Annual Report • Apr 16, 2014
Annual Report
Open in ViewerOpens in native device viewer
CUPRINS
| PRINCIPALE INFORMAȚII FINANCIARE ȘI OPERAȚIONALE | 2 | |
|---|---|---|
| INFORMAȚII GENERALE | 3 | |
| 1. ANALIZA ACTIVITĂȚII SIF BANAT-CRIȘANA | 4 | |
| Analiza portofoliului administrat | 5 | |
| Valoarea activului net | 5 | |
| Structura portofoliului | 6 | |
| Activitatea investițională | 9 | |
| Managementul riscului | 13 | |
| Resursele umane | 16 | |
| Măsuri pentru eficientizarea activității | 16 | |
| Litigii | 17 | |
| Perspective 2014 | 17 | |
| 2. ACȚIUNILE EMISE DE SIF BANAT-CRIȘANA | 18 | |
| Caracteristicile acțiunilor | 18 | |
| Acțiunile SIF1 la BVB | 18 | |
| 3. GUVERNANȚA CORPORATIVĂ | 20 | |
| 4. SITUAȚIA FINANCIAR-CONTABILĂ | 32 | |
| Bilanț | 32 | |
| Contul de profit și pierdere | 34 | |
| Situația fluxurilor de numerar | 35 | |
| Execuția bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2013 | 36 | |
| 5. ALTE INFORMAȚII SEMNIFICATIVE | 36 | |
| 6. EVENIMENTE ULTERIOARE DATEI BILANȚULUI | 38 | |
| 7. PROPUNEREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE PRIVIND REPARTIZAREA PROFITULUI | 39 | |
| ANEXA 1 | Situațiile financiare la 31 decembrie 2013 | |
| ANEXA 2 | Situația activului net la 31 decembrie 2013 | |
| (conform anexei 16 la Regulamentul nr. 15/2004) | ||
| ANEXA 3 | Situația detaliată a investițiilor la 31 decembrie 2013 | |
| (conform anexei 17 la Regulamentul nr. 15/2004) | ||
| ANEXA 4 | Lista societăților în care SIF Banat-Crișana deține controlul direct la 31 decembrie 2013 | |
| ANEXA 5 | Situația rapoartelor și comunicatelor publice întocmite de SIF Banat-Crișana în anul 2013 |
| PRINCIPALE POZIȚII BILANȚIERE [milioane lei] | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | ||
| Total active, din care | 655,96 | 733,93 | 959,06 | 1.110,22 | |
| Total active financiare | 647,37 | 727,52 | 952,77 | 1.100,89 | |
| Capitaluri proprii | 538,55 | 642,60 | 874,62 | 1.028,40 | |
| Total datorii curente | 63,01 | 37,86 | 33,06 | 34,15 | |
| PERFORMANȚA FINANCIARĂ [milioane lei] | |||||
| 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | ||
| Total venituri | 113,51 | 141,75 | 159,13 | 142,09 | |
| Total cheltuieli | 48,31 | 65,06 | 42,29 | 51,15 | |
| Profit brut | 65,20 | 76,69 | 116,84 | 90,94 | |
| Profit net | 63,00 | 63,01 | 100,51 | 80,14 | |
| INDICATORI FINANCIARI [%] | |||||
| 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | ||
| ROE (profit net / capital propriu) | 11,7 | 9,8 | 11,5 | 7,79 | |
| ROA (profit net / active totale) | 9,6 | 8,6 | 10,5 | 7,22 | |
| Rata marjei profitului brut (profit brut / total venituri) | 57,4 | 54,1 | 73,4 | 64 | |
| Rata de impozitare a profitului (impozit profit / profit brut) | 3,4 | 17,8 | 14 | 11,9 | |
| Rata de distribuire a dividendelor* | 89,7 | 87,1 | - | * | |
| PERFORMANȚA ACȚIUNILOR ȘI A ACTIVULUI NET | |||||
| 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | ||
| Preț acțiune (la finalul anului, în lei) | 1,014 | 0,9030 | 1,213 | 1,292 | |
| Valoare activ net** / acțiune (lei) | 2,4805 | 2,3698 | 2,4061 | 2,9094 | |
| PER | 8,83 | 7,87 | 6,62 | 8,85 | |
| Dividend / acțiune* (lei) | 0,103 | 0,100 | - | * | |
| Activ net contabil / acțiune (lei) | 1,0798 | 1,2682 | 1,6871 | 1.9606 | |
| Valoare nominală a acțiunii (lei) | 0,1 | 0,1 | 0,1 | 0.1 | |
| Număr acțiuni | 548.849.268 | 548.849.268 | 548.849.268 | 548.849.268 | |
| DATE OPERAȚIONALE | |||||
| 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | ||
| Număr angajați permanenți | 78 | 78 | 78 | 51 | |
| Număr sucursale | 4 | 4 | 4 | 2 | |
| STRUCTURA ACȚIONARIATULUI la 31 decembrie 2013 | |||||
| număr acționari | dețineri | |
|---|---|---|
| Persoane fizice române | 5.796.626 | 50,05% |
| Persoane fizice străine | 1.854 | 0,63% |
| Persoane juridice române | 274 | 26,38% |
| Persoane juridice străine | 53 | 22,93% |
| TOTAL | 5.798.807 | 100% |
* conform aprobării AGA de distribuire a profitului
** calculată conform reglementărilor ASF
CONTACT Relația cu Investitorii: email [email protected] tel 0257 250 181
| DENUMIRE | Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana S.A. (denumită în cadrul raportului "SIF Banat-Crișana" sau "Societatea") |
||
|---|---|---|---|
| TIP DE SOCIETATE | societate de investiții de tip închis cu politică de investiții diversificată, înregistrată ca alt organism de plasament colectiv (AOPC) constituită ca societate pe acțiuni din noiembrie 1996; persoană juridică română cu capital integral privat |
||
| CAPITAL SOCIAL | 54.884.926,80 lei - capital social subscris și vărsat 548.849.268 acțiuni emise 0,10 lei pe acțiune valoare nominală |
||
| ÎNREGISTRĂRI Număr în Registrul Comerțului J02/1898/1992 Cod Unic de Înregistrare 2761040 Număr în Registrul ASF RJR09SIIR/020002/2006 |
|||
| ACTIVITATE PRINCIPALĂ | obiectul principal de activitate: Alte intermedieri financiare n.c.a. (cod CAEN 6499) CAEN - Clasificarea Activităților din Economia Națională |
||
| PIAȚA DE TRANZACȚIONARE | Bursa de Valori București (BVB), categoria I a pieței reglementate, simbol SIF1 |
||
| AUDITOR FINANCIAR | KPMG Audit S.R.L. București | ||
| DEPOZITAR | ING BANK N.V. AMSTERDAM Sucursala București | ||
| REGISTRUL ACȚIUNILOR ȘI ACȚIONARILOR |
Depozitarul Central S.A. București | ||
| SEDIUL CENTRAL | Arad, Calea Victoriei nr. 35 A, 310158, România TEL +40257 234 473 FAX +40257 250 165 EMAIL [email protected] WEB www.sif1.ro |
||
| SUCURSALE | București Splaiul Unirii nr. 16, etajul 1, camerele 101, 102, 114A și 109, sector 4, 040035, București |
Cluj-Napoca Piața Muzeului nr. 1, Cluj-Napoca 400019, jud. Cluj, |
2013 a fost un an de dezvoltare a SIF Banat-Crișana.
Valoarea activului net (VAN) al SIF Banat‐Crișana, indicator cheie de performanță a activității, a înregistrat o apreciere semnificativă în anul 2013, cu 20,92% peste valoarea de la finalul anului 2012. VAN la 31 decembrie 2013 a atins 1.596,84 milioane lei (2012: 1.320,57 milioane lei).
Valoarea activului net pe acțiune ﴾VUAN﴿ a fost de 2,9094 lei la 31 decembrie 2013, față de 2,4061 lei la 31 decembrie 2012.
EVOLUȚIA LUNARĂ A VALORII ACTIVULUI NET
Evoluția pozitivă a pieței de capital în anul 2013 și listarea unor companii din portofoliu au fost principalii factori care au determinat o creștere cu 24,52% a valorii acțiunilor listate din portofoliu, reflectată în trendul pozitiv de creștere a VAN. De asemenea, valoarea acțiunilor nelistate a avut o evoluție pozitivă, pe fondul rezultatelor financiare mai bune raportate de o serie de companii din portofoliul Societății.
Valorile lunare ale activului net au fost calculate de SIF Banat-Crișana și au fost certificate de ING BANK N.V. AMSTERDAM Sucursala București, depozitarul activelor Societății.
Rapoartele lunare privind VAN au fost transmise către Bursa de Valori București și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară-Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, și au fost publicate pe pagina de internet a SIF Banat-Crișana, www.sif1.ro, nu mai târziu de 15 zile calendaristice de la sfârșitul lunii de raportare.
Situația activelor și datoriilor SIF Banat-Crișana la 30 decembrie 2013, întocmită în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 15/2004 (anexa 16), este prezentată în anexa 2 la prezentul raport.
Pentru lunile ianuarie și februarie 2013, SIF Banat-Crișana a calculat valoarea activului net în conformitate cu reglementările Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare1 - Regulamentul
1 Din data de 29 aprilie 2013, prerogativele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare ("CNVM") au fost preluate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în baza Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 93/2012
nr. 15/2004 și Dispunerile de măsuri nr. 9/2010 și 21/2010.
Din martie 2013, a intrat în vigoare Dispunerea de măsuri nr. 23/2012 care instituie un cadru unitar și armonizat al metodelor de evaluare a activelor organismelor de plasament colectiv autorizate și/sau avizate de autoritatea de reglementare.
Conform noii reglementări, acțiunile listate sunt evaluate la prețul de închidere al pieței aferent zilei pentru care se efectuează calculul, renunțându-se la evaluarea în baza mediei ponderate a cotațiilor din ultimele 3 luni. Acțiunile nelistate sunt evaluate la valoarea contabilă pe acțiune ce rezultă din ultimele situații financiare anuale, respectiv valoarea capitalurilor proprii cuprinse în raportările lunare către BNR în cazul instituțiilor de credit. La evaluarea acțiunilor nelistate nu se mai aplică decotări în funcție de procentul deținut în capitalul social al emitentului.
Obiectivul investițional al SIF Banat-Crișana este administrarea unui portofoliu diversificat de active de calitate, în măsură să asigure un flux constant de venituri, conservarea și creșterea pe termen mediu-lung a capitalului investit.
Strategia de alocare a activelor urmărește maximizarea performanțelor portofoliului în condițiile prudențiale stabilite prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare și Regulamentul nr. 15/2004 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv și a depozitarilor. Pe tot parcursul anului 2013, activele administrate de Societate sau încadrat în limitele legale permise.
Structura activelor administrate de SIF Banat-Crișana la 31 decembrie 2013 este prezentată în tabelul următor, comparativ cu situația la 31 decembrie 2012:
| 31 decembrie 2012 | 31 decembrie 2013 | |||
|---|---|---|---|---|
| Categorii de active* | Valoare (lei) | pondere în total activ |
Valoare (lei) | pondere în total activ |
| Titluri de stat, certificate de trezorerie | 25.580.832 | 1,89% | 16.469.234 | 1,01% |
| Disponibil | 104.893 | 0,01% | 2.302.128 | 0,14% |
| Creanțe | 382.629 | 0,03% | 1.478.669 | 0,09% |
| Depozite bancare | 126.324.373 | 9,33% | 88.717.641 | 5,44% |
| Obligațiuni societăți comerciale | 1.042.647 | 0,08% | 35.427.474 | 2,17% |
| Acțiuni listate | 1.037.797.357 | 76,67% | 1.292.224.452 | 79,23% |
| Acțiuni nelistate | 146.718.869 | 10,84% | 174.364.977 | 10,69% |
| Titluri de participare AOPC** | 10.131.939 | 0,75% | 14.986.474 | 0,92% |
| Alte active | 5.593.738 | 0,41% | 5.018.545 | 0,31% |
| TOTAL ACTIV | 1.353.677.278 | 100,00% | 1.630.989.596 | 100,00% |
| Total datorii + venituri în avans | 33.103.142 | 2,45% | 34.153.880 | 2,09% |
| ACTIV NET | 1.320.574.136 | 97,55% | 1.596.835.716 | 97,91% |
| VUAN (valoare activ net/acțiune) | 2,4061 | 2,9094 |
* valori calculate la 31 decembrie 2012 conform Regulamentului nr. 15/2004 și Dispunerile de măsuri nr. 9/2010 și 21/2010 și la 31 decembrie 2013 conform Dispunerii de măsuri nr. 23 / 2012;
** categoria include și acțiunile deținute la Fondul Proprietatea, conform reglementărilor în vigoare
Situația detaliată a investițiilor SIF Banat-Crișana la data de 31 decembrie 2013, întocmită în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 15/2004 (anexa 17), este prezentată în anexa 3 la prezentul raport.
La 31 decembrie 2013, investițiile în acțiuni se ridică la 1.481milioane lei. Portofoliul de acțiuni reprezintă cea mai importantă categorie în activele administrate de SIF Banat-Crișana, având o pondere de 92,75 % în VAN.
| Sector | Număr emitenți | Valoarea deținerii* (lei) | ||
|---|---|---|---|---|
| 2012 | 2013 | 31 dec. 2012 | 31 dec. 2013 | |
| financiar - bancar | 14 | 13 | 724.874.889 | 861.503.655 |
| comerț - imobiliare | 44 | 28 | 92.449.688 | 163.286.279 |
| turism și alimentație publică | 11 | 10 | 109.449.543 | 114.668.624 |
| farmaceutice | 4 | 3 | 47.233.599 | 80.726.487 |
| celuloză și hârtie | 8 | 8 | 43.841.154 | 56.395.990 |
| energie - utilități | 17 | 19 | 30.388.257 | 45.628.603 |
| chimie și mase plastice | 8 | 6 | 15.935.541 | 19.884.203 |
| prelucrarea lemnului | 45 | 37 | 13.042.117 | 11.281.955 |
| industria alimentară | 9 | 4 | 2.467.899 | 5.710.544 |
| metalurgie | 10 | 10 | 4.136.566 | 4.197.090 |
| construcții | 7 | 8 | 6.696.929 | 2.397.020 |
| alte industrii | 35 | 27 | 91.537.977 | 73.765.964 |
| alte activități | 56 | 49 | 12.341.256 | 41.751.667 |
| TOTAL | 268 | 222 | 1.194.385.415 | 1.481.198.084 |
* valori calculate la 31 dec. 2012 conform Regulamentului nr. 15/2004 și Dispunerile de măsuri nr. 9/2010 și 21/2010 și la 31 dec. 2013 conform Dispunerii de măsuri nr. 23 / 2012
Sectorul financiar-bancar deține în continuare ponderea cea mai mare în activele administrate, de 54% din VAN. Valoarea participațiilor a crescut cu aproape 19% față de anul precedent. În contextul actual de deteriorare a indicatorilor de profitabilitate în sistemul bancar, Societatea are în vedere reducerea expunerii în acest sector.
Pe locul doi ca valoare, reprezentând 10,2 % din VAN, este portofoliul de acțiuni deținut în sectorul comerț-imobiliare. Ca urmare a înființării holdingului SIF Imobiliare Plc, care a încorporat 18 companii din portofoliul Societății cu activități din domeniul imobiliar, numărul companiilor din acest sector s-a redus la 28, față de 44 la sfârșitul anului 2012. (La pagina 10 sunt prezentate detalii privind SIF Imobiliare Plc).
| Emitent | domeniu de activitate | Procent deținere |
valoarea* deținerii (lei) |
% din VAN |
|---|---|---|---|---|
| Erste Group Bank AG | financiar - bancar | 0,85% | 413.161.313 | 25,87% |
| BRD - Groupe Société Générale | financiar - bancar | 4,20% | 263.574.693 | 16,51% |
| Banca Transilvania | financiar - bancar | 4,52% | 164.658.120 | 10,31% |
| SIF Imobiliare Plc | servicii financiare aplicabile domeniului imobiliar |
99,99% | 149.999.300 | 9,39% |
| Biofarm București | ind. farmaceutică | 21,30% | 70.425.161 | 4,41% |
| Napomar Cluj-Napoca | ind. constructoare de mașini | 99,43% | 48.133.586 | 3,01% |
| Vrancart Adjud | ind. celulozei și hârtiei | 74,72% | 44.593.458 | 2,79% |
| Calipso Oradea | turism și alimentație publică | 97,08% | 38.966.620 | 2,44% |
| Azuga Turism | turism si alimentație publică | 98,94% | 35.774.902 | 2,24% |
| OMV Petrom | petrol și gaze | 0,08% | 21.307.685 | 1,33% |
| TOTAL | 1.250.594.838 | 78,32% |
* calculată conform Regulamentului nr. 15/2004 și Dispunerea de măsuri nr. 23/2012
structura pe categorii de dețineri
| dețineri până la 5% în 96 de emitenți valoare totală 931,14 mil lei (2012: 757,89 mil lei) dețineri între 5 - 33% în 107 emitenți valoare totală 146,32 mil lei (2012: 109,07 mil lei) dețineri între 33-50% în 4 emitenți valoare totală 1,03 mil lei (2012: 0,83 mil lei) dețineri majoritare, peste 50%, în 15 emitenți valoare totală 402,7mil lei (2012: 313,72 mil lei) |
|---|
| valori calculate la 31.12.2013 conform Regulamentului nr. 15/2004 și a Dispunerii de măsuri nr. 23/2012 |
La sfârșitul anului 2013, SIF Banat-Crișana deținea la 15 companii cote majoritare din capitalul social. Valoarea acestor companii reprezintă 25% din VAN. Reducerea substanțială în portofoliu a numărului companiilor din această categorie comparativ cu anul precedent, este rezultatul ieșirii din portofoliu a 18 companii care au făcut obiectul operațiunii de aport în natură la constituirea SIF Imobiliare Plc. Lista companiilor în care SIF Banat-Crișana deține participații majoritare și are controlul direct este prezentată în anexa 4.
a portofoliului de acțiuni
România 913,99 mil. lei valoarea deținerilor la 196 de emitenți
Piețe externe
567,20 mil. lei valoarea deținerilor în: Austria (1 emitent – Erste Bank), Cipru (1 emitent – SIF Imobiliare) Germania (6), Spania (1), Finlanda (4), Franța (5), Italia (2), Luxemburg (1), Olanda (5)
valori calculate la 31.12.2013 conform Regulamentului nr. 15/2004 și Dispunerii de măsuri nr. 23/2012
Portofoliul de instrumente financiare cu venit fix
| depozite bancare (51.410.000 lei) depozite bancare în valută (echivalent lei: 36.536.851 lei) obligațiuni corporative (27.947.500 lei) obligațiuni corporative în euro (echivalent lei: 6.083.941 lei) |
|---|
| obligațiuni de stat în euro (echivalent lei: 16.144.920 lei) valoarea totală* a portofoliului de IFVF (în echivalent lei): 138.123.212 lei rentabilitatea medie anuală în 2013 la plasamentele monetare în lei a fost de 6,27% fiind pe tot parcursul anului superioară ratei ROBOR randamentul mediu realizat în anul 2013 la plasamentele în EURO a fost de 3,75%, față de rata medie EURIBOR pentru aceeași perioadă de 0,54% |
* calculată la 31.12.2013, sumele nu conțin dobânzile de încasat
Plasamentele financiare în instrumente cu venit fix reprezentau 8,6 % din VAN la sfârșitul anului 2013. La aceeași dată, valoarea acestui portofoliul a fost de 138 milioane lei, cu 12 milioane lei sub nivelul de la sfârșitul anului trecut (2012: 150,8 mil. lei).
Viziunea strategică a SIF Banat-Crișana este de dezvoltare a companiei printr-o administrare eficientă a participațiilor și creșterea valorii activelor administrate prin îmbunătățirea alocării resurselor, în scopul obținerii unor randamente cât mai mari ale capitalului investit.
Societatea și-a orientat politica investițională spre achiziții de instrumente financiare, în principal acțiuni, care să ofere un mix de creștere și de valoare, urmărindu-se identificarea soluțiilor de asigurare a unui flux constant de lichidități, optimizarea operațiunilor din punct de vedere fiscal și a metodelor de tranzacționare. Ținta este de a dezvolta ariile investiționale printr-un proces disciplinat, centrat pe decizii colective și o cercetare adâncă a pieței. Scopul se poate atinge printr-un management activ care urmărește generarea unor performanțe ridicate în baza unui proces robust de screening investițional pentru a identifica oportunități investiționale performante pe termen lung. Totodată, vor fi valorificate oportunitățile de exit din companiile care nu întrunesc criteriile de sustenabilitate a portofoliului.
Prin programul de activitate pentru anul 2013, SIF Banat-Crișana s-a angajat la atingerea următoarelor obiective:
Pe parcursul anului, conducerea SIF Banat-Crișana s-a focalizat pe eficientizarea procesului de administrare a companiilor din portofoliu, în funcție de natura activității acestora, fiind urmărită creșterea eficienței activității acestor companii, prin implementarea unor tehnici unitare de management, adoptarea unor măsuri de raționalizare a utilizării resurselor, optimizarea costurilor și coordonarea proceselor investiționale majore.
Înființarea SIF Imobiliare PLC
SIF Banat-Crișana, în calitate de acționar majoritar al unui număr important de companii cu activități în domeniul imobiliar, a luat decizia administrării centralizate a activității acestora, în vederea asigurării unui management unitar, a reducerii costurilor de operare, creșterii veniturilor la nivelul acestora și valorificarea oportunităților ivite pe piața de profil.
Prin programul de activitate al SIF Banat-Crișana, aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor din 24 aprilie 2013 și prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 2/28.06.2013, s-a înființat compania SIF Imobiliare PLC, prin incorporarea a 18 companii din portofoliul propriu, cu activități din domeniul imobiliar.
SIF Imobiliare PLC a fost înființată în luna iulie 2013 în Nicosia, Cipru, sub denumirea SIF Imobiliare Limited. Compania a fost transformată în Public Limited Company la începutul lunii septembrie 2013. Decizia de înființare a companiei în Cipru a avut la bază inexistența unei legi care reglementează activitatea de tip holding în România și un studiu realizat special pentru acest proiect de un consultant de renume referitor la selectarea unei jurisdicții favorabile pentru holding.
SIF Imobiliare Limited s-a constituit cu un capital social inițial în valoare de 1.000.000 euro, împărțit în 1.000.000 acțiuni, fiecare cu valoare nominală de 1 euro, SIF Banat-Crișana fiind acționar unic la momentul constituirii. Valoarea acțiunilor aduse de SIF Banat-Crișana ca aport în natură a fost de 100.476.336 lei (respectiv 22.537.928 euro), reprezentând valoarea acestor acțiuni la 31.05.2013, calculată conform reglementărilor ASF privind calculul activului net. Diferența între valoarea aportului în natură și capitalul social (22.537.928 euro – 1.000.000 euro) reprezentând prima de emisiune. Ulterior, capitalul social autorizat a fost majorat cu 500.000 euro și societatea a fost transformata în public limited company, pentru a putea fi tranzacționată.
La data de 31 decembrie 2013, valoarea capitalului social autorizat integral vărsat al SIF Imobiliare Plc este de 1.500.000 EUR, din care SIF Banat-Crișana deține 99,99%.
Companiile care au fost aportate la capitalul SIF Imobiliare PLC de către acționarul majoritar SIF Banat-Crișana sunt: Agrorent SA Arad, Comalim SA Arad (MALI), Administrare Imobiliare SA București, Legume Fructe SA Oradea (LEOR), Vest Metal SA Oradea, Arta Culinară SA Cluj-Napoca (ARCU), Bistrița SA Cluj-Napoca, Comat Cluj SA Cluj-Napoca (CACU), Comcereal Cluj SA Turda (COCL), Complex Laboratoare SA Cluj-Napoca, Napotex SA Cluj-Napoca (NTEX), Agmonia SA Oțelu-Roșu, Central SA Petroșani, Cora SA Hunedoara, M.C.B. SA Baia Mare, Soiza SA Sighetu Marmației, Uniteh SA Timișoara (UNIT) și Urban SA Lugoj.
Din data de 23 decembrie 2013, acțiunile holdingului SIF IMOBILIARE PLC au fost admise la tranzacționare la Bursa de Valori București - secțiunea CAN-ATS, cu simbol SIFI.
SIF Banat-Crișana a comunicat în piață informațiile menționate mai sus.
Această investiție se înscrie în strategia SIF Banat-Crișana de dezvoltare și diversificare a portofoliului propriu de acțiuni, având ca obiectiv financiar pe termen mediu creșterea veniturilor, prin eficientizarea activității și a modului de administrare a Societății de Administrare a Investițiilor Muntenia Invest S.A ("SAI Muntenia Invest").
Intenția de dobândire a unei participații calificate reprezentând 99,96% din capitalul social și din totalul drepturilor de vot ale SAI Muntenia Invest a fost anunțată de Societate în februarie 2013, fiind făcute notificările legale către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) și Consiliului Concurenței, în vederea autorizării tranzacției.
În iunie 2013, Consiliul Concurenței a emis Decizia nr. 27/20.06.2013, de neobiecțiune privind concentrarea economică realizată prin dobândirea de către SIF Banat-Crișana a controlului direct asupra SAI Muntenia Invest S.A.
În iulie 2013, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a emis Decizia nr. 365/17.07.2013 de aprobarea a achiziționării de către SIF Banat-Crișana a participației calificate de 99,96% din capitalul social al SAI Muntenia Invest. În cursul aceleiași luni, SIF Banat-Crișana a achiziționat 50,01% din capitalul social al SAI Muntenia Invest.
În august 2013, SIF Banat-Crișana a anunțat intenția de cesiune către SIF Moldova a 49,96% din capitalul social al SAI Muntenia Invest SA, din totalul de 99,96% al participației autorizate, operațiune supusă, de asemenea, aprobării Autorității de Supraveghere Financiară și Consiliului Concurenței. Până la data prezentului raport nu s-au primit avizele solicitate.
În administrarea SAI Muntenia Invest, SIF Banat-Crișana urmărește creșterea eficienței operaționale și îmbunătățirea performanțelor în scopul asigurării creșterii valorii companiilor administrate pentru SIF Muntenia, atât în beneficiul acționarilor SIF Muntenia cât și ai SIF Banat-Crișana.
SIF Banat-Crișana a comunicat în piață informațiile menționate mai sus.
În luna iunie 2013, SIF Banat-Crișana a subscris un număr de 1.540.000 obligațiuni neconvertibile emise de către compania Romenergo SA București la un preț de 17,5 lei/obligațiune. Scadența obligațiunilor este la patru ani de la data emisiunii, cu o dobândă de 8% pe an.
Investiția a fost evaluată în mod corespunzător, în urma analizei randamentului până la maturitate comparativ cu alte plasamente posibile. Au fost avute în vedere diversificarea prudentă a portofoliului și siguranța din punct de vedere a rentabilității asigurate pentru următorii 4 ani. Raportat la situația de pe piața financiară din România, obligațiunile Romenergo oferă o rentabilitate superioară prin comparație cu dobânzile bancare practicate.
SIF Banat-Crișana a raportat în piață această achiziție, prin raportul curent din data de 18 iunie 2013, respectând obligațiile legale și pentru asigurarea unei transparențe totale asupra acestei tranzacții și accesul tuturor acționarilor la aceasta informație. În legătură cu tranzacția raportată, KPMG Audit Romania SRL, auditorul financiar al Societății, a întocmit în conformitate cu art. 113, litera G, alineatul 6 din Regulamentul nr. 1/2006, Raportul independent de asigurare limitată asupra informațiilor incluse în raportul curent din data de 18 iunie 2013 întocmit de către societate în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 și a Regulamentului nr. 1/2006, în care face mențiunea că:
"Pe baza procedurilor efectuate, nimic nu ne-a atras atenția în sensul de a ne face să credem că prețul, coroborat cu drepturile și obligațiile asumate de părți în Tranzacția Raportată prezentată în Raportul Curent din data de 18 iunie 2013, ar fi putut fi raportat de către Societate la alte oferte existente în piață, așa cum au fost definite în paragraful 7. De asemenea, nimic nu ne-a atras atenția în sensul de a ne face să credem că, în absența unei piețe active relevante pentru instrumente financiare cu caracteristici similare cum ar fi: tipul de instrument financiar, riscul emitentului, valoarea emisiunii, maturitatea, frecvența cuponului de dobândă etc., Societatea a avut acces, în toate aspectele semnificative, la date privind alte emisiuni private de obligațiuni de același tip." 2
Strategia investițională pe piețele externe a urmărit obținerea unor randamente din tranzacții superioare indicilor de pe piețele pe care s-a acționat.
În urma analizelor și selecțiilor au fost achiziționate pachete de acțiuni la un număr de 77 de emitenți, valoarea de achiziție însumând 8.380.126 euro, din care 6.353.400 euro reprezintă acțiuni ERSTE BANK achiziționate pe piața primară.
În cursul anului s-au tranzacționat pachetele de acțiuni la un număr de 50 de emitenți. Tranzacțiile de vânzare însumează 10.752.596 euro (din care Erste titluri de plasament – 7.718.420 EURO), obținându-se o rentabilitate de 19,3% luând ca bază de raportare capitalul investit în aceste plasamente.
Rentabilitatea activității de investiții pe piața externă în cazul titlurilor de plasament (dețineri pe termen scurt), însumând vânzări, dividende și acțiuni gratuite, a fost de 23% în anul 2013.
alte titluri de plasament pe termen scurt în sumă de 122.039 lei (unități de fond la un fond închis de investiții în sumă de 14.089 lei și drepturi de preferință în sumă de 107.950 lei).
2 Extras din "Raportul independent de asigurare limitată asupra informațiilor incluse în raportul curent din data de 18 iunie 2013 întocmit de către societate în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 și a Regulamentului nr. 1/2006" -disponibil pentru consultare pe pagina de internet a SIF Banat-Crișana, http://www.sif1.ro/ro/informatii-pentru-investitori/comunicate/comunicate-2013/
Principalele riscuri la care Societatea este expusă sunt: riscul de piață, riscul de creditare, riscul de lichiditate, riscul fluxului de numerar, riscuri operaționale, riscul aferent impozitării și riscul mediului economic.
Riscul de piață - include riscul valutar, riscul ratei dobânzii și riscul de preț.
Riscul valutar reprezintă riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze ca urmare a variației cursurilor de schimb valutar.
În anul 2013, Societatea a efectuat tranzacții atât în moneda românească (RON), cât și în valută. Moneda românească a fluctuat în cursul anului 2013 comparativ cu monedele străine, EURO și USD, la finele anului înregistrându-se o depreciere a acesteia.
Instrumentele financiare utilizate dau posibilitatea conservării valorii activelor monetare deținute în lei, prin efectuarea de plasamente și încasarea de dobânzi în funcție de termenul de scadență.
Societatea nu a efectuat nici o tranzacție cu instrumente derivate în cursul anilor 2012 și 2013.
Riscul ratei dobânzii reprezintă riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze ca urmare a variației ratelor dobânzilor de pe piață.
Riscul ratei de dobândă este compus din riscul de fluctuație înregistrat în valoarea unui anumit instrument financiar ca urmare a variației ratelor dobânzii și din riscul diferențelor dintre scadența activelor financiare purtătoare de dobândă și cea a datoriilor purtătoare de dobândă folosite pentru finanțarea activelor respective.
Perioada pe care se menține rata dobânzii stabilită pentru un instrument financiar indică, prin urmare, în ce măsură acesta este expus riscului ratei de dobândă. Instrumentele financiare sunt purtătoare de dobândă la rata pieței, prin urmare se consideră că valorile juste nu diferă în mod semnificativ de valorile contabile.
Majoritatea activelor financiare ale Societății sunt în monede stabile, ale căror rate de dobândă este puțin probabil să varieze semnificativ.
Riscul de preț este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze ca rezultat al schimbării prețurilor pieței, chiar dacă aceste schimbări sunt cauzate de factori specifici instrumentelor individuale sau emitentului acestora, sau factori care afectează toate instrumentele tranzacționate pe piață.
În cursul anului 2013 capitalizarea bursieră a emitenților listați lichizi a crescut față de anul 2012.
Având în vedere că Societatea deține în portofoliu un număr mare de acțiuni cotate, aceasta a fost afectată favorabil de riscul de preț în anul 2013.
Riscul de creditare reprezintă riscul ca una din părțile participante la un instrument financiar nu își va îndeplini o obligație, fapt ce va determina ca cealaltă parte să înregistreze o pierdere financiară.
Activele financiare care supun Societatea la concentrări potențiale de riscuri de creditare cuprind în principal creanțele din activitatea de bază. Acestea sunt prezentate la valoarea netă de ajustarea pentru creanțe incerte. Conducerea Societății monitorizează îndeaproape și în mod constant expunerea la riscul de credit astfel încât să nu sufere pierderi ca urmare a concentrației creditului într-un anumit sector sau domeniu de activitate.
Riscul de lichiditate este asociat dificultății întâmpinate de societate de a obține fondurile necesare pentru a-și îndeplini angajamentele ajunse la scadență.
Societatea urmărește evoluția nivelului lichidităților pentru a-și putea achita obligațiile la data la care acestea devin scadente. Activele și datoriile sunt analizate în funcție de perioada rămasă până la scadențele contractuale.
Riscul fluxului de numerar reprezintă riscul ca fluxurile de numerar viitoare asociate cu un instrument financiar monetar să fluctueze ca mărime. În cazul unui instrument financiar cu o rată fluctuantă, de exemplu, astfel de fluctuații vor avea ca rezultat o modificare a ratei efective a dobânzii instrumentului financiar, de obicei fără a surveni modificări ale valorii sale juste.
Prin natura activității Societatea nu este supusă unui risc major de modificare a fluxurilor de numerar prognozate, atât din fluctuarea instrumentelor financiare, cât și din modificarea ratei dobânzii.
Riscul operațional este riscul înregistrării de pierderi directe sau indirecte ce rezultă dintr-o gamă largă de factori asociați proceselor, personalului și sistemelor interne Societății sau din factori externi (alții decât riscurile de credit, de piață sau de lichiditate) cum ar fi cei proveniți din cerințele legale și de reglementare și din standarde general acceptate de administrare a investițiilor. Riscurile operaționale rezultă din toate activitățile Societății.
Obiectivul Societății este de a administra riscul operațional astfel încât să existe un echilibru între măsurile luate pentru limitarea pierderilor financiare și afectarea reputației sale și realizarea obiectivelor investiționale de generare de venituri pentru investitori.
Începând cu 1 ianuarie 2007, urmare aderării României la Uniunea Europeană, Societatea a trebuit să se supună reglementărilor Uniunii Europene, și în consecință s-a pregătit pentru aplicarea schimbărilor aduse de legislația europeană. Societatea a implementat aceste schimbări, dar modul de implementare al acestora rămâne deschis auditului fiscal timp de 5 ani.
Interpretarea textelor și implementarea practică a procedurilor noilor reglementări fiscale aplicabile, ar putea varia și există riscul ca în anumite situații autoritățile fiscale să adopte o poziție diferită față de cea a Societății.
În plus, Guvernul României deține un număr de agenții autorizate să efectueze auditul (controlul) companiilor care operează pe teritoriul României. Aceste controale sunt similare auditurilor fiscale din alte țări, și pot acoperi nu numai aspecte fiscale, dar și alte aspecte legale și regulatorii care prezintă interes pentru aceste agenții. Este posibil ca Societatea să fie supusă controalelor fiscale pe măsura emiterii unor noi reglementări fiscale.
Procesul de ajustare a valorilor în funcție de risc care a avut loc pe piețele financiare internaționale în ultimii ani a afectat sever performanța acestora, inclusiv piața financiară din România, conducând la o incertitudine crescută cu privire la evoluția economică în viitor.
Efectele crizei financiare internaționale s-au resimțit și pe piața financiară românească în special sub forma: creșterii semnificative a volumului creditelor neperformante în sistemul bancar autohton, îngreunarea accesului la finanțare atât pentru populație cât și pentru agenții economici, orientarea băncilor mai degrabă spre finanțarea autorităților, prin achiziții de titluri de stat decât spre finanțarea dezvoltării economice sau a consumului, deprecierea monedei naționale, scăderea prețurilor activelor imobiliare, evoluția negativă a indicatorilor macroeconomici (inflație, deficit bugetar, deficit de cont curent, scăderea investițiilor străine directe, creșterea ratei șomajului etc.)
Conducerea SIF Banat-Crișana nu poate previziona toate efectele crizei cu impact asupra sectorului financiar din România, însă consideră că în anul 2013 a adoptat măsurile necesare pentru sustenabilitatea și dezvoltarea Societății în condițiile existente pe piața financiară, prin monitorizarea fluxurilor de numerar și adecvarea politicilor investiționale.
Evitarea riscurilor, atenuarea efectelor acestora este asigurată de societate printr-o politică de investiții care respectă regulile prudențiale impuse de prevederile legale și reglementările în vigoare aplicabile.
SIF Banat-Crișana a adoptat politici de management a riscurilor prin care se realizează o gestiune activă a acestora, fiind aplicate proceduri specifice de identificare, evaluare, măsurare și control a riscurilor, care să ofere o asigurare rezonabilă în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor societății, fiind urmărit un echilibru constant între risc și profitul așteptat.
În procesul de management al riscului se urmărește: (i) identificarea și evaluarea riscurilor semnificative cu un impact major în atingerea obiectivului investițional și dezvoltarea activităților care să contracareze riscul identificat; (ii) adaptarea politicilor de management al riscurilor la evoluțiile financiare ale pieței de capital, monitorizarea performanțelor și îmbunătățirea procedurilor de management al riscului; (iii) revizuirea deciziilor de investiții în corelație cu evoluția pieței de capital; (iv) respectarea legislației în vigoare.
Numărul angajaților SIF Banat–Crișana, la 31 decembrie 2013, a fost de 51 de persoane cu contract de muncă permanent, din care 44 la sediul central din Arad și 7 la sucursale.
Structura nivelului de pregătire de bază a angajaților se prezintă astfel: 74% dintre angajați au studii superioare, 14% studii medii și 12 % studii generale.
Pe parcursul anului s-a asigurat o continuitate a programelor de perfecționare profesională demarate în anii anteriori pentru dezvoltarea capitalului uman. 58% dintre angajații specialiști au participat la cel puțin o formă de pregătire pe parcursul anului – seminarii, conferințe, cursuri, programe de pregătire continuă. Aria tematică abordată a fost legată de domeniul evaluării, tehnici de analiză tehnică și trading, standarde de raportare financiară, tehnologia informației, legislație.
În cadrul Societății nu funcționează nici o organizație sindicală, angajații fiind reprezentați în negocierea contractului colectiv de muncă de către reprezentanți aleși conform legii.
Raporturile de muncă sunt reglementate prin Contractele individuale și Contractul Colectiv de Muncă. În cursul anului 2013 a fost în vigoare Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad cu nr. 298/2012.
Pe parcursul anului 2013 nu au fost înregistrate elemente conflictuale în raporturile dintre conducere și angajați. SIF Banat-Crișana asigură un mediu de lucru pozitiv și oferă șanse egale tuturor angajaților pe întreaga perioadă de de la angajare și până la încheierea relațiilor de muncă.
Pornind de la necesitatea creșterii eficienței operațiunilor, în cadrul procesului de reorganizare a activității Societății derulat în anul 2013, s-au redefinit responsabilitățile compartimentelor și posturilor în acord cu noua organigramă. Procesul de restructurare a vizat și reducerea costurilor cu personalul, fapt ce a condus la diminuarea numărului de angajați de la 78 la 51 la 31 decembrie 2013.
Având în vedere dinamica condițiilor economice și necesitatea creșterii eficienței operațiunilor Societății, Consiliul de Administrație a aprobat în data de 27 mai 2013 demararea unui complex proces de reorganizare a activității SIF Banat-Crișana.
Obiectivele acestui proces urmăresc asigurarea unui cadru decizional eficient, simplificarea fluxurilor operaționale și informaționale, precum și optimizarea numărului de posturi în funcție de volumul și complexitatea activităților deservite.
Măsurile adoptate de Consiliul de Administrație în luna mai au vizat:
În vederea implementării acestor măsuri, Societatea a solicitat Autorității de Supraveghere Financiară eliberarea autorizărilor legale.
Prin Avizul nr.A/10/16.07.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat modificările intervenite în Reglementările interne ale societății aprobate de consiliul de administrație în mai 2013.
Prin Avizul nr. A/20/24.10.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat modificarea Contractului de societate al SIF Banat-Crișana, ca urmare a schimbării sediului sucursalei București, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de administrație nr. 4.1/26.07.2013. Noua adresă a sucursalei București este: Splaiul Unirii, nr.16, etajul 1, camerele nr. 101, 102, 114A și 109, sector 4, București.
Prin Avizul nr. A/9/05.07.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat modificarea Statutului și Contractului de societate ale SIF Banat-Crișana, ca urmare a desființării Sucursalelor Bistrița și Satu Mare.
La data de 31 decembrie 2013, Societatea era parte în 153 de litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată. Societatea avea calitate procesuală activă în 112 de litigii și calitate procesuală pasivă în 37 de litigii, iar în 4 litigii avea calitatea de intervenient.
În cele mai multe dintre litigiile în care Societatea are calitatea de reclamant, obiectul litigiilor îl reprezintă anularea/constatarea nulității unor hotărâri ale adunărilor generale ale acționarilor la societățile din portofoliu, recuperarea dividendelor neîncasate sau procedura insolvenței unor societăți din portofoliu.
Prioritățile noastre strategice rămân concentrate în perioada următoare spre un proces investițional pe termen lung și asigurarea diversificării viitoare a activelor administrare și a unui flux crescut de venituri pentru Societate. Aceste obiective pot fi atinse prin menținerea unei poziții financiare puternice, focalizare pe asigurarea unui nivel ridicat de performanță a investițiilor, asigurarea unei creșteri sustenabile și o structură organizațională eficientă.
Pe plan investițonal, SIF Banat-Crișana va continua procesul de optimizare a alocării resurselor și de administrare la parametri de eficiență mai ridicați, în scopul obținerii unor randamente superioare capitalului investit. În cazul acțiunilor, selecția va fi orientată spre sectoare cu potențial de creștere, spre companii cu potențial de dezvoltare pe termen lung, grad mare de inovare, poziție de lider pe piață și care să ofere un raport risc - reward cât mai mic.
Proiectul de înființare a unui holding hotelier, care să grupeze companiile din portofoliu care activează în acest domeniu, rămâne o prioritate în anul 2014, cu atât mai mult cu cât proiectul SIF Imobiliare dă primele semnale că o structură unitară de administrare a companiilor care activează într-un domeniu este eficientă.
| Număr total de acțiuni emise (31 decembrie 2013) | 548.849.268 |
|---|---|
| Valoare nominală | 0,1000 lei /acțiune |
| Tipul acțiunilor | comune, ordinare, nominative, dematerializate, indivizibile |
| Piața de tranzacționare | Piața reglementată la vedere a Bursei de Valori București (BVB), categoria I - din 1 noiembrie 1999 |
| Free float | 100% |
| Simbol BVB | SIF1 |
| Identificator internațional | Bloomberg BBGID: BBG000BMN388 |
| Cod ISIN | ROSIFAACNOR2 |
De la înființarea sa, SIF Banat-Crișana nu a emis obligațiuni sau alte titluri de creanță, de asemenea, nu a achiziționat și nu a deținut niciun moment propriile acțiuni.
La 31 decembrie 2013, SIF Banat-Crișana avea 5.798.807 acționari, conform datelor raportate de Depozitarul Central S.A. București, societatea care ține registrul acționarilor Societății.
în funcție de deținerile la 31 decembrie 2013
Corelat cu obiectivele din bugetul de venituri și cheltuieli și programul de activitate pentru anul 2013, consiliul de administrație al SIF Banat-Crișana a propus Adunării Generale a Acționarilor (AGA) SIF Banat-Crișana din data 24 aprilie 2013 trei variante de repartizare a profitului net realizat de Societate în exercițiul financiar 2012.
Adunarea Generală a Acționarilor a hotărât capitalizarea întregului profit net, fără distribuire de dividende și repartizarea sumei de 100.514.044 lei la alte rezerve, pentru surse proprii de finanțare.
| 2011 | 2012 | 2013 | |
|---|---|---|---|
| Preț (lei, la închiderea ședinței) | |||
| minim | 0,701 | 0,800 | 0,991 |
| maxim | 1,325 | 1,260 | 1,390 |
| final de an | 0,903 | 1,213 | 1,292 |
| Profit net per acțiune (lei) | 0,1148 | 0,1831 | 0.1460 |
| Preț / Profit net unitar | 7,87 | 6,62 | 8,85 |
| VAN per acțiune (lei) | 2,3698 | 2,4061 | 2,9094 |
| Dividend (lei/acțiune) | 0,100 | - | |
| Capitalizare bursieră** (mil. lei) | 495,61 | 665,75 | 709,11 |
| * conform aprobării AGA ** calculată la prețul de închidere din ultima ședință de tranzacționare a anului |
Indicii Bursei de Valori București care includ SIF1:
BET-FI este primul indice sectorial al BVB și reflectă tendința de ansamblu a prețurilor fondurilor de investiții financiare (SIF-urile și Fondul Proprietatea) tranzacționate pe piața reglementată BVB. Ponderarea companiilor în indice se face cu capitalizarea free floatului acestora. Metodologia BET-FI permite folosirea acestuia ca activ suport pentru derivate și produse structurate. Variația indicelui BET-FI în 2013: +23,32%. Pondere SIF1 în BET-FI: 13,31% (31 decembrie 2013)
BET-BK este un indice de prețuri ponderat cu capitalizarea free-float-ului celor mai lichide societati listate pe piața reglementată a BVB, ce poate fi folosit ca benchmark de către administratorii de fonduri, dar și de alți investitori instituționali, metodologia de calcul reflectând cerințele legale și limitele de investiții ale fondurilor. Variația indicelui BET-BK în 2013: +19,09%. Pondere SIF1 în BET-BK: 4,72% (31 decembrie 2013).
BET-XT este un indice blue-chip și reflectă evoluția prețurilor celor mai lichide 25 de companii tranzacționate în segmentul de piață reglementată, inclusiv SIF-urile, ponderea maximă a unui simbol în indice fiind de 15%. Metodologia sa permite acestuia să constituie drept activ suport pentru instrumente financiare derivate și produse structurate. Variația indicelui BET-XT în 2013: +23,40%. Pondere SIF1 în BET-XT: 3,58% (31 decembrie 2013).
Variația prețului acțiunilor SIF1 și a volumelor tranzacționate în anul 2013 sunt prezentate în graficul următor:
Pe parcursul anului 2013, acțiunea SIF1 s-a tranzacționat la BVB în cadrul a 251 de ședințe de tranzacționare.
prețul maxim s-a atins în cursul ședinței de tranzacționare din 14 martie, fiind de 1,3900 lei pe acțiune; minimul înregistrat ședința de tranzacționare din 3 mai, când prețul SIF1 a scăzut la 0,9910 lei pe acțiune. Plaja de tranzacționare între maximul și minimul perioadei a fost de 29%;
volumul maxim zilnic, de 4.743.000 acțiuni tranzacționate în data de 26 septembrie, sa înregistrat pe fondul aprecierii prețului în acea perioadă;
valorile evidențiate sunt la închiderea ședințelor de tranzacționare
SIF Banat-Crișana înțelege că o bună guvernanță corporativă este esențială pentru asigurarea unui proces decizional eficient, care să conducă la viabilitatea pe termen lung a afacerii, atingerea obiectivelor companiei și crearea unei valori sustenabile pentru toate părțile interesate (acționari, conducere, angajați, parteneri etc.). Guvernanța corporativă este importantă pentru SIF Banat-Crișana, fiind una dintre calitățile urmărite și în cazul companiilor în care investește.
Din 2011, consiliul de administrație al SIF Banat-Crișana a decis conformarea voluntară la Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București (CGC). Prevederile Regulamentului de Guvernanță Corporativă al SIF Banat-Crișana, adoptat în februarie 2011, au un caracter supletiv actelor normative din România și reglementărilor Autorității de Supraveghere Financiară (fostă CNVM), incidente funcționării emitenților listați la Bursa de Valori București.
Nivelul de implementare de către SIF Banat-Crișana a principiilor și recomandărilor din CGC sunt raportate în declarația "Aplici sau Explici" care, conform recomandării 3 din CGC, va fi comunicată BVB împreună cu Raportul anual 2013 aprobat de AGA și va fi afișată pe site-ul Societății, www.sif1.ro, situațiile de neconformare fiind explicate.
În conformitate cu prevederile Statutului, SIF Banat-Crișana este administrată în baza unui sistem unitar, specific organismelor de plasament colectiv reglementate de ASF. Acest sistem este în măsură să asigure o funcționare eficientă a Societății, în concordanță cu obiectivele unei bune guvernări corporative și protecției intereselor acționarilor săi.
SIF Banat-Crișana este administrată de un consiliu de administrație (CA) compus din șapte membri. Membrii CA sunt aleși de adunarea generală ordinară a acționarilor, prin vot secret, în baza unei proceduri transparente de numire și cu majoritate de voturi. Perioada mandatului membrilor CA este de patru ani, cu posibilitatea de a fi realeși.
Membrii Consiliului de administrație trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile generale prevăzute de Legea nr. 31/1990 R pentru exercitarea respectivei funcții, completate cu cele instituite de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și de reglementările Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Membrii Consiliului de administrație sunt autorizați în această funcție de către ASF.
Consiliul de administrație are competențe decizionale privind administrarea Societății în intervalul cuprins între adunările generale, cu excepția deciziilor pe care legea ori Statutul Societății le prevăd exclusiv pentru adunarea generală.
Consiliul de administrație alege dintre membrii săi un președinte și un vicepreședinte. Prin Statutul SIF Banat-Crișana președintele deține și funcția de Director general al Societății. Președintele, și în absența acestuia vicepreședintele, reprezintă Societatea în relațiile cu terții.
Responsabilitățile președintelui și ale vicepreședintelui sunt stabilite prin Reglementările interne ale SIF Banat-Crișana, aprobate de CA și avizate de către ASF.
Nume Funcție Dragoș-George BÎLTEANU Președinte Ioan CUZMAN Vicepreședinte Emil CAZAN Membru Zoltan HOSSZU Membru Ion STANCU Membru Ștefan DUMITRU Membru Marius Ioan PANTEA Membru
La data de 1 ianuarie 2013, structura Consiliului de Administrație era următoarea:
Administratorii în funcție la data de 1 ianuarie 2013 au fost aleși de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) din 25 aprilie 2009, AGOA din 30 aprilie 2010 și AGOA din 28 aprilie 2011.
În data de 24 aprilie 2013, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a ales membrii Consiliului de Administrație al Societății pentru un mandat de 4 ani, după cum urmează: Dragoș-George BÎLTEANU, Ștefan DUMITRU, Valentin CHISER, Ali LAKIS, Ion STANCU, Adrian PETREANU.
În ședința din data de 24 aprilie 2013, Consiliului de Administrație a ales ca Președinte al consiliului de administrație pe domnul Dragoș-George BÎLTEANU, iar ca Vicepreședinte al consiliului de administrație pe domnul Ștefan DUMITRU.
Prin Avizul nr. A/8/27.06.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat modificarea componenței Consiliului de Administrație al SIF Banat-Crișana în conformitate cu Hotărârea nr. 1 a AGOA din data de 24 aprilie 2013.
În ședința Consiliului de Administrație al SIF Banat-Crișana din data de 26 iulie 2013, domnul Najib EL LAKIS a fost numit administrator provizoriu al SIF Banat-Crișana până la întrunirea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor.
Prin Avizul nr. A/22/06.11.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat modificarea componenței Consiliului de Administrație al SIF Banat-Crișana ca urmare a desemnării domnului El Lakis Najib în calitate de administrator provizoriu al SIF Banat-Crișana, în baza Hotărârii CA nr. 5 din data de 26 iulie 2013, până la adunarea generală ordinară a acționarilor.
La data de 31 decembrie 2013, structura Consiliului de Administrație era următoarea:
| Funcție |
|---|
| Președinte |
| Vicepreședinte |
| Membru |
| Membru |
| Membru |
| Membru |
| Membru |
| Funcție | Alte informații | |
|---|---|---|
| Dragoș George BÎLTEANU (1977) |
Președinte al Consiliului de administrație și Director General al SIF Banat-Crișana |
Studii Master Executiv în Administrarea Afacerilor, Executive MBA (2004-2005); Facultatea de Relații Economice Internaționale (ASE București) (1995 – 1999) Experiență SIF Banat-Crișana - membru în Consiliul de Administrație din ian. 2010, Vicepreședinte CA din iun. 2012, Președinte CA și Director General din dec. 2012 Vrancart S.A. – membru CA (martie 2012 – prezent) Romenergo S.A. - membru în CA (2008 – prezent), director general (2008 – oct. 2012); BG Management Consultants SRL – administrator unic (2005 – prezent); IEMI S.A. - acționar majoritar și administrator unic (2005 – 2007); ENERGOREPARAȚII SERV S.A. - acționar semnificativ și reprezentant al pachetului majoritar (2004 – 2006); BG Conta SRL - asociat coordonator (1997 – 2004). Specializări Expert contabil, membru CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România) Auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România Consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților Fiscali din România Practician în insolvență, membru al UNPIR (Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România) |
| Ștefan DUMITRU (1980) |
Vicepreședinte al Consiliului de administrație, administrator neexecutiv |
Studii Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților (2004 – 2005) Facultatea de Drept, Universitatea București (1999 – 2003) Experiență Societatea Civilă de Avocați "Stănescu, Miloș, Dumitru & Asociații" – partener (2006 – prezent) Societatea Civilă de Avocați "Călin Andrei Zamfirescu" – avocat colaborator (2004 – 2006) RVA Insolvency Specialists SPRL – partener (2011 – prezent) |
| ADMINISTRATORII ÎN FUNCȚIE la 31 decembrie 2013 | ||||
|---|---|---|---|---|
| Funcție | Alte informații | |||
| Studii Executive Master of Business Administration – ASEBUSS – Kennesaw University Atlanta Program (2003 – 2005); Facultate de Finanțe, Bănci și Contabilitate – Academia de Studii Economice București (1991 – 1996). |
||||
| Toma-Valentin CHISER (1972) |
Membru al Consiliului de administrație, administrator neexecutiv, membru |
Experiență Grup Romenergo - Romenergo SA, Chief Executive Officer (nov. 2012 – 1 oct. 2013); Grup Romenergo - Romenergo SA, Chief Financial Officer (nov. 2009 – oct. 2012); Grup CCCF - Centrala Construcții Căi Ferate (proiect reorganizare), Project based management consultant pentru strategie, restructurare / reorganizare și servicii financiare. Membru Board în mai multe companii aparținând Grupului (nov. 2008 – oct. 2009); Grup A&D Pharma - A&D Holdings - Grup Management, Financial Director / Head of Controlling. Membru Board Operational Romania A&D Pharma (mar. 2007 – sep. 2008); Grup A&D Pharma - A&D Holdings - Grup Management, Financial Director Mediplus (distribuție). Membru Board Mediplus (dec. 2005 – mar. 2007); Grup AQUILA - Aquila & Seca Distribution, Chief Financial Officer. Membru Board Aquila (mai 2004 – dec. 2005); |
||
| al Comitetului de Audit |
SEF Trans-Balkan Fund - subsidiara din România a unui fond de private equity dedicat finanțării IMM-urilor, lnvestment Officer. Membru Board în mai multe companii din portofoliul SEAF (mai 2003 – apr. 2004); Intervam București (SSIF) - parte a Grupului Libra Bank, Managing Director. Membru Board Intervam (ian. 2001 – apr. 2003); Intervam București (SSIF) - parte a Grupului Libra Bank, Financial analyst (feb. 1999 – ian. 2001); |
|||
| Active International (SSIF), Project manager (ian. 1997 – ian. 1999). | ||||
| Specializări Certificate in Corporate Finance - Chartered Institute for Securities and Investments (CISI) London (feb. 2012); Driving Corporate Performance – Harvard Business School in Boston, USA iul. 2007. |
||||
| Membru al Consiliului de administrație, administrator neexecutiv, membru al Comitetului de Audit |
Studii Doctor în economie, Academia de Studii Economice, București (1976 – 1980); Economist, Academia de Studii Economice, București (1969 – 1973). |
|||
| Ion STANCU (1950) |
Experiență Academia de Studii Economice, București (prorector / conducător de doctorat / profesor universitar / prodecan / conferențiar universitar / lector universitar / asistent universitar) (1974 – prezent); Banca Românească - membru CA, președinte al Comitetului de Audit intern (2003 – prezent) Camera Auditorilor Financiari din România – auditor financiar (2000 – prezent) |
|||
| Specializări Documentare academică în Finanțe corporative la Ottawa University, Canada (1999) Documentare academică în Finanțe și piețe de capital la University of Reading, Berkshire, UK (1997); Documentare academică în Investiții directe; Piețe de capital la Université de Genève, |
||||
| Elveția (1996) Studii Universitatea Americană din Beirut, Liban (2004) - licențiat în administrarea afacerilor (finanțe) Institutul Internațional de Management, Cipru (2013) - MBA Departament Finanțe – Evaluare companii, Financiar contabil, Guvernamental |
||||
| Ali H. LAKIS (1981) |
Membru al Consiliului de administrație, administrator neexecutiv |
Experiență Banque SBA S.A., Cipru – Șef Departament Credit (iunie 2011 – prezent); First National Bank S.A.L. – sediul central, Liban - Ofițer Credit (mai 2007 – iunie 2011); Voluntariat, ONG local în Liban - consultant independent (2007 – 2010); Divizia Financiar – Administrativă a Ministerului Apărării, Liban - responsabil audit (2005 – 2006); Compania de asigurări Allianz, Liban - asistent vânzări (2003 – 2004); Merril Lynch Pierce, Fenner & Smith (M.E.), Liban – training (2003 - 6 săptămâni); Banca Centrală Liban, Beirut – training (2003 - două luni); |
||
| Specializări Credit Rating și Analiza Bancară – Moody's & Capital Intelligence Ltd., Cipru (2012); certificat Management Accountant (CMA) partea 1 și partea 2 - Morgan International, Beirut (2011); |
||||
| certificat Securities Certificate from the Chartered Institute for Securities and Investment - cisi.org (2010); certificat Credit & Relationship Manager - Six Sigma Financial Consultancy L.L.C. (2009); analiza financiară Basel 2 - Six Sigma Financial Consultancy L.L.C.; dezvoltare carieră - workshop la AUB. |
| Funcție | Alte informații | |
|---|---|---|
| Studii Masterat în Administrarea Afacerilor (MBA) - Colegiul Green – Templeton, Said Business School Universitatea Oxford (2009 – 2010); bursă de studii - International Master of Science Program, Universitatea Erasmus, Rotterdam School of Management (1996) Facultatea de Economie Generală - Academia de Studii Economice (ASE), București (1993 – 1997). |
||
| Petre Adrian PETREANU (1974) |
Membru al Consiliului de administrație, administrator neexecutiv |
Experiență Ashmore Investment Management - Manager fond, membru al Comitetului de Investiții al Ashmore pentru Investiții în Obligațiuni Corporatiste (2013 – prezent); UBS AG – Departamentul european de tranzacționare în instrumente de piață cu venit fix (2010 – 2013); Cargill Inc. – Departamentul de trezorerie, diverse poziții gestionare fonduri în România, Elveția, SUA, UK (1997 – 2009); Black River Asset Management (London) – divizia activă de fonduri a Cargill Inc. - Managing Director (2004 – 2009); Cargill Financial Markets (Dept. Trezorerie) - funcții în birourile de la Londra, Geneva, Minneapolis și București (1997 – 2004). |
| Specializări membru al Romanian Business Club, organizație a românilor care lucrează în domeniul financiar în City-ul londonez (2001 – prezent); membru al Romanian Education Trust, organizație nonprofit înregistrată în UK și România cu scopul de acordare de burse de studii pentru studenții din România admiși la programe de Masterat în Business la universități de prestigiu în Europa (2004 – prezent); membru fondator Fundația Pro-Patrimonio (2001 – prezent). |
||
| Najib EL LAKIS (1963) |
Membru al Consiliului de administrație, administrator neexecutiv |
Studii Studii superioare de lungă durată – The College of Business and Public Administration – University of Liberia – Monrovia, Liberia (1984 – 1988) Experiență SIF Banat-Crișana – consilier (2012 – 2013); Grupul de societăți Romenergo – președinte CA la Romenergo S.A., administrator unic al Romenergo Mecanic S.A. (2008 – prezent); Robinson SA – reprezentant al acționarului (2006 – prezent); IEMI SA – acționar (2005 – 2007); ARIS CONSULT INVEST SRL – asociat și administrator unic (2004 – prezent); ENERGOREPARAȚII SERV SA – acționar semnificativ (2004 – 2006); CALYPSO Trading SRL – asociat (1991 – 1998). |
În timpul anului financiar 2013, Consiliul de Administrație al SIF Banat-Crișana s-a întrunit de 15 ori conform prevederilor statutare.
Convocarea membrilor Consiliului de Administrație s-a făcut cu cel puțin cinci zile înainte de data fixată pentru ședința ordinară.
Prezența membrilor Consiliului de Administrație la ședințele convocate în cursul anului 2013 a fost în conformitate cu prevederile legale.
Președintele Consiliului de Administrație a prezidat toate ședințele din anul 2013.
Au fost emise, ca rezultat al ședințelor Consiliului de Administrație, un număr de 88 de hotărâri de gestiune privind activitatea Societății. Toate hotărârile au fost luate cu votul "pentru" al majorității membrilor prezenți.
Din cele 88 de Hotărâri ale Consiliului de Administrație emise în perioada de raportare, 57 au fost hotărâri cu obiectiv bine determinat necesitând îndeplinire, iar 31 au fost hotărâri de aprobare a procedurilor, rapoarte obligatorii și rapoarte de activitate și anume: 6 hotărâri pentru aprobarea unor proceduri de lucru, o hotărâre de actualizare a politicilor contabile, 10 hotărâri pentru aprobarea rapoartelor periodice obligatorii anuale, semestriale și trimestriale transmise către Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori București și Ministerul Finanțelor Publice, patru hotărâri pentru aprobarea rapoartelor de
activitate ale departamentelor, direcțiilor si compartimentelor, 10 hotărâri pentru ratificarea unor hotărâri ale Comitetului Investițional, decizii ale Președintelui-Director General.
Din analiza modului în care au fost îndeplinite cele 88 hotărâri luate de către Consiliul de Administrație, rezultă că acestea au fost în totalitate îndeplinite.
| Dețineri la 31 decembrie 2013 | ||||
|---|---|---|---|---|
| Nume | Număr acțiuni | Procent din capitalul social | ||
| Dragoș-George BÎLTEANU | 406 | |||
| Ștefan DUMITRU | - | - | ||
| Valentin CHISER | - | - | ||
| Ali LAKIS | - | - | ||
| Ion STANCU | 24.425 | 0,0045% | ||
| Adrian PETREANU | - | - | ||
| Najib EL LAKIS | 2.000 | 0,00036% | ||
PARTICIPAREA ADMINISTRATORILOR la capitalul social al SIF Banat-Crișana
Pentru exercițiul financiar 2013, în conformitate cu prevederile legale, remunerația membrilor consiliului de administrație, limitele generale ale tuturor remunerațiilor suplimentare ale membrilor consiliului de administrație și limitele generale ale remunerației directorilor au fost aprobate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 24 aprilie 2013.
Consiliul de administrație a evaluat independența membrilor săi neexecutivi în baza criteriilor prevăzute la art. 138^2 din Legea nr. 31/1990 și a Recomandării 16 din Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București.
Membrii consiliului de administrație au fost aleși în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor pe baza votului acționarilor. Prin urmare, nu există acorduri, înțelegeri sau legături de familie între administratorii Societății și o altă persoană care să fi condus la numirea administratorilor în această funcție.
În cadrul consiliului de administrație este creat, cu funcție consultativă, un comitet de audit format din doi membri neexecutivi, în conformitate cu prevederile legale. Din componența acestui comitet, la 31 decembrie 2013 făceau parte domnul Ion STANCU și domnul Valentin CHISER, aleși prin hotărârea consiliului de administrație din data de 24 aprilie 2013.
Comitetul de Audit asistă consiliul de administrație în îndeplinirea responsabilităților sale în domeniul raportării financiare, al controlului intern și al administrării riscului.
În anul 2013, Comitetul de audit s-a întrunit de 6 ori. Aceste reuniuni au fost dedicate monitorizării procesului de raportare financiară; monitorizării eficacității sistemelor de control intern și de audit intern din cadrul Societății; monitorizării auditului statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate; verificării și monitorizării independenței auditorului statutar.
Consiliul de administrație a delegat o parte dintre puterile sale către Directorul General, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, în limitele stabilite de lege, actul constitutiv și deciziile CA.
Conducerea executivă a SIF Banat-Crișana este asigurată de trei directori, desemnați de Consiliul de administrație în conformitate cu prevederile OUG 32/2012 și ale Regulamentului nr.15/2004 și avizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013, directorii SIF Banat-Crișana au fost: domnul Dragoș-George BÎLTEANU, doamna Gabriela GRIGORE și doamna Carmen DUMITRESCU. (Aviz ASF nr. 7/24.01.2006 și Aviz ASF nr. 43/29.11.2012).
Directorii sunt împuterniciți să conducă și să coordoneze activitatea zilnică a Societății și sunt investiți cu competența de a angaja răspunderea acesteia.
Directorii îndeplinesc condițiile generale prevăzute de Legea nr. 31/1990 pentru exercitarea acestei funcții, completate cu cele instituite de Legea nr. 297/2004, OUG 32/2012 și Regulamentul nr. 15/2004.
| Funcție | Alte informații | |
|---|---|---|
| Dragoș-George BÎLTEANU |
Președinte CA și Director General |
informații prezentate la pagina 22 |
| Gabriela GRIGORE |
Director General Adjunct - Operațiuni |
Studii Facultatea de Științe Economice, Universitatea din Timișoara (1975 – 1979) Experiență SIF Banat-Crișana, Arad (1992 – prezent) Director General Adjunct – Operațiuni, 2004 – prezent Director Departament Finanțare, 1995 – 2004 Șef Serviciu Finanțare, 1992 – 1995 Vrancart S.A., Adjud – membru CA (2000 – prezent) Astra Vagoane S.A., Arad (1979 – 1992) Șef Birou Financiar (1985-1992) Contabil șef – Secția Asistență Tehnică și Service (1982 – 1985) Economist stagiar (1979-1982) Responsabilități Coordonează activitatea investițională pe piețele financiare, administrarea portofoliului SIF Banat-Crișana și activitatea de evaluare și calcul a activului net |
| Carmen DUMITRESCU |
Director General Adjunct - Dezvoltare |
Studii Master în Administrarea Afacerilor, MBA la Case Western Reserve University School of Management Cleveland, Ohio (1997 – 1999); Curs postuniversitar de robotică și automatizări la Universitatea Tehnică Timișoara (1990 – 1991); Facultatea de mecanică din Institutul Politehnic, Cluj-Napoca (1981 – 1986) Experiență SIF Banat-Crișana, Arad (1993 – prezent) Director General Adjunct (1999 – prezent) Șef Serviciu Strategie (1994 – 1997) Analist în cadrul FPP I Banat-Crișana (1993 – 1994) Depozitarul Central S.A. București vicepreședinte CA (iulie 2012 – prezent) membru CA (decembrie 2006 – iulie 2012) Bancpost, București - membru CA (septembrie 2004 – mai 2012) Napomar S.A., Cluj-Napoca – membru CA (2001 – prezent) Institutul de Cercetare și Proiectare pentru Vagoane, Arad – inginer proiectant (1989 – 1993) Întreprinderea de Vagoane "Astra", Arad – inginer (1986 – 1989) Responsabilități Coordonează elaborarea și monitorizarea planului financiar al companiei, programele de dezvoltare organizațională, relația cu investitorii și activitățile IT |
În anul 2013 nu au fost litigii împotriva membrilor Consiliului de Administrație sau ai Conducerii Executive.
Prin Decizia nr. A/457/04.10.2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, comunicată către SIF Banat-Crișana la data de 7 octombrie 2013, domnul Dragoș-George Bîlteanu a fost sancționat cu amendă de 10.000 lei (RON), în calitate de Președinte al consiliului de administrație, pentru că nu ar fi informat în termen publicul printr-un raport curent referitor la anumite caracteristici ale societății SIF Imobiliare PLC, deținută de SIF Banat-Crișana. Societatea a comunicat în piață sancțiunea prin raportul curent din data de 8 octombrie 2013.
| Dețineri la 31 decembrie 2013 | ||||
|---|---|---|---|---|
| Nume | Funcția | Număr acțiuni | Procent din capitalul social |
|
| Dragoș-George BÎLTEANU | Președinte, Director General | 406 | 0,00007% | |
| Carmen DUMITRESCU | Director General Adjunct Dezvoltare | 178.078 | 0,032% | |
| Gabriela GRIGORE | Director General Adjunct Operațiuni | - | - |
SIF Banat-Crișana asigură un tratament echitabil tuturor acționarilor, inclusiv acționarilor minoritari și străini, în conformitate cu prevederile legale și ale Statutului Societății.
Dreptul la vot SIF Banat-Crișana depune toate diligențele pentru a facilita participarea acționarilor la lucrările adunărilor generale ale acționarilor (AGA). Acționarii SIF Banat-Crișana au posibilitatea participării la AGA direct, prin reprezentant pe bază de procură specială sau pot vota prin corespondență (prin poștă sau prin procedura de de vot electronic).
Pentru adunarea generală a acționarilor convocată în anul 2013, Consiliul de administrație a aprobat proceduri privind organizarea și desfășurarea ordonată și eficientă a lucrărilor AGA, în conformitate cu prevederile legale și reglementările ASF incidente. Au fost puse la dispoziția acționarilor, la sediul Societății și afișate pe site-ul propriu, informațiile și materialele referitoare la adunarea generală: convocatorul AGA, materialele informative și documentele supuse dezbaterilor și aprobărilor AGA, procedurile de participare și de vot, formularele de procură specială și buletinele de vot prin corespondență, hotărârile adoptate de AGA și rezultatul votului pentru fiecare punct de pe ordinea de zi.
În anul 2013, Consiliul de administrație a convocat adunarea generală ordinară a acționarilor (AGOA), care s-a întrunit la a doua convocare în data 24 aprilie 2013. AGOA a aprobat: situațiile financiare ale anului 2012; capitalizarea întregului profit net, fără distribuire de dividende; descărcarea de gestiune a administratorilor pentru exercițiul financiar 2012; bugetul de venituri și cheltuieli și programul de activitate pentru anul 2013; remunerația membrilor CA și limitele generale ale remunerațiilor directorilor și ale tuturor remunerațiilor suplimentare ale administratorilor; alegerea, prin vot secret a membrilor CA pentru un mandat de 4 ani; numirea auditorului financiar.
În cadrul adunării generale a acționarilor, suspendarea exercitării dreptului de vot în cazul depășirii pragului legal și statutar de deținere s-a efectuat în conformitate cu prevederile legale.
Dreptul la informare SIF Banat-Crișana respectă dreptul la informare al acționarilor săi, punându-le la dispoziție informații relevante și actuale, care să le dea posibilitatea exercitării drepturilor de o manieră echitabilă. Informațiile referitoare la activitatea Societății considerate a influența prețul acțiunilor la bursă au făcut obiectul unor rapoarte curente sau comunicate, transmise în 24 de ore pieței, fiind puse imediat la dispoziția investitorilor atât pe site-ul BVB cât și pe site-ul propriu, www.sif1.ro. Pentru a se asigura accesul egal la informație al investitorilor, postarea pe site-ul Societății a rapoartelor și comunicatelor adresate participanților la piață se face după ce au fost postate pe site-ul operatorului de piață, Bursa de Valori București (BVB).
În cadrul SIF Banat-Crișana funcționează compartimentul Relația cu Investitorii, dedicat comunicării cu acționarii, potențialii investitori, analiștii, mass-media și alte categorii de public interesat. Datele de contact sunt: Calea Victoriei 35A, Arad 310158, România, tel | fax: 0257 304 446, email: [email protected].
Dreptul la dividend Toți acționarii Societății înscriși în registrul consolidat la data de înregistrare au dreptul la dividendele aprobate de AGA. Plata dividendelor se efectuează în conformitate cu prevederile legale și hotărârile adunării generale. AGOA din 24 aprilie 2013 a aprobat capitalizarea întregului profit net al exercițiului financiar 2012, fără distribuire de dividende.
SIF Banat-Crișana acordă importanță transparenței în comunicare, având convingerea că încrederea publicului este esențială pentru buna funcționare a companiei. Societatea are în vedere asigurarea unei raportări continue într-o manieră obiectivă și integră, care să cuprindă toate aspectele importante ale activității și rezultatelor înregistrate.
Pagina de internet a Societății reprezintă o platformă utilă de comunicare cu acționarii. În secțiunea dedicată relației cu investitorii sunt găzduite informații de interes pentru acționari și sunt disponibile toate comunicatele și rapoartele referitoare la activitatea companiei, în limbile română și engleză. Situația informațiilor publicate sau puse la dispoziția publicului de către SIF Banat-Crișana în perioada ianuarie – decembrie 2013 este prezentată în anexa 5 la raport.
Situațiile financiare aferente anului 2013 au fost întocmite în conformitate cu Reglementările Contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM/ASF aprobate prin Ordinul Președintelui CNVM nr. 13/2011 și care se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991 (republicată și modificată). La întocmirea situațiilor financiare anuale s-au avut în vedere, de asemenea, prevederile Ordinului CNVM nr. 3/2013 privind aprobarea Instrucțiunii nr. 1/2013 de modificare a Instrucțiunii nr. 2/2007 privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM/ASF.
În data de 28 august 2013, Societatea a publicat Situațiile financiare consolidate pentru exercițiul financiar al anului 2012 – întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului CNVM nr. 12/2011 pentru aprobarea Regulamentului nr. 3/2011 privind Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM/ASF și a Deciziei CNVM nr. 1176/15.09.2010 privind obligativitatea societăților de investiții financiare, entități înregistrate la CNVM/ASF în categoria AOPC cu o politică de investiții diversificată, de a întocmi și a depune la CNVM/ASF situații financiare anuale consolidate, în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană (IFRS), în termen de 8 luni de la încheierea exercițiului financiar – însoțite de Raportul Consiliului de Administrație.
În data de 28 iunie 2013, Societatea a publicat Situațiile financiare separate la 31 decembrie 2012 – întocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană (IFRS) și a cerințelor Instrucțiunii CNVM nr. 6/2011 privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, modificată prin Dispunerea de măsuri nr. 14/21.06.2012.
Situațiile financiar-contabile statutare întocmite în conformitate cu Ordinul Președintelui CNVM nr. 13/2011 și Situațiile financiare separate întocmite în conformitate cu IFRS au fost auditate de firma KPMG Audit SRL, auditorul financiar independent.
KPMG Audit SRL a fost reales de către adunarea generală a acționarilor din 24 aprilie 2013 ca auditor financiar independent al SIF Banat-Crișana pentru o durată minimă de doi ani a contractului.
SIF Banat-Crișana urmărește o abordare proactivă a riscurilor, prin identificarea prevenirea și limitarea acestora înainte ca evenimentele generatoare să aibă loc. Totodată, conducerea Societății este preocupată de asigurarea soluțiior tehnice, operaționale și financiare specifice în vederea minimizării și prevenirii eventualelor pierderi.
Administrarea riscului cuprinde un sistem dedicat și reprezentativ la nivelul companiei, format din regulamente și proceduri bine integrate.
În conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 15/2004, Consiliul de administrație al Societății a înființat în subordinea sa un Compartiment de Control Intern, care are rolul de a supraveghea respectarea de către Societate și angajații săi a legilor, regulamentelor, instrucțiunilor și procedurilor incidente pieței de capital, precum și a regulilor și procedurilor interne ale Societății. Reprezentantul compartimentului de Control Intern este autorizat, prin Decizia nr. 3521/29.12.2005, de către organismul de supraveghere și reglementare - în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) - și este înregistrat în Registrul ASF cu nr. PFR13/RCCI/020033.
Activitatea compartimentului de Control Intern s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Planului de investigații și control pentru anul 2013, aprobat în ședința Consiliului de administrație din data de 25 ianuarie 2013 și prevederile Regulamentului nr. 15/2004, procedurilor de lucru și reglementările interne ale Societății.
Direcțiile de acțiune avute in vedere au fost: controlul respectării reglementărilor in vigoare specifice pieței de capital și/sau a procedurilor interne, asigurarea informării societății și a personalului cu privire la regimul juridic al pieței de capital, avizarea documentelor transmise de SIF Banat-Crișana către ASF în vederea obținerii autorizațiilor prevăzute de reglementările ASF, avizarea raportărilor transmise entităților pieței de capital și ASF, avizarea materialelor informative și publicitare ale societății, alte activități in legătura cu respectarea de către societate și personalul acesteia a legislației in vigoare specifice pieței de capital și a reglementărilor interne.
Pe parcursul anului 2013, în cadrul activității de control s-a verificat modul de respectare a procedurilor de lucru și a legislației specifice pieței de capital în activitățile privind: tranzacționarea titlurilor, calculul activului net, încadrarea portofoliului de active în limitele de deținere reglementate, respectarea cerințelor legale de raportare, calculul și achitarea cotei de 0,1% din activul net către ASF, prevenirea spălării banilor și finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței de capital, respectarea prevederilor legale cu privire la persoanele cu acces la informații privilegiate.
În urma acțiunilor de control s-a constatat că în cadrul activităților supuse controlului se respectă legislația pieței de capital, reglementările și procedurile interne.
În baza activităților de control au fost făcute propuneri și recomandări pentru îmbunătățirea activității și a procedurilor de lucru.
În cadrul SIF Banat-Crișana funcționează un compartiment de Audit Intern, care auditează periodic activitățile Societății, în scopul furnizării unei evaluări independente privind operațiunile desfășurate, controlul și procesele de conducere ale acesteia, evaluează posibila expunere la risc pe diverse segmente de activitate (securitatea activelor, conformitatea cu reglementările și contractele, integritatea informațiilor operaționale și financiare etc.), face recomandări pentru perfecționarea sistemelor, controalelor și procedurilor pentru a se asigura eficiența și eficacitatea operațiunilor și urmărește acțiunile corective propuse și rezultatele obținute.
Auditul intern se exercită sub următoarele forme: evaluarea sistemelor de management și control intern – audit de sistem; evaluarea rezultatelor privind obiectivele urmărite și examinarea impactului efectiv – audit de performanță; asigurarea conformității procedurilor și a operațiunilor cu normele legale – audit de regularitate.
Activitatea de audit intern se desfășoară în baza planului de audit elaborat în conformitate cu obiectivele Societății. Planul de audit și resursele necesare desfășurării activității sunt avizate de Comitetul de Audit și aprobate de Consiliu de Administrație, fiind urmărită cuprinderea tuturor activităților și operațiunilor efectuate de societate.
Activitatea de audit intern este o activitate independentă și obiectivă care dă societății o asigurare în ceea ce privește gradul de control asupra operațiunilor și se desfășoară conform procedurilor elaborate în scopul desfășurării activității. Pentru fiecare misiune de audit intern este elaborat un program detaliat care cuprinde aria de aplicabilitate, obiectivele, resursele alocate și perioada desfășurării.
Auditul intern are ca obiective sprijinirea societății în identificarea și evaluarea riscurilor semnificative în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, a controlului și a proceselor de conducere și asistarea societății în menținerea unui sistem de control eficient și eficace.
În cursul anului 2013, principalele activități și operațiuni ale societății care au făcut obiectul misiunilor de audit intern au fost:
Auditorul intern raportează Comitetului de Audit și Consiliului de administrație al SIF Banat-Crișana despre scopul activității de audit, rezultatele acesteia, concluziile, recomandările și propunerile făcute. Nu au fost identificate în anul 2013 situații semnificative care să facă necesară intervenția Consiliului de administrație.
Auditul intern apreciază că activitățile și operațiunile desfășurate de SIF Banat-Crișana în cursul anului 2013, care au fost supuse auditului, sunt conforme cu politicile, programele și managementul societății, în conformitate cu prevederile legale și reglementările interne.
Responsabilitatea principală pentru dezvoltarea și implementarea de controale ale riscului operațional revine consiliului de administrație. Această responsabilitate este susținută de implementarea de standarde generale privind gestionarea riscului operațional, în următoarele domenii: cerințe pentru segregarea adecvată a sarcinilor între diferite funcții, roluri și responsabilități; cerințe pentru reconcilierea și monitorizarea tranzacțiilor; conformarea la cerințele de reglementare și alte cerințe legale; documentarea controalelor și procedurilor; cerințe pentru evaluarea periodică a riscurilor operaționale cu care se confruntă Societatea și adecvarea controalelor și a procedurilor pentru a se adresa riscurilor identificate; planuri de urgență; standarde de etică și de afaceri; diminuarea riscului, incluzând asigurarea unde este cazul.
Procedurile de lucru documentate implementate la nivelul organizației urmăresc activarea acțiunilor preventive și corective pentru administrarea acestei categorii de riscuri. Procedurile sunt accesibile fiind postate pe Intranetul companiei pentru a fi consultate de persoanele cu responsabilități.
La sfârșitul anului 2013 erau operaționale 49 de proceduri documentate, care urmăresc respectarea prevederilor legale, generarea de fluxuri informaționale și de operațiuni eficiente și întărirea controlului intern.
SIF Banat-Crișana a obținut în anul 2012 certificarea Sistemului de Management al Securității Informației (SMSI) - în conformitate cu cerințele ISO 27001:2005, din partea organismului de certificare United Registrar of Systems Ltd. acreditat de UKAS (United Kingdom Accreditation Service). Auditul pentru obținerea certificării a fost efectuat în conformitate cu prevederile Instrucțiunii Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 2/2011 privind auditarea sistemelor informatice utilizate de entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM/ASF. În luna aprilie 2013, s-a desfășurat auditul de supraveghere al SMSI de către ROS SYSTEMA Romania.
Consiliul de administrație a adoptat soluții operaționale pentru a facilita identificarea și soluționarea adecvată a situațiilor în care un administrator sau un angajat are un interes material în nume propriu sau în numele unor terți.
Fiecare membru al consiliului de administrație se asigură de evitarea oricărui conflict direct sau indirect de interese cu SIF Banat-Crișana sau societățile controlate de aceasta. În măsura în care apare un conflict de interese, administratorul în cauză are obligația de a informa consiliul de administrație și se abține de la dezbaterile și votul asupra chestiunilor respective.
Consiliul de administrație a adoptat un Cod de etică și de conduită în afaceri, care cuprinde o serie de reguli obligatorii pentru conducere și angajați în scopul protejării interesului acționarilor SIF Banat-Crișana și a integrității pieței. Codul prevede reguli clare privind: conformarea la cerințele legale și respectarea procedurilor interne, conflictul de interese, confidențialitatea datelor și informațiilor, regimul informațiilor privilegiate, tranzacțiile interzise, tranzacțiile insiderilor, abținerea de la acțiuni de manipulare a pieței.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 și Regulamentului nr. 1/2006, persoanele inițiate și persoanele cu acces la informații privilegiate referitoare la SIF Banat-Crișana au obligația să notifice Autoritatea de Supraveghere Financiară și Societatea cu privire la orice tranzacție în contul propriu cu acțiuni emise de SIF Banat-Crișana. Notificările sunt publicate pe website-ul Bursei de Valori București. SIF Banat-Crișana a făcut publice aceste notificări și pe pagina proprie de Internet pe tot parcursul anului 2013.
Membrii consiliului de administrație, directorii și angajații SIF Banat-Crișana au obligația să păstreze confidențialitatea documentelor și informațiilor corporative și să respecte Codul de etică și conduită în afaceri și procedurile aprobate de consiliul de administrație referitoare la regimul informațiilor corporative.
Consiliul de administrație a adoptat proceduri privind circuitul intern și dezvăluirea către terți a documentelor și informației referitoare la SIF Banat-Crișana, acordând o importanță specială regimului informațiilor privilegiate - așa cum sunt acestea definite de Legea nr. 297/2004, care pot influența evoluția prețului de piață al acțiunilor emise de Societate.
SIF Banat-Crișana se implică în viața comunității, sprijinind proiecte cu impact asupra comunității locale. În cursul anului 2013, au fost susținute financiar proiecte în domeniile sănătății (Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad), asistenței sociale (Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Arad) sport (Expediția Nanga Parbat 2013), educație (Olimpiada Națională de Limba Germană, Concursul Muzical Național, Conferința Internațională International Finance and Banking Conference - FIBA 2013), precum și alte proiecte, din domeniul culturii și cultelor.
Situațiile financiare pentru exercițiul financiar 2013 au fost întocmite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de ASF (fosta CNVM) , aprobate prin Ordinul Președintelui CNVM nr. 13/2011 și care se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991 (republicată și modificată). Situațiile financiare anuale individuale sunt anexate la prezentul raport. În continuare sunt prezentate comentarii asupra principalelor elemente ale situațiilor financiare și asupra realizării bugetului pentru anul 2013.
| BILANȚ | |
|---|---|
| (toate sumele sunt exprimate în lei) | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 |
|---|---|---|---|---|
| Titluri și alte instrumente | ||||
| financiare deținute ca imobilizări | 538.642.535 | 590.765.130 | 809.243.201 | 992.652.771 |
| Creanțe | 94.239.811 | 584.861 | 748.040 | 4.350.750 |
| Investiții financiare pe termen | ||||
| scurt | 16.394.070 | 136.234.798 | 143.374.756 | 105.901.521 |
| Alte active | 6.688.471 | 6.344.874 | 5.698.632 | 7.319.133 |
| TOTAL ACTIVE | 655.964.887 | 733.929.663 | 959.064.629 | 1.110.224.175 |
| Datorii curente | 63.012.355 | 37.863.920 | 33.058.982 | 34.153.880 |
| Provizioane | 54.081.011 | 53.467.411 | 51.337.769 | 47.667.668 |
| Alte pasive | 324.757 | 0 | 44.160 | 0 |
| Capitaluri proprii | 538.546.764 | 642.598.332 | 874.623.718 | 1.028.402.627 |
| TOTAL PASIVE | 655.964.887 | 733.929.663 | 959.064.629 | 1.110.224.175 |
Titluri și alte instrumente financiare deținute ca imobilizări dețin ponderea cea mai importantă în totalul activelor și includ în principal valoarea titlurilor de participare deținute la societăți din portofoliu, evidențiate în contabilitate la costul istoric ajustat cu pierderile de valoare stabilite la finalul anului. Creșterea cu 22,7% a volumului titlurilor financiare imobilizate în anul 2013 față de anul anterior se datorează achizițiilor de acțiuni și obligațiuni efectuate și tranzacției de schimb de acțiuni realizată, prin aportarea de către SIF Banat Crișana la capitalul social al societății SIF Imobiliare PLC, cu acțiunile deținute la 18 societăți comerciale care activează în domeniul imobiliar, valoarea titlurilor noi dobândite fiind înregistrate la valoarea de aport.
Scăderea nivelului creanțelor începând cu anul 2011 față de anii anteriori este efectul excluderii din cadrul acestora a plasamentelor monetare deținute cu scadență sub 1 an (depozite bancare, obligațiuni) și evidențierea acestora la investiții pe termen scurt, conform Reglementărilor contabile aplicabile începând cu anul 2011. La finele anului 2013 ponderea creanțelor în volumul total al activelor este foarte redusă, respectiv 0,4%, în creștere față de anul precedent, incluzând în principal dobânzi de încasat aferente plasamentelor pe termen lung, dividende de încasat și sume virate la două societăți comerciale pentru participarea la majorarea capitalului social.
Investițiile financiare pe termen scurt cuprind valoarea acțiunilor deținute în scop speculativ, a unităților de fond, depozitele bancare cu scadență mai mică de un an și sunt în scădere la 31 decembrie 2013 față de anul 2012 ca rezultat al direcționării plasamentelor monetare spre piața de capital (achiziționarea de titluri financiare imobilizate).
Alte active includ în principal valoarea imobilizărilor corporale deținute de Societate în scopul desfășurării activităților operaționale și administrative, la sediul central și sucursale.
Datoriile curente ale societății la data de 31 decembrie 2013 cuprind în principal dividendele neridicate de acționari pentru exercițiile financiare anterioare, datoriile comerciale, datoriile în legătură cu personalul, asigurările sociale și cele fiscale. Creșterea volumului datoriilor la 31 decembrie 2013 față de anul anterior este rezultatul majorării volumului obligațiilor privind impozitul pe profit aferent trimestrului IV 2013.
Provizioanele includ în principal provizioanele pentru impozite, reprezentând impozitul pe profit calculat asupra rezervelor aferente titlurilor imobilizate, rezervelor din reevaluarea imobilizărilor corporale și a rezervelor din facilități fiscale. Volumul acestora este în scădere datorită faptului că la 31 decembrie 2013 nu au mai fost constituite provizioane pentru stimulente.
Capitalurile proprii dețin ponderea majoritară în structura pasivului. Creșterea valorică și a ponderii acestora în totalul pasivelor este efectul majorării volumului rezervelor aferente portofoliului și a menținerii în capitalurile proprii a unei părți din rezultatul fiecărui exercițiu financiar.
Majorarea volumului capitalurilor proprii la 31 decembrie 2013 față de anul 2012 este consecința creșterii volumului rezervelor (rezerve din valoarea titlurilor de participare, reluarea de rezerve constituite din ajustări pentru pierderi de valoare aferente portofoliului, rezerve constituite ca surse proprii din rezultatul exercițiului precedent etc).
| (toate sumele sunt exprimate în lei) | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 |
|---|---|---|---|---|
| Venituri din imobilizări financiare | 51.891.144 | 12.500.230 | 14.106.496 | 18.339.692 |
| Venituri din investiții financiare cedate | 33.441.654 | 94.312.744 | 118.856.410 | 98.974.344 |
| Venituri din provizioane, creanțe reactivate și debitori diverși |
17.041.212 | 10.318.045 | 10.862.121 | 9.307.046 |
| Venituri din dobânzi | 7.693.136 | 6.337.124 | 9.104.342 | 6.489.121 |
| Alte venituri | 3.444.489 | 18.284.026 | 6.203.413 | 8.984.272 |
| TOTAL VENITURI | 113.511.635 | 141.752.169 | 159.132.782 | 142.094.475 |
| Cheltuieli privind investițiile financiare cedate |
25.665.672 | 24.658.409 | 15.637.769 | 16.301.174 |
| Cheltuieli privind comisioanele și onorariile |
2.337.960 | 2.548.099 | 2.367.196 | 3.289.654 |
| Amortizări, provizioane și pierderi din creanțe |
3.147.922 | 19.108.918 | 5.569.138 | 6.749.375 |
| Alte cheltuieli din activitatea curentă | 17.158.650 | 18.747.569 | 18.714.389 | 24.807.621 |
| TOTAL CHELTUIELI | 48.310.204 | 65.062.995 | 42.288.492 | 51.147.824 |
| PROFIT BRUT | 65.201.431 | 76.689.174 | 116.844.290 | 90.946.651 |
| IMPOZIT PE PROFIT | 2.205.115 | 13.682.655 | 16.330.246 | 10.802.701 |
| PROFIT NET | 62.996.316 | 63.006.519 | 100.514.044 | 80.143.950 |
Veniturile totale realizate înregistrează o evoluție diferită în decursul anilor, atât ca volum cât și în structură. Reducerea cu 10,7% a volumului total al veniturilor în anul 2013 față de anul 2012 se datorează realizării unui volum mai scăzut de venituri din investiții financiare cedate.
Evoluția veniturilor cu pondere semnificativă este următoarea:
Veniturile din imobilizări financiare (dividende) au înregistrat creștere în anul 2013, în principal ca efect al investițiilor efectuate în ultima perioadă în societăți care au distribuit dividende (Erste Group Bank AG, SAI Muntenia).
Veniturile din investiții financiare cedate (vânzări titluri de participare și titluri de plasament) prezintă o evoluție oscilantă în decursul perioadei prezentate. La 31 decembrie 2013 volumul acestor venituri este sub nivelul veniturilor realizate în anul precedent (în 2012 a avut loc tranzacția de vânzare acțiuni BCR).
Veniturile din provizioane, creanțe reactivate și debitori diverși includ în principal valoarea ajustărilor pentru pierdere de valoare aferente titlurilor imobilizate reluate la venituri în momentul ieșirii titlurilor sau aprecierii valorii juste a acestora. În anul 2013 volumul acestor venituri se menține la un nivel apropiat de cel existent în anii anteriori (2011 și 2012).
Veniturile din dobânzi includ dobânzile aferente depozitelor bancare, titlurilor de stat, certificatelor de trezorerie, obligațiunilor corporatiste și de stat. Aceste venituri sunt direct influențate de volumul plasamentelor monetare (prezentat în cadrul situației fluxurilor de numerar). În anul 2013, volumului veniturilor din dobânzi este mai redus comparativ cu anul precedent ca efect al reducerii volumului plasamentelor monetare și a ratei medii a dobânzilor.
Alte venituri sunt în creștere față de anul precedent, și cuprind în principal veniturile din diferențe de curs valutar.
Evoluția cheltuielilor totale este legată în principal de costul aferent investițiilor financiare cedate. Creșterea volumului cheltuielilor totale cu 21% față de anul anterior a fost generată de majorarea volumului cheltuielilor la toate elementele de cheltuieli.
Pe principalele elemente de cheltuieli, evoluția se prezintă astfel:
Cheltuielile privind investițiile financiare cedate dețin o pondere semnificativă în totalul cheltuielilor anuale, nivelul și dinamica acestora fiind influențate de nivelul vânzărilor de titluri realizate și de raportul existent între costul istoric al acestor titluri și eventualele rezerve aferente titlurilor dobândite cu titlu gratuit. În anul 2013 volumul acestor cheltuieli depășește nivelul cheltuielilor realizate în anul precedent și deține o pondere de 31,9% în totalul cheltuielilor.
Cheltuielile privind amortizarea, provizioanele și pierderile din creanțe au înregistrat creștere în anul 2013 față de anul precedent și includ în principal ajustările pentru pierderi de valoare aferente societăților intrate în lichidare în anul 2013 și de la care nu se așteaptă o revenire rapidă.
Categoria altor cheltuieli din activitatea curentă include în principal cheltuielile administrative (consumabile, energie, apă, deplasări, telefoane, etc.), cheltuielile de personal, cheltuielile cu amortizarea, reclamă și publicitate și alte cheltuieli administrative.
Cheltuielile realizate în anul 2013 depășesc cu 32,6% cheltuielile realizate în anul precedent în principal ca efect al creșterii volumului cheltuielilor din diferențe de curs valutar și a cheltuielilor cu personalul.
| (toate sumele sunt exprimate în lei) | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 |
|---|---|---|---|---|
| Încasări de la clienți | 225.996 | 16.419.074 | 370.203 | 160.386 |
| Plăți către furnizori și angajați | -16.880.668 | -15.548.727 | -16.746.482 | -19.118.381 |
| Impozitul pe profit plătit | -2.586.112 | -645.015 | -28.440.859 | -3.696.935 |
| NUMERAR NET DIN/(UTILIZAT ÎN) ACTIVITĂȚI DE EXPLOATARE |
-19.240.784 | 225.332 | -44.817.138 | -22.654.930 |
| Încasări din vânzarea de imobilizări financiare și alte încasări din activitatea de investiții |
45.761.341 | 97.008.431 | 117.658.539 | 165.773.332 |
| Plăți pentru achiziționarea de imobilizări financiare și alte plăți din activitatea de investiții |
-50.059.849 | -47.264.422 | -48.264.959 | -269.521.373 |
| Dividende încasate | 13.131.098 | 13.515.309 | 15.373.836 | 18.897.902 |
| Dobânzi încasate | 8.300.943 | 6.638.604 | 8.122.265 | 6.049.301 |
| Încasări din vânzarea de imobilizări corporale și necorporale |
103.200 | 487.304 | 0 | 541.133 |
| Plăți pentru achiziționarea de imobilizări corporale și necorporale |
-360.937 | -320.045 | -71.750 | -18.751 |
| NUMERAR NET DIN/(UTILIZAT ÎN) ACTIVITĂȚI DE INVESTIȚIE |
16.875.796 | 70.065.181 | 92.817.931 | -78.278.456 |
| Dividende plătite | -24.648.800 | -42.402.042 | -44.093.205 | -3.539.483 |
| NUMERAR NET UTILIZAT ÎN ACTIVITĂȚI DE FINANȚARE |
-24.648.800 | -42.402.042 | -44.093.205 | -3.539.483 |
| CREȘTEREA/(SCĂDEREA) NETĂ A TREZORERIEI ȘI A ECHIVALENTELOR DE NUMERAR |
-27.013.788 | 27.888.471 | 3.907.588 | -104.472.869 |
| NUMERAR ȘI ECHIVALENTE DE NUMERAR LA ÎNCEPUTUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR |
119.348.642 | 92.334.854 | 120.223.325 | 124.130.913 |
| NUMERAR ȘI ECHIVALENTE DE NUMERAR LA SFÂRȘITUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR |
92.334.854 | 120.223.325 | 124.130.913 | 19.658.044 |
Diminuarea semnificativă în anul 2013, față de anul precedent, a numerarului net utilizat în activitatea de exploatare se datorează reducerii volumului plăților de impozit pe profit.
În anul 2013 activitatea de investiții a utilizat numerar ca efect al plăților realizate pentru achiziționarea de imobilizări financiare și alte plăți din activitatea de investiții. Volumul mai ridicat al acestor plăți față de anul precedent se datorează realizării de investiții mai însemnate în titluri imobilizate și în plasamente monetare (depozite bancare) cu scadență reziduală mai mare de trei luni.
Volumul dividendelor achitate în anul 2013 este redus față de cel realizat în anul 2012 datorită faptului că pentru anul 2012 nu au fost distribuite dividende, achitându-se doar dividende restante.
La 31 decembrie 2013 volumul Numerarului și echivalentele de numerar prezintă diminuare semnificativă față de începutul anului datorită direcționării plasamentelor monetare spre plasamente cu scadență reziduală mai mare de 3 luni.
| (toate sumele sunt exprimate în lei | Realizări | Prevederi | Realizări | Procent realizare față de | |
|---|---|---|---|---|---|
| dacă nu este prevăzut altfel) | 2012 2013 |
2013 | 2012 | prevederi | |
| 2013 | |||||
| I VENITURI TOTALE | 159.132.782 | 140.317.800 | 142.094.475 | 89,3% | 101,3% |
| II CHELTUIELI TOTALE | 42.288.492 | 71.684.100 | 51.147.824 | 120,9% | 71,4% |
| III REZULTATUL BRUT | 116.844.290 | 68.633.700 | 90.946.651 | 77,8% | 132,5% |
| IV IMPOZITUL PE PROFIT | 16.330.246 | 8.556.700 | 10.802.701 | 66,2% | 126,2% |
| V REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR |
100.514.044 | 60.077.000 | 80.143.950 | 79,7% | 133,4% |
Volumul total al veniturilor realizate este cu 1,3% peste prevederile anului 2013 și cu 10,7% sub realizările anului 2012.
Cheltuielile totale realizate în anul 2013 reprezintă 71,4% din prevederile anului 2013 și depășesc cu 20,9% realizările anului precedent.
Rezultatul brut în sumă de 90.946.651 lei depășește prevederile pentru anul 2013 cu 32,5% ca efect al realizării unui volum de venituri ușor peste nivelul prevederilor cu un volum de cheltuieli mai scăzut comparativ cu prevederile.
Impozitul pe profit rezultat este peste nivelul prevederilor anului 2013 datorită creșterii rezultatului brut și este în scădere față de realizările anului 2012, ca efect al reducerii rezultatului brut.
Rezultatul net al exercițiului în sumă de 80.143.950 lei este peste nivelul prevederilor anului 2013 cu 33,4% și reprezintă 79,7% din realizările anului precedent.
Consiliului de administrație al Societății a aprobat3 în data de 28 iunie 2013 adaptarea Statutului la noile prevederi ale legii pieței de capital, așa cum sunt reglementate prin OUG nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004
3 Conform prevederilor art. 286 alin. (3) din Legea 297/2004 privind piața de capital "Prin derogare de la Legea nr. 31/1990, modificările ce vor fi efectuate la actele constitutive ale S.I.F.-urilor, pentru încadrarea acestora în prevederile prezentei legi, vor fi înregistrate la oficiul registrului comerțului, în baza hotărârii consiliului de administrație sau a S.A.I., după caz, ulterior obținerii autorizației prealabile emise de C.N.V.M."
privind piața de capital.
Adaptarea Statutului SIF Banat-Crișana vizează modificarea art. 6 alin. (18) astfel: "Condițiile pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare și pentru luarea hotărârilor sunt cele prevăzute de Legea nr. 31/1990."
Având în vedere faptul că Statutul Societății prevede la art. 19 alin. (2)4 că la orice modificări apărute în legislație, care elimină sau restrâng limitări expres prevăzute, clauzele Statutului se consideră modificate prin efectul legii, Societatea a dorit să formalizeze, prin rescrierea textului Statutului, modificările legale privind cvorumul adunărilor generale ale acționarilor. Aceste modificări prevăd condiții de cvorum mai puțin restrictive. Prin scăderea cvorumului de participare și de vot s-ar flexibiliza procesul decisional în Adunările Generale Extraordinare ale Acționarilor. Acestea s-ar putea desfășura dând acționarilor posibilitatea de a decide asupra acelor probleme pe care legislația le prevede în mod expres ca atribuții ale adunărilor generale ale acționarilor.
Conform prevederilor art. 286 alin. (3) din Legea 297/2004 Societatea a transmis Autorității de Supraveghere Financiară cererea de autorizare a modificării Statutului. Prin Decizia 564/02.08.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a respins solicitarea SIF Banat-Crișana de avizare a modificării Statutului, motivând că cerințele de cvorum prevăzute în Statutul Societății nu se încadrează în prevederile art. 19 alin. (2) din Statut.
În data de 3 octombrie 2013, în efortul de a crește valoarea pentru acționari, Consiliul de administrație a aprobat reducerea capitalului social al SIF Banat-Crișana prin răscumpărarea de către Societate a propriilor acțiuni, care ulterior răscumpărării să fie anulate. Societatea a anunțat în piață această decizie.
Programele de răscumpărare sunt o practică frecventă în special a fondurilor de tip închis. Printr-un astfel de program societatea poate absorbi un număr limitat de acțiuni din piață, reducând astfel numărul de acțiuni aflate în circulație și majorând cota de deținere relativă a fiecărui acționar.
Hotărârea de reducere a capitalului social prin răscumpărarea propriilor acțiuni a fost adoptată de Consiliul de Administrație în temeiul art. 6 alin. (8) din Statutul SIF Banat-Crișana, care prevede că "Adunarea generală extraordinară a delegat Consiliului de administrație exercițiul atribuțiilor sale pentru: [...] c) reducerea capitalului social sau reîntregirea sa prin emisiune de noi acțiuni [...]".
Modalitatea de reducere a capitalului social prin "dobândirea propriilor acțiuni, urmată de anularea lor" este reglementată de art. 207 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, art. 104 din Legea nr. 31/1990 prevede că, condițiile din art. 103^1 ale aceleiași legi nu se aplică în cazul dobândirii acțiunilor proprii în conformitate cu art. 207
4 Conform art. 19 alin. (2) din Statutul SIF Banat-Crișana SA: "Orice acte normative apărute ulterior care înlătură sau restrâng limitările expres prevăzute în prezent pentru societățile de investiții financiare, clauzele din acest statut se vor considera modificate prin efectul legii",
alin. (1) lit.c), operațiune care poate fi hotărâtă de Consiliul de Administrație al Societății conform art. 6 alin (8) din Statut.
În temeiul argumentelor de mai sus, Societatea a solicitat Autorității de Supraveghere Financiară avizarea operațiunii de reducere a capitalului social al SIF Banat-Crișana și un program de răscumpărare de către Societate a propriilor acțiuni, în următoarele condiții:
În data de 24 octombrie 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a comunicat Societății că, potrivit art. 113 din Legea nr. 31/1990R prin orice modalitate s-ar realiza reducerea capitalului social, presupunând o modificare a actului constitutiv, hotărârea se poate lua numai prin organizarea unei adunări generale extraordinare.
În perioada 14 - 24 octombrie 2013, Autoritatea de Supravghere Financiară (ASF) a efectuat un control periodic de fond la SIF Banat-Crișana, conform planului de control pentru anul 2013 și tematica de control aprobate de Consiliul ASF.
Prin Avizul nr. A/4/28.01.2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat contractul de depozitare a activelor Societății încheiat cu BRD Groupe Société Générale, contract intrat în vigoare începând cu data de 29 ianuarie 2014.
| Anexa 1 | Situatiile financiare la 31 decembrie 2013 |
|---|---|
| Anexa 2 | Situația activului net la 31 decembrie 2013 (conform anexei 16 la Regulamentul nr. 15/2004) |
| Anexa 3 | Situația detaliată a investițiilor la 31 decembrie 2013 (conform anexei 17 la Regulamentul nr. 15/2004) |
| Anexa 4 | Lista societăților la care SIF Banat-Crișana deține controlul direct la 31 decembrie 2013 |
| Anexa 5 | Situația rapoartelor și comunicatelor publice întocmite de SIF Banat- Crisana în anul 2013 |
Building tools?
Free accounts include 100 API calls/year for testing.
Have a question? We'll get back to you promptly.