Related Party Transaction • Jan 31, 2023
Related Party Transaction
Open in ViewerOpens in native device viewer




În conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost republicată
Data raportului: 8 iulie 2022 Nr.: 48 / 08.07.2022 Denumirea entității emitente: OMV Petrom S.A. Sediul social: București, Str. Coralilor, nr. 22, sector 1, ("Petrom City") Numărul de telefon/fax: 0372 161930/0372 868518 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: 1590082 Atribut fiscal: RO Număr de ordine in Registrul Comerțului: J 40/8302/1997 Capital social subscris și vărsat: 5.664.410.833,5 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București și Bursa de Valori din Londra
În perioada 9 iunie 2022 – 7 iulie 2022, OMV Petrom SA a încheiat / executat tranzacții cu o parte afiliată care depășesc, cumulativ, 5% din activele nete ale societății conform situațiilor financiare individuale ale OMV Petrom SA la 31 decembrie 2021, după cum urmează:
• tranzacții ale OMV Petrom SA cu OMV Petrom Marketing SRL în valoare totală de 1.680.056.459 RON
Directoratul evaluează tranzacțiile ca fiind justificate și corecte din punct de vedere economic.
Anexat acestui Raport am inclus detalii, după cum urmează:
Alina Popa Eduard Petrescu
Director Financiar Manager Departament Guvernanta si Membru al Directoratului Managementul Proceselor
| Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Natura | Obiectul tranzacțiilor | Suma (RON) | Număr Contract | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nume | Natura relației |
Nume | Natura relației |
tranzacțiilor | |||||
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii | 4.213 | 1665 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrică | 3.646.711 | 1OPM |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
154.369 | IC1063 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Servicii | 836.741 | J4947 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 1.447.534.036 | IC4118 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii și alte servicii | 275.294 | J641 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | -124.569 | IC5028 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Dobânda cash pooling | 7.795.887 | DJ7635 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 352.001 | J4946 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 651.031 | J5170 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 1.599.797 | J4803 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 3.590.589 | J4804 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | 94.331 | fără contract |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Produse Petroliere | 41.025 | IC4118 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 216.032.115 | IC4118 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | -58.189 | IC5028 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | -175.592 | J4946 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | -327.764 | J5170 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | -1.804.289 | J4804 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | -61.278 | fără contract |
| TOTAL | OMV Petrom SA | OMV Petrom Marketing SRL | 1.680.056.459 |
Note:
sumele nu conțin TVA și acciza colectată în numele terților
în cazul contractelor de împrumut / cash pooling este prezentată dobânda de primit / de plată

| Nr. Anul |
Luna | Companie | Parte afiliată | Data contractului | Dată act adițional | Numărul inițial al | Număr act | |||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Crt | Denumire | Natura relației |
Denumire | Natura relației | inițial | contractului | adițional | |||
| 1 | 2013 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 12.09.2013 | 1665 | ||
| 2 | 2020 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 07.09.2020 | J4947 | IC4037A008 |
| 3 | 2021 | 4 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 02.12.2009 | 14.04.2021 | DJ7635 | IC1025A010 |
| 4 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2020 | 21.10.2021 | IC5028 | IC5028A001 |
| 5 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 20.01.2015 | 28.10.2021 | IC4118 | IC4118A010 |
| 6 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL OMV International Services GmbH |
Filiala Parte Afiliată |
30.09.2010 | 20.11.2021 | J4804 | IC4053A002 |
| 7 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 22.11.2021 | 1OPM | IC6006A037 |
| 8 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Global Solutions SRL OMV Petrom Marketing SRL OMV PETROM GAS SRL PETROMED SOLUTIONS SRL PETROM AVIATION SA |
Parte Afiliată Filială Filială Filială Filială |
01.07.2014 | 23.11.2021 | IC1063 | IC1063A009 |
| 9 | 2021 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2010 | 01.12.2021 | J4803 | IC4357A002 |
| 10 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J4946 | IC4038A022 |
| 11 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J5170 | IC4056A011 |
| 12 | 2022 | 5 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.01.2011 | 27.05.2022 | J641 | IC1006A009 |
| 13 | 2022 | 6 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 22.03.2012 | 10.06.2022 | IC4303 | IC4303A011 |

| -continuare | ||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nr. Crt |
Natura Contract / Act adițional |
Valoare totala | Garanții | Plata | Penalități | |||||||||
| Natura | Obiect | mnd | Suma in moneda aleasa |
desc | mnd | val | Termen | Metoda | mnd | Sume fixe | Procent (%) pe zi |
Alte tipuri de penalități |
Scadenta pentru plata penalităților |
|
| 1 | Vânzări | Chirii | RON | 850 EURO / lună |
Plata în avans pentru suma anuală | transfer bancar | ||||||||
| 2 | Vânzări | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la data trimiterii facturii și a documentelor justificative |
transfer bancar | ||||||||
| 3 | Împru muturi |
Cash pooling | RON/ EUR/ USD/ GBP |
până la 2.000.000.000 RON |
sfârșitul fiecărei zi lucrătoare | transfer bancar | ||||||||
| 4 | Vânzări | Gaze naturale | RON | fără valoare menționată |
30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | ROBOR la 3 luni + 4% p.a. |
||||||
| 5 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | ||||||||
| 6 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la emiterea facturii | transfer bancar | ||||||||
| 7 | Vânzări | Energie electrică |
RON | fără valoare menționată |
10 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | RON | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||||||
| 8 | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
RON | fără valoare menționată |
20 de zile calendaristice de la data facturii |
transfer bancar | ||||||||
| 9 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,1% | ||||||
| 10 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la data trimiterii facturii si a documentelor justificative către beneficiar |
transfer bancar | ||||||||
| 11 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
20 zile lucrătoare de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii cu penalități |
|||||
| 12 | Vânzări | Chirie si alte servicii |
RON | fără valoare menționată |
10 zile lucrătoare de la data primirii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | ||||||
| 13 | Achiziții | Distribuție energie electrică |
RON | 0 |
Nota: În cazul contractelor cu tranzacții în perioada de raportare este prezentat ultimul act adițional al contractului, în vigoare la data încheierii perioadei de referință Prescurtări folosite: mnd = monedă / desc = descriere; val = valoare

| Companie | Parte afiliată | Soldurile la 07.07.2022 (RON) | |||
|---|---|---|---|---|---|
| Denumire | Natura relației | Denumire | Natura relației | Creanțe | Datorii |
| OMV Petrom SA | Emitent | OMV PETROM MARKETING SRL | Filială | 1.480.322.779 | 1.554.688.465 |

În conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost republicată ("Legea nr. 24/2017") și cu Regulamentul Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, așa cum a fost modificat ("Regulamentul nr. 5/2018")
Data raportului: 3 august 2022 Nr.: 52 / 03.08.2022 Denumirea entității emitente: OMV Petrom S.A. Sediul social: București, Str. Coralilor, nr. 22, sector 1, ("Petrom City") Numărul de telefon/fax: 0372 161930/0372 868518 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: 1590082 Atribut fiscal: RO Număr de ordine in Registrul Comerțului: J 40/8302/1997 Capital social subscris și vărsat: 5.664.410.833,5 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București și Bursa de Valori din Londra
În perioada 8 iulie 2022 – 2 august 2022, OMV Petrom SA a încheiat / executat tranzacții cu o parte afiliată care depășesc, cumulativ, 5% din activele nete ale societății, conform situațiilor financiare individuale ale OMV Petrom SA la 31 decembrie 2021, după cum urmează:
• tranzacții ale OMV Petrom SA cu OMV Petrom Marketing SRL în valoare totală de 1.823.390.840 RON
Directoratul evaluează tranzacțiile ca fiind justificate și corecte din punct de vedere economic.
Totodată, tranzacțiile între OMV Petrom SA și OMV Petrom Marketing SRL au depășit și pragul prevăzut de art. 234 alin. (1) litera i) din Regulamentul nr. 5/2018.
Anexat acestui Raport am inclus detalii, după cum urmează:
Alina Popa Eduard Petrescu
Director Financiar Manager Departament Guvernanta si Membru al Directoratului Managementul Proceselor
| Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Natura | Obiectul tranzacțiilor | Suma (RON) | Număr Contract | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nume | Natura relației |
Nume | Natura relației |
tranzacțiilor | |||||
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 226.657 | J4946 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 356.367 | J5170 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Dobânda cash pooling | 8.715.571 | DJ7635 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 917.837 | J4803 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 3.529.151 | J4804 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | 107.917 | fără contract |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii | 4.213 | 1665 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrică | 4.411.353 | 1OPM |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
150.664 | IC1063 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 1.807.455.904 | IC4118 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | 91.044 | IC5028 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Servicii | 478.206 | J4947 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii și alte servicii | 275.060 | J641 |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | -221.434 | J4946 |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | -356.367 | J5170 |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | -917.837 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | -1.725.549 | J4804 |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | -107.917 | fără contract |
| TOTAL | OMV Petrom SA | OMV Petrom Marketing SRL | 1.823.390.840 |
Note:
sumele nu conțin TVA și acciza colectată în numele terților
în cazul contractelor de împrumut / cash pooling este prezentată dobânda de primit / de plată

| Nr. Anul |
Luna | Companie | Parte afiliată | Data contractului | Dată act adițional | Numărul inițial al | Număr act | |||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Crt | Denumire Natura relației |
Denumire | Natura relației | inițial | contractului | adițional | ||||
| 1 | 2013 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 12.09.2013 | 1665 | ||
| 2 | 2020 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 07.09.2020 | J4947 | IC4037A008 |
| 3 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2020 | 21.10.2021 | IC5028 | IC5028A001 |
| 4 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 20.01.2015 | 28.10.2021 | IC4118 | IC4118A010 |
| 5 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL OMV International Services GmbH |
Filiala Parte Afiliată |
30.09.2010 | 20.11.2021 | J4804 | IC4053A002 |
| 6 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 22.11.2021 | 1OPM | IC6006A037 |
| 7 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Global Solutions SRL OMV Petrom Marketing SRL OMV PETROM GAS SRL PETROMED SOLUTIONS SRL PETROM AVIATION SA |
Parte Afiliată Filială Filială Filială Filială |
01.07.2014 | 23.11.2021 | IC1063 | IC1063A009 |
| 8 | 2021 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2010 | 01.12.2021 | J4803 | IC4357A002 |
| 9 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J4946 | IC4038A022 |
| 10 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J5170 | IC4056A011 |
| 11 | 2022 | 5 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.01.2011 | 27.05.2022 | J641 | IC1006A009 |
| 12 | 2022 | 7 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 18.07.2022 | IC4370 | ||
| 13 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 02.12.2009 | 02.08.2022 | DJ7635 | IC1025A011 |

| -continuare | ||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nr. Crt |
adițional | Natura Contract / Act | Valoare totala | Garanții | Plata | Penalități | ||||||||
| Natura | Obiect | mnd | Suma in moneda aleasa |
desc | mnd | val | Termen | Metoda | mnd | Sume fixe | Procent (%) pe zi |
Alte tipuri de penalități |
Scadenta pentru plata penalităților |
|
| 1 | Vânzări | Chirii | RON | 850 EURO / lună |
Plata în avans pentru suma anuală | transfer bancar | ||||||||
| 2 | Vânzări | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la data trimiterii facturii și a documentelor justificative |
transfer bancar | ||||||||
| 3 | Vânzări | Gaze naturale | RON | fără valoare menționată |
30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | ROBOR la 3 luni + 4% p.a. |
||||||
| 4 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | ||||||||
| 5 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la emiterea facturii | transfer bancar | ||||||||
| 6 | Vânzări | Energie electrică |
RON | fără valoare menționată |
10 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | RON | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||||||
| 7 | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
RON | fără valoare menționată |
20 de zile calendaristice de la data facturii |
transfer bancar | ||||||||
| 8 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,1% | ||||||
| 9 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la data trimiterii facturii si a documentelor justificative către beneficiar |
transfer bancar | ||||||||
| 10 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
20 zile lucrătoare de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii cu penalități |
|||||
| 11 | Vânzări | Chirie si alte servicii |
RON | fără valoare menționată |
10 zile lucrătoare de la data primirii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | ||||||
| 12 | Vânzări | Certificate CO2 sustenabilitate |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | ||||||||
| 13 | Împru muturi |
Cash pooling | RON/ EUR/ USD/ GBP |
majorată la 2.400.000.000 RON |
sfârșitul fiecărei zi lucrătoare | transfer bancar |
Nota: În cazul contractelor cu tranzacții în perioada de raportare este prezentat ultimul act adițional al contractului, în vigoare la data încheierii perioadei de referință Prescurtări folosite: mnd = monedă / desc = descriere; val = valoare

| Companie | Parte afiliată | Soldurile la 02.08.2022 (RON) | |||
|---|---|---|---|---|---|
| Denumire Natura relației |
Denumire | Natura relației | Creanțe | Datorii | |
| OMV Petrom SA | Emitent | OMV PETROM MARKETING SRL | Filială | 1.483.797.484 | 1.832.897.912 |

În conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost republicată ("Legea nr. 24/2017") și cu Regulamentul Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, așa cum a fost modificat ("Regulamentul nr. 5/2018")
Data raportului: 29 august 2022 Nr.: 55 / 29.08.2022 Denumirea entității emitente: OMV Petrom S.A. Sediul social: București, Str. Coralilor, nr. 22, sector 1, ("Petrom City") Numărul de telefon/fax: 0372 161930/0372 868518 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: 1590082 Atribut fiscal: RO Număr de ordine in Registrul Comerțului: J 40/8302/1997 Capital social subscris și vărsat: 5.664.410.833,5 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București și Bursa de Valori din Londra
În perioada 3 august 2022 – 28 august 2022, OMV Petrom SA a încheiat / executat tranzacții cu o parte afiliată care depășesc, cumulativ, 5% din activele nete ale societății, conform situațiilor financiare individuale ale OMV Petrom SA la 30 iunie 2022, după cum urmează:
• tranzacții ale OMV Petrom SA cu OMV Petrom Marketing SRL în valoare totală de 1.819.438.910 RON
Directoratul evaluează tranzacțiile ca fiind justificate și corecte din punct de vedere economic.
Totodată, tranzacțiile între OMV Petrom SA și OMV Petrom Marketing SRL au depășit și pragul prevăzut de art. 234 alin. (1) litera i) din Regulamentul nr. 5/2018.
Anexat acestui Raport am inclus detalii, după cum urmează:
Alina Popa Gabriela Mardare Membru al Directoratului
Director Financiar Vicepreședinte Departament Financiar
| Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Natura | Obiectul tranzacțiilor | Suma (RON) | Număr Contract | |||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nume | Natura relației |
Nume | Natura relației |
tranzacțiilor | ||||||
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 917.837 | J4803 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 1.725.114 | J4804 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 238.969 | J4946 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 219.743 | J5170 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | 61.278 | fără contract | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrică | -30.371 | 1OPM | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 1.816.107.065 | IC4118 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | -56.724 | IC5028 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii și alte servicii | 255.999 | J641 | |
| TOTAL OMV Petrom SA OMV Petrom Marketing SRL |
1.819.438.910 |
Note:
sumele nu conțin TVA și acciza colectată în numele terților
în cazul contractelor de împrumut / cash pooling este prezentată dobânda de primit / de plată

| Nr. | Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Data contractului | Dată act adițional | Numărul inițial al | Număr act adițional |
||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Crt | Denumire Natura relației |
Denumire | Natura relației | inițial | contractului | |||||
| 1 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2020 | 21.10.2021 | IC5028 | IC5028A001 |
| 2 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 20.01.2015 | 28.10.2021 | IC4118 | IC4118A010 |
| 3 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL OMV International Services GmbH |
Filiala Parte Afiliată |
30.09.2010 | 20.11.2021 | J4804 | IC4053A002 |
| 4 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 22.11.2021 | 1OPM | IC6006A037 |
| 5 | 2021 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2010 | 01.12.2021 | J4803 | IC4357A002 |
| 6 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J4946 | IC4038A022 |
| 7 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J5170 | IC4056A011 |
| 8 | 2022 | 5 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.01.2011 | 27.05.2022 | J641 | IC1006A009 |
| -continuare | ||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nr. Crt |
Natura Contract / Act adițional |
Valoare totala | Garanții | Plata | Penalități | |||||||||
| Natura | Obiect | mnd | Suma in moneda aleasa |
desc | mnd | val | Termen | Metoda | mnd | Sume fixe |
Procent (%) pe zi |
Alte tipuri de penalități |
Scadenta pentru plata penalităților |
|
| 1 | Vânzări | Gaze naturale | RON | fără valoare menționată |
30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | ROBOR la 3 luni + 4% p.a. |
||||||
| 2 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | ||||||||
| 3 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la emiterea facturii | transfer bancar | ||||||||
| 4 | Vânzări | Energie electrică |
RON | fără valoare menționată |
10 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | RON | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||||||
| 5 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,1% | ||||||
| 6 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la primirea facturii și a documentelor justificative de către beneficiar |
transfer bancar | ||||||||
| 7 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
20 zile lucrătoare de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii cu penalități |
|||||
| 8 | Vânzări | Chirii si alte servicii |
RON | fără valoare menționată |
10 zile lucrătoare de la data primirii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% |
Nota: În cazul contractelor cu tranzacții în perioada de raportare este prezentat ultimul act adițional al contractului, în vigoare la data încheierii perioadei de referință
Prescurtări folosite: mnd = monedă / desc = descriere; val = valoare

| Companie | Parte afiliată | Soldurile la 28.08.2022 (RON) | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Denumire Natura relației |
Denumire | Natura relației | Creanțe | Datorii | ||
| OMV Petrom SA | Emitent | OMV PETROM MARKETING SRL | Filială | 1.782.086.917 | 1.509.389.589 |

În conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost republicată ("Legea nr. 24/2017") și cu Regulamentul Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, așa cum a fost modificat ("Regulamentul nr. 5/2018")
Data raportului: 03 octombrie 2022 Nr.: 60 / 03.10.2022 Denumirea entității emitente: OMV Petrom S.A. Sediul social: București, Str. Coralilor, nr. 22, sector 1, ("Petrom City") Numărul de telefon/fax: 0372 161930/0372 868518 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: 1590082 Atribut fiscal: RO Număr de ordine in Registrul Comerțului: J 40/8302/1997 Capital social subscris și vărsat: 5.664.410.833,5 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București și Bursa de Valori din Londra
În perioada 29 august 2022 – 2 octombrie 2022, OMV Petrom SA a încheiat / executat tranzacții cu o parte afiliată care depășesc, cumulativ, 5% din activele nete ale societății, conform situațiilor financiare individuale ale OMV Petrom SA la 30 iunie 2022, după cum urmează:
• tranzacții ale OMV Petrom SA cu OMV Petrom Marketing SRL în valoare totală de 1.848.888.240 RON
Directoratul evaluează tranzacțiile ca fiind justificate și corecte din punct de vedere economic.
Totodată, tranzacțiile între OMV Petrom SA și OMV Petrom Marketing SRL au depășit și pragul prevăzut de art. 234 alin. (1) litera i) din Regulamentul nr. 5/2018.
Anexat acestui Raport am inclus detalii, după cum urmează:
Alina Popa Eduard Petrescu
Director Financiar Manager Departament Guvernanta si Membru al Directoratului Managementul Proceselor
| Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Natura | Obiectul tranzacțiilor | Suma (RON) | Număr Contract | |||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nume | Natura relației |
Nume | Natura relației |
tranzacțiilor | ||||||
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Dobândă cash pooling | 8.914.600 | DJ7635 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 394.988 | J4946 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 318.957 | J5170 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 749.199 | J4803 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 1.566.192 | J4804 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | 83.620 | fără contract | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii | 4.213 | 1665 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare asigurări | 3.133 | BDE00071024 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare asigurări | 3.133 | BXE00071023 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrică | 4.069.975 | 1OPM | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
179.875 | IC1063 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Servicii | 466.714 | J4947 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 99.056.146 | IC4118 | |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | 60.945 | IC5028 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | -164.559 | J4946 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 114.370 | J5170 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Produse Petroliere | 57.081 | IC4118 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Bonuri combustibil | 50.500 | IC4361 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 44.050 | J4803 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 66.248 | J4804 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | -83.620 | fără contract | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrică | 173.838 | 1OPM | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
101.938 | IC1063 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Produse Petroliere | 1.732.405.887 | IC4118 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii și alte servicii | 257.831 | J641 | |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | -7.017 | IC5028 | |
| TOTAL | OMV Petrom SA | OMV Petrom Marketing SRL | 1.848.888.240 |
Note:
sumele nu conțin TVA și acciza colectată în numele terților
în cazul contractelor de împrumut / cash pooling este prezentată dobânda de primit / de plată

| Nr. | Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Data contractului | Dată act adițional | Numărul inițial al | Număr act | |||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Crt | Denumire | Natura relației |
Denumire | Natura relației | inițial | contractului | adițional | ||||
| 1 | 2013 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 12.09.2013 | 1665 | |||
| 2 | 2020 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 07.09.2020 | J4947 | IC4037A008 | |
| 3 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2020 | 21.10.2021 | IC5028 | IC5028A001 | |
| 4 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 20.01.2015 | 28.10.2021 | IC4118 | IC4118A010 | |
| 5 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL OMV International Services GmbH |
Filiala Parte Afiliată |
30.09.2010 | 20.11.2021 | J4804 | IC4053A002 | |
| 6 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 22.11.2021 | 1OPM | IC6006A037 | |
| 7 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Global Solutions SRL OMV Petrom Marketing SRL OMV PETROM E&P BULGARIA S.R.L. PETROMED SOLUTIONS SRL PETROM AVIATION SA |
Parte Afiliată Filială Filială Filială Filială |
01.07.2014 | 23.11.2021 | IC1063 | IC1063A009 | |
| 8 | 2021 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2010 | 01.12.2021 | J4803 | IC4357A002 | |
| 9 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J4946 | IC4038A022 | |
| 10 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J5170 | IC4056A011 | |
| 11 | 2022 | 2 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filiala | 21.02.2022 | IC4361 | |||
| 12 | 2022 | 5 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.01.2011 | 27.05.2022 | J641 | IC1006A009 | |
| 13 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 02.12.2009 | 02.08.2022 | DJ7635 | IC1025A011 | |
| 14 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 20.01.2015 | 29.08.2022 | IC4118 | IC4118A011 | |
| 15 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 31.08.2022 | BXE00071023 | |||
| 16 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 31.08.2022 | BDE00071024 | |||
| 17 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 13.09.2022 | IC4373 |

| -continuare | ||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nr. Crt |
Natura Contract / Act adițional |
Valoare totala | Garanții | Plata | Penalități | |||||||||
| Natura | Obiect | mnd | Suma in moneda aleasa |
desc | mnd | val | Termen | Metoda | mnd | Sume fixe |
Procent (%) pe zi |
Alte tipuri de penalități |
Scadenta pentru plata penalităților |
|
| 1 | Vânzări | Chirii | RON | 850 EURO / lună |
Plata în avans pentru suma anuală | transfer bancar | ||||||||
| 2 | Vânzări | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la data trimiterii facturii și a documentelor justificative |
transfer bancar | ||||||||
| 3 | Vânzări | Gaze naturale | RON | fără valoare menționată |
30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | ROBOR la 3 luni + 4% p.a. |
||||||
| 4 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | ||||||||
| 5 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la emiterea facturii | transfer bancar | ||||||||
| 6 | Vânzări | Energie electrică |
RON | fără valoare menționată |
10 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | RON | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||||||
| 7 | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
RON | fără valoare menționată |
20 de zile calendaristice de la data facturii |
transfer bancar | ||||||||
| 8 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,1% | ||||||
| 9 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la primirea facturii și a documentelor justificative de către beneficiar |
transfer bancar | ||||||||
| 10 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
20 zile lucrătoare de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii cu penalități |
|||||
| 11 | Achiziții | Bonuri combustibil |
RON | 125.000 | 30 de zile calendaristice de la livrarea bonurilor |
transfer bancar | ||||||||
| 12 | Vânzări | Chirii si alte servicii |
RON | fără valoare menționată |
10 zile lucrătoare de la data primirii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | ||||||
| 13 | Împrum uturi |
Cash pooling | RON/ EUR/ USD/ GBP |
pană la 2.400.000.000 RON |
Sfârșitul fiecărei zi lucrătoare | transfer bancar | ||||||||
| 14 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data facturii | transfer bancar | ||||||||
| 15 | Vânzări | Refacturare asigurări |
RON | 3.133 | 30 de zile | transfer bancar | ||||||||
| 16 | Vânzări | Refacturare asigurări |
RON | 3.133 | 30 de zile | transfer bancar | ||||||||
| 17 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar |
Nota: În cazul contractelor cu tranzacții în perioada de raportare este prezentat ultimul act adițional al contractului, în vigoare la data încheierii perioadei de referință Prescurtări folosite: mnd = monedă / desc = descriere; val = valoare

| Companie | Parte afiliată | Soldurile la 02.10.2022 (RON) | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Denumire Natura relației |
Denumire | Natura relației | Creanțe | Datorii | ||
| OMV Petrom SA | Emitent | OMV PETROM MARKETING SRL | Filială | 1.307.538.775 | 1.371.150.173 |

În conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost republicată ("Legea nr. 24/2017") și cu Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost modificat ("Regulamentul nr. 5/2018")
Data raportului: 07 noiembrie 2022 Nr.: 70 / 07.11.2022 Denumirea entității emitente: OMV Petrom S.A. Sediul social: București, Str. Coralilor, nr. 22, sector 1, ("Petrom City") Numărul de telefon/fax: 0372 161930/0372 868518 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: 1590082 Atribut fiscal: RO Număr de ordine in Registrul Comerțului: J 40/8302/1997 Capital social subscris și vărsat: 6.231.166.705,80 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București și Bursa de Valori din Londra
În perioada 3 octombrie 2022 – 6 noiembrie 2022, OMV Petrom SA a încheiat / executat tranzacții cu o parte afiliată care depășesc, cumulativ, 5% din activele nete ale societății, conform situațiilor financiare individuale ale OMV Petrom SA la 30 iunie 2022, după cum urmează:
• tranzacții ale OMV Petrom SA cu OMV Petrom Marketing SRL în valoare totală de 1.841.127.844 RON
Directoratul evaluează tranzacțiile ca fiind justificate și corecte din punct de vedere economic.
Totodată, tranzacțiile între OMV Petrom SA și OMV Petrom Marketing SRL au depășit și pragul prevăzut de art. 234 alin. (1) litera i) din Regulamentul nr. 5/2018.
Anexat acestui Raport am inclus detalii, după cum urmează:
Alina Popa Eduard Petrescu
Director Financiar Manager Departament Guvernanta si Membru al Directoratului Managementul Proceselor
| Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Natura | Obiectul tranzacțiilor | Suma (RON) | Număr Contract | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nume | Natura relației |
Nume | Natura relației |
tranzacțiilor | |||||
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Dobândă cash pooling | 6.973.341 | DJ7635 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 314.003 | J4946 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 84.990 | J5170 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 750.894 | J4803 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 1.630.791 | J4804 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | 101.405 | fără contract |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii | 4.213 | 1665 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare asigurări | 8.851 | BDE00071021 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrică | 5.651.589 | 1OPM |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
46.489 | IC1063 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Servicii | 460.700 | J4947 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | -58.659.801 | IC4118 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 360.210 | IC4373 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | 46.038 | IC5028 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Dobândă cash pooling | 6.753.000 | DJ7635 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Produse Petroliere | 44.307 | IC4118 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 153.974 | J4946 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 204.831 | J5170 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 940.367 | J4803 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | 1.736.051 | J4804 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | 52.605 | fără contract |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Bonuri combustibil | -50.500 | IC4361 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
7 | IC6041 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
22 | IC6040 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
85 | IC6037 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
9 | IC6042 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
2 | IC6043 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
15 | IC6044 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
1.405 | IC6045 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
3 | IC6048 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Energie electrică prosumator |
230 | IC6049 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii | 13.173 | 1665 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrică | 4.430.524 | 1OPM |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
138.516 | IC1063 |

| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Servicii | 552.456 | J4947 |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 1.626.236.760 | IC4118 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 277.129 | IC4373 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | 170.302 | IC5028 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii și alte servicii | 258.396 | J641 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | -940.367 | J4803 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii și combustibili | -1.690.621 | J4804 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | -150.856 | J4946 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | -149.544 | J5170 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | -107.371 | fără contract |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 244.479.222 | IC4118 |
| TOTAL | OMV Petrom SA | OMV Petrom Marketing SRL | 1.841.127.844 |
Note:
sumele nu conțin TVA și acciza colectată în numele terților
în cazul contractelor de împrumut / cash pooling este prezentată dobânda de primit / de plată

| Anexa 2 – | Raportarea contractelor încheiate | / executate în perioada de referință | |
|---|---|---|---|
| Nr. | Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Data contractului | Dată act adițional | Numărul inițial al | Număr act | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Crt | Denumire | Natura relației |
Denumire | Natura relației | inițial | contractului | adițional | |||
| 1 | 2013 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 12.09.2013 | 1665 | ||
| 2 | 2020 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 07.09.2020 | J4947 | IC4037A008 |
| 3 | 2021 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2020 | 21.10.2021 | IC5028 | IC5028A001 |
| 4 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL OMV International Services GmbH |
Filială Parte Afiliată |
30.09.2010 | 20.11.2021 | J4804 | IC4053A002 |
| 5 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 22.11.2021 | 1OPM | IC6006A037 |
| 6 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Global Solutions SRL OMV Petrom Marketing SRL OMV PETROM E&P BULGARIA S.R.L. PETROMED SOLUTIONS SRL PETROM AVIATION SA |
Parte Afiliată Filială Filială Filială Filială |
01.07.2014 | 23.11.2021 | IC1063 | IC1063A009 |
| 7 | 2021 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2010 | 01.12.2021 | J4803 | IC4357A002 |
| 8 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J4946 | IC4038A022 |
| 9 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J5170 | IC4056A011 |
| 10 | 2022 | 2 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 21.02.2022 | IC4361 | ||
| 11 | 2022 | 5 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.01.2011 | 27.05.2022 | J641 | IC1006A009 |
| 12 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.08.2022 | IC6035 | ||
| 13 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.08.2022 | IC6036 | ||
| 14 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.08.2022 | IC6037 | ||
| 15 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.08.2022 | IC6038 | ||
| 16 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.08.2022 | IC6039 | ||
| 17 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 02.12.2009 | 02.08.2022 | DJ7635 | IC1025A011 |
| 18 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 05.08.2022 | IC6040 | ||
| 19 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 05.08.2022 | IC6041 | ||
| 20 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 29.08.2022 | IC6042 | ||
| 21 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 29.08.2022 | IC6043 | ||
| 22 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 29.08.2022 | IC6044 | ||
| 23 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 29.08.2022 | IC6045 | ||
| 24 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 20.01.2015 | 29.08.2022 | IC4118 | IC4118A011 |
| 25 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.09.2022 | IC6046 | ||
| 26 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.09.2022 | IC6047 | ||
| 27 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.09.2022 | IC6048 | ||
| 28 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.09.2022 | IC6049 |

| 29 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 13.09.2022 | IC4373 |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 30 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 26.09.2022 | IC6050 |
| 31 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 26.09.2022 | IC6051 |
| 32 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 30.09.2022 | BDE00071021 |
| 33 | 2022 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 19.10.2022 | IC6052 |
| 34 | 2022 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 19.10.2022 | IC6053 |
| 35 | 2022 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 19.10.2022 | IC6054 |
| 36 | 2022 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 19.10.2022 | IC6055 |
| 37 | 2022 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 19.10.2022 | IC6056 |
-continuare-
| Nr. Crt |
Natura Contract / Act adițional |
Valoare totala | Garanții | Plata | Penalități | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Natura | Obiect | mnd | Suma in moneda aleasa |
desc | mnd | val | Termen | Metoda | mnd | Sume fixe |
Procent (%) pe zi |
Alte tipuri de penalități |
Scadenta pentru plata penalităților |
|
| 1 | Vânzări | Chirii | RON | 850 EURO / lună |
Plata în avans pentru suma anuală | transfer bancar | ||||||||
| 2 | Vânzări | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la data trimiterii facturii și a documentelor justificative |
transfer bancar | ||||||||
| 3 | Vânzări | Gaze naturale | RON | fără valoare menționată |
30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | ROBOR la 3 luni + 4% p.a. |
||||||
| 4 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la emiterea facturii | transfer bancar | ||||||||
| 5 | Vânzări | Energie electrică |
RON | fără valoare menționată |
10 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | RON | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||||||
| 6 | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
RON | fără valoare menționată |
20 de zile calendaristice de la data facturii |
transfer bancar | ||||||||
| 7 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,1% | ||||||
| 8 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la primirea facturii si a documentelor justificative de către beneficiar |
transfer bancar | ||||||||
| 9 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
20 zile lucrătoare de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii cu penalități |
|||||
| 10 | Achiziții | Bonuri combustibil |
RON | 125000 | 30 de zile calendaristice de la livrarea bonurilor |
transfer bancar | ||||||||
| 11 | Vânzări | Chirii și alte servicii |
RON | fără valoare menționată |
10 zile lucrătoare de la data primirii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% |

| 12 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 13 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 14 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 15 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 16 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 17 | Împrum uturi |
Cash pooling | RON/ EUR/ USD/ GBP |
Până la 2.400.000.000 RON |
sfârșitul fiecărei zi lucrătoare | transfer bancar | ||||
| 18 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 19 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 20 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 21 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 22 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 23 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 24 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data facturii | transfer bancar | ||||
| 25 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 26 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 27 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |

| 28 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 29 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | |||
| 30 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||
| 31 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||
| 32 | Vânzări | Refacturare asigurări |
RON | 8.851 | 30 de zile | transfer bancar | |||
| 33 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||
| 34 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||
| 35 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||
| 36 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
||
| 37 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
Nota: În cazul contractelor cu tranzacții în perioada de raportare este prezentat ultimul act adițional al contractului, în vigoare la data încheierii perioadei de referință
Prescurtări folosite: mnd = monedă / desc = descriere; val = valoare

| Companie | Parte afiliată | Soldurile la 06.11.2022 (RON) | |||
|---|---|---|---|---|---|
| Denumire Natura relației |
Denumire | Natura relației | Creanțe | Datorii | |
| OMV Petrom SA | Emitent | OMV PETROM MARKETING SRL | Filială | 1.552.909.468 | 1.569.545.807 |

În conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost republicată ("Legea nr. 24/2017") și cu Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost modificat ("Regulamentul nr. 5/2018")
Data raportului: 14 decembrie 2022 Nr.: 72 / 14.12.2022 Denumirea entității emitente: OMV Petrom S.A. Sediul social: București, Str. Coralilor, nr. 22, sector 1, ("Petrom City") Numărul de telefon/fax: 0372 161930/0372 868518 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: 1590082 Atribut fiscal: RO Număr de ordine in Registrul Comerțului: J 40/8302/1997 Capital social subscris și vărsat: 6.231.166.705,80 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București și Bursa de Valori din Londra
În perioada 7 noiembrie 2022 – 13 decembrie 2022, OMV Petrom SA a încheiat / executat tranzacții cu o parte afiliată care depășesc, cumulativ, 5% din activele nete ale societății, conform situațiilor financiare individuale ale OMV Petrom SA la 30 iunie 2022, după cum urmează:
• tranzacții ale OMV Petrom SA cu OMV Petrom Marketing SRL în valoare totală de 1.838.135.086 RON
Directoratul evaluează tranzacțiile ca fiind justificate și corecte din punct de vedere economic.
Totodată, tranzacțiile între OMV Petrom SA și OMV Petrom Marketing SRL au depășit și pragul prevăzut de art. 234 alin. (1) litera i) din Regulamentul nr. 5/2018.
Anexat acestui Raport am inclus detalii, după cum urmează:
Alina Popa Gabriela Mardare Membru al Directoratului
Director Financiar Vice-Președinte Financiar
| Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Natura | Obiectul tranzacțiilor | Suma (RON) | Număr Contract | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nume | Natura relației |
Nume | Natura relației |
tranzacțiilor | |||||
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Dobanda cash pooling | 7.939.652 | DJ7635 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 441.089 | J4946 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | 317.447 | J5170 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Produse Petroliere | 12.998 | IC4118 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii si combustibili | 861.829 | J4803 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii si combustibili | 4.405.624 | J4804 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | 115.566 | fără contract |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii | 4.213 | 1665 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrica | 5.144.450 | 1OPM |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare servicii/ bunuri |
153.341 | IC1063 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Servicii | 513.987 | J4947 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 1.307.615.899 | IC4118 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 47.036 | IC4373 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Chirii si alte servicii | J641 | |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Teren | 9.808 | IC4379 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Teren | 33.346 | IC4380 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | -27.681 | IC5028 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Refacturare servicii | 6.848 | fără contract |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii si combustibili | -2 | J4804 |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | J4946 | |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Servicii | -317.447 | J5170 |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Achiziții | Rovignete | -115.566 | fără contract |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Energie electrica | -5.442.496 | 1OPM |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Produse Petroliere | 516.444.492 | IC4118 |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | Vânzări | Gaze naturale | -75.037 | IC5028 |
| TOTAL | OMV Petrom SA | OMV Petrom Marketing SRL | 1.838.135.086 |
Note:
sumele nu conțin TVA și acciza colectată în numele terților
în cazul contractelor de împrumut / cash pooling este prezentată dobânda de primit / de plată

| Anexa 2 – | Raportarea contractelor încheiate | / executate în perioada de referință | |
|---|---|---|---|
| Nr. | Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Data contractului | Dată act adițional | Numărul inițial al | Număr act | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Crt | Denumire | Natura relației |
Denumire | Natura relației | inițial | contractului | adițional | |||
| 1 | 2013 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 12.09.2013 | 1665 | ||
| 2 | 2020 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 07.09.2020 | J4947 | IC4037A008 |
| 3 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL OMV International Services GmbH |
Filială Parte Afiliată |
30.09.2010 | 20.11.2021 | J4804 | IC4053A002 |
| 4 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 22.11.2021 | 1OPM | IC6006A037 |
| 5 | 2021 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Global Solutions SRL OMV Petrom Marketing SRL OMV PETROM E&P BULGARIA S.R.L. PETROMED SOLUTIONS SRL PETROM AVIATION SA |
Parte Afiliată Filială Filială Filială Filială |
01.07.2014 | 23.11.2021 | IC1063 | IC1063A009 |
| 6 | 2021 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2010 | 01.12.2021 | J4803 | IC4357A002 |
| 7 | 2022 | 1 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 31.01.2022 | J5170 | IC4056A011 |
| 8 | 2022 | 5 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.01.2011 | 27.05.2022 | J641 | IC1006A009 |
| 9 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 02.12.2009 | 02.08.2022 | DJ7635 | IC1025A011 |
| 10 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 28.09.2020 | 11.08.2022 | IC5028 | IC5028A002 |
| 11 | 2022 | 8 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 20.01.2015 | 29.08.2022 | IC4118 | IC4118A011 |
| 12 | 2022 | 9 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 13.09.2022 | IC4373 | ||
| 13 | 2022 | 10 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 01.10.2010 | 14.10.2022 | J4946 | IC4038A023 |
| 14 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6057 | ||
| 15 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6058 | ||
| 16 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6059 | ||
| 17 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6060 | ||
| 18 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6061 | ||
| 19 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6062 | ||
| 20 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6063 | ||
| 21 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6064 | ||
| 22 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6065 | ||
| 23 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6066 | ||
| 24 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6067 | ||
| 25 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6068 | ||
| 26 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 16.11.2022 | IC6069 | ||
| 27 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 17.11.2022 | IC4379 |

| 28 | 2022 | 11 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 17.11.2022 | IC4380 |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 29 | 2022 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.12.2022 | IC6070 |
| 30 | 2022 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.12.2022 | IC6071 |
| 31 | 2022 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.12.2022 | IC6072 |
| 32 | 2022 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.12.2022 | IC6073 |
| 33 | 2022 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.12.2022 | IC6074 |
| 34 | 2022 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.12.2022 | IC6075 |
| 35 | 2022 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.12.2022 | IC6076 |
| 36 | 2022 | 12 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Petrom Marketing SRL | Filială | 07.12.2022 | IC6077 |
-continuare-
| Nr. Crt |
Natura Contract / Act adițional |
Valoare totala | Garanții | Plata | Penalități | ||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Natura | Obiect | mnd | Suma in moneda aleasa |
desc | mnd | val | Termen | Metoda | mnd | Sume fixe |
Procent (%) pe zi |
Alte tipuri de penalități |
Scadenta pentru plata penalităților |
||
| 1 | Vânzări | Chirii | RON | 850 EURO / luna |
Plata în avans pentru suma anuala | transfer bancar | |||||||||
| 2 | Vânzări | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la data trimiterii facturii și a documentelor justificative |
transfer bancar | |||||||||
| 3 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la emiterea facturii | transfer bancar | |||||||||
| 4 | Vânzări | Energie electrică |
RON | fără valoare menționată |
10 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | RON | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||||||
| 5 | Vânzări | Refacturare servicii/bunuri |
RON | fără valoare menționată |
20 de zile calendaristice de la data facturii |
transfer bancar | |||||||||
| 6 | Achiziții | Servicii și combustibili |
RON | fără valoare menționată |
30 zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,1% | |||||||
| 7 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
20 zile lucrătoare de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii cu penalități |
||||||
| 8 | Vânzări | Chirii și alte servicii |
RON | fără valoare menționată |
10 zile lucrătoare de la data primirii facturii |
transfer bancar | RON | 0,06% | |||||||
| 9 | Împrum uturi |
Cash pooling | RON/ EUR/ USD/ GBP |
până la 2.400.000.000 RON |
sfârșitul fiecărei zi lucrătoare | transfer bancar | |||||||||
| 10 | Vânzări | Gaze naturale | RON | fără valoare menționată |
30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii |
transfer bancar | RON | ROBOR la 3 luni + 4% p.a. |
|||||||
| 11 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data facturii | transfer bancar |

| 12 | Vânzări | Produse petroliere |
RON | fără valoare menționată |
15 zile de la data emiterii facturii | transfer bancar | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 13 | Achiziții | Servicii | RON | fără valoare menționată |
30 de zile de la primirea facturii și a documentelor justificative de către beneficiar |
transfer bancar | ||||
| 14 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 15 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 16 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 17 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 18 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 19 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 20 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 21 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 22 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 23 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 24 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 25 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 26 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
|||
| 27 | Vânzări | Teren | RON | 9.808 | 28.10.2022 | transfer bancar |

| 28 | Vânzări | Teren | RON | 33.346 | 28.10.2022 | transfer bancar | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 29 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
| 30 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
| 31 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
| 32 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
| 33 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
| 34 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
| 35 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
| 36 | Achiziții | Energie Electrică Prosumator |
RON | fără valoare menționată |
24 de luni de la data emiterii facturii | transfer bancar | 0,06% după 30 de zile de la data scadenței |
Nota: În cazul contractelor cu tranzacții în perioada de raportare este prezentat ultimul act adițional al contractului, în vigoare la data încheierii perioadei de referință Prescurtări folosite: mnd = monedă / desc = descriere; val = valoare

| Companie | Parte afiliată | Soldurile la 13.12.2022 (RON) | |||
|---|---|---|---|---|---|
| Denumire | Natura relației | Denumire | Natura relației | Creanțe | Datorii |
| OMV Petrom SA | Emitent | OMV PETROM MARKETING SRL | Filială | 1.399.224.507 | 1.869.090.953 |
| Numar | Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Natura | Suma raportata | Suma | Număr | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| raport | Denumire | Natura relației |
Denumire | Natura relației |
tranzactiilor | (RON) | actualizata (RON) |
Contract | ||
| 55 / 29.08.2022 |
2022 | 7 | OMV Petrom SA |
Emitent | OMV Petrom Marketing SRL |
Filială | Vânzări | - | -132.657.434 | IC4118 |
| 70 / 07.11.2022 |
2022 | 9 | OMV Petrom SA |
Emitent | OMV Petrom Marketing SRL |
Filială | Achiziții | 84.990 | -28.296 | J5170 |

În conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost republicată ("Legea nr. 24/2017") și cu Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, așa cum a fost modificat ("Regulamentul nr. 5/2018")
Data raportului: 15 decembrie 2022 Nr.: 73 / 15.12.2022 Denumirea entității emitente: OMV Petrom S.A. Sediul social: București, Str. Coralilor, nr. 22, sector 1, ("Petrom City") Numărul de telefon/fax: 0372 161930/0372 868518 Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: 1590082 Atribut fiscal: RO Număr de ordine in Registrul Comerțului: J 40/8302/1997 Capital social subscris și vărsat: 6.231.166.705,80 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București și Bursa de Valori din Londra
În perioada 3 februarie 2022 – 14 decembrie 2022, OMV Petrom SA a încheiat / executat tranzacții cu o parte afiliată care depășesc, cumulativ, 5% din activele nete ale societății, conform situațiilor financiare individuale ale OMV Petrom SA la 30 iunie 2022, după cum urmează:
• tranzacții ale OMV Petrom SA cu OMV Gas Marketing & Trading GmbH în valoare totală de 2.365.422.808 RON
Directoratul evaluează tranzacțiile ca fiind justificate și corecte din punct de vedere economic.
Totodată, tranzacțiile între OMV Petrom SA și OMV Gas Marketing & Trading GmbH au depășit și pragul prevăzut de art. 234 alin. (1) litera i) din Regulamentul nr. 5/2018.
Anexat acestui Raport am inclus detalii, după cum urmează:
Alina Popa Gabriela Mardare Membru al Directoratului
Director Financiar Vicepreședinte Departament Financiar
| Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Natura | Obiectul | Suma (RON) | Număr | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nume | Natura relației |
Nume | Natura relației | tranzacțiilor | tranzacțiilor | Contract | |||
| 2022 | 2 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Certificate CO2 | 1.313.581 | 11 |
| 2022 | 2 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 139.538.116 | IC5013 |
| 2022 | 2 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 1.621.778 | IC6033 |
| 2022 | 2 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 536.730 | IC5025 |
| 2022 | 2 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 100.065.367 | IC5013 |
| 2022 | 3 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Certificate CO2 | 19.717.179 | 11 |
| 2022 | 3 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 90.437.783 | IC5013 |
| 2022 | 3 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 247.078 | IC6033 |
| 2022 | 3 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 252.409 | IC5025 |
| 2022 | 3 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 121.874.025 | IC5013 |
| 2022 | 4 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Certificate CO2 | 7.411 | 11 |
| 2022 | 4 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 21.207.432 | IC5013 |
| 2022 | 4 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 247.450 | IC6033 |
| 2022 | 4 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 257.087 | IC5025 |
| 2022 | 4 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 14.787.468 | IC5013 |
| 2022 | 5 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Certificate CO2 | 6.728.464 | 11 |
| 2022 | 5 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 31.045.294 | IC5013 |
| 2022 | 5 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 246.450 | IC6033 |
| 2022 | 5 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 250.496 | IC5025 |
| 2022 | 5 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 17.297.631 | IC5013 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Certificate CO2 | 1.978 | 11 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 21.186.029 | IC5013 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 247.028 | IC6033 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 236.985 | IC5025 |
| 2022 | 6 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 22.920.529 | IC5013 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Certificate CO2 | 35.261.449 | 11 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 21.857.271 | IC5013 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 245.204 | IC6033 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 238.783 | IC5025 |
| 2022 | 7 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 197.277.988 | IC5013 |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Certificate CO2 | 10.592 | 11 |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 21.547.668 | IC5013 |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 230.071 | IC6033 |
| 2022 | 8 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 154.341.961 | IC5013 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 21.210.039 | IC5013 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 266.488 | IC6033 |
| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 477.527 | IC5025 |

| 2022 | 9 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 205.078.830 | IC5013 |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Gaze naturale | 4.446.498 | IC5013 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Achiziții | Servicii | 235.669 | IC6033 |
| 2022 | 10 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | Vânzări | Gaze naturale | 259.917.551 | IC5013 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliata | Achiziții | Gaze naturale | 4.302.616 | IC5013 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliata | Achiziții | Servicii | 550.166 | IC5025 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliata | Achiziții | Servicii | 250.196 | IC6033 |
| 2022 | 11 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliata | Vânzări | Gaze naturale | 39.641.601 | IC5013 |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliata | Achiziții | Certificate CO2 | 787.382.498 | 11 |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliata | Achiziții | Servicii | -1.626.315 | IC6033 |
| 2022 | 12 | OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliata | Vânzări | Gaze naturale | 6.679 | IC5013 |
| TOTAL | OMV Petrom SA | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | 2.365.422.808 |
Nota: sumele nu conțin TVA și acciza colectată în numele terților

| Nr. | Anul | Luna | Companie | Parte afiliată | Data contractului inițial |
Dată act adițional | Numărul inițial al | Număr act adițional |
||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Crt | Denumire Natura relației |
Denumire | Natura relației | contractului | ||||||
| 1 | 2019 | 4 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | 22.04.2019 | IC5013 | ||
| 2 | 2021 | 5 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | 22.04.2021 | 18.05.2021 | IC6033 | IC6033A001 |
| 3 | 2021 | 7 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | 15.04.2011 | 02.07.2021 | 11 | IC6009A002 |
| 4 | 2022 | 5 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | 22.04.2021 | 03.05.2022 | IC6033 | IC6033A002 |
| 5 | 2022 | 7 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | 01.04.2013 | 28.07.2022 | 169 | IC6010A011 |
| 6 | 2022 | 7 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | 28.07.2022 | IC5031 | ||
| 7 | 2022 | 7 | OMV Petrom S.A. | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | 29.11.2019 | 18.07.2022 | IC5025 | IC5025A002 |
| Nr. Crt |
Natura Contract / Act adițional |
Valoare totala | Garanții | Plata | Penalități | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Natura | Obiect | mnd | Suma in moneda aleasa |
desc | mnd | val | Termen | Metoda | mnd | Sume fixe |
Procent (%) pe zi |
Alte tipuri de penalități |
Scadenta pentru plata penalităților |
|
| 1 | Achiziții/ Vânzări |
Gaze naturale | EUR | fără valoare menționată |
în ultima zi dintre (a) a 20-a zi a lunii calendaristice; sau (b) a 10-a zi de la primirea facturii |
transfer bancar | EURIBOR 1 lună plus 3% p.a. |
|||||||
| 2 | Achiziții | Servicii | EUR | fără valoare menționată |
15 zile calendaristice de la primirea facturii |
transfer bancar | 3% + EURIBOR la 3 luni |
|||||||
| 3 | Achiziții | Certificate CO2 | EUR | fără valoare menționată |
până pe 15 ale lunii următoare, pentru tariful de servicii; conform contractelor încheiate cu terții în cazul contractelor back-to back |
transfer bancar | EURIBOR 1 lună plus 1,5% p.a. |
|||||||
| 4 | Achiziții | Servicii | EUR | fără valoare menționată |
15 zile calendaristice de la primirea facturii |
transfer bancar | 3% + EURIBOR la 3 luni |
|||||||
| 5 | Achiziții | Servicii | EUR/ RON |
fără valoare menționată |
||||||||||
| 6 | Achiziții/ Vânzări |
Servicii | EUR | fără valoare menționată |
în concordanță cu nota de confirmare a tranzacțiilor |
transfer bancar | la nivelul dobânzilor pentru depozitele de o zi |
|||||||
| 7 | Achiziții | Capacitate transport gaze |
HUF | fără valoare menționată |
3 zile lucrătoare după primirea facturii în original |
transfer bancar | rata dobânzii Băncii Naționale a Ungariei (MNB) |
Nota: În cazul contractelor cu tranzacții în perioada de raportare este prezentat ultimul act adițional al contractului, în vigoare la data încheierii perioadei de referință Prescurtări folosite: mnd = monedă / desc = descriere; val = valoare

| Companie | Parte afiliată | Soldurile la 14.12.2022 (RON) | |||
|---|---|---|---|---|---|
| Denumire | Natura relației | Denumire Natura relației |
Creanțe | Datorii | |
| OMV Petrom SA | Emitent | OMV Gas Marketing & Trading GmbH | Parte afiliată | 41.046.849 | 787.166.361 |

Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.