Regulatory Filings • Sep 27, 2022
Regulatory Filings
Open in ViewerOpens in native device viewer

Către: Autoritatea de Supraveghere Financiară Bursa de Valori București
Raport curent întocmit în conformitate cu prevederile din Legea nr. 24/2017 (republicată) și Regulamentul ASF nr. 5/2018 (cu modificările și completările ulterioare) privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață
Data raportului: 27.09.2022 Denumirea entității emitente: Alro S.A. Sediul social: Slatina, Str. Pitești, nr.116, Jud. Olt Numărul de telefon/ fax: 0249 431 901 / 0249 437 500 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului : RO 1515374 Număr de ordine in Registrul Comerțului: J28/8/1991 Identificator Unic la Nivel European (EUID): ROONRCJ28/8/1991 Cod LEI: 5493008G6W6SORM2JG98 Capital social subscris și vărsat: 356.889.567,5 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București - Categoria Premium (simbol de piață: ALR)
Slatina, 27 septembrie 2022 - ALRO S.A. (BVB: ALR, "Compania" sau "ALRO"), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, anunță că Vimetco Extrusion, filiala din aval a ALRO responsabilă cu linia de afaceri de extrudare, a pus în funcțiune o nouă linie automată de extrudare de ultimă generație, în urma unei investiții de 10 milioane EUR. Această linie va permite Vimetco Extrusion să majoreze cu circa 11.000 de tone capacitatea de producție pentru produse din aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare, ajungând astfel la o capacitate totală de peste 35.000 de tone până la finalul anului 2022.
Alro S.A. Strada Pitești, nr. 116 Telefon: +(40) 0249 431 901 [email protected] Slatina, România Fax: +(40) 0249 437 500 www.alro.ro

Mai mult, noua linie, dezvoltată în parteneriat cu Presezzi Extrusion spa, are cel mai mic consum garantat de gaz de pe piață, fiind dotată cu un sistem eficient de economisire a energiei, precum și cu zone de răcire a apei și a aerului operate independent, concepute pentru a aloca resurse în mod eficient, reducând astfel riscul generat de un deficit de resurse.
Vimetco Extrusion a atins această țintă strategică la momentul sărbătoririi a 16 ani de activitate neîntreruptă, care se traduce printr-un progres continuu în ceea ce privește capacitatea de producție și portofoliul de produse cu valoare adăugată mare și foarte mare destinate unor industrii precum construcții, energie solară, sectorul medical, inginerie sau transport.
"Fiecare aniversare este o bună oportunitate pentru a reflecta asupra evoluției Vimetco Extrusion, pentru a aprecia echipa și pe toți partenerii noștri și pentru a împărtăși noi perspective asupra dezvoltării afacerii. Vimetco Extrusion își asumă foarte serios responsabilitatea față de toate părțile interesate, investind în dezvoltare durabilă, creând valoare adăugată și oportunități puternice pentru întreaga comunitate", a declarat Igor HIGER, Președintele Consiliului de Administrație, Vimetco Extrusion. "Strategia noastră pe termen lung este și a fost întotdeauna axată pe alocarea rațională a resurselor, investiția în capacități de ultimă generație, reducerea necesarului de energie prin eficiență energetică și sprijinirea industriilor de energie verde prin furnizarea de produse din aluminiu. Iar acest lucru se dovedește a fi cu atât mai corect și mai valoros în contextul dificil global actual, cu o criză energetică care pune progresul economic în mare risc", a adăugat Igor HIGER.
Vimetco Extrusion a crescut producția de la 5.000 de tone, în 2007, din care 10% produse cu valoare adăugată, la 35.000 de tone în 2022, majoritatea fiind produse cu valoare adăugată mare și foarte mare. Mai mult, compania a reușit să-și atingă obiectivul de a deveni un "ghișeu unic" pentru clienții din întreaga lume, oferind produse care susțin proiecte cu o eficiență crescuta în industrii strategice și cu o amprentă redusă asupra mediului.
| Marian-Daniel NĂSTASE | Gheorghe DOBRA |
|---|---|
| Președintele Consiliului de Administrație | Director General |
| Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați: | |
| www.alro.ro |
Florența Ghiță
București
Telefon: +40 744 644 004
E-mail: [email protected]
Companiile care fac parte din Grupul ALRO sunt: ALRO S.A. - producătorul de aluminiu, Alum S.A. - producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. - societatea de extracție a bauxitei, Vimetco Extrusion S.R.L. – producător de aluminiu extrudat, Conef S.A. – societate de tip holding și de management, Global Aluminium Ltd. - societate de tip holding și Bauxite Marketing Ltd – marketing, Vimetco Trading – vânzări de aluminiu. Având această structură, Grupul a creat un lanț de producție integrat, asigurând materiile prime pentru ALRO.
ALRO este o subsidiară a Vimetco PLC (Republica Cipru), un producător global de aluminiu primar și prelucrat integrat vertical. Structura acționarilor ALRO este: Vimetco PLC (54,19%), Pavăl Holding (23,21%), Fondul Proprietatea (10,21%) și alții (12,38%).
Alro S.A. Strada Pitești, nr. 116 Telefon: +(40) 0249 431 901 [email protected] Slatina, Romania Fax: +(40) 0249 437 500 www.alro.ro

ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical, după capacitate, din Europa, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa, 47.000 de tone pe an de aluminiu reciclat și cu o capacitate de 332.000 de tone pe an de aluminiu turnat și facilități de procesare de 140.000 de tone pe an de aluminiu laminat la cald și la rece și divizia de extrudare.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.
Începând cu data de 18 martie 2019, Comisia de Indici a Bursei de Valori București a aprobat includerea ALRO (codul ALR) în BET, indicele principal al pieței, iar în BET-TR (indice care include si dividendele distribuite). Acțiunile ALRO au fost listate la Bursa de Valori București încă din octombrie 1997 și ALRO reprezintă prima companie din industria aluminiului prezentă în cei doi indici.
Începând cu anul 2020, ALRO și Vimetco Extrusion sunt membre al ASI (Aluminium Stewardship Initiative), o asociație internațională care contribuie la îmbunătățirea durabilității în sectorul global al aluminiului.
Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.