราชวิต ค.ศ. 20.5205 - 20.204 കാഥാ AM803-A33AAIM (
Verficat _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ AATISO93C DADPATTAA Director Claudia IONESCU itsernoups Society Society Generals S.A. Buccress DIRECTIA TITLURI
138MAЯT2 JOTANA -ЯОТЭІЛ 00/20+ 40:51:91 Date: 2025.03.19 vd bengis үйыліріб JOTAMA -ЯОТЭЛ ГЭВМАЯТС
situaţii financiare pentru exerciţiul financiar ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024
Pregătite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană (IFRS) si Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara ("ASF") nr. 39/2015 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu IFRS, aplicabile entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de catre ASF din Sectorul Instrumentelor si Investitiilor Financiare, cu modificarile si aprobarile ulterioare (denumita in continuare "Norma ASF nr. 39/2015")
| RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT | 1 - 5 |
|---|---|
| SITUATIA PROFITULUI SAU PIERDERII ȘI ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL | 6 |
| SITUAȚIA POZIȚIEI FINANCIARE | |
| SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII | 8 - 9 |
| SITUATIA FLUXURILOR DE TREZORERIE | 10 |
| NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE | 11-93 |

Către acţionarii societăţii Transilvania Investments Alliance S.A.
| l otal capitaluri: | 1.830.739.498 lei. |
|---|---|
| Profitul net al exercițiului financiar: | 48.038.205 lei |
.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
1000

| Aspect cheie de audit | Proceduri de audit realizate pentru a adresa aspectul cheie de audit |
|---|---|
| Evaluarea activelor financiare la valoare justă | |
| Așa cum este prezentat în Notele 13, 14 respectiv 29.1 la situațiile financiare anexate, Societatea deține investiții în active financiare evaluate la valoarea justă prin contul de profit și pierdere în valoare totală de 849.927.642 lei (31.12.2023: 864.152.406 lei), și, respectiv, în active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în valoare de 1.027.186.801 lei (31.12.2023: 875.074.595 lei). Cumulat, aceste 2 categorii de active financiare reprezintă 97% din totalul activelor Societății. Investițiile în active financiare evaluate la valoarea justă sunt încadrate pe 3 niveluri de ierarhie a valorii juste, în funcţie de datele de intrare utilizate în evaluare: · Datele de intrare de nivelul 1 sunt prețuri cotate (neajustate) pe piețe active pentru active identice, la care Societatea are acces la data de evaluare; Datele de intrare de nivelul 2 sunt date de intrare diferite de preţurile cotate incluse la nivelul 1, care sunt observabile direct sau indirect pentru active; Datele de intrare de nivelul 3 sunt date de intrare neobservabile pentru active. Determinarea valorii juste a investițiilor în active financiare evaluate la valoarea justă prin metode |
Procedurile realizate pentru a obține o asigurare rezonabilă cu privire la evaluarea acestor active financare la valoare justă au fost următoarele: înțelegerea detaliată a procesului de evaluare anuală a activelor financiare la valoare justă; evaluarea şi proiectārii implementārii 0 controalelor relevante (acolo unde a fost cazul); inspectarea prin sondaj a documentelor 0 justificative relevante aferente achizițiilor, respectiv vânzărilor de active financiare; � pentru activele financiare de Nivel 1 si 2, verificarea din surse independente a cotațiilor de piață utilizate la 31.12.2024; pentru un esantion reprezentativ de active financiare nelistate sau listate pe piețe cu lichiditate redusă (Nivel 3): analiza metodologiei de evaluare utilizată; l analiza ipotezelor, estimărilor și datelor de 1 intrare neobservabile semnificative utilizate evaluatorii externi independenți de desemnați de managementul Societății și de evaluatorii interni autorizați ai Societății, validarea din surse independente ടി informații publice a datelor de intrare neobservabile, acolo unde a fost posibil, |
| de Nivel 3 a fost efectuată de către evaluatori externi independenți desemnați de managementul Societății, dar și de către evaluatorii interni |
implicarea specialiștilor evaluatori proprii în revizuirea și analizarea evaluărilor de |
2

| Aspect cheie de audit | Proceduri de audit realizate pentru a adresa aspectul cheie de audit |
|---|---|
| autorizati ai Societății, pe baza unor modele complexe de evaluare ce au ținut cont de informațiile financiare ale entifăților evaluate disponibile la o dată anterioară datei de 31.12.2024 și care implică judecăți semnificative și un grad ridicat de incertitudine cu privire la estimările efectuate. Conducerea Societății a efectuat o analiză acoperind perioada de la data întocmirii evaluărilor respectivelor investiții până la 31.12.2024 pentru a identifica modificări semnificative în valoarea justă a activelor financiare la 31.12.2024. Datorită valorii semnificative a acestor active financiare evaluate la valoare justă în totalul activelor financiare ale Societății, a gradului inerent incertitudine, precum și a complexității de procesului de determinare a valorii juste prin metode de Nivel 3 și a numeroaselor ipoteze utilizate, considerăm că evaluarea acestor active financiare este un aspect cheie de audit. |
valoare justă întomite de evaluatorii interni și externi ai Societății, evaluarea analizei efectuate de Societate ulterior datei de referință a rapoartelor de evaluare, pentru a identifica potențiale evenimente sau condiții care ar avea un impact senmificativ asupra valorii juste a activelor financiare la 31.12.2024. efectuarea de proceduri analitice și de detaliu; · obținerea de scrisori de confirmare de la băncile depozitare și băncile custode ale Societății; · analiza tranzacțiilor și estimărilor înregistrate de Societate în cursul exercițiului financiar auditat pentru a reflecta în mod corect modificările de valoare justă a activelor financiare; · evaluarea prezentării corespunzătoare în situatiile financiare a informațiilor semnificative cu privire la activele financiare evaluate la |
specifice din IFRS.


constatări ale auditului, inclusiv orice deficiențe semnificative ale controlului intern, pe care le identificăm pe parcursul auditului.
Administratorii Societăţii sunt responsabili pentru întocmirea, în conformitate cu cerinţele articolelor 8 - 13 din Reglementările aprobate prin Norma ASF 39/2015, a unui raport al administratorilor care să nu conțină denaturări semnificative, și pentru acel control intern pe care conducerea îl consideră necesar pentru a permite întocmirea raportului administratorilor care să nu conțină denaturări semnificative, datorate fraudei sau erorii.
Raportul administratorilor, denumit în cazul Societății "Raportul Directoratului", este prezentat de la pagina 1 la 83 si nu face parte din situațiile financiare ale Societății.
Opinia noastră asupra situațiilor financiare anexate nu acoperă Raportul Directoratului.
În legătură cu auditul nostru privind situatiile financiare ale Societății la 31.12.2024, noi am citit Raportul Directoratului anexat situațiilor financiare si raportăm că:

Administratorii Societăţii au responsabilitatea de a se asigura, pe baza cunoştinţelor şi mijloacelor de care dispun, că raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este întocmit într-un mod coerent sau conform, după caz, cu art. 392-3910 din Reglementările contabile aprobate prin Norma ASF 39/2015 și că este publicat și pus la dispoziție în conformitate cu art. 3911-3914 din Reglementările contabile aprobate prin Norma ASF 39/2015.
În legătură cu auditul nostru privind situațiile financiare ale Societății la 31.12.2024, noi am analizat dacă pentru exerciţiul financiar anterior exerciţiului financiar pentru care au fost întocmite situaţiile financiare care fac obiectul auditului, Societatea a avut obligaţia, în temeiul art. 39-397 din Reglementările contabile aprobate prin Norma ASF 39/2015, de a publica un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit și, în caz afirmativ, dacă raportul a fost publicat în conformitate cu art. 3911-3914 din Reglementările contabile aprobate prin Norma ASF 39/2015, și raportăm că:
În conformitate cu cerințele art. 107 alin (7) din Legea nr. 24/2017, cu modificările ulterioare ("Legea 24/2017"), am citit Raportul de Remunerare întocmit de Societate pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2024 și confirmăm că, în opinia noastră, acesta prezintă, în toate aspectele semnificative, informațiile prevăzute în art. 107 din Legea 24/2017.
i În conformitate cu art. 10 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, furnizăm următoarele informații în raportul nostru independent de audit, care sunt necesare în plus față de cerințele Standardelor Internaționale de Audit:
Am fost numiți auditorii Societății de Adunarea Generală a Acționarilor ("AGA") din data de 28.04.2021. Durata totală neîntreruptă a misiunii noastre este de 3 ani, acoperind exercițiile financiare încheiate de la 31.12.2022 până la 31.12.2024.

Confirmăm că opinia noastră de audit asupra situațiilor financiare exprimată în prezentul raport este în concordanță cu raportul suplimentar prezentat Comitetului de Audit al Societății, pe care l-am emis la data de 26.03.2025, în conformitate cu art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014,
Declarăm că în perioada auditată nu am furnizat pentru Societate servicii interzise care nu sunt similare auditului, menționate la art. 5 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014. In plus, nu am furnizat pentru Societate alte servicii care nu sunt de audit și care nu au fost prezentate în situațiile financiare.
(c) Raport privind conformitatea cu prevederile Regulamentului Delegat (UE) 2018/815 al Comisiei Europene, ce include Standardele Tehnice de Reglementare privind formatul de raportare electronic unic
Am efectuat o misiune de asigurare rezonabilă asupra conformității situațiilor financiare în format XHTML ale societății Transilvania Investments Alliance SA ("Societatea") la 31.12.20234 ("Situațiile XHTML"), cu prevederile Regulamentului Delegat (UE) 2018/815 al Comisiei Europene, care stabilește Standardele Tehnice de Reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic ("RTS privind ESEF").
Conducerea Societății este responsabilă pentru întocmirea Situațiilor XHTML în conformitate cu RTS privind ESEF. Această responsabilitate presupune:
· asigurarea consecvenței între Situațiile financiare auditate întocmite întocmite în vederea depunerii la autoritățile relevante în conformitate cu Norma ASF 39/2015;
şi
• proiectarea, implementarea și menținerea controlului intern relevant pentru întocmirea și prezentarea unor Situații XHTML în conformitate cu RTS privind ESEF care să fie lipsite de denaturări semnificative, cauzate de fraudă sau erori.
Responsabilitatea noastră este de a exprima, în baza probelor obținute, o concluzie cu privire la măsura în care Situațiile XHTML sunt conforme, în toate aspectele semnificative, cu cerințele RTS privind ESEF, Misiunea noastră de asigurare rezonabilă a fost efectuată în conformitate cu Standardul Internațional privind Misiunile de Asigurare 3000 (revizuit) - Alte misiuni de asigurare decât auditurile sau revizuirile informaţiilor financiare istorice ("ISAE 3000") emis de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Audit şi Asigurare.
O misiune de asigurare rezonabilă în conformitate cu ISAE 3000 presupune efectuarea de proceduri pentru a obtine probe cu privire la conformitatea cu RTS privind ESEF. Natura, plasarea în timp si amploarea procedurilor selectate depind de raționamentul auditorului, inclusiv de evaluarea riscului de abateri semnificative de la dispozițiile prevăzute în RTS privind ESEF, cauzate fie de fraudă, fie de eroare. O misiune de asigurare rezonabilă presupune:
Considerăm că probele obținute si adecvate pentru a furniza o bază pentru concluzia noastră.
In opinia noastră, Situațiile XHTML pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2024 sunt conforme, în toate aspectele semnificative, cu cerințele RTS privind ESEF.
În prezentul raport nu exprimăm o opinie de audit, o concluzie sau orice altă concluzie de asigurare privind situațiile financiare. Opinia noastră de audit asupra situațiilor financiare ale Societății pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2024 este inclusă în secțiunea "Raport cu privire la auditul situațiilor financiare" de mai sus.
Bucureşti, 27.03.2025
Autoritatea Pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS)
Auditor financiar: Butucaru Răzvan Registru Public Electronic: 2680
Razvan Butucaru Auditor înregistrat în Registrul public electronic cu nr. 2680 / 2008
In numele: Forvis Mazars Romania SRL
Societate de audit înregistrată în Registrul public electronic cu nr. 699 / 2007
Str. George Constantinescu nr. 4B, etaj 5 Globalworth Campus, Clădirea B București, România
Tel: +031 229 2600 www.forvismazars.ro Autoritatea Pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statuar (ASPAAS) Auditor financiar: Forvis Mazars România S.R.L. Registru Public Electronic: 699
8
(Toate sumele sunt exprimate în lei)
| Venituri din dividende 4 71.519.153 98.477.235 Venituri din dobânzi bancare 2.081.031 2.684.194 Venituri din dobânzi titluri de stat recunoscute ca active financiare la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere 4.684.343 1.913.399 Câștig net/(Pierdere netă) din activele financiare evaluate la valoare justă prin contul de profit și pierdere 5 4.216.832 153.310.939 Venituri din exploatare 6 439.592 25.965.457 Total venituri nete 82.940.951 2823512224 Cheltuieli totale cu beneficiile personalului 7 (19.687.778) (18.219.434) Cheltuieli privind comisioanele și onorariile 8 (2.878.939) (2.489.823) (Pierderea)/ Reluarea pierderii din deprecierea activelor financiare 39.267 1.666.921 Cheltuieli de exploatare 9 (10.555.025) (12.706.597) Costuri de finantare (17.481) (39.273) (Pierderea)/ Reluarea pierderii din provizioane 1.207.201 Total cheltuieli (33.099.956) (30.581.005) Profit înainte de impozitare 49.840.995 251.770.219 Venit/(Cheltuială) impozit pe profit 10 (1.802.790) (14.728.512) Profitul net al exerciţiului 48.038.205 237.041.707 Alte elemente ale rezultatului global: Elemente care nu vor fi clasificate ulterior in profit sau pierdere: Caştig/(pierdere) din reevaluarea activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global, net(ă) de impozit amânat 22 94.551.479 169.769.795 Creșteri/(Scăderi) ale rezervei din reevaluarea imobilizărilor corporale, netă de impozit amânat 23 52.211 107.940 Alte elemente ale rezultatului global al exercițiului – total 94.603.690 169.877735 Rezultatul global total al exercițiului 142.641.895 406.919.442 Rezultat pe acțiune 11 0,0224 0,1100 Rezultat diluat pe acțiune 11 0,0224 0,1100 |
Descriere | Nota | 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2023 |
|---|---|---|---|---|
Autorizate si semnate la data de 27.03.2025 de către:
Președinte Executiv Moldovan Marius Adrian
Şef Departament Financiar Vereș Diana
Notele atasate fac parte integranta din aceste situatii financiare.
| Nota | 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|---|
| Numerar și echivalente de numerar | 12 | 18.507.269 | 60.202.503 |
| Active financiare recunoscute la valoare justă prin contul de | |||
| profit sau pierdere | 13 | 732.045.656 | 811.804.885 |
| Titluri de stat recunoscute la valoare justă prin contul de | |||
| profit sau pierdere | 117.881.986 | 52.347.521 | |
| Active financiare recunoscute la valoare justă prin alte | |||
| elemente ale rezultatului global | 14 | 1.027.186.801 | 875.074.595 |
| Active financiare la cost amortizat | 15 | 7.554.912 | 2.955.488 |
| Alte active | 16 | 697.556 | 569.634 |
| Creante privind impozitul pe profit | 2.640.990 | ||
| Imobilizări necorporale | 17 | 77.016 | 124.564 |
| Imobilizāri corporale | 17 | 19.203.166 | 20.018.840 |
| Active reprezentând drepturi de utilizare a activelor suport | |||
| în contracte de leasing | 18 | 1.162.589 | 902,902 |
| Total active | 1.926.957.939 | 1.824.000.932 | |
| Datorii financiare | 19 | 23.044.914 | 15.071.538 |
| Datorii din contracte de leasing | 18 | 1.384.287 | 1.009.620 |
| Datorii privind impozitul amânat | 10 | 68.600.611 | 57.027.539 |
| Datorii privind impozitul pe profitul curent | 10 | 15.055.236 | |
| Alte datorii | 20 | 2.552.792 | 2.435.052 |
| Provizioane pentru riscuri si cheltuieli | 635.838 | 635.838 | |
| Total datorii | 96.218.441 | 91.234.823 | |
| Capital social | 21 | 216.244.380 | 216.244.380 |
| Rezultatul reportat Rezerve din reevaluarea activelor financiare recunoscute la |
232.405.905 | 390.300.023 | |
| valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global | 22 | 356.430.952 | 292.981.541 |
| Rezerva din reevaluarea imobilizărilor corporale | 23 | 15.473.665 | 15.421.454 |
| Alte rezerve | 24 | 1.020.693.185 | 815.626.279 |
| Beneficii acordate salariatilor si conducerii sub forma | |||
| instrumentelor de capitaluri proprii | 25 | 3.363.707 | 2.668.181 |
| Acțiuni proprii | 26 | (13.872.296) | (475.749) |
| Total capitaluri proprii | 1.830.739.498 | 1.732.766.109 | |
| Total datorii și capitaluri proprii | 1.926.957.939 | 1.824.000.932 |
Autorizate si semnate la data de 27.03.2025 de către:
Preşedinte Executiv Moldovan Marius Adrian
Şef Departament Financiar Vereş Diana
Notele atasate fac parte integranta din aceste situatii financiare.
| Nota | Capital ial SOC |
reevaluarea corporale Rezerva din imobilizărilor |
Rezerve din reevaluarea activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului globa |
Alte rezerve |
Rezultatu reportat |
Beneficii acordate salariatilor si conducerii sub instrumentelor forma de capitaluri propri |
Acțiuni proprii |
Total | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Sold la 1 ianuarie 2024 | 216.244.380 | 15.421.454 | 292.981.541 | 815.626.279 | 390.300.023 | 2.668.181 | (475.749) | 1.732.766.109 | |
| Rezultatul global: Profitul anului |
48.038.205 | 48.038.205 | |||||||
| la valoare justa prin alte elemente ale rezultatului Câştig net/(Pierdere netă) din reevaluarea activelor financiare Alte elemente ale rezultatului global: global, net de impozit amânat recunoscute |
22 | 94.551.479 | 94.551.479 | ||||||
| de reevaluarea imobilizărilor corporale, netă de impozit Rezerva amanat |
23 | 59.526 | 59.526 | ||||||
| Transferul amortizarii imobilizarilor corporale reevaluate la rezultat reportat ca urmare a scoaterii din functiune, neta de impozit |
23 | (7.316) | 7.316 | ||||||
| Beneficii acordate salariatilor si conducerii sub forma instrumentelor de capitaluri proprii |
26 | 3.400.572 | 3.400.572 | ||||||
| Rezultat global total aferent perioadei | 216.244.380 | 15.473.665 | 387.533.020 | 815.626.279 | 438.345.544 | 6.068.753 | (475.749) | 1.878.815.891 | |
| Transferul rezervei în rezultat reportat ca urmare a vânzării activelor ale financiare recunoscute la valoare justa prin alte elemente rezultatului global, netă de impozit amânat |
22 | (31.102.068 | 31.102.068 | ||||||
| Alocarea instrumentelor financiare in cadrul Stock Option Plan | 461.856 | (2.705.046) | 2.669.442 | 426.252 | |||||
| franzacții cu acționarii, recunoscute direct în capitaluri proprii: Dividende distribuite |
(32.436.657) | (32.436.657) | |||||||
| Alocarea rezervelor provenite din repartizarea profiturilor anilor anteriori |
204.605.050 | (204.605.050) | |||||||
| Actiuni proprii rascumparate | (16.065.989) | (16.065.989) | |||||||
| Sold la 31 decembrie 2024 | 216.244.380 | 15.473.665 | 356.430.952 | 1.020.693.185 | 232.405.905 | 3.363.707 | (13.872.296) | 1.830.739.498 | |
| Autorizate si semnate la data de 27.03.2025 de către: Presedinte Executiv |
Sef Departament Financiar | ||||||||
Notele atasate fac parte integranta din aceste situatii financiare. 80
Vereș Diana
C
Moldovan Marius Adrian All Min
Pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2024 TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. SITUATIA MISCARILOR IN CAPITALURILE PROPRII (Toate sumele sunt prezentate în lei)
| Nota | social Capital |
reevaluarea corporale imobilizărilor Rezerva din |
Rezerve din reevaluarea activelor financiare recunoscute la alte elemente ale valoare justă prin rezultatului globa |
Alte rezerve |
reportat Rezultatu |
conducerii sub Beneficii acordate salariatilor si forma instrumentelor proprii de capitaluri |
proprii Actiuni |
Total | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Sold la 1 ianuarie 2023 | 216.244.380 | 15.602.907 | 133.897.466 | 784.291.364 | 206.004.942 | 4.908.273 | (2.786.400) | 1.358.162.932 | |
| Rezultatul global: Profitul anului |
237.041.707 | 237.041.707 | |||||||
| recunoscute la valoare justa prin alte elemente ale rezultatului global, Câștig net/(Pierdere netă) din reevaluarea activelor financiare Alte elemente ale rezultatului global: net de impozit amânat |
22 | 169.769.795 | 169.769.795 | ||||||
| Rezerva de reevaluarea imobilizărilor corporale, netă de impozit amanat |
23 | 107.940 | 107.940 | ||||||
| Transferul amortizarii imobilizarilor corporale reevaluate la rezultat reportat ca urmare a scoaterii din functiune, neta de impozit |
23 | (289.393) | 289.393 | ||||||
| Beneficii acordate salariatilor si conducerii sub forma instrumentelor de capitaluri proprii |
26 | (2.240.092) | (2.240.092) | ||||||
| Rezultat global total aferent perioadei | 216.244.380 | 15.421.454 | 303.667.261 | 784.291.364 | 443.336.042 | 2.668.181 | (2.786.400) | 1.762.842.282 | |
| Transferul rezervei în rezultat reportat ca urmare a vânzării activelor financiare recunoscute la valoare justa prin alte elemente ale rezultatului global, netă de impozit amânat |
22 | (10.685.719) | 10.685.719 | 5.767.863 | 5.767.863 | ||||
| Tranzacţii cu acţionarii, recunoscute direct în capitaluri proprii: Alocarea instrumentelor financiare in cadrul Stock Option Plan |
|||||||||
| Rezerva legala | (30.274.213) | (30.274.213) | |||||||
| Alocarea rezervelor provenite din repartizarea profiturilor anilor anteriori |
31.334.915 | (33.447.525) | (2.112.610) | ||||||
| Actiuni proprii rascumparate | (3.457.212) | (3.457.212) | |||||||
| Sold la 31 decembrie 2023 | 216.244.380 | 15.421.454 | 292.981.541 | 815.626.279 | 390.300.023 | 2.668.181 | (475.749) | 1.732.766.109 | |
| lutorizate si semnate la data de 27.03.2025 de către: Moldovan Marius Adrian Presedinte Executiv |
Veres Diana | Sef Departament Financia |
Notele atasate fac parte integranta din aceste situatii financiare. ರಿ

Ann
HV
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 20743 |
|
|---|---|---|
| Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare total, din care: | (3.947.658) | 36.601.010 |
| Încasări de la clienți | 326.179 | 192.830 |
| Plăţi către furnizori și angajați | (18.854.624) | (33.119.041) |
| Incasări din vânzarea de obligațiuni ajunse la maturitate | 19.802.250 | 1.291.483 |
| Incasări din vânzarea de participații | 257.822.753 | 210.586.820 |
| Plăţi pentru achiziţionarea de participaţii | (300.121.126) | (228.643.356) |
| lmpozit pe profit plătit | (26.159.381) | (5.971.887) |
| Dobânzi încasate | 2.081.030 | 3.194.694 |
| Dividende încasate (nete de impozitul reținut la sursă) | 71.519.152 | 98.477.235 |
| Plăţi privind contribuţii, taxe, impozite datorate către bugetul de stat | (7.881.662) | (7.410.703) |
| Alte plăți legate de funcționarea Societății | (1.883.592) | (1.382.137) |
| Alte plăţi aferente activităţii de investiţii (inclusiv comisioane brokeraj | ||
| aferente vânzărilor) | (598.637) | (614.928) |
| Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţie total, din care: | (468.768) | 468, 283 |
| Plăți pentru achiziționarea de imobilizări corporale și necorporale | (1.073.477) | |
| Incasări din vânzări imobilizări corporale | (468.768) | 1.541.765 |
| Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare total, din care: | (37.278.808) | (24.040.791) |
| Dividende plătite acționarilor | (20.797.819) | (19.498.891) |
| Plăți aferente contractelor de leasing | (401.210) | (1.154.423) |
| Plăți pentru acțiuni proprii răscumpărate | (16.079.779) | (3.387.477) |
| Creşterea/(scăderea) netă a numerarului şi echivalentelor de numerar | (41.695.234) | 13.028.507 |
| Numerar şi echivalente de numerar la începutul exerciţiului financiar | 60.202.503 | 47.173.996 |
| Numerar şi echivalente de numerar la sfârșitul exerciţiului financiar | 18.507.269 | 60.2022503 |
Autorizate si semnate la data de 27.03.2025 de către:
Președinte Executiv Moldovan Marjus Adrian
Şef Departament Financiar Vereș Diana
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE ("Transilvania Investments" sau "Societatea") este o societate înfiinţată în 1996 în baza Legii nr. 133/1996 care funcţionează în conformitate cu prevederile Legii 31 / 1990 privind societăţile comerciale, Legii 297/2004 privind pi Legii nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative.
Piata reglementată pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise: Bursa De Valori Bucureşti -simbol de piaţă: TRANSI, începând cu 14.03.2022 (simbol de piață anterior: SIF3).
Societatea are forma juridică de "societate pe acţiuni".
Societatea are sediul social în Municipiul Braşov, Str. Nicolae lorga nr. 2, Cod poştal 500057.
Datele de contact ale Societății sunt: Telefon: 0268-416171 Fax: 0268-473215 Pagina de internet: www.transilvaniainvestments.ro e-mail: office@ transilvaniainvestments.ro Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului: 3047687 Cod de înregistrare fiscală: RO 3047687 Număr de ordine în Registrul Comerţului: J08/3306/1992
Societatea este înregistrată la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare din cadrul A.S.F. cu certificatul de înregistrare nr. 401/05.02.2020 şi în Registrul A.S.F. la Secţiunea 8 - Administratori de investiţii alternative, Subsecţiunea Administratori de fonduri de investiţii alternative autorizaţi la A.S.F. (A.F.I.A.A.) cu nr. PJR072 A.F.I.A.A./08005. Conform actului constitutiv, domeniul principal de activitate al Societății este: Alte intermedieri financiare n.c.a. Cod CAEN: 6499.
Societatea îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României.
La 31 decembrie 2024 capitalul social si vărsat înregistrat la Registrul Comerțului, este de 216.244.379,80 lei (31 decembrie 2023: 216.244.379,80 lei) divizat în 2.162.443.797 acțiuni (31 decembrie 2023: 2.162.443.797 acțiuni).
Principalele caracteristici ale acţiunilor emise de sunt următoarele: sunt comune, nominative, indivizibile, de valori egale și dematerializate, emise la valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune.
Principalele politici contabile aplicate la întocmirea acestor situaţii financiare conforme cu IFRS, sunt prezentate în cele ce urmează.
Aceste situații financiare sunt întocmite având la bază principiul continuității activității.
Situațiile financiare ale Societății au fost în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, așa cum au fost adoptate de Uniunea Europeană ("JFRS") și cu Norma nr. 39 din 28 decembrie 2015 pentru aprobarea Reglementarilor conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară ("A.S.F.") din Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare ("Norma 39/2015").
Începând cu 1 ianuarie 2015, Societatea aplică modificarile la IFRS 10 - Situații financiare consolidate, IFRS 12 Prezentarea intereselor în alte entități și IAS 27 – Situații financiare individuale ("Modificari"), data de la care a îndeplinit criteriile de clasificare ca entitate de investiții.
Amendamentele au introdus o excepție de la principiul din IFRS 10 "Situații financiare consolidate", conform căruia toate filialele trebuie consolidate. Amentele definesc entitatea de investiții și prevad ca o societate – mamă care este entitate de investiţii să evalueze filialele la valoare justă prin contul de profit sau pierdere în loc să consolideze acele filiale în situaţiile sale financiare, astfel Societatea nu mai consolideaza filialele si entitatile asociate și prezintă numai situații financiare individuale. Societatea nu deține nicio filială care să îi furnizeze servicii legate de investiții financiare. Conducerea Transilvania Investments reevaluează anual dacă Societatea are încă statutul de entitate de investiții.
Situaţiile financiare ale Societăţii au fost întocnite costului istoric, cu excepţia reevaluării instrumentelor financiare recunoscute la valoare justă prin contul de profit sau pierdere, instrumentelor financiare recunoscute la valoarea justa prin alte elemente ale rezultatului global si reevaluarea terenurilor și clădirilor la valoarea justă.
Prezentele situații financiare au fost in baza principiului continuității activitații care presupune faptul că Societatea isi va continua activitatea și in viitorul previzibil. Conducerea Societății consideră că Societatea isi va continua in mod normal activitatea in viitor și, in consecință, situatiile financiare au fost intocmite pe aceasta bază.
Moneda funcţională este leul românesc ("RON"). Ea reprezintă moneda mediului economic primar în care operează Societatea. Situațiile financiare sunt întocmite și prezentate în lei, dacă nu se specifică altfel.
Tranzacțiile în valută străină sunt evaluate folosinală valabilă la data tranzacțiilor. Soldurile activelor și datoriilor monetare sunt echivalentul RON folosind cursul de schimb al Băncii Naționale a României ("BNR") de la sfârșitul perioadei respective. Activele și pasivele nemonetare evaluate la valoarea justă în monedă străină, inclusiv participațiile, sunt convertite folosind cursul de la data determinării valorii juste.
Ratele de schimb ale principalelor monede străine au fost:
| Moneda | 31 December 2024 |
31 December 2073 |
Majorare/ (diminuare) |
|---|---|---|---|
| (%) | |||
| Euro (EUR) | 1 : RON 4,9741 | 1 : RON 4.9746 | -0.01 |
| US Dollar (USD) | 1 : RON 4,7768 | 1 : RON 4,4958 | 6,25 |
Diferenţele de conversie aferentelor monetare și nemonetare sunt raportate astfel:
Întocmirea situațiilor financiare în conformitate cu IFRS presupune din partea conducerii utilizarea unor estimări, judecăți și ipoteze ce afectează sumele în situațiile financiare, precum și valoarea raportată a activelor și datoriilor, în următorul an financiar. Estimările și ipotezele asociate acestora se bazează pe date istorice și pe alți factori consideraţi a fi relevanti în circumstanţele date, iar rezultatul acestora formează baza judecăţilor folosite la determinarea valorii contabile a activelor pentru care nu există alte surse de evaluare disponibile. Rezultatele reale pot să difere de valorile estimărilor.
Estimările și ipotezele sunt revizuirile estimărilor contabile sunt recunoscute în perioada în care estimarea este revizuită, dacă revizuirea afectează doar acea perioada în care estimarea este revizuită şi perioadele viitoare dacă revizuirea afectează atât perioada curentă, cât şi perioadele viitoare.
Modificarea estimărilor, prin natura ei, nu are legătură cu perioadele anterioare și nu reprezintă corectarea unei erori.
În măsura în care aceste tipuri de estimărilor dau naștere la modificări în active și pasive sau capitaluri proprii, efectul modificărilor este recunoscut prin ajustarea valorii contabile a activelor, pasivelor sau elementului de capital aferent în perioada modificării.
Principalele note în care sunt prezentate estimări, judeze cu impact semnificativ asupra sumelor recunoscute în situațiile financiare sunt:
Societatea monitorizeaza îndeaproape evoluția mediului economic și efectele măsurilor economice aplicate la nivel național și internațional. Cu toate acestea, conducerea Societății consideră că demersul de monitorizare comportă o serie de dificultăți specifice avind în vedere faptulul că și în continuare se așteaptă la un mediu economic ce poate traversa perioade caracterizate de volatilitate ridicata și un grad sporit de impredictibilitate.
In calitatea sa de fond de investiții autorizat ca A.F.I.A. de catre autoritatile competente, Transilvania Investments are organizata si procedurata derularea activitatii in conditii de criza. Intreaga activitate de gestionare a situatiilor de criza se face procedural si proactiv in scopul diminuarii efectelor nefavorabile ce pot fi generate de astfel de situatii.
In acest sens, managementul Transilvania Investments, prin testele de stres (simularile de criza) efectuate, in conformitate cu cadrul legal aplicate, testeaza scenarii negative care ar putea avea impact in rezultatul exercitiului, asupra valorii activului net si asupra operatiunilor Societatii. Cea mai recenta simulare de criza a fost efectuata in luna noiembrie 2024 si a vizat inclusiv conditii exceptionale de piata, au fost identificati factorii de stres de piata care ar putea influenta portofoliul de actiuni cotate, respectiv acele evenimente care, desi sunt relativ rare, ar putea avea impact important asupra operatiunilor Societatii. Au fost dezvoltate scenarii multiple atat in ceea ce priveste riscul de piata cat si riscul de lichiditate, iar rezultatele simularilor de criza sunt considerate corespunzator la constructia si executia bugetelor de venituri si cheltuieli si programelor investitionale.
Planul de masuri generat la nivelul Transilvania Investments se construieste si se implementeaza in dinamica, pe urmatoarele coordonate principale:
In concluzie, Transilvania Investment monitorizeaza in permanentelor, identifica cele mai bune masuri si are capacitatea de a asigura continuitatea activitatii in conditii de profitabilitate. Sunt luate toate masurile pentru asigurarea fluxului de lichiditate care sa permita respectarea tuturor angajamentelor facute investitori si/sau parteneri de afaceri.
Dacă un standard sau o interpretare se aplică în mod specific unei alt eveniment sau unei condiţii, politicile contabile aplicate acelui element, se considera standardului sau a interpretării respective, luând în considerare orice ghid de implementare emis de International Accounting Standards Board ("IASB") pentru standardul sau interpretarea în cauză.
Modificarea unei politici contabile este permisă numai în baza uneia din următoarele condiţii:
Orice erori semnificative aferente perioadelor precedente cu privire la recunoaşterea, evaluarea, prezentarea sau descrierea elementelor financiare trebuie corectate retroactiv în primul set de situaţii care se autorizează în vederea emiterii, prin:
Situațiile financiare sunt prezentate cu IAS 1 "Prezentarea situațiilor financiare". Societatea a adoptat o prezentare bazată pe lichiditate în cadrul Situaţiei financiare şi o prezentare a veniturilor şi cheltuieiilor în funcție de natura lor în cadrul Situației și alte elemente ale rezultatului global, considerând că aceste metode de prezentare oferă informații care sunt mai relevante decât alte metode care ar fi fost permise de IAS 1 "Prezentarea situațiilor financiare".
În anul în curs, Societatea a aplicat o serie de amendamente la Standardele de Contabilitate IFRS emise de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) și adoptate de Uniunea Europeană care au intrat obligatoriu în vigoare pentru perioada de raportare care începe cu sau după 1 ianuarie 2024.
Adoptarea acestora nu a avut un impact semnificativ asupra prezentărilor de informații și nici asupra sumelor raportate în prezentele situații financiare.
Amendamente la IFRS 16 Contracte de leasing Datorii de leasing într-o tranzacţie de vânzare și leaseback, emise de IASB în 22 septembrie 2022. Amendamentele la IFRS 16 prevăd ca vânzătorul-locatar să evalueze ulterior datoriile de leasing care decurg dintr-o tranzacție de leaseback astfel încât să nu recunoască niciun fel de câștiguri sau pierderi aferente dreptului de utilizare reținut. Noile cerințe nu împiedică vânzătorul-locatar să recunoască în contul de profit sau pierderi din încetarea parțială sau totală a unui contract de leasing.
b. Standarde de contabilitate IFRS noi și amendarente la standardele existente emise și adoptate de UE, dar care nu au intrat încă în vigoare
La data aprobării acestor situații financiare, Societatea nu a aplicat următoarele standarde de contabilitate IFRS modificate care au fost emise de IASB și adoptate de UE, dar nu au intrat încă în vigoare:
Amendamente la IAS 21 Efectele variației cursului de schimb valutar - Lipsa convertibilității emise de IASB în 15 august 2023, publicate în OJUE la 13 noiembrie 2024 și în vigoare de la 1 ianuarie 2025 (aplicarea timpurie este permisă). Amendamentele conțin îndrumări ca entitățile să menționeze atunci când o monedă este convertibilă și cum să determine cursul de schimb atunci când aceasta nu este convertibilă.
În prezent, IFRS astfel cum au fost adoptate de UE nu diferă semnificativ de IFRS adoptate de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB), cu excepția următoarelor și amendamente la standardele existente, care nu au fost adoptate de UE la data autorizării prezentelor situații financiare:
Amendamente la IAS 21 Efectele variației cursului de schimb valutar Lipsa convertibilității emise de IASB în 15 august 2023. Amendamentele conțin îndrumări ca entitățile să menționeze atunci când o monedă este convertibilă și cum să determine cursul de schimb atunci când aceasta nu este convertibilă.
Amendamente la IFRS 1, IFRS 9, IFRS 10 și IAS 7 Îmbunătățiri anuale ale Standardelor de Contabilitate IFRS – Volumul 11 emise de IASB în 18 iulie 2024. Aceste amendamente includ clarificări, simplificări, corecții și modificări în următoarele domenii: (a) contabilitatea de acoperire a riscurilor adoptată de o entitate care adoptă standardele pentru prima dată (IFRS 1); (b) câștigul sau pierderea la scoaterea din gestiune (IFRS 7); (c) prezentarea diferenței amânate între valoarea justă și prețul de tranzacționare (IFRS 7); (d) introducerea și prezentările de informații privind riscul de credit (IFRS 7); (e) scoaterea din evidență a datoriilor de leasing de către locatar (IFRS 9); (f) prețul de tranzacționare (IFRS 9); (g) stabilirea unui "reprezentant de facto" (IFRS 10); (h) metoda bazată pe cost (IAS 7).
IFRS 18 Prezentare și informații de furnizat în situațiile financiare emis de IASB în 9 aprilie 2024 va înlocui IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare. Standardul introduce trei seturi de cerințe noi pentru ca societățile să-și îmbunătățească raportarea performanței financiare și pentru a da investitorilor o bază mai bună de analizare și companiilor. Principalele modificări în noul standard față de IAS 1 se referă la: (a) introducerea de categorii (operațiuni de exploatare, de investiții, de finanțare, referitoare la impozitul pe profit și întrerupte) și de sub-totaluri definite în situația profitului sau a pierderii; (b)
introducerea de cerințe pentru îmbunătățirea agregărilor; (c) introducerea de informații privind Măsurile de performanță stabilite de conducere (MPC-uri) în notele la situațiile financiare
Societatea anticipează că adoptarea acestor standamentelor la standardele existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Societății în viitor.
Filiale sunt entități controlate de către Societatea controlează o entitate când este expusa sau are drepturi la beneficii variabile ce derivă din implicarea în acesteia şi are posibilitatea de a influenţa acele beneficii prin controlul deţinut asupra acelei entităţi.
Entitățile asociate sunt acele entități în care Societatea are influență semnificativă asupra politicilor financiare și operaționale, dar nu și control comun. Existența influenței semnificative este determinată, în fiecare perioadă de raportare, prin analiza structurii acţionariatului societăţilor în care Societatea deţine 20% sau mai mult din drepturile de vot, analiza actelor constitutive ale acestor entității Societății de a participa la uarea deciziilor în ceea ce priveşte politicile financiare şi operaţionale ale acestor societăţi.
Cu toate acestea, în situația în care Societatea deține mai puțin de 20% din drepturile de vot într-o entitate, dar este considerat acționar semnificativ și exercită o infruență semnificativă prin reprezentarea în consiliul de administrație și participarea la luarea deciziilor privii, atunci o astfel de entitate va fi considerată o entitate asociată.
Societatea nu exercită o influenţă asupra unui număr de societăţi în care deţine între 20% şi 50% din drepturile de vot (Nota 13). În această situație se află societații ca acționar minoritar sunt de natură protectivă şi nu participativă şi acţionarul majoritar, sau grupul de acţionari care reprezintă majoritatea deţinerilor în entitatea respectivă, acţionează fără a lua în considerare opiniile Societatii.
Investiţiile în filiale şi investiţiile în entităţi asociate la 31 decembrie 2023 sunt prezentate în Nota 13.
Clasificare (i)
Societatea clasifică investițiile în filiale și entități asociate precum și instrumentele financiare achiziționate in principal în scopul tranzacționării active și frecvente, obligațiunile corporative și unitățile de fond ca active financiare la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere.
Societatea desemnează active financiare la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere la recunoaşterea inițială acele active care nu sunt clasificate ca fiind deținute în vederea tranzacționării, dar care sunt gestionate și performanța lor este evaluată pe baza valorii juste, în conformitate cu strategia de investiții a Societății.
Politica Societăţii prevede ca managerul de investiţii şi Directoratul să evalueze informaţiile cu privire la aceste active financiare pe baza valorii juste, împreună cu alte informații financiare conexe.
Activele și datoriile financiare sunt evaluate la cost amortizat utilizând metoda dobânzii efective, diminuate cu pierderile din depreciere (în cazul activele și datoriile financiare la cost amortizat includ numerarul și conturile curente, depozitele constituite la băncast, obligatiunile, datoriile față de acționari, sumele datorate furnizorilor de servicii și alte creanțe și datorii.
Costul amortizat al unui activ sau al unei datorii financiare reprezintă valoarea la care este evaluat activul sau datoria financiară în momentul recunoașterii inițiale, minus plățile de principal, plus sau minus amortizarea cumulată, determinată prin metoda dobânzii efective, a oricărei diferențe între valoarea recunoscută inițial și valoarea la data maturității, minus oricare pierderi din depreciere privind activele financiare.
Un activ financiar trebuie evaluat la costul amortizat, cu excepția activelor financiare desemnate la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere la recunoasterea inițială, dacă sunt îndeplinite ambele condiții de mai jos:
Datoriile financiare la cost amortizat sunt recunoscute la momentul recunoasterii initiale si nu sunt aferente unei activitati de tranzactionare.
Societatea recunoaște o depreciere așteptate de credit privind activele financiare evaluate la cost amortizat conform cerințelor IFRS 9.
Aceste instrumente sunt clasificate in stadiul 3 in functie de calitatea lor de credit relativă in ceea ce priveste plățile initiale. Astfel:
Pentru expunerile din stadiul 1, deprecierea este egala cu pierderea asteptata calculata pe un orizont de timp de pana la un an. Pentru expunerile in stadiile 2 sau 3, deprecierea esteptata calculata pe un orizont de timp corespunzator intregii durate a expunerii.
Ajustarile pentru deprecierea creantelor se bazeaza pe valoarea a fluxurilor de numerar asteptate ale principalului. Pentru determinarea valorii actuale a fluxurilor de numerar viitoare, cerinta de baza este identificarea colectarilor estimate, scadentarul platilor si rata de actualizare utilizata.
Societatea a definit ca expuneri "neperformante" creantele care indeplinesc unul sau ambele criterii:
Investiţiile Societatii în instrumente de cat cele clasificate ca active financiare la valoarea justă prin contul de profit sau pierdere, sunt clasiții financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global prin decizia managementului, la recunoașterea inițială. Motivul ca active financiare recunoscute la valoare justă prin alte eezultatului global este reprezentat de decizia privind deținerea pe termen lung a investițiilor și colectarea de dividende. Metoda folosită pentru scoaterea din gestiune a fiecarei categorii de investiții financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global este "primul intrat, primul ieșit", în condiții și evaluării performanțelor Societății pe baza valorii juste.
Dividendele primite de la entităţi în care Societatea deţine acţiuni sunt recunoscute în contul de profit sau pierdere al anului când este stabilit dreptul Societății de a încasa dividendele să fie colectate.
Schimbările de valoare justă sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global până când investiţia este derecunoscută sau depreciată, în care câștigul sau pierderea cumulată este reclasificată din alte elemente ale rezultatului global într-un cont de rezultat reportat aferent perioadei.
Valoarea justă reprezintă prețul care ar fi primit pentru a vinde un activ sau ar fi plătit pentru a transfera o datorie întro tranzacție ordonată între participanții la piață la data evidență a valorii juste este prețul de pe o piață activă. O piață activă este tranzacțiile cu active sau datorii au loc cu o frecvență și un volum suficient pentru a furniza informații de preț în mod continuu.
Societatea apreciază că determinarea corectă a valorii juste, este o cerință esențială pentru prezentarea unor informații utile pentru investitori și pentru personalul-cheie al Societății, în vederea luării unor decizii adecvate.
Procesul de estimare a valorilor juste aferente instrumentelor financiare de Transilvania Investments se realizează conform politicii, procedurii și a metodologiei aferente privind evaluarea activelor în scopul raportării financiare.
c)
Metodologia a fost stabilită separat pentru:
Potrivit IFRS 13, în funcție de intrare utilizate în modelul de evaluare, nivelurile valorii juste sunt definite după cum urmează:
Costul amortizat al unui activ sau datorii financiare reprezintă valoarea la care activul sau datoria financiară este măsurată la recunoaşterea iniţială, mai puţin plăţile de principal, plus sau minus amortizarea cumulată folosind metoda "dobânzii efective" pentru diferenţele dintre suma platibilă la data maturităţii şi minus reducerile din deprecierea activelor în cazul activelor financiare.
Dobânda acumulată include amortizarea costurilor de tranzațerea inițială și orice prime sau reduceri la valoarea scadentă utilizând metoda dobânzii efective.
Veniturile din dobânzi de încasat și cheltuiele acumulate, incluzând atât cuponul acumulat cât și reducerea sau prima amortizată (inclusiv comisioanele amânate inițial, dacă este cazul), nu sunt prezentate separat ci sunt incluse în situațiile financiare în cadrul activelor sau datoriilor financiare corespunzătoare.
Activele financiare și datoriile financiare sunt evaluate inițial la valoare justă plus, în cazul activelor financiare și datoriilor financiare altele decât cele la valoare justă prin contul de tranzacţionare direct atribuibile.
Costurile de tranzacție sunt costuri incrementale care se pot atribui direct achiziției, emiterii sau vânzării unui instrument financiar. Un cost incremental este un ar fi fost efectuat în care tranzacția nu ar fi avut loc. Costurile de tranzacţionare includ taxele și comiilor, consilierilor, brokerilor și dealerilor, taxele agențiilor de reglementare și ale burselor de valori, precum și taxele de transfer și atribuții. Costurile de tranzacție nu includ primele de creanță sau reduceri, costurile de finanțare sau administrative interne sau costuri de deținere.
Societatea recunoaşte iniţial depozitele la bănci, la data la care acestea sunt iniţiate. Toate celelalte active și datorii financiare (inclusiv cele desemnate la valoare justă și pierdere) sunt recunoscute inițial la data tranzacției.
c)
Societatea derecunoaşte un activ financiar atunci când drepturile de a primi fluxuri de numerar din acel activ financiar expiră, sau atunci când Societatea a transferat drepturile de numerar contractuale aferente acelui activ financiar într-o transferat în mod semnificativ toate riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra activului financiar.
Societatea derecunoaşte o datorie financiară atunci când obligaţiile contractuale sunt decontate sau au expirat.
Activele şi datoriile financiare sunt compensate, iar rezultat în situația poziției financiare doar atunci când există un drept legal de compensare și dacă există intenția decontării lor pe o bază netă sau dacă se intenţionează realizarea activului şi stingerea datoriei în mod simultan. Un astfel de compensare (a) nu trebuie să fie contingent pe un eveniment viitor și (b) trebuie sa fie aplicabil din punct de vedere legal în toate circumstantele următoare:
lmobilizările corporale sunt prezentate la valoare reevaluată mai puțin amortizarea cumulată și provizionul pentru pierderi din depreciere. Imobilizările corporale în curs de executie sunt capitalizate și amortizate odată cu punerea lor în folosinţă.
lmobilizările corporale sunt subiectul regularitate, pentru a se asigura că valoarea contabilă nu diferă semnificativ față de cea care ar fi deterninată folosind valoarea justă la sfârșitul perioadei de raportare. Dacă nu exista un activ comparabil pe piață pentru determinarea valorii juste, aceasta va fi estimată folosind metoda veniturilor. Creșterile valorii contabile în urma reditate în alte elemente ale rezultatului global și determină creşterea rezervei din reevaluarea imobilizărilor corporale recunoscută în capitalurile proprii. Scăderile valorii contabile care anulează creșterile anterioare activ sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global și determină scăderea rezervei din reevaluare recunoscută anterior, toate celelalte scăderi sunt recunoscute în contul de profit și pierdere al anului.
Rezerva din reevaluarea imobilizărilor corporale incapitalurile proprii este transferată direct în rezultatul reportat atunci când surplusul din reevaluare este realizat la momentul casării activului.
La reevaluarea imobilizărilor corporale, amorțizarea cumulării este tratată după cum urmează: amortizarea cumulată la data reevaluării este eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea contabilă brută după înregistrarea reevaluată; această metodă este utilizată la efectuarea unei evaluări detaliate a portofoliului de terenuri şi clădiri.
Reevaluarea imobilizările corporale se face la valoarea justă, care este determinată pe baza evaluărilor efectuate de evaluatori externi autorizați.
Ultima reevaluare a clădirilor și terenurilor a fost efectuată la 31.12.2022 de către REVALTEX SRL (evaluator independent - membru ANEVAR), rezultând o creștere de valoare de 4.176.746 lei, respectiv 33%.
Câştigurile și/sau pierderile din derecunosterea imobilizărilor corporale se diferență între veniturile din vânzarea imobilizărilor corporale și cheltuieile cu cedarea acestora și sunt recunoscute în contul de profit și pierdere (în categoria alte venituri/cheltuieli din exploatare).
Sumele plătite sau de plătit, generațiile și întreținerile zilnice a imobilizărilor corporale deținute, sunt înregistrate pe cheltuielit contabilității de angajamente, influențând în mod corespunzător contul de profit şi pierdere al perioadei.
Sumele plătite sau de plătit, generațiunile care conduc la creșterea valorii și/sau duratei de viață, prin modernizarea imobilizărilor corporale deținute, respectiv acele operațiuni care conduc la o îmbunătățire semnificativă a parametrilor tehnici, la o creştere a potenţialului de generare a unor beneficii economice de către acestea, se capitalizează (măresc în mod corespunzător valoarea contabilă a respectivei imobilizări).
Societatea recunoaște în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costul a elementului atunci când acel cost este sunt îndeplinite criteriile de recunoaștere din IAS16, iar valoarea contabilă a părții înlocuite este derecunoscută indiferent dacă partea înlocuită a fost amortizată separat. Dacă nu se poate determina valoarea contabilă a părții înlocuite, se va utiliza costul înlocuirii ca indicație a valorii costului părții înlocuite la momentul dobândirii sau construcției.
Cheltuielile cu amortizarea perioadă de raportare sunt recunoscute în contul de profit sau pierdere.
Amortizarea se calculează la valoarea contabilă (costul de achiziție sau valoarea reevaluată) utilizându-se metoda de amortizare lineară, de-a lungul duratei utile de viață estimată a activelor (începând cu data punerii în funcțiune), și se înregistrează lunar în cadrul cheltuielilor societăţii.
Amortizarea unui activ începe când acesta este disponibil pentru utilizare, adică în amplasamentul și starea necesară pentru a putea funcționa în maniera dorită de conducere. Amortizarea unui activ încetează cel mai devreme la data când activul este deținut în vederea vânzării (sau inclus într-un grup destinat cedării care este clasificat drept deținut în conformitate cu IFRS 5" Active imobilizate deținute în vederea vânzării şi activităţi intrerupte" și data la care activul este derecunoscut.
Fiecare parte a unei imobilizări corporale care prezintă un cost semnificativ faţă al respectivei imobilizări, trebuie amortizat separat.
Metodele de amortizare și duratele de viață utilă sunt stabilite la fiecare dată de raportare.
Terenurile nu se depreciază.
Amortizare (continuare) (iii)
Clădiri Alte echipamente, mobilier și alte imobilizări Mijloace de transport
50 până la 12 până la 6
Ani
O imobilizare corporală trebuie derecunoscută:
Câştigul sau pierderea care rezultă din derecunoaşterea unei imobilizări corporale este inclus(ă) în profit sau pierdere în momentul în care imobilizarea este derecunoscută.
Imobilizările necorporale includ aplicaţii informatice și licențe.
lmobilizările necorporale care sunt achizitionate de către Societate sunt evaluate inițial la cost. Costul este reprezentat fie de preţul plătit, fie de valoarea justă a altor contru a dobândi activul la momentul achiziţiei.
Pentru măsurarea ulterioară recunoașterii inițiale, Societatea aplică modelul costului, ceea ce înseamnă că activele necorporale sunt contabilizate la cost minus amortizarea acumulata si pierderile din depreciere.
Amortizarea este înregistrată în contul de profit și pierdere în mod liniar pe durata utilă estimată a aplicației informatice, de la data la care aceasta poate fi utilizată. Programele informatice sunt amortizate pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani, iar licențele pe perioada de valabilitate a acestora, utilizând metoda de amortizare liniară.
Incepand cu anul 2019, Societatea aplica Standardul IFRS 16 Contracte de leasing ("IFRS 16") care inlocuieste IAS 17. Astfel, in conformitate cu IFRS 16, un contract este sau conferă dreptul de utilizare a unui activ identificabil pentru o perioadă de timpul unei contraprestații. La data începerii contractului un locatar trebuie să recunoască un activ aferent dreptului de utilizare și o datorie ce decurge din contractul de leasing.
Ca si in cazul standardului anterior respectiv IAS 17, locatorii clasifica contractele de leasing ca operationale sau financiare. Un contract de leasing este clasificat ca un contract daca transfera in mod substantial toate riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. In caz contrar, un contract de leasing este clasificat ca un contract de leasing operational. Pentru contractele de leasing financiar, un locator recunoaste venitul financiar pe durata contractului de leasing, pe baza unui model care reflecta o rata periodica constanta a rentabilitatii investitiei nete. Un locator recunoaste platile de leasing operational drept venit pe baza liniara sau, in care este mai reprezentativ pentru modelul in care profitul din utilizarea activului suport este diminuat, o alta baza sistematica.
Societatea decis, asa cum este permis de standard, sa nu aplice prevederile IFRS 16 pentru contractele de leasing pe termen scurt, cu termen mai mic de un an si cele cu valoare mica a activului (sub 5.000 USD).
(ii) Evaluare
Inițial, dreptul de utilizare al activului suport se evaluează la cost.
Costul activului aferent dreptului de utilizare include:
Datoria aferenta leasingului este initial evaluata la platilor de leasing platibile pe durata contractului de leasing, actualizata la rata implicita in contractul de leasing, daca aceasta poate fi determinata cu usurinta. Acolo unde aceasta rata nu poate fi determinata cu usurinta, locatarul va folosi rata sa de imprumut incrementala.
La data începerii derulării, plățile de leasing incluse în contractul de leasing cuprind următoarele plăți aferente dreptului-suport pe durata contractului de leasing care nu sunt achitate la data începerii derulării:
Se face după modelul costului aferent dreptului de utilizare este evaluat la costul inițial minus orice amortizare cumulată şi orice pierderi din depreciv ajustat în funcție de orice reevaluări ale datoriei.
Amortizarea se calculează conform IAS 16 și se desfășoară pe întreaga perioadă de derulare a contractului, respectiv durata de viață utilă a activului suport, aplicându-se metoda de amortizare liniară.
După data începerii derulării contracteşte pentru a reflecta dobânda şi scade pentru a reflecta plăţile de leasing făcute. Cheltuieiile cu dobânda aferentă datoriei care decurge din contractul de leasing este reflectă în contul de profit sau pierdere.
lnvestițiile imobiliare sunt proprietăți imobiliare deținute în scopul închirierii sau pentru creșterea valorii sau ambele și nu pentru a fi utilizate în producția sau furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative sau pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.
O investiţie imobiliară este recunoscută ca activ dacă, şi numai dacă:
este probabil ca beneficiile economice viitoare activului să revină Societăţii;
costul activului poate fi determinat în mod credibil.
O investiţie imobiliară este evaluată iniţial la costurile de tranzacţionare. Costul unei investiţii imobiliare achiziţionate este format din preţul de cumpărare al acesteia plus orice cheltuieli direct atribuibile.
Societatea înregistrează investiţiile imobiliare la valoarea justă, modificările în valoarea justă fiind recunoscute în profit sau pierdere.
Câştigurile sau pierderile rezultate în valorii juste a investiţiilor imobiliare sunt recunoscute în contul de profit sau pierdere al perioadei în care acestea se înregistrează.
Transferurile la sau de la investiţii imobiliare sunt făcute atunci când există o modificare în utilizarea respectivului activ. Pentru transferul unei investiţii imobiliare evaluate la valoare justă la imobilizări corporale, costul implicit al activului în scopul înregistrării sale ulterioare va fi valoarea sa justă de la data modificării utilizării. Dacă o proprietate imobiliară de Societate devine o investiție imobiliară care va fi înregistrată la valoarea justă, Societatea aplică IAS 16 până la data modificării utilizării.
Valoarea contabilă a unei investiţii imobiliare este derecunoscută la cedare sau atunci când investiţia este definitiv retrasă din folosință și nu se mai așteaptă beneficii economice viitoare din cedarea sa. Câştigurile sau pierderile care rezultă din vânzarea sau casarea unei investiţii imobiliare sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când aceasta este vândută sau casată.
La data fiecărui bilanţ contabil, Societatea trebuie să verifice dacă există indicii ale deprecierii activelor. În care sunt identificate astfel de indicii, Societatea estimează valoarea recuperabilă a activului ca fiind maximul dintre valoarea de utilizare și valoarea sa justă mai puțin costurile pentru vânzarea acelui activ.
Numerarul și echivalentele de numerarul efectiv și conturile la bănci, inclusiv depozitele pe termen scurt. Numerarul și echivalentele de numerar sunt înregistrate la cost amortizat în situația poziţiei financiare.
În scopul întocmirii situaţiei fluxurilor de numerarul și echivalentele de numerar cuprind casa, conturile la bănci, inclusiv depozitele cu scadența inițială până la 3 luni, numerar în tranzit, alte investiții financiare pe termen scurt care sunt convertibile în orice momerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare în valoare și facilitățile de descoperit de cont, precum și creantele atașate acestora.
Creanţele comerciale intră în categoria activelor financiare (a se vedea 2.9 Active și datorii financiare – b) Active financiare la cost amortizat). Creanţele sunt recunoscute la valoarea facturii iniţiale minus orice provizion (ajustarea pentru depreciere) creat.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt datorii nefinanciare avand scadența si valoarea incertă.
Provizioanele sunt recunoscute în situaţia poziţiei financiare atunci când Societatea are o obligaţie actuală legală sau implicită generată de un eveniment trecut, este probabil ca o iesurse care încorporează beneficii economice să fie necesară pentru a deconta obligația respectivă și se poate fiabilă a valorii acestei obligații.
Datoriile contingente nu sunt recunoscute în situațiile financiare. Ele sunt prezentate în note, cu excepția cazurilor în care posibilitatea unei ieșiri de beneficii economice este îndepărtată.
Activele contingente nu sunt recunoscute înanciare, dar sunt prezentate când o intrare de beneficii este probabilă.
Societatea înregistrează obligaţia de plată a dividendelor în anul în care repartizarea profitului pentru distribuţia de dividende este aprobată în Adunarea Generală a Acţionarilor.
Dividendele de plată recunoscute în situația poziției financiare. Datoria financiare. Datoria financiară se stinge fie prin plata datoriei, fie la prescrierea acesteia la implinirea termenului legal de 3 ani de la data distributiei dividendelor, in cazul in care actionarii nu colecteaza sunt îndreptățiți in aceasta perioada. Astfel, datoria financiara reprezentata de dividendele de plată prescrise la implinirea termenului legal de 3 ani de la data distributiei acestora se reverseaza direct in contul de profit sau pierdere şi este inclusă în "Alte venituri din exploatare".
Acţiunile ordinare sunt clasificate la capitaluri proprii.
Datoriile comerciale sunt recunoscute pe baza contabilității de angajament când terța parte și-a îndeplinit obligațiile contractuale (cu excepția avansurilor) și sunt evaluate la costul amortizat.
Beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor includ salarii, bonusuri şi contribuţii la asigurările sociale. Beneficiile pe termen scurt sunt recunoscute drept cheltuieli pe măsură ce serviciile sunt prestate.
În cursul normal al activităţii, Societatea face plăţi către sistemul public de pensii si asigurările de sănătate. Toţi angajaţii Societăţii sunt membri ai sistemului public de pensii și, de asemenea, au obligatia legală de a contribui (prin intermediul contribuțiilor sociale) la acesta. Toate contribuțiile datorate de Societate sunt recunoscute în contul de profit și pierdere al perioadei atunci când sunt realizate.
Pe lângă salarii și alte drepturi de natură salarială, administratorii/membrii Consiliului de Supraveghere, directorii cu contract de mandat/membrii Directoratului şi salariaţii au dreptul de a primi remuneraţii variabile potrivit politicii de remunerare aprobată la nivelul Societatea include astfel de beneficii în beneficiile pe termen scurt.
Societatea nu are în desfăşurare nici o alta schemă de pensii şi prin urmare nu are alte obligaţii referitoare la pensii.
Conform politicii de remunerare aprobata de actionari în aprilie 2024, structura de remunerare a personalului este formată din doua elemente principale: remunerația variabilă și/sau alte beneficii. Remunerația variabilă reprezintă formă de plată sau indemnizație adițională achitată să recunoască performanța personalului identificat într-o anumită perioadă și constituie element diferențiator al pachetului de remunerare.
Remuneraţia variabilă se va acorda cu respectarea următoarei limitări generale: remuneraţia variabilă nu va depăşi 1,2% din activul total mediu, aferent anului pentru care se stabileşte remuneraţia variabilă, calculat şi raportat conform prevederilor legale în vigoare.
Membrii Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului şi personalul Societăţii au dreptul să primească o remuneraţie variabilă sub formă de acţiuni emise de Societate, în cadrul programelor de Stock Option Plan (S.O.P.) aprobate anual de acţionarii societăţii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind remuneraţia variabilă în cadrul A.F.I.A.
Remuneraţia variabilă acordată va fi plătită 100% prin acordarea de intrumente/acţiuni ale societăţii:
Pentru aceste remuneratii Societatea recunoaşte o cheltuială în care serviciile au fost prestate în corespondență cu o creștere a capitalurilor proprii (Beneficii acordate sub forma de instrumente de capitaluri proprii) pentru partea acordată în acțiuni în cadrul programelor SOP.
Impozitul pe profit aferent exercițiului financiar cuprinde atât impozitul amânat. Impozitul pe profit este recunoscut în contul de profit şi pierdere sau în capital este aferent elementelor de capitaluri proprii.
Impozitul curent este impozitul impozabil al perioadei, determinat în baza procentelor aplicate la data bilanţului și a tuturor ajustărilor aferente perioadelor precedente.
Impozitul amânat este determinat folosind metoda bilanţieră, pe baza diferenţelor temporare ce apar între baza fiscală de calcul a impozitului pentru active și valoarea contabilă a acestora. Impozitul amânat este calculat pe baza procentelor de impozitare care se așteaplicabile diferențelor temporare la realizarea valorii contabile a activelor și pasivelor, în baza legislației în vigoare la data raportării.
Creanțele din impozitul amânat sunt recunoscute în care este probabilă realizarea de suficiente profituri taxabile viitoare care să permită existe. Creanțele din impozit amânat sunt reduse corespunzător în cazul în care se consideră că nu este probabilă realizarea beneficiului din impozitul aferente temporare provin din mişcările în valoarea justă a investițiilor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global. Societatea înregistrează datorii privind impozitul amânat din participațiile recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global și din reevaluarea imobilizărilor corporale.
La 31 decembrie 2024, cota de impozit utilizată la calculul impozitului amânat și curent a fost de 16% (31 decembrie 2023: 16%).
Câstigul pe acțiune, de bază și diluat este calculat prin raportarea profitului sau a pierderii anului la numărul de acțiuni determinat ca și medie ponderată a acțiunilor ordinare plătite, existente în cursul anului, excluzând numărul mediu de acțiuni ordinare proprii răscumpărate de Societate.
Numărul mediu de acțiuni ordinare în perioadă reprezintă numărul de acțiuni ordinare plătite de la începutul anului, ajustate cu numărul de acțiuni ordinare răscumpărate în cursul anului (în baza datei de decontare) multiplicat cu un factor de ponderare în funcție de numărul de zile în care acțiunile au fost în circulație raportat la numărul de zile din anul de raportare.
La 31 decembrie 2024 și 31 decembrie 2023, nu existau acțiuni sau alte instrumente emise de Societate care să aibă efect diluant, prin urmare rezultatul de bază și diluat pe acțiune sunt aceleași.
Societatea recunoaște venituri din instrumentele financiare în conformitate cu IFRS 9. Au fost luate în considerare prevederile IFRS 15 și s-a concluzionat că Societatea nu a obtinut venituri din contractele cu clienții.
Veniturile înregistrate de Societate sunt contabilizate după natura lor (exploatare, financiare), pe baza contabilitatii de angajament.
Veniturile sunt evaluate la valoarea justă a contraprestaţiei primit. Când rezultatul unei tranzacţii care implică prestarea de servicii nu poate fi estimat în mod fiabil, venitul este recunoscut doar în limita cheltuielilor recunoscute care pot fi recuperate.
Veniturile din dobânzi și cheltuielie cu dobânzi aferente instrumentelor financiare în contul de profit și pierdere folosind metoda dobânzii efective pe baza contabilitatii de angajament. Metoda dobânzii efective este o modalitate de calcul a costului amortizat al unui activ financiare și de alocare a venitului sau a cheltuielii din dobânzi pe o perioadă relevantă de timp.
Rata dobânzii efective este rata care actualizează exact fluxurile de numerar viitoare estimate de plătit sau de încasat pe perioada de viață estimată a instrumentului financiar, sau, când e cazul, pe o perioadă mai scurtă, la valoarea contabilă brută a unui activ financiat sau la costul amortizat al unei datorii financiare. Pentru calculul ratei dobânzii efective, Societatea estimează fuând în considerare toți termenii contractuali ai instrumentului financiar, dar nu tine cont de piereciere. Metoda de calcul include toate comisioanele plătite sau primite între părțile contractante care sunt parte integrantă a dobânzii efective, a costurilor de tranzacționare, și a altor prime sau discounturi.
Dividendele pentru instrumentele de capital sunt recunoscute în contul de profit și pierdere ca "Venituri din dividende" la data la care este stabilit dreptul Societăţii de a primi aceste venituri.
a)
Câștigul sau pierderea net(ă) din activele financiare la valoare justă prin contul de profit și pierdere include atât rezultatul schimbărilor de valoare justă provenite din marcarea la piață, precum și rezultatul din vânzarea acestor instrumente financiare.
b) Câștig/(pierdere) net(ă) din vânzarea investiţiilor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global.
Câștigul sau pierderea net(ă) din vânzarea investițiilor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global include rezerva din reevaluarea investțiilor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global. Veniturile realizatea participaţiilor deţinute vor fi recunoscute la data când dreptul de proprietate asupra acestora de la vânzător la cumpărător, utilizându-se contabilitatea datei tranzacției.
Societatea face estimări și ipoteze care afectează valoarea raportată a activelor și datoriilor din exercițiul financiar următor. Estimările și ipotezele sunt evaluate continuu și sunt bazate pe experiența anterioară și pe alți factori, incluzând așteptări cu privire la evenimentele a fi rezonabile în circumstanțele date. Pe lângă experiența și informațiile istorice, Societatea a considerat în evaluarea acestor estimări și efectele actualelor condiții din industria financiară.
Societatea a aplicat Amendamentele la IFRS 10, IFRS 12 și IAS 27 începând cu 1 ianuarie 2015, dată la care, după analizarea criteriilor mentionate, conducerea Societatii a concluzionat că Societatea îndeplinește condiţiile de clasificare ca entitate de investiţii. Astfel, o societate care este entitate de investiţii nu trebuie să consolideze niciuna din filialele sale.
Conducerea Transilvania Investments reevaluează dacă statutul de entitate de investiții. Astfel, Societatea a reanalizat in cursul anului 2024 criteriile de clasificare ca entitate de investiţii şi a concluzionat că încă le îndeplineşte, având în vedere că Societatea:
In plus, Societatea are si alte caracteristici specifice unei entitati de investitii, dupa cum urmeaza:
Societatea este o societate pe acțiunează ca o societate de investiții financiare de tip închis, furnizând în mod direct servicii legate de gestițiilor pentru investitorii săi, având ca principal obiect de activitate exclusiv activitățile specifice societăților de investiții de tip închis.
Scopul Societății este acela de a desfășura activități lucrative specifice obiectului său de activitate și de a obține profit pe termen lung în vederea repartizării lui între acționari și/sau surselor proprii pentru finanțarea investițiilor financiare necesare și oportune, permise de obiectul de activitate statutar și de prevederile legale în vigoare.
Orientările strategice multianuale și programul investiții aprobate de către Adunarea Generală a Acționarilor sunt informații publice, fiind paginii web oficiale ale Societății, putând fi consultate de către terţe părţi, potenţiali investitori, în vederea susţinerii deciziei de investire în Societate.
Obiectivul Societății este administrarea investițiilor din portofoliu și identificarea permanentă de oportunități investiționale în condițiile asigurării unui nivel rezonabil al dispersiei riscului investițional, cu scopul de a oferi acționarilor săi posibilitatea obținerii unor performanțe atractive pe termen lung, concomitent cu sporirea capitalului investit.
începând cu ianuarie 2015 Societatea aplică o strategie de ieșire bazată pe monitorizarea permanentă a plasamentelor efectuate prin programele investiținale aprobate și pe analiza conjuncturilor curente ale pieței, urmărind identificarea momentelor optime de ieșire în obiectivelor stabilite prin bugetele de venituri si cheltuieli anuale, respectiv atingerea unor randamente agregate superioare.
Societatea aplică o strategie de iestre adaptată specificului fiecărei categorii de investiții în parte, definită pe baza următoarelor elemente: strategia aplicată, orizontul de timp investiţii tranzaçţiei de ieşire. Strategia de ieșire este revizuită anual.
incepând cu 1 ianuarie 2015 toate investițiile financiare ale Societății sunt evaluate la valoare justă. Pentru investiții in filiale si entitati asociate, inclusiv obligatiunile emise de Societate, sunt clasificate ca active financiare la valoare justa prin contul de profit și pierdere. Celelalte investiții în acțiuni, și unități de fond au fost clasificate ca investiții financiare disponibile pentru vânzare iar de la 1 ianuarie 2018, odată cu aplicarea IFRS 9 sunt clasificate ca investiţii financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global.
Procesul de estimare a valorii juste aferente instrumentelor financia Investments se realizează conform procedurii interne și a metodologiei aferente.
O societate care este entitate de investiții nu trebuie să consolideze niciuna din filialele sale.
Informațiile descrise mai sus au fost prezentate în cadrul Notei 13.
În cursul anului 2024 (respectiv 2023) Societatea a înregistrat venituri din dividende după cum urmează:
| Entitate | 31 decembrie 2024 | ళ్ళ |
|---|---|---|
| BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA | 26.795.986 | 37.47 |
| BANCA TRANSILVANIA SA | 14.564.034 | 20.36 |
| om petrom sa bucuresti | 13.297.429 | 18.59 |
| EVERGENT INVESTMENTS SA | 3.327.816 | 4.65 |
| TRANSILVANIA LEASING SI CREDIT IFN SA | 3.170.230 | 4.43 |
| TURISM COVASNA | 1.800.001 | 2.52 |
| S.P.E.E.H.HIDROELECTRICA SA | 1.755.345 | 2.45 |
| TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE REAL ESTATE SA | 1.301.883 | 1.82 |
| BURSA DE VALORI BUCURESTI SA | 885.083 | 1.24 |
| FONDUL PROPRIETATEA SA | 854.985 | 1.20 |
| MECANICA CODLEA SA | 763.125 | 1.07 |
| INDEPENDENTA | 535.723 | 0.75 |
| CASA ALBA INDEPENDENTA | 533.487 | 0.75 |
| S.N.G.N.ROMGAZ SA | 498.180 | 0.70 |
| S.N.NUCLEAR ELECTRICA SA | 462.410 | 0.65 |
| PURCARI WINERIES | 247.000 | 0.35 |
| ALTELE | 726.435 | 1.02 |
| lotal | 711519152 | 100.00 |
| Entitate | 31 decembrie 2023 | |
|---|---|---|
| FONDUL PROPRIETATEA SA | 34.180.501 | 34.71 |
| om PETROM SA BUCURESTI | 15.247.046 | 15.48 |
| BANCA TRANSILVANIA SA | 12.792.417 | 12.99 |
| TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA SA | 9.849.823 | 10.00 |
| ARO-PALACE SA | 6.914.092 | 7.02 |
| FEPER SA | 4.307.307 | 4.37 |
| TÜRISM FELIX SA | 3.975.556 | 4.04 |
| EVERGENT INVESTMENTS S.A. | 3.469.759 | 3.52 |
| TRANSILVANIA LEASING SI CREDIT IFN SA BRASOV | 2.300.299 | 2.34 |
| S.N.G.N. ROMGAZ S.A. | 1.626.531 | 1.65 |
| CASA ALBA INDEPENDENTA SIBIU | 821.591 | 0.83 |
| S.N. NUCLEARELECTRICA | 785.709 | 0.80 |
| BURSA DE VALORI BUCURESTI SA | 735.274 | 0.75 |
| TIA Real Estate (Cristiana) | 697 969 | 0.71 |
| PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY Ltd | 209.000 | 0.21 |
| MECANICA CODLEA SA | 154.485 | 0.16 |
| FOND INCHIS DE INVESTITITI BET-FI INDEX INVEST | 93.840 | 0.10 |
| ALTELE | 316.037 | 0,32 |
| Total | 98.477.235 | 100,00 |
Pentru anul 2024 impozitul reținut la sursă aferent dividendelor încasate a fost de 5.487.418 lei (2023: 6.004.813).
| 31 decembrie 20724 |
31 decembrie 20743 |
|
|---|---|---|
| Câştig net/ (Pierdere netă) provenit(ă) din vânzarea activelor tinanciare evaluate la valoare justă prin contul de profit și pierdere Câștig net / (Pierdere netă) provenit(ă) din reevaluarea activelor |
12.082.571 | (772.184) |
| financiare evaluate la valoare justă prin contul de profit și pierdere | (7.865.739) | 154.083.123 |
| Total | 4.216.832 | 153,310,939 |
Contextul de Tranzactionare (mai ale anului 2024) a fost unul volatil, caracterizat de un grad sporit de impredictibilitate ca rezultat al evolutiilor politice la nivel intern si la nivel global.
In cursul anului 2024 au fost inregistrate ajustari pozitive ale valorilor juste de 57,63 mil lei.
Cea mai importanta ajustare pozitivă a valorii juste (profit nerealizaț) s-a înregistrat la nivelul unei participații ce activează în sectorul turism si recreere, în cazul emitentului Aro- Palace S.A. (+20,40 mil. lei).
Cea mai importantă ajustare negativă a valorii juste (pierdere nerealizată) a fost înregistrată la S.C.Nova Tourism Consortium S.A. (-56,26 mil. lei ).Cauzele care au determinat această ajustare sunt prezentate in Nota 29 din prezentele situații financiare.
In cursul anului 2023, cea mai importanta ajustare profit nerealizat) s-a înregistrat la nivelul unei participatii ce activează în sectorul turism si recreere, în cazul emitentului si Restaurante Marea Neagra ( +89,42 mil. lei).
Cea mai importantă ajustare negativă a valorii juste (pierdere nerealizată) a fost înregistrată la nivelul unei participații care desfasoara atat activitate de productie cat si activitate de turism si recreere, FEPER S.A. (-3,75 mil. lei) . Ajustarea negativă a fost compensata integral de dividendul incasat pe parcursul anului 2023.
Pierderile si câștigurile nete realizatiilor evaluate la valoare justă prin profit sau pierdere au fost calculate ca diferență între din vânzarea participațiilor și valoarea justă a acestora la data ultimelor situații financiare anuale.
Cel mai important profit realizat pe in cursul anului 2024 s-a consemnat în dreptul tranzacției de exit parțial din OMV Petrom (6,34 mil. lei). Pe parcursul perioadei de raportare s-au inregistrat pierderi nete detinerilor de actiuni si unitati de fond ale emitentilor in suma totala de -4,15 mil lei, actiuni One United Properties.) In perioada de raportare din tranzactiile de vanzare a titlurilor de stat s-a obtinut un câştig de 0,75 mil lei.
Cel mai important profit realizat in cursul anului 2023 s-a consemnat în dreptul tranzacției de vanzare a societatii COMCM S.A. (5,86 mil. lei). Pe parcursul perioadei de raportare s-au inregistrat pierderi nete din vanzarea detinerilor de actiuni ale emitentilor in suma totala de 3,97 mil. lei . Cea mai importanta pierdere a fost consemnata in urma valorificarii participatiei detinute la Fondul Proprietatea ( pierdere compensata integral din dividendele incasate pe parcursul perioadei).
De asemenea din tranzactiile de vanzare a titlurilor de stat s-a obtinut un câştig de 4,36 mil lei.
| 31 decembrie 20724 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Venituri din dividende prescrise (i) Câştiguri/ pierderi nete din diferente de curs valutar realizate din |
23.969.342 | |
| tranzacții | (675) | 20.796 |
| Alte venituri din exploatare | 440.267 | 1.975.389 |
| lota | 439,592 | 25.965.457 |
(i) de solicitare a plăţii a expirat (3 ani).
| 31 decembrie 20724 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Cheltuieli cu salariile | 15.938.371 | 16.440.706 |
| Cheltuieli cu beneficiile acordate sub forma instrumentelor de capitaluri proprii |
3.400.572 | 1.415.161 |
| Venit/(cheltuieli) din reversarea/constituirea provizionului pentru beneficiile angajatilor, membrilor Directoratului si Consiliului de |
||
| Supraveghere | (1.774) | |
| Cheltuieli privind contribuțiile sociale | 350.609 | 363.567 |
| Total | 19.687.773 | 18.219.434 |
Cuantumul total al remunerațiilor plătite pentru exercițiul financiar 2024 a fost de 15.412.731 lei, din care 15.116.298 lei remunerații fixe.
Cuantumul agregat al remunerațiilor pentru urmatoarele categorii de personal pentru anul 2024:
| Categorie | Nr. persoane | Remuneratii fixe |
Remuneratii variabile |
|---|---|---|---|
| Persoane aflate în structuri de conducere | 10 | 7.009.758 | 226.776 |
| Personal AFIA cu impact semnificativ asupra profilului de risc al AFIA si personal cu atibutii de control |
28 | 5.700.300 | 69.657 |
Cuantumul agregat al remunerațiilor pentru urmatoarele categorii de personal pentru anul 2023:
| Categorie | Nr. persoane | Remunerații ixe |
Remunerații variabile |
|---|---|---|---|
| Persoane aflate în structuri de conducere | 10 | 8.957.111 | 226.778 |
| Personal AFIA cu impact semnificativ asupra profilului de risc al AFIA si personal cu atibutii de control |
28 | 5.579.438 | 69.656 |
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2073 |
||
| Salariați cu studii superioare | 34 | 33 | |
| Salariati cu studii medii | 4 | प |
În cursul anului 2024 Societatea a înregistrat un număr mediu de 37 angajați (2023: 37), cu un efectiv de 38 angajați la 31 decembrie 2024 (31 decembrie 2023: 37).
| 31 decembrie 20724 |
31 decembrie 2023 |
|
|---|---|---|
| Comisioane privind activul net, plătite către ASF | 1.759.377 | 1.403.989 |
| Comisioane de custodie | 427.788 | 368.914 |
| Costuri de tranzacționare | 598.889 | 621.348 |
| Cheltuieli cu serviciile bancare | 17.752 | 18.499 |
| Alte comisioane și onorarii | 75.132 | 77.073 |
| l otal | 2.378.939 | 2.489.823 |
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2023 |
|
|---|---|---|
| Cheltuieli de natură juridică | 653.864 | 140.240 |
| Alte cheltuieli cu taxele (i) | 476.997 | 487.173 |
| Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe | 1.358.864 | 1.846.832 |
| Cheltuieli cu auditul (ii) | 556.751 | 504.751 |
| Cheltuieli poştale şi de telecomunicaţie | 112.331 | 225.141 |
| Cheltuieli cu materiale consumabile | 399.333 | 357.741 |
| Cheltuieli cu prime de asigurare | 208.747 | 195.741 |
| Cheltuieli cu utilitățile | 164.050 | 251.689 |
| Cheltuieli cu transportul, delegarea | 233.676 | 227.826 |
| Cheltuieli ct sponsorizarile | 221.000 | 458.650 |
| Cheltuieli cu chiriile | 167.013 | 112.687 |
| Cheltuieli întreținere și reparații | 316.363 | 1.481.649 |
| Câștig/(Pierdere) net(ă) din diferențe de curs valutar nerealizate | (1.225) | 53.171 |
| Alte cheltuieli (iii) | 5.687.270 | 6.363.306 |
| Total | 10.555.024 | 12.706.597 |
Diferenţele între reglementările emise de către Ministerul Român de Finanţe şi principiile contabile aplicate în pregătirea acestor situaţii financiare generează pentru anumite active și datorii diferenţe temporare între valoarea contabilă şi valoarea fiscală.
În cazul diferențelor temporare, impozitul amânat va fi calculat folosind rata de impozitare aplicabilă la data constatării unor astfel de diferențe. La data de 31 decembrie 2024, Societatea a înregistrat creante privind impozitul pe profit curent în sumă de 2.797.211 lei, în timp ce la 31 decembrie 2023 Societatea a înregistrat o datorie privind impozitul pe profit curent în sumă de 15.055.236 lei.
Impozitul pe profit este reprezentat de:
| 31 decembrie 20224 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Cheltuiala cu impozitul pe profit curent Venit din impozit amânat |
(2.346.881) 544.092 |
(15.155.421) 426.909 |
| Total | (1.802.790) | (14.728.512) |
a)
| 51 0 2 temple 2024 |
31 Occasinonic 2023 |
|
|---|---|---|
| Profit înainte de impozitare | 50.385.087 | 252.197.128 |
| Cheltuiala cu impozitul pe profit utilizând cota statutară de 16% (2024: 16%) |
(8.061.614) | (40.351.540) |
| Efectul fiscal al cheltuielilor nedeductibile | (35.829.952) | (30.723.282) |
| Alte elemente similare veniturilor | (94.444) | (153.639) |
| Efectul fiscal al veniturilor neimpozabile | 41.418.129 | 55.621.890 |
| Efectul fiscal al rezervei legale deductibile | ||
| Sponsorizari | 221,000 | 451.150 |
| lmpozitul pe profit datorat în perioada curentă | (2.346.881) | (15.155.421) |
| lmpozit pe profit recunoscut în rezultatul global | (5.924.202) | (2.221.354) |
| lmpozit pe profit curent recunoscut în contul de profit și pierdere - (Cheltuială)/ Venit |
(8.271.083) | (17.376.775) |
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2023 |
|
| (Datorii)/ Creante privind impozitul pe profit la 1 ianuarie | (15.055.236) | (3.650.349) |
| lmpozit pe profit plătit în cursul perioadei | 25.967.309 | 5.971.887 |
| Impozit pe profit de plată în anul curent | (8.271.083) | (17.376.775) |
| (Datorii)/ Creante privind impozitul pe profit curent la 31 decembrie |
2.640.990 | (15.055.236) |
b)
Diferenţele între reglementările emise de către Ministerul Român de Finanţe şi principiile contabile IFRS generează diferenţe temporare între valoarea contabilă a activelor utilizate în scopuri de raportare şi valoarea lor fiscală. Efectul fiscal al mișcărilor acestor diferențe temporare este detaliat mai jos.
| 1 ianuarie 2024 |
Recunoscut/ (Reversat) în alte elemente ale rezultatului global |
Recunoscut în contul de profit și pierdere |
31 decembrie 20724 |
|
|---|---|---|---|---|
| Efectul taxabil al diferențelor temporare deductibile/(taxabile) Evaluarea la valoare justă a activelor financiare evaluate prin alte elemente |
||||
| ale rezultatului global (Nota 22) Evaluarea la valoare justă a |
(57.190.506) | 12.176.690 | (69.367.196) | |
| imobilizărilor corporale (Nota 23) | (1.441.603) | 59.526 | (1.382.077) | |
| Provizioane remuneratie variabila | 1.604.571 | 544.092 | 2.148.663 | |
| Datorie netă privind impozitul | ||||
| amânat | (57.027.539) | (12.117.164) | 544.092 | (68.600.611) |
Rezultatul pe acțiune de bază este calculat împărțind perioadei la numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare emise și plătite, existente în cursul peduzând numărul mediu de acțiuni ordinare răscumpărate de către Societate și deținute ca acțiuni de trezorerie (începând cu data decontării acestora), multiplicat cu un factor de ponderare in functie de nr. de zile in care actiunile au fost in circulatie raportat la nr. de zile din anul de raportare.
| 31 decembrie | 31 decembrie | ||
|---|---|---|---|
| 20124 | 2073 | ||
| Profitul perioadei | 48.038.205 | 237.041.707 | |
| Media ponderată a numărului de acţiuni ordinare | 2.141.455.520 | 2.154.566.387 | |
| Rezultatul pe acțiune, de bază diluat | 0,0224 | 0,1100 |
| 31 decembrie 2072 |
31 decembrie 2023 |
|
|---|---|---|
| Conturi curente la bănci, în lei | 1.249.678 | 1.302.547 |
| Conturi curente la bănci, în valută | 505.384 | 1.962.914 |
| Depozite la bănci, în lei | 16.749.446 | 56.929.249 |
| Casa în lei | 2.761 | 7.793 |
| Tota | 18.507.269 | 60.202.503 |
La 31 decembrie 2024 și 31 decembrie si echivalentele de numerar prezentate în situațiile financiare nu sunt restante și nici depreciate.
Depozitele plasate la bănci, in sold la 31 decembrie 2023, au o maturitate contractuală de până la o lună.
Situația activelor financiare recunoscute la valoare justă și pierdere la 31 decembrie 2024, respectiv 31 decembrie 2023, în funcție de natura instrumentului financiar este următoarea:
| 31 decembrie 20724 |
31 decembrie 2072 |
|
|---|---|---|
| Acțiuni cotate pe piețe din România, din care: | 606.835.647 | 628.793.739 |
| - cotate la Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") - cotate la Sistemul Alternativ de tranzacţionare de la |
275.037.084 | 319.537.909 |
| Bursa de Valori Bucuresti ("AeRo") | 331.798.563 | 309.255.831 |
| Actiuni necotate | 102.530.571 | 162.630.044 |
| Unități de fond cotate | 654.635 | |
| Unitati de fond necotate | 22.679.438 | 19.726.467 |
| 732.045.656 | 811.804.885 | |
| Titluri de stat | 117.881.987 | 52.347.521 |
| Total | 849.927.642 | 864.152.406 |
| 31 decembrie | 31 decembrie | ||
|---|---|---|---|
| 2024 | 2073 | ||
| Acţiuni cotate pe pieţe din România, din care: | 606 33 647 | 628.793.739 | |
| - filiale | 560.093.675 | 521.231.135 | |
| - asociate | 14.301.987 | 15.890.012 | |
| - altii | 32.439.985 | 91.672.592 | |
| Acțiuni necotate, din care: | 102.530.571 | 162.630.044 | |
| - filiale | 73.086.196 | 134.178.480 | |
| - asociate | 29.444.375 | 28.451.564 | |
| - altii |
Investiţiile la 31 decembrie 2024 în filiale sunt următoarele:
| Valoare justă la | ||||
|---|---|---|---|---|
| 31 decembrie | % drept | |||
| Entitate | 20724 | Tip piata | ళ్ళ | de vot |
| TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE EQUITY S.A. | 9.606.897 | necotata | 100,00 | 99.9977 |
| TRANSILVANIA INVESTMENTS RESTRUCTURING SA | 1.184.001 | necotata | 100.00 | 100,00 |
| NOVA TOURISM CONSORTIUM SA | 32.900.610 | necotata | ਰੇਰੇ ਰਿਹੋ | 99,99 |
| TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE REAL ESTATE SA | 18.173.378 | necotata | 99,80 | 99,80 |
| ORGANE DE ASAMBLARE SA | 0 | AeRO | 95.70 | 95,70 |
| TRANSILVANIA LEASING SI CREDIT IFN SA BRASOV | 33.123.266 | AeRO | 95.19 | 95,19 |
| TURISM FELIX SA | 149.096.608 | BVB | 93,69 | ക്കുകയും പ്രാമത്തിലെ ഒരു വിവ്യത്തിന്റെ വിശ്വാസം പ്രവരിച്ചു. അവലംബം പ്രാമത്തിലെ അവലംബം പ്രാമത്തിലെ അവലംബം പ്രാമത്തിലെ അവലംബം അവലംബം അവലംബം അവലംബം അവലംബം അവലംബം അവലംബ |
| TURISM COVASNA SA | 33.553.715 | AeRO | 92,94 | 92,94 |
| TRATAMENT BALNEAR BUZIAS SA | 4.921.813 | AeRO | 91,87 | 91,87 |
| SEMBRAZ SA | 3.627.216 | AeRO | 90,97 | 90,97 |
| INTERNATIONAL TRADE&LOGISTIC CENTER SA | 9.674.278 | necotata | 87.30 | 87,30 |
| FEPER SA | 55.089.838 | AeRO | 85,80 | 85,80 |
| ARO-PALACE SA | 88.846.082 | AeRO | 85,74 | 85,74 |
| TUSNAD SA | 17.333.552 | AeRO | 82,88 | 82,88 |
| GRUP BIANCA TRANS SA | 1.547.031 | necotata | 82,72 | 82,72 |
| MECANICA CODLEA SA | 6.135.927 | AeRO | 81,07 | 81,07 |
| ROMRADIATOARE SA BRASOV | 7.609.344 | AeRO | 76,51 | 76,51 |
| TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA SA | 93.500.490 | BVB | 69,71 | 69,71 |
| CASA ALBA INDEPENDENTA SIBIU | 45.877.429 | AeRO | 53,35 | 53,35 |
| INDEPENDENTA SA | 21.378.393 | AeRO | 53,30 | 53,30 |
| Tota | 633 79.871 |
40
Investițiile la 31 decembrie 2023 în filiale sunt următoarele:
| Valoare justă la | ||||
|---|---|---|---|---|
| 31 decembrie | % drept | |||
| Entitate | 20723 | Tip piata | ళ్ళ | de vot |
| TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE EQUITY S.A. | 8.253.675 | necotata | 100,00 | 99,9977 |
| TRANSILVANIA INVESTMENTS RESTRUCTURING SA | 1.195.356 | necotata | 100,00 | 100.00 |
| NOVA TOURISM CONSORTIUM SA | 89.862 | necotata | ਰੇਰੇ ਰੋਰੇ | ਰੇਰੇ,ਰੋਰੇ |
| TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE REAL ESTATE SA | 18.248.733 | necotata | 99,80 | 99,80 |
| ORGANE DE ASAMBLARE SA | O | AeRO | 95,70 | 95,70 |
| TRANSILVANIA LEASING SI CREDIT IFN SA BRASOV | 27.831.384 | AeRO | 95,19 | 95,19 |
| TURISM FELIX SA | 137.088.140 | BVB | 93,03 | 93,03 |
| TURISM COVASNA SA | 33.377.811 | AeRO | 92,94 | 92,94 |
| TRATAMENT BALNEAR BUZIAS SA | 5.387.784 | AeRO | 91,87 | 91,87 |
| SEMBRAZ SA | 3.928.206 | AeRO | 90.97 | 90,97 |
| HOTELURI RESTAURANTE SUD SA | 94.340.179 | necotata | 90,61 | 90,61 |
| INTERNATIONAL TRADE&LOGISTIC CENTER SA | 10.376.970 | necotata | 87,30 | 87,30 |
| FEPER SA | 52.311.937 | AeRO | 85,80 | 85,80 |
| ARO-PALACE SA | 68.449.511 | AeRO | 85,74 | 85,74 |
| TUSNAD SA | 17.558.663 | AeRO | 82,88 | 82,88 |
| GRUP BIANCA TRANS SA | 1.673.704 | necotata | 82,72 | 82,72 |
| MECANICA CODLEA SA | 5.768.975 | AeRO | 81,07 | 81,07 |
| TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA SA | 90.777.175 | BVB | 78,80 | 78,80 |
| ROMRADIATOARE SA BRASOV | 8.728.366 | AeRO | 76,51 | 76,51 |
| UTILAJ GREU SA | 4.742.354 | AeRO | 70,39 | 70,39 |
| VIROLA-INDEPENDENTA SIBIU | 6.527.729 | AeRO | 53,62 | 53,62 |
| CASA ALBA INDEPENDENTA SIBIU | 41.577.376 | AeRO | 53,35 | 53,35 |
| INDEPENDENTA SA | 17.175.726 | AeRO | 53,30 | 53,30 |
| llota | 655.409.615 |
Valoarea justa a societatilor cotate pe piete alterninata conform politicilor contabile ale Transilvania Investments, prin intocmirea de rapoarte de evaluare la 31 decembrie 2024 si 31 decembrie 2023.
Toate filialele Societății sunt înregistrate în România.
Investitiile la 31 decembrie 2024 in entitatile asociate sunt urmatoarele:
| Valoare justă 31 decembrie |
|||
|---|---|---|---|
| Entitate | 20724 | Tip piata | ಳಿ |
| NEPTUN-OLIMP SA | 6.334.860 | Cotata | 41,18 |
| APOLLO ESTIVAL 2002 SA | 3.176.052 | Necotata | 39,62 |
| PRAHOVA ESTIVAL 2002 SA | 0 | Necotata | 39,62 |
| TOMIS ESTIVAL 2002 SA | 957.417 | Necotata | 39,62 |
| SERVICE NEPTUN 2002 SA | 1.960.819 | Cotata | 39,62 |
| TURISM LOTUS FELIX SA | 23.903.260 | Necotata | 38,27 |
| ROMAGRIBUZ VERGULEASA SA | 0 | Necotata | 37,30 |
| TRANSILVANIA HOTELS & TRAVEL S.A. | 0 | Necotata | 37,01 |
| FELAM SA | 0 | Necotata | 36,22 |
| DORNA TURISM SA | 3.165.665 | Cotata | 32,01 |
| SOFT APLICATIV SI SERVICII SA | 1.407.646 | Necotata | 30,86 |
| EMAILUL SA | 2.270.217 | Cotata | 28,93 |
| DUPLEX SA | 570.426 | Cotata | 26,87 |
| lota | 43.746.362 |
Investitiile la 31 decembrie 2023 in entitatile asociate sunt urmatoarele:
| Valoare justă 31 decembrie |
|||
|---|---|---|---|
| Entitate | 20723 | Tip piata | % |
| NEPTUN-OLIMP SA | 5.890.997 | Cotata | 41,18 |
| APOLLO ESTIVAL 2002 SA | 3.668.094 | Necotata | 39,62 |
| PRAHOVA ESTIVAL 2002 SA | 0 | Necotata | 39,62 |
| TOMIS ESTIVAL 2002 SA | 949.730 | Necotata | 39,62 |
| SERVICE NEPTUN 2002 SA | 3.194.139 | Cotata | 39,62 |
| TURISM LOTUS FELIX SA | 22.157.789 | Necotata | 38,27 |
| ROMAGRIBUZ VERGULEASA SA | 0 | Necotata | 37,30 |
| TRANSILVANIA HOTELS & TRAVEL S.A. | 0 | Necotata | 37,01 |
| FELAM SA | 0 | Necotata | 36,22 |
| DORNA TURISM SA | 2.712.470 | Cotata | 32,01 |
| SOFT APLICATIV SI SERVICII SA | 1.675.951 | Necotata | 30,86 |
| EMAILUL SA | 3.518.041 | Cotata | 28,93 |
| DUPLEX SA | 574.365 | Cotata | 26,87 |
| VERITAS PANCIU SA | 0 | Necotata | 26,33 |
| CNM PETROMIN SA CONSTANTA | 0 | Necotata | 23,83 |
| llotal | 44.341.574 |
Situația obligațiunilor corporative evaloare justă prin contul de profit și pierdere, deținute de către Societate la 31 decembrie 2024, respectiv 31 decembrie 2023 este următoarea:
| Entitate | Moneda | Unități la 31 Decembrie 2022 |
Unități la 31 Decembrie 2023 |
Valoare justă 31 Decembrie 2072 |
Valoare justă 31 Decembrie 2073 |
|---|---|---|---|---|---|
| Sibarex SA | RON | 900.000 | 900.000 | ||
| - ------- |
Total
La 31 decembrie 2024 Societatea deţine obligaţiuni corporative emise de către:
• Sibarex S.A. – obligațiuni cu o valoare nominală totală de 2.25 milioane lei. Obligațiunile nu sunt cotate și nici convertibile în acţiuni, fiind emise la valoarea nominală de 2.50 lei/obligaţiune, având o perioadă de maturitate de 3 ani (data maturității: 21 noiembrie 2016) și o rată anuală de dobândă variabilă, compusă din marjă, ROBOR 6 luni, și o parte fixă de 2%. Plățile de dobânzi se fac trimestrial. La 31 Decembrie 2024, dobânda de încasat aferentă acestor obligațiuni este de 211.247 lei. Principalul și dobânda trebuie integral până la data rambursării sau anticipat (parțial sau total) la solicitarea emitentului. Avand in vedere Hotarârea Adunării Generale Extraordinare a emitentului din 14.11.2016 privind dizolvarea societații urmată de lichidare, valoarea justă a obligatiunilor 31 decembrie 2024 este zero (31 decembrie 2023: zero). Obligațiunile sunt garantate cu gaj fără deposedare asupra echipamentelor de producție până la valoarea obligațiunilor subscrise și plătite și a dobânzilor estimate pentru întreaga perioadă. Prin sentinta civila nr.288/03.10.2017 s-a dispus intrarea SIBAREX S.A. in procedura simplificata a falimentului si dizolvarea societatii.
Situatia titlurilor de stat detinute la 31 decembrie 2024:
| 30 decembrie 2024 | 31 decembrie 2023 | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Emitent | Moneda | Număr | Valoare justă | Număr | Valoare justă |
| M.F.P. (ISIN RO7P95F9FNY6) | RON | 4.500 | 20.042.303 | 2.700 | 11.923.828 |
| M.F.P. (ISIN RODD24CXRK47) | RON | 7.400 | 36.974.100 | 4.400 | 21.594.262 |
| M.F.P. (ISIN ROJOLNOCKHR8) | RON | 2.800 | 13.662.069 | ||
| M.F.P. (ISIN RON7NMKOKQG2) | RON | 4.600 | 23.334.757 | ||
| M.F.P. (İŞİN RÖ1425DBN029) | RON | 4.600 | 23.868.757 | ||
| M.F.P. (ISIN RO1624DBN027) | RON | 2.580 | 13.066.465 | ||
| M.F.P. (ISIN RO52CQA3C829) | RON | 1.000 | 5.762.966 | ||
| Tota | 743,900 | 117 881 986 | 10 €30 | 57.347 - 74 |
In legătură cu unitățile de fond din portofoliu, evaluate la valoare justă și pierdere, facem următoarea prezentare:
| 31 decembrie 2024 31 decembrie 2023 |
||||
|---|---|---|---|---|
| Entitate | Numār | Valoare justā | Numār | Valoare justă |
| Fondul Inchis de Investitii Fondul Privat Comercial Fondul Deschis de Investitii BT MAXIM |
11,933 527,797 |
6,925,778.51 13,914,320.90 |
11,933 527,797 |
5,953,243.46 12,146,727.66 |
| Fondul Deschis de Investitii Napoca | 413,087 | 371.447.45 | 413,087 | 357,361.20 |
| Fondul Deschis de Investitii GlobUS BlueChips | 27,487 | 377,218.81 | 27,487 | 322,181.85 |
| Fondul de Investiții Alternative Professional Globinvest | 100 | 1,090,672.56 | 100 | 946,952.52 |
| Fond Inchis de Investitii Bet-Fi Index Invest | 782 | 654,635.03 | ||
| Total | 980.404 | 22.679.438 | 981 186 | 20331402 |
Portofoliul administrat de Societate include fonduri de investitii ce au declarata o politica de investitii diversificata. Fondurile inregistreaza expunere ridicata pe actiuni, fapt ce le plaseaza intr-o clasa de risc medie-ridicata. Dintre acestea doar BET-FI Index urmareste evolutia unui indice bursier (indicele BET-FI).
Fondul Privat Comercial este un fond de investitii alternative, care plaseaza resursele atrase in actiuni cotate emise de societati financiare, obligatiuni, unitati de fond si depozite bancare. Obiectivul fondului il reprezinta cresterea valorii capitalului investit si obtinerea de venituri. Fondul nu va investi in: bile instrumente ale pietei monetare de tipul efectelor de comert, produse structurate, instrumente derivate, negociate in afara pietelor reglementate, obligatiuni corporative neadmise la tranzactionare in cadrul unei piete pe o piata reglemente de tip Swap si operatiuni de finantare prin instrumente (SFT - securities financing transaction). Indicatorul sintetic de risc plaseaza fondul in clasa de risc 4.
BT Maxim este un fond de actiuni care se adreseaza in special investitorilor dinamici, cu profil de risc ridicat, dornici de fructificarea activelor proprii prin internediul pietei actiunilor cotate. In momentul de fata portofoliul este concentrat pe zona energetica si financiara fiind orientat pe actiuni procicii de contextul actual cu preturi crescute la marfuri precum si cel al cresterii dobanzilor. Fondul investeste minim 85% in actiuni iar restul de 15% este investit in instrumente cu venit fix. Indicatorul sintetic de risc plaseaza fondul in clasa de risc 4.
FDI Napoca este un fond deschis de investitii avand ca obiectiv fundamental cresterea valorii capitalului investit si care plaseaza o pondere majoritara din resursele atrase in actiuni cotate pe piete reglementate din Romania. Fondul declara ca obiectivul investițional poate fi atins printr-o politica de investitii orientata pe termen mediu si lung in actiuni cotate, urmarind obtinerea de profituri ca urmare a cresterii valorii investitiilor realizate. Indicatorul sintetic de risc plaseaza fondul in clasa de risc 4.
Fdí GlobUS BlueChips este un fond deschis de investitii orientata pe termen mediu si lung in actiuni cotate pe piete reglementate din Statele Unite ale Americii. Investeste in actiuni emise in principalii indici americani, caracterizate o capitalizare bursiera ridicata, de o capacitate ridicata a managementului de a produce profit si o rentabilitate ridicata a capitalurilor investite. Indicatorul sintetic de risc ব
Fondul are o politica de plasamente orientata pe termen mediu si lung, realizata in actiuni cu un potential ridicat de crestere a valorii lor in timp, titluri de credit cu discount si/sau purtatoare de dobanda tipul titlurilor de stat, obligatiunilor municípale sau corporative, depozite bancare, titluri de participare emise de plasament colectiv. Fondul va realiza plasamente in instrumente financiare emise in Romania, de preferinta din sectorul financiar.
Fondul este cotat pe Bursa de Valori București și dă acces la randamentul indicelui BET-Fl. Fondul are la bază dispersia riscului pe cele 5 societăti financiare (SIF-uri) și acțiunile Fondului Proprietatea, tranzacționate pe piața reglementată BVB, prin corelarea performanțelor cu cele obținute de indicele BET-Fi index a fost clasificat in clasa de risc 4 din 7, care este echivalentul unui grad de risc mediu.
Structura activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global în funcție de tipul activului este următoarea:
| 31 decembrie 20724 |
31 decembrie 20743 |
|
|---|---|---|
| Acțiuni cotate pe piețe din România,din care: - cotate la Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") - cotate la Sistemul Alternativ de tranzacționare de la Bursa de Valori |
929.283.253 918.604.427 |
791.873.469 776.211.513 |
| Bucuresti ("AeRo") Acţiuni necotate, drepturi preferinta Părți sociale Titluri de participare |
10.678.826 12.892.214 223.386 84.787.947 |
15.661.956 12.652.610 295.747 70.252.769 |
| Total | 1.027.186.801 | 875.074.595 |
| 31 decembrie 20124 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Valoare contabilă la 1 ianuarie | 875.074.595 | 669 883 17 |
| Câstiguri/pierderi nete din valoare justă, din care: (Pierderi)/ Câstiguri nete din marcarea la piata în cursul |
||
| anului (Nota 24) | 112.026.815 | 199.424.081 |
| Achiziții | 101.779.782 | 36.296.007 |
| Vânzări | (61.694.391) | (29.983.650) |
| Valoare contabilă la 31 decembrie | 1.027.186.801 | 875.074.596 |
Valoarea totală a dividendelor încasate la 31 decembrie 2024 pentru această categorie de active a fost de 60.228.602 lei (31 decembrie 2023: 48.393.175 lei).
Societatea aplica prevederile IFRS 9 referitoare la pierderile asteptate de credit, utilizand astfel dasificarea creantelor in Stadiul 1, Stadiul 2 si in Stadiul 3. Nu au fost identificate expuneri care, deși performante, să fi înregistrat o deteriorare semnificativă a riscului de credit astfel incat sa necesite prezentarea in Stadiul 2. Pentru debitorii diversi stadiul 3, pentru care încasarea este incertă, Societatea a calculat ajustări de depreciere. Din aplicarea estimarilor conform IFRS privind Stadiul 1, Societatea a constatat ca deprecierea pentru pierderi așteptate de credit nu este semnificativa.
Debitorii diverşi includ în principal sume provenind din sentinţe definitive.
Active financiare la cost amortizat nerestante și nedepreciate (Stadiul 1) se prezintă astfel:
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2023 |
|
|---|---|---|
| Decontari în curs | 7.353.757 | 2.529.313 |
| Total | 7.353.757 | 2.529.313 |
Suma de 7.353.757 lei reprezintă valoarea tranzacțiilor efectuate în ultimele două ședințe de tranzacționare BVB cu decontare la începutul anului 2025 (fiind decontate în termenul de T+2 zile).
Activele financiare la cost amortizat restante și depreciate (Stadiul 3) se prezintă astfel:
| 31 Decembrie 2024 | Creanțe față de entități din grup |
Alte creante |
Creante din cedare acțiuni |
Dividende de încasat |
|---|---|---|---|---|
| Valoare brută | 7.634 | 234.690 | 73.368 | |
| Ajustări de depreciere | (7.634) | (44.851) | (62.052) | |
| Valoare netă | 189,839 | 11.316 |
| 31 Decembrie 2023 | Creanțe față de | Alte | Creante din cedare | Dividende |
|---|---|---|---|---|
| entități din grup | creanțe | acțiuni | de încasat | |
| Valoare brută | 7.634 | 480.900 | 90.171 | |
| Aiustări de depreciere | 7.634) | (66.042) | (78.854) | |
| Valoare netă | 414.858 | 1 | 11.3 77 |
| 31 decembrie 2072 |
31 decembrie 2023 |
|
|---|---|---|
| Consumabile și alte stocuri | 2.731 | 3.065 |
| Cheltuieli in avans | 455.715 | 361.273 |
| Alte active | 239.109 | 205.296 |
| Total | 697.555 | 569.634 |
| Instalații tehnice și |
Alte instalații, | |||
|---|---|---|---|---|
| Terenuri şi construcţii |
masini | utilaje şi mobilier |
Total | |
| Sold la 1 ianuarie 2024 | ||||
| Valoare brută | 17.707.818 | 3.061.336 | 257.963 | 21.027,0007 |
| Amortizare cumulată | (528.960) | (404.054) | (75.263) | (1.008.277) |
| Valoare contabilă netă | 17.178.358 | 2.657.282 | 182.700 | 20.018.840 |
| Achiziții | 197.705 | 35.226 | 232.931 | |
| Imobilizări corporale in curs | 5.697 | 27.750 | 33.447 | |
| Avansuri pentru imobilizari corporale | 206.020 | (362) | 205.658 | |
| Vânzări sau casări | (439.036) | (3.942) | (442.978) | |
| Amortizare înregistrată în cursul anului | (579.882) | (449.249) | (40.384) | (1.069.515) |
| Amortizare aferenta iesirilor | 220.840 | 3.942 | 224.782 | |
| Sold la 31 decembrie 2024 | ||||
| Valoare brută | 17431333 | 2 : 3725 7 072 | 316.635 | 21.056.176 |
| Amortizare cumulată | (1.108.842) | (632.462) | (111.706) | (1.853.010) |
| Valoare contabilă netă | 16.804.996 | 2 13 3240 | 204.930 | 19.203.166 |
| Sold la 1 ianuarie 2023 | ||||
| Valoare brută | 16.853 073 | 978.300 | 198353 | 13.0729.633 |
| Amortizare cumulată | ||||
| Valoare contabilă netă | 16.853 079 | 978.300 | 198553 | 18.029.63 |
| Achiziţii | 599.463 | 35.270 | 634.734 | |
| Imobilizări corporale in curs | (1.265.073) | 1.614.058 | 31.969 | 380.954 |
| Avansuri pentru imobilizari corporale | 4.889 | 4.889 | ||
| Vânzări sau casări Transfer de la investitii imobiliare |
(130.485) | (12.519) | (143.004) | |
| Amortizare înregistrată în cursul anului | 2.119.862 | (447.288) | 2.119.862 | |
| Amortizare aferenta iesirilor | (528.960) | 43.234 | (86.882) 11.619 |
(1.063.130) 54.853 |
| Sold la 31 decembrie 2023 | ||||
| Valoare brută | 17.707.818 | 3.061.336 | 257.963 | 21.027.117 |
| Amortizare cumulată | (528.960) | (404.054) | (75.263) | (1.008.277) |
| Valoare contabilă netă | 17 17 3 35 3 | 2.657.282 | 182.700 | 20.018.840 |
Societatea nu are restricții asupra titlurilor de proprietate. Imobilizările corporale nu au fost ipotecate. La sfârșitul exerciţiilor financiare 2024 și 2023 Societatea nu înregistra obligaţii contractuale privind achiziţia de imobilizări corporale. Ultima reevaluare a terenurilor și clădirilor deținute a fost realizată la 31 decembrie 2022, diferențele din reevaluare fiind înregistrate în alte elemente ale rezultatului global (nota 23).
| Alte imobilizari | |||
|---|---|---|---|
| Licente | necorporale | Total | |
| Sold la 1 ianuarie 2024 | |||
| Valoare brută | 453.807 | 775.415 | 1.264.722 |
| Amortizare cumulată | (334.243) | (775.415) | (1.109.658) |
| Valoare contabilă netă | 124.564 | 1 | 124.564 |
| Achiziţii Avansuri imobilizari necorporale |
10.502 | 10.502 | |
| Vânzări sau casări Amortizare înregistrată în cursul anului |
(55.024) (58.050) |
(55.024) (58.050) |
|
| Amortizare aferenta iesirilor | 55.024 | 55.024 | |
| Sold la 31 decembrie 2024 | |||
| Valoare brută | 414.285 | 775.415 | 1.189.700 |
| Amortizare cumulată | (337.269) | (775.415) | (1.112.684) |
| Valoare contabilă netă | 77.016 | 77.016 |
| Alte imobilizari | |||
|---|---|---|---|
| Licente | necorporale | Total | |
| Sold la 1 ianuarie 2023 | |||
| Valoare brută | 487,370 | 775.415 | 1.263.285 |
| Amortizare cumulată | (405.397) | (775.415) | (1.180.812) |
| Valoare contabilă netă | 82.473 | 82.473 | |
| Achiziţii | 98.093 | 98.093 | |
| Avansuri imobilizari necorporale | |||
| Vânzări sau casări | (127.157) | (127.157) | |
| Amortizare înregistrată în cursul anului | (56.002) | (56.002) | |
| Amortizare aferenta iesirilor | 127.157 | 127.157 | |
| Sold la 31 decembrie 2023 | |||
| Valoare brută | 458 807 | 775.415 | 1.264.222 |
| Amortizare cumulată | (334.243) | (775.415) | (1.109.658) |
| Valoare contabilă netă | 124.564 | 124.564 |
Societatea deține contracte de leasing având ca obiect în principal mijloace de transport și are în închiriere un spațiu pentru birouri în Bucuresti.
Active reprezentand drepturi de utilizare a activelor suport in contracte de leasing:
| Valoare brută | 1.284 132 | |
|---|---|---|
| Amortizare cumulată | (381.280) | |
| Valoare contabilă netă | 902.902 | |
| Achiziții | 491.610 | |
| Vanzari, casari, transferuri | (38.100) | |
| Amortizare înregistrată în cursul anului | (231.289) | |
| Amortizare aferenta iesirilor | 37.465 | |
| Sold la 31 decembrie 2024 | ||
| Valoare brută | 1.737.962 | |
| Amortizare cumulată | (575.103) | |
| Valoare contabilă netă | 1.162.589 |
Sold la 1 ianuarie 2023
| Valoare brută | 4.011.257 | |
|---|---|---|
| Amortizare cumulată | (497.171) | |
| Valoare contabilă netă | 3.514.087 | |
| Achizitii | 45.645 | |
| Vanzari, casari, transferuri | (2.772.721) | |
| Amortizare înregistrată în cursul anului | (727.700) | |
| Amortizare aferenta iesirilor | 843.591 | |
| Sold la 31 decembrie 2023 | ||
| Valoare brută | 1.284 137 | |
| Amortizare cumulată | (381.280) | |
| Valoare contabilă netă | 902.902 |
| Sold la 1 ianuarie 2024 | 1.009.620 |
|---|---|
| Recunoaștere datorie | 1.009.620 |
| Crestere | 546.599 |
| Datorii achitate | (235.869) |
| Diferente de curs | 63.937 |
| Sold la 31 decembrie 2024 | 1.384.287 |
| Cu scadenta mai mica de un an | 378.057 |
| Cu scadenta mai mare de un an | 1.006.230 |
| Anul | 31 decembrie 2024 | |
|---|---|---|
| Anul 1 | 378.057 | |
| Anul 2 | 200.660 | |
| Anul 3 | 200.660 | |
| Anul 4 | 283.233 | |
| Anul 5 | 112.632 | |
| Anul 6 | 112.632 | |
| Anul 7 | 96.413 | |
| Total datorie | 1.384.287 |
| Sold la 1 ianuarie 2023 | 3.988.871 |
|---|---|
| Recunoaștere datorie | 3.988.371 |
| Crestere | |
| Datorii achitate | (2.914.517) |
| Diferente de curs | 64.733 |
| Sold la 31 decembrie 2023 | 1.009.620 |
| Cu scadenta mai mica de un an | 237.415 |
| Cu scadenta mai mare de un an | 772-205 |
| Anul | 31 decembrie 2023 | |
|---|---|---|
| Anul 1 | 237,415 | |
| Anul 2 | 112.632 | |
| Anul 3 | 112.632 | |
| Anul 4 | 112.632 | |
| Anul 5 | 112 632 | |
| Anul 6 | 112.632 | |
| Anul 7 | 112.632 | |
| Anul 8 | 96.413 | |
| Total datorie | 1.009.620 |
| Descriere | 31 decembrie 20724 |
31 decembrie 2023 |
|---|---|---|
| Dividende de plată (i) | 20.641.471 | 10.366.626 |
| Datorii comerciale | 2.377.326 | 4.694.359 |
| Încasări în avans de la terțe părți | 10 | 40 |
| Datorii cu părți afiliate | 26.107 | 10.513 |
| Total | 23.044.914 | 15.071.538 |
(i)
| 31 decembrie 20724 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Sold la 1 ianuarie | 10.366.626 | 25.018.533 |
| Dividende aprobate spre distribuire | 32.436.657 | 30.274.213 |
| Dividende returnate | 425 | 683 |
| Dividende plătite în anul curent, inclusiv impozitul aferent | (21.735.984) | (20.957.466) |
| Dividende prescrise (reluate la venituri) (Nota 6) | (426.253) | (23.969.342) |
| Sold la 31 decembrie | 20.641.471 | 10.366.626 |
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Datorii salariale | 812.452 | 711.353 |
| Datorii privind taxele și impozitele | 1.115.225 | 1.267.911 |
| Contributii sociale datorate la bugetul de stat | 625.114 | 455.788 |
| Total | 2.552.791 | 2.435 052 |
Datorille privind taxele si impozitele cuprind si suma de 961.262 lei reprezentand impozitul pe dividende aferente anului 2023 cu termen de plata scadent de plata in ianuarie 2025.
Capitalul social statutar al Societăţii la 31 decembrie 2023 este de 216.244.380 lei, din care 216.244.380 lei reprezintă capitalul subscris și vărsat (înregistrat la Registrul Comerțului)
Pentru capitalul social subscris și vărse și se află în circulație un număr de 2.162.443.797 acțiuni. Acțiunile Societății sunt comune, nominative, indivizibile, de valori egale și dematerializate, emise la valoarea nominală de 0,10 lei/acţiune.
| 31 decembrie 2072 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Capital social înregistrat la Registrul Comerțului | 216.244.380 | 216.244.380 |
| Capital social conform IFRS | 216.244.380 | 216.244.380 |
| Pondere în total | |||
|---|---|---|---|
| Acţiuni | acțiuni ale societății | ||
| Acționari | Număr | deţinute | (%) |
| Acţionari rezidenţi | 6.951.654 | 2.135,165 32 | 98,74 |
| persoane fizice | 6.951.450 | 1.085.520.863 | 50,20 |
| persoane juridice | 204 | 1.049.644.469 | 48,54 |
| Acţionari nerezidenţi | 2.510 | 27.278.465 | 1.26 |
| persoane fizice | 2.490 | 12.755.116 | 0,59 |
| persoane juridice | 20 | 14.523.349 | 0,67 |
| TOTAL | 6.954.164 | 2.162.443.797 | 100,00 |
| persoane fizice | 6.953.940 | 1.098.275.979 | 50,79 |
| persoane juridice | 224 | 1.064.167.818 | 49,21 |
| Pondere in total | |||
|---|---|---|---|
| Acţiuni | acțiuni ale societății | ||
| Acţionari | Număr | deţinute | (%) |
| Acţionari rezidenţi | 6.954.349 | 2.115.903.182 | 97,85 |
| persoane fizice | 6.954.133 | 1.086.715.352 | 50,26 |
| persoane juridice | 216 | 1.029.187.830 | 47,59 |
| Acționari nerezidenți | 2.483 | 46.540.615 | 2,152 |
| persoane fizice | 2.460 | 12.305.776 | 0,57 |
| persoane juridice | 23 | 34.234.839 | 1,58 |
| TOTAL | 6.956.832 | 2.162.443.797 | 100,00 |
| persoane fizice | 6.956 333 | 1.099.02 1.028 | 50,83 |
| persoane juridice | 239 | 1.063.422.669 | 49,17 |
Rezerva din reevaluarea la valoare justă a activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global se prezinta netă de impozit.
| 31 decembrie 2072 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Rezervă brută din reevaluarea la valoare justă a activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global Datorii privind impozitul amânat (Nota 10) |
425.798.148 (69.367.196) |
350.172.047 (57.190.506) |
| Rezervă netă | 356.430 952 | 292-981-541 |
Această notă prezintă mişcările în reevaluarea la valoare justă a activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global.
| Rezerve de reevaluare a activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global |
|||
|---|---|---|---|
| Brut | lmpozit amânat |
Total net |
|
| Sold la 1 ianuarie 2024 | 350.172.047 | (57.190.506) | 292.981.541 |
| Pierderi din modificări în valoarea justă provenind din marcare la piata Transferul rezervelor la rezultat reportat ca urmare a cedarii activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului |
(115.127.871) | 20.576.392 | (94.551.479) |
| global | 39.501.770 | (8.399.702) | 31.102.068 |
| Sold la 31 decembrie 2024 | 425.798.148 | (69.367.196) | 356.430.952 |
Ultima reevaluare a clădirilor și terenurilor a fost efectuată la 31.12.2022 de către REVALTEX SRL (evaluator independent – membru ANEVAR), rezultând o creștere în reevaluare de 4.176.746 lei, respectiv 32%. Rezervele din reevaluare nu pot fi distribuite acţionarilor.
| lmpozit | Total | ||
|---|---|---|---|
| Brut | amanat | net | |
| Sold la 1 ianuarie 2023 | 15.942.314 | (339.407) | 15.602.907 |
| Transferul rezervei la rezultat reportat Diferente din reevaluare Rezerva din reevaluare |
(289.393) | 107.940 | (289.393) 107.940 |
| Sold la 31 decembrie 2023 | 15.652.921 | (231.467) | 15:421.454 |
| Sold la 1 ianuarie 2024 | 15.652.974 | (231.467) | 15.421.454 |
| Transferul rezervei la rezultat reportat Diferente din reevaluare Rezerva din reevaluare |
(7.316) | 59.526 | (7.316) 59.526 |
| Sold la 31 decembrie 2024 | 15.645.605 | (171.941) | 15.473.664 |
| Alte rezerve au fost create din repartizarea profitului statutar. | 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2073 |
|---|---|---|
| Rezerva legală (i) | 43.248.876 | 43.248.876 |
| Rezerve din profiturile anilor anteriori Alte rezerve (ii) |
973.532.216 3.912.094 |
768.465.309 3.912.094 |
| llotal | 1.020.693.185 | 815.626.279 |
| Mişcarea în rezerve este prezentată mai jos: | ||
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2023 |
|
| Sold iniţial | 815.626.279 | 784.291.364 |
| Repartizare din profit si rezultat reportat Majorarea capitalului social prin încorporare rezerve Rezerva Legală (i) |
205.066.907 | 31.334.915 |
| Sold final | 1.020 633186 | 815.626.279 |
(i) Rezervele legale statutare reprezintă transferuri cumulate din reportat conform legislaţiei locale. Aceste rezerve nu pot fi distribuite acţionarilor. Legislaţia locală prevede că minim 5% din profitul Societăţii trebuie transferat către rezerva legală nedistribuibilă până când această rezervă atinge 20% din capitalul social al Societății.
(ii) Facilitaţi fiscale generate de diferenţe favorabile de curs de schimb.
În data de 22.04.2024 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor care a aprobat derularea unui program de răscumpărare de către societate a propriilor acţiuni, în următoarele condiţii:
(i) dimensiunea programului – maxim 34.003.797 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 lei/acţiune, reprezentând 1,5724% din capitalul social;
(ii) preţul de dobândire a acţiunilor - preţul minim va fi egal cu preţul de piaţă al acţiunilor societăţii de la Bursa de Valori Bucureşti din momentul efectuării achiziţiei şi preţul maxim va fi 0,50 lei/acţiune;
(iii) durata programului - perioada de maxim 18 luni de la data publicării A.G.E.A. în Monitorul Oficial al României partea a IV-a.
(iv) plata acțiunilor răscumpărate - din rezervele disponibile (cu excepția rezervelor legale) înscrise în ultimele situații financiare anuale aprobate,
(v) destinația programului - în următoarea ordine:
1) maxim 24.003.797 acțiuni în scopul reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor răscumpărate;
2) maxim 10.000.000 pentru distribuirea cu titlu gratuit, membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului și personalului identificat, în cadrul unui program Stock Option Plan, în acord cu politica de remunerare aprobată la nivelul societăţii şi
(vi) acordarea unui mandat Directoratului pentru ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri.
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2023 |
|
|---|---|---|
| Acțiuni proprii răscumpărate | (13.872.296) | (475.749) |
| Total | (13.872.296) | (475.749) |
Beneficiile acordate membrilor Consiliului de Supraveghere, membrilor si personalului Societății sub forma instrumentelor de capitaluri proprii reprezintă valoarea beneficiparea la planul de beneficii în cadrul programelor stock option plan (SOP), partea de remuneratie variabilă acordată în acțiuni.
În anul 2024 membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, precum și celorlalte categorii de personal identificat, le-a fost acordată remunerație variabilă constând în:
Menționăm faptul că remunerația variabilă prevăzută în Politica de remunerare în vigoare la data aprobării SOP 2021 (politică aprobată prin Hotărârea A.G.O.A. nr. 1/28.04.2021), era compusă din 50% actiuni emise de societate și 50% numerar, având o componentă inițială de 50% și o componentă supusă perioadei de amânare de 50%).
Pentru anul 2024, Societatea are în de beneficii in valoare totală de maxim 5.000.000 lei (valoarea recunoscută în capitaluri proprii in 2024 conform politicii de remunerare: 2.268.000 lei) pentru care derulează un program de răscumpărare a propriilor acțiuni conform Hotărârii A.G.E.A. din 22.04.2024 pentru 10.000.000 acțiuni, la un preț maxim de 0,50 lei/acțiune, acțiuni destinate distribuirii în cadrul programului stock option plan.
Anumite entităţi sau persoane sunt considerate a fi părți afiliate Societății dacă sunt sub control comun, sau una dintre părți are capacitatea de a controla cealaltă parte sau poate exercita o influență semnificativă asupra celeilalte părți în luarea deciziilor financiare sau operaționale. În procesul de identificare a părților afiliate, Societatea consideră fondul relației, nu doar forma juridică.
În cursul anilor 2024 și 2023, tranzacţiile cu părţi afiliate au fost după cum urmează:
| Cheltuieli înregistrate cu filiale | Tipul tranzacției | 31 decembrie 2024 | 31 decembrie 2023 |
|---|---|---|---|
| International Trade Center& Logistic | Servicii închiriere | 898 | |
| Aro Palace S.A. | Servicii hoteliere | 175.625 | 192.272 |
| T.I.A. Real Estate S. A. (Cristiana S.A.) | Utilitati | 82.403 | 83.323 |
| Turism, Hoteluri Si Restaurante Marea Neagra Servicii hoteliere | 36.720 | ||
| Turism Covasna S.A. | Servicii hoteliere | 312 | |
| Tota | 258.340 | 3139212 | |
| Cheltuieli privind entitățile asociate | Tipul tranzacţiei | 31 decembrie 2024 31 decembrie 2023 | |
|---|---|---|---|
| Turism Lotus Felix S.A. | Servicii hoteliere | 5.560 | |
| Transilvania Hotels&Travel S.A. | Utilitati | ਦੇ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋਂ ਤੋ | 1.918 |
| Dorna Turism S.A. | Servicii hoteliere | 430 | |
| Total | 6.533 | 1.913 | |
Cheltuielile înregistrate cu filia "Alte cheltuieli operationale" în contul de profit si pierdere şi alte elemente ale rezultatului global.
Veniturile din dividende obţinute de la filiale pentru 2024 și 2023 sunt următoarele:
| Venituri din dividende de la filiale | 31 decembrie 2024 | 31 decembrie 2023 |
|---|---|---|
| Transilvania Leasing si Credit IFN | 3.170.230 | 2.300.299 |
| Turism Covasna S.A. | 1.800.001 | |
| T.I.A. Real Estate S.A. | 1.301.883 | 697.969 |
| Mecanica Codlea S.A. | 763.125 | 154.485 |
| Independenta S.A. | 535.723 | 3.975.556 |
| Casa Alba Independenta S.A. | 533.486 | 821.591 |
| Turism, Hoteluri Si Restaurante Marea Neagra | 9.849.823 | |
| Aro Palace S.A. | - | 6.914.092 |
| Feper S.A. | 1 | 4.307.307 |
| Utilaj Greu S.A. | 71.101 | |
| Total | 8.104.449 | 29.092.223 |
Veniturile obţinute de la entităţile asociate se prezintă astfel:
| Venituri de la entităţi asociate | Tipul tranzactiei | 31 decembrie 2024 | 31 decembrie 2023 |
|---|---|---|---|
| Turism Lotus Felix SA | Mijloace fixe | 326.179 | |
| Soft Aplicativ si Servicii SA | Dividende | 62.395 | 26.070 |
| Total | 388,574 | 26.070 |
Veniturile din dividende obţinute de la entităţi afiliate sunt incluse în linia "Venituri din dividende" în situaţia profitului sau pierderii și alte elemente ale rezultatului global.
La data de 31.12.2024, Directoratul Societății era compus din dl. Marius-Adrian Moldovan-Președinte Executiv, dna. Stela Corpacian-Vicepreședinte Executiv și di. Răzvan-Legian Raț-Vicepreședinte Executiv. Mandatul membrilor Directoratului este valabil până la data de 20.04.2028.
În cursul anului 2024 au avut loc o serie de modificări în componența Directoratului după cum urmează:
Prin Autorizația nr. 2/11.01.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiat componența Directoratului (dl. Radu Claudiu Roșca-Președinte Executiv, dl. Mihai Buliga-Vicepreședinte Executiv și dna. Stela Corpacian – Vicepreședinte Executiv) ca urmare a numirii de către Consiliul de Supraveghere a dlui Mihai Buliga în calitate de membru al Directoratului. Mandatul membrilor Directoratului mai sus-menționați a expirat la data de 20.04.2024.
Prin Autorizația nr. 50/19.04.2024, respectiv Autorizația nr. 52/26.04.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a autorizat pe dl. Răzvan-Legian Raț și dna. Stela Corpacian în calitate de membri ai Directoratului, pentru un mandat de 4 ani, valabil până la data de 20.04.2028.
Prin Autorizația nr. 88/09.08.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat componența Directoratului (dl. Marius-Adrian Moldovan-Președinte Executiv, dna. Stela Corpacian-Vicepreședinte Executiv și di. Răzvan-Legian Raț-Vicepreședinte Executiv) ca urmare a numiii de Supraveghere a dlui. Marius-Adrian Moldovan în calitate de membru al Directoratului, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Supraveghere nr. 1/28.05.2024.
La data de 31.12.2024, Consiliul de Supraveghere al Societății era compus din di. Patrițiu Abrudan - Președinte, dl. Marius-Petre Nicoară – Vicepreședinte, dl. Constantin Frățilă – membru, dl. Vasile-Cosmin Turcu - membru și dl. Horia-Cătălin Bozgan - membru. Mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere este valabil până la data de 19.04.2025.
Menționăm faptul că, în perioada 09.02.2024–22.04.2024, dl. Vasile-Cosmin Turcu și dl. Horia - Cătălin Bozgan au deținut calitatea de membri provizorii ai Consiliului de Supraveghere, fiind autorizați de către A.S.F. prin Autorizația nr. 13/09.02.2024, ca urmare a numirii în această calitate de către Consiliul de Supraveghere pentru un mandat cuprins între data autorizării de către A.S.F. și data de 30.04.2024.
Ulterior, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024 a aprobat alegerea domnilor Horia-Cătălin Bozgan și Vasile-Cosmin Turcu în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere al societății, pentru un mandat cuprins între data autorizării acestora de Supraveghere Financiară şi data de 19.04.2025.
Prin Autorizaţia nr. 73/11.07.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a autorizat pe domnii Vașile-Cosmin Turcu și Horia-Cătălin Bozgan în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere, pentru un mandat valabil până la data de 19.04.2025, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 1/22.04.2024.
Indemnizaţiile fixe plătite sau de plătit corespunzătoare se prezintă astfel:
| 31 decembrie 2024 |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|
| Consiliul de Supraveghere Directorat |
3.529.763 2.589.738 |
5.043.413 3.345.659 |
| Total | 6.119.501 | 8.389.072 |
Societatea nu a acordat credite sau avansurilor pentru salarii și/sau transport) membrilor Consiliului de Supraveghere și Directoratului, așadar la 31 decembrie 2024 nu au fost înregistrate astfel de obligații (aplicabil și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2023).
<-- PDF CHUNK SEPARATOR -->
| cost amortizat. Tabelul de mai jos oferă o reconcilor și datoriilor financiare cu aceste categorii de evaluare la 31 decembrie 2024: | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Active financiare la cost amortizat |
elemente ale evaluate la valoarea justă Active financiare prin alte rezultatului global |
prin contul de valoarea justă profit si pierdere Active financiare evaluate la |
financiare evaluate la cost Datorii amortizat |
Total | |
| Numerar și echivalente de numerar | 18.507.269 | 18.507.269 | |||
| e al Active financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente rezultatului global |
1.027.186.801 | 1.027.186.801 | |||
| Active financiare recunoscute la valoare justă prin contul de profit şi pierdere |
732.045.656 | 732.045.656 | |||
| pierdere Titluri de stat recunoscute la valoare justă prin contul de profit şi |
117.881.986 | 117.881.986 | |||
| Alte active financiare la cost amortizat | 7.554.912 | 7.554.912 | |||
| Total active financiare | 26.062.181 | 1.027.186.801 | 849.927.642 | 1.903.176.624 | |
| Datorii financiare la cost amortizat | 23.044.914 | 23.044.914 | |||
| Total datorii financiare | 23.044.914 | 23.044.914 |
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (Toate sumele sunt prezentate în lei) 28. PREZENTAREA INSTRUMENTELOR FINANCIARE PE CATEGORII DE EVALUARE
61
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (Toate sumele sunt prezentate în lei)
Tabelul de mai jos ofera o reconcilor și datoriilor financiare cu aceste categorii de evaluare la 31 decembrie 2023:
| Active financiare la cost amortizat |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
Active financiare prin contul de profit și pierdere evaluate la valoarea iustă |
financiare Datorii evaluate la cost amortizat |
Total | |
|---|---|---|---|---|---|
| Numerar şi echivalente de numerar | 60.202.503 | 60.202.503 | |||
| e rg Active financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente rezultatului global |
875.074.595 | 875.074.595 | |||
| Active financiare recunoscute la valoare justă prin contul de profit şi pierdere |
811.804.885 | 811.804.885 | |||
| pierdere Titluri de stat recunoscute la valoare justă prin contul de profit și |
52.347.521 | 52.347.521 | |||
| Alte active financiare la cost amortizat | 2.955.488 | 2.955.488 | |||
| Total active financiare | 63.157.991 | 875.074.595 | 864.152.406 | 1.802.384.992 | |
| Datorii financiare la cost amortizat | 15.071.538 | 15.071.538 | |||
| Total datorii financiare | 15.071.533 | 15.0711.538 |
Potrivit IFRS 13, în funcție de datele de intrare utilizate în procesul de evaluare, nivelurile valorii juste sunt definite după cum urmează:
Pentru estimarea valorii juste ce utilizează date de invelul 1, Societatea se raportează prețurilor de închidere / referință de pe sistemele de tranzacționare din România sau cele externe.
Conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, valoarea justă este prețul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacţie reglementată între participanţii de pe piaţă, la data evaluării.
Stabilirea nivelului de semnificație a datelor de intrare în cadrul procesului de estimare a valorii juste în ansamblul său necesită utilizarea raţionamentului profesional, considerând factorii specifici, ca urmare a complexităţii pe care o presupune evaluarea acestor investiții, precum și a reflectării rvalorii juste în situațiile financiare.
Procesul de estimare a valorilor juste aferente instrumentelor financiare de Transilvania Investments se realizează conform regulilor, politicii, procedurii și a metodologiei Societatii privind evaluarea activelor în scopul raportării financiare. În cursul anului 2024 au fost prezentate o privire la politicile, procedurile și regulile definite de Societate : reviziurea anuală a politicii și procedurilor de evaluare implementate la nivelul Transilvania Investments, actualizarea documentelor specifice privind funcționarea societății ca F.I.A.I.R, publicarea și disponibilitatea regulilor de evaluare utilizate de către Transilvania Investments.
Prin raportare la structura organizatorică și reglementările interne existente în cadrul Transilvania Investments, pentru unele participații care sunt clasificate pe nivelul 3 al ierarhiei valorilor juste activitatea de evaluare are ca suport servicii specifice realizate de către un partener contractual, cu respectarea prevederilor legislației specifice și a Standardelor de Evaluare în vigoare la data de referință a raportului (data evaluării).
Pe parcursul anului 2024 s-a derulat cu o firmă specializată în domeniul evaluării care a întocmit și furnizat Transilvania Investments rapoarte de evaluare avalorii juste pentru raportare financiară aferente unor participații ce reprezintă pachete de acțiuni majoritare deținute la societăți listate sau nelistate din diverse sectoare de activitate. PricewaterhouseCoopers Management Consultants S.R.L. prestează servicii specializate în domeniul eorporativ al ANEVAR și indeplinește cerințele specifice prevăzute de legislația în vigoare cu privire la independența și competențele necesare pentru desfășurarea unor astfel de activități.
În categoria instrumentelor a căror valoare justă este estimată prin utilizarea datelor de intrare de nivelul 3 din ierarhia valorii juste, Societatea a încadrat următoarele categorii de active financiare:
Metodologia de estimare a valorii juste are în vedere structura portofoliului de instrumente financiare administrat de Transilvania Investments, precum și specificul pațiilor deținute. Datele și informațiile utilizate în procesul de estimare a valorii juste se vor baza pe surse de informare credibile și relevante la data de referință a evaluării și se vor obține din surse independente, dacă acest lucru este posibil și oportun. Modele utilizate în procesul de estimare a valorii juste depind de cantitatea și credibilitatea datelor și informațiilor disponibile, precum și de raționamentul profesional.
În conceptul general și regulile definite la nivelul Societatii prin autorizarea sa ca F.I.A.I.R. s-a avut în vedere ca participațiile deținute la emitenți listați pe un sistem alternativ să fie asimilate unor valori mobiliare cu o lichiditate considerată pentru aplicarea metodei prin marcare la piață, opțiunea fiind ca acțiunile societăților respective să fie evaluate în baza unui raport de evaluare, în conformitate cu standardele de evaluare în vigoare. Pentru societățile listicipal al Bursei de Valori București se are în vedere faptul că, de regulă, activitatea de tranzacționare a acțiunilor respective este considerată pentru aplicarea metodei prin marcare la piață. În situații specifice care nu se încadrează în coordonatele generale menționate se are în vedere o judecată prudențială referitoare la aspecte de natură cantitativă privind piața și activitatea de tranzacționare a titlurilor aferente emitentului.
Pentru acţiunile şi părţile sociale ale căror valori juste sunt estimate pe baza unor date de intrare de nivelul 3 se au în vedere următoarele abordări:
Procesul de estimare a valorilor juste se raportează unui mediu economic volatil, influențat de fenomene ale căror efecte, durată sau evoluție pot fi dificil de delimitat și anticipat (ex. conflicte, prețurile energiei, pandemii, etc.). O volatilitate ridicată a unor factori de influență specifici poate genera schimbări ale conjuncturilor existente într-un interval de timp relativ scurt, iar impactul asupra conomice, piețelor financiare sau la nivel de companie ar putea conduce la variații ale valorilor estimate inițial. Un element important care determină consistența și relevanța unor date și informații utilizate în procesul de evaluare îl constituie disponibilitatea și nivelul de complexitate al raportărilor financiare aferente societăților din portofoliul administrat.
La 31 decembrie 2024 valoarea justă a portofoliului de acțiuni pentru care evaluarea s-a realizat pe baza principiului marcării la piață reprezintă 63,9% din valoarea totală a portofoliului de active financiare administrat de Transilvania Investments. Participațiile în acțiuni pentru care s-au utilizat date de intrare de nivel 3 și care au constituit obiectul rapoartelor de evaluare întocmite de un terț au o pondere de 23,0% în total valoare aferentă activelor financiare deținute de Transilvania Investments la 31 decembrie 2024. La nivelul portofoliului de acțiuni nu s-au consemnat mișcări de participații între nivelurile ierarhiei valorilor juste.
Printr-un raport curent din martie 2025 Transilvania Investmenti și investitorii asupra unei serii de litigii inițiate de Nova Tourism Consortium S.A. (societate deținută în proporție de 99,99% de Transilvania Investments), determinate de identificarea unei situații privind participația pe care aceasta o deține la Hoteluri Restaurante Sud S.A. În urma înregistrării la Oficiul Național al Registrului în martie 2025 a unei operațiuni de majorare a capitalului social al societății Hoteluri Restaurante Sud S.A., efectuată în baza unei hotărâri A.G.E.A. din mai 2024, cota deținută de Nova Tourism Consortium S.A. la compania respectivă s-a modificat de la 90,61% la 48,24% prin introducerea în structura acționariatului Restaurante Sud a unui nou acționar cu o cotă de participare de 46,76%. Majorarea capitalului social s-a realizat la valoare nominală, fără existența unui raport de evaluare prin care să se stabilească prețul de subscriere, cu ridicarea dreptului de preferință al acționarilor existenți și fără efectuarea vreunei forme de publicitate anterioare privind convocarea hotărârii, în condițiile unui termen de plată integrală a capitalului subscris de 3 ani. Transilvania Investments nu a acordat un acest sens Administratorului Unic al Nova Tourium S.A., astfel incât denunță și contestă legalitatea operațiunii menționate și va adopta toate măsurile care se impun. În contextul celor constatate, Transilvania Investments a fost
nevoită să procedeze cu celeritate la actualizarea valorii juste a pachetului deținut la Nova Tourism Consortium S.A., rezultând o ajustare de -56,26 milioane lei și un impact asupra valorii activului net la 31 decembrie 2024 estimat la aproximativ -2,8%.
Pentru obligațiunile corporative din Transilvania Investments valoarea justă estimată are în vedere stadiul de "default" în care se află emisiunea respectivă, determinat de depășirea termenului prevăzut în prospect pentru plata principalului și a cupoanelor. Potrivit regulilor Societății privind evaluarea activelor financiare din această categorie, ele sunt înregistrate la valoare zero. Titlurile de Transilvania Investments la 31.12.2024 sunt încadrate pe nivelul 2 al ierarhiei valorilor juste și sunt evaluate pe baza reperelor de preț compozit publicate de Bloomberg, respectiv cotații de tip Mid care au ca suport principal observații directe privind instrumentul financiar.
Pentru unitățile de fond valoarea justă se raportează valorii unitare a activului net (VUAN) publicată sau comunicată de administratorul fondului respectiv pentru data de referință, iar pentru titlul de participare deținut la o entitate de investiții de tip închis se au în vedere aportal efectuate de Transilvania Investments și valoarea activului net (VAN) atribuit Transilvania Investments, potrivit raportărilor financiare periodice comunicate investitorilor de către entitatea respectivă.
La nivelul întregului portofoliu de instrumente deținut de Transilvania Investments, la 31 decembrie 2024 valoarea activelor financiare recunoscute la valoare justă și pierdere însumează 849,9 milioane lei, din care 32,4% reprezintă valoarea participațiilor încadrate la nivelul 1 din ierarhia valorilor juste.
Comparativ cu situația existentă la 31 decembrie 2023, la finalul anului 2024 activele financiare recunoscute la valoare justă prin contul de profit și pierdere au înregistrat o scadere de circa 1,6%, respectiv -14,2 milioane lei. Aceasta a fost determinată de:
La 31 decembrie 2024 Societatea avea active financiare evaluate justă clasificate pe cele trei niveluri ale ierarhiei valorilor juste, după cum urmează:
| ACTIVE FINANCIARE | Nivelul 1 | Nivelul 2 | Nivelul 3 | Total |
|---|---|---|---|---|
| Active financiare recunoscute la valoare | ||||
| justă prin alte elemente ale rezultatului | ||||
| global, din care: | 974 5 8 7 7 3 3 5 | 102.674.216 | 1.077 186.801 | |
| Acțiuni, părți sociale, drepturi de preferință | 924.512.585 | 17.886.269 | 942.398.854 | |
| - Financiar | 721.415.116 | 2.632.862 | 724.047.978 | |
| - Energie | 182.551.650 | 182.551.650 | ||
| - Imobiliar | 2.882.478 | 4.770.669 | 7.653.147 | |
| - Industrie | 1.764.171 | 1.100.248 | 2.864.419 | |
| - Turism | 9.151.456 | 9.151.456 | ||
| - Altele | 15.899.170 | 231.034 | 16.130.204 | |
| Titluri de participare | 84.787.947 | 84.787.947 | ||
| Active financiare recunoscute la valoare justă | ||||
| prin contul de profit şi pierdere, din care: | 75 057 084 | THE 38 TBBC | 457.008.572 | 849.927.642 |
| Acțiuni | 275.037.084 | 434.329.134 | 709.366.218 | |
| - Financiar | 11.638.996 | 33.123.266 | 44.762.262 | |
| - Energie | 15.510.204 | 15.510.204 | ||
| - Imobiliar | 161.917.279 | 161.917.279 | ||
| - Industrie | 55.118.101 | 55.118.101 | ||
| - Turism * | 242.597.098 | 182.192.416 | 424.789.514 | |
| - Altele | 5.290.786 | 1.978.072 | 7.268.858 | |
| Obligațiuni corporative, titluri de stat | 117.881.986 | 0 | 117.881.986 | |
| Unități de fond | 22.679.438 | 22.679.438 | ||
| Total active financiare | 1.199.549.669 | 117,881,986 | 559.682.788 | 1.877.114.443 |
| ACTIVE NEFINANCIARE | ||||
| Imobilizări corporale | 19.203.166 | 19.203.166 | ||
| Total active măsurate la valoare justă | 1.199.549.669 | 117.881.986 | 578.885.954 | 1.896.317.609 |
La 31 decembrie 2023 Societatea avea active financiare evaluate justă clasificate pe cele trei niveluri ale ierarhiei valorilor juste, după cum urmează:
| ACTIVE FINANCIARE | Nivelul 1 | Nivelul 2 | Nivelul 3 | Ilota |
|---|---|---|---|---|
| Active financiare recunoscute la valoare | ||||
| justă prin alte elemente ale rezultatului | 737568 313 | 37505.682 | 875-074-595 | |
| global, din care: | ||||
| Acțiuni, părți sociale, drepturi de preferință | 787.568.913 | 17.252.913 | 804 821.826 | |
| - Financiar | 626.280.785 | 2.032.339 | 628.313.124 | |
| - Energie | 148.868.601 | 0 | 148.868.601 | |
| - Imobiliar | 4.304.555 | 4.304.555 | ||
| - Industrie | 2.502.036 | 1.256.791 | 3.758.827 | |
| - Turism | 9.353.961 | 9.353.961 | ||
| - Altele | 9.917.491 | 305.267 | 10.222.758 | |
| Titluri de participare | 70.252.769 | 70.252.769 | ||
| Active financiare recunoscute la valoare justă | ||||
| prin contul de profit și pierdere, din care: | 319,537,909 | 52.347.521 | 492.266.976 | 864 52.406 |
| Actiuni | 319.537.909 | 471.885.874 | 791.423.783 | |
| - Financiar | 31.745.305 | 27.831.384 | 59.576.689 | |
| - Energie | 51.610.613 | 51.610.613 | ||
| - Imobiliar | 2.901.028 | 258.192.323 | 261.093.351 | |
| - Industrie | 23.459.004 | 23.459.004 | ||
| - Turism * | 227.865.315 | 160.152.847 | 388.018.162 | |
| - Altele | 5.415.648 | 2.250.316 | 7.665.964 | |
| Obligațiuni corporative, titluri de stat | 52.347.521 | 52.347.521 | ||
| Unități de fond | 20.381.102 | 20.381.102 | ||
| Total active financiare | 1.107.106.822 | 52.347.521 | 579 777 658 | 1.739.227.001 |
| ACTIVE NEFINANCIARE | ||||
| Imobilizări corporale | 20.018.840 | 20.018.840 | ||
| Total active măsurate la valoare justă | 1.107.106.822 | 52.347.521 | 599.791.498 | 1.759.245.841 |
* Participația deținută la T.H.R. Marea Neagră S.A. a fost ajustată cu pachetul de 226.942.936 acțiuni transferate în baza proiectului de divizare a emitentului
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (Toate sumele sunt prezentate în lei) VALORILE JUSTE ALE ACTIVELOR ŞI DATORIILOR FINANCIARE (CONTINUARE) 29. Analiza de ierarhie a valorii juste a instrumentelor financiare înregistrate la valoarea justă (continuare) 29.1.
| La 31 decembrie 2024 și 31 decembrie 2023 Societatea nu avea datorii financiare măsurate la valoare justă. Situatia activelor financiare măsurate la valoare justă clasificate pe |
nivelul 3 la 31 decembrie 2024 este următoarea: | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Active la valoarea justă | Valoare justă | Abordarea prin piață |
Abordarea prin venit |
Abordarea prin active |
Abordarea prin piață | Abordarea prin venit | Abordarea prin active |
| Active financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale Active Financiare Alte investiții |
rezultatului global, din care: | ||||||
| Acțiuni, părți sociale | 17.886.269 | 15.245.760 | 1.238.746 | 1.401.763 | date financiare (venituri, cifra de afaceri, Ebitda, Ebit, total active, capitaluri proprii) |
date financiare (profit net, dividende) |
datorii, capitaluri proprii) date financiare (active, |
| Titluri de participare | 84.787.947 | 84.787.947 | VAN publicat / comunicat entității de investiții de administratorul |
||||
| Active financiare recunoscute la valoare justă prin contul de profit și Investiții în subsidiare |
pierdere, din care: | ||||||
| Acțiuni | 390.582.772 | 294.877.907 | 95.704.865 | (venituri, cheltuieli, date financiare dividende, alte Ebitda, capex, elemente) |
datorii, capitaluri proprii), date financiare (active, patrimoniale, alte elemente |
||
| Alte investiţii | |||||||
| Actiuni | 43.746.362 | 10.139.777 | 25.310.906 | 8.295.679 | afaceri, Ebitda, Ebit, profit net, date financiare (cifra de capitaluri proprii) |
(venituri, cheltuieli, Ebitda, capex, alte date financiare elemente) |
datorii, capitaluri proprii), date financiare (active, patrimoniale, alte elemente |
| Unități de fond | 22.679.438 | 22.679.438 | administratorul fondului VUAN publicat / comunicat de |
||||
| Total | 559.682.788 | 25.385.537 | 321.427.559 | 212.869.692 |
Analiza de ierarhie a valorii juste a instrumentelor financiare înregistrate la valoarea justă (continuare) 29.1.
VALORILE JUSTE ALE ACTIVELOR ŞI DATORIILOR FINANCIARE (continuare)
29.
| ri de net Abordarea prin venit - fluxuri de numerar actualizate, dividende Abordarea prin active - activ Abordarea prin venit - fluxu numerar actualizate Tehnica de actualizate evaluare ajustat 317.496.576 31 decembrie 73.086.196 Valoare justă la 2024 |
|---|
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024
NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A.
ea
Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers.
Discount pentru lipsa de lichiditate : 15,5%-42,7%
Abordarea prin active - activ net ajustat
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (Toate sumele sunt prezentate în lei)
Analiza de ierarhie a valorii juste a instrumentelor financiare înregistrate la valoarea justă (continuare) 29.1.
| financiare Active |
Valoare justă la 31 decembrie 2024 |
Tehnica de evaluare |
Date de intrare neobservabile, valori sau intervale de valori | Relația dintre datele de intrare neobservabile și valoarea justă - senzițivitate |
|---|---|---|---|---|
| Abordare prin piață - metoda | Multipli de venituri, Ebitda, Ebit, profit net, capitaluri proprii : 0,5-14 |
Cu cât multiplul este mai mare, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
||
| Participații minoritare |
19.072.655 | comparației cu companii șimilare | Discount pentru lipsa de lichiditate : 25,7%-42,7% | Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
| listate | Abordarea prin active - activ net | Discount pentru lipsa de control : 11,7%-15,6% | mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. Cu cât discountul pentru lipsa de control este mai |
|
| ajustat | Discount pentru lipsa de lichiditate : 40%-42.7% | Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
||
| Abordare prin piață - metoda | Multipli de venituri, Ebitda, total active, capitaluri proprii : 0.5-9.1 |
Cu cât multiplul este mai mare, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
||
| comparației cu companii similare | Discount pentru lipsa de lichidițate : în intervalul 25%-42.7% | Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic. cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
||
| Costul mediu ponderat al capitalului : 10,1%-11,7% | Cu cât costul mediu ponderat al capitalului este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
|||
| Participaţii | 42.559.976 | numerar actualizate, capitalizare Abordarea prin venit - fluxuri de |
Costul capitalului propriu : 11,3%-12,2% | Cu cât costul capitalului propriu este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
| minoritare nelistate | dividend | Rata de creștere pe termen lung : 0,3%-2,5% | Cu cât rata de creștere este mai mare, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
|
| Discount pentru lipsa de lichiditate : 15.5%-25% | Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
|||
| Abordarea prin active - activ net | Discount pentru lipsa de control : 9,6%-20,4% | mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. Cu cât discountul pentru lipsa de control este mai |
||
| ajustat | Discount pentru lipsa de lichiditate : 25%-40% | Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare si invers. |
| PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 (Toate sumele sunt prezentate în lei) |
|||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 29. | VALORILE JUSTE ALE ACTIVELOR ŞI DATORIILOR FINANCIARE (continuare) | ||||||
| 29.1. | Analiza de ierarhie a valorii juste a instrumentelor financiare înregistrate la valoarea justă (continuare) | ||||||
| Situația activelor financiare măsurate la valoare justă clasificate pe | nivelul 3 la 31 decembrie 2023 este următoarea: | ||||||
| Date de intrare utilizate | |||||||
| Active la valoarea justă | Valoare justă | piață Abordarea prin |
venit Abordarea prin |
Abordarea prin active |
Abordarea prin piață | Abordarea prin venit | Abordarea prin active |
| Active financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global, din care: Active Financiare |
|||||||
| Acţiuni, părți sociale Alte investiții |
17.252.913 | 15.211.054 | 894.368 | 1.147.491 | date financiare (venituri / cifra de afaceri, Ebitda, Ebit, total |
date financiare (profit net, dividende) |
datorii, capitaluri proprii) date financiare (active, |
| active, capitaluri proprii, s.a.) | VAN publicat / comunicat | ||||||
| Titluri de participare | 70.252.769 | 70.252.769 | entității de investiții de administratorul |
||||
| Active financiare recunoscute la valoare justă prin contul de profit şi pierdere, din care: Investiții în subsidiare |
|||||||
| Actiuni | 427.544.300 | 359.388.973 | 68.155.327 | (venituri, cheltuieli, date financiare dividende, alte Ebitda, capex, elemente) |
datorii, capitaluri proprii), date financiare (active, patrimoniale, alte elemente |
||
| Alte investiții | date financiare | date financiare (active, | |||||
| Acțiuni | 44.341.574 | 11.422.700 | 22.157.789 | 10.761.085 | afaceri, Ebitda, Ebit, profit net, date financiare (cifra de capitaluri proprii, s.a.) |
(venituri, cheltuieli, Ebitda, capex, alte elemente) |
datorii, capitaluri proprii), patrimoniale, alte elemente |
| Unități de fond | 20.381.102 | 20.381.102 | administratorul fondului VUAN publicat / comunicat de |
||||
| Total | 579.772.658 | 26.633.754 | 382.441.130 | 170.697.774 |
note la situațiile Financiare Individuale TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A.
71
| TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. | |
|---|---|
| NOTE LA SITUATIILE FINANCIARE INDIVIDUALE | |
| PENTRU EXERCITIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 | |
| IToate sumele sunt prezentate în lei | |
| 8 | VALORIE IIISTE ALF ACTIVELOR SI DATORII OR FINANCIARE (continuare |
29.
29.1. Analiza de ierarhie a valorii iuste a instrumentelor financiare înregistrate la valoarea justă (continuare)
| Relația dintre datele de intrare neobservabile și valoarea justă - senzitivitate Date de intrare neobservabile, valori sau intervale de valori |
Cu cât costul mediu ponderat al capitalului este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
Cu cât costul capitalului propriu este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
Cu cât rata de creștere pe termen lung este mai mare, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai cu atât valoarea iustă este mai mare si invers. mic, |
este mai mică, cu ațât valoarea justă este mai mare și Cu cât rata de capitalizare a venițurilor pentru active invers. |
Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și învers. |
Cu cât costul mediu ponderat al capitalului este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
Cu cât costul capitalului propriu este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
Cu cât rata de creștere pe termen lung este mai mare, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai cu atât valoarea justă este mai mare și invers. mic. |
Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Costul mediu ponderat al capitalului : 10,8%-12% | Costul capitalului propriu : maxim 17% | Rata de creștere pe termen lung : 2%-2,5% | Discount pentru lipsa de lichiditate : 15%-15,8% | Rata de capitalizare : 9,5%-11,3% | Discount pentru lipsa de lichiditate : 15,8%-26,1% | Costul mediu ponderat al capitalului : 11,1%-15,5% | Costul capitalului propriu : maxim 18% | Rata de creștere pe termen lung : 2,5%-3,2% | Discount pentru lipsa de lichiditate : 11,4%-15,8% | Discount pentru lipsa de lichiditate : 15%-15,8% | |
| Tehnica de evaluare |
Abordarea prin venit - fluxuri de | numerar actualizate, dividende actualizate |
net Abordarea prin active - activ ajustat |
Abordarea prin venit - fluxuri de | numerar actualizate | net Abordarea prin active - activ |
|||||
| 31 decembrie Valoare justă la 2022 |
293.365.820 | 134.178.480 | |||||||||
| financiare Active |
Participaţii | majoritare listate |
Participații maioritare nelistate |
| NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE [Toate sumele sunt prezentate în lei) |
PENTRU EXERCITIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 | |||
|---|---|---|---|---|
| 29. | VALORILE JUSTE ALE ACTIVELOR ŞI DATORIILOR FINANCIARE (continuare) | |||
| 29.1. | Analiza de ierarhie a valorii juste a instrumentelor financiare înregistrate la valoarea justă (continuare) | |||
| financiare Active |
Valoare justă la 31 decembrie 20743 |
Tehnica de evaluare |
Date de intrare neobservabile, valori sau intervale de valori | Relația dintre datele de intrare neobservabile și valoarea justă - senzițivitate |
| etoda Abordare prin piață - m |
Multipli de venituri, Ebitda, Ebit, profit net, capitaluri proprii : 0,6- 12,9 |
Cu cât multiplul este mai mare, cu atât valoarea iustă este mai mare și invers. |
||
| Participaţii | comparației cu companii similare | Discount pentru lipsa de lichiditate : 25%-43,1% | Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
|
| minoritare listate |
20.194.567 | Abordarea prin active - activ net | Discount pentru lipsa de control : 14,7%-15,6% | mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. Cu cât discountul pentru lipsa de control este mai |
| ajustat | Discount pentru lipsa de lichiditate : 25%-43,1% | Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
||
| Abordare prin piață - metoda | 0,6- Multipli de venituri, Ebitda, total active, capitaluri proprii : 10,2 |
Cu cât mulțiplul este mai mare, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
||
| comparației cu companii similare | Discount pentru lipsa de lichiditate : în intervalul 15%-43,1% | Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers. |
||
| Costul mediu ponderat al capitalului : 10,9% | Cu cât costul mediu ponderat al capitalului este mai mic, cu atât valoarea jusță este mai mare și invers. |
|||
| Participații | Abordarea prin venit - fluxuri de | Costul capitalului propriu : 12%-12,7% | Cu cât costul capitalului propriu este mai mic, cu ațât valoarea justă este mai mare și invers. |
|
| minoritare nelistate | 41.399.920 | numerar actualizate, capitalizare dividend |
Rata de creștere pe termen lung : 1,7%-2,5% | Cu cât rata de creștere este mai mare, cu atât valoarea iustă este mai mare și invers. |
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A.
Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai
mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers.
Discount pentru lipsa de lichiditate : 15,8%-25%
Cu cât discountul pentru lipsa de lichiditate este mai
mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers.
Discount pentru lipsa de lichiditate : 15%-26,1%
Discount pentru lipsa de control : 9,1%-19,4%
Abordarea prin active - activ net ajustat
mic, cu atât valoarea justă este mai mare și invers.
Cu cât discountul pentru lipsa de control este mai
73
Societatea a estimat valoarea justă a în companii aflate în faliment, insolvenţă sau proceduri de reorganizare ca fiind zero, în conformitate cu Regulamentul ASF 9/2014 şi procedurile interne ale Societăţii.
In cursul anului 2024 au avut loc următoarele miscări între activele incluse în nivelul 3:
| Unitati | Titluri de | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Actiuni | Parți sociale | de fond | participare | Total | |
| Sold iniţial la 1 ianuarie 2024 | 438.843.040 | 295.747 | 20.381.02 | 70.2-9.769 | 578 777 653 |
| Achiziții efectuate în cursul anului Vânzări în cursul anului Transferuri din nivelul 3 |
547.320 (14.041.573) |
(640.643) | 8.592.002 | 9.139.322 (14.682.216) |
|
| Câștig/(pierdere) recunoscut in: Câștig/(pierdere) net(ă) din active financiare la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global |
248.654 | (72.361) | 5 943 176 | 6.119.469 | |
| Câștig/(pierdere) net(ă) din active financiare la valoare justă prin contul de profit și pierdere: |
(23.605.424) | 2.938.979 | (20.666.445) | ||
| câștig/ (pierdere) realizat(ă) câștig/ (pierdere) |
2.681.234 | (13.992) | 2.667.242 | ||
| nerealizat(a) | (26.286.658) | 2.952.971 | (23.333.687) | ||
| Sold final la 31 decembrie 2024 | 451.992.017 | 223 336 | 22.679.438 | 84.7737.947 | 559.682.788 |
Pe parcursul perioadei de raportare au avut loc urmatoarele operatiuni:
Nu au fost transferuri intre nivelul 1 si nivelul 3.
La sfarsitul anului 2024, detinerea de capital in cadrul fondului CEECAT Fund II SCSP se ridica la 84,79 mil. lei (echivalentul a 17,05 mil. euro).
In cursul anului 2023 au avut loc următoarele miscări între activele incluse în nivelul 3:
| Actiuni | Părți sociale | Unitati de fond |
Titluri de participare |
Total | |
|---|---|---|---|---|---|
| Sold inițial la 1 ianuarie 2023 | 408,990,077 | 4 : 3 0 : 0 | 17.469.747 | 29.983.866 | 456.881.645 |
| Achiziții efectuate în cursul anului Vânzări în cursul anului Transferuri din nivelul 3 |
4.955.802 (55.179.807) |
(1.059.638) | 19.081.604 | 24.037.406 (56.239.445) |
|
| Câștig/(pierdere) recunoscut in: Câștig/(pierdere) net(ă) din active financiare la valoare justă prin alte |
|||||
| elemente ale rezultatului global Câştig/(pierdere) net(ă) din active financiare la valoare justă prin |
(414.807) | (142.263) | 21.187.299 | 20.630.229 | |
| contul de profit și pierdere: câştig/ (pierdere) realizat(ă) câștig/ (pierdere) |
130.491.830 5.090.716 |
3.970.993 (11.970) |
134.462.823 5.078.746 |
||
| nerealizat(a) Sold final la 31 decembrie 2023 |
125.401.114 488.843.040 |
7495.747 | 3.982.963 20,381,02 |
70.252.769 | 129.384.077 578777558 |
Tabelul următor rezumă valorile ji datorii financiare care nu sunt prezentate la valoarea justă în bilanţul contabil al Societăţii. Preţurile de cumpărare valorilor juste ale activelor, iar preţurile de vânzare sunt aplicate pentru datorii.
Activele și datoriile pentru care este prezentată valoarea justă la 31 decembrie 2024:
| Nivelul 1 | Nivelul 2 | Nivelul 3 | lotal | |
|---|---|---|---|---|
| Active financiare | ||||
| Numerar și echivalente de numerar(i) | 2.761 | 18.504.508 | 18.507.269 | |
| Active financiare la cost amortizat | 7.554.912 | 7.554.912 | ||
| Total Active financiare | 2761 | 18.504.508 | 7554.917 | 26.0624131 |
| Datorii financiare Datorii financiare (la cost amortizat) |
23.044.914 | 23.044.914 | ||
| Total datorii financiare | 23.044.914 | 23.044.914 |
Activele și datoriile pentru care este prezentată valoarea justă la 31 decembrie 2023:
| Nivelul 1 | Nivelul 2 | Nivelul 3 | Total | |
|---|---|---|---|---|
| Active financiare Numerar şi echivalente de numerar(i) |
7.793 | 60.194.710 | 60.202.503 | |
| Active financiare la cost amortizat | 2.955.488 | 2.955.488 | ||
| Total Active financiare | 7.7/3 | 60.194.710 | 2.955.488 | 63.157.991 |
| Datorii financiare | ||||
| Datorii financiare (la cost amortizat) | 15.071.538 | 15.071.538 | ||
| Total datorii financiare | 15.071.538 | 15.07 11:33 |
Numerarul şi echivalentele de numerarul în casierie şi conturi curente şi depozite bancare cu maturitatea sub 3 luni. Valoarea justă a depozitelor pe termen scurt este egală cu valoarea contabilă a acestora.
Activitatea de management al riscurilor se regăseşte în structura organizatorică a Societăţii şi vizează atât riscurile generale cât și riscurile specifice, astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 74/2015 si Legea nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investitii alternative si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
În procesul de identificare și evaluare a riscurilor folosiți în managementul riolosiți în managementul riscului s-a avut în vedere Directiva UE 2011/61 privind administratorii de fonduri alternative de investiții (DAFIA), Regulamentul UE nr. 231/2013, Directiva nr. 2013/36/EU privind adecvarea capitalului şi Regulamentul UE nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societății. La alegerea abordării privind managementul riscurilor financiare și operationale au fost avute încadrarea Transilvania Investments în prevederile Directivei UE 2011/61 privind administratorii de investiții alternative, trimiterile din DAFIA la Directiva 2013/36/EU, cerințele privind administrarea riscurilor prevăzute în Regulamentul UE nr. 231/2013.
Cele mai importante riscuri financiare la care este expusă Societatea sunt riscul de lichiditate şi riscul de piaţă. Riscul de piaţă include riscul de rată a dobânzii şi riscul de preţ al instrumentelor de capital. Această notă prezintă informații referitoare la expunerea Societății la fiecare dintre riscurile sus-menționate, obiectivele și politicile Societății și procesele de evaluare și managementul riscului.
Riscul de credit este riscul unei pierderi financiare pentru Societate dacă un client sau o contrapartidă a unui instrument financiar nu poate respecta termenele. Riscul de emitent reprezinta riscul de pierdere a valorii unui titlu dintr-un portofoliu, ca urmare a deteriorarii situatiei sale economico-financiare, care poate fi determiata de conditiile afacerii sau de situatia generala a economiei.
Societatea este expusă la riscul de credit al contrapartidei pentru soldurile de numerar și echivalente de numerar și alte active financiare.
Pentru data de referință 31.12.2024, conducerea Societății a efectuat o analiză privind pierderea potențială ce ar putea fi înregistrată în legătură cu activele la cost amortizat ce prezintă sold la data de referință a prezentei raportări (conturi curente, depozite bancare).
Prin raportare la prevederile IFR9 analizată a fost centrată pe două abordări distincte:
l.
În sinteză, este vorba de un rulaj cumificativ de depozite constituite pe parcursul exercițiului financiar 2024 la cele 3 instituții financiare ce prezință sold la final de an. S-a optat pentru o formulă ce ajustează ponderea soldului în rualajul anual cu rata de incident în legatură cu fiecare instituție financiară în parte (0% la nivelul anului 2024 pentru fiecare institutie financiară). S-a asumat că pierderea in caz de Default (LGD) este 100% în cazul fiecarei instituții financiare. Situația detaliată se prezintă astfel:
| Banca | Rata de incident |
% so d în rulaj 2024 |
% sold 2024 în rulaj 2024 ponderat cu rata de incident |
LGD | Ajustare rezultată 1 (lei) |
|---|---|---|---|---|---|
| BCR | 0% | 1% | 0% | 100% | |
| BRD | 0% | 0% | 0% | 100% | |
| ING BANK | 0% | 0% | 0% | 100% | |
| Total | 9 |
Rezultă faptul că pe baza datelor istorice nu se impun ajustări în pierderea așteptată atașată soldurilor înregistrate cu cele patru instituții financiare.
= Analiza datelor prospective, estimate prin intermediul Platformei Bloomberg (funcția DRSK)
În sinteză este vorba de date estimate prin intermei Bloomberg (funcția DRSK). Au rezultat astfel probabilitati de 0,000% (pentru orizontul minim disponibil de 3 luni) pentru ING, BRD si BCR (testat suplimentar prin probabilitatea companiei mama ERSTE Group pentru aceeasi scadenta). S-a asumata ca Pierderea in caz de Default (LGD) este 100% in cazul fiecarei institutii financiare. Situatia detaliata se prezinta astfel:
| Banca | BBG DRSK 3M |
LGD | Ajustare rezultată 2 (lei) |
|---|---|---|---|
| BCR | 0.0000% | 100% | |
| BRD | 0.0000% | 100% | |
| ING BANK | 0.0000% | 100% | |
| Total |
Rezultă astfel faptul că pe baza datelor prospective nu se impun ajustări în legatură cu pierderea așteptată atașată soldurilor înregistrate cu cele patru instituții financiare.
Rezultă astfel faptul că pe baza date între cele două abordari, nu se impun ajustări în legatură cu pierderea așteptată atașată soldurilor de conturi curente si depozite bancare.
Riscul de credit asociat cu activităţile de plasament şi de investiţii este gestionat prin urmărirea unor principii de diversificare prudențială a portofoliului. Acest risc este controlat atât prin modul de selectare a partenerilor, prin monitorizarea activităţilor acestora, cât şi prin monitorizarea limitelor de expunere.
Având în vedere că, prin specificul activităţii sale, Societatea are expuneri pe valori mobiliare pe termen lung faţă de o serie de entități financiare, conducerea a urmărit și urmărește în permanență ca nivelul riscului de credit la care se expune Societatea să se păstreze la un nivel prudent şi gestionabil. Astfel, Conducerea utilizează, de la caz la caz, în funcţie de caracteristicile debitorului, instrumente adecvate de diminuare a riscului de credit şi, totodată, urmărește în permanență a acestuia. Până în prezent, Societatea nu a utilizat instrumente financiare derivate de credit pentru a reduce riscul de credit aferent expunerii faţă de vreun debitor.
Expunerea maxima a Societatii la riscul de credit aferent conturilor curente si depozitelor la banci este:
| Rating 31 decembrie 2024 Termen scurt/ lung |
31 decembrie 2024 |
Rating 31 decembrie 2023 Termen scurt/ lung |
31 decembrie 2073 |
|
|---|---|---|---|---|
| Numerar și echivalente de | ||||
| numerar: | ||||
| BRD | F2/BBB+ | 8.547.567 | F2/BBB+ | 5.017.396 |
| ING Bank | F1/A+ | 385.119 | F1/A+ | 1.771.330 |
| Banca Transilvania | F3/BBB- | 1.113.748 | B/BB+ | 5.790.755 |
| Banca Comercială Română | F2/BBB+ | 8.438.074 | F2/BBB+ | 47.615.229 |
| Total | 18.504.508 | 60.194.710 |
Activele de mai sus nu sunt depreciate sau restante, fiind incadrate in Stadiul 1.
Riscul de credit este diversificat si prin plasarea disponibilitatilor banei. Totodata, conturile curente si depozitele sunt detinute la banci din Romania, aceste institutii avand un rating satisfacator. In aceste conditii, conturile curente si depozitele bancare ale Societatii au un risc de credit scazut deoarece acestea sunt constituite la institutii bancare renumite.
Riscul de piață reprezintă riscul actual sau viitor de a înregistra pozițiilor din bilanț și din afara bilanțului datorită fluctuațiilor nefavorabile cauzate de modificarea prețurilor acțiunilor acțiunilor, fluctuația ratelor de dobândă, a cursului valutar sau a prețurilor). Conducerea Societății stabilește limitele de risc ce pot fi acceptate, limite ce sunt monitorizate regulat. Totuși, utilizarea acestei abordări nu duce la prevenirea pierderilor în afara limitelor stabilite în situația unei fluctuații mai semnificative a pieței.
Riscul de poziție este asociat portofoliului de instrumente financiare evaluate la valoare justă care utilizează data de intrare de nivel 1, deținut de către Societate cu intenția de evoluția favorabilă a prețului respectivelor active financiare sau de eventualele cupoane acordate de emitenţi. Societatea este expusă riscului de poziţie, atât faţă de cel general, cât şi faţă de cel specific, datorită plasamentelor efectuate în titluri de stat, acţiuni şi unităţi de fond.
Conducerea a urmărit și urmărește în permanență reducerea la minimum a posibilelor efecte adestui risc financiar, printr-o politică activă de diversificare prudențială a portofoliului, precum și prin utilizarea uneia sau a mai multor tehnici de diminuare a riscului în funcție de tranzaționare sau a evoluției preţurilor de piaţă aferente instrumentelor financiare deţinute de Societate.
La 31 Decembrie 2024 activele financiare la nivelul 1 al ierarhiei valorilor juste reprezintă participații în acțiuni care însumează 62,0% din valoarea totală a portofoliului administrat. O variație pozitivă de 10% a prețurilor acțiunilor evaluate prin marcare la paloare justă prin alte elemente ale rezultatului global ar determina creșterea capitalurilor proprii înregistrate la 31 decembrie 2024 cu 92.451.258 lei, variația negativă având un impact egal și de semn contrar.
În ceea ce privește participațiile în acțiuni ale căror valori sunt recunoscute prin contul de profit și pierdere pe baza datelor de intrare de nivel 1, variațiilor respective s-ar reflecta într-o majorare cu 27.503.708 lei a rezultatului înainte de impozitare aferent exercițiului financiar încheiat la 31 Decembrie 2024, o variație negativă având un impact egal şi cu efect contrar.
Activele financiare din portofoliul de acțiuni și părți sociale deținute de Transilvania Investments la data de 31 decembrie 2024, pentru care valoarea justă este estimată prin utilizarea datelor de intrare de nivel 3, reprezintă participații majoritare sau minoritare la emitenți listați cu o lichiditate nerelevantă și la societăți de tip închis. Ponderea acestor active în valoarea portofoliului de acțiuni și părți sociale al Transilvania Investments la data de 31.12.2024 este de 29,8%, iar prin raportare la instrumentele de Transilvania Investments la 31 decembrie 2024 reprezintă 26,3% din total valoare.
În contextul politicii și procedurii privind evaluarea activelor în scopul raportării financiare definite la nivelul Transilvania Investments, managementul societății apreciază că valorile juste aferente acestor participații sunt rezultatul unor estimări bazate pe ipoteze și metodologii adecvate. Luarea în considerare a unor ipoteze alternative prin modificări la nivelul datelor de intrare utilizate în evaluare, ar conduce la valori juste diferite care ar determina următoarele efecte asupra contului de profit și pierdere:
| Tehnica de evaluare utilizată |
Modificarea datelor de intrare neobservabile utilizate în evaluare |
Impact asupra contului de profit și pierdere |
|---|---|---|
| Creștere de 10% a multiplului / multiplilor | 840.409 | |
| Abordarea prin piață | Scădere de 10% a multiplului / multiplilor | (840.356) |
| Creștere de 10% a discountului pentru lipsă de lichiditate | (353.398) | |
| Scădere de 10% a discountului pentru lipsă de lichiditate | 353.404 | |
| Creștere de 10% a marjei Ebitda | 47.446.261 | |
| Scădere de 10% a marjei Ebitda | (47.445.286) | |
| Majorare cu 0,5% a costului mediu ponderat al capitalului | (21.740.215) | |
| Abordarea prin venit | Diminuare cu 0,5% a costului mediu ponderat al capitalului | 22.873.244 |
| Majorare cu 0,5% a ratei de creștere pe termen lung | 3.209.212 | |
| Diminuare cu 0,5% a ratei de creștere pe termen lung | (3.215.624) | |
| Creștere de 10% a prețului pentru terenuri | 3.546.678 | |
| Scădere de 10% a prețului pentru terenuri | (3.546.678) | |
| Abordare prin active | Majorare cu 0,5% a ratei de capitalizare a chiriei | (696.288) |
| Diminuare cu 0,5% a ratei de capitalizare a chiriei | 1.140.479 |
Analiza de senzitivitate acoperă un procent de 98,4% din valoarea portofoliului de participații în acțiuni și părți sociale deținute de Transilvania Investments la data de 31 decembrie 2024 care se încadreaza pe nivelul 3 al ierarhiei valorilor juste. Aceasta a fost efectuată luând în calcul date de intrare neobservabile considerate relevante, cu efect asupra valorilor estimate, și posibile variații ale indicatorilor respectivi. În cadrul analizei, variația unui parametru de intrare presupune menținerea valorilor pentru celelalte variabile utilizate în metodologia de evaluare aplicată.
Pentru portofoliul de unități de fransilvania Investments la 31.12.2024, o modificare cu ±10% a valorii unitare a activului net (VUAN) utilizată ca reper al valorii juste ar determina la nivelul de profit și pierdere o creștere / scădere de 2.267.944 lei.
În ceea ce priveşte portofoliul de titluri de Transilvania Investments la 31 Decembrie 2024, pentru analiza de senzitivitate s-a avut în vedere o variație de ±10% a reperului de Bloomberg utilizat la stabilirea valorii juste, ceea ce ar conduce la modificări de valoare în contul de profit și pierdere printr-o creștere / scădere de 11.593.451 lei.
Riscul de concentrare priveste toate activele de Societate, indiferent de perioada de deținere a acestora, iar prin intermediul diminuării acestui tip de risc se urmăreşte evitarea înregistrării unei expuneri prea mari față de un singur debitor/emitent la nivelul Societății.
Politica Conducerii de diversificare a expunerilor se aplică asupra structurii modelului de afaceri, precum şi asupra structurii expunerilor la riscurile financiare.
Astfel, această politică de diversificarea portofoliului prin evitarea expunerii excesive față de un debitor, emitent, ţară sau regiune geografică; diversificarea structurii financiare are în vedere evitarea expunerii excesive faţă de un anumit tip de risc financiar.
Pentru atingerea acestui scop. Societatea deruleaza un amplu proces de restructurare a portofoliului și de remodelare a politicilor de afaceri. La 31.12.2024 se înregistrau concentrări fata de companii ce activeaza pe sectorul bancar ca principal sector generator de venituri si companii ce activeaza pe sectorul turism și recreere urmare a deținerilori storice ale Transilvania Investments.
Aceste sectoare sunt incluse în programele de restructurare a portofoliului, atât prin valorificări în condițiile pieței, cât și prin diminuarea ponderii acestora în total portofoliu prin majorarea ponderilor unor companii ce activeaza in alte sectoare în total portofoliu.
Societatea este ușor expusă fluctuațiilor cursului de schimb valutar, în cazul acțiunilor achiziționate de pe pieţele externe, detinerilor la anumite fonduri de investitii, disponibilităţilor deţinute în valută, creanţelor şi obligaţiilor în alte valute, precum şi creanţelor şi obligaţiilor în lei, dar care prin consolidate în raport cu alte valute, de regulă în EUR şi/sau USD.
Societatea nu a fost nevoită să utilizează la această dată instrumente financiare derivate pentru a se proteja de fluctuațiile cursului de schimb RON/alte valute.
Prin determinarea și monitorizarea pozițiilor nete în valută și a volatilității cursului de schimb, Societatea își propune realizarea unui portofoliu optim corelat între valoarea activelor exprimate în valută versus valoarea activelor și pasivelor totale ale Societății.
Activele şi datoriile financiare ale Societății în lei și valute la 31 decembrie 2024 pot fi analizate după cum urmează:
| RON | EUR | GBP | USD | Tota | |
|---|---|---|---|---|---|
| Active financiare | |||||
| Casa și conturi la bănci | 18.001.885 | 468.894 | 579 | 35.911 | 18.507.269 |
| Active financiare la valoarea justa | |||||
| prin alte elemente ale rezultatului | |||||
| global | 942.398.854 | 84.787.947 | 1.027.186.801 | ||
| Active financiare la valoarea justa | |||||
| prin contul de profit si pierdere | 732.045.656 | 7672045.656 | |||
| Titluri de stat recunoscute la valoare | |||||
| justă prin contul de profit şi pierdere | 117.881.986 | 117.881.986 | |||
| Active financiare la cost amortizat | 7.543.596 | 11.316 | 7.554.912 | ||
| Total active financiare | 1.817 371.977 | 85, 268 57 | 579 | 35,911 | 1.903.176.624 |
| Datorii financiare | |||||
| Datorii financiare (la cost amortizat) | 23.044.914 | 23.044.914 | |||
| Datorii din contracte de leasing | 1.384.287 | 1.384.287 | |||
| Total datorii financiare | 23.044.914 | 1.384.787 | 24.429.201 | ||
| Poziţia valutara netă | 1.794.827.063 | 83.883.870 | 579 | 35,911 | 1.878.747.423 |
Activele şi datoriile financiare ale Societății în lei și valute la 31 decembrie 2023 pot fi analizate după cum urmează:
| RON | EUR | GBP | USD | Total | |
|---|---|---|---|---|---|
| Active financiare | |||||
| Casa și conturi la bănci | 58.239.589 | 1.767.334 | 552 | 195.027 | 60.2021503 |
| Active financiare la valoarea justa | |||||
| prin alte elemente ale rezultatului | |||||
| global | 804.821.826 | 70.252.769 | 875.074.595 | ||
| Active financiare la valoarea justa | |||||
| prin contul de profit si pierdere | 811.804.885 | 811.804.885 | |||
| Titluri de stat recunoscute la valoare | |||||
| iustă prin contul de profit şi pierdere | 52.347.521 | 52.347.521 | |||
| Active financiare la cost amortizat | 2.944.171 | 11.317 | 2.955.483 | ||
| Total active financiare | 1.7 60 57.991 | 72031421 | 5572 | 195 0777 | 1.802.384.992 |
| Datorii financiare | |||||
| Datorii financiare (la cost amortizat) | 15.071.538 | 15.071.538 | |||
| Datorii din contracte de leasing | 1.009.620 | 1.009.620 | |||
| Total datorii financiare | 15.074558 | 1.009.620 | 16.081113 | ||
| Poziția valutara netă | 1.715.086.453 | 71.021.801 | 552 | 195 077 | 1.786.303.834 |
Următorul tabel prezintă sensibili sau pierderii precum și a capitalurilor proprii la posibilele schimbări la finalul perioadei de raportare ale schimb valutar în corespondență cu moneda de raportare, menținând constant toate celelalte variabile.
| 31 decembrie 2024 | 31 decembrie 2023 | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Impactul in contul de profit si pierdere |
Impactul in alte elemente ale rezultatului global |
Impactul in contul de profit si pierdere |
Impactul in alte elemente ale rezultatului global |
||
| Apreciere EUR cu 10% (2023: 10%) | 48.021 | 8.478.795 | 177.865 | 7.025.277 | |
| Depreciere EUR cu 10% (2023: 10%) | (48.021) | (8.478.795) | (177.865) | (7.025.277) | |
| Apreciere GBP cu 10% (2023: 10%) | 58 | 55 | |||
| Depreciere GBP cu 10% (2023: 10%) | (28) | (ટર) | |||
| Apreciere USD cu 10% (2023: 10%) | 5.391 | 19.503 | |||
| Depreciere USD cu 10% (2023: 10%) | (5.391) | (19.503) | |||
| Total | 53.470 | 8.478.795 | 197.423 | 7.07 - 9.977 |
O variație pozitivă de 10% a leului față de EUR, USD și GBP la 31 decembrie 2023 și respectiv la 31 decembrie 2022 ar determina o creștere a profitului Societății cu 8.478.795lei, (2023: 7.222.700 lei), toate celelelte variabile ramânând constante, o variație negativă având un impact egal și de semn contrar.
Riscul de rată a dobânzii reprezintă riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii. Fluxurile de numerar operaționale ale societății sunt afectate de variațiile ratei dobânzilor, în principal în cazul disponibilităților plasate în depozite bancare și în titluri de stat.
Prin strategia riscului de rată a dobânzii Societatea își propune optimizarea decalajului între activele sensibile la variata ratei dobânzii atât și pe orizonturi de timp astfel încât impactul variației ratei dobânzii asupra veniturilor nete din dobânzi să fie minim, rezultând încadrarea în profilul de risc asumat. Societatea are aprobate limite maximale de expunere la riscul de rata de dobanda pe termen lung. Societatea nu a utilizează la această dată instrumente financiare derivate pentru a se proteja de fluctuațiile ratei dobânzii.
La nivelul Societatii au fost adoptate politici de administrare a riscurilor, precum și o procedură privind managementul riscurilor, cu un accent principal pus pe diversificarea prudențială a portofoliului de valori mobiliare, în contextul atât al exigențelor reglementatorului pieței de capital, cât și dinamicii piețelor financiare.
Tabelul următor ilustrează ratele anuale ale dobânzii obţinute sau oferite de către Societate pentru activele şi pasivele purtătoare de dobândă pentru anul 2024:
| RON | EUR | |||
|---|---|---|---|---|
| Interval | Interval | |||
| Active financiare | Min | Max | Min | Max |
| Numerar şi echivalente de numerar | 4,30 | 5,55 |
Tabelul următor ilustrează ratele anuale ale dobânzii obţinute sau oferite de către Societate pentru activele şi pasivele purtătoare de dobândă pe parcursul anului 2023:
| RON | EUR | |||
|---|---|---|---|---|
| Interval | Interval | |||
| Active financiare | Min | Max | Min | Max |
| Numerar şi echivalente de numerar | 4,40 | 6,30 |
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 note la situațiile financiare Individuale TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (Toate sumele sunt prezentate în lei)
Tabelı de maj jos conține un rezunat al expuneratei dobânii. În tabel sunt incluse activele și pasivel Societății la valorile contablie, clasificat în funcție de rea mai recență dată dintre data modificării ratelor dobânzii și data maturiității
| cea mai recenta dala dhitre data modificani facelor dopanzii și data maturități. | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 31 decembrie 2024 | < 1 lună | 1 lună - 3 luni |
3 luni - i an |
5 ani 1 an - |
Peste 5 ani |
Nepurtător de dobandă |
Total |
| Active financiare | |||||||
| Numerar şi echivalente de numerar | 18.504.508 | 2.761 | 18.507.269 | ||||
| Active financiare recunoscute la valoare justa prin | |||||||
| alte elemente ale rezultatului global | 1.027.186.801 | 1.027.186.801 | |||||
| Active financiare recunoscute la valoare justa prin | |||||||
| contul de profit si pierdere | 732.045.656 | 732.045.656 | |||||
| Titluri de stat recunoscute la valoare justă prin | |||||||
| contul de profit şi pierdere | 117.881.986 | 117.881.986 | |||||
| Active financiare la cost amortizat | 7.554.912 | 7.554.912 | |||||
| Total active financiare | 18.504.508 | 1.884.672.116 | 1.903.176.624 | ||||
| Datorii financiare | |||||||
| Datorii financiare (la cost amortizat) | 23.044.914 | 23.044.914 | |||||
| Datorii din contracte de leasing | 31.506 | 63.010 | 283.542 | 684.552 | 321.677 | 1.384.287 | |
| Total datorii financiare | 31.506 | 63.010 | 283.542 | 684.552 | 321.677 | 23.044.914 | 224.429.201 |
| Poziția netă | 18.473.002 | (63.010) | (283.542) | (684.552) | (321.677) | 1.861.627.202 | 1.878.747.423 |
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (Toate sumele sunt prezentate în lei)
Tabela de maj jos contine un rezumat a expuneratei dobânzi. În tabel sunt incluse activele și pasivele și pasivele spoirie susificat în funcție de
| cea mai recentă dată dintre data modificării ratelor dobânzii şi data maturităţii. | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 lună - | 3 luni - | 1 an - | Peste | Nepurtător | |||
| 31 decembrie 2023 | < 1 lună | 3 luni | l an | 5 ani | 5 ani | de dobandă | Total |
| Active financiare | |||||||
| Numerar și echivalente de numerar | 60.194.710 | 7.793 | 60.202.503 | ||||
| Active financiare recunoscute la valoare justa prin | |||||||
| alte elemente ale rezultatului global | 875.074.595 | 875.074.595 | |||||
| pri Active financiare recunoscute la valoare justa |
|||||||
| contul de profit si pierdere | 811.804.885 | 811.804.885 | |||||
| Titluri de stat recunoscute la valoare justă prin | |||||||
| contul de profit şi pierdere | 52.347.521 | 52.347.521 | |||||
| Active financiare la cost amortizat | 2.955.488 | 2.955.488 | |||||
| Total active financiare | 60.194.710 | 1.742.190.281 | 1.802.384.992 | ||||
| Datorii financiare | |||||||
| Datorii financiare (la cost amortizat) | 15.071.538 | 15.071.538 | |||||
| Datorii din contracte de leasing | 11.167 | 22.334 | 80.431 | 450.528 | 321.677 | 886.137 | |
| Total datorii financiare | 11.167 | 22.334 | 80.431 | 450.523 | 321.677 | 15.071.538 | 15.957.675 |
| Poziția netă | 60.183.543 | (22.334) | (80.431) | (450.528) | 1.727.118.743 | 1.786.427.317 |
Riscul de lichiditate exprimă riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului, determinat de incapacitatea Societății de a-și îndeplini obligațiile la scadență.
Având în vedere că Transilvania Investments este un fond închis de iichiditate aferent este mai mic decât în cazul unui fond deschis de investiții, deoarece acționarii nu au opțiunea de a-și răscumpăra individual deținerile; cerințele de lichiditate sunt reducând impactul lichidității potențial reduse a portofoliului și/sau a apariției unui necesar de lichiditate foarte ridicat.
O atenţie deosebită s-a pus pe capacitatea de a investi in active lichide într-o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât Societatea, în raport cu politica sa de administrare a portofoliului, să poată face față mai ușor provocărilor piețelor financiare precum volatilitatea ridicată, necorelare, volumele reduse tranzactionate pe Bursa de Valori Bucureşti, neputinţa furnizorilor de lichiditate/market-makerilor de a-și îndeplini rolul etc.
Strategia în domeniul administrării riscului de lichiditate inițiată de conducerea Societății este de restructurare a portofoliului urmărind ca, în structura acestuia, o pondere cât ca număr de instrumente financiare, cât şi ca valoare, să fie deţinută de active cu un grad ridicat de lichiditate.
Portofoliul de actiuni al Transilvania Investments include:
Atat in contextul generat de evoluția conflictului din Ucraina, cat și in conditii de piata normale, Societatea monitorizeaza conditiile de lichiditate specifice portofoliului administrat, acolo unde participatia detinuta este inferioara pragului de 20%, conform reglementarilor specifice caracteristice managementului riscului.
Pe parcursul anului 2024, riscul de lichiditate aferent portofoliului administrat a fost gestionat proactiv printr-un mix de masuri:
Tabelul de mai jos prezintă datoriile 2024 pe baza maturității lor contractuale rămase. Sumele prezentate în tabel reprezintă fluxurile de numerar contractualizate. Fluxurile de numerar neactualizate diferă de sumele incluse in situaţia poziţiei financiare, deoarece suma din situaţia poziţiei financiare reprezintă fluxuri actualizate.
Tabelul de mai jos prezintă analizate a activelor financiare non-derivative la valori neactualizate și pe baza maturităților contractuale. Aceste active financiare sunt incluse în analiza de maturitate pe baza datei estimate de vânzare.
Când suma de plată nu este fixă, suma prezentată este determinată pe baza condițiilor existente la finalul perioadei de raportare. Plățile în valută sunt reevaluate utilizand cursul de închidere la finalul perioadei de raportare.
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (Toate sumele sunt prezentate în lei)
| 31 decembrie 2024 | ună < 1 |
1 lună - 3 luni |
3 luni - an |
1 an - 5 ani |
5 ani | fixă Peste Fără scadentă |
Total |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Numerar și echivalente de numerar Active financiare |
18.507.269 | 18.507.269 | |||||
| Active financiare recunoscute la valoare justa prin alte elemente ale rezultatului global |
1.027.186.801 | 1.027.186.801 | |||||
| Active financiare recunoscute la valoare justă în contul de profit şi pierdere |
732.045.656 | 732.045.656 | |||||
| de stat recunoscute la valoare justă prin contul de profit și pierdere Titluri |
117.881.986 | 117.881.986 | |||||
| Active financiare (la cost amortizat) | 7.554.912 | 7.554.912 | |||||
| Total active financiare | 18.507.269 | 7.554.912 | 1.877.114.442 | 1.903.176.624 | |||
| Datorii financiare | |||||||
| Datorii financiare (la cost amortizat) Datorii din contracte de leasing |
.506 2.403.443 31 |
20.641.471 63.010 |
283.542 | 684.552 | 321.677 | 23.044.914 1.384.287 |
|
| Total datorii financiare | 2.434.949 | 20.704.481 | 233.542 | 684.552 | 321.677 | 24.429.201 | |
| Impact net de lichiditate | 16.087.202 | (20.704.481) | 7.271.370 | (684.552) | (321.677) | 1.877.114.442 | 1.878.747.423 |
89
PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (Toate sumele sunt prezentate în lei)
Riscul de lichiditate (continuare) 30.6
| 31 decembrie 2023 | lună < T |
1 lună - 3 luni |
3 uni- an |
5 ani 1 an - |
5 ani | fixă Peste Fară scadentă |
Total |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Numerar și echivalente de numerar Active financiare |
503 60.202. |
60.202.503 | |||||
| Active financiare recunoscute la valoare justa prin alte elemente ale rezultatului global |
875.074.595 | 875.074.595 | |||||
| Active financiare recunoscute la valoare justă în contul de profit şi pierdere |
811.804.885 | 811.804.885 | |||||
| Titluri de stat recunoscute la valoare justă prin Active financiare (la cost amortizat) contul de profit şi pierdere |
2.955.488 | 52.347.521 | 52.347.521 2.955.488 |
||||
| Total active financiare | 503 60.202. |
2.955.488 | 1.739.227.000 | 1.802.384.992 | |||
| Datorii financiare | |||||||
| Datorii financiare (la cost amortizat) Datorii din contracte de leasing |
911 .167 4.704. । । |
10.366.627 22.334 |
80.431 | 450.528 | 321.677 | 15.071.538 886.137 |
|
| Total datorii financiare | 078 4.716. |
10.388.961 | 80.431 | 450.528 | 321.677 | 15.957.675 | |
| lmpact net de lichiditate | 55.486.425 | (10.388.961) 2.875.057 | (450.528) | 1.786.427.317 |
90
Anul 2024 a fost un an de tranziție economică și politică, caracterizat de o creștere economică modestă, inflație ridicată, presiuni fiscale și incertitudini semnificative. În acest context, companiile și investitorii s-au confruntat cu un mediu de afaceri volatil, necesitând o abordare prudentă și o gestionare eficientă a riscurilor macroeconomice.
Pe plan extern, anul 2024 a fost dominat de evenimente majore care au avut un impact semnificativ asupra piețelor globale. Tensiunile geopolitice din diverse regiuni, alături de politicile monetare restrictive adoptate de marile bănci centrale pentru a combate inflația, au generat un mediu de incertitudine accentuată. Fluctuațiile prețurilor materiilor prime si perturbările lanțurilor de amplificat efectele negative asupra pieței internaționale, afectând, implicit, fluxurile de capital și apetitorilor. În același timp, tendințele globale de digitalizare și tranziție către economiile verzi au creat oportunități, însă acestea au fost temperate de contextul de volațilitate existent.
Activitatea investițională a Societății s-a adaptat la contextul intern și internațional, caracterizat de un grad sporit de impredictibilitate.
Conducerea Societății nu poate estima în mod credibilor financiare indus de o serie de factori relevanți precum declinuri viitoare ale lichidiții piețelor financiare și ale cotațiilor activelor financiare, determinate de creșterea volatilității piețelor de capital și a celor valutare. Cu toate acestea, Conducerea Transilvania Investments nu estimează dificultăți în îndeplinirea angajamentelor acesteia față de acționari și a obligațiilor față de terți, fluxurile de numerar curente și cele estimate pentru perioada viitoare pentru a acoperi datoriile către terți, respectiv angajamentele rezultate din implementarea politicii de remunerare a acționarilor.
Riscul operational este definit ca fiind riscul de pierdere determinat fie de utilizarea unor procese, sisteme si resurse umane inadecvate sau care nu si-au in mod corespunzator, fie de evenimente si actiuni externe si include si riscul juridic. La nivelul Transilvania hvestments este implementat un sistem de gestionare a acestor riscuri organizat pe trei nivele de aparare:
Riscurile operationale de la nivelul structurilor organizatorice sunt evaluate trimestrial, in vederea monitorizarii, gestionarii si mentinerii unui nivel ridicat de constientizare a acestora. Pe parcursul anului 2024 au existat evenimente de materializare a unor riscuri operationale la nivelul departamentelor functionale ale Societatii. Acestea au fost gestionate in asa fel incat sa nu impiedice continuitatea desfasurarii activitatii in conditii optime.
Regulamentul (UE) 2019/2088 stabileste pentru participantii la piata financiara si consultantii financiari norme privind transparenta in legatura cu integrarea riscurilor legate de durability related disclosures in the financial services sector), luarea în considerare a efectelor negative asupra durabilitatii in cadrul activitatilor lor si furnizarea informatiilor privind durabilitatea in ceea ce priveste produsele financiare.
Conform Strategiei si Declaratiei de Politica Investitionala aprobatate de actionari, Societatea urmărește introducerea treptata a factorilor ESG în cadrul analizelor prealabile operatiunilor de natura învestitionala.
În prezent, Societatea nu integreaza riscurile legate de durabilitate în deciziile sale de investitii, dar considera ca fiind importanta necesitatea reevaluarii cu periodicitate a situatiei de fapt. Deasemenea, riscurile legate de durabilitate sunt considerate in prezent ca nefiind relevante, iar in care acestea s-ar materializa, impactul ar fi nesemnificativ pentru societate. Ori de câte ori Societatea va considera necesar si oportun, Politica ESG va face obiectul unor revizuiri al caror rezultat va fi comunicat investitorilor, conform reglementarilor legale în vigoare.
La nivelul Societatii, pe parcursul IV 2024 s-au implementat demersuri de intocmire a Raportului Anual de Sustenabilitate (cu referință la Standare privind Durabilitatea - ESRS), ce a inclus, printre altele, informatii privind riscurile care au o influenta sau despre care se poate preconiza în mod rezonabil ca vor avea o influenta semnificativa asupra dezvoltarii Societatii, a poziţiei sale financiare sau a performanţei sale financiare pe termen scurt, mediu sau lung.
in ceea ce privește riscurile financiare la care este expusă, Transilvania Investments a aplicat în anul 2024, și o abordare bazată pe cerințe de capital, conform Regulamentul UE nr. 575/2013 privind cerințele pentru instituțiile de credit şi societăţile de investiţii. Impactul riscurilor financiare se raportează la mărimea resurselor financiare care sunt afectate de respectivele riscuri financiare (care rezultă prin împarțirea nivelului ratei de adecvare a capitalului la nivelul minim cerut de legislatie, respectiv 8%). Transilvania Investments își propune ca nivelul de solvabilitate determinat ca raport între cerințele de capital aferente riscurilor financiare si fondurile proprii (resursele financiare) sa fie de cel puțin doua ori mai mari decât minimul necesar (rezultând un minim al ratei de adecvare a capitalului de 16%). La data de 31.12.2024 Transilvania Investments prezintă un nivel mare al indicatorului de adecvarea capitalului, respectiv de 57,67%.
Fondurile proprii ale Transilvania Investments la data de 31.12.2024, calculate în conformitate cu metodologia prevăzută de Regulamentul UE nr. 575/2013, erau de 1.114.236.488,52 lei. Fondurile proprii ale Transilvania Investments sunt fonduri proprii de nivel 1, respectiv capital social, rezerve, rezultat reportat, ale rezultatului global, din care au fost operate deducerile prevăzute de același regulament.
Obiectivele Societății în gestionarea capitalului sunt menite a proteja capacitatea acesteia de a-și continua activitatea cu scopul de a genera valoare adăugată pentru alți utilizatori ai informațiilor privind activitatea Societății precum și a menține o structură a capitalului astfel încât costul capitalului să fie redus la nivelul optim. Pentru a menține sau a ajusta structura capitalului, Societatea poate opta pentru modificarea sumei dividendelor plătite acționarilor, modificarea valorii adăugate creată pentru acționari, să emită acțiuni noi sau să vândă active pentru a reduce valoarea datoriei. Valoarea capitalului pe care Societatea trebuie să o administreze la 31 decembrie 2024 a fost de 1.830.739.498 lei (31 decembrie 2023: 1.732.766.109 lei).
ln concordanță cu alte companii din industrie, Societatea monitorizează capitalul pe baza valorii unitare a activului net. Acestă valoare este calculată ca raport între totalul activului net și numărul de acțiuni emise de Societate.
La finele exerciţiului financiar 2024, Societatea continuă să fie implicată în lițiții specifice activității pe care o desfâsoară. Conducerea Societăţii consideră că acestea nu vor avea un efect advers semnificativ asupra rezultatelor economice şi a poziţiei financiare ale Societăţii, aşa cum sunt reflectate în prezentele situaţii financiare
Pe parcursul exerciţiul financiar 2024 litigiile existentea drepturilor Societăţii, litigii în cadrul cărora sunt apărate alte drepturi patrimoniale ale Societăţii.
La data de 31 decembrie 2024 si la 31 Decembrie 2023, Societatea nu înregistrează datorii contingente.
Legislaţia fiscală din România conţine reţurile de transfer între persoane afiliate încă din anul 2000. Cadrul legislativ curent defineşte principiul "valorii de piaţă" pentru tranzacţiile între persoane afiliate, precum şi metodele de stabilire a preturilor de transfer. Ca urmare, este de așteptat ca autoritățile fiscale să inițieze verificări amănunțite ale preţurilor de transfer, pentru a se asigura că rezultatul fiscal şi/ sau valoarea în vamă a bunurilor importate nu sunt distorsionate de efectul prețurilor pelațiile cu persoane afiliate. Societatea nu poate cuantifica rezultatul unei astfel de verificări.
Prin Raportul curent nr. 1568/ 14.03.2025 Societatea a informat investitorii despre o situație exceptională identificată în cazul filialei S.C.Nova Tourism S.A. cu consecința actualizării valorii juste a pachetului de acțiuni deținut de Transilvania Investments Alliance S.A. la Nova Tourism Consortium S.A., rezultând o ajustare de -56,26 milioane lei. Cauzele care au determinat această ajustare au fost prezentate in Nota 29 din prezentele situații financiare.
In conformitate cu propunerea Directoratului de distribuire a profitului aflată pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor din 29/29.04.2025, Societatea va supune aprobării acţionarilor repartizarea profitului net realizat în exercițiul financiar 2024 astfel:
| Destinație | Suma (lei) |
|---|---|
| Dividende | 32.436.657 |
| Alte rezerve - surse proprii de finanțare constituite din profit | 15.601.548 |
| TOTAL profit realizat şi repartizat | 48.038.205 |
Nu au fost înregistrate alterioare datei situaţiilor financiare care să necesite ajustări sau prezentarea în situaţiile financiare.
În conformitate cu prevederile art. 67 alin (2) lit. c din Legea nr. 24/2017, subsemnatii MOLDOVAN MARIUS-ADRIAN - Preşedinte Executiv, CORPACIAN STELA - Vicepreşedinte Executiv şi RAŢ RĂZVAN-LEGIAN- Vicepreședinte Executiv, în calitate de reprezentanți legali ai TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A., cu sediul în localitatea BRAŞOV, str. NICOLAE IORGA nr. 2, județul BRAŞOV, Cod Unic de inregistrare 3047687,
formulăm prezenta declarație privind măsura în care Situațiile financiare anuale individuale întocmite pentru exercițiul financiar 2024 prezintă în mod corect din toate punctele de vedere semnificative poziția financiară a TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. la 31 decembrie 2024 și a rezultatului operațiunilor sale încheiate la această dată în conformitate cu cerințele normelor de contabilitate din România și anume Legea Contabilității nr. 82/1991 - republicată și a Normei 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare.
Subsemnații declarăm că ne asumăm răspunderea pentru întocmirea Situațiilor financiare anuale individuale pentru exercițiul financiar 2024 și confirmăm că:
a) Politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale individuale sunt în conformitate Norma A.S.F. nr. 39/2015;
b) Situaţiile financiare anuale individuale, întocmite de Societate pentru exerciţiul financiar 2024, în baza reglementărilor legale în vigoare enumerate mai sus, oferă o imagine fidelă, corectă și conformă cu realitatea a activelor, poziției financiare, profitului și alte elemente ale rezultatului global, mișcărilor în capitalurile proprii, fluxurilor de trezorerie, date informațive, situația activelor imobilizate și a celorlalte informații cuprinse în notele explicative;
c) Raportul Directoratului (care însoțeste Situațiile financiare anuale), cuprinde o analiză corectă a dezvoltării și performanțelor Societății, fiind descrise principalele riscuri și incertitudini specifice activității desfășurate de către Societate, ca Fond de Investiții Alternative destinat investitorilor de retail, de tip închis, diversificat, înființat ca societate de investiții, autoadministrat, constituit prin Act Constitutiv.
d) Societatea își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.
Drept pentru care, în numele Directoratului societăţii, dăm prezenta declaraţie, care va însoţi Situaţiile financiare anuale intocmite de Societate pentru exerciţiul financiar 2024, avizate de Consiliul de Supraveghere și aprobate de Adunarea Generală Ordinară a Actionarilor.
Situațiile financiare sunt auditorul statutar MAZARS ROMANIA S.R.L., raportul de audit fiind prezentat împreună cu Situațiile financiare.
Presedinte Executiv MOLDOVAN MARIUS-ADRIAN
Vicepresedinte Executiv CORPACIAN STELA
Vicepresedinte Executiv RAT RAZVAN-LEGIAN

Aprobat de Consiliul de Supraveghere la data de 21.03.2025
RAPORTUL CONSILIULUI DE SUPRAVEGHERE
PENTRU
EXERCIŢIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024
Raportul Consiliului de Supraveghere întocmit pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2024 este realizat luând în considerare principalele prevederi ale următoarelor reglementări:
Transilvania Investments Alliance este fond de Investiții alternativ destinat investitorilor de retail (F.I.A.I.R), de tip închis, diversificat, înființat ca societate de investiții, autoadministrat, autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiara prin Decizia nr. 150 din 09.07.2021.
Acțiunile emise de Transilvania Aliance se tranzacționează la Bursa de Valori București (simbol TRANSI), la categoria Premium, segmentul Principal și sunt deținute de acționari individuali și instituționali, atât români cât și străini.
Conform prevederilor Actului Constitutiv, Transilvania Investments este administrată în sistem dualist de către un Directorat care îşi desfăşoară activitatea sub controlul Consiliului de Supraveghere.
Consiliul de Supraveghere este compus din cinci membri, persoane fizice, aleși de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, prin vot secret, pentru un mandat de patru ani.
Membrii Consiliului își desfășoară activitatea în baza contractelor de administrare aprobate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, a Regulamentului de Organizare al Consiliului de Supraveghere și a Actului Constitutiv al Societății.
În conformitate cu prevederile cuprinse în Legea societăţilor, toţi membrii Consiliului de Supraveghere sunt membri neexecutivi, întrucât niciunul dintre membri nu deţine o funcţie executivă în cadrul societăţii, societatea fiind administrată în sistem dualist.
Pe parcursul exercițiului financiar 2024, componența Consiliului de Supraveghere a fost următoarea:
dl Abrudan Patrițiu Președinte
dl Nicoară Marius Petre Vicepreședinte
dl Frățilă Constantin membru.
dl Abrudan Patrițiu Președinte
dl Nicoară Marius Petre Vicepreședinte
dl Frățilă Constantin membru
dl Turcu Vasile Cosmin membru
dl Bozgan Horia Cătălin membru
dl Abrudan Patrițiu Președinte
dl Nicoară Marius Petre Vicepreședinte
dl Frățilă Constantin membru
Noua componență a Consiliului de Supraveghere a fost autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Autorizația nr. 73/11.07.2024, respectiv:
dl Abrudan Patrițiu Președinte
dl Nicoară Marius Petre Vicepreședinte
dl Frățilă Constantin membru
di Turcu Vasile Cosmin membru
dl Bozgan Horia Cătălin membru.
În data de 27.12.2024, dl Frățilă Constantin a comunicat Societății opțiunea de încetare a mandatului de membru al Consiliului de Supraveghere (demisia), începând cu data de 01.01.2025.
Având în vedere că mandatul Consiliului de Supraveghere expira în data de 19.04.2025, prin Hotărârea nr. 1 din 16.12.2024, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a aprobat alegerea Consiliului de Supraveghere, format din 5 membri, respectiv: dl Bozgan Horia - Cătălin, dl Nicoară Marius - Petre, dl Turcu Vasile -Cosmin, dl Abrudan Patrițiu și dna Tiron - Tudor Adriana, pentru un mandat de 4 ani, cuprins între data de 20.04.2025 și data de 19.04.2029. Exercitarea atribuțiilor se va face numai după obținerea deciziei de aprobare care va fi emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Cu privire la evaluarea independenţei membrilor săi, Consiliul de Supraveghere a adoptat criteriile de evaluare prevăzute de Codul de Guvernanţă Corporativă al BVB.
Prin raportare la aceste criterii, în anul 2024 Consiliul de Supraveghere a avut în componenţa sa un număr de patru membri independenți, respectiv domnii Abrudan Patrițiu, Nicoară Marius – Petre, Turcu Vasile – Cosmin și Bozgan Horia - Cătălin.
Atribuţiile şi responsabilităţile membrilor Consiliului sunt prevăzute de Actul Constitutiv al Societății și sunt detaliate în cadrul "Reglementărilor interne" ("Politici și proceduri privind funcționarea Transilvania Investments Alliance S.A. în calitate de A.F.I.A.",
Printre atribuțiile Consiliului de Supraveghere se regăsesc următoarele:

În anul 2024, Consiliul de Supraveghere, prin sistemul de raportare, a monitorizat poziţia şi perspectivele Societăţii şi a îndeplinit prerogativele în conformitate cu legislaţia în vigoare, Actul Constitutiv al Societăţii, Codul de Guvernanţă Corporativă aplicabil, Regulamentul A.S.F. nr. 2/2016 şi cu reglementările interne.
În vederea îndeplinirii obligațiilor de formare și perfecțională continuă stabilite prin reglementările A.S.F., în anul 2024, membri ai Consiliului de Supraveghere au participat la "Programul de pregătire profesională continuă a personalului pentru anul 2024", organizația Profesioniștilor Pieței de Capital, în perioadele 31.10.2024-01.11.2024 și 20.11.2024-21.11.2024. De asemenea, membri ai Consiliului a participat la programul "Guvernanța corporativă care creează valoare", organizat de Envisia în parteneriat cu Bursa de Valori București.
În anul 2024, Consiliul de Supraveghere a analizat poziţia financiară şi perspectivele de dezvoltare ale Societăţii şi şi-a îndeplinit prerogativele prevăzute de legislaţia în vigoare, Actul Constitutiv al societăţii, Codul de Guvernanţă Corporativă aplicabil, Regulamentul A.S.F. nr. 2/2016, Regulamentul de Organizare și Funcţionare a Consiliului de Supraveghere şi de celelalte reglementări interne relevante.
Responsabilitățile de bază ale Consiliului de Supraveghere cu privire la aplicarea principiilor guvernanței corporative sunt menționate în Actul constitutiv al societății și sunt dezvoltate în politicile și regulamentele interne.
Pe întreg parcursul anului 2024, Consiliul de Supravegheat activitatea Directoratului societăţii în ceea ce priveşte conducerea societăţii şi a monitorizat în permanenţă rezultatele activităţii Directoratului.
in toate cazurile impuse de legislaţia, de Actul Constitutiv sau de reglementările interne ale societăţii, Consiliul de Supraveghere a adoptat hotărâri întemeiate pe analize cuprinse în Notele înaintate de către Directorat și de către compartimentele specializate din cadrul societății, precum și în baza recomandărilor emise de comitetele constituite la nivelul Consiliului.
În anul 2024, s-au desfășurat 34 (treizecișipatru) ședințe ale Consiliului de Supraveghere, din care: 11 (unsprezece) ședințe cu prezența fizică, 1 (una) ședință în sistem videoconferință și 22 (douzecișidouă) ședințe organizate prin corespondență electronică.
În cadrul şedinţelor organizate la sediul societăţii şi în sistem videoconferinţă au participat, cu statut de invitaţi, membrii Directoratului, Administratorul de risc şi Ofiţerul de conformitate, şefi de departamente din cadrul societății, fiind furnizate Consiliului de Supraveghere atât verbal cât şi în scris, informații detaliate, la timp și în mod regulat, cu privire la aspectele de importanță relevanță pentru societate, inclusiv despre execuţia B.V.C., a programului de investiţii, a evoluţiei activului net calculat şi a managementului riscului, precum și despre poziția financiară și strategia de afaceri a societății, Planul de continuitate a afacerii (Business Continuity Plan/BCP) și Raportul de sustenabilitate pentru anul 2023.
În continuare, prezentăm o sinteză a principalelor hotârâri adoptate de Consiliul de Supraveghere în cursul anului 2024:
avizarea rezultatelor financiare anuale preliminare pentru exercițiul financiar 2023;
avizarea situațiilor financiare anuale încheiate la 31.12.2023, a situațiilor financiare interimare simplificate la 31.03.2024, a situațiilor financiare interimare simplificate la 30.06.2024 și a situațiilor financiare interimare simplificate la 30.09.2024;
avizarea propunerii privind repartizarea pe destinații a profitului net realizat în exercițiul financiar 2023;
avizarea propunerii Directoratului privind Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2024;
aprobarea rapoartelor Directoratului pentru exercitiul financiar 2023, trim. I 2024, semestrul I 2024 și trim. III 2024;
aprobarea Strategiei Transilvania Investments Alliance S.A. 2024 2028;
Aprobarea Declaraţiei de politică investiţională (DPI) a Transilvania Investments Alliance 2024-2028:
aprobarea rapoartelor anuale pentru 2023 ale Consiliului de Supraveghere, Comitetului de Remunerare și Comitetului de Audit;
aprobarea Raportului privind conflictul de interese la nivelul Consiliului de Supraveghere anul 2023:
aprobarea Planului de audit intern pentru anul 2024;
numirea DELOITTE AUDIT S.R.L. în calitate de auditor financiar al Transilvania Investments Alliance S.A. pentru un mandat de 3 ani și semnarea, sub condiția numirii de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, a contractului de prestări servicii având ca obiect auditarea situațiilor financiare pentru exerciţiile financiare aferente anilor 2025, 2026 şi 2027;
numirea FORVIS MAZARS S.R.L. în calitate de auditor intern pentru un mandat de 2 ani (01.01.2025 - 31.12.2026);
aprobarea Politicii de comunicare a Societății;
aprobarea Raportului de sustenabilitate pentru anul 2023;
aprobarea Regulamentului de Guvernanță Corporativă actualizat.
avizarea propunerii Directoratului de aprobare a valorificării participaţiei deţinute de Societatea NOVA TOURISM CONSORTIUM S.A. la Societatea Hoteluri Restaurante SUD S.A.;
aprobarea continuării și întreprinderii tuturor demersurilor necesare pentru rezilierea contractului de cesiune nr. 124/18.01.2024 și a celui de garantie reală nr. 125/18.01.2024 încheiate de NOVA TOURISM CONSORTIUM S.A. și repunerea părților în situația anterioară, datorită imposibilității executării garanțiilor, în urma intervenției Autorității de Supraveghere Financiară;
aprobarea încheierii de către Transilvania Investments Alliance S.A. a unui contract de asistență juridică cu o casă de avocatură în vederea contestării Deciziei A.S.F. nr. 385/18.04.2024;
constatarea faptului că dl Frățilă Constantin, membru al Consiliului de Supraveghere al Transilvania Investments Alliance S.A., se află într-un potențial conflict de interese în legătura cu contractul de vânzare de acțiuni autentificat sub nr. 124/18.01.2024 încheiat de NOVA TOURISM CONSORTIUM S.A.;
dispunerea de măsuri privind limitarea accesului dlui Frățilă Constantin la documente și informații în legătura cu contractul de vânzare de acțiuni autentificat sub nr. 124/18.01.2024 încheiat de NOVA TOURISM CONSORTIUM S.A., cu respectarea prevederilor P.P.A.F.I.A. și a cadrului legal incident conflictului de interese;
constatarea faptului că dl Frățilă Constantin, membru al Consiliului de Supraveghere al Transilvania Investments Alliance S.A., se află într-un conflict de interese având în vedere calitatea de

Consultant în management în cadrul societății Hoteluri Restaurante Sud S.A. (societate controlată indirect de Transilvania Investments Aliance S.A.), calitate declarată în cuprinsul documentului Curriculum vitae, inclus în documentația înregistrată la societate sub nr. 6009 din 09.09.2024;
dispunerea de măsuri privind limitarea accesului dlui Frățilă Constantin la documente și informații în legătură cu societățile NOVA TOURISM CONSORTIUM S.A. și HOTELURI RESTAURANTE SUD S.A., cu respectarea prevederilor P.P.A.F.I.A. și a cadrului legal incident conflictului de interese;
constatarea existenței unui conflict de interese consumat la nivelul dlui Frățilă Constantin, membru C.S., ca urmare a tranzacţiilor imobiliare dintre societatea HOTELURI RESTAURANTE SUD S.A. (societate controlata indirect de T.I.A.), în calitate de cumpărător, și ALCOREX BUILDING S.R.L., în calitate de vânzĂtor, societate deținută 100% de dl Frățilă Constantin și în care dl Frățilă are calitatea de Administrator unic și Director General;
avizarea deciziei Directoratului privind aprobarea opțiunilor de vot referitor la vânzarea de imobile din patrimoniul societății T.H.R. MAREA NEAGRĂ S.A., în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 19/20.02.2024;
avizarea deciziei Directoratului privind operațiunea de subscriere în cadrul Programului de Răscumpărare ce va fi implementat de TURISM HOTELURI ȘI RESTAURANTE MAREA NEAGRĂ S.A.;
aprobarea Planului de acțiune în vederea restructurării portofoliului Transilvania Investments Alliance S.A. - actualizat septembrie 2024 și octombrie 2024;
aprobarea componenței consultative ale Consiliului, ca urmare a modificărilor intervenite în structura Consiliului de Supraveghere pe parcursul anului 2024;
aprobarea evaluării continue a adecvării următorilor membri ai Consiliului de Supraveghere: dl Abrudan Patrițiu, dl Nicoară Marius - Petre și dl Frățilă Constantin;
aprobarea evaluărilor adecvării prealabile a persoanelor propuse pentru exercitarea funcțiilor de Președinte și Vicepreședinte al Directoratului, respectiv dl Buliga Mihai, dna Corpacian Stela și dl Raț Răzvan - Legian;
aprobarea evaluării adective a membrilor Directoratului, elaborată de Comitetul de Nominalizare conform prevederilor din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019;
aprobarea numirii dlui Buliga Mihai în funcția de membru al Directoratului, Președinte Executiv, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 21.04.2024, sub condiţia autorizării acestuia de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, sau de la o dată ulterioară de la care A.S.F. va emite respectiva autorizaţie;
aprobarea numirii dnei Corpacian Stela în funcția de membru al Directoratului, Vicepreședinte Executiv, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 21.04.2024, sub condiţia autorizării acesteia de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, sau de la o dată ulterioară de la care A.S.F. va emite respectiva autorizație;
aprobarea numirii dlui Raț Răzvan Legian în funcția de membru al Directoratului, Vicepreședinte Executiv, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 21.04.2024, sub condiţia autorizării acestuia de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, sau de la o dată ulterioară de la care A.S.F. va emite respectiva autorizaţie;
aprobarea Rapoartelor de reevaluare realizate conform prevederilor art. 27 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 pentru dl Turcu Vasile - Cosmin și pentru dl Bozgan Horia - Catalin, aleși în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere prin Hotarârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 22.04.2024;

aprobarea evaluării adective a membrilor Consiliului de Supraveghere, elaborată de Comitetul de Nominalizare conform prevederilor din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019;
aprobarea raportului de (re)evaluare a adecvării individuale a domnului Marius Adrian Moldovan în calitate de Membru al Directoratului Transilvania Investments Alliance S.A., exercitând funcția de Președinte Executiv;
aprobarea Matricei privind evaluarea adecvării în mod colectiv a Directoratului Transilvania Investments Alliance S.A. (dl Marius - Adrian Moldovan, dna Stela Corpacian, dl Răzvan - Legian Rat);
aprobarea numirii domnului Marius ~ Adrian Moldovan, în calitate de Membru al Directoratului, exercitând funcția de Președinte Executiv, pentru o durată a mandatului cuprinsă între data autorizării acestuia de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și data de 20 aprilie 2028, respectiv data expirării mandatului Directoratului;
aprobarea Rapoartelor de reevaluare a adecvării individuale ale domnilor Abrudan Patrițiu -Președinte, Nicoară Marius - Petre - Vicepreședinte, și Frățilă Constantin - membru al Consiliului de Supraveghere;
aprobarea Rapoartelor de evaluare a adecvării individuale ale persoanelor care au depus dosarul de candidatură pentru alegerea în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al Transilvania Investments Alliance S.A. în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 16.12.2024;
revizuirea Politicilor şi procedurilor privind funcţionarea Transilvania Investments Alliance S.A. în calitate de A.F.I.A. (notificate ulterior Autorității de Supraveghere Financiară);
aprobarea îndeplinirii indicatorilor de performanţă pentru anul 2023 de către membrii Consiliului de Supraveghere, membrii Directoratului și persoanele care ocupă funcții cheie;
aprobarea propunerii care urma să fie prezentată în cadrul Adunarii Generale Ordinare a Acționarilor din aprilie 2024 privind stabilirea noilor remunerații lunare ale membrilor Consiliului de Supraveghere;
stabilirea remunerațiilor Directoratului al cărui mandat urma să înceapă la data de 21 aprilie 2024, sub condiţia autorizării acestuia de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, sau la o dată ulterioară la care Autoritatea de Supraveghere Financiară urma să emită respectiva autorizaţie;
aprobarea derulării unui program de răscumpărare a unui număr de 34.003.797 acțiuni proprii la prețul maxim de 0,5 lei/acțiune, având două destinații: 24.003.797 acțiuni în vederea reducerii capitalului social și 10.000.000 acțiuni pentru distribuirea cu titlu gratuit către personalul identificat în cadrul unui program Stock Option Plan;
aprobarea Politicii de remunerare a societății 2024-2028;
aprobarea criteriilor de performanță pentru anul 2024 pentru funcția Conformitate și funcția Risc;
aprobarea beneficiarilor care aderă la Planul de stimulare şi recompensare a personalului identificat prin acordare gratuită de acțiuni pentru anul 2024;
aprobarea limitelor remunerației variabile a membrilor Directoratului și ale persoanelor care ocupă funcții cheie pentru anul 2024;
aprobarea evaluării implementării Planului de asigurare a continuității și pentru situații de urgență pe semestrul II 2023 și semestrul I 2024;

aprobarea revizuirilor Planului de continuitate a afacerii (Business Continuity Plan/BCP) la nivelul Transilvania Investments Alliance S.A .;
desemnarea domnului Răzvan-Legian Raț, Vicepreședinte Executiv al Directoratului Transilvania Investments Alliance S.A., în calitate de înlocuitor al Preşedintelui Executiv al Directoratului pentru durata indisponibilităţii funcţiei (aprilie 2024);
aprobarea Raportului anual privind activitatea de administrare a riscului în cadrul societății pentru anul 2023 și a Rapoartelor riscurilor aferente trim. IV 2023, trim. I 2024, trim. Il 2024 și trim. III 2024;
aprobarea Raportului anual al Ofițerului de conformitate pentru anul 2023 și a Planului de investigații al Ofițerului de conformitate pentru anul 2024;
aprobarea Raportului anual al Ofițerului de Conformitate pentru activitatea SB/FT (conform Anexei nr. 7 la Regulamentul A.S.F. nr. 13/2019);
aprobarea Planului de activitate al Ofițerului de Conformitate pentru activitatea SB/FT pe anul 2024;
aprobarea Strategiei Transilvania Investments Alliance S.A. privind combaterea spălării banilor si a finanțării terorismului;
avizarea recomandărilor formulate de Ofițerul de Conformitate în baza analizei motivării Deciziilor de sancționare a Societății de către Autoritatea de Supraveghere Financiară nr. 1060 din 09.10.2025 și nr. 385 din 18.04.2024 și dispunerea adoptării de către Directorat a măsurilor corespunzătoare în vederea implementării acestora;
aprobarea Planului de răspuns propus de Administratorul de risc ca urmare a Alertei eveniment de natura riscului operațional, referitor la pierderea efectivă notificată de Departamentul Financiar, în legătură cu plata amenzii suportate de Societate în baza Deciziei ASF nr. 385 din 18.04.2024.
Ulterior perioadei de raportare, Consiliul de Supraveghere a aprobat Raportul Directoratului pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2024, care conține Declarația Corporativă a societății (Cap. 7), Declarația privind conformarea cu prevederile Codului de Guvernanță Corporativă (CGC) al B.V.B. la data de 31.12.2024 (Anexa 4) și Declarația privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă la data de 31.12.2024, conform Regulamentului A.S.F. nr. 2/2016, cu modificările și completările ulterioare (Anexa 5). Declarația de Guvernanță Corporativă este completată cu informațiile furnizate în prezentul Raport al Consiliului de Supraveghere. De asemenea, Consiliul de Supraveghere a aprobat Raportul de remunerare al societății pentru anul 2024, prezentat în Anexa 6 la Raportul Directoratului.
De asemenea, în cadrul responsabilităților sale, Consiliul de Supraveghere s-a asigurat că există un cadru adecvat de verificare a modului în care se aplică legislația specifică privind raportarea către A.S.F. Astfel, conform Procedurii privind îndeplinirea obligațiilor de raportare și informare, toate raportările către A.S.F. sunt verificate și semnate de conformitate. Transmiterea acestora către A.S.F. se face prin canalele de comunicare stabilite prin Regulamentul A.S.F. nr. 27/2010 privind supravegherea electronică prin raportări, de către persoane special desemnate în acest scop.
În cadrul Consiliului de Supraveghere a fost constituit și funcționează un Comitet de Audit, cu scopul de a acorda sprijin, a analiza detaliat și de a formula recomandări Consiliului în materie de control intern/audit intern şi raportare financiară.
Componența Comitetului de Audit în anul 2024 a fost următoarea:
Cu excepția dlui Frățilă Constantin, persoanele care au fost membri ai comitetului pe parcursul anului 2024 sunt independente.
In anul 2024, Comitetul de Audit s-a întrunit în 15 (cincisprezece) şedinţe. În urma dezbaterilor din cadrul acestora, au fost emise recomandări către Consiliul de Supraveghere, cu privire la:

Ulterior încheierii perioadei de raportare, în conformitate cu responsabilitățile care îi revin, Comitetul de Audit a efectuat evaluarea anuală:
Nu au fost constatate deficiențe ale activității desfășurate în anul 2024 de către Ofițerul de Conformitate, Administratorul Risc și Auditorul intern.
Evaluarea activităților de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului, și de administrare a sancțiunilor internaționale pe piața de capital pentru anul 2024 a constatat eficiența acestora și concordanța cu reglementările legale în materie.
În ceea ce privește evaluarea anuală a modului de aplicare a criteriilor relevante de monitorizare a rezultatelor activităţii conducerii superioare şi a entităţii reglementate în ansamblu, Comitetul de Audit, prin mecanisme proprii, a monitorizat permanent și a analizat rezultatele activității conducerii executive, precum și ale entității în ansamblu. Concluziile acestor analize se reflecta în procesul de evaluare continuă a membrilor Directoratului și a funcțiilor cheie.
Cu privire la Situaţiile financiare anuale pentru exerciţiul financiar 2024, Comitetul de Audit va raporta Consiliului de Supraveghere efectuarea analizei materialelor care vor fi prezentate de către Directorat, respectiv:
În cadrul Consiliului de Supraveghere a fost constituit și funcționează un Comitet de Risc, în vederea validării rapoartelor întocmite de administratorul de risc, monitorizării activităților cu impact în zona de risc și formulării de recomandări Consiliului de Supraveghere privind evitarea operațiunilor riscante și minimizarea eventualelor efecte.
Componența Comitetului de risc în anul 2024 a fost următoarea:

· în perioada 16.12.2024: dl Bozgan Horia - Cătălin - președinte, dl Abrudan Patrițiu – membru.
În anul 2024, Comitetul de Risc s-a întrunit în 8 (opt) ședințe. În cadrul acestora a fost monitorizat permanent sistemul de administrare a tuturor categoriilor de riscuri la nivelul Societății, încadrarea nivelului indicatorilor de risc în limitele stabilite intern, precum și conformitatea cu reglementările aplicabile.
Au fost analizate Diagrama riscurilor de diversificare prudențială a portofoliului și informările privind riscul de piață și riscul de lichiditate, întocmite lunar.
Recomandările comitetului către Consiliul de Supraveghere au avut în vedere:
În cursul anului 2024, acest comitet a avut următoarea componență:
Activitatea detaliată a Comitetului de Remunerare este prezentată în Roportul anual al comitetului de remunerare, anexat prezentului Raport al Consiliului de Supraveghere, întocmit în conformitate cu
prevederile Regulamentului A.S.F. nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Supraveghere Financiară.
În raportul Comitetului de Remunerare este inclusă analiza modului în care societatea aplică principiile privind remunerarea. Aceste principii sunt adaptate structurii și complexității entității, prevăd măsuri concrete de gestionare a potențialelor conflicte de interese, abordează atât criterii cantitative cât și calitative și sunt compatibile cu o administrare sigură și eficace a riscurilor pentru toate categoriile de beneficiari.
Componența acestui comitet pe parcursul anului 2024 a fost următoarea:
În cursul anului 2024, comitetul s-a întrunit în 16 (şaisprezece) şedinţe. Prezentăm o sinteză a activităţii şi a recomandărilor formulate de comitet:

Transilvania Investments Alliance asigură implementarea principiilor de guvernanță corporativă începând cu exercițiul financiar 2010, an în care a aderat în mod voluntar la Codul de Guvernanță Corporativă (C.G.C.) al Bursei de Valori București (B.V.B.).
Societatea prezintă periodic, prin Declarația "Aplici" din cadrul rapoartelor anuale, gradul de conformare cu principiile și recomandările C.G.C. al B.V.B. Începând cu luna ianuarie 2016, Societatea a implementat prevederile noului Cod de Guvernanță Corporativă al B.V.B. care este aplicabil tuturor societăților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată.
Implementarea Regulamentului de Guvernanță Corporativă în activitatea curentă a Societatii asigură protecție îmbunătățită a drepturilor, armonizarea intereselor tuturor părților implicate în relația cu compania, creșterea transparenței actului managerial printr-o comunicare susținută cu acționarii, o balanţă adecvată între conformanţă, stabilirea unor criterii transparente în procedura de alegere a membrilor Consiliului de Supraveghere și a Conducerii executive.


Aprobat de Consiliul de Supraveghere la data de 21.03.2025
În cursul anului 2024, componența Comitetului de Remunerare a fost următoarea:
în perioada 01.01.2024 14.02.2025: dl Nicoară Marius Petre președinte, dl Abrudan Patrițiu - membru, dl Frățilă Constantin - membru
în perioada 15.02.2024 21.04.2025: dl Nicoară Marius Petre președinte, dl Abrudan Patrițiu - membru, dl Bozgan Horia - Cătălin - membru
în perioada 22.04.2025 28.07.2024: dl Nicoară Marius Petre președinte, dl Abrudan Patrițiu – membru
în perioada 29.07.2024 27.10.2024: di Nicoară Marius Petre președinte, dl Frățilă Constantin - membru, dl Bozgan Horia - Cătălin - membru
în perioada 28.10.2024 31.12.2024: dl Nicoară Marius Petre președinte, dl Bozgan Horia -Cătălin - membru.
Responsabilitățile Comitetului de Remunerare au în vedere, în principal, acordarea de consultanță Consiliului de Supraveghere referitor la politica de remunerare aplicabilă în societate, monitorizarea și verificarea remunerațiilor a bonusurilor și a beneficiilor membrilor Directoratului și ale altor categorii de salariați, conform reglementărilor aplicabile.
În urma dezbaterilor din cadrul ședinței desfășurată în data de 07.03.2024, s-au transmis Consiliului de Supraveghere următoarele recomandări:
Salariul mediu brut pe societate, în funcție de care se calculează remunerațiile membrilor Consiliului de Supraveghere, este cel realizat în ultima lună a anului 2023.
Propunerea privind remunerațiile variabile, discutate în cadrul ședinței Comitetului de Remunerare din 07.03.2024, a făcut obiectul analizei Ofițerului de Conformitate și a Administratorului de Risc, nefiind semnalate neconformități sau neîncadrarea indicatorilor de risc în limitele stabilite intern și/sau în limitele prevăzute de legislația în vigoare.
Raportul de remunerare pentru anul 2023 a fost aprobat prin hotărârea Consiliului de Supraveghere din data de 07.03.2024, iar ulterior a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Transilvania Investments Alliance S.A. din 22 aprilie 2024.
Propunerea privind remuneraţiile variabilor Consiliului de Supraveghere şi ale membrilor Directoratului pentru anul 2024 a fost aprobată prin hotărârea Consiliului de Supraveghere din data de 07.03.2024.
În urma dezbaterilor din cadrul ședintei comitetului desfășurată în data de 18.09.2024, s-au transmis Consiliului de Supraveghere următoarele recomandări:
Remunerarea membrilor Consiliului de Supraveghere, a membrilor Directoratului și a personalului identificat în anul 2024
Remunerarea membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului precum și a celorlalte categorii de personal identificat s-a realizat în conformitate cu Politica de remunerare, aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 22.04.2024.
Politica de remunerare a fost elaborată cu repectarea prevederilor Legii nr.74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, Ghidului ESMA 232/2013 şi ale Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operațiuni de piață. Politica de remunerare este disponibilă pe site-ul societății, împreună cu rezultatul votului acționarilor.
Conform Politicii de remunerația membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, precum și a celorlalte categorii de personal identificat, astfel cum acestea sunt definite în politica de remunerare, constă în remunerația fixă și poate include și o componentă variabilă a remunerației.
Remuneraţiile lunare fixe ale membrilor Consiliului de Supraveghere au fost stabilite de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 22.04.2024 astfel: 2,43 salarii medii brute pe societate pentru fiecare membru al Consiliului, 2,84 salarii medii brute pe societate pentru Vicepreşedinte și 3,56 salarii medii brute pentru Preşedinte. Salariul mediu brut pe societate, în funcție de care se calculează remunerațiile membrilor Consiliului de Supraveghere, este cel realizat în ultima lună a anului 2023.
Limitele remunerației lunare fixe pentru membrii Directoratului, prevăzute în Politica de remunerare a societății, aprobată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 22.04.2024, sunt următoarele: pentru Președintele Directoratului între 3 și 6 salarii medii brute realizate în ultima lună a anului 2023, iar pentru Vicepreşedinţii Directoratului între 2,5 şi 5 salarii medii brute realizate în ultima lună a anului 2023. Nivelul efectiv al remunerației se stabilește de către Consiliul de Supraveghere.
Începând cu anul 2021, Societatea a adoptat un sistem de remunerare variabilă, bazat pe criterii de performanță calitative și cantitative. Remunerația variabilă a membrilor Directoratului și a persoanelor care dețin funcții cheie (ofițer de conformitate și administrator de risc) se aprobă de către Consiliul de Supraveghere, iar remuneraţia variabilă a celorlalte categorii de personal identificat prin Politica de remunerare, se aprobă de către Directorat, în conformitate prevederile legale în vigoare. Remuneraţia variabilă a membrilor Consiliului de Supraveghere este aprobată de adunarea generală a acționarilor prin Politica de remunerare şi prin programele Stock Option Plan.
Conform prevederilor Politicii de remuneraţia variabilă nu va depăşi 1,2% din activul total mediu aferent anului pentru care se stabileşte remuneraţia variabilă, calculat şi raportat conform prevederilor legale în vigoare.
În conformitate cu Politica de remunerare, începând cu anul 2022, remunerația variabilă este acordată exclusiv sub formă de acțiuni emise de Societate, având o componentă inițială de 60% și o componentă de 40% supusă perioadei de amânare de 3 ani.

În anul 2024, membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, precum și celorlalte categorii de personal identificat, le-a fost acordată remunerație variabilă constând în:
Menționăm faptul că remunerația variabilă prevăzută în Politica de remunerare în vigoare la data aprobării SOP 2021 (politică aprobată prin Hotărârea A.G.O.A. nr. 1/28.04.2021) era compusă din 50% acțiuni emise de societate și 50% numerar, având o componentă inițială de 50% și o componentă supusă perioadei de amânare de 50%).
Societatea a publicat în data de 19.06.2024 Documentul de informare privind atribuirea de acțiuni cu titlu gratuit personalului identificat al Transilvania Investments Alliance S.A., respectiv a unui număr de 8.000.000 acțiuni, reprezentând 0,3699% din capitalul social, acțiuni ce reprezintă remunerația variabilă aferentă programului Stock Option Plan pentru anul 2023. Componenta inițială de 60% din acțiuni a fost transferată membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului și celorlalte categorii de personal identificat, în data de 20.06.2024.
Atribuirea acţiunilor de mai sus a avut la bază hotărârea A.G.E.A. nr. 1/24.04.2023 prin care acţionarii au aprobat un program de răscumpărare a unui număr maxim de 8.000.000 acţiuni în vederea distribuirii cu titlu gratuit membrilor Consiliului de Supraveghere, ai Directoratului și personalului identificat, în cadrul unui program Stock Option Plan (2023).
Transilvania Investments a transmis către A.S.F. și a publicat pe website-ul propriu situația acțiunilor transferate în contul persoanelor care exercită responsabilități de conducere, conform prevederilor Regulamentul (UE) nr. 596/2014 și Regulamentului (UE) nr. 522/2016.
Informații privind remunerațiile plătite în anul 2024 membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului sunt disponibile în Capitolul 7.5 din Raportul Directoratului pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2024, în Raportul de remunerare al Transilvania Investments Alliance pentru anul 2024 (Anexa 6 la Raportul Directoratului pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2024) și în situațiile financiare la data de 31.12.2024.
PREȘEDINTE AU COMITETULUI DE REMUNERARE Marius - Petre NICOARĂ
Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.